Astea sunt fazele de care Poliția Rutieră nu știe

De câteva zile au început accidentele în Brașov noaptea. E un cumul de factori, deși pare cald, asfaltul e înghețat și nu toate mașinile au posibilitatea de a afișa temperatura din afară, la fel cum nu toți șoferii știu să citească. Azi noapte au avut loc două, unul mai amuzant ca altul.

La fel cum nu știe nici de faze din astea. Nu le-a văzut niciodată în trafic. Prietenii lor interlopi nu au așa ceva.

Eu locuiesc la 500m de un bulevard cu două benzi unde frecvent au loc curse de mașini. Le aud seara când stau în foișor. De câteva ori am făcut imprudența de a circula pe acolo seara și m-am trezit în mijlocul unei asemenea curse. Poliția nu știe despre ce e vorba, la fel cum nu știa nici de cursele care se întâmplau pe alt bulevard unde frecvent câte o mașină lua stâlpul și atât. Toți din zonă știau că acolo se întâmplau curse, au fost reclamații, poliția nu știa. La fel și aici, dacă le aud eu de la 500m distanță, nu vreau să știu cum le aud cei care locuiesc în zonă. Și ele continuă de minim doi ani.

Cât despre tinerii care nu au ocupație sau minte și singurul lor gând este “hai să dăm o tură cu mașina”, băi, îmi pare rău de voi. Sincer. Înțeleg că e greu să nu ai unde să faci sex sau te plictisește de moarte gagica, că nu poți să stai undeva relaxat cu ea, trebuie să te prefaci că conduci până când aia se plictisește și zice “hai să…”. Unii am fost acolo, alții ne-am ales mai bine femeile.

accident-brasov-primarie

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

56 comentarii

  1. „Sir, you can’t park here” – anonim

    Comentariu apreciat.1076
  2. Din filmuletul lui Morar sa inteleg ca el i-a urmarit pe aia si i-a filmat si a facut stanga peste dubla continua? Si de ce a cenzurat numerele de inmatriculare in text daca se vad pe video? :)

    Comentariu apreciat.544
    • Jurnalism de top in actiune

      Comentariu apreciat.602
    • Pai e Morar, ce vrei de la el! El doar a vrut sa vada cat de rau merg aia, ca altfel ocolea.

      Comentariu apreciat.291
    • Nu că-i iau apărarea dar înțelegi prost.
      Acolo locuiește, acolo virajul la stânga e permis, e linia punctată un pic mai în față, vezi pe google maps.
      Adică ok, morar-morar, dar nu asta era problema la el sau la clipul ăla.

      56
    • perfect, să curgă minusuri pentru că acolo nu e linie continuă și nu, morar, n-a făcut stânga peste ea. lol.

      22
  3. Politia nu poate sa ii prinda, ca nu are BMW-uri performante ca ale lor

    Comentariu apreciat.441
    • Baietii de la Circulatia Brasov au fost duminica, cu BMW regulamentar, in targul de masini din Tarlungeni. E acolo o familie de maghiari care fac niste mici buni tare, coada vesnica in fata tarabei lor printre care si eu acolo. Baietii au venit, s-au uitat din masina catre taraba si s-au dus in spate. Am auzit-o pe patroana: pune 5 si 5 in caserole, cu tot ce trebuie si du-le in spate sa scapam de ei.
      Si gura lor trebuie sa pape ceva. Indiferent ce si indiferent de la cine, de preferat cat mai mult.

      Comentariu apreciat.723
    • Alataieri la Universitate in spate, pe Batistei. Sirene, lumini, super agitatie.. era politia, mergea spre Inter si au facut stanga spre Petrom de langa TNB. Ne dam toti la o parte, lasa sa treaca, ca parea serioasa treaba. 200m mai incolo, masina era cu un singur politist in ea, care cauta relaxat cardul de alimentare, sa bage benzina. Ce respect sa ai pentru asa ceva?
      Tot atunci, un imbecil cu stickere din alea de sindicat pol. in geam, se ambitiona sa o lipeasca de usa blocului, el locuind acolo si in jur fiind vreo 10 locuri libere, „ca locul lui de 5m mai incolp e ocupat”. Prefera sa se pise pe vecinii lui.

      Comentariu apreciat.502
    • str. Batistei, colt cu Servetelului

      211
  4. De cand PNL a preluat MAI practic nu mai avem Politie. Inainte mai miscau cate ceva, acum nimic. Radaru in boscheti si atat in materie de rutiera.

    Comentariu apreciat.523
  5. Stai ca nu inteleg, iesi mai repede la pensie sau cu pensie mai mare, daca prinzi din astia?

    Comentariu apreciat.280
  6. Băi, cu poliția e simplu: am sunat de câteva ori seara la poliție pe chestii din ăstea, nu s-a întâmplat nimic. Dar îmi amintesc ultima conservație, în care dispecerul îmi spunea că trebuie să depun reclamație în scris, cu numerele de înmatriculare. I-am zis ”băi, mergeau prea tare și nu am văzut, chestiile ăstea se întâmplă în timp real, trebuie pur și simplu să-i spui unui coleg care e pe teren pe unde merg și ăla să-i oprească”. Mi-a zis că nu, că ei au procedură și că se stabilesc din timp controalele, că trebuie semnate de superiori, puli-mături, nu-știu-ce. I-am spus că treaba asta se întâmplă în miez de oraș, chiar prin fața secției 1, unde lucrează el, și l-am întrebat dacă el nu se simte umilit, ca polițist, să vadă niște copii cu mașina lui tata, pe care au pus pops & bangs, că-i dau cu sutica pe centru și el să nu poată face nimic. A recunoscut că da și că e și el frustrat. Am dat-o la pace.

    Altfel, conduc și eu destul de des noaptea; mai dau o tură de oraș, mă mai gândesc la lucruri, mă relaxează. Dau destul de des de băiețași din ăștia, mă întreb sincer ce au în cap. Am încercat să mă întreb dacă eu nu aș fi fost la fel, dacă aș fi avut mașină, permis și 19 ani, dar nu am un răspuns la chestia asta, sincer. Poate eram și eu dobitoc cocalar, dar îmi place acum să fac pe deșteptul, cine știe?

    Sunt câteva grupulețe aici pe oraș. Sunt ăia care se adună la gară și stau cu mașinile cu farurile aprinse, bagă cola și sparg semințe. Nu-mi dau seama despre ce vorbesc, dar mă gândesc că asta e o formă în care se manifesta pasiunea auto, că persona publică a ăstora e de regulă de mașiniști pasionați, genul cu contul de IG scris pe geamul stânga spate. Apoi mai ăia care o freacă la Belvedere, de cele mai multe ori studenți din județele vecine, care stau la o țigară și o poveste. Cred că liantul social e hanging out în ambele cazuri. Celălalt lucru pe care-l au în comun e că lasă pături de gunoaie după ei, cu toții.

    Alaltăseară mergeam pe Poiană, m-au depășit doi agitați de AG și IS pe Warthe, al doilea cu ceva Vitara, de se chinuia să țină pasul. Au dat 500 m mai încolo de alt geniu de AG, cu un Logan roșu, care mergea cu 50. S-au băgat toți stânga la Belvedere, eu am tras dreapta după curbă, să mă uit pe telefon. După 2 minute au trecut din nou razant pe lângă mine. I-am regăsit în parcarea mare din Poiană, unde pălăvrăgeau lângă mașină; e clar că aveau treburi importante.

    Ah, și tocmai am primit asta: https://www.instagram.com/p/C4lp3ugImgY/

    Deci rețineți: pentru a acționa, poliția trebuie să aibă plan de acțiune, semnat și parafat de șefi. Nu se intervine spontan, că nu se poate!

    Mx

    Comentariu apreciat.453
    • Mai sunt si aia de la biserica de lemn care ies cu scaune de pescuit si stau la sezatoare pana ii apuca zoomies si incep sa faca ture.

      74
    • In momentul in care suni la 112 sa reclami așa ceva ii anunti ca înregistrezi conversația și în momentul în care se v-a întâmplă o tragedie, care sigur se v-a întâmplă, o să faci înregistrarea cadou la un ziar, televiziune, pana mea. Și ii suni de fiecare dată când se întâmplă cuse de genul.
      Sa ii vezi atunci dacă mai dau înapoi.
      Doar un sfat

      Indecis. Tu ce zici?274
    • @Aleics: Cred că ai dreptate. Eu procedam un pic altfel: am salvate toate numerele de telefon de la secțiile locale de poliție, individual, ca să sun fix unde trebuie, să fiu eficient, și să nu le irosesc timpul celor de la 112, că acolo se presupune că suni dacă arde rău. Cel puțin asta e în capul meu. Dar o să iau în calcul clar ce spui acolo. Cheers.

      Mx

      152
    • Sa nu uitam de baietii cu motoarele din fata la „Kafea” care au o placere maxima sa se plimbe cu motorul turat up-down pe Muresenilor intre 2 cafele, cand parcheaza pe tot trotuarul sa nu cumva sa poti sa treci cu un carucior, si dintre care cei mai simpatici stau cu o cafea in mana langa motor si o tureaza in gol sa auda tot centrul ce frumos suna ce au ei …

      73
    • Poate daca mergem langa poliție la AFI și-i înjurăm, sa obținem ceva rezultate de la ei. Ceva-ceva s-au mișcat cu MASSIF, i-am mai văzut în câteva puncte cheie; pe 13 decembrie lipseau și băieții mergeau stil raliu.

      Ar cam trebui sa apară pe străzi seară de seară, sau macar inopinat 2-3 seri pe săptămână, in frunte cu șeful de la rutieră.

      41
    • @jxl Am avut de curând o discuție cu un prieten pe tema asta și-mi explica prețios că ”de ce” se pun motoarele pe trotuar. Cică pentru ”protecție”, că nu oamenii sunt țărani și ți se suie pe el, dacă nu e în raza vizuală, și se zgârie și chestii. I-am zis: bine, păi atunci lași motorul frumos acasă și ieși la cafea fără el sau te duci undeva unde poți parca legal și-l și vezi. Nu, nu se poate! ”Nu înțelegi tu cum e, dacă nu ai motor…”. Să-mi fut una!

      Mna, cam ăsta e nivelul. Și ăsta e om civilizat în principiu, de 43 de ani și cu mințile în cap, nota bene!

      Mx

      84
    • @Maximilian a sunat direct la secții de poliție pentru că niște unii fac raliuri prin oraș și ăia or să intervină prompt. Ahahaaaa. Băi, nene, cât de naiv să fii? De fapt este naiv pentru că nu știe că polițiștii știu cine sunt ăia care fac raliuri.

      42
    • Nu se plimba nimeni de nebun pe Muresenilor cu motorul turat cand ai drumul de poiana langa. Lumea se opreste la Kafea sa vorbeasca dupa ture, nu iese nimeni cu motoru special sa se duca sa stea acolo. Eu personal nu cred ca m-am oprit acolo decat de maxim 5 ori in ultimii 7-8 ani pentru ca am lucruri mai bune de facut, dar mie mi se pare ca da o nota de culoare orasului. Da, as vrea ca lumea sa parcheze motocicletele peste drum, la Biserica Neagra, unde este spatiu, dar ghiolbani exista in toate cercurile.

      @Maxi: sa stii ca totusi omul nu vorbeste prostii. Este incredibil cata lume crede ca este ok sa puna mana sau sa se suie pe motocicletele parcate prin oras. Multi dintre ei habar nu au sa se urce pe o motocicleta si de foarte multe ori le trantesc pe jos. Pe langa asta mai sunt si idiotii care isi urca copiii pe motociclete si ii lasa sa traga de manete si de oglinzi pana le rup. Am o prietena care a avut motorul rasturnat cu intentie de un tatic care si-a pus copilul pe motocicleta ei (parcata regulamentar intr-un loc de parcare) pentru ca s-a ars copilul e esapament si dobitocul a vrut sa se razbune pe saraca motocicleta. Si mai am povesti
      Eu am renuntat sa mai ies in oras cu motocicleta daca trebuie s-o las intr-un loc public, tocmai din cauza intamplarilor de genul asta. Mai bine in trafic cu masina.

      41
    • motociclist, e clar că nu ai stat niciodată in piața sfatului in weekend. fără să exagerez, e plin de idioți care își turează motoarele.

    • @Motociclist: Hai că începem să ne înțelegem. N-a negat nimeni că oamenii în general sunt niște gunoaie și fac toate căcaturile. Dar și tu recunoști că n-ai chef de așa ceva, deci nu te duci acolo sau nu ieși pe oraș cu motorul. Un om pe care-l duce capul evită problemele, nu le caută.

      Da-da, înțeleg dimensiunea socială și că lumea vrea să stea la povești, dar aia cu ”pată de culoare” las-o în papucii mei, că măcăne! Plus de asta, când te duci într-un loc unde știi că deranjezi și că lumea te urăște, fiindcă-ți pui motorul pe trotuar, înseamnă că ești muist și aia e. Practic, nu e nici o diferență între motocicliștii care-și lasă motoarele pe trotuar, să le ocolească lumea, și cocalarii care-și lasă mașinile pe avarii pe prima bandă. Și unii și alții o fac fiindcă se cred speciali și că e dreptul lor dat de dumnezeu.

      Tu pari un om mai civilizat, poate le mai zici din când în când…

      Mx

      41
    • Ok, in primul rand, de ce as vrea sa STAU in piata sfatului in weekend ca brasovean? Ca localnic, daca stau in oras in weekend, am locuri mai interesante si relaxante unde pot sa imi petrec timpul. Centrul Vechi este pentru turisti, cu placere le las loc sa sparga bani pe afacerile locale turistice. Daca am chef de o experienta de genul, ma duc unde nu pot sa ajung in fiecare zi in 5 minute, Sibiu, Sighisoara, Alba. Dar exagerezi cu idiotii care isi tureaza motoarele, Vali. Cand ti-am sugerat sa te duci sa faci scoala de A, unul din motive era ca sa intelegi fenomenul. Cei care isi tureaza aiurea motoarele sunt pustii de 16-17 ani cu 125-uri care nu stiu mai bine de atat. Tie iti sar in ochi (sau in urechi) cei cativa dobitoci care ar face asta si daca ar fi cu masina sau trotineta electrica.
      Legat de ce am zis mai sus, de pata de culoare, sa stii ca daca ai o motocicleta mai rasarita, pur si simplu nu poti sa treci prin centru fara sa te asalteze de pe margine, sau la semafor toti pustii de 8-9-10 ani care iti fac semn sa le turezi motorul un pic. Da, recunosc ca daca vad un grup din asta de pusti la semafor mai cedez doar ca sa le vad bucuria ca au fost bagati in seama. Sa vezi si fetitele cum sar in sus si se bucura cand vad o motociclista trecand pe langa ele. Pot sa iti dau ore intregi de filmari de GoPro cu intamplari de genul asta, dar data viitoare cand esti pe strada poti sa fii atent la fenomenul asta.
      @Maxi nu stau cu ei pentru ca asta nu e un mod de viata pentru mine si prefer sa ma invart in cercurile de oameni cu care am conexiuni intelectuale, nu doar un permis de categoria A. Daca as putea sa imi parchez motocicleta intr-un mod sigur in locurile pe care le frecventez, m-as duce cu ea
      Macane doar intoleranta si reavointa ta. As vrea sa vad oameni cu masini tunate parcate in centru stand la discutii si admirandu-le, as vrea sa vad si biciclisti odihnindu-se pe bordura la un fresh, la fel cum as vrea sa vad si motociclisti multi adunati si parcati intr-un loc. E farmecul orasului, e farmecul ideii. Eu am crescut in cultura asta, o apreciez si vreau sa vad cum evolueaza. La fel cum au dreptul sa se bucure de zona mamicile cu carucioare si bucurestenii cu pitipoance, cred ca au si cei cu masini sau alte pasiuni. Ai vazut ce omor de spectatori este la raliuri si evenimentele alea de tip Gumball. Sunt cetateni de mana a doua, sau cum? Nu toata lumea are aceleasi pasiuni si standarde.
      Pun pariu ca si tu si Vali daca iesiti in centru pe jos o sa fiti deranjati de mult mai multe ori si mult mai rau de mamicile cu carucioare care cred ca li se cuvine lumea si de plozii celor care cred ca e ok sa-i lase liberi sa faca orice in detrimentul celorlalti. Dar de aia nu e bine sa ne luam, ca nu e moral. Sunt obosit si nervos, nu stiu cat de coerent am fost, dar sunt sigur ca intelegi ideea si poate te pune un pic pe ganduri.

      63
    • Man, păi fiecare dintre noi încearcă să fie tolerant atâta cât poate, cât îl duce capul. Dar și toleranța asta nu e o valoare fixă și variază de la om la om, nu doar în cantitate, ci și în aromă: pe unul îl deranjează motoarele puse pe trotuar, pe altul tutele cu copii, care cred că lumea e a lor doar pentru că au puit.

      Nu știu de unde ai dedus tu că am o măduvă rău-voitoare, că-ți spuneam mai sus că iau de bun și faptul că lumea chiar se suie pe motoare și că e neplăcut, dar și că îmi dau seama că există o dimensiune socială. Unde mi se pare că începe absurdul e acolo unde începem să discutăm despre confortul unei categorii care trebuie să primeze în fața unor necesități de bază ale altei categorii. De aia e de căcat să stea și ambulanța pe avarii pe banda de biciclete, ca să-și ia șoferul sandwich, când sunt peste drum 10 locuri de parcare libere.

      Probabil o să-mi fac și eu A-ul anul ăsta, iar la un moment dat o să-mi iau și o motocicletă. Nu mă atrage, de principiu, să defilez pe centru și nici să fa parte din x sau y grup, dar fii sigur că o să îți scriu aici dacă mi s-a schimbat perspectiva pe subiectul de față. În rest, suntem de acord că ar fi fain să existe spații pentru toate comunitățile; e super evident. Ce pot să-ți spun sigur sigur la timpul prezent e că nu m-aș duce să socializez într-un loc cum e Kafea, indiferent cine e acolo, și dacă aș avea un cafe racer nouț sau un naked bike super sexy, care să-mi placă maxim. Fiindcă știu ce e acolo și mă pot lipsi de asta. A propos, la Aftăr Stube/Dor De Bun e și terasă și loc de lăsat motorul cu mai puțin deranj, sunt curios de ce nu merge lumea și acolo.

      Cheers,
      Mx

      00
    • motociclist, nici eu nu mă duc de obicei, dar mai vin prieteni din alte orașe și acolo vor să ne vedem. deci da, îi aud. scuze, copii, nu, astea nu țin. ai ochelari de cal dacă susții că doar copiii turează motoarele aiurea pe Mureșenilor.

  7. Sau poate sunt fani Paul Walker, te-ai gândit la asta? :D

    https://www.youtube.com/watch?v=nIkIKBDnLAI&ab_channel=AdrianJatareanu

    (in caz ca e cineva care n-are referința :D )

    14
  8. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 5118
    • N-a crapat grasul ala infect, de umblati dupa aia toti cu poza lui in geam?

      Comentariu apreciat.525
    • ”Nu se droga nimeni ca acum”, decât cu prostie mai pură decât cocaina lui Escobar. Bravo, ficior! Întrebare: tu cum faci să respiri?

      Mx

      245
    • Vali, nu știam că te citesc și cocalarii patibulari :))

      224
    • aveam dacia break. nu prindea aia 180.

    • @Radu: Cine era grasul infect?

      61
    • Acu’ 20 de ani majoritatea conduceam Dacii. Erau puțini cei cărora le cumpărau părinții mașini, să nu mai zic de mașini puternice.
      Cea mai de fițe mașină pe când eram la liceu și toți, dar toți își luau permisul, chiar dacă nu aveau mașină, era un Golf cabrio, al unei colege care avea părinții „realizați”. Mai erau vreo doi cu Cielo și Tico, copii de medici, fără vreo grijă-n viață. Nu văzuse nimeni Fast and Furious, așa că maximum de concurs era cine are câți mai mulți pasageri în mașină și cel mai performant sistem audio. „Bă, am fost la București cu tata și m-a lăsat cu 130 pe autostradă” era recordul absolut, al unuia dintre fericiții posesori de Cielo (de la tăticu’). Noi o ardeam cu maxim 90-100 pe DN, când mai mergeam la un grătar la râu.
      Generația următoare a dat-o pe motociclete, dar și pe mașini mai variate și mai puternice. Din păcate au început să apară teribiliștii și s-au potolit când unul s-a înfipt într-un copac, cu un Clio RS, motor de aproape 200 CP. Culmea că ăia cu motociclete n-au făcut nicio boacănă, deși aveau cu ce. Dacă trec azi pe lângă liceu nu am loc nici pe stânga nici pe dreapta să parchez, și sunt mașini de zici că e salon auto: Cayenne, Panamera, X5, X6, Q7, GLA, C, un M5, și probabil mașinile profesorilor: Megane, Logan, Fabia, Octavia, 2-3 Passaturi, și două Solenze amărâte.

      141
    • Nici eu n-am făcut curse în oraș că n-am avut cu ce. Dacă aș fi avut, probabil aș fi făcut. Aici e cheia: să nu-i dai adolescentului cu ce să facă curse, e mai sănătos așa.

      81
    • Nu am făcut, vită, niciodată așa ceva. 80-100 pe drumul de poiana, seara când era liber, dar nu în oraș! Și nu erau ture, mergeam întins!

      61
    • Outlaw, acum aproape 25 de ani am făcut banchetul de a xii-a la Căciulata. câțiva băieți au primit permisiunea părinților să ia mașinile (Dacii) pt transportul tuturor.
      unul din ei i-a promis maică-si că nu bagă mai mult de 60km/h. n-a băgat.
      restul am bombănit un pic că am făcut cam multe opriri să-l așteptăm, dar nimeni nu l-a înjurat, nimeni nu l-a forțat să se grăbească. la întoarcere tot 60.

      și nici măcar diriginta, care era cu noi, nu i-ar fi spus maică-si.

      10
  9. O fi ceva provocare tiktok pt bogați.

    53
  10. Cum de nu au fost testati pentru droguri, cum se face, ca erau in target?… Sau au fost testati dar n-a mai scris presa nimic? Greu de crezut…

    22
  11. dar camere de trafic nu se pot pune pe bulevardele alea sa taie amenzi fara numar?

    211
  12. Boss, am biroul pe unul din bulevardele din centru unde se dau mari toti prostii cu coji cu pops and bangs. Obisnuiesc sa stau pana noaptea tarziu si m-am plictisit de cate ori am dat telefon la politie, ca imi e mila de oamenii care chiar locuiesc acolo. Nu s-a rezolvat niciodata nimic, dar ma intalnes regulat in drum spre casa, cu echipaje care stau la ciupeala fie cu radarul, fie cu filtre pe stradute laturalnice.

    193
    • Combinația dintre cox si prea mult nfs pe telefon/tableta

      32
    • Betele alea de pe margine au fost vax albina, poate la versiunea a doua baga de alea anti terorism, betonate, faine.

      De prindeau pe cineva pe trotuar era jale.
      De ramaneau ei agatati in betoane eram multumiti, este?

      22
    • @j ”Bețele ălea” sunt ca să nu parcheze cocalarii pe trotuar. Pentru protecție există parapet. :)

      Mx

      31
  13. Locuiesc la bulevard, se aude pops&bangsul de parca e la mine in sufragerie. La orice articol despre filtre ale politiei impreuna cu cei de la RAR, apar minim 20 de cretini care au ca argument ca ei sunt tineri, iar cine nu le suporta tembelismul sunt comunisti si daca vor liniste sa se mute in padure. Asa ca nu am deloc mila cand vad un putzoi de genul ca isi face masina praf din vina lui.

    60
  14. @Radu, care gras? Nu vorbeam din Brasoave! Si acum si Vali, ce era sa zica si el? Ca recunoaste vreunul, Doarme Fereste…

    37
  15. bmw-ul cu Tox il vedeti aici: https://youtu.be/BHZmZPuRVNs?si=8_OLXMMDZy_6_Yqk
    niste pusti cu bani care au/lucreaza la un service de tuning.

    01
  16. Ia de aici, din Oradea. Mașina ruptă în două.
    https://m.ebihoreanul.ro/stiri/accidentul-de-pe-bulevardul-dimitrie-cantemir-din-oradea-a-fost-provocat-de-un-sofer-de-19-ani-ce-au-constatat-politistii-la-primele-cercetari-185194.html
    Ce spui tu se întâmplă, aparent, cam prin fiecare oraș reședință de județ și cam peste tot se plâng mai mult sau mai puțin de o aparentă pasivitate a Poliției.

    31
  17. E o combinație de factori care mărește semnificativ riscul de accidente. În România dieselul e la putere așa ca în intersecțiile aglomerate se depune o mâzgă care devine alunecoasă în zilele cu umiditate relativă mare – noaptea se răcește asfaltul și condensează apa pe mâzgă așa ca totul devine mai alunecos.

    114
    • Ești neinteligent, nu e nici o mâzga acolo. Lasă-mă să ghicesc, nu știi zona, nu ești din Brașov, dar ai simțit tu nevoia să ne spui ceva! ;)

      Mx

      34
  18. @Outlaw, nu erau masini de fitze, erau ursuleti preparati mai mult sau mai putin, golfuri 3 gt sau gti, mitzibushi lancer( alea facute cu simt de raspundere) audi a3 sau a4 turbo, nu ce au astia in ziua de azi, de la 300cp in sus,,,,pariul era de obicei o naveta de 20 sticle de bere, sau un bax de 24 cutii…pierzatorii o plateau si se beau cu toata lumea pana la 6 dimineata… traseul era cam 2, 3, 5 km in functie de pe ce bulevard se desfasura, obligatoriu minim 2 benzi pe sens…si n.avea niciunul dintre noi bani sa.i intorci cu lopata. Ca zice Vali ca el avea doar o dacie break prin 99, 2000, da, si noi mai aveam o dacie, supernova, astea erau masini la noi de duminica, cand se stricau alea bune…weekend.ul era pentru reparatii si brizbrizuri, nu stateam ca astia de azi cu botul in cox …si nu vedeam nfs si gta toata ziua…conduceam de la 14 ani pe circuit la gradina publica jos …de Galati vorbesc aici. Era un traseu unde se mai desfasurau pe timpurile vechi curse de karting.

    59
    • Acu’ 20 de ani, la mine-n oraș, aveau BMW doar patronii și combinatorii. Și dintre ăștia nu le-au cumpărat copiilor decât un Golf cabrio unei colege și un Tico unuia cu un an mai mare ca mine. Dracu’ avea bani de dat pe preparat mașini, erau vreo doi mai răsăriți care știau mecanică de la școala profesională și mai puneau un dublucorp pe o Dacie prăpădită, cu evacuare directă și filtru de aer „sport” și aia era tuning.
      Next level a fost să iei mașină sport pocnită „după Jermanea”, erau niște băieți meseriași care aveau atelier într-un fost grajd, făceau artă din toate tablele mototolite, vopseau cu Emaur și ieșea ca nouă.
      Dar până și ăia care aveau posibilități și le cumpărau copiilor mașini cu care să epateze, tot nu încurajau excesele în direcția vitezei sau parcatul ampulea pe oriunde se nimerea.

      51
  19. Nu prea stiti sa-i linistiti pe vitezomani . Pe un traseu d-asta se pun cate 2 , 3 pietre cubice . Atunci cand au viteza maxima pe la jumatatea cursei , ori isi sparg baia de ulei , ori spoiler fata . Este si varianta de ocolire in stalpisori , in zid si altele .

    71

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube