TL;DR: Alegerile din universitățile românești sunt de cele mai multe ori modul prin care rectorul actual, candidat unic își confirmă puterea absolută și își stabilește legitimitatea în interiorul universității și în exteriorul ei. Acest sistem de alegeri cu candidat unic se numește autoritarism electoral și a fost studiat de politologi fiind popular în țările comuniste în anii 70-80 și în țările din lumea a treia. Articolul identifică atributele acestor sisteme autoritare descrise în articole și cărți de specialitate și le exemplifică în contextul universităților noastre.
Joi, 7 septembrie s-a desfășurat în Politehnica București un referendum pentru stabilirea modului de alegere al rectorului. Cu 1094 voturi din 1274 de voturi valabil exprimate comunitatea a decis că rectorul va fi ales prin vot universal. Pentru că, după cum afirmă clar legea educației rectorul poate fi desemnat prin concurs sau prin “votul universal, direct și secret al tuturor cadrelor didactice titulare și cercetătorilor titulari din cadrul instituției de învățământ superior și al reprezentanților studenților din senatul universitar și din consiliile facultăților”.
Sunt puține cazuri în universitățile noastre în care să se organizeze concurs. Universitățile sunt instituții democratice în care comunitatea are un cuvânt important de spus și așadar cam toate optează pentru alegeri. Sau cel puțin asta este impresia atunci când vedem articole în presă despre alegerile care au loc la fiecare patru ani în instituțiile de învățământ superior. Realitatea este ușor diferită întrucât în foarte multe cazuri alegerile sunt simple formalități unde rectorul în funcție este singurul candidat de pe listă.
Iată doar câteva exemple de candidați unici la alegerile din 2020:
- Universitatea Politehnica din București – Mihnea Costoiu – rector din 2012
- Academia de Studii Economice din București – Nicolae Istudor
- USAMV București- Sorin Câmpeanu – rector din 2012
- Universitatea Tehnică Gh Asachi Iași – Dan Cașcaval
- Universitatea de Arhitectură Ion Mincu – Marian Moiceanu
- SNSPA – Remus Pricopie – rector din 2012
- Universitatea de Vest din Timisoara – Marilen Pirtea – rector din 2012
- Universitatea Tehnică Cluj-Napoca – Vasile Topa
- Universitatea de Științe ale Vieții Iași – Gerard Jitareanu – 2004-2012 și 2020-2024 rector, 2016-2020 președinte senat
- Universitatea din Pitești – Dumitru Chirleșan
- Universitatea Transilvania din Brașov – Ioan Vasile Abrudan rector din 2012
- Universitatea din Suceava – Valentin Popa din 2012
- Universitatea din Oradea – Constantin Bungău din 2012
- Universitatea 1 decembrie 1918 Alba Iulia – Daniel Breaz – rector din 2012, mereu candidat unic
- Universitatea din Craiova – Cezar Spînu
- USAMV Timișoara – Cosmin Popescu
- Universitatea din Arad – Ramona Lile – rector din 2012
Probabil sunt mai multe astfel de exemple, nu ne-am propus să generăm o listă exhaustivă.
De ce este relevant că aceste alegeri nu oferă practic o alegere comunității? Pentru că ne oferă o imagine destul de clară a mecanismelor de putere din aceste instituții deseori foarte implicate în mediul politic (o parte dintre acești rectori au îndeplinit și diverse funcții de ministru în ultimii 10 ani).
Problema alegerilor fără alegere a fost studiată mult mai ales în contextul democrațiilor aflate la început de drum.
Sistemul în care cei ce dețin funcții organizează alegeri care nu respectă standardele democratice de libertate și corectitudine, facilitându-și victorii repetate se numește autoritarism electoral. Același Schedler, care a definit termenul, scrie că “în regimurile electorale autoritare se organizează alegeri regulate pentru funcția supremă dar acestea încalcă atât de profund și sistematic principiile liberal-democratice ale libertății și corectitudinii, încât transformă alegerile în instrumente ale stăpânirii autoritare în loc să fie instrumente ale democrației”. Este greu de definit cum arată alegeri perfect corecte și echitabile dar Geddes în Cum funcționează dictaturile: Putere, personalizare și colaps afirmă că unul dintre criteriile importante pentru ca alegerile să fie considerate în mod rezonabil libere și corecte este ca deținătorul funcției să nu fi dominat resursele politice într-o asemenea măsură încât un observator să considere alegerile nedrepte. Funcția rectorului în universitățile din România asigură o putere aproape absolută. Numește decanii și poate să-i destituie, distribuie resursele către facultăți, are acces la bugete din care poate să ofere discreționar burse studenților cu drept de vot sau suplimente salariale (care pot ajunge la de 3-4 ori salariul anual) profesorilor din clientela politică. Este evident că un rector în funcție timp de opt ani domină resursele politice din universitate astfel încât să nu putem vorbi de alegeri corecte.
Și atunci de ce se organizează aceste alegeri? Unul din scopurile acestor alegeri este de a mobiliza opinia publică și a da iluzia de legitimitate. “Singura funcție votată în România, de la președinte în jos, care semnează contract de management cu un for superior, este rectorul, Noi semnăm contract de management cu universitățile noastre” – declară Cezar Spînu, rectorul Universității din Craiova, apărând ideea că rectorii pot avea oricâte mandate pentru că sunt votați de comunitate. Argumentul legitimității votului în favoarea unui număr nelimitat de mandate este dat într-un articol din 2012 și de Mihnea Costoiu – “legea prevede că rectorul este ales de toată suflarea universității”, Marilen Pîrtea – “deja când te aleg 1000 de oameni e greu să spui că există o anumită zona de influență” și Sorin Câmpeanu – “o universitate responsabilă își alege rectorul în funcție de aceste deziderate importante pentru orice comunitate academică formată în primul rând din studenți și apoi din cadre didactice și cercetători”.
Alte motive pentru care există aceste alegeri sunt ilustrate într-un articol din 2008 despre alegerile din Egipt. Kevin Koehler identifică trei motive pentru care există procese electorale în medii nedemocratice: refacerea clientelei politice, includerea unor părți din opoziție în arena electorală cu scopul de control, controlul mai bun al membrilor eșaloanelor inferioare ale elitei de conducere prin organizarea de alegeri în care aceștia concurează în mod direct.
Modul în care sunt organizate alegerile în sistemul nostru universitar exemplifică destul de bine aceste elemente. Avem în primă fază alegerea rectorului. După ce rectorul este ales urmează alegerile din departamente și facultăți și în final are loc un proces ce este numit “alegerile decanilor” dar care este chiar mai departe de un proces electoral decât alegerea rectorului. Candidații la decan sunt votați de consiliile facultăților dar votul are un caracter consultativ, consiliile votând dacă sunt de acord cu candidatul și trebuind să trimită măcar doi candidați mai departe. Dintre aceștia rectorul îl alege pe cel preferat. Așa cum era gândită inițial legea educației procesul avea sens întrucât departamentele aveau control atât asupra programei cât și asupra banilor alocați pentru orele pe care le țineau. În prezent controlul de facto al bugetelor și un control în creștere asupra proceselor educaționale este deținut de decani, decani care sunt în practică numiți de rector la finalul ciclului de alegeri.
Procesul bifează motivele ilustrate de Koehler. Candidații posibili, care s-au făcut remarcați în facultăți prin conducerea departamentelor sau a facultăților sunt determinați să nu candideze serios pentru poziția de rector întrucât știu că dacă pierd vor pierde automat și puterea pe care o dețin în acest moment. Dacă sunt directori de departament li se vor aloca mai puține resurse iar dacă sunt decani va fi numit altcineva în loc. Așadar procesul cultivă o clientelă fidelă și dependentă care nu poate amenința conducerea. Procesul de vot din eșaloanele inferioare cumulat cu resursele alocate foarte centralizat din învățământul românesc universitar asigură și o divizare la nivelul facultăților. Membrii departamentelor și facultăților vor fi prea ocupați să se lupte între ei pentru putere și resurse pentru a amenința puterea centrală.
În România pe vremea comunismului era ceva obișnuit să nu existe contracandidați pentru funcțiile înalte de conducere. Existau alegeri pentru funcțiile mai puțin importante. Candidații unici erau aleși cu majorități de peste 99% pentru a demonstra legitimitatea candidatului și a sistemului atât în interior cât și în exterior. Această majoritate de 99% este căutată în continuare de candidații unici. Rectorii sunt votați cu peste 85% majoritate iar alegătorii sunt încurajați activ să se prezinte la vot uneori prin organizarea de secții de vot la nivelul unei facultăți sau al unui grup de facultăți astfel încât să fie ușor de văzut ce facultăți sunt mai obediente.
Fig. 1 Tabel centralizator distribuit după alegerile din 2019/2020 unde a fost evidențiat faptul că una dintre secții a avut foarte multe buletine anulate.
Levitsky numește autoritarism competitiv acele sisteme ce maschează democrația prin alegeri care nu sunt fraudate dar în care sistemul ajută prin resurse candidații puterii, intimidează sau descurajează candidații opoziției și uneori îi împiedică să candideze pe cei cu șanse. Un exemplu de descurajare sau împiedicare a candidaturii a fost că la unele dintre alegerile din 2020 unele universități au trimis notificări pe listele de mail ale profesorilor după ce înscrierile pentru candidaturile la rector s-au închis. Evident că a existat o pagină publicată undeva pe pagina instituției anunțând deschiderea procesului dar trebuia mult talent pentru a o găsi. Ca un exercițiu puteți să căutați pe siteul Politehnicii București pagina unde s-a anunțat deschiderea candidaturilor pentru rector în 2019.
Unul dintre efectele acestor alegeri fără alegere este efectul de dezangajare deliberată pe care Croke îl idenfică fiind mai pregnant în rândul oamenilor mai educați. Aceștia se detașează de politică atunci când realizează că eforturile de a schimba ceva sunt inutile. Croke argumentează că neparticiparea este o formă de protest care deprivă regimul autocratic de aparența de legitimitate. Ne pare cunoscut acest fenomen, nu?
Și atunci ce ne rămâne de făcut? Tot Schedler argumentează că deși opoziția față de regimurile autoritare este iratională întrucât este riscantă și nu aduce beneficii personale aceasta totuși există și de multe ori funcționează.
În The politics of uncertainty: Sustaining and subverting electoral authoritarianism argumentează că lupta poate fi dată nu prin detașare ci prin îmbrățișarea și utilizarea alegerilor ca mediu confruntațional în care poate fi erodată puterea autoritară. Este important să găsim candidați care să poată să lanseze discuții autentice și teme de gândire și să dispute existența unicului salvator, așa cum se vede pe sine rectorul unic candidat.
O altă metodă de luptă este întărirea dizidenților. Puține scrieri au schimbat lumea ca Puterea celor fără de putere a lui Vaclav Havel inspirând generații să spună ce nu este bine într-o lume în care opinia era o crimă. Sunt puțini cei care au curajul să spună lucruri în mediul universitar. La un eveniment de la o universitate din țară, unde am făcut în privat o glumă referitor la rector, un profesor cunoscut în oraș s-a uitat foarte temător și mi-a zis că zidurile au urechi și că este mai bine să tac. Opinia diferită nu mai este un privilegiu, dezbaterea nu mai este o caracteristică în mediul universitar. Discursul oficial îndeamnă la armonie și front comun în afara inamicilor din afară care vor răul universității și care îi taie fondurile. Întărirea dizidenței înseamnă însă nu numai exprimarea opiniei cât și întărirea opoziției printr-o mai bună organizare, asigurarea de resurse externe astfel încât profesorii și studenții (asociațiile studențești) dizidenți să nu mai depindă exclusiv de finanțarea rectorului, câștigarea locurilor pentru reprezentarea în instituțiile universității (consilii, senat).
Detașarea poate fi privită ca o formă de protest doar dacă este adoptată pe o scară foarte largă. Protestele electorale erodează puterea, îi slăbesc imaginea atât în interior cât și în exterior. O prezență la vot de 50% poate fi normală în lumea alegerilor parlamentare dar ar fi un dezastru de imagine pentru un rector autoritar.
Evident, putem spera și la ajutorul extern. Eternul Andrei Marga, unic candidat în 2007 la conducerea UBB, a putut fi înlocuit doar prin schimbarea legii. De multe ori însă nici legea nu ajută întrucât are diverse portițe prin care poate fi eludată. În 2019 șapte rectori și-au suspendat mandatul pentru o delegație de o lună pentru că legea le dădea dreptul la două mandate complete. Mandatul suspendat le permitea să candideze din nou. Dintre cei șapte nu mai puțin de patru sunt prezenți pe lista noastră fiind realeși ca unic candidat, unul a preferat să fie ales prin concurs și unul a renunțat să mai candideze preferând funcția de președinte al senatului universității.
Mai nou însă legea s-a schimbat în mai rău astfel încât să se asigure că acești rectori vor fi și mai greu de schimbat, făcându-li-se cadou posibilitatea să mai candideze la încă două mandate de câte cinci ani și astfel facilitând și mai mult existența acestui mediu autoritar din universități.
Este greu să scriu acest articol în care pot găsi atâtea similitudini între modul de organizare al alegerilor în universitățile din România anului 2023 și cel din țări în curs de dezvoltare, din țările comuniste în anii 70-80 și din cunoscute regimuri autoritare. Este și mai greu când vedem că tendința este de a limita drepturile și a limita conversația, de a facilita accesul rectorilor la mandate care pot ajunge în unele cazuri la 20 de ani, presupunând că nu se mai schimbă legislația astfel încât să le mai permită prelungiri ulterioare. Este neplăcut că îmi este teamă că semnarea acestui articol îmi poate prejudicia cariera. Îl scriu pentru că sper că ne va ajuta și pe noi cei din universități care suntem între cei 10-15-20% care își anulează buletinele, și pe cei care nu au făcut asta încă și că îi va ajuta pe ceilalți din afara sistemului să conștientizeze starea de fapt din universități.
Vad ca din lista lipsesc UniBuc si UBB, sa inteleg ca acolo procesul e democratic?
Ma intereseaza si pe mine UBB (eh, ce serparie e si-acolo :D)
Nici medicina nu vad pe lista.
a dat omul 17 exemple si il intrebam de ultimele 27. Avem si noi posibilitatea sa intram pe site-urile universitatilor, stiti?
Stai sa vezi dinastie conducătoare la UMC! Cornel Panait taie si spanzura ca rector sau prin interpusi acolo din 2004 dar gurile rele spun ca inainte omul lucra si la Secu https://marina-noastra.ro/2023/01/10/tentativa-de-desfiintare-a-universitatii-maritime-din-constanta/
Noua lege a educatiei, creatia Deceniului Pierdut, va corecta toate aceste situatii. Doar a fost salutata de catre toata tara cu entuziasm adoptarea acestei legi.
In plus toti plagiatorii isi vor face sepuku. Fiecare dintre ei doar asteapta sa inceapa altul.
Overall ne asteapta vremuri luminate.
Ghinion
Genul de text pe care doar cei din sistem il vor citi, pentru ca lung.
Vreau si eu barfe si scandal, dar mai pe scurt
Depinde care sistem wink:wink
Asteapta, ca poate-o sa iasa banda desenata!
Mi-am amintit de facultate si de stilul asta academic enervant. Am inteles; cei care sunt in topul piramidei universitare tin de putere cu toti dintii si se folosesc de diverse metode mai mult sau mai putin dragute. Nimic nou. Ai exprimat niste solutii, numai asa in eter de domeniul teoreticului. Candidati carismatici se gasesc, bani pentru lupta mai greu.
Esti pe internet, aici se scrie cu paragrafe scurte, trimiteri prin hyperlink, scheme si liste. Daca mai bagi si 1-2 injuraturi ti-ai castigat publicul.
ai un tl;dr.
Cred ca targetul articolului e format din oamenii din universitati si din oamenii din afara sistemului care pot sa inteleaga un text ceva mai complicat si care poate stiu si cine a fost Havel.
Eu lucrez intr-una din universitatile astea si nu aveam idee cat de extins e fenomenul asta si cati dintre rectorii astia sunt baroni absoluti, mai ceva decat oprisan. Si poate era nevoie sa se scrie negru pe alb si cu argumente mai pertinente de ce nu ai nici o sansa sa ii schimbi.
Merci mult Vali ca gazduiesti oameni cu astfel de articole si bafta multa autorului/autoarei!
Dam cu share masiv!
Până mea, ce facem la alegeri, iară iese Dumnezeu ăla. Sa vezi ce cuvântare tovărășească a emis pe 1 oct.
O intrebare:
Daca e cu alegeri „democratice” e cu tot cu program electoral ? Gen promit ca in 4 ani prindem si noi un loc in top 1000 ala ?
UMFST G.E. PALADE TG.MUREȘ Rector Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei – rector din 2012, senator PSD din 2020, „Potrivit site-ului UMFST Târgu Mureş, Leonard Azamfirei a fost singurul candidat pentru funcţia de rector..”
Universitatea de Arte din Târgu-Mureș , CRIŞAN A. Sorin Ion – rector din 2011
Universitatea Sapientia, Prof. univ. dr. Tonk Márton, a câştigat din pozitia de candidat unic mandatul de rector cu o majoritate de 95,97% a voturilor valabil exprimate – rector din 2020
cred ca e generalizata situatia in toata tara.
L-a omis din lista tocmai pe toader tudorel, cel mai vedeta dintre rectori. În perioada de cruntă amintire își suspendase mandatul, iar după ce a demis-o pe Kovesi s-a întors liniștit la universitate. Interesant este că UAIC nu a avut nicio pârghie sa-l demită după toată imaginea negativă adusă. Dar, reclama negativă e tot reclamă până la urmă.
si eu ma uitam dupa gargamel =))
Soluția e simplă: limitarea numărului de mandate, ca la președinție. Și desigur, fără derogări – poți fi și Einstein. Oricum, dacă ești o valoare universală, vei rămâne prin opera științifică, nu prin funcțiile deținute.
Ca o curiozitate, limitarea numărului de mandate pentru funcțiile de conducere din învățământ a funcționat în ultimul deceniu de comunism – și asta, pentru toate funcțiile, de la rector până la director de școală generală. Îmi aduc aminte de o discuție, pe la sfârșitul anilor 70, între doi profesori – unul era tatăl meu, altul făcea naveta undeva prin fostul județ Ilfov. Interlocutorul relata amuzat că la ei la școală tocmai se schimbase directorul, care era în funcție din 1949 (!). Era efectul unei măsuri luată de Ceaușescu, desigur, nu din atașament față de democrație – la el oricum nu era aplicabil – ci mai degrabă pentru a descuraja orice acumulare de putere care ar fi putut să-i amenințe în vreun fel domnia. Rotația cadrelor – cei mai bătrâni cred că-și aduc aminte lozinca.
Poate sa imi explice si mie cineva in mod concret valuarea facultatii si a profesorilor astazi?
Ca sa fie clar, nu neg valuarea informatiei la acel nivel (desi programa poate sa fie discutata) ci modul de livrare. Daca la inceput de ciclu educational educatorul se ocupa foarte mult de deprinderi si educatie si odata cu cresterea in varsta discutam de mai multa informatie la nivel de facultate vorbim de adulti, de 18 ani, de obiceiuri deja formate, nu ii mai spui unui copil cum sa citeasca un text, sa faca un rezumat, sa aplice un model/teorema ci doar de transmitere de informatii, nu?
In acest context, care este plus valoarea adusa de un profesor/asistent si mersul in clasa/sala/aula vs o platforma gen Udemy unde ai avea acelasi curs facut in episoade, cu structura de continut, exemple de aplicatii, etc.
De ce nu ar exista genul asta de platforma studii.edu.ro sa spunem si elimini toti profesorii cu salarii foarte mari si am elimina si problema accesului la studii superioare – pentru ca orice copil care invata in Tungujeii de Munte ar putea sa faca scoala dupa ce se da jos de pe tractor insa pentru acelasi copil ar fi imposibil sa nu mai lucreze pe tractor, sa mearga intr-un oras mare si sa plateasca chirie, mancare, haine si eventual taxa la facultate.
Ptiu drace, blasfemie, poti duce discutia si mai departe, vorbind despre valoarea profesorilor si a facultatilor romanesti, care nu au prins niciun loc in primele 1000 din lume. Ne-a bagat autorul un text wall cum ca alegerile hurr durr, dar de fapt cand esti incompetent nici nu poti sa comentezi prea mult ca-ti pierzi locul, auzi, isi invalideaza votul, asta stim sa facem, ciocu mic si invalidam voturi.
i-am intrebat si eu asta pe studentii din anul 1 la primul curs. Ce le ofera un curs de la facultate si nu le poate oferi un video de pe youtube + un chatgpt.
nu sunt ff multe pt acel student hipermotivat si caruia ii este ff clar ce vrea sa invete. Dar acesti studenti sunt rari. Pt cei mai multi ofera informatiile + raspunsuri la intrebari + un mediu care pune presiune pe ei sa puna mana si sa munceasca si sa invete.
Un student ff bun ar putea sa faca treaba si la spiru dar daca poti lua examenul fara munca cei mai multi vor alege calea usoara. De asta facultatile bune sunt si grele.
In plus o facultate nu te scoate expert in nimic dar are rolul sa iti deschida un pic ochii in multe arii. Sa descoperi ce iti place si sa stii pe ce te specializezi. S-ar putea sa fie niste chestii ff cool pe care sa nu le faci desi esti capabil pt ca nu ai aflat ca exista.
Finally o facultate iti ofera o comunitate. Oameni cu interese similare cu care sa cresti impreuna, care in viitor vor fi un element important in reteaua ta profesionala.
Platforme exista si resurse exista si filme si cursuri gratuite si practic tot ce ai nevoie ca toti copiii din tungujeii de munte sa faca rachete spatiale. Si totusi asta nu se intampla pt ca e nevoie de mai mult de o platforma sa formezi un om.
da, nu suntem in primele 1000 din lume si totusi marea majoritate a fostilor mei studenti sunt oameni realizati care o duc bine spre foarte bine. Pentru mine pana la urma asta este ceea ce conteaza.
@vlad – in prima jumatate a comentariului ai vorbit despre informatie si eu nu contest asta, contest modul de transmitere a ei, nu ai nevoie de un profesor sa iti dicteze informatie cand poate sa o inregistreze si eu sa privesc acel clip, asta doar daca imi spui ca informatia este mereu diferita, de la an la an, nu aceeasi.
„Finally o facultate iti ofera o comunitate. Oameni cu interese similare cu care sa cresti impreuna, care in viitor vor fi un element important in reteaua ta profesionala.” – de acord cu asta, insa hai sa facem un hibrid – o zi pe saptamana scoala in persoana si in rest cursuri online, esti de acord asa? Sau fie 2 zile.
„da, nu suntem in primele 1000 din lume si totusi marea majoritate a fostilor mei studenti sunt oameni realizati care o duc bine spre foarte bine”
Aici sunt foarte curios de un aspect – conteaza hartia sau ce se intampla in scoala? Daca este despre ce se intampla, cum pari sa spui tu, atunci daca schimbam de maine din ASE Bucuresti in „Universitate privata Mihai Viteazul” si pastram totul – sediu, profesori, programa – ar trebui sa nu faca nici o diferenta si copiii sa continue sa vina si sa fie fericiti, nu?
Si langa facem ASE Bucuresti cu ideea mea, cursuri online insa este universitate de stat, care crezi ca ar fi directia copiiilor?
Primesc probabil peste 10 intrebari pe ora. Intrebarile alea aduc valoare in general pentru toata lumea pt ca ma ajuta sa inteleg ce nu am explicat bine si sa pot reveni si sa detaliez. Mai greu sa faci asta cu inregistrari.
Conteaza ce se intampla in scoala si conteaza si hartia.
Renumele unei universitati se face in timp si angajatorii vor prefera by default ASE vs Mihai Viteazul pt ca au avut experiente mai ok cu ASE sau pt ca exista un bias vs ceva privat si necunoscut. Nu inseamna ca daca esti bun la MV nu o sa fii angajat dar iti va fi mai greu sa ajungi la interviu.
Din acest motiv studentii buni prefera sa mearga la universitatea cu cota mai buna. Si universitatea ramane in continuare cu cota mai buna pentru ca are studenti mai buni.
De aici trebuie sa incerci sa echilibrezi conditiile oferite cu cerintele si cu asteptarile pe care le au ei. Daca apesi (adica ai cerinte prea mari) prea tare la o universitate mai slaba (studenti mai slabi, asteptarile lor mai slabe) ii pierzi. Daca apesi prea putin la o universitate mai buna nu o sa-si exploateze potentialul.
Pe termen scurt si mediu ca sa-ti raspund punctual la intrebare pe scenariul tau cred ca studentii vor veni in continuare la ASE. Pe termen lung se vor muta la Mihai Viteazul.
Poate sunt eu demodat dar cred ca e important si social si profesional ca studentii sa vina la facultate, sa interactioneze cu colegii si profesorii, sa lucreze in laboratoare, sa primeasca feedback si sa iasa la bere cu colegii.
Super articolul, bine documentat, exemple lamuritoare, tot ce trebuie. E bine cand cineva din interiorul unui „cartel” de genul astuia spune public cum sta treaba.
Felicitari!
Ar fi interesant de vazut in ce masura se poate rezolva problema, prin interventia „organului” statului sau printr-un protest din interior, ar tuturor celor implicati, care, ca si autorul, sunt satui de impostura si de coruptia asta.
Ți-a explicat oarecum indirect și autorul de ce nu o să se întâmple un protest intern pe tema asta dar o să clarific și eu ceva mai direct.
În interior există două tipuri de oameni, cei care s-au obișnuit și profită de sistemul ăsta (ei reprezinta majoritatea) și cei care au rămas acolo pentru că au o vocație pentru a face treaba asta și nu s-au dat încă bătuți și au fugit fie în alte zări fie în privat (din păcate o minoritate din ce în ce mai fragilă).
Un protest în contextul ăsta ar fi echivalentul unei sinucideri profesionale într-o meserie pe care oamenii ăștia (și autorul) chiar o iubesc.
Extraordinar de bun articolul. Relevă realitatea cruntă din universitățile românești. La o discuție despre mandatele rectorilor…mi s-a explicat ca sunt mica sa ma dau cu parerea si ca saracii rectori…in 4 ani abia se acomodeaza cu statutul. Iar lucrurile bine-facute…de calitate …se vad in timp😂
articol primit la o cafea intr-un loc public
cat timp ‘smecheria’ este inca in adn-ul romanului nu cred ca se vor schimba multe lucruri in mod fundamental.
pt ca a zis-o si vali de multe ori: mergi la protest impotriva nedreptatilor, dar a doua zi arunci hartii pe jos sau parchezi aiurea, pe principiul ‘si altii fac la fel’.
bre da ce a fost in 2012 si cand se va repeta?