sâmbătă, 13 septembrie 2008, 20:39
vali
1995
Spike Lee îl vrea neapărat pe Wesley Snipes în rolul răposatului James Brown, odată ce acesta termină cu problemele legale pe care le are. Lee l-a concediat pe Snipes acum câteva luni, filmând “Miracolul din St. Anna” fără el, iar gurile rele spuneau că prietenia dintre cei doi a luat sfârşit. via wenn (ps: pentru […]
joi, 11 septembrie 2008, 20:34
vali
2576
Comicul a fost arestat intr-un orasel din Florida, asupra sa gasindu-se 20 de grame de marijuana si o pipa. Cautiunea de 1.000$ a fost platita, iar Ron a aparut cu o ora intarziere la spectacolul pe care trebuia sa il sustina la Fort Pierce, Florida. via wenn
miercuri, 10 septembrie 2008, 11:24
vali
2449
Am o invitaţie la un eveniment de PR pentru vineri, în care probabil îşi vor prezenta noul line-up cu care vor încerca să suplinească lipsa celor doi ciorditori, plecaţi la ZUFm. Şi au ceva de muncit, pentru că Lagardere e cel mai mic dintre trusturi.
luni, 8 septembrie 2008, 12:15
vali
3544
București, 8 septembrie 2008 – Începând cu data de 15 octombrie 2008, Călin Tatomir, Director al companiei private de consultanță IT ”Cabinetul Călin Tatomir” va prelua conducerea filialei Microsoft România. Călin Tatomir a acumulat peste 17 ani de experiență de management în poziții de conducere în fostele reprezentanțe ale companiilor multinaționale Digital și Compaq din […]
joi, 4 septembrie 2008, 09:27
vali
3225
In ultimele zile avem pe la stiri tot felul de baieti care au vazut prea multe westernuri si care una doua scot pistolul la cine ii supara. Componentul dezaxat. Efectul banilor si lipsa unei minime frici de lege? Dap. Am bani, mi se rupe, il stiu pe Gigi, care ma scoate din belele. Bah, orice […]
miercuri, 3 septembrie 2008, 19:30
vali
1810
Sunt obosit, azi am fost la ambasada si o tiganca imi vorbea in nemteste, ca se facea ca isi uitase limba. De aceea ma destind stirile amuzante. Nu, nu ca abia acum a descoperit presa ca Bogdana a ajuns la MRM, cum am scris eu acum doua zile, ci asta. Realitatea-Catavencu da consultanta de business? […]
marți, 2 septembrie 2008, 21:23
vali
2330
PArintele chitarei electrice va fi omagiat pe 15 noiembrie in Cleveland, cu un documentar si cu admiterea sa in Rock and Roll Hall of Fame. Inventatorul are 93 ani. A construit prima chitara in 1941, in 1952 fiind lansat modelul Gibson Les Paul, care a devenit chitara preferata a unor muzicieni precum Jimmy Page, Eric […]
duminică, 31 august 2008, 12:48
vali
1977
James Gandolfini s-a insurat ieri in Hawaii cu prietena sa Debobarh Lin, in cadrul unei ceremonii din orasul natal al miresei. Fiul cel mic al lui Gandolfini, Michael, a fost cavaler de onoare.
miercuri, 27 august 2008, 11:32
vali
3304
Academia Catavencu publică un filmulet cutremurător despre situatia lacului Bicaz, devenit intre timp o mare de pet-uri.
marți, 26 august 2008, 21:40
vali
2078
Fiul lui Dr. Dre a fost gasit astazi mort in casa artistului, cauza mortii crezandu-se a fi drogurile. Avea 20 de ani.
duminică, 24 august 2008, 21:29
vali
2425
E o frază pe care o aud des în jurnalele de stiri. Pentru fapta sa, Vasile ar putea fi amendat cu 100 de lei. …deoarece şi-a pus palma în cur şi a plecat la mare, directoarea spitalului ar putea fi demisă. Amenzile pe care autorităţile le-ar putea aplica ajung până la 2 milioane. Formularea asta […]
joi, 21 august 2008, 22:53
vali
3018
Iosif Constantin Dragan a decedat astazi la Palma de Mallorca, la varsta de 91 de ani. Va fi inmormantat in orasul sau natal, Lugoj.
joi, 21 august 2008, 11:07
vali
3281
Istoria. Mai ţine cineva minte scandalul de acum câţiva ani când i-au băgat în cartea de istorie pe Hagi şi pe Esca? Şi oamenii care scriseseră acele manuale se explicau că asta e istoria, trebuie să o mai lăsăm cu vechiturile. Mulţi nu au înţeles atunci ce voiau dobitocii ăia, şi eu mă număram printre […]
joi, 21 august 2008, 09:16
vali
1782
Toata lumea in picioare, se cântă! Mai multe familii din judeţul Suceava şi-au demolat singure casele, în speranţa că se vor alege cu altele noi. Autorităţile locale se tem că situaţia începe să devină un fenomen de masă, după ce 20 de familii care nu au avut de suferit de pe urma apelor au solicitat […]
marți, 19 august 2008, 19:41
vali
2121
Un constantean a marcat o amenda de 100 milioane lei, pentru ca si-a parcat masina pe plaja. Jandarmii erau cu ochii in patru, dupa idiotul de ieri, l-au rugat frumos sa isi mute Corsa de acolo, el nu, ca e pilos si ca nu ii pasa, si uite asa a incasat-o. Punem pariu ca de […]