Un alt articol de rahat despre revoluția din 1989

Să începem glorios: absolut toate articolele pe care le citiți zilele astea despre revoluție, despre portocalele care miroseau, despre eroi, despre cine a tras în cine, toate au același scop. Citiți blogul ăsta de mult, știți care e ăla. Nu informarea. Nu cinstirea memoriei morților. Nu. Lacrimile și afișările. Ai lăcrimat la titlu, mi-ai făcut o afișare, fraiere!!! Dacă mâine își rupe Bianca Drăgușanu (știu că nu mai e pe trend de mult, dar nu am chef să aflu cine i-a luat locul) pi…ciorul, o să fie transmisii în direct din spital și mai dă-o dracului de revoluție, că ne-am săturat de ea. Asta e presa. Câinoasă. Ce face mai multe afișări, acolo mergem. În timpul anului promovează toate căcaturile, acum sunt brusc pioși. În timpul anului fură, face spam, nu citează sursa, acum vorbește despre o Românie mai bună.


Pentru cititorii mai tineri, povestea pe scurt.

Prin 1982, președintele României, care pe vremea aia avea drept de viață și de moarte asupra tuturor cetățenilor, are idee de a plăti datoria externă, făcută pentru a industrializa România (fabricile alea scoțând din secolul 19 țara), și face asta vânzând resursele țării: energie, cereale, copii, tot ce putea fi vândut. Ăia din jurul lui vin cu ideea genială de a raporta mereu producție record la hectar (de unde și sintagma “cincinalul în patru ani jumate”), iar Ceaușescu se uita pe cifre și zicea “ok, din 5 cartofi, trei la export, doi la popor”, fără să știe că ăia doi erau fictivi, puși pe hârtie de țuțerii dornici să-i câștige admirația. Populația suferea de foame, programul TV era 2 ore pe zi, un singur canal, curentul se întrerupea frecvent, că trebuia vândută electricitatea la export.

Coșmarul trebuia să se termine în 1988, odată cu plătirea datoriei, dar cineva undeva decide că poporul poate să sufere în continuare fără probleme, și resursele alea pot fi vândute în continuare pentru profit. Aici părerile sunt împărțite, unii zic că securiștii din jurul lui au orchestrat asta și Ceaușescu era ținut pe întuneric, alții zic că el s-a îmbogățit cel mai mult. Buboiul începe să se spargă, prima dată la Brașov, cu o grevă a muncitorilor care nu fuseseră plătiți, apoi în Timișoara și București, unde oamenii sătui de discursuri bășite se revoltă, iar băieții care l-au împușcat pe Ceaușescu decid că pot fura mai mult și mai bine dacă dau oamenilor senzația că sunt liberi și spală un pic rușinea țării cu niște neocomunism denumit, spre ciuda tuturor publicitarilor, democrație originală. După o scurtă confuzie și câteva sinucideri, puterea încape rămâne în mâinile celor care o dețineau deja.

Voiam să scriu de două ori că primul președinte democratic a fost X sau Y, dar mi-am dat seama că nu e cazul. Mai așteptăm.


Revenind. Tot anul ne-am tras pe cur, nu semnalizăm, nu ne plătim taxele, ne mai pocnim nevasta și copiii, dar iată, au trecut 30 de ani de la revoluție și nimic. N-a picat din cer o țară mai bună. Deloc. Șpagă la doctor, șpagă la portar, șpagă la polițist. Mai o flegmă pe jos, mai un muc pe geam.

De asta zic că e ipocrizie maximă să plângem acum că de 30 de ani nu reușim să facem prea multe. La fel cum e ipocrizie să susținem asta pe site-uri de știri care sunt construite pe furt (și nu, aici nu mă refer la cum a trăit Tolontan bine mersi din banii aduși de patron din Cipru). Las-o naibii. Și nu doar vechii comuniști fac din astea, ci și ăștia tineri, care vor meritocrație și schimbare.

La 30 de ani după, revoluția nu mai contează. Contează ce facem azi. Pe cine votăm. Cum se aplică legea. Cum e legea. Cum suntem noi. Refuz să cred că 80% dintre români vor o țară mai bună și ăia 20% îi trag înapoi. 70%-30%? 50-50?

OK, n-am aflat cine a tras in noi. Dar ce am făcut în ultimii 30 de ani, în afară de a aștepta să aflăm? Am devenit mai buni? Am mișcat România înainte? Da, știu, e important să rezolvăm asta, să aflăm adevărul, dar altceva?

animale-14

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

63 comentarii

  1. Am fost trasi cu forta inainte… lucrurile se schimba si in Romania, doar ca mai greu, prea greu pentru unii. Incep sa apara diverse organizatii locale si miscari civice sau cum vreti sa le spunem, prin care oamenii ii educa pe cei de langa ei.
    Doua exemple care imi vin in minte acum: campania “NU arunca chiștoace” si ONG “Grow Up Romania”.
    Cum spuneam lucrurile se misca incet si foarte incet.
    Nu am o concluzie, am un sfat “nu asteptai supereroi”. Faceti plangeri, petitii, reclamatii, faceti ceva la voi in bloc, langa casa voastra si apoi incercati sa ii aduceti si pe altii langa voi.

    10
  2. România s-a miscat puternic înainte, chiar fara sa fi citit postarea asta.
    Astfel, în astia 30 de ani, peste 25% din forta de munca activa s-a miscat înainte, spre vest, bagându-si picioarele în ei de securisti, postcomunisti si alti fripturisti.

    00
    • Mă întreb cum ar fi arătat România dacă nu am fi intrat în UE, moment în care au început să crească economia și să apară investitori străini.
      Curios cum în 1989 am vrut să scăpăm de comuniști dar l-am pus pe Iliescu președinte de 2 ori.
      Dacă te uiți la țările comuniste din jur toate au scăpat de lideri fără război, doar la noi s-au dat arme la populație și au tras unii în alții.
      Poate că industria era învechită dar se putea moderniza, investi, AVAS a dorit să scape de uzine, s-au vândut uzine pe putini bani, patronii au promis investiții în retehnologizare dar au vândut halele și echipamentele iar angajații au fost concediați condamnand câteva generații la subzistență.
      Este cunoscut cazul fabricii Terom unde patronul a platit câteva mii de dolari avans pentru o fabrică de 50 hectare cu peste 2.000 de angajați apoi a vândut terenul pe bani putini iar banii au fost transferați în Siria finanțând terorismul internațional. Alte fabrici au fost cumpărate de concurenta, utilajele au fost transferate la fabricile din străinătate, s-au luat credite neperformante pentru a devaloriza fabrica apoi au concediat angajații și au vândut terenul pentru un complex rezidential sau sediu de supermarket –
      https://turistiniasi.blogspot.com/2019/12/fabrici-si-uzine-infiintate-din-vremea.html

      00
  3. „“ok, din 5 cartofi, trei la export, doi la popor”, fără să știe că ăia doi erau fictivi, puși pe hârtie de țuțerii dornici să-i câștige admirația.”

    de fapt, ceaușescu știa foarte bine ce e în țară. au apărut stenograme cu discuții din comitetul central al pcr în care el, ceaușescu, ordona clar să se taie livrări pentru populație de energie electrică, gaze, căldură sau alimente.

    în același timp, ca să vedem cam unde era românia în acei ani, ceaușescu a flămânzit și îndobitocit o țară ca să plătească în șapte ani o datorie de nici 10 miliarde de dolari.

    00
  4. Lumea a ramas bine infipta in ideea ca plata datoriilor anticipate ne-a nenorocit si ne-a impins in austeritate in anii 80. Nu asta a fost motivul real austeritatii. Motivele austeritatii au fost legate in primul rand de falimentul industriei noastre in special muia ce ne-am luat-o cu otelul. Ceasca a mizat mult pe exportul de otel si petrochimie. Cand a terminat otelariile a gasit competitie dura din China si materii prime scumpite(criza de petrol din 70, URSS nu a mai vandut ieftin carbune in CAER). Minele noastre nu dadeau nici jumate din necesar.

    00
    • Corect. Povestea cu platitul datorie e cam o poveste. Doar a grabit un pic sfarsitul si cam atat.

      Inca ceva: falimentul cvasi-general nu a fost produs doar de deciziile extrem de proaste luate in anii 60-70 (da, am investit ca tampitii in industrii demne de anii 50, adica industrii care necesitau consum urias de energie, materie prima si munca manuala, atunci cand lumea incepea deja sa se reorienteze). Falimentul ar fi fost inevitabil chiar si daca luam decizii mai bune la finalul anilor 60: organizarea comunista a productiei ar face orice companie din lumea asta sa intre in faliment, mai devreme sau mai tarziu.

      Falimentele ca atare nu erau vizibile, pentru ca partidul nu permitea asa ceva, sa se inchida o fabrica. Asa ca se producea pe stoc, se vindea la extern sub pretul de productie, se tot redistribuiau sume de bani prin minister catre gaurile cele mai mari, se mai trimiteau acasa oamenii in celebrele CFS-uri (concediu fara salariu). Ramura cea mai chinuita si mai mulsa a fost, paradoxal, agricultura, care a ajuns sa pompeze in felul asta bani in acea industrie falimentara, dar tinuta inca in geam, pe modelul bancului cu bunicul mort, tinut in geam pentru pensie.

      00
  5. Exista o vorba: Toti vrem o tara ca afara dar sa ne-o faca altii.

    Romanul are intiparit genetic “trebuie sa mi se faca, sa mi se dea”.

    NICIODATA “trebuie sa fac, trebuie sa dau”

    00
  6. Eu ma consider un cetățean cinstit si muncitor, care își face partea lui pentru o Românie mai bună.
    Dar asta cu mucii pe geam nu pot sa o evit. E parte din plăcerea mea zilnică, un hobby as putea spune.

    00
  7. Mai zoso, tu ai dreptate. Foarte mare dreptate. Problema e ca nu e suficient. Cei care si-au dat seama de ceea ce spui tu sunt probabil nici 5% din populatia Romaniei. Restul, pe care tu incerci sa-i convingi, nu raspund la chestii rationale. Majoritatea pentru ca sunt analfabeti functionali si nu sunt in stare sa inteleaga un text, vezi cat de praf suntem la PISA, iar restul pentru ca deja sunt deja extremizati, au propria opinie care nu poate fi schimbata peste noapte.

    Din pacate, asta e nivelul. Gloata nu poate fi influnetata rational. E prea proasta. La ea merge doar cu instincte primare. Frica. Vin comunistii. Va iau pensiile. Vin rusii. Scad salariile. Si lumea voteaza asa de 30 de ani.

    Repet, tu ai mare dreptate. Si lucrurile se vor schimba pe masura ce tot mai multi oameni isi dau seama de ceea ce tu spui. Doar ca procesul asta e crunt de lent.

    00
  8. Nicolae Ceaușescu: „Au contoar toți consumatorii. Dacă blocul își depășește consumul, închidem gazele la tot blocul. Comitetul de bloc trebuie să ia măsuri pentru asigurarea rațională a consumului”.

    Constantin Olteanu: „Cum este în prezent și la întreprinderi: se dau amenzi mici pentru depășirea consumului, care sunt convenabile. Plătește amenda pentru că a depășit. Trebuie să oprim gazele, dacă au depășit consumul”.

    Nicolae Ceaușescu: „Vom merge la majorarea cu 500% a prețului, nu pe procente mici. În rest, vom merge până la scoaterea din muncă a celor care depășesc consumul. Dar la populație, oprim pur și simplu, atât energia electrică cât și gazele.

    Pentru că aveți consumul foarte mare. Trebuie să asigurăm în primul rând producția. Blocurile sunt pline de lumină. Să mai stea oamenii într-o singură cameră. Trebuie discutat cu oamenii…”.

    De aici: https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=10157740555529371&id=567429370

    00
    • Fix asta ar spune si Greta aia. De ce sa stai cu lumina aprinsa in toata casa, cand tu ai treaba doar intr-o camera :)

      00
    • Am facut ce ne-a dictat FMI-ul…

      00
    • Ce lingai. O linie din stenograma aia nu il contrazice pe Tov Ceasca. Numai yesmen totali. :D

      00
    • @phafd Nu ne-a obligat FMI-ul sa nimic. Politicienii romani au decis intotdeauna ca e mai usor de taiat de la populatie decat de la sinecuri.

      00
    • @Ciocanul Crezi ca o stenograma din 2019 ar fi diferita?

      00
    • @7 Haide man, ca nu e acelasi lucru. Nu incerca sa fortezi discutia in directia aia. Nu se apuca nimeni sa iti taie curentul, dar nici nu e ok sa faci risipa. In primul rand pt buzunarul tau, daca nu pt planeta.

      00
    • @7, las-o cu Greta! câte camere (în afară de baie, bucătărie, hol, debara) puteau avea ăia?! 2-3 maxim pt cei mai mulți: cineva (mama probabil) în bucătărie să gătească, tatăl într-o cameră să facă ce plm făceau tații după ce veneau de la serviciu (al meu muncea suplimentar), un copil într-o cameră își făcea temele, eventual un alt copil în altă cameră învăța cu voce tare și nu se putea în aceeași cameră cu primul. asta în cel mai fericit caz.
      țin lumina aprinsă doar în camera în care îmi desfășor activitatea și eventual o aplică pe vreun hol să nu-mi rup gâtul în drum spre baie/bucătărie. nu din cauza lu’ Greta, ci că așa mi se pare normal.
      dar într-o casă în care locuiesc mai multe persoane mi se pare normal să fie lumina aprinsă în mai multe încăperi pt că acele persoane pot avea interese și nevoi diferite.

      00
    • A, eu am printre ”aia”. Chestiunea e simpla. Mama bucatareste, barbac-su o ajuta, ala mic scrie temele, ala mare citeste cu voce tare si ma-sa il pocneste cand greseste si il pune sa-l ajute pe ala mic la teme,sa nu o incaseze amandoi. Toti in bucatarie, ca se facea si cald de la bucatareala. Simplu.

      00
    • @7, în bucătăria mea de-acasă, din apartamentul în care am crescut s-ar putea să fi fost posibil asta (frigiderul stătea pe hol), dar în majoritatea bucătăriilor apartamentelor în care am locuit în București nu încăpeau 3 oameni în același timp nici îndesați.

      00
    • Și n-am zis “citește” cu voce tare, am zis “învață”. Pt mine sunt activități diferite.
      Plus: ți se pare normal ca fratele mai mare să fie obligat să-l ajute pe cel mic la teme în loc să-și facă propriile teme?! Și amândoi să le facă într-o încăpere aglomerată în care se desfășoară o altă activitate disturbatoare și destul de gălăgioasă?!
      Faptul că mulți am trecut prin asta nu înseamnă automat că e chiar ok.

      00
  9. Stii exact in ce tara complexata traiesti in momentul in care faci o depasire, iar specimenul care nu vroia sa treaca pe banda I, acum accelereaza pe banda I ca sa nu cumva sa rmana in urma.

    00
  10. Personal consider ca cea.mai mare metehna ramasa din comunism de care nu putem scapa este “lasa ca merge asa”. Ma apuca atacurile de anxietate cand in orice lucru pe care il intalnesc a fost implicat un om deasta care il ia pe “merge asa” in brate.
    Mergi la servic le si masina are probleme dar nu grave?Lasa asa. Pune dorel parchet si se umfla?lasa asa. A trecut termenu de valabilitate pentru carne la Carrefour dar inca nu s-a stricat/pute? las ca mai merge. Da primaru tunuri an de an ,mana in mana cu diferiti dubiosi?lasa asa ca a si facut pentru oras.

    Trist e ca nu doar cei care la revolutie aveau cel putin 20 de ani gandesc asa ci transmit asta si copiilor lor.
    Suntem o tara plina de mediocritate insa suntem si fuduli.Sa nu cumva sa atragi atentia unui roman ca face ceva rau ca e sfarsitul lumii.
    Nu suntem saraci ,suntem carpiti,iar carpelile astra ne ajung din urma de fiecare data.

    00
    • Putem incepe cu scrisul. Punctuatia. Spatii la final de propozitie. Litere mari la inceput de propozitie. De fapt cea mai mare problema a romanilor e ipocrizia asta. Ii invatam pe altii cum sa fie, dar nu vrem noi sa fim intai schimbarea aia. Iar tu esti un exemplu foarte bun. Ne spui cum e naspa cu lasa ca merge asa dar tu nu te obosesti sa scrii la un nivel decent.

      00
    • Andrei, dragule. Daca imi urmaresti alte posturi vei observa ca am zeci de typo-uri in fiecare post. Le scriu repede, nu le recitesc. Daca planuiesc sa ma apuc de blogging, te anunt.Intre timp tu incearca sa vezi esenta a ceea ce am vrut sa spun, fara a mai fi coplesit de frustrari adolescentine legate de litere mari ori mici greseli in scriere. Te salut cu respect, un om agramat.

      00
    • @Andrei. Folositul “meleoanelor” in continuare in conversatia zilnica. Ce salariu ai? Aaa, patruj da meleoane, frumos. Cat ai dat pe frigider? Optaspe meleoane, scump. Unde plm vedeti voi scris pe site-ul Emagului sau Altexului meleoane? Scrie 1800 lei, handicapatilor. Atata face, atata trebuie sa scoti din buzunar sau de pe card

      00
    • @Robert3, nu le recitesti pentru ca “lasa ca merge si asa”.

      00
    • robert3, nu sunt blogger, deci nu trebuie sa scriu bine. Nu sunt gunoier, deci nu trebuie sa strang gunoiul. Nu sunt politist, deci nu trebuie sa respect legea.

      Precum spuneam, ipocrizia asta asta ne omoara si tot insisti sa dovedesti asta. De ce sa scriu bine, ca nu sunt blogger. Hai sa scriu urat, sa nu strang gunoiul si sa nu respect legea. Ca eu nu castig din asta bani. Da, ai dreptate, carpelile ne ajung din urma de fiecare data.

      00
    • O alta problema e ca incercam sa diminuam problema si sa-i reducem total importanta. Sunt doar niste typo-uri. Acum s-a intamplat sa arunc gunoiul asta. Eh, am trecut pe rosu din greseala.

      Dar ne mintim pe noi insine. Pentru ca, de exemplu, un typo de obicei nu are un model consistent. Un pattern. Apar din cand in cand, chiar daca poate ti-ai recitit textul o data sau de doua ori. Se mai intampla. Astea sunt greseli care apar de multe ori, apar la toata lumea, nu e capat de tara. Dar nu sunt consistente. O data pui o litera in plus, apasata din greseala, alteori o litera in minus.

      Problema apare cand in mod consistent scrii gresit. Ceea ce se intampla in postul tau. Asta nu mai e typo. Este neglijenta. Lipsa de respest fata de tine. Este fix ce spui tu, lasa ca merge si asa. Ca nu sunt blogger. Iar atitudinea asta de diminuare a importantei lucrurilor gresite pe care le faci, se regaseste la multi romani.

      Si e evident cum ne afecteaza. Lasa ca nu am aruncat mult gunoi, lasa ca nu trec des pe rosu. Lasa ca nu am luat spaga mare. Lasa ca nu am dat spaga mare. Si tot asa. Si toate lucrurile astea mici, la nivel de individ, oricum mai mari in realitate, ajung sa se adune si sa avem Romania de azi.

      00
    • Gata ma,respira ca te ia nasol.

      00
  11. Comunismul romanesc a reusit in parte faurirea omului nou in viziunea leninista, dar cu accente locale- golit de morala, asistat social pentru ca statul i-a luat liberul arbitru, omul care vede in stat sursa supravietuirii, evacuat din agora-sensul participarii la viata cetatii a devenit nul pentru ca statul decidea tot.
    Dupa 1989 iluzia liberatii imbinata cu cele de mai sus a scos la iveala cele mai urate caracteristici ale primitivismului din care incercam sa iesim inca din sec XIX. Nu am avut parte de exercitiu democratic ca in Occident. Bruma de democratie intre 1859 si 1947 nu a reusit sa transforme taranul roman intr-un cetatean. Apoi negura dintre 1947 si 1989 nu a facut decat sa ucida ce mai ramasese din bunul simt comun al societatii romanesti care isi gasise identitatea abia la 1918.
    Ultimii 30 de ani au fost consecinta traumelor istorice profunde suferite in ultimele doua secole. Desigur, nu este o scuza. Doar o posibila explicatie.
    Trendul actual al gratificarii imediate combinat cu lipsa culturii generale a majoritatii covarsitoare a populatiei si a educatiei lumpen rurala a facut posibil ca Bianca Dragusanu, Becali, Borcea etc etc sa fie subiecte nationale.
    Solutia? Din moment ce statul este populat de aceeasi oameni lipsiti de educatie, inteligenta, compas moral-nu poate veni decat de la individ. Dar pentru a trezi interesul pentru viata cetatii individul trebuie sa caute asocierea cu altii care impartasesc aceleasi valori morale, comportamentale.

    Efortul trebuie sa inceapa cu fiecare individ in parte. In primul rand prin a gandi inainte de a actiona. Apoi prin a te informa cat mai mult si mai temeinic. Democratia occidentala s-a raspandit odata cu tiparul. Daca individul nu citeste atunci traieste degeaba. Oricati bani are, oricat de bine situat social-isi pierde sensul de fiinta perfectionabila daca doar mananca, doarme, “munceste” si nu citeste.
    Deocamdata poporul roman e o masa biologica fara constiinta si constienta istorica. Modele istorice nationale avem destule pentru a ne ghida singuri.

    00
    • In primul rand prin a gandi inainte de a actiona. Apoi prin a te informa cat mai mult si mai temeinic. Democratia occidentala s-a raspandit odata cu tiparul. Daca individul nu citeste atunci traieste degeaba. Oricati bani are, oricat de bine situat social-isi pierde sensul de fiinta perfectionabila daca doar mananca, doarme, “munceste” si nu citeste.

      In perioada comunismului, s-a citit foarte mult; mult mai mult decat acum.
      Acum, suntem 44% analfabeti sociali… cu toate ca, paradoxal, toti aia (parintii, bunicii, rudele, fratii & surorile noastre) care au citit, in acesti 30 de ani esueaza lamentabil.

      Coincidenta?

      Nu stiu de unde ai copiat platitudinile, da’ nu ai dreptate… cel putin nu pentru mine & praxeologia istorica postcomunista.

      00
    • @Phaff-da, se citea enorm in perioada comunista. Cine citea? Cei cu educatie medie si inalta, o proportie foarte mica a populatiei. Mare parte din cei cultivati au ales sa plece in Occident, parte s-au stins, iar cei ramasi au ramas blocati in trairea reflexiva cu care erau obisnuiti.
      Platitudini-ok.
      De unde am copiat?!!! Deci daca vars platitudini automat copiez?
      Cum intra comentariul meu in coliziune cu stiinta lucrului bine facut?

      00
  12. fabricile alea scoțând din secolul 19 țara – tara incepuse sa iasa inca din interbelic. fabricile alea au fost un cacat pansat. Supradimensionate, bazate pe intrari ieftine de materie prima, falimentare.
    Sa nu uitam ca Dacia era facuta dupa un model de cacat de reno. Adica nici macar nu iei o masina moderna sa o dublezi la tine in tara. NU, iei un rebut al francezilor. Pe care reusesti sa il strici

    00
    • Combinatele chimice, spre exemplu, erau realizate prin anii 70, copiate dupa o tehnologie sovietica din anii 60, care era furata probabil de la nemti din anii 40. Erau energofage si, asa cum ai scris, supradimensionate.

      00
    • Simpatic cum facem aceste comentarii folosind energie produsa intr-o centrala nucleara facuta de ceasca sau dintr-o hidrocentrala din nou facuta de ceasca. Curent electric ce trece prin cabluri si stalpi montati tot pe vremea lui ceasca. Timp in care ne incalzim cu o apa ce trece prin niste conducte puse pe vremea lui ceasca, blocuri tot de pe vremea lui. De fapt cam 90% din infrasctrutura existenta, din pacate, e de pe vremea lui ceasca. Niste cacaturi pansate si astea de care ne e jena sa ne folosim chiar, nu?

      00
    • @Andrei- adevarat, nu toata industria construita in comunism a fost ineficienta energetic. Dar exemple precum Galati, Resita, Calan, Oltchim, Casa Poporului, Navromul cu 300+ nave care de multe ori nu transportau nimic si pt care NU EXISTAU piese de schimb, cu instalatii navale din anii ’50-’60(sunt in domeniu, stiu ce spun) si alte intreprinderi experiment mai mici au dus la gauri financiare enorme.
      Exemple bune:electrificarea din anii ’50-’60, Portile de Fier, Bicaz, Vidraru, A1, Transfagarasan(construite din motive pur militare), reteaua feroviara, Canal Dunare -Marea Neagra(inceput pt a extermina o parte din populatia detinutilor politici), Cernavoda, alfabetizarea in masa, infrastructura oraselor. Multe din proiectele acestea nu erau ale comunistilor-ele fusesera gandite cu mult inainte sa vina comunistii la putere.
      Dej si Ceausescu nu au fost ganditori profunzi si nu au ridicat ei nimic de la zero. Cel mult au fost autori morali pt o parte din proiecte. Poporul roman a facut posibil tot ceea ce s-a construit intre 1947 si 1989. O parte a industriei a fost un cumul de experimente esuate.

      00
    • fără să stau să iau la puricat diverse industrii și proiecte, mă uit nițel în jur, nicio țară din europa în care n-au ajuns comuniștii la putere n-a rămas fără industrie (profitabilă), fară infrastructură, fără toate acele realizări pe care, vai Doamne, le-au făcut comuniștii/Ceașcă.

      00
    • Iar ma bag in discutie. @A, daca te gandesti ca din 89 incoace nici noi nici statele din jur nu mai avem (pe fata) comunisti, uita-te ce au facut capitalistii lor, si ce au facut ai nostri. Esti sigur ca nu aveam acum colibe de paie in langa Arena Nationala?

      00
    • @Andrei

      “Simpatic cum facem aceste comentarii folosind energie produsa intr-o centrala nucleara facuta de ceasca sau dintr-o hidrocentrala din nou facuta de ceasca.”

      1. Eu nu l-am vazut pe ceasca turnand betoane la Cernavoda. Tu, da?

      2. Pretul platit pentru modelul de dezvoltare ales de comunisti in anii 1960-1990 a fost urias. S-a tradus in suferinte cumplite pentru cea mai mare din populatie si la un falimentr cvasi-generalizat economic la finalul anilor 80. Chiar am tras 30 de ani ca sa iesim din groapa aia in care ne bagase ceasca, ca sa personalizez si eu la extrem.

      Mie mi se pare ca judecati realizarile regimului comunist (si au fost si realizari, e gresit sa spunem ca nu au fost!) in mod absolut. Ia incercati o comparatie in mod relativ. Comparati cu tari care erau sub noi economic in 1940, dar care au avut sansa sa nu vada tancurile rusesti in tara lor si sa mearga pe calea normala. Vedeti unde erau ele in 1990 si unde eram noi. O sa vedeti ce risipa uriasa de potential am avut in acei ani si cata suferinta inutila a generat acel regim pentru romani.

      00
  13. In momentul in care se va da un verdict ofical si se vor demasca si condamna cei care au instrumentat revolutia si li se va face dreptate celor care au murit la revolutie , deabia atunci Romania va incepe sa se vindece.
    Democratia romaneasca are ca baza revolutia ,acea perioada gri ,in care s-au creat multe legaturi si obligatii, s-au dat legi pentru a crea avantaje unora , s-a lasat sa se fure tocmai pentru a rasplati actiunea fiecaruia care a participat la revolutie.
    Suntem condusi de cei care au instrumentat revolutia si/ sau cei care au beneficiat de revolutie ,iar faptul ca nu se doreste aflarea adevarului e un indiciu ca inca sunt la putere.
    Diferenta intre noi si ceilalti care au fost sub comunism si s-au eliberat in ’89, e ca am avut ghinionul ca neocomunismul (democratia noastra originala ) sa se transpuna peste spiritul nostru romanesc balcanic si sa iasa societatea care este astazi si va fi asa pentru o lunga perioada de timp.

    Adevarul oficial despre revolutie inseamna mai mult decat inculparea lui iliescu ,si mai ales sa se faca dreptate victimelor si sa se demaste tot mecanismul care a dus la situatia actuala.

    p.s. Pentru toti cei care latra ca nu mai conteaza ce s-a intamplat la revolutie ca ‘au trecut 30 de ani’ si ‘iliescu e de vina’ sa se uite la ce li se intampla nazistilor (-stiu ca e la alt nivel ,dar sa fie inca vanati la aproape 80 de ani de la fapte e un exemplu care nu poate fi trecut cu vederea) si sa inteleaga ca de aia ei sunt acolo si noi suntem aici ,deoarece adevarul si dreptatea la noi nu prea conteaza cum conteaza la ei.

    00
    • nu o sa il putem pedepsi pe ilescu & co ca ne-au distrus tara si viata ,dar macar ii putem condamna pentru ce au facut la revolutie(macar !) si sa le dam locul binemeritat in cartea de istorie.

      00
  14. La revolutie am scapat de un comunist si o proasta. Printr un proces mizerabil pentru istoria si justitia romaniei. Dupa proces au ramas comunistii din esaloanele 2,3,4

    00
  15. Tocmai am auzit azi la radio cum se comemoreaza zilele astea victimele Revolutiei in Timisoara. Mai multe rude ale victimelor spuneau ca sotul/sotia/copilul lor a iesit din scara blocului sau de unde se aflau si militari au descarcat un incarcator de gloante in ei, facandu-i ciur.
    Intrebarea care se pune este: de ce le platim noi pensii speciale astora ? De ce militarii si toti cei care lucreaza in armata au niste salarii si niste pensii asa de umflate din moment ce in caz de un razboi il cheama tot pe Gigel de la PC si pe Marcel de la sapa si le pun o arma cumparata la mana a cincia si-i trimit pe front in timp ce ei stau in centre de concentrare pe motiv ca cica “te instruiesc cum sa lupti”? Tot asa s-a intamplat si in cele doua razboaie. Este fapt consemnat si in literatura (Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi a lui Camil Petrescu, de exemplu) cum ca ei stateau la garnizoana si fraierii mureau ca mustele din cauza instruirii proaste si a dotarii precare. Prin urmare, de aparat nu te apara, in caz de ceva, o revolutie de exemplu, tot pe tine te impusca. Si atunci, de ce ii platim asa de bine, inclusiv dupa ce au iesit la pensie? Cica ei sunt platiti din “fonduri speciale”. Ok, si fondurile alea “speciale” din care bani se fac, nu tot ai fraierilor?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.