O altă părere despre Roșia Montană

Nu sunt multe lucruri care să fi împărţit România ultimilor ani în tabere atât de înverşunate precum Roşia Montană. Pentru cei cărora le e lene să citească mai departe, îmi rezum părerea împărţită într-o frază: aş vrea ca oamenii din zonă să aibă unde munci, dar fără să tragă ponoase ani întregi de pe urma poluării.

Ca să fac o scurtă introducere, bunicii mei sunt din Scărişoara. Mai exact: dintr-un cătun uitat de lume, în care accesul se făcea cu piciorul sau cu calul până nu demult. Bunică-mea casnică, bunicul dulgher, făcea ciubere cu care mergea prin ţară, o tradiţie care acum e aproape uitată, ca multe altele. Au avut cinci copii, fiecare plecaţi care pe unde. Unchiul meu era miner. Zic "era" fiindcă odată cu trecerea României la democraţie s-a ales praful de industria minieră. Nu pentru că nu ar mai fi resurse, ci pentru că modul în care se scoteau era pur şi simplu nerentabil, în condiţiile în care totul se scotea cu târnăcopul şi vagonetul, iar procedeele de rafinare aveau randamente de toată jena. Pe lângă asta, producţia raportată "mai sus" avea vagi tangenţe cu realitatea. În orice caz, haldele de steril nu erau chiar aşa de sterile precum se credea, tocmai din cauza lipsei de randament şi de interes ale muncitorilor şi directorilor obişnuiţi cu mentalitatea comunistă, care nu s-au adaptat la economia reală, bazată pe concurenţă. Nu ştiu câți mai ţin minte, dar prin a doua jumătate a anilor ’90 şi începutul anilor 2000 se scoteau saci întregi de steril din halde de către locuitorii rămaşi fără serviciu. Aceştia rafinau acasă, obținând metalul mult dorit. În cantităţi nu prea mari, ce-i drept, dar era mai bine decât nimic.

Ajung astfel la primul punct. Redeschiderea mineritului ar însemna nişte locuri de muncă în plus. Nu multe, asta e clar, dar totuşi mai bine decât nimic. Apar însă probleme legate de modul în care se va face exploatarea, care nu va decurge sub forma frumoasă descrisă de RMGC; dar, de altfel, nici modul în care România a exploatat zona nu era prietenos cu mediul. Pot da Zlatna ca exemplu, care arăta ca după o explozie nucleară, nu creştea aproape nimic pe dealurile din zonă. Pe măsură ce te apropiai de oraş, pădurea arăta din ce în ce mai sinistru, nişte schelete de lemn uscat care păreau să fi fost copaci cândva. Au trecut ani buni până când flora a reînviat (parţial) în zonă, dar asta doar după falimentarea mineritului, prin ’95 sau ’96. Lumea a uitat aspectul ăsta. Acelaşi lucru se va întâmpla la Roşia Montană, doar că dezastrul ar fi de altă natură şi la o cu totul altă scală. Un baraj de 360ha şi 180m înălţime nu e chiar mic şi de nebăgat în seamă, nici măcar dacă s-ar umple cu apă chioară. Ştiu clişeul, dar comparaţia cu lacul Vidraru e bună pentru a avea o idee (166m înălţime şi aproape 900ha). Problema e că solul zonei din Roşia Montană are o structură general calcaroasă, iar apa trece prin el fără probleme. Cu sau fără cianuri. Mi-e foarte greu să cred că se va tapeta totul cu argilă şi că nu se va infiltra nimic în pânza freatică. La dracu’, doar vorbim de angajaţi români, obişnuiţi să facă muncă de mântuială, ceea ce mă duce la următorul punct.

România câștigă atât de puţin din acest contract, încât mă pune pe gânduri. De ce nu exploatăm noi? De ce trebuie să vină alţii care să ne plătească nici 5% din ce extrag? Parcă erau de interes naţional resursele astea naturale. Mi se pare de o imbecilitate imensă cedarea lor pe nimic! Încerc din răsputeri să refuz să cred că există persoane cu drept de decizie care să semneze aşa ceva. Cu toate astea, ştiu că ele există. Şi vor semna în pierdere pentru neam, doar pentru câștigul lor. Să facem o analogie. Ai o pădure pe un deal. Te angajez s-o tai pe toată, îţi dau şi ţie nişte surcele pentru foc, între timp îţi iau şi vânatul, că nu ai ce face cu el, apoi te las cu muntele chel, care coboară peste tine la prima ploaie mai serioasă. Pare cunoscut, nu-i aşa? Şi atunci, merită să facem azi câteva sute de locuri de muncă pentru a distruge altele în viitor? Mă tem că nu am un răspuns. Poate ajută festivalurile de tip Fînfest, unde toată lumea vine cu cortul, mâncare şi băutură de acasă, fără să cumpere nimic. Ajută mai mult de-o grămadă zona, să ştiţi… Noroc cu "Let’s do it, Romania", că strâng şi după ei (LDIR e o altă inutilitate, pe care nu o voi dezbate aici).

Iarăşi, ceva extrem de putred e modul în care se falsifică documentele pentru începerea exploatării. La fel de putred cum Guvernul face demiteri şi presează în Parlament să se dea legi speciale pentru acelaşi lucru. Bine, ultima ar putea fi din cauza şpăgilor împinse de RMGC; în România nu poţi face ceva fără şpagă sau fiind corect. Cine câștigă, cine pierde? Asta e întrebarea. De fapt, e clar cine pierde. Pentru cei care nu ştiu: da, corporaţiile negociază legile, fiindcă poate exista câștig de ambele părţi.

Ce mă deranjează la acest subiect e manipularea care se face de ambele părţi ale baricadei, deşi înţeleg cumva mecanismul. Cei care protestează au început să adopte tehnicile politicienilor şi le merge al dracului de bine. Cred că e neplăcut să iei bătaie cu propriile arme. Mă bucur în schimb să văd oameni care luptă pentru o idee, chiar dacă e sau nu greşită. Luptă pentru ceva, pentru un ideal, mai ales că sunt oameni tineri, probabil la primul lor protest. Doar că depinde din ce poziţie protestezi.

Când nu ai din ce trăi, fie cauţi soluţii, fie mori. Investiţiile sunt aproape nule în Apuseni, abia de curând au început să se mai ridice câte o pensiune pe ici, pe colo. Cea mai mare parte a popendulaţiei trăieşte la nivel de subzistenţă, animalele fiind de bază. Oamenii pur şi simplu nu au de unde scoate bani. Fructele de pădure, ciupercile şi alte plante care sunt comercializate pe piaţă au preţuri de achiziţie extrem de mici, de până la zeci de ori sub ce daţi voi pe ele. Are cineva idee cât umbli ca să strângi o căldare de afine pe care primeşti un pol? Dacă e sezon bun, câteva ore. Alte câteva ore reprezintă drumul, că nu cresc lângă casă. Aţi munci o zi pentru douăzeci de lei? Şi aici nu mă refer la opt ore, ci la zi-lumină. Nu? Atunci nu puteţi avea pretenţia ca alţi oameni s-o facă.

E simplu să zici că cei care sunt şomeri în zona respectivă nu vor să-şi depăşească condiţia şi că nu vor mai mult de la viaţa lor. Aş vrea totuşi să subliniez faptul că e foarte uşor să protestezi cu burta plină. Când, poate, te întreţin alţii. Când nu ai nimic de făcut, fiindcă nu ai grija zilei de mâine. Când n-ai pus mâna în viaţa ta pe o coasă. Când nu ai muls o vacă. Când nu te-ai trezit dimineaţa la şase s-o duci la păscut, ca să ai ce mulge, dacă vrei să mănânci. Când nu trebuie să cari apă cu căldarea de la câteva minute distanţă. Când ai de mers o oră până la primul doctor. Tot aşa până la şcoală, uneori prin zăpadă de un metru, noaptea, în urlete de lupi. Când nu ai confortul de a încălzi mâncarea în câteva minute, fiindcă trebuie să faci focul cu lemne. Pe care le tai din pădure şi le cari până acasă. Cum ar fi să faceţi lucrurile astea o zi? Ar fi greu? Dar o săptămână? Dar toată viaţa?

scris de Radu P.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

50 comentarii

  1. Aceasta este realitatea, cruda, trista, dar reala. Rosia Montana, gazele de sist, vantul, soarele , aduc beneficii altora, nu poporului nostru, noi doar cumparam la suprapret.

    00
  2. Eu sunt nascut la tara, am mers cu vaca la pascut si cu oile, nu asta e problema… Doar nu poti sa civilizezi jumatate din popendulatia Romaniei peste noapte.
    Problema e alta, avem nevoie de bani la buget pentru a ne dezvolta, daia suntem oameni: sa cucerim natura si sa o ocrotim pe cat se poate… Pe mine in Teleorman ma va afecta negativ nedemararea exploatarii aurului pentru ca oricat de mica ar fi suma e binevenita in visteria tarii… Ca daca azi nu traiesc bine la ce bun e sa se faca exploatarea peste 30 -40 de ani cand poate voi fi mort atunci… Si asa suntem una din cele mai sarace tari din UE. Sa refuzi niste bani din exploatarea aurului ar fi sinucidere curata. Cu cine sa faci minerit autohton? Cu acei ortaci care s-au rasculat si erau cat pe ce sa ditruga Romania prin mineriadele lor?

    00
  3. Uite ca se poate scrie despre Rosia Montana si bine si fara incrancenare.

    00
  4. Care este concluzia textului? Nu e buna exploatarea – hotie, coruptie, pierde tara bani, distrugem natura etc. O stie si autorul textului si toata lumea.

    Dar, si pe asta se tot bate moneda in ultima vreme, ca sa protestezi impotriva hotiei, jafului si distrugerii mediului trebuie ca intai sa fi muls o vaca si sa traiesti in conditiile in care traiesc cei din RM, nu sa ai iphone.

    Adica, daca cateva sute de insi din RM care vor avea un loc de munca nu protesteaza si nu ii deranjeaza jaful si distrugerea mediului (ptr ca vor avea un loc de munca), ceilalti romani sa taca din gura.

    Deci daca imi fac eu o fabrica intr-un sat sarac in care oamenii nu au de munca si angajez o suta de sateni din satul sarac, chiar daca poluez zece sate bogate din jurul acelui sat, doar acei o suta de insi din satul sarac au voie sa protesteze.
    Ok.

    00
  5. Radu, pozitia ta fata de lume si viata este ambigua, ceea ce e omenesc, toata stima. Doar ca pe alocuri pozitia devine ferma si insotita de judecati de expert.

    Oh, abia astept sa iti citesc opiniile viitoare de expert in aeronave, fizica atomica, micro-germinare, pictori olandezi sec XVI si toate celelalte domenii in care tu, ca si fiecare alt roman adevarat, esti expert, deci in masura sa emiti o opinie si o judecata.

    Despre opinia asta experta in legatura cu Rosia Montana, te invit sa iti propui sa incepi sa te apuci sa te intrebi daca nu cumva nu stii destul despre subiect ca sa iti dai cu parerea cat de cat pertinent.
    Ca de pilda observ ca nu stii diferenta intre barajul de la Vidraru si cel de la Rosia Poieni si, respectiv, cel viitor de pe valea Corna. Crezi ca barajele sunt toate ca acel unul pe care l-ai vazut tu in excursie odata, asa ca iata-te expert in baraje.
    Tot intr-o excursie ai vazut pesemne si un lac, asa ca iata-te expert si in lacuri. Un „iaz de decantare”, stii desigur ca nu este nicidecum un lac. Pai daca stii, de ce pacalesti oamenii ca ar fi? Iar daca nu stii, de ce scrii?
    Cum la scoala ai avut praf de creta pe sub unghii, asta te califica drept expert si in calcare. De acolo vine afirmatia cu solul calcaros, nu? Dar daca nu e chiar asa? Sau deloc asa?
    Expertiza ta in turismul care genereaza j’de mii de locuri de munca se bazeaza precis pe o documentare serioasa plus observatiile tale directe in deplasarile la Rosia despre drumuri, cazare, alimentatie publica, retea de servicii, obiective turistice etc. Un calcul rapid pe baza standardelor internationale de industrie arata ca pentru cele 20.000 de locuri de munca in turism ar trebui sa gasim in zona, in 52 de localitati (se cam extinde muuuult „zona”) un total de 56.000 de locuri de cazare. Adica mai mult de 1.000 de paturi libere in medie pe localitate. Localitatile prin zona au acum locuitori cu sutele (sau zecile), deci ar trebui sa apara muuuulte case noi si frumoase, in care sa se gaseasca toate paturile alea si ce-o mai trebui. Trebuie sa fii foarte expert ca sa construiesti fantasma asta si sa o sustii fara sa rosesti.
    Expert in fals in documente: ai vazut, desigur originalele si variantele falsificate, deci te poti pronunta. Ah, nu le-ai vazut? Ai aflat la coada la telecabina ca ar exista? Da, respect, asta este ceea ce se cheama un expert.

    00
  6. Foarte bun articol. Impartial, dar pana la urma cu o tenta pro. :D
    O chestie nu trebuie ignorata (vorbesc la modul general) si anume ca nu trebuie sa se uite faptul ca autoritatile locale din comunele din acea zona sunt parca adormite. Cu atatea fonduri PHARE si SAPARD puse la dispozitie romanilor ani de-a randul, cu atatea fonduri UE ce ar putea fi folosite pe o multime de proiecte locale, an de an, care in cele din urma ar crea sute de locuri de munca in zona, plus construirea tuturor retelelor de ”utilitati” necesare (gaze, apa curenta, canalizare, cablu tv & internet) mi se pare aiurea sa se sustina ca doar minieritul e salvarea zonei. Daca se vrea intr-adevar sa se faca ceva, altceva decat minierit, se poate face.
    Daca, insa, se prefera sa se stea cu mainile in buzunare si sa se planga ca nu au p’aia si p’alalta, atunci nici minieritul nu va fi salvarea zonei.
    Adica, nu o zic cu rautate, dar nu doar zona Rosia Montana este zona rurala in Romania, sunt multe alte zone care nici macar resurse naturale nu au si tot s-au dezvoltat, si tot traiesc.

    00
  7. M-am oprit din citit la „abia de curând au început să se mai ridice câte o pensiune pe ici, pe colo”. Pentru ca esti intr-o grava eroare. Cauta te rog pe net pensiuni Arieseni, care a devenit o statiune de ski in toata regula. Tot mitul asta ca-n Apuseni nu se face turism e o dezinformare mizerabila. Exista sute, daca nu mii de pensiuni pe-o raza de 20-30 de km in zona proiectului minier. Pe de alta parte eu nu pricep de ce mai discutam de-un proiect minier al unei companii care a obtinut licenta de exploatare, asa cum pana si politicienii de acum recunosc, in defavoarea statului roman.

    00
  8. Lucian, citeste ultima parte a textului.
    Aceea este concluzia, usor sentimentala. Ceea ce vrea autorul sa exprime. Cu ce vrea autorul sa ramana cititorul.
    Nu e buna exploatarea, a explicat omul de ce si cum s-a priceput si el, dar sa ne gandim si la acei oameni din zona care sunt nevoiti sa dea cu coasa si sa mulga vaca. Toata viata. Ce tragedie. Protestatarii care manipuleaza au burta plina etc. Ar putea protestarii sa mulga vaca? Dar sa dea cu coasa? Toata viata.

    00
  9. Citesc comentariile si raman crucit. Cum dracu putem discuta de exploatare in care PANA SI GUVERNANTII DE ACUM RECUNOSC CA RMGC A OBTINUT LICENTA DE EXPLOATARE CU TITLU GRATUIT INTR-UN MOD ABSOLUT INEXPLICABIL SI-N DEFAVOAREA STATULUI ROMAN?! Ajungem sa negociem cu hotii? Ajungem sa discutam de investitii facute de cei care au profitat de-un stat slab pe care l-au corupt?! Suntem zdraveni la cap? O sa ajunga cineva care a corupt statul sa mute cu forta un cetatean roman care nu vreau sa-si vanda proprietatea. Si noi chiar discutam cu argumente pro si contra monstruozitatea asta!

    00
  10. Cel mai bun articol legat de Rosia Montana pe care l-am citit.
    Ma bucur ca ai publicat textul asta.

    00
  11. „De ce nu exploatăm noi? De ce trebuie să vină alţii care să ne plătească nici 5% din ce extrag? Parcă erau de interes naţional resursele astea naturale.”
    Atat. Asta e tema reala. Restul e umplutura. Daca in loc de 5% era un 60% sa zicem, alta era discutia sau deloc. Si de ce nu il facem 60%? Ar trebui sa raspunda Ponta la intrebarea asta pe care insa nu i-o pune nimeni pentru ca toti o ard cu ecologia.

    00
  12. Robert, nu cred ca ai inteles textul cum trebuie. Exploatarea ar trebui sa se faca, dar in alte conditii. Sunt sigur ca exista si alte metode, poate mai putin profitabile pentru companie dar mai prietenoase si sigure cu mediul.
    Alta chestie ar fi procentul revenit statului, din categoria ia si tu un ban si taci.
    Si alt punct foarte important si nesubliniat ar fi faptul ca in acei munti nu exista doar aur. Exista metale mult mai pretioase despre care nu mentioneaza nimeni nimic si care evindent, vor intrat in visteria celui care face exploatarea.

    00
  13. Am mai zis-o … RMGC e un offshore. La prima belea, isi face bagajele si pleaca. Ia-l de unde nu-i – ca sa tragi la raspundere pentru eventualele pagube. Chiar nu vede nimeni asta?

    00
  14. Problema insa e ca si cu exploatarea respectiva, majoritatea locuitorilor din zona tot o sa mulga vaca si o sa coseasca si o sa se trezeasca la 6 sa duca la pascut vaca. Nu cred ca o sa se construiasca rapid mai multe spitale in zona, astfel incat primul doctor sa fie mai aproape de o ora sau scoala o sa fie mai aproape sau zapada o sa fie curatata. Si tot o sa faca mancarea pe plita la foc de lemne taiate din padure, asta daca nu se termina padurea. Autorul da cumva de inteles ca exploatarea respectiva ar schimba cu mult in bine viata acelor oameni, ceea ce e fals.

    00
  15. Mă îngrijorează cele 8 voturi pro primite de Tim

    00
  16. @Robert Walser: taranul care n-are cu ce sa-si umple burta e un taran lenes. Cand stai la tara mancarea si acloolul sunt din belsug. Ca n-ai ultimul tip de plasma, ca ai o coaja de Dacie din 78 sau ca ai vreo doi pereti crapati in casa, astea-s detalii.
    ~~~~~~~~~~~~~~~~
    Uite ca aia din Jina, Poiana Sibiului si Miercurea Sibiului n-au aur sub cur si pentru aia au ditamai palatele, marea majoritate. Ati fost vreodata acolo sa vedeti ce inseamna case de „ciobani” ?
    Aia-s mai prosti, stau toata ziua in soare si mor de batranete decat sa intre in mina si sa moara de cancer la 40 de ani. Asta daca nu cade mina peste ei la 30.
    ~~~~~~~~~~~~~~~~
    Cand stii ca n-ai ce manca, o fi greu sa faci un tarc si sa cresti niste iepuri? Sau vaci, sau oi, sau … ? Au supravietuit atatea generatii si acum hop, dintr-o data nu mai pot sa traiasca pentru ca nu au bani.

    00
  17. o sa vina raiul pe pamant o sa aiba toti de munca (300+300),
    sunt sigur ca aia care culeg afine au si carnet de sofer altfel o sa vinda croasante la buldozeristi vreo 16 ani,
    pe urma o sa fie bataie pe mure cu cianura …

    Mi se pare de un tembelism agresiv argumentul cu locurile de munca
    se creaza 600 si pierd numai in Campeni 2000…
    Cand oare poporul asta se va destepta si isi va urmari interesul propriu nu interesul spago-penalilor?

    rosia-montana.html

    00
  18. Pentru toată lumea: nu sînt nici pro, nici contra, dar nici indiferent. Pur şi simplu nu am destule date la dispoziţie ca să fiu complet pro sau complet împotrivă.
    @Robert Walser – Ultimul paragraf nu e o concluzie, ci vrea să sublinieze cum cei care protestează văd lucrurile doar din punctul lor de vedere. Da, poate că e sentimental, dar să ştii că nu toate argumentele din viaţă trebuie să fie logice. Ai dovada pe aici, prin comentarii, inclusiv în ale tale. Bineînţeles că oricine poate protesta, dar e important modul de protest. Mai ţii minte pancarta aia cu „Cianura ucide, sărăcia nu!”? Boicotează. Nu mai folosi aur, dacă nu-ţi convine. Renunţă la tehnologie şi la confortul ei.
    @frantz – Dă-ţi tu o părere pertinentă, de român adevărat, pe tonul impertinent pe care-l afişezi. Văd că eşti expert în baraje, calcare şi turism. Între timp îţi răspund punctual, la fel de impertinent:
    1. Comparaţia dintre lacul Vidraru şi ce ar trebui să fie la Roşia Montană am făcut-o doar pentru a avea o idee referitor la dimensiuni, nu la conţinutul lor. Mă întreb cum de nu-şi dă seama de asta un român inteligent şi atoateştiutor ca tine. Ar trebui să ştii totuşi că lacul e totuna cu iazul, dacă primul termen nu se referă la soluţiile de protecţie pe bază de solvenţi.
    2. Da, aici am greşit. Era vorba de subsol, dar problema rămîne aceeaşi, calcarul se dizolvă uşor şi în apă, şi în acizi. Citeşte o etichetă de apă minerală. Pune nişte oţet pe marmură, dacă tot nu mă crezi.
    3. Arată-mi unde am sugerat eu să se facă turism. Am spus doar că în ultima vreme se mai ridică o pensiune, două. Atît. Eşti capabil să faci diferenţa între o constatare şi o sugestie?
    4. Referirea la falsuri a făcut-o presa. Te invit să cauţi singur, ai material suficient la dispoziţie.

    00
  19. Ca si comparatie la cei 5% obtinuti de noi, brazilienii tocmai au negociat pt. unul dintre cele mai mari zacaminte de petrol, 41.65% din profitul obtinut de pe urma acestuia. Plus ca Petrobras, companie de stat, se va ocupa in mare parte de forari. De aici: https://gcaptain.com/petrobras-led-consortium-wins/

    00
  20. Pentru afirmația asta:
    „Aţi munci o zi pentru douăzeci de lei? Şi aici nu mă refer la opt ore, ci la zi-lumină. Nu? Atunci nu puteţi avea pretenţia ca alţi oameni s-o facă.”,
    ai tot respectul meu.
    Eu aș completa și cu faptul că unii nu se duc să muncească și dacă li s-ar oferi triplu, pentru că „au valoare”, au o diplomă – de multe ori inutilă, dar nu este locul pentru o astfel de discuție.
    În rest, felicitări pentru articol și felicitări și lui Vali pentru că a permis publicarea lui.

    00
  21. Vali, ai vreun script care face „â”din „î” în interiorul cuvintelor? Măcar pune „sunt” în loc de „sânt” în penultimul paragraf, că zici c-am fost ultimul agramat.

    00
  22. E putin inselator sa spui de astia care protesteaza ca au adoptat tehnicile politicienilor si dezinformeaza.
    Dezinformarea a pornit chiar de la politicieni in iarna cand cu mic cu mare erau impotriva RMGC, Chevron si altii, mai departe a mers ca un bulgare de zapada.

    Dulce ironia cateodata, sa te lasi expus propriilor tale arme.

    00
  23. @Vali Petcu, serios? Si RMGC de unde are 2 mld. pentru a porni exploatarea? Iti spun eu de unde, de pe pietele financiare. Ce fond de investitii, sau ce banca n-ar investi intr-o afacere sigura. Si-acum spune-mi si tu mie ce fond de investitii sau banca n-ar oferi MinVest, companie detinuta de stat in proportie de 80, si 20% detinut de o mare companie miniera care detine know-how-ul, imprumut garantat de stat? Cum sa nu exploatezi tu ca stat un zacamant, care desi presupune o investitie de 2 mld., iti ofera un beneficiu de 10? Zi-mi si mie o afacere c-o rata de profit de 500%. Si asta se aplica pentru orice exploatari de resurse. Avem pilonul I si II de pensii, vreo 2-3 mld. de euro, bani care s-ar putea investi in astfel de proiecte care sa produca plus valoare, dar nu, noi ne multumim c-o mizerie de redeventa de 6% si-o participatie a statului de 25%.

    Sau putem foarte bine sa oferim toate resursele tarii inspre exploatare companiilor private, si sa punem un impozit pe profit de 40-50-60 sau chiar 70%. Ca si exemplu, Norvegia, acolo unde companiile ce exploateaza petrolul, cum e Petromul la noi, platesc odata 28% impozit pe profit, fata de 16% cat plateste Petromul la noi, dar asta nu e tot, mai platesc si-o taxa de, atentie!, 50% din profit. Astfel incat in final statul ia 78% din profit si compania 22%. Niste procente rezonabile atat pentru stat cat si pentru companie. Dar nu, noi dam petrolul celor de la Petrom, il oferim gratis, luam o redeventa mizerabila, dupa care tot noi mergem si platim barilul la pretul de pe bursa. C-asa suntem noi, inteligenti si extrem de bogati.

    00
  24. Pur si simplu am impresia ca traim un teatru al absurdului. Ori de cate ori se pune intrebarea „de ce nu exploatam noi” ni se spune ca n-avem bani. Asta in conditiile in care luna de luna statul se imprumuta pe piete financiare pentru a platit salarii si pensii. Culmea, ca-n ultima vreme a facut-o la cele mai mici dobanzi de pana acum. Deci avem bani s-aruncam cu nemiluita in consum, care se pierd si prea putini se intorc inapoi la buget. Deh, evaziunea sare de 50%, dar n-avem bani sa pornim un proiect care-n 15 ani ne aduce 10 mld! Astia care spun ca n-avem bani, ori sunt prosti, ori sunt ticalosi.

    00
  25. @cosma, 9 : la 20. 11. 2012 erau in Romania 7737 structuri de primire turistice cu functiuni de cazare clasificate (asta inseamna hotel, motel, pensiune turistica, hostel). subliniez: toata tara!!!!! Explica te rog unde sunt acele „sute, daca nu mii de pensiuni pe-o raza de 20-30 de km in zona proiectului”. Vorbim de structuri turistice clasificate si nu de „camera din fata a lui nea’ Ion”, cred ca te-ai prins. Multumesc!

    00
  26. Un singur lucru: de unde naiba a venit treaba asta cu statul ia doar 5%-6%? Intreb, pentru ca nu stiu toate detaliile si nu imi place propaganda, indiferent din ce directie vine ea. Stiu doar ca redeventa se va ridica la 6% din tot ceea ce se va exploata. Mai stiu ca statul va avea, daca se decide majorarea, o participatie de 25%, fara alte investitii. Asta inseamna inca 25% din profiturile care se vor obtine din exploatare. Cu totul cam 40% din totalul exploatarii facand un calcul ipotetic, fara ca statul sa bage vreun ban. Plus alti bani bagati indirect in economia romaneasca. Rog pe cineva sa ma lamureasca strict pe aceasta chestiune.

    00
  27. frumos articolul, chiar ma gandeam sa-l distribui, insa pe final m-a dezamagit complet. Ce n-am inteles eu este problema legata de viata grea a oamenilor de la munte, asa cum este pusa problema aici ar trebui sa inteleg ca noi suntem de vina pentru ca avem o viata mai lejera ca cei de la munte.

    Ceea ce descrii tu in acest articol, seamana foarte mult cu elevii care se plang ca pe ceilalti colegi ai lor i-au ajutat parintii sa isi faca temele, eventual chiar nu inteleg de ce unii elevi sunt ajutati de parinti… E normal ca cineva care nu are grija zilei de maine sa lupte pentru a pastra acest lucru neschimbat, dar totodata neputinta si indolenta altora nu poate fi o povara pentru cei care isi vad de treaba si lupta pentru a avea un trai mai bun.

    PS. Exact pe principiul descris de tine s-au taiat ilegal mii de ha de paduri, de cele mai multe ori s-au taiat de oamenii din zonele acelea doar pentru ca aveau o viata grea si era nevoie de bani. De ex. in Maguri Racatau, fiind in vizita pe acolo… niste localnici ne-au facut cinste(practic au tras de noi sa bem cu ei) cel putin 1 lada de Carlsberg, doar pentru ca aveau bani, bani proveniti din taierea ilegala de lemne… sa mai continui?

    Doar ca te-ai nascut in varf de munte, nu e necesar sa imbatranesti acolo, iar daca tot ramai… atunci macar fa-o cu demnitate si nu te plange toata ziua!

    00
  28. Extrem de petinent exemplul cu Norvegia si petrolul lor.
    Idem si cu utilizarea pilonilor 1,2 pentru finantarea proiectului, bine finantarea e doar o parte a problemei, dar logica e buna.

    Intrebarea e, de ce discutia din online sau spatiul public e mai pertinenta si cu argumente mai bune dacat cea din forurile oficiale (celebrele comitete si comisii)?
    Prostie sau ticalosie? Raspunsul pare destul de simplu.

    00
  29. Ratza
    Nu esti pro pentru ca: esti impotriva coruptiei, esti impotriva spagilor, impotriva celor 5% primiti de stat. Esti si  impotriva poluarii si a distrugerii mediuluI etc. etc.

    Nu esti contra proiectului pentru ca: cei din RM sunt nevoiti sa dea la coasa si sa mulga vaca etern sau pana cand se vor gasi alte solutii. Adica vor fi nevoiti sa fac cam ceea ce face (nu de azi, nici de ieri) un procent foarte mare dintre locuitorii celorlalte sate romanesti.

    Si ai tinut sa subliniezi ca e usor ca un om cu burta plina sa protesteze. Protestatarii ar trebui sa isi vada de vietile lor usoare.
    Ai adaugat acum ca ar trebui sa boicoteze, nu sa protesteze, pentru ca ei nu ar putea sa dea la coasa etern. Sa nu mai cumpere sute de tone de aur si gata. Problema rezolvata.

    Victorienii cu burta plina, ca tot vorbeam de sentimentalisme, nu ar fi trebuit sa protesteze impotriva exploatarii minorilor. Dickens ar fi trebuit, foarte simplu de altfel pentru el, sa nu mai cumpere carbunii scosi din mina de niste copii de 9 ani. Ar fi trebuit sa boicoteze, deci. Si, nu e asa ratza, toti oamenii care aveau ceva de spus atunci ar fi trebiti sa boicoteze. Nu sa protesteze. Nu sa ceara reforme, nu sa ceara drepturi ale copiilor etc.

    Ok, ratza.

    00
  30. Iar discutii sterile si pline de clisee despre Rosia.
    Nu le vad rostul aici pentru ca cititorii tai sunt in mare majoritate publicul cu venituri decente. E interesant insa pana si la nivelul asta cat de defazati sunte fata de cultura civica occidentala.
    Bogdan a sesizat pe fond ca acolo vorbim de oameni nu de profit sau de participatia statului , oamenii in primul rand.
    Pe plan mondial grosul donatiilor se duc catre ajutorarea oamenilor, comunitatilor etc pana si Bono sau Angelica nu mai bat apa in piua cu Amazon, gaura de ozon etc ci cu Africa, India- Oamenii si eradicarea saraciei etc ( ca sa nu vorbim de grosul banilor de la familia Gates si taica Buffett care isi pun jumatate din avere tot in partea asta cu comunitatile de oameni).
    Romania celor care isi permit sa protesteze, cum bine sesiza, cu burta plina, nu o face pentru oameni ci pentru „mediu” si cum o sa strice iazul viitorul copiilor lor de corporatisti avuti…
    si un link despre oameni dar nu din Scarisoara, ci chiar din Rosia.

    00
  31. @septimiu, esti intr-o eroare grava. In rosia montana exista niste oameni de compatimit, si aceia sunt exact cei care nu vor sa vanda. Cei care vor sa-si pastreze proprietatile si sa-si continua vietile ca si pana acum. Oamenii de acolo sunt supusi la presiuni uriase. Eugen David povesteste cum au incercat sa-l abordeze prin toate metodele posibile. Prin rude, vecini, l-au amenintat. Un alt tanar de acolo povesteste intr-un documentar pe care l-am vazut zilele trecute cum RMGC i-a cautat unul din frati, care e coproprietar al casei in care locuieste el in RM, casa mostenita de la parinti, si l-au convins sa-i cumpere jumatate din casa. Comunitatea de acolo e dezbinata, majoritatea fiind angajati la companie si fiind pentru proiect, in timp ce-o mana de oameni, doar pentru ca nu vor sa vanda, trebuie sa suporte o presiune teribila. Cireasa de pe tort e din urma cu cativa ani, cand un angajat RMGC i-a pus cutitul la gat unei tinere din RM care e impotriva proiectului.

    Pe de alta parte septimiu, eu propun ca tuturor celor care au burta plina, iphone, o masina si poate si-o casa, sa le ia statu jumate din economii sau din avere si sa le-o dea celor din RM. Ce zici, esti de acord? Vezi tu, retorica asta plina de compasiune vizavi de locuitorii din RM e absurda. Pentru ca doar la 5-10 km mai incolo e Campeniul, unde sunt fabrici de mobila, pensiuni si oameni care traiesc din agricultura. Oameni care nu vor proiectul si carora le e frica, ca odata pornit viata lor de pana acum nu va mai fi la fel. Asadar, ce facem, le dam celor din RM 800 de locuri de munca, cu riscu ca 2.000 sa ramane fara joburi in campeni? Pe de alta parte Moise Guran explica perfect cum au ajuns acei oameni sa fie la mana companiei. Si-au ajuns cu complicitatea reprezentantilor locali care au declarat zona ca fiind monoindustriala. Stii ce inseamna asta? Ca daca vrei sa-ti faci o pesiune, un abc, un bordel nu primesti autorizatie de la primarie. Asadar compania, cea care acum deplange soarta localnicilor, a avut grija sa-i saraceasca, ca mai apoi sa-i foloseasca ca argument pentru a porni proiectul.

    Una peste alta, compasiunea ipocrita a locuitorilor din RM e cel mai ipocrit si tampit argument.

    00
  32. In unele privinte ai dreptate ..dar eu sunt de parere ca specialistii ar trebuii sa se pronunte nu sa isi dea toata lumea cu parerea , barajul o sa fie cel mai sigur baraj posibil ar rezista la un cutremur de 8 grade , nu o sa fie baraj de apa ci de steril .In Romania ar urma sa ramana 78% din beneficile proiectului nu numai cei 6% redeventa ci si 25% actiuni in copanie, ceea ce inseamana ca dupa recuperarea investitiei statul primeste 25%din profitul comaniei,deci 30% primeste fara sa investesca un ban pe langa taxe si impozite …

    00
  33. … totusi 9 din 10 sate din Romania sunt in aceeasi situatie, solutiile trebuie sa fie solutii generale aplicabile in toata tara, nu doar pe plan local la Rosia Montana. Degeaba se vor imbogatii 100-200 de oameni din RM si dupa asta 90% din ei vor strica banii aiurea exact ca atunci cand s-au platit minerilor salarii compensatorii… au spart banii si dupa au venit la cersit iar, ca ei nu au nici o sansa in zona aceea. Exact asta se va intampla si la Rosia Montana, oamenii merg pe un castig usor si totodata nesigur, iar pe 99% din ei nu-i intereseaza ce se intampla maine… nu-i intereseaza alte solutii, pentru ca ei vor acum si acolo RMGC… exact asa cum Ion il voteaza pe x pentru ca a primit o paine si nu-l voteaza pe y care va face tot posibilui sa ii ofere un loc de munca. PS: popor latin… Carpe Diem! … vai de capul nostru!

    00
  34. adevarat, totusi , majoritatea ne lamentam , dar nu prezentam solutii

    00
  35. coke, esti dus in eroare grava dragul meu, si retorica asta e stupida.
    Marele vostru lider , dl David are pensiune in Rosia, deschisa pe un teren unde RMGC-ul doreste achizitionarea deci cumva sub amprenta proiectului.
    Mai sunt o pensiune si un hostel tot in Rosia. Termina cu prosteala asta idioata cu primaria nu lasa oamenii sa faca afaceri in zona. Primaria a hotarat ca nu se pot face altfel de afaceri decat cele miniere strict in zona deja alocata exploatarilor, ca nu poti lasa pe cineva sa-si faca firma si eventual pensiune cand sub el e deja galerie miniera, cred ca e clar de ce.
    Minunatii domni cu afaceri cu lemn din Campeni au facut niste baraci prin cariera si pe valea cornei, baraci fara fundatie, din scandura, dar cu geamuri termopan in speranta ca RMGC-ul va platii sumele pe care le-au dat si pana acum de 6-700 de euro pe mp de casa si au plantat nuci pentru ca se plateau despagubiri de 2000 de euro pe bucata de nuc din curte.
    Si in loc sa le dea banii la care sperau, sute de mii de euro, pe niste cotete sa ne intelegem, astia fac o lege in care pun statul sa dea „justa despagubire” cu experti autorizati de judecatorii… Pai sa nu o pui de un protest si de prostit oameni ca tine cum ca nu mai pot ei de binele ctaranilor din muntii apuseni.
    Aia lucreaza de zeci de ani in Campeni, asta inseamna ca faceau afaceri si in anii 2000 adica pana in 2006 cand mergea inca exploatarea miniera din ROSIA.
    Asta e impocrizia si prosteala la care sunteti toti expusi si o inghititi toti pe nemestecate. Ca nu s-a infiintat Campeniul in 2006 si acum in 2013 daca se reporneste mineritul la Rosia o sa se darame orasul. Au fost acolo si in intre 1-2006 cat s-a facut minerit, nu doar intre 2006 si 2013.
    Iar intre 1967 -2006 s-a facut explaotare de suprafata cu cariera deschisa cu floatie si precianurare.
    nimic nou sub soarele apusenilor, doar multa prosteala, multe interese financiare si o masa de manevre unde cu drag te incadrezi.

    00
  36. @Robert Walser – nu zic să nu protestezi, ci să și boicotezi. Susține prin fapte ce spui, altfel e ipocrizie. Vorbele goale nu prea au efect asupra firmelor și statului. Poate de asta vorbesc în van, văd că fiecare înțelege ce vrea din ce spun.

    00
  37. @gabriel lup Probabil ai tu solutie. De cianura.

    On-topic: Aurul ala sta in pamant degeaba. Aurul ala e al Romaniei si al romanilor. De ce sa nu-l exploatam noi, ca stat? Sunt atatea firme/regii/companii de stat cu profil minier, (inca) mai sunt ingineri buni in domeniu, sunt mii de mineri someri prin partea aia a tarii.

    Nu are statul bani? Sa imprumute si sa garanteze eventual cu aurul extras. O astfel de intreprindere ar gasi imediat finantare pe pietele externe. Sau, de ce nu, obligatiuni vandute aici in tara. Eu unul as cumpara. Extragem aurul si argintul si raman 100% ale Romaniei (ma rog, 100% minus cheltuielile cu extragerea), nu doar 5%.

    Probleme* pe care le vad, pe langa cea ecologica (daca fostul director IGR are dreptate privind solul de sub iaz): fiind o exploatare facuta de stat, dispar spagile. Nu mai primeste „agresatul” de Barbu saptejde milioane de dolari sponsorizari la minister, nu mai primeste nici un alt politician sponsorizari. Nici trusturile de presa n-ar fi fericite, disparand si milioanele de euro pentru publicitate.

    *probleme nu pentru noi, ci pentru politicieni, care nu ar mai avea aproape nici un motiv sa sustina pornirea exploatarii. Ramane unul singur, imbogatirea tarii, dar cum ei sunt deja toti super-bogati si aranjati pe 3 vieti de-acum incolo, asta nu conteaza.

    Minunat exemplul Statoil Norvegia, unde statul detine 67% din actiuni.

    00
  38. @Radu P., frumos articol. Sunt de acord cu exploatarea, dar nu cu beneficiile prezente, nu cu coata distrugerea.
    Frumos articol, pana la ultima parte, cea cu intrebarile. Pentru ca nu sunt sigur daca inteleg corect, si anume:
    – in opinia ta, odata cu exploatarile, omul asta de la munte nu o sa mai mearga cu vaca la pascut?
    – nu o sa mai alerge dupa mure, o sa aibe in casa caldura, apa calda curenta?
    – spitalele or sa fie mai aproape sau… o sa aibe transport asigurat? si toate celelalte pe care le enumeri ca fiind lipsa si poate nu s-ar fi protestat in absenta lor generala?

    Pot doar sa spun ca sunt norocos ca nu ma aflu in situatia lor, dar nu e cea mai nenorocita viata. Exista o gramada de alte aspecte pozitive, iar munca, in forma asta, nu a omorat chiar atatia oameni, pe cum ai crede, in ultimii… 2000 de ani. Nu existau iPhoane atunci, cu toate astea, au scapat cu viata si ne povestesc noua bunicii chestii.

    Dar imi place articolul tau. Imi place, pana la un punct.

    @Vali, daca e atat de important zacamantu asta cu toate materialele smechere, se pot gasi bani. Au luat ei de la FMI si pentru alte chestii, mai putin importante. Iar daca nu era atat de important zacamantu, plecau RMGC de acum 14 ani, probabil. Dar nu pleaca. De ce nu pleaca?

    00
  39. @Vali, ah! futu-i! luasem asta in calcul intr-o discutie privata. nici scamatoria cu management privat n-ar merge. parteneriat public-privat… nu stiu daca asa s-ar putea numi. oricum, n-avem sofer pentru combinatiile astea, acum. e greu, poate ar trebui sa mai asteptam.

    00
  40. @darius, hai ca te lamuresc eu, desi nu e deloc greu. Prin ’99 statul, prin compania sa MinVest s-a asociat cu RMGC. Statul a venit la aceasta asociere c-un zacamant ce acum valoareaza ~10 mld. de dolari, RMGC a venit cu mainile-n buzunar si cu promisiunea ca el va exploata acel zacamant. Statul a ajuns sa aiba o participatie de 19%, RMGC 71%. Intre timp RMGC chipurile a investit 500 de mil de dolari, cam 5% din valoarea aportului la capital adus in ’99 de statul roman. In urma exploatarii, statul ar lua din redeventa 6%, adica undeva la 600 de mil de dolari, plus 19%, sau 25% in cazul in care trece noua lege, din profitul companiei. Bun. Mai departe aud teoria asta cu faptul ca statul nu trebuie sa investeasca niciun ban. lol, evident ca nu trebuie s-o faca, el a „investit” deja 10 mld. de dolari. Asadar, RMGC care n-are nicio exploatare in alte tari, astfel incat sa stea pe niste mld. de dolari de care au nevoie pentru a porni investitia, va iesi pe pietele financiare, isi va prezenta intreg proiectul si va atrage finantari de 1.9 mld. de dolari. Atentie, chiar daca statul nu da niciun ban aici, acesti bani se vor deconta ca si cheltuieli din venitul obtinut in urma vanzarii aurului si-a argintului exploatat. La fel cum se vor deconta si cele 500 de mil. cheltuite pana acum. Abia din suma rezultata ca si profit statul va avea 25%. Asadar toata povestea asta frumos ticluita de catre agentiile de PR ale RMGC nu e decat o manipulare si-o insulta la inteligenta oricarui individ care e capabil de-o minima documentare. La fel cum e o insulta si teoria cum ca statul n-are bani.

    Acelasi scenariu se aplica si-n cazul Petrom, la fel si-n cazul apelor minerale si la fel va fi si-n cazul gazelor de sist.

    Pe de alta parte ma gandesc cum se simt investitori ca Dacia, Mital, Ford, care n-au primit cu titlu gratuit un zacamant de resurse pentru a le exploata, ci au fost nevoiti sa investeasca in retehnologizarea fabricilor, in constructia de noi masini, ca mai apoi sa-si bata capul cum sa le si vanda. Caci spre deosebire de aur, pe care-l vinzi fara nicio strategie de marketing pe bursa, masinile se vand ceva mai greu. Culmea e ca RMGC care a primit cadou de la statul roman 10 mld de dolari, va plati aceleasi taxe inspre stat ca si Dacia, Ford, sau ca si gicu care are un abc la colt de strada.

    00
  41. Pare-mi-se ca am avut o discutie de genul asta in trecut si mereu s-a pus problema de bani, ca nu sunt bani pentru a face statul roman exploatarea. Ok coane, te duci pe coclaurile europei ( cu avionul, neaparat business class ) si cauti utilaje necesare.

    Le inchiriezi !!!!

    00
  42. Bre daca tot nu stie deloc statul asta cum sa-si exploateze resursele, cata incredere putem avea ca a incheiat un contract bun cu RMGC?

    Daca tot se sustine ca statul e incapabil, atunci inseamna ca a fost incapabil si la semnarea contractelor. Prin urmare, sa se revoce contractul cu RMGC si sa se reia de la zero procedura de atribuire a concesionarii (sau ce-o fi aia de la Rosia Montana), precedata insa de o evaluare a necesitatii acordarii dreptului de exploatare a aurului romanesc catre firme private straine.

    00
  43. „Cu cine sa faci minerit autohton? Cu acei ortaci care s-au rasculat si erau cat pe ce sa ditruga Romania prin mineriadele lor?”
    Asteptam „ortacii” din nou la Bucuresti. Am mai crescut si noi…

    Eu pariez ca nu vor putea iesi nici macar din gara. :)

    00
  44. @mihnea chirila – cred că nu eşti singurul care nu înţelege ultimele întrebări :)
    Sînt sentimentale, iar rolul lor e de a pune cititorii în pielea oamenilor de acolo, care muncesc ca să supravieţuiască, nu ca să trăiască. Da, tot ca acum 2000 de ani. Bineînţeles că vor mai merge cu vaca, vor mai culege fructe de pădure, însă pentru a putea avea confort e nevoie şi de bani. Ori ăştia nu ies din cele de mai sus.
    Doctorii şi medicamentele costă, indiferent cît de gratuit se vrea a fi sistemul sanitar. De transport nici nu poate fi vorba, cu ce să plăteşti? Cu lapte?
    Ăsta e singurul motiv pentru care aş vrea să se facă investiţia respectivă, pentru că mai apar locuri de muncă şi pe orizontală. Banii sînt sîngele economiei. Dacă nu curg, economia moare, Dacă se duc prea mult într-o parte, apare cancerul.

    00
  45. Ratza, nicaieri in textul tau nu spui o vorba despre boicot. Si bine faci, fiindca oricum ar fi lipsit de sens in cazul de fata. Sau poate ai folosit vreo figura de stil neinteleasa de nimeni. Nu mai folosi astfel de figuri.

    Tu ai spus, cu lacrimi in tastatura, ca cutare si cutare ar trebui sa mulga vaca inainte sa protesteze, ceea ce nu este doar fals si gresit, ci si ingrijorator.

    Iar acum imi povestesti despre boicot si ipocrizie ca sa dregi busuiocul. Ceea ce este iar gresit. De acord, in unele cazuri boicotul are sens iar lipsa lui denota ipocrizie: esti impotriva prostitutiei ilegale, nu mai folosi serviciile prostituatelor, de exemplu. Dar nu este cazul aici.

    Dar, de dragul boicotului tau, spune-mi: ti s-a parut o clipa ca protestatarii au lanturi de un kg la gat si ca vor sa isi mai cumpere cateva? Nici mie.

    Sau poate ca ti se pare natural ca cei care protesteaza impotriva exploatarii cu cianuri sa nu mai foloseasca telefoane pentru ca un telefon contine 0.43 g de aur? Sau sa nu mai faca investigatii RMN ptr. ca in scanner gasim 4.21 g aur?

    Este aberant, tinand cont ca aurul din telefoane, din aparatura medicala etc.etc. este refolosit. Tinand cont ca nici macar 10% din aurul extras nu este folosit in industrie, medicina etc. Tinand cont ca avem nevoie de aur.

    Dar, chiar daca protestatarii ar fi purtat lanturi de un kg la gat sau chiar lantisoare de doua grame, nu e vorba de ipocrizie aici, pentru ca nu impotriva extragerii aurului se protesteaza. Ci impotriva metodei, impotriva consecintelor, impotriva contractului etc. Impotriva a cat mai  mult, cat mai repede, prin orice mijloace, cu orice pret.

    Trebuie ca esti divortat de realitate daca chiar crezi ca protestatarii ar trebui sa renunte la tot ce inseamna tehnologie moderna.

    00
  46. Misto articolul pana a inceput sa manance cacat. Majoritatea nu traieste la nivel de subzistenta, pensiunile nu sunt pe ici pe colo. Sunt multe, cacalau, exista partii cu telescaun si tot ce trebuie. De cand s-au razvratit romanii si au urcat in muntii si s-au facut moti, adica de cateva sute de ani, au trait din animale si lemn. Cei mai multi au cate un mic gater in spatele casei. Imi place zona si am mai fost pe acolo si nimeni, dar nimeni nu vrea exploatare. Asta de la fata locului…

    00
  47. Eu mi-am spus părerea. Nu am impus nimănui s-o accepte. Cu asta am încheiat, fiindcă îmi consum inutil timpul.

    00
  48. Ratza, nu a zis nimeni in astea 50 de comentarii ca ai fi impus cuiva sa iti accepte parerea. De unde ai scos-o si p-asta?
    Ca ti-ai dorit tu ca parerea ta sa fie acceptata, dar se pare ca nu este, asta e alta mancare de peste. E normal cand scrii ceva sa vrei sa ti se accepte parerile sau ideile, daca ai idei, ca doar nu consumi timpul degeaba scriind in dorul lelii.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile