Băi, și ce ne-am mai excitat cu ArcaBoard…

Au trecut 6 luni de când compania românească mutată prin America ARCA au început să vândă ArcaBoard, un hoverboard care chiar putea zbura. De fapt, nu prea, doar se ridica de la sol câteva minute cu ajutorul unor ventilatoare.

La anunț, toate site-urile și blogurile s-au udat și s-au murdărit la gură de cât de elogioși erau la adresa inovației. Aproape un an mai târziu, nu a cumpărat nimeni chestia, pentru că nu ai ce face cu ea. Știu, era evident de la început, dar pentru o știre unii sunt în stare să creadă orice.

ARCA a ținut prezentări la Monaco și pe la alte târguri și cam atât, s-a apucat de construit role cu baterie. Treaba merge înainte, că de jurnaliști care cred orice e plină lumea.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

16 comentarii

  1. Ca de obicei, invidios pe ”sucesurile” altora!

    00
  2. Eu cred că ăla a fost doar un exerciţiu de PR. La ce scor avea, era evident că n-o cumpără nimeni. A fost mai mult un proof-of-concept. Toată tehnologia aia cu „ventilatoare”, din cîte pot să observ, era de fapt gîndită să fie introdusă într-un sistem de decolare pe verticală. Ei se laudă, mai nou, cu dezvoltarea unui nou sistem de pilotaj. Nu cred că i-a interesat niciodată să vîndă hoverboarduri, core businessul lor sînt dronele, care sînt superieftine comparativ cu celelalte din piaţă, şi au o autonomie foarte bună. În fine, om vedea.

  3. Sa-mi tina cineva berea pana le explic la astia de la Arca: scoateti mai bosonul Higgs din materie si o sa aveti un camp antigravitational.

    00
  4. Pana sa inventeze Newton gravitația oamenii puteau sa zboare!

    00
  5. Bah io nu stiu altii cum sunt, dar io cand citesc comentarii ca cele de mai sus, parca aud asa niste seminte sparte pe fundal.
    Si cand unul incearca sa le explice baietilor de la scara cate una alta: „bine ca esti tu destept ma!” (vezi cele 11 flegme sub forma de minusuri pe care le-a incasat Alex Mihaileanu).

    00
  6. Un cacat, e ca si cum ai face o masina care zboara, pluteste, ara pamantul si da zapada. Toata lumea ar putea face asa ceva dar asta nu inseamna ca o asemenea tampenie sa va si vinde.
    Inventie nu e ca ti-a venit tie ideea sa te sui pe o drona.

    00
    • http://exploration.esa.int/mars/58590-schiaparelli-landing-investigation-makes-progress/
      Deci ESA spune ca o sa aiba un raport complet abia pe la inceputul lui 2017, dar tu/media din RO stiti sigur ca ARCA a suflat in jicler in loc sa-l inlocuiasca, huh ?
      Nu comentez detaliile tehnice ca nu cunosc atat de intim domeniul, dar o parere superficiala ar fi ca parasuta a functionat corect, iar asta ar fi fost treaba ARCA.

      P.S. Macaronarilor le place insa balacareala mai abitir decat noua. Ei publica articolul pe 19.11, in timp ce ESA spune pe 23.11 „This is still a very preliminary conclusion of our technical investigations”.

      00
    • Ba omu’ poate fi un sarlatan, nu stim, ca inca nu e gata ancheta.
      Dar sa presupunem ca este, si ca a furat ca un nesimtit 500$.

      Ba da’ am si io o intrebare: ai mai cautat intre timp cum s-a finalizat ancheta ESA (ca despre asta era vorba in articol nu despre Dumitru Pulescu)? Raportul incidentului a fost emis prin martie. Intreb pentru ca lasi senzatia ca faci parte din categoria muistilor, care ar face orice numai sa li se dea dreptate, chiar daca nu au si (mai rau) chiar daca isi dau seama ca nu au.
      Uite io am citit raportul si chiar daca nu sunt pe domeniu, am priceput concluziile generale la care a ajuns ancheta.
      Ia uite aici:

      For those reasons it is to be concluded that the high dynamics motion experienced during parachute deployment was most likely not caused by a specific system or component failure.

      (boldul e folosit si in documentul original).
      Dar ia uite ce mai zice ESA despre ceea ce a avut de facut ARCA:

      „With respect to this branch of the failure tree, it has to be noted that hypersonic parachute deployment is a very complex and dynamic phenomenon affected by several uncertainties (winds, wake, etc.) and therefore very difficult to predict (and model).”

      Adica nu e ca si cum ar fi avut de cusut niste bucati de panza intre ele, pricepi ?

      In final IMU a fost de fapt componenta care a futut tot meciul, care – ce sa vezi ? – a fost dezvoltat de o firma italiana (iti mai aduci aminte care director ESA a tipat primul ca romanii sug pendula?). Si nici macar aia nu au avut vreo vina.

      It can, therefore, be concluded that there is no indication of any anomalies occurred in the IMU and that the measured environment was a real one.

      Sursa: http://exploration.esa.int/science-e/www/object/doc.cfm?fobjectid=59175

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube