Am observat ceva

Eram în mașină, o așteptam pe soție să iasă de la un eveniment. Parcarea locației, pătrată, cu un drum într-un colț care ducea la a doua parcare, tot a locației. Oamenii veneau, dădeau o tură, uneori nu vedeau semnul pentru a doua parcare, eu aveam geamul jos, le indicam locația.

Prima observație e că oamenii se pun în drum. Ăștia care făcuseră parcarea a doua lăsaseră drum să circule două mașini pe acolo. Românul nostru se punea în drum ca să nu meargă 200m pe jos, că doar n-a venit la munte să meargă pe jos. Sau dacă erau două mașini, nu mergea să o lase pe a doua în cealaltă parcare, că se pierdeau definitiv.

Bun. Eu, din mașină, le atrăgeam atenția, vedeți că ați blocat o cale de acces, și aveam parte de trei reacții:

  1. n-ai tu treabă. numere de VS și PH.
  2. păi ce, nu are loc de mine, ia uite cât loc e. din 2 care au avut reacția asta, unul s-a rotit, s-a uitat, a pufnit, s-a mai uitat o dată, a văzut că e prost și a mutat-o.
  3. da, corect, mă gândeam eu.

Și acum a doua observație. Foarte puțini oameni mulțumesc că le-ai arătat drumul. Foarte puțini.

Acum câteva luni, are loc un accident pe la jumătatea străzii, grav, strada cu sens unic blocată. Eu veneam cu bicla, zic, hai să fac o faptă bună, că poliției nu îi păsa să dirijeze traficul, hai să mă pun în capul străzii să nu mai las oamenii să intre și să se blocheze.

Și aici era la fel. Cei mai mulți înțelegeau și ocoleau, un 10% treceau pe lângă mine dându-mi cu tifla și apoi se întorceau cu coada între picioare și vreo 20% mulțumeau.

Și observația e asta: știți cine mulțumește cel mai des? Bombardierii și middle spre top management. În ambele cazuri la fel. Oamenii între aceste două categorii mai rar spre deloc. Cu cât sunt mai în vârstă, cu atât mai încrâncenați. Lasă că știu eu, n-ai tu treabă. Dar e surprinzător când îl vezi pe Geani că în 2 secunde și-a dat seama că nu îi vrei răul, dă maneaua mai încet, lasă geamul jos și bagă un “mersi, frate”. Sigur, nu toti.

ceata-parcare

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

25 comentarii

  1. Cheile Gradistei…

    00
  2. Sa vezi ce frumos e cand conduci un bmw e46(masina cocalarului suprem, dar nu-mi permit alta ca masina de weekend si pasiune, nu, nu e diesel. Nu nu are bari de M si are toba originala cu catalizatoarele mai scumpe decat masina, probabil) si semnalizezi, dai priotitate si conduci normal. Se opresc oamenii pe trecere si iti multumesc. In schimb in opel corsa, iti taie toti fata, nu existi, se baga peste tine, nicio multumire cand ii lasi sa intre in 90% din cazuri…Si corsa aia e de vreo 3 ori mai scumpa decat cotețul din ’99.

    00
  3. pai Geani are scoala vietii, stii sa-si aleaga razboaiele :)

    00
  4. Daca te-a rugat el sa-l ajuti si l-ai ajutat, o sa auzi un multumesc după. Aproape sigur.

    Pe de alta parte, cei care multumesc fara sa fi cerut ei sa fie ajutati/salvati sunt intr-adevar mult mai putini. Dintr-o multime de motive: nu neaparat din rautate pură sau marlanie, pot fi neatentia(se gandeste la altele), aroganta, prostia, minte inceată in evaluare (isi dă seama mai tarziu ca trebuia sa spună multumesc), obisnuinta de a fi atent mai mult la posibile țepe si probabil multe altele.

    00
    • ASTA: „obisnuinta de a fi atent mai mult la posibile țepe”

      Nu suntem obisnuiti ca oamenii sa fie draguti sau sa primim ajutor voluntar de la necunoscuti si ni se pare foarte ciudat cand se intampla asta. N-ai cum sa o repari intr-o zi si trebuie sa ajungi la o masa critica de oameni care sa se comporte astfel („be the change you want to see”) ca sa nu ni se mai para ciudat.

      00
  5. Asta cu multumescul cred ca e chestie de cultura / obisnuinta / modul in care am fost invatati sa interactionam cu altii. Daca pana la 20 de ani oamenii nu-ti prea multumesc pentur nimicuri, nici tie nu iti intra in reflex sa faci asta.

    Cand ma mutasem in UK mi se parea ca aud exagerat de mult multumesc/scuze. Dar dupa vreo 6 ani in care am auzit asta constant a inceput si mie sa imi intre in reflex si nu o vad ca un lucru rau. Cel mai misto e cand ii multumesti cuiva cu tot cu zambet ca a facut un minim de efort (a tinut o usa pentru 0.5 secude, s-a dat din mijlocul culoarului la supermarket, plm) si se uita confuz la tine.

    00
  6. Deci eu fac parte din actegoria de fraieri care spune multumesc. Dar, nu ma deranjeaza. Asa am fost invatat de mic, asa consider ca este natural. Dar si cand ii vad ca au oprit in drum (si dau sa plece, lasand masina acolo), asa un vocabular elevat iese din mine … ;-) Cu trimiteri la rude de gradul unu si la stramosi :-)

    00
  7. Legat de tweet-ul cu Toyota și semnul exclamării: e senzorul de măsurare a presiunii în pneuri.

    00
  8. Cum adica, tu vrei sa zici ca mid+ management au impresia ca toti oamenii din jurul lor sunt sclaveti?!

    Sunt zone intregi din tara unde nu sunt invatati sa zica multumesc/cu placere dupa ce le urezi sau le spui ceva. Zone turistice. Oamenii is nesimtiti si prost crescuti bai nene, asta e realitatea. Mai nasol de noi, astia cu bun simt, ca punem la suflet :))

    00
  9. „Și observația e asta: știți cine mulțumește cel mai des? Bombardierii și middle spre top management.”

    Pentru ca ambii in lumea(mediul) lor au reusit. Nu poti reusi daca nu ai bun simt cu cei care-ti vor binele.

    00
  10. Nu reseta senzorul! Fa o presiune la toate rotile undeva cu 0,2 atm mai mult decât trebuie ( de ex. eu am 2.2 recomandat si pun 2.4 ). Cand pleci de pe loc se stinge automat senzorul.

    00
  11. Aici este marea greșeală: ai încercat să faci o faptă bună :-D

    00
  12. NOU
    #23

    dom’ @Vali, de ce minți? că noi, la VS, zicem „și vrai, uăi?”, nu „n-ai tu treabă”…
    mă rog, io-s plecat de > de 20 de ani da’ aș fi aflat…

    00
  13. E plin de martalogi 50+ care nu au nimic în comun cu volanul și bunul simț. Ei au carnet de treijdeani nu le zici tu cum stă treaba.

    00
  14. Acum ceva ani, la coadă la Carrefour. O bătrânică în fața mea. Îi lipseau vreo 6 lei să achite ce avea pe bandă. Alimente de bază, nimic scump. Disperată încerca să vadă la ce poate renunța. ”Lăsați, că achit eu!” – i-am spus.
    Zis și făcut.
    Ce m-a deranjat a fost că nu a dat un ”mulțumesc”. Doar privirea în pământ și fuga spre ieșire. Înțeleg jena, dar un mulțumesc tot încăpea.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.