Amenzi auto europene

Miniştii Transporturilor din ţările Uniunii Europene au semnat azi o directivă prin care amenzile de circulaţie vor fi executate, indiferent de ţara din care provine şoferul.

Abaterile pentru care vor fi aplicate prevederile directivei sunt depăşirea vitezei, neutilizarea centurii de siguranţă, neoprirea la culoarea roşie a semaforului, conducerea vehiculului în stare de ebrietate sau sub influenţa drogurilor, neutilizarea unei căşti de protecţie, conducerea pe banda destinată urgenţelor şi utilizarea telefoanelor mobile sau a altor mijloace de comunicaţii în timpul condusului. (sursa)

Singura care s-a opus, Marea Britanie a refuzat să ofere altor ţări acces la baza lor de date.

Până acum, situaţia amenzilor era neclară. Unele ajungeau la destinaţie, altele nu. Eu am o amendă pentru 239 încasată acum doi ani pe Autobahn şi n-a ajuns nici până acum la destinaţie.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

21 comentarii

  1. de softu’ asta se va ocupa asesoft sau “polonezii” de la scop ? ;)

    00
  2. desigur, Boagiu viseaza ca pe autostrazile noastre se vor implementa diverse. care autostrazi?

    00
  3. N-ar fi mare bubă că vor veni amenzile acăsică. Mare nasuleală e că vor regla sistemul punctelor. În Italia, spre exemplu, dacă iei amendă ai mari şanse ca ea să vină acasă, în România, dacă acolo ai rezidenţa. Dar cu punctele n-aveau ce să facă. Într-o ţară se iau şi în alta se dau. Pare o nimica toată dar nu e chiar aşa, căci la un anumit nr de puncte (luate sau date) ţi se cam suspendă permisul. Ceea ce e implicit mai nasol decât plata amenzilor. Dar bănuiesc că aşa era peste tot. Ştiu sigur cum e în Italia pt că fac spume tabalgii macaronari când au ocazia să dea amenzi rrumânilor. :D

    00
  4. @zoso – daca e directiva e bine, aia in general obliga statele membre ale UE sa adopte masuri (legi etc) care sa reflecte prevederile ei, ceea ce dureaza, ceea ce inseamna ca anul asta inca pot sa o calc pe autobahn, pe drum catre o partie adevarata:). Daca era regulament era nasol.

    00
  5. Relax – mai dureaza. Din acelasi articol:

    Boagiu a mai spus că, pentru a pune în aplicare directiva, statele membre, inclusiv România, trebuie să realizeze un sistem IT integrat.

    Propunerea de directivă se fundamentează pe rezultatele unor studii ale Comisiei Europene care au arătat că un număr semnificativ de cetăţeni nerezidenţi se sustrag sancţiunilor rutiere aplicate pe teritoriul statelor membre pe care se află sau îl tranzitează.

    00
  6. Romania va pune si ea in aplicare directiva, va investi 666 mil. euro in sisteme IT care vor functiona si se vor sincroniza perfect cu cele ale statelor membre UE. Asta daca nu va deconecta secretara serverul ca sa-si bage in priza fierbatorul de cafea :D

    00
  7. Io sper cat de curand sa fie asa: ai calcat pe bec (rosu, zebra, etc), te-o oprit, ti-o dat amenda si o platesti pe loc (cash, card etc) sau in termen strict, dar cu urmarirea platii. Daca nu, se ia permisul (indiferent de suma), se da dovada de circulatie si ti-l recuperezi cand ai platit amenda (ma rog, metodologia pare destul de imbarligata). Dar ideea este ca ai gresit, ai platit (pe loc). Nu fti ipocriti si recunoasteti ca metoda asta este cea mai eficienta impotriva haosului de pe strazi. Eu personal NU am mai platit nici o amenda de cel putin 2 ani pentru ca PUR SI SIMPLU NU AU CE SA-TI FACA DACA NU PLATESTI AMENDA. Nici macar nu sunt in stare astia de la Polutie si Primarie sa urmareasca plata, in sensul ca daca nu le dai chitanta sau bonul fiscal, ei considera ca nu ai platit-o, chiar dacai te-ai straduit sa fii cetatean model. Asa ca de ce dracu sa o mai platesti ? In plus, daca nu o platesti NU POT SA-TI FACA NIMIC cu legislatia actuala. Nu-i vina mea ca sistemul esta in halul asta de tampit!

    00
  8. @Arhi: probabil alea suspendate pe care le va promite din nou Oprescu în campania care se aproprie…

    00
  9. NOU
    #9

    Nu demult era sloganul: Viata are priaritate !……asa ca este binevenit orice, care sa sustina sloganul.

    00
  10. @Gyerko-Szabolcs-Laszlo: as prefera un slogan de genul ‘instruirea inseamna viata’, ‘neatentia costa’, ‘spune stop prostiei’, ‘condu cu picioarele, nu gandi cu ele’, ‘sangele e cel mai prost fard’, ‘viata are gust, volanul nu’. Stii tu, ceva care chiar sa aiba un sens.

    Viata nu are prioritate. Fizica are prioritate.

    00
  11. @ miticosul

    imposibil asa ceva in romania !!! raule !!! :P

    00
  12. @Blonda de la Marketing – nu, SIVECO. Si daca mai apare un semn de circulatie nou, trebuie sa schimbe serverele ca nu mai fac fata.

    00
  13. @zoso

    Amenda aia de acum 2 ani, o sa iti vina cu penalizari cand o sa ai 80 de ani :))
    Asa ca strange cureaua de pe acuma.

    00
  14. @velu – din cite stiu eu, daca te opreste politia trebuie sa o platesti pe loc. problema e cu radarele fixe (si chiar si alea mobile care n-au insa masina/motocicleta care sa te alerge si sa te opreasca). alea ajung intr-o baza de date si daca placuta e din alta tara pot sau nu sa fie trimise.

    00
  15. @c3: era vorba de amenda legala, nu de spaga… spaga se plateste in continuare pe loc, adaugand un numar de file la talonul masinii

    00
  16. …şi, ca de obicei, perfidul Albion nu are de gând să lase curva de europa să-şi bage nasul în portofelele supuşilor Prea-Graţioasei Sale Majestăţi. N-or mai avea un imperiu, însă tot în vârful crosei de golf îi doare de restul europei, spre bucuria arăbeţilor şi a indi-ţiganilor din Commonwealth care emigrează acolo şi-şi fac de cap…

    00
  17. pentru ce ti ai luat amenda pe Autobahn ?

    00
  18. @corcodusul – vorbeam de amenda. ia vezi daca poti sa dai o spaga unui politist in germania sau franta. pt ca vorbeam de tari straine (adica nu moldova) si civilizate (adica nu ucraina sau bulgaria).

    00
  19. @c3 si corcodusu: Ma, io zic ca sistemul actual este asa de tampit incat NU ARE ROST SA PLATESTI AMENDA. Pentru ca nu iti pot face nimic. Si @Trefla, din cate stiu eu, dupa 3 ani se cam prescrie amenda respectiva. Asa ca la 80 de ani o sa primesc o frectie Diana. Cel mai bine ar fi sa puna la metodologie procedura exacta de urmarire a PLATII AMENZII. Altfel de ce dracu’ se mai chinuie sa ti-o trimita acasa, daca io ma sterg la cur cu ea ??? Cel mai bine ar fi sa o platesti pe loc, ca si in Italia sau Franta, tocmai pe principiul ca daca nu esti cetatean al tarii respective, te tirezi si fix pla mai incaseaza ei de la tine daca nu platesti pe loc ca$$$h. Asaca platesti Ca$$$h sau iti retin masina. Punt!

    00
  20. pai ok sa zicem ca se aproba legea si primesc in cehia amenda pentru conducerea sub influenta unor substante stupefiante ( consumul cat si posesia anumitor cantitati de substante stupefiante s-a legalizat in cehia prin 2009), sa zicem iarba, hasis. imi ajunge amenda in tara, si dupa cum se stie conform legii consumul de droguri nu e tolerat, asta nu inseamna ca-i caz penal si ma duc la inchisoare!? intreb si eu nu dau cu parul.

    00

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.