America e un butoi cu pulbere

Situația prin care s-a ajuns aici e destul de simplă. America e o țară foarte competitivă din punct de vedere al muncii. Nu există milă pentru cei care nu își îndeplinesc sarcinile și, la un moment dat, ajung să trăiască pe stradă. Visul american vine cu seriozitate și muncă. Eh, la un moment dat, americanii o duceau atât de bine că nu mai voiau să ocupe locurile de muncă mizerabile, asta ducând la o invazie de muncitori din America Latină. Asta, plus popendulația afro-americană, care nu e integrată, și dreptul de a purta arme, a dus la crearea unei poliții foarte dure și neiertătoare. Pentru că altfel îi scapi de sub control și ai haos.

Bun. Revenim la presiunea de a fi foarte competitiv. Daca vă uitați la COPS sau dacă vă uitați la știri sau dacă ați fost pe acolo, știți că oamenii sunt foarte stresați și au nevoie de ceva să se relaxeze. Pentru unii acel ceva înseamnă alcool, pentru alții marijuana, pentru alții droguri mai grele. De aceea cartelurile mexicane omoară oameni cu sutele, pentru că e foarte profitabil să le livrezi americanilor droguri grele, de care au nevoie pentru a se calma după o zi în care pot pierde totul.

Eh, toate frustrările astea au nevoie de o scânteie. Și scântei din astea au tot fost, dar nici una nu s-a aprins destul de tare.

Și mai e ceva, și n-o să sune bine, oricum ar fi scrisă. Toți albii ăia care luptă pentru egalitate și împotriva discriminării sunt primii care nu realizează că, în caz de ceva, ăia pentru care luptă nu vor da doi bani pe ei. Nu dau nici acum, dar se prefac docili și pacifiști, ca le convine situația.

 

fun-new-capitalist-pyramid

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

40 comentarii

  1. n-are nici o treaba ce scrii tu aici cu realitatea. politistii albi omoara negri pe capete indiferent de situatia lor financiara.negrii infunda puscariile de multe ori nevinovati. rascoala asta are legatura cu brutalitatea politiei din sua aka tara unde iti intra echipele swat in casa pentru 2 g de marihuana. brutalitatea politiei(care de multe ori se extinde la albi) e mult peste limita de suportabilitate.brutalitatea politiei la maericani nseamna sa fii omorat pentru ca politistului I S-A PARUT ca nu esti cum trebuie.Imagineaza-ti cum este sa mergi pe strada si sa fii omorat pentru ca unui politist i s-a PARUT ca semeni cu cine nu trebui. prin urmare o revolta era necesara.

    apropo politsitul cica l-a impuscat pe negrul ala din ferguson ca cica l-a luat la bataie.
    asa arata politistul imediat dupa bataie

    fffuuuuck da dirty police.

    00
    • Cum adică peste limita de suportabilitate? Locuiești sau ai locuit în US? Dacă da, atunci spune-ne de câte ori ți s-a întâmplat să te oprească poliția și să fie brutală cu tine sau cu vreunul din cunoscuții tăi. Mai spune-ne și de câte ori auzi de revolte pentru că un polițist negru a împușcat un alb, sau pentru că un polițist alb a împușcat un chinez… Eventual poate ne explici și despre care din poliții este vorba.

      00
    • Ma, mai da-o-n pendula calului. La un moment dat, ala de-a dat coltu’ se „lupta” cu politistu’ prin geamul masinii (si la momentul ala era si celalalt idiot de-l insotea pe Brown si n-a infirmat lupta de la geam). Si, dup-aia, idiotul moare impuscat si toti retarzii sar de cur in sus ca „brutalitatea politiei”.

      Zi-mi acuma ca un om normal si care se stie nevinovat o pune de o lupta la geamul masinii cu un politist, dupa care se asteapta ca totul sa fie ok.

      Si mai e si cazul ala de zilele trecure, cu idiotul de 12 ani impuscat de politie pentru ca flutura o replica si ameninta oameni. Ma, tot negru si ala, da’ la ce pendula mea sa te astepti cand fluturi un pistol si ameninti oamenii de pe strada. Eu, daca as fi politist, n-as astepta sa vad daca pistolul scuipa bile de cauciuc sau plumb. Dar si in cazul asta, sar bovinele de cur in sus ca „brutalitatea politiei”.

      Si da, politistii in US sunt mai „trigger happy” decat politistii din Europa. Da’ pe de alta parte, in Europa n-are tot cretinul cate un pistol p-acasa si nici nu poti sa-l cumperi asa la oha, fara macar sa ai un certificat cum ca esti in regula cu mansarda.

      Dar o sa fie misto. O sa se puna presiune pe politie in US ca – vezi dom’le – impusca idioti care n-au alta vina decat ca au fluturat un pistol in fata unor politisti sau idioti care s-au luat la bataie cu politistii de o sa le fie frica politistilor sa mai scoata pistolul. Dupa care aceeasi imbecili care o dadeau inainte cu „brutalitatea politiei” o sa se dea cu curu’ de pamant ca politia nu face nimic pentru a opri valul de crime ce s-a abatut asupra lor.

      00
    • „Do you swear to tell the truth, the whole truth
      and nothin but the truth so help your black ass?”

      https://www.youtube.com/watch?v=Z7-TTWgiYL4

      00
    • Nea vasile, daca ai dat link, citeste si articolul. Pe bune, „i s-a parut”?
      Altfel, am o colega al carei barbat e „mascat” al jandarmeriei. Crede-ma, nu e extaziat de placere cand are interventii. Are doi copii acasa si… nici nu stii de unde apare o sabie de suedej.
      Eu zic ca, daca un politist in uniforma te someaza de 5 ori, si tu bagi cu ‘”suge-o”, si mai si vii peste el, meriti glont in cap.
      Nu spun sa asculti orbeste de ce spune Garcea, dar sunt metode mai interesante sa-i faci zile amare decat sa sari la bataie impotriva unuia cu arma la sold.

      00
    • Negrii se omoara pe capete intre ei. Copii de culoare prefera sa inceapa sa livreze droguri la virste la care ar fi trebuit sa fie in scoala. De ce? Ca pot face un ban rapid si sint la virsta la care politia nu le poate face nimic. Iar de aici urca in activitati crimnale.
      La care as mai adauga si mentalitate ca statul trebuie sa le dea ceva pentru ca au fost exploatati cu zeci de ani urma.

      00
    • @branzovenescu.

      Deci sa recapitulam. Mortul, un flacau negru de 1.90 si 130 kg este somat sa se opreasca. Urmeaza o mini bataie cu flacaul intrat pe geam peste politist. Deja se trage de doua ori in lupta aia iar un glont il loveste pe flacau in mana. Infractorul, (tocmai jefuise un magazin) fuge iar politistul il urmareste. Infractorul, il ataca pe politist din nou (urmele de sange de pe asfalt confirma ca directia de miscare a infractorului este spre politist)

      Politistul il omoara.

      Acum, te intreb eu pe tine bai lesinatule. Tu ce faceai in locul politistului? Tu ai impresia ca acolo e ca aici cu gainari care se scuipa jumatate de ora? Acolo cand politia spune stai, atunci stai. Daca nu stai, mori. Astept cu bucurie sa fie asa si la noi politia. Sa mai rareasca din toti retarzii ca tine.

      00
    • @Alexandru

      nah nebunule tu ai citit articolul macar? Politistul nu are nici macar o zgaraietura dupa bataia aia cu negrul de 130 de kg. cand e ultima data cand te-ai batut cu unul de 130 de kg si n-ai avut nici o zgaraietura?Si apropo politistul a spuis ca a fost lovit repetat de negrul ala…bah frate ce va place sa scoateti chestii pe fund ca sa scoateti pe alb nevinovat

      00
    • Bai baieti voi cred ca aveti o mica problema cu capu. Inteleg ca negrul nu era usa de biserica, da cum plm vi se pare normal sa fie impuscat daca e mai recalcitrant? Adica ala baga mana la politist in masina, politistul trage in el iar ala fuge. Concluzia – ala care fugea a ajus cumva mort, impuscat de 6 ori. Normal, nu? Doar a bagat mana pe geam intr-o masina de politie. Hai sa o ducem mai departe, hai sa zicem ca i-a futut 2 peste bot politistului. Pozele nu arata asta, dar sa presupunem ca s-a intamplat. In mintea voastra e normal sa ajunga impuscat de 6 ori? Cum ma.

      00
  2. heavy stuff you say

    00
  3. Slavă Domnului (sau Domnului Darwin, după caz) că mai există și idealiști pe lume, capabili să se lase tăiați în bucăți pentru o idee sau pentru un principiu. Și nu doar utilitariști ori cinici de serviciu.

    00
  4. Astea cu egalitatea, corectitudinea politica si asa mai departe o sa tina atata vreme cat (inca) e liniste si pace. E ca un sarpe satul caruia nu-i prea pasa de mare lucru. Na, cand i s-o face foame, dispar si iluziile astea.

    https://youtube.com/watch?v=e6mBfvicZJ0

    00
  5. În românia noi nu suntem solidari cu suedejii şi totuşi tot ei ne domină.

    00
    • Stai tu liniștit că-s o groază de oligofreni (hipsteri, feminiști – oameni care nu prea au avut contact cu problema reprezentată de suedeji) care militează pentru ”milă, înțelegere și toleranță față de bieții romi” de a căror situație actuală noi albii suntem complet vinovați

      00
  6. Butoiașul e deja acolo!
    In California deja e potential de bahaos! S-au saturat de prețurile caselor si de traficul varză! Cui ii convine sa dea un procent uriaș din salariile mari pe chiriile caselor mici și in condiții discutabile? Nu albilor, evident ;-)
    Dacă adaugi și sistemul de învățământ foarte discutabil…
    Și e critic faptul că albii nu mai vor să se mute să lucreze acolo! Nu își permit firmele mari să angajeze doar vecinii Himalaiei că nu sunt chiar de calitate…

    Li s-a acrit celor care chiar își permit să locuiască acolo. Și ei sunt vocea care milita pentru egalitate…
    E o întreagă discuție care ar putea fi interpretată ca rasism, dar e acolo momentul in care cei lupta împotriva rasismului se vor declara sătui ;-)

    00
  7. In ’92 au fost arestati peste 11.000 in Los Angeles , apoi in ’63 au murit peste 120 in New York.
    Iar negri ar trebui sa se opreasca placa cu discriminarea rasiala, ar trebui sa puna mana la munca .
    Oamenii astia traiesc pe banii statului chirie, mancare , multi ajung la 40 de ani si nu au muncit o zi in viata lor , sau daca au muncit 1-2 saptamani pe undeva . Apoi cei care isi vad de treaba si au mers la scoala ajung pe posturi ok.
    In mexic muncesti 6 zile pe saptamana si castigi 60-300 $ pe luna , 60$ la tara sau orasele mici si 300$ in orase mai mari si la joburi bune. Din droguri poti face peste 1000$ pe zi .
    @Dragos daca lumea s-a saturat de California au alternative sa plece spre alte state unde preturile sunt mai decente . Dar statisticile din ultimii 3 ani zic ca mai multa lume a mers spre California pentru ca au cele mai mari beneficii pentru asistatii sociali.

    00
  8. America e o tara mare. La dreaq, nici macar nu e o tara, e un continent. Fergusson e doar un oras, intr-un stat din 50. Au mai fost revolte de genul asta prin SUA. Remember Los Angeles – 1992? New Orleans si uraganul Katrina? Ca sa nu mai vorbesc de protestele anti-Vietnam War.
    Bottom line, SUA are still alive and kicking.
    A, da, sunt probleme rasiale in SUA, agravate de accesul la arme si de modul in care extremistii abuzeaza de libertatea de exprimare. Hai sa fim seriosi, n-a trecut inca nici macar un secol de cand negrii erau dati afara din autobuze!
    Dar cu un presedinte de culoare la Casa Alba e cam greu sa arunci in aer SUA pe motiv de rasism din partea albilor.

    00
  9. Mie mi se pare cunoscut stilul ala… Negrila ala micu seamana leit cu suedejii plini de tupeu de la noi. Ei sunt niste mielusei, iar politistii, niste brute. Yeah, right!

    00
  10. Doua observatii:
    1. SUA este o tara frumoasa, adica pentru o tara din lumea a treia ( tarile in care nu exista „welfare state” sunt catalogate tari din lumea a treia, un exemplu asemanator e Niger, oameni saraci , tara bogata).
    2. Libertatea de acolo este inteleasa gresit in afara statelor, in SUA iti este garantata libertatea de a face profit, libertatea de exprimare, libertatea la viata privata , etc., astea sunt garantate doar pe hartie.

    00
  11. Americanii au prea multe forte de ordine ca sa ajunga la revolutie sau ceva similar. Incidente din astea sunt trecatoare, fac ceva zgomot, dar cam atat.

    De asemenea, marea masa a americanilor este foarte foarte ignoranta, ei au nevoie de mancare si circ… nu iese nimeni in strada. Acolo ii gasesti decat pe cei saraci si fara servici sau cei idealisti.

    00
  12. Este simplu. America este un stat politist militarizat. Ceea ce mi se incalificabil este faptul ca dupa ce pustiul a ridicat mainile si practic statea in genunchi, politistul l-a impuscat de sase ori cu toate ca asupra lor nu aveau arme.

    00
    • Asta cu a ridicat mainile si statea in genunchi (eventual cu lacrimi in ochi) este din ce film? Partea cand a sarit pe politist? Partea cu pustiul de 1.90 si 130 kg nu conteaza? Ia mai studiaza un pic problema sa vezi ca nu prea e asa.

      00
    • Bine. Calmeaza-te

      00
    • @mimi siku
      special pentru tine:

      Brown’s blood was found 25 feet farther east on Canfield than where his body lay, 153 feet from Wilson’s SUV

      Nu, nu se poate ca „pustiul” sa alerge spre politist, de fapt statea in genunchi, nu?

      In plus, sa nu mai zic ce declaratie dadea celalat negru, ce a scapat cu viata:

      We were so close, almost inches away, that when he tried to open his door aggressively, the door ricocheted both off me and Big Mike’s body and closed back on the officer.

      Deci politistul da sa deschida usa, da’ usa ricoseaza din aia 2 negrii si se inchide la loc. Credibil. Perfect credibil. Iar aia 2 negrii nu faceau nimic, erau blanzi ca niste mielusei. Usa era de vina, ca a ricosat si s-a inchis la loc.

      00
  13. N-as miza prea mut pe comparatia cu un butoi cu pulbere. Se legalizeaza marijuana (in timp, in toate statele), guvernul american devine un cartel si situatia poate ramine asa inca 100 de ani.

    00
  14. PS: e gluma, tot de acolo au luat’o niste jurnalisti destepti pe bune si p’aia cu nord coreeanul ce ateriza pe soare

    00
  15. Branzovenescule, intr-un stat ca SUA, care are o reala problema cu violenta, drogurile si armele, un politist nu isi permite sa isi riste viata. daca i-a spus cetateanului sa nu faca miscari bruste, iar ala de al dracu face, il impusca. pentru ca altfel, s-ar putea sa fie el ala impuscat. au vrut arme peste tot, iar acum suporta consecintele.

    00
  16. Oare cum ar fi sa facem schimb asa, un an de zile: aia din Ferguson sa ne trimita politistii lor, cu imprumut, iar noi sa li-i trimitem pe ai nostri, aia implicati in bataia de la Obor?

    https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/ancheta-la-politia-locala-sector-2-reactia-condamnabila-a-politistilor-in-timp-ce-o-femeie-era-batuta-de-sot.html

    00
  17. Stati calmi, e un butoi cu pulbere pana se duce Mircea acolo in juriu si le da cadere la toti americanii pana ii linisteste. E seminte niggerii violenti in comparatie cu el.

    00
  18. gee, adica vrei sa spui ca nu suntem egali pana la urma?? nu se poate asa ceva!

    00
  19. Cand eram copil, am gasit intr-un dulap o colectie de reviste Urzica din anii 50. Rau imi pare ca am ratacit acele reviste.

    Acum, m-am uitat la desenul asta si am revazut brusc toate „caricaturile” cu imperialisti, politisti, someri, bombe si tancuri de acolo. Numai telefonul mobil lipsea.

    00
  20. SI la subiect. America e o tara stabila, nu e un butoi de pulbere. Surubul e destul de bine strans, sistemul e bine reglat si nu se misca in front, decat in anumite limite bine stabilite :) Si cand zic sistem, nu ma gandesc doar la politic, fiscal si alte cele. ma gandesc inclusiv la media si la controlul informatiei.

    Dar, sa nu fiu gresit inteles, in America se poate trai bine (inca?!). Doar ca trebuie sa fii constient de limitele intre care te poti misca. Plus ca ai si destule avantaje pe partea de libertate economica, plus o piata mare si foarte bogata.

    Sistemul american pierde insa puncte pretioase, in umila mea parere, mergand prea departe pe principiul „cine poate, oase roade”. Apar inevitabil grupuri mari de „looseri” si zone in care tesatura sociala se cam destrama. Dar fac asta cu premeditate, asta e modelul.

    00
  21. Ba, ce mai, m-am lamurit. America, (de fapt SUA)=nasol. Am castigat lotyeria vizelor de curind. Renunt in favoarea oricui vrea sa se stabileasca intr-o asemenea dictatura.

    00
    • Consideri ca orice punct de vedere care contrazice conceptia ta despre realitate trebuie exagerat si apoi combatut cu sarcasm?

      00
  22. Care pulbere, Bro? Astia își fac amu antrenamentul pentru Black Friday!
    Am văzut ca sunt ceva proteste si la mine-n sat, dar…rămâne la nivelul de „am văzut pe net”. Nu ma afectează cu nimic.
    America se pregătește de Thanksgiving, traficul e mai rău decat de obicei iar California tot frumoasa este. In rest, pentru experții in „America” dar care nu au vizitat continentul nord-american, rămâne cum am stabilit! :D
    Si încă ceva: in 10+ ani pe mine m-a oprit poliția fix de 2 ori, si cu motiv evident. Iti vezi de treaba, esti ok. Restul sunt baliverne si scuze.
    Vali, uitasesi subiecte mai importante decat asta: alegerile câștigate de Republicani si ordinul executiv dat de Obama pentru ilegali.(votantii Partidului Democrat) :)

    00
  23. NOU
    #37

    De aia ma doare in p* de America,zic mersi ca m-am nascut EURO zone:)
    Sa moara,sa se omoare,nu le plang de mila,din contra,imi doresc sa ii vad iarasi in recesiune,cu toate razboaiele lor „pornite” minim odata la 5-8 ani,dupa cum Istoria ne arata:)
    My two cents : Toleranta cat si Egalitatea intre Oameni..nu exista.
    Cine crede altceva,sa creada in continuare,avem nevoie de creduli si manipulabili.

    00
  24. Inca un politai care a mers prea departe/ sange pentru sange, moarte pentru moarte.

    00
  25. Sunt multe cazuri in SUA dar in final insusi politistii au ajuns un periocol pt. unii cetateni. Se ajung la situatii absurde can doi politisti impusca de peste zece ori un negru cu un cutit in mana(se pare a ca era bolnav) si dupa incearca sa ii puna catusele, deci dupa ce l-au ciuruit. Alta situatie tot cu o familie de negrii(o mama si 4 copii) refuza sa opreasca la o verificare de rutina a politistului care putea sa fie mai calm si binevoit de la inceput, dupa care vine o urmarire in care se trage asupra masinii(unde erau 3 copii sub 18 ani).
    Pe langa asta sunt o multime de multe alte cazuri. Nu este normal ce se intampla dar pana la urma americanii si-au facut-o cu permiterea utilizarii armelor letale de catre popendulatie si eu zic ca nu mai pot sa repare problema, este prea tarziu.

    00
  26. Asta pentru ca stiu ca Vali e un fan Jon Stewart ;)
    https://www.youtube.com/watch?v=T_98ojjIZDI

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube