Am intrat de câteva săptămâni într-o spirală în care aud constant în jurul meu de la oameni, prieteni, amici, despre cât de nasol a fost lockdown-ul. Cât de deprimant, cât s-au plictisit, cât nu mai suportau, cât nu era nimic de făcut. În partea cealaltă, oameni care își dau demisia fără să clipească când li […]

…sau o mai purtați o vreme, măcar prin zonele aglomerate? Azi se ridică restricția de a mai purta mască la interior, practic o recunoaștere că situația nu mai e așa de gravă, de fapt un cadou oferit oamenilor, ca să se bucure un pic până se dumiresc băieții ce să facă cu fondurile pentru refugiați.

Întâi avem clasicele povești. Sunt în Germania, ne place aici, dar legile lor sunt nașpa, cum facem să le evităm. Bunicii soțului sunt cercetători de renume mondial, ajutați-ne să cumpărăm oxigen pentru ei. Bine, asta e reclamă eMAG. Subtilă, dar e păcat să nu faci niște afiliere cinstită. Și o trolleală clasică. Te prinzi că […]

Pe lângă pandemia de Coronavirus mai e una mai nasoală ce distruge viețile oamenilor, dar toți în afară de cei afectați o tratează ca pe o non-problemă. Subiectul acesteia e tratat în seria Squid Game, dar, iarăși, lumea se uită la el mai ales ca la un film artistic(pentru că se exagerează enorm și e […]

Pentru că lucrurile merg bine și suntem aproape de vârf, propun soluții: 1. Cine vrea să se vaccineze să o facă. Are la dispoziție 2 săptămâni pentru măcar o doză. După care se consideră că nu vrea și este lăsat în pace. 2. Ridicat toate restricțiile. Fără constrângeri, fără hărțuieli, fără diferențiere. Tot. 3. Primit […]

Mă uit la un film mai nou și văd că două persoane se apropie una de cealaltă și mă panichez. Coa, tu nu știi de corona, ce faci? Cum să stai atât de aproape de cineva? Dacă iei ceva? Cum adică să o pupi spontan? Fără test înainte? Așa, aiurea? Dacă e un film mai […]

Hai să vă zică nea Vali ceva. Vor fi restricții din nou. Fără dubii. Că se trag pe fund acum, că promit că nu, că nu se mai poate să țină oamenii în casă, că oamenii nu mai suportă o tură închiși, astea sunt doar scheme menite să aerisească gura diverși guriști. Când nu vor […]

Hai să-l dăm la o parte pe Helciug, că, vorba aia, nu am ajuns atât de rău încât să ne luăm lumină de la el, și știm cu toții că artiștii români nu sunt tocmai mintoși. Adorabile momente cu Tudor Gheorghe spunând prostii în studio la Aneta3 sau orice discuție cu Nicu Covaci, Dan Bittman […]

Merg cu juniorul la rapel la medicul de familie. Eram 6 persoane programate. Trecem de clasicele “nu-mi știu CNPul” sau “nu am buletinul la mine”. Erau 3 persoane peste 60 ani, 2 adolescenți și 1 adult la vaccin. Bătrânii erau un pic temători. Erau singuri, se uitau în jur de parcă așteptau răspunsuri. Pe unul […]

Aseară, în timp ce urmăream cu interes un webinar, aplicația NHS Covid-19 îmi dă un ping: „auto-izolare 5 zile, ai fost în contact apropiat cu cineva infectat cu coronavirus, nino-nino„. Mă scarpin un pic în cap: nici nu mai știu când am fost ultima oară la cârciumă, în vizită n-am fost la nimeni, de vorbă […]

Nu mai e o problemă de dacă, ci de când vine și la noi. Gargara pe tema asta e inutilă momentan, n-am de gând să vă pierd timpul scriind chestii evidente. Un singur lucru vreau să spun: dacă plecați în concediu dincolo de graniță, să aveți niște cash la voi pentru urgențe. Scoateți niște bani […]

Bună ziua, Mache de la Ministerul Sănătății sunt. Ministrul de resort e prea ocupat cu Oscarurile, de aceea am fost delegat eu să mă ocup de problema asta. Înțelegem că unii oameni au dubii cu privire la vaccinuri, în special cei fără dinți în gură și cu o medie de 8 clase terminate cu greu, […]

La cinci minute după ce a marcat niște publicitate, Ceușan deja are opinii și coloană vertebrală. Tot zicea într-o vreme că pleacă, poate află pe pielea ei cum e cu regulile alea într-o țară civilizată. …și pentru influenceri. Esca cu fi-sa în Dubai, pentru că acolo nu există coronavirus și pentru că soțul se simte […]

N-am nici o părere. Sau, mă rog, am una, dar eu nu sunt afectat dacă am sta în casă 2 săptămâni sau 1 lună, de asta e posibil să am o părere viciată față de un om normal (mă rog, un om care nu lucrează numai pe internet). Așadar, suntem în valul 3, cazurile cresc, […]

50% din cadrele didactice nu vor să se vaccineze, ceea ce e interesant, dar e o altă discuție (pe scurt, nu vă mai mirați când dau share la toate conspirațiile, țepele și tâmpeniile din lume, atât îi duce capul). Dar, ce e interesant la faza asta cu 50% e că acum sunt scandaluri peste tot […]

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile