Apartamentul închiriat şi maşina de serviciu

Acum doi ani, când am închiriat apartamentul din Berlin, proprietarul a părut un pic dezarmat când i-am spus din ce ţară suntem. Dar contractul fusese semnat, avansul plătit, nimic de făcut. Contractul de chirie e sfânt. Când am plecat, a fost surprins să vadă că apartamentul era în aceeaşi stare cum ni-l lăsase.

Zilnic, văd pe şosea maşini de serviciu maltratate. De la banala turare excesivă la urcat borduri în viteză şi curse cu maşini mai puternice.

Nu înţeleg. De ce ai face praf apartamentul în care stai cu chirie? Doar pentru că nu e al tău? De ce ai maltrata maşina pe care lucrezi? Ca să stea în service şi tu pe bară? Cine pierde bani în situaţia asta? Doar firma?

Comportamentul îşi are rădăcina în furtul de la stat. Las’ că statul are, ia să fur eu sistemul ăsta de irigaţii, chiar dacă nu îmi foloseşte la nimic şi nu fac decât să distrug. Păi ce, doar io fac aşa? Nimeni nu se întreabă de ce să facă asta. E întrebarea cea mai simplă. De ce să distrugi ceva?

Ştiţi că noi suntem printre puţinele naţii care fac asta? Majoritatea s-au civilizat şi au înţeles că nu trebuie să distrugă bunuri publice, gen vagoane de tren. Vrei să te răcoreşti, te duci acasă şi te dai cu capul de pereţi, nu distrugi chestii pe care le folosesc şi altii. Desigur, în ţările civilizate există amenzi usturătoare pentru asemenea acte de huliganism. Da, civilizaţia se clădeşte pe amenzi, pentru că altfel vezi distrugerea proprietăţilor altora când trebuie să şi plăteşti pentru asta.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

64 comentarii

  1. Mare dreptate ai… Trebuie sa ne civilizam !

    00
  2. In tarile civilizate exista amenzi uriase si pentru aruncatul unei hartii pe jos.
    Oricum, acum sunt dupa o zi in trafic, as semna pe loc introducerea pedepsei cu moartea si pentru scobitul in nas la semafor :D

    00
  3. Numai cu bata se poate civiliza Rromanishtan-ul, altfel nici o sansa…

    00
  4. Pe mine ma surprind cum conduc cei care au nevoie de permis ca sa isi castige painea. Adica taximetristii, agenti de vanzari, soferii de microbuz, autobuz, etc. De ce risca sa isi piarda job-ul doar ca sa arate ca sunt cei mai tari? Sau ei se considera invincibili doar pentru ca sofeaza cateva zeci, sute de km pe zi?

    00
  5. Ani la rand am privit proprietari plangandu-si in pumni, dupa ce isi recuperau apartamentele de la chiriasi. Ani la rand am privit chiriasi care te priveau cu ochii mariti cand le spuneai de garantie pentru orice viitoare daune si iti spuneam nonsalant „da’ ce muscam din pereti”. Pana sa ne dezmeticim bine, proprietarii au investit din ce in ce mai putini bani pentru a crea conditii chiriasului si chiriasii au scos din ce in ce mai multi bani din buzunare pentru un apartament decent.
    Se intampla lucrul acesta cu cei care nu stiu cum e sa muncesti ca sa castigi un ban. Nu stiu cum e sa te sacrifici ca sa iti poti lua o masina, ca sa nu o mai turezi data viitoare pe cea de la serviciu, nu stiu cum e sa faci economii pentru o mobila noua, etc. Dupa cum se comporta chiriasii iti dai seama cat de mult se munceste la noi…desi, uneori stricaciunile erau din pura nepasare si invidie…”de unde dracu o avut asta bani sa cumpere apartament aici, ia sa-i mai dau eu de lucru…”

    00
  6. Ai fost in tari straine, de ex. in Franta, nu ti-a sarit in ochi graffiti-ul prezent pe toate zidurile, adesea pe rame de metrou etc.? Mie asta mi se pare distrugere a bunului public, din pacate cei care o practica o considera arta (dar chiar si asa nu inteleg de ce nu-si poate mazgali peretii propriei case?!?)

    00
  7. Acum o luna in Anglia in statiile de autobuze si troleuri s-au pus un fel de tonomate de unde puteai sa iti iei portocale free. Ei bine, acolo fiecare cetatean isi lua CATE UNA. la noi daca s-ar pune asa ceva cred ca ar da buzna toti sa ia cu plase,saci sau mai stiu eu ce.
    Tot ce e gratis sau aproape gratis e bun. Nu conteaza ca ai sau nu nevoie de lucrul respectiv, gratuitatea inerenta lui il face atragator si ii confera o oaresce necesitate care nu se poate explica.
    Si maica-mea are doua apartamente inchiriate si la fel, pana a gasit 2 familii serioase a semi renovat apartamentele alea de vreo 3 ori in 5 ani. 2 studenti care au stat intr-unul din ele, au plecat fara sa anunte (lasand cheia la administratora) plecand dupa ei cu un fotoliu si 2 pilote. :| stupid, stiu…dar din pacate Romania nu se poate lauda cu cei mai civilizati si de bun simt oameni.

    00
  8. Aici ii putem admira pe cei de la Rompetrol. Ei iau masini in leasing (nu conteaza prn ce manevre sau de unde :) ) si le dau angajatilor pe mana. Eh, leasingul este pe cinci ani, iar dupa aceasta perioada, angajatul care a condus-o o poate cumpara la 10% din valoarea ei. E o practica buna pentru ca respectiva masina va fi foarte ingrijita de angajat, compania va avea un parc auto mereu pus la punct, iar angajatul va fi multumit ca isi poate cumpara o masina la un pret mic.

    00
  9. si asa (adica prin amendarea celor care nu respecta legile) s-ar rezolva si problema bugetului de stat

    00
  10. Asa-i romanul. N-ai ce-i face, nu se va schimba niciodata, pentru ca suntem cea mai nesimtita natie de pe pamant. Cred ca sunt destul de izolate cazurile in care chiriasul distruge apartamentul de buna voie… de cele mai multe ori asta se intampla din totala lipsa de bun simt.
    „Si daca se strica dusul ce? si daca se sparge geamul ce? da-o dracului de gresie…. la cati bani dau chirie le poate pune la loc.” – sau ceva de genul…
    Cat despre chestia cu furatul de la stat… asa am crescut cu totii… am fost educati ca e rau sa furi, dar de la stat nu se pune :)

    00
  11. Păi cam asta e explicaţia, nimeni nu a fost educat cu vorba bună. Ne tot minunăm de societăţile dezvoltate şi civilizate… Ştiţi ce mi-a spus un olandez care-mi era ghid?

    Să nu crezi că e careva de-aici civilizat, toţi avem latura huliganică în noi, dar există legea mai presus de toate apucăturile noastre

    Şi aşa era, o lege atît de simplă era scrisă peste tot, în staţiile de autobuz, metrou sau tren, în parcuri, biserici ori farmacii. Nu puteai să zici că nu ştii legea sau ce amendă trebuie să plăteşti dacă o încălcai. În plus… cel care greşea nu era marginalizat de societate, plătea şi mergea mai departe. Dacă vroiai să depăşeşti limita de viteză, să faci gălăgie sau dezordine, era pe bani. Mulţi bani.

    00
  12. Oamenii nu trebuie educati in masa. Schimbarea e de la om la om, pentru ca mentalitatea romanului e ” Daca el ia/fura/trage/face eu de ce sa nu ? Daca statul ma fura pe mine, eu de ce sa nu il fur ? „

    00
  13. eram acum ceva vreme in masina cu nevasta-mea, cumnata si sotul ei. la un moment dat, cumnata deschide geamul si da sa scape de o sticla de jumatate de litru. o intreb ce vrea sa faca, incepe sa rada si zice ca vrea sa o arunce. ii explic ca mai avem jumatate de ora pana acasa si ca mai poate sa o tina, nu o da afara din masina. imi trage o privire tampa, mai sta vreo cateva secunde, dupa care arunca totusi sticla pe geam.
    iar nevasta-mea nu intelege nici acum ce naiba am de nu-i suport sora :))

    00
  14. ai lasat apartamentul cum l-ai gasit???
    cu chestia asta, gata, ai iesit de la inima noastra!
    nu 20-30 de cuie batute in tocuri, nu niste mostenitori pe pereti, nu harti din tantari? nu.
    prize smulse nu, usi rupte nu, tablou electric ars cu tigara nu?
    nu.

    antiromane!

    00
  15. a, mai era ceva: firma la care lucrez plateste vreo 20 ore de tenis pe saptamana pt angajatii ei. angajatii trebuie sa se programeze intr-un excel si nu au voie sa faca mai mult de o programare (daca azi trebuie sa joci, abia maine te vei putea inscrie din nou pe lista). de obicei, astepti cam o luna pana iti vine din nou randul.
    popescu nu joaca tenis, dar il trece pe lista pe ionescu si merge in locul lui. intrebat de ce face asta, popescu raspunde: „pai si altii fac asa, eu de ce sa nu fac ?!”

    00
  16. Amenda pentru nesimtire, asta le trebuie romanilor! Sa plateasca bani grei pentru fiecare scuipat pe strada, pentru ca put, pentru ca injura, pentru ca refuza sa inteleaga ca nu-s singuri pe planeta.
    Ce bine-ar fi sa fie legala si morala crima…

    00
  17. Ieri venise la noi un var de-al meu, caruia i-au plecat chiriasii (oameni seriosi, firma de publicitate :D ) lasandu-i o datorie de 2000 de euro. Iar casa, nu vreti sa stiti, iau luat pana si becurile. BECURILE.
    Pai ne mai civilizam noi vreodata? Amenzile ar trebui aplicate de roboti, ca daca-s date tot de romani, ne intelegem noi cumva. ;)

    00
  18. NOU
    #18

    Postarea ta îmi aduce aminte de un banc:
    -Ce maşină poate urca o bordură de 30cm?
    -Maşina de firmă :D

    00
  19. Si inca ceva: Mi-e scarba de aceasta tara de kkt…

    00
  20. am dus marfa la un client. cel care mi-a preluat-o era un angajat. cand am tras la rampa am atins putin bordura cu bara din spate ( nimic grav ) insa cand m-am dat jos sa vad ce strasnicie am facut ala imi spune: da-o ma dracu! ce-ti pasa e de firma ! plateste firma !
    eu i-am spus: firma sunt eu si daca e sa platesc platesc tot eu! tu asa gandesti ca plateste firma?
    dupa ceva timp am povestit cu clientul direct si din vorba in vorba i-am spus cum gandesc unii dintre angajati. surprins am fost de raspuns: si eu ce sa fac? lasa ca am casco la majoritatea ….
    deci pana la urma e ca si povestea aia a ta anterioara cu merele. sa plateasca altul. asa gandesc si bugetarii…. lasa ca plateste statul negandindu-se ca statul suntem noi toti platitori de taxe si impozite.

    00
  21. De cate ori v-ati dus sa urechiati un copil care distruge avutul public sau care injura ? Cand eram pusti daca stricam ceva afla tot blocul, acum toti sunt indiferenti si intorc capul cand vad ceva in neregula, pana la urma anormalul a devenit banal pentru multi dintre noi.

    00
  22. Amenzi zici tu? In baza a ce? A contractelor de inchiriere neinregistrate la financiar…Cine sa le dea? Gardianul public cu salariu de 1% din venitul agentul de vanzari care freaca masina firmei…Sa-l dai in judecata? Procese care tin pana imbatranesti…Legea chiriasului e prea tare! Tot sistemul e screwed up! Si ce vine din urma, apropo de „poate copii nostri”…noii candidati la angajare sunt de cascadorii rasului…Specimenele noii generatii ma sperie…Stiu, toti zicem ca ai nostri copii nu vor fi asa…oare vor reusi sa nu se molipseasca? Cu fiecare roman care pleaca din minunata tara, speranta de azi e doar cosul de gunoi de maine.

    00
  23. NOU
    #23

    asa e mentalitatea noastra, daca nu e al nostru ce mai conteaza

    00
  24. In statia de tramvai multi indivizi fumeaza fara sa aiba pic de respect fata de ceilalti. La urcarea in tramvai arunca chistocul pe jos. Cate o amenda nu le-ar strica, ci ar fi foarte educativa.

    00
  25. NOU
    #25

    De acord cu amenzile, dar trebuie sa fie si aplicate, nu ca la noi.

    00
  26. @zoso … si altora ..

    Deci .. nu este de vina sistemul (nu in totalitate) vis a vis de punea in aplicatie a amenzilor „usturatoare” ci a capacitatii romanului de a fura tot ce se poate fura, de a strica tot ce cred ele de cuvinta cand nu vede nimeni si cat alte n magarii.

    In Rromania (vorba lu’ Arhi) sunt legi (date intradevar dar prea maleabile), prin care poti fi amendat pentru vandalism sau alte tampenii care ii trec prin cap romanului dar nu ca in alte tari.

    Si chiar daca ar fi … le-ar respecta cineva ?! … nu va zic eu ca nu … exemplu a venit vara ok ? A fost 1 mai cati dintre cei care au fost la iarba verde au strans dupa ei ?! va zi eu ca nimeni .. sau cel mult 10% din cei care au fost au venit cu saci de unica folosinta (in pu”a mea mancam in ziua aia de cel putin 100 de lei , gratare, berica una alta bagam la ghiozdanel cate o prajitura .. si nu avem 3 lei pe o rola de saci????).

    De ce? pentru ca POLTIA Rromana era si ea la gratare cine sa dea amenzi ?? aia de la salubrizare? …

    Dar nu polita sta la panda sa suga ceva spaga … in Rromania putini politisti care isi fac treaba cel putin prin Sud unde le e frica sa dea amezi ca nu stiu peste „plodul” vre’ unui „smekeras” dau si si-o iau la popu dupa’.

    Avem o mentalitate DE CACAT … scuzati expresia dar asta e si in rahat ne zbatem. Vrem o tara curata … dar aruncam gunoaie pe geamul blocului (Bucuresti si nu numai – lucru vazut cu ochii mei si celebru) cand ai gehna la curul blocului sau la 5 meti de cosul de gunoi. Vrem plaji curate dar nimeni nu isi ia resposabilitatea pentru ele. Vrem sa fim mandrii de tara noastra dar tot timpul cand deschidem gura tot ce zicem este sa imi bag .. in ea de tara de …

    Exemplele lui zoso sunt elecvente dar nu de jos de schimba sistemul ci e sus .. dar sus e o totala varza si haos si toti fura .. facem si noi ce vedem sus (coducerea tari). Toti zic ca trebuie o schimbare dar cine sa o faca daca aceleasi persoane conduc tara mai mult sau mai putin – adica din umbra ???

    Ne placem dar se intampla ceva … va zic eu ca nu si se va fura in continuu si ne vom duce din ce in ce mai jos si momentan e liniste dar o sa vina in curand haosul …

    Trag speranta ca civilizati vor fii copii copiilor mei .. poate doar aia .. asta daca va mai exista Romania pana atunci … :))

    PS: Sa traiti bine ….

    00
  27. Toată treaba asta vine de la modelul de stat care trăieşte de pe urma fraierilor, model urmat şi de cetăţenii lui. Dacă eşti puţin şmecher, sau măcar dai impresia că eşti, treci altfel prin viaţă.

    Totuşi, şi la noi, pârghiile legale sunt, numai că, fiind şmecher, eşti lipsit de posibilitatea de a apela la ele. Vezi plata la negru a chiriilor.

    00
  28. In Singapore se cladeste pe bambus: Lovituri cu batul de bambus.=> Daca scuipi pe jos in public, 5 lovituri, si cum dupa 2-3 lovituri lesini de durere, stai si o zi la inchisoare ca sa iti revii sa le poti incasa si pe restul. (si pedepsele cresc proportional cu fapta)

    00
  29. NOU
    #29

    Acum ne arati cat de civilizat ai fost tu sau faci doar pe lupul moralist? profesore….

    00
  30. hm. Mai pot adauga scuipatul pe strada (uneori este de-a dreptul o moda), comportamentul unor jeguri din trafic, jegurile de politicieni, etc… Lista e lunga.

    00
  31. nu inteleg de unde aceste asteptari marete de la cetatenii acestei tari. pai ce rahat de tara suntem noi? doar ca ne aflam in Europa si ca suntem aproape de parcul auto german pentru a ne umple strazile cu masini nu inseamna ca suntem o tara europeana. la noi se fura, s-a furat si se va mai fura. spunem ca traim intr-o tara de cacat da? dar aia din america de sud, africa si asia (nu ma refer la brazilia, china, japonia, stiti bine la care tari ma refer si acelea sunt majoritare), aia cum o duc? la aia nu se fura? pe acolo nici nu iti permiti poate sa stai in chirie sau sa dai masini de servici la angajati. toate aceste remarci gen: ala arunca aia, ala sparge aia, ala tureaza motorul, sunt o pierdere de timp, de energie a degetelor care tasteaza aceste cuvinte, lucruri pe care le spuneti toti pe toate blogurile, insa ce credeti ca schimbati? eu m-am obisnuit cu tara asta, poate voi pleca de aici si asa ar trebui sa va obisnuiti si voi. nu imi spuneti ca „ba pai du-te ba in *** daca te-ai obisnuit ce om esti tu?” pentru ca deja ma dau raspunsul: multi dintre voi care o frecati pe net cu moralitatea, ce ati schimbat? nu vedeti ca ne/va luptati cu morile de vant? fiecare sa isi vada de treaba si de viata lui, in rest mi se rupe de vecinu’.

    00
  32. In Germania daca arunci chistocu de tigara pe jos, primesti vre-o 3.000 euro amenda. Daca mai tin eu bine minte…

    Ce-a mai tare amenda am auzit-o in Franta :) pentru trafic de droguri primesti 7.5mill de Euro amenda :| Haha. Aia chiar se gandesc ca un om ce vinde vre-o 50-100 gr. de iarba pe luna poate plati o asemenea amenda ? :|

    00
  33. spune-mi daca mai are rost sa scriu vreun comentariu intrucat vad ca nu le aprobi.

    00
  34. in drum spre lucru trec zilnic printr`o intersectie traversata de multe linii de tramvai vechi si gropi imense, trebuie sa mergi cu 5 km/h ca sa nu`ti rupi masina. aia cu masini de serviciu trec in mare viteza peste ele. numai aia.

    00
  35. Trist, dar adevarat.

    00
  36. AMENZI maaari si usturatoare!
    Sau cum spunea prietenul meu intr-o discutie de gen, munca „in folosul societatii”. Dupa program, sau in weekend…sa stai cu fundul in sus sa culegi gunoaie de pe jos, in cazul in care nu ai nimerit cosul de gunoi atunci cand era cazul. Sa stai sa ametesti si sa faci carcel al mana, cand vopsesti sau stergi caligrafia de pe mijloacele de transport in comun, atunci cand ti-ai lasat autograful pe-acolo! Si tot asa….

    00
  37. Asa am fost obisnuiti sa gandim in cel putin doua feluri, privind posesia unui bun: ori e al nostru si avem mare grija de el, ori da-l naibii daca e al altora sau al statului. In loc sa te bucuri si sa ai viziune de a merge inainte progresand in felu’ de a fii civilizat si sa-ti creezi conditii decente intr-un apartament in chirie, te simti mai satisfacut sa traiesti cu barbarie distrugand. Pe naiba! Ne meritam soarta dupa felul/gradul de civilizatie la care suntem.
    Inca ceva: punem prea mult pret pe bunuri pe care nu le luam cu noi in mormant, dar depinde! Nu vreau sa fiu egoist negandindu-ma la mostenitori :)

    00
  38. @silvius : cu fiecare ocazie! ultima data l-am speriat rau de tot pe un copil care lua la suturi,pe rand, cosurile de gunoi de pe trotuar.Am trecut strada, m-am dus in spatele lui fara sa ma vada si i-am spus ca data viitoare cand va lovi un cos voi in spatele lui si ii voi face ceva rau.
    Normal ca m-am certat si cu parintii care aveau o maxima durere in pla fata de ceea ce se intampla.Eram dispus sa merg pana la un atomic wedgie pentru copil, o flegma in fata pentru „pader” si un sut in pizda pentru masa care se uita ca cretina la ceea ce se intampla.
    La fel voi face si data viitoare cand vad asa ceva!Si nu ma intereseaza de ce se poate intampla

    00
  39. In America proprietarul are dreptul sa cheltuiasca tot avansul pe raparatii. Daca nu ii ajung banii, poate sa te taxeze in plus pentru toate cheltuielile. Daca nu platesti, te da datornic la biroul de credit. Alti proprietari pot sa vada asta si astfel nu-ti mai inchiriaza nimeni nimic pana nu platesti datoria. La fel, nu mai pupi un dolar credit/imprumut/ipoteca pana nu dai toti banii. Misto, nu?

    00
  40. Mai este poplar si folositul in exces al telefonului de serviciu.Sa ajungi sa vorbesti tot timpul la el(inutil) pentru ca sti ca tu nu paltesti nimic….

    00
  41. Articolul tau imi aduce aminte de unii din cei care inchiriaza gratuit biciclete pe care mai apoi le batjocoresc…

    00
  42. Imi aduc aminte de vremea cand s-au introdus telefoanele publice cu cartela instalate in cabine de stical. Cititorul de cartele era furat rapid (probabil) pentru clonare cartele. Iar peretii de sticla erau sparti intr-o veselie. Sunt doar doua exemple. As putea adauga: cosurile stradale de gunoi, spargerea ecranelor la bancomate, distrugerea touch screen-urilor la ASV, si multe altele.

    00
  43. @adi: nu, in germania nu platesti 3000 de euroni ptr. aruncatul unui chistoc pe strada. platesti in jur de 20 de euro. insa in germania sa-r putea plati o amenda de pana la 10.000 de Euro daca-ti speli masina singur pe strada. important este cuvantul „pana”.

    Amenzile astea au un caracter pedagogic: daca trebuie sa platesti, ca in franta, 7,5 mil. de euro ptr. trafic de droguri, esti ruinat ptr. restul vietii. mori de foame insa nu cred ca „dealerul” care vinde 10g plateste suma asta. iar „pestii mari” se gandesc de doua ori inainte de a face ceva daca stiu ca li se va confisca averea.

    00
  44. Sunt 2 probleme diferite.
    Apartamentul e aparte si tine de bun simtul chiriasului in privinta distrugerii si de cel al propietarului in privinta reparatiilor.
    Masina de servici e altceva. De cele mai multe ori cel care are masina de la job are si de respectat niste timpi de parcurs. Cand seful iti impune asa ceva…te doare fix undeva daca iei gropile cu 60 la ora, daca urci borduri de 30 cm sau daca omori motorul. Si pe sef il doare tot acolo deoarece stie ca masina aceea are casco sau, lucru care este tot mai des intalnit, masina este a unei alte firme care inchiriaza masini. Majoritatea firmelor nu mai au parc auto propriu au contracte cu firme de inchiriere.
    Sa nu credeti ca e o placere sa treci printr-o groapa cu viteza….dar trebuie sa faci asta….ca sa castigi acele 50 secunde astfel incat sa mai acoperi din cele 15 minute de stat pe la cate un semafor. (E valabil si la telefon….daca cineva crede ca un telefon de servici este un cadou facut angajatului se inseala amarnic. Nimeni nu-ti ofera telefon gratis daca nu stie sigur ca vei vorbi cel putin 80% in interesul firmei.)

    00
  45. Nu am vazut pe nimeni pana acum sa propuna alta chestie.
    cum dracu sa colecteze statul banii aia din amenda??
    Eu cred ca asta e una din marile probleme in Romania. Militianul da amenda pe roman (majoritatea) il doare in penis ca oricum nu o plateste…

    Am auzit ca prin Anglia ar fi cam asa:
    – cetateanul primeste amenda care daca nu o plateste in termen de 30 de zile (xx zile) vine pe factura de la utilitati. Nu platesti amenda nu ai curent, apa, WC sau mai stiu eu ce….
    Repet nu stiu daca e adevarat insa mi se pare o solutie extrem de eficienta.

    00
  46. Hmm , statul in loc sa dea amenzi extra , adica ceva calumea, cere donatii de la cetateni! :))

    00
  47. NOU
    #48

    In primavara am mers la Tg Mures, doua cupluri. Ca sa nu stam la hotel 4 nopti, am inchiriat un apartament printr-un prieten, un apartament sub apartamentul lui. Proprietara unguroaica, a venit sa ne inspecteze cat am stat pe acolo(normal)
    Am stat, am mancat, am facut curat si am plecat. Cand am plecat, am lasat cheiat la prietenul meu(el se ocupase de tot)
    A doua zi m-a sunat unguroaica si mi-a spus ca a ramas suprinsa de faptul ca i-am lasat curat in apartament. A zis ca a tinut in mod special sa ne multumeasca si sa ne spuna ca a ramas uimita. M-am simtit putin cu musca pe caciula din cauza societatii in care stau si care ma defineste mai mult decat ma definesc eu ca individ.

    00
  48. zoso, cat plateai chiria in Berlin?

    00
  49. mda, ar trebui sa ne civilizam si, evident, limbajul licentios nu este un semn al necivilizatiei, este doar un semn de „originalitate” si „sinceritate” :P ;)

    desi observ ca in ultima vreme ai lasat-o mai moale si cu asta… good for you :)

    00
  50. NOU
    #52

    gabi, dar unguroaica aia se uita la mecla alora la care inchiriaza????de ce sa fie surprinsa ca ai fost normal?? doar pt ca traim in muia asta de tara, cu pulliticienii astia care ar trebui sodomizati la greu, asta nu inseamna ca nu putem fi oameni normali…………………nu e vina mea ca niste idioti au inghitit 1 kg de zahar si de ulei si o galeata de la pidilici ca sa-l voteze pe ciumpalacul beshinescu sef peste crasma de la cotroceanca……………..or sa traiasca bine asa cum le-a promis mincinosul sef.( daca se fac notari la paunesti fiica cea grasa probabil ca pun si ei de un 800.000 de coco ca sa-si ia o casa la popoviciu…)

    eu am si telefon si masina de firma dar nu imi bat joc de ele……….masina de firma e practic a ta, nu platesti nimik , dar tot tu stai dupa ea daca se buleste si o duci in service………………..iar la telefon oricum vorbesc mereu pt firma(poate 20% le vorbesc ppt mine)

    e ciudat ca am ajuns sa ne privim apropiatii ca anormali cand fac sau spun lucruri normale, dar asta e de fapt reflectia a ceea ce se intampla in societate…………………. vezi vedete care si-o pun cu diversi fraieri si dupa aia dau pe goarna la carnatzii de ziaristi , vezi soferii din muistere care castiga de 4-5 ori mai mult decat un profesor sau doctor rezident……………cum poowla mea vrei sa se schimbe ceva in tara asta??????????? asta e scara valorilor acum…………..trebuie sa se intample ceva grav ca sa se schimbe ceva…….

    00
  51. Apropo de Germania…
    Un prieten de-al sotului meu a vrut sa inchirieze o masina de aici pentru a face o vizita in Romania.
    Cand a a flat firma de inchiriere in ce tara vrea sa mearga, l-a refuzat categoric!!!! A zis: in Romania NU, pentru ca acolo ramane si se vinde…

    00
  52. La chirie e simplu. In lipsa de ocupatie, studentii se „distreaza” si reusesc sa distruga cate ceva. Apoi, din cauza lipsei unei educatii ce implica asumarea raspunderii, ascund. Exact cum faceam cand aveam 5 ani si ciobeam vaza preferata a bunicii. Proprietarul la un punct vede, apoi in ochii lor tot el cade de marlan. Astfel incat s-a ajuns la maxima „studenti = distrugeri”. Zic din experienta, stau cu niste colegi. In loc sa zica: „Ba, asta e, atat ne duce capul am stricat, platim”, discutia este ceva de genul „Hai ca acoperim noi cumva, nu se prinde asta.”
    In concluzie, tine de lipsa asumarii raspunderii. Ce nu-i a tau poate fi distrus, maschezi tu cumva.

    00
  53. Cand am plecat eu din Romania in 2000, in Stuttgart era amenda 500 euro daca aruncai o hartie pe strada sau un muc de tigara.
    Amenzile astea depind de orasul si landul in care esti- adica de autoritatile locale.
    In Anglia unde sunt acum, cand inchiriezi un apartament sau o casa trebuie sa prezinti referinte de la fostul proprietar, sa platesti o garantie egala cu o luna de chirie pentru orice stricaciuni ai face- daca la sfarsitul contractului nu ai facut stricaciuni, primesti depozitul inapoi, Unii proprietari vin in inspectie o data pe luna, etc.
    dar daca e ceva de reparat repara proprietarul, etc.

    In orasul meu e 400GBP amenda daca-ti face cainele kk pe strada si nu-l ridici sa-l pui in tomberonul special pt kk de caine.

    00
  54. @Manole
    3 camere, 70 mp, zona buna in Frankfurt este in jur de 1000 euro.
    Din cate stiu eu, la Berlin este mai ieftin.

    00
  55. vad aici o groaza de comentarii care critica ceea ce se intampla acum in romania , spuneti lucruri care va deranjeaza in tot ce intalniti in viata de zi cu zi ….este normal pe aproape toti ne deranjeaza ….dar….credeti ca prin a ne manifesta nemultumirea si strigand tot timpul ca nu este bine rezolvam ceva….NU am vazut nicaieri pe unul care sa zica …ba uite l-am atentionat pe ala ca a aruncat o hartie pe strada .(poate candva nu o va mai face) sau ba..uite am facut un lucru bun*( si aici sunt o groaza de chestii)

    TREZITI-VA NU NE AJUTA NIMENI DACA NOI NU INCERCAM SA NE CIVILIZAM SI SA GANDIM PUTIN ALTFEL DECAT AM FACUT-O PANA ACUM

    00
  56. @Adrian Stii ca acum o saptamina un asa zis politist mi-a sugerat sa nu ma duc la Garda Financiara, pentru ca el e politist numai 8 ore pe zi, si dupa, un om oarecare? Adica, vezi Doamne, morala si legea sint facultative.

    00
  57. richard

    ASA…… si ce ai facut?

    00
  58. Povestea un student de la Brasov ca in ultima zi la camin, a scos parchetul, salteaua de pe pat si a facut un gratar in camera pe scheletul de la pat cu foc de la parchet.
    Lift, 7 zile, nou. Ziua 8 , obscenitati pe peretii liftului.
    Mai am exemple, dar asta arata cat de tampiti sunt oamenii, lipsa de educatie din familie si o falie uriasa care ne desparte de civilizatie.Pentru ca civilizatia tine de oameni, nu de o tara anume.

    00
  59. La chirie iti dau dreptate, eu tocmai ce am renovat din banii mei garsoniera in care stau, insa la masini este putin mai complicat

    00
  60. eu le spun frecvent muncitorilor pe care ii transport sa n arunce pe geam hartiile, gunoiele de orice fel. Chiar am oprit odata si l-am us pe unu sa coboare si sa o ia de jos.
    Stiu ca suntem in deep shiet, sunt curios cati dintre noi cei de aici macar ne intalnim in fiecare zi in trafic.
    Eu azi nu am vazut decat maimutoi, nesimtiti, fete pline de ura.
    Oare schimbare nu trebuie sa fie si vizibila?
    Ma doare mai putin ca voi comentati pe un blog sau altul ce nu e bine in tara asta si sunteti primii care nu faceti ceva in privinta asta.
    Succesuri

    00
  61. @lina: un apartament frumos de 3 camere, 90 m², costa la berlin intr-un cartier bun ca. 900 de euro la rece. adauga inca 1-1,5 euro pe metru patrat pentru incalzire, apa, etc.

    in alte cartiere poti sa inchiriezi la banii astia un apartament cu 4 camere, 130 m², + incalzire, apa, etc.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.