De ce vă aduce asta aminte?

Ia fiți atenți aici:

Coaliția militară care va trimite forțe, alcătuită din Rusia, Armenia, Belarus, Kazakhstan, Kiyrgizstan și Tajikistan, a răspuns apelurilor președintelui din Kazakhstan, care a invocat acțiuni teroriste și atacuri armate din partea unor bande străine.

Mi-au dat lacrimile un pic. Am sunat la Moscova să spunem cine suntem și ce vrem. Teroriști. Agenturi străine.

30 de ani de la când noi am fost proști grămadă, alții sunt la fel ca noi. Chiar dacă au internet. Nu sunt proști, sunt la fel de proști. Fix la fel. Parcă acționează după manual.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

107 comentarii

  1. „Parcă acționează după manual”: de ce sa schimbi ceva care a functionat?

    00
    • Pen’că vise de URSS. Au uitat să spună că ”agenturili străine” erau din Wagner.

      00
    • Mă copii, căscați ochii nițel și nu vedeți altceva?

      Lipsește Turkmenistanul.
      Acolo va fi sarabanda următoare, că ăia sunt „teren neutru”, și față de CSTO-ul rușilor, și față de Pactul Shanghai.
      Dacă nu cumva talibanii și iranienii, poate și Erdogan, le vine ideea uniformă să joace un pic pe acolo, doar așa, să gâdile…

      00
    • Până la urma urmei sunt bune și restricțiile astea la ceva, ăia nu au avut restricții de covid și în lipsă de alte preocupări au văzut că li sa scumpit benzina :))
      Bun acum vorbind serios, la întâlnirea la nivel înalt Biden-Putin care urmează e normal să aibe și americanii un avantaj de negociere, așa că i-au montat lui Putin o revoltă „colorată” ca să îi arate pisica. Sincer mă așteptam la ceva agitație pe lângă polonezi în Belarus dar cu cât e mai departe de Europa e mai bine pentru noi.
      E prima demonstrație de forță pe care o face Sua Rusiei, ce a fost până acum au fost demonstrații „soft”, blocaje economice, restricții de acces la tehnologie, etc
      Deci avem prima escaladare, rămâne de văzut reacția lui Putin, ce se întâmplă acolo în Kazahstan poate fi repetarea situației din Ucraina și asta nu îi convine.

      00
  2. Bideu si-a trimis hoardele de useristi progresisti leghebetisti sa destabilizeze acolo. Si sa ii si vaccineze cu forta pe opozanti cu un ser experimental care modifica genetic si ii va lasa sterili pana la a 3a generatie. Traiasca Djokovic!

    00
    • Djokovic for president – cred ca vom citi lozinca asta cat de curand

      00
    • hai să fie ultima oară când mai pocești nume proprii pe blogul ăsta. înțeleg că e o apucătură care în mintea ta te face deștept, dar în lumea reală te face imbecil.

    • Dude, astea sunt narativele antivaccinistilor. Am presupus ca e vizibil ca fac misto fara sa pun taguri de joke, dar nu afiseaza.

      00
    • Oricum, nu pot decat sa apreciez faptul ca esti un om care ii arunca „esti imbecil” unui necunoscut dupa o faza absolut minora. Asa faci si in viata reala, cu oameni fizici langa tine? Ca banuiesc ca esti sufletul petrecerii in orice cerc social atunci. Sau e numai o manifestare de putere discretionara intr-un loc unde ai controlul? Ca atunci poate spune ceva despre caracter.
      Stiu-stiu, ban, delete, nu te obosi, ca nu o sa mai scriu nimic.

      00
    • excelent. merci. drum bun.

    • Asta cu sterilitatea e tare…. mi-a luat câteva zile să mă prind de ce faptul că a născut prima asistenta medicală vaccinată e știre de prima pagină în presa noastră.

      00
    • No more jokes cu guvid

      00
    • M-am cam plictisit ca replicile antivaccinistior sa fie servite drept gluma. Moara ineptiile alea in negura uitarii, avem nevoie de spatiu in creier sa-l umplem cu lucruri utile.

      00
    • strabunicii mei tot asa au patit in tinerete, de la un vaccin. au ramas sterili pana la a 4-a generatie.

      00
    • @hash, toti tampitii arunca cate o bomba din asta antivaccin la articole care nu au nicio legatura cu virusul Covid sau cu vaccinarea si apoi o dau ca era gluma. Si ca de fapt ei sunt ironici la adresa alora.

      00
    • nu e neapărat asta. ci ideea „hai să îi pocesc numele ca să arăt că sunt amuzant”. când faci din astea e clar că n-ai multă minte.

    • toti tampitii arunca cate o bomba din asta antivaccin la articole care nu au nicio legatura cu virusul Covid sau cu vaccinarea si apoi o dau ca era gluma. Si ca de fapt ei sunt ironici la adresa alora.

      Nu numai legat de vaccin, ci pe orice subiect. Cum i se arata unui prost ca-i prost, cum o da pe „am glumit” sau „eram sarcastic/ironic”.

      00
  3. Deci ar fi mai bine sa „stea linistiti la locurile lor”?

    00
  4. De Cehoslovacia! 1968

    00
  5. Sa se dea cate-o gluma cu Borat, sa ajunga la toata lumea!

    00
  6. Nu stiu daca sunt prosti facuti gramada, dar in stanurile alea, desi s-au rupt din URSS (stiu, nu toate, majoritatea) au ramas cu un mic dictator acolo.
    Aia s-au rupt din URSS doar cu numele, ca in rest sunt integrati total. Cine s-a dus in Tadjikistan sa zica: hai sa dam drumu la capitalism? Tarile alea doar si-au schimbat eticheta si aia a fost, in rest, se stie, ca inainte. Singura mai rasarita era Kazahstanu ca avea niscavai bogatii ale subsolului. Basca, acolo au rusi cosmodromu din care fac o caruta de bani. Credeti ca ii lasa asa, de capul lor sa faca ce vor?

    00
    • Din contra, Kazahstanul sunt cei mai „uniti” cu rusia, pentru ca marime, importanta strategica, etc. De altfel e si singura care are granita cu rusia, restul fiind la mii de km distanta. Sigur ca nu au devenit democratii, au luat-o pe cai dubioase specifice regiunii, dar prabusirea regimului actual din kazahstan ar fi f. utila (pentru astia care nu inghitim rusia). Sigur ca prabusirea va aduce iarasi trupe rusesti in diverse regiuni unde trebuie ei sa „protejeze populatia rusa” , insa per ansamblu ar fi inca o lovitura in mortii mamei lor de mojici.

      00
  7. 25.01.2022

    R.I.P președintele Kazakhstan.

    A fost un om bun, dădea „bună ziua” mereu… ghinion…

    00
  8. Istoria se repetă ciclic

    00
  9. Poate ca rusilor li se arata ca pot si altii sa faca mizerie in curtea vecinului, sa dea manele tare, sa fie scandal , proxy war.

    00
    • Exact. Doar ca acum au deja exersat raspunsul.

      00
    • N-ar fi fost o idee rea, insa mi-e greu sa cred ca este realitatea. E o pleasca cazuta in poala occidentului.
      Pe de alta parte focul asta mic nu e folositor langa atata petrol si praf de pusca. Daca nu-l sting repede nu le face bine rusilor.

      00
    • lasa ca poate vin si americanii sa pacifice

      00
  10. Totally not a CIA op guys ati vazut cat a crescut gazu?? Lasati prostiile din khazakhstan ca se rezolva ele

    00
  11. Cineva se răsucește în mormânt, că nu i-au venit și lui niște tancuri, sau măcar niște mineri să-i ”planteze” panseluțe sub balcon.

    00
    • Istoria spune ca rusii isi luasera de mult timp mana de pe noi. Sunt niste interviuri cu Gorbaciov, sau scrieri… nu mai stiu „forma prezentata”, in care se spune asta.
      Nasoleala din Romania a fost exclusiv a „carmaciului”, fara rusi.

      00
    • asta a fost inceputul: „Prin această succesiune a evenimentelor ajung la etapa a treia:1962-1965, denumită refuzul subordonării. Odată cu acutizarea conflictului cu Republica Populară Chineză, URSS va ceda presiunilor comuniştilor români renunţând la supra-planificarea economiilor statelor membre CAER.”

      Apoi 1968, apoi „sa ne aparam tara” (PTAP si restul)… mizeria si foamea nu a fost deloc vina rusilor, ci a „mult-iubitului tovaras”.

      00
    • Nicolae Ceauşescu a fost un inamic pentru Uniunea Sovietică. Vizita lui în China , în 1971, l-a deranjat la culme pe Leonid Brejnev. Detaliile războiului rece dintre Ceauşescu şi ruşi au fost dezvăluite de fostul ministru de externe, Ştefan Andrei, în ziarul Adevărul.
      „Discuţia de pe Aeroportul Vnukovo din Moscova a constituit – şi după părerea mea – elementul de frânare a evolu­ţiei societăţii româneşti. El a fost preocupat de teza lui Kosîghin că economicul e subordonat politicului. În condiţiile în care tu depinzi 50 la sută de Uniunea Sovietică şi de celelalte ţări din CAER (n.r. – Consiliul de Ajutor Economic Reciproc), îţi dă de gândit. Pentru că, dacă sovieticii opreau numai exporturile României de industrie uşoară, de mobilă, de utilaj pe­trolier şi celelalte, ar fi creat în ţară o situaţie econo­mică grea. Greu de depăşit. Lăsând la o parte pericolul pe care-l simţea Ceauşescu, de-a fi înlocuit”, conchide Ştefan Andrei.
      –-
      Am murit de foame si de frig pentru ca prostul ala s-a izolat el de Lume. Buna, rea, comunista sau nu, s-a izolat el de Lume, ca e mai destept. Cu respectivele consecinte, pe care, se pare ca multi le-au uitat.

      00
    • Cristici, in 1989 aveam de recuperat vreo 2 miliarde de dolari de prin statele arabe / africane. Faptul ca a inteles ca „rusii vor doar sa te futa” nu inseamna ca a fost idiot care ne-a izolat.

      Exista documente oficiale care dovedesc intentia rusilor de a ne invada. Chinezii au jucat atunci rolul de „frate mai mare”, ne-au aparat public inclusiv la nivel de Ambasada !

      Citeste de planul Valev cand rusii voiau sa ne faca tara agrara ! Inclusiv Sidex Galati a fost construit cu mari dificultati pentru ca statele „fratesti” din „alianta” ne voiau tara agrara fara industrie…

      Romania pana sa tradeze Pacepa practica un spionaj economic de nivel inalt. Se produceau inclusiv computere romanesti, erau o mana de state capabile sa faca asta. Fabrica de diamanate sintentice era si ea o „perla” a spionajului economic…

      Cei din „prima linie” care au luat puterea in 89 in mare parte aveau „conexiuni” / „protectie” din partea rusilor.

      E deja celebra faza cu „am sunat la ambasada Rusiei sa spunem cine suntem”…

      00
    • Mihail, esti in confuzie totala, ala care dorea tancuri rusesti nu se invarte in mormant, e meme pe net pentru faptul ca nu mai moare odata.
      Ce dracu’ a recunoscut-o chiar el, ca a cerut ajutor sovietic. In timp ce mortu’ juca cartea nationalismului, avea o frica ancestrala de rusi. De altfel ei l-au si dat jos.

      00
    • „Se produceau inclusiv computere romanesti”… produceam un rahat scump si „incompetent” pe piata. Ce „computere” produceam, cand, si cum?
      Daca sunteti interesati de „perla industriei romanesti!”, industria electronica, ati putea citi mai mult, dar nu propaganda, ci experiente de oameni care chiar au lucrat in industie: caca, asta „produceam”. Dintr-o serie de tranzistori – produsi in aceeasi zi! -, nu gaseai doi au aceiasi parametri, sa zici ca gasesti doi identici. Etc.
      Eu inca sunt copil, dar sunt oameni batrani, ce azi au 60-70 de ani, care isi rup din timpul lor pentru a scrie cum era realitatea pe atunci, in fabricile industriei de varf a Romaniei.

      00
    • Microelectronica manufactured a clone of the Intel 8080 with the designation MMN8080 and a clone of the Zilog Z80 with the designation MMN80CPU.
      The MMN80CPU entered production in 1988. For comparison, the original Z80 was launched in 1976 and the East German clone U880 in 1980.

      Noi abia incepusem, in 1988, ce deja exista din 1976. La peste 10 ani! Asta in electronica… Sa nu mai spun ca, oricine ar fi preferat un computer cu procesorul din 1976 decat cel romanesc din 1988.
      UN CACA, asta „produceam”.
      Retineti si ca asta era „industria de varf”! „Spionaj industrial”! Cu peste 10 ani in urma celorlalti.

      00
    • La Automatica, la Informatica se studia Z80, cand pe piata exista 286…
      In 1994 studentii studiau un procesor din 1976, care in Vest nu mai exista in productie de ani buni.

      00
    • Cristici, nu se te supara, dar privesti lucrurile doar in alb si negru.

      Produceam totusi computere, nu am zis ca erau cele mai bune / performante. Doar cateva state puteau sa produca asa ceva, chiar si proaste cum le cataloghezi tu.

      Gandeste-te ca noi exportam pana si Dacia 1300 care era o CLONA de Renault 12… daca asa ciuruc de masina care era „replica” se cumpara

      Economia in viata asta e legata mult mai mult de „buzunar” si mult mai putin de „perfectiune” / „ultimul model”.

      00
    • Este o sceneta de teatru radiofonic, cu Stefan Mihailescu Braila si Arsinel.
      – L-am prins furand!
      – Din fabrica? De la noi din fabrica!?
      – Da.
      – Aduceti-l imediat!
      – Tovarase… bravo! Felicitari!
      – Cum? Il laudati ca fura!?
      – Pai da. Asta inseamna ca facem produse care merita furate!
      –-
      nu mai termin textul ala despre umorul romanesc, pe care nu multi altii l-ar intelege.

      00
    • Se cumpara pentru ca nu exista alta masina.
      Sunt, iar, scenete cu Toma Caragiu, in care spune: „Si-a luat Opel… acum isi permite, are relatii”.
      Luai Dacia ca nu aveai altceva. Si erai fericit ca nu ai prins Oltcit. :)

      00
    • Probabil calculatoarele alea din tunelurile dacice.

      Nu era nevoie de spionaj industrial, francezii, asa cum au făcut si cu Dacia, ne-au vândut licente pentru marea perla numita Felix și am avut acces la Intel 8080.

      România (ca toate tarile de după cortina) nu avea acces la microprocesoare, de-aia noi inca ne jucam cu puta în nisip cu cartele și benzi magnetice. În anul de gratie 1988, practica elevilor la ICE Felix exact în asta consta: gauream cartele după listing-uri în Fortran.

      Nu neg ca au fost capete luminate în IT-ul perioadei, de inovat, s-a inovat la Cluj, de exemplu. Restul de creații, erau copii mai mult sau mai puțin reușite după tehnologiile vremii.

      00
    • AlinP, exportam o pula dacia 1310 daca compari cu cat logan&co exportam acum. Iar in tara normal ca era cerere mare de dacii, ca ferrariurile nu prea se livrau la timp.

      De fapt ce zici tu: „faceam si calculatoare, si masini, si pule-n cur, toate aproximativ decente” e fix ce zicea to’arsu’ : „Romania este o tara multilateral dezvoltata”.

      Nu, tati cand esti un punct minuscul pe harta nu te apuci sa faci si siderurgie, si masini, si HCuri, si agricultura si turism si le faci pe toate praf….te axezi pe 2-3 chestii si pe alea le faci bine, ca sa le dai la export super competitiv si sa ai bani ca sa poti importa restul de 1000 de chestii care trebuie in tara.
      Doar ca to’arsu nu dorea import, asa am ajuns sa facem de toate, ca peste 30 de ani sa se laude d-astia ca tine ca ce industrie aveam, de la surub la HC, de parca asta e vreun merit.

      00
    • @Cristici: Ceausescu n-a fost chiar inamic cu URSS, ci sovieticii n-au avut interesul sa il ia in serios pentru ca n-a fost niciodata o amentare serioasa pentru ei, singurul care a avut interes sa il inlocuiasca a fost Gorbaciov pentru ca voia sa implementeze perestroika in Romania si Ceausescu deja o luase pe ulei si nu voia ori sa cedeze puterea altcuiva ori sa isi modernizeze regimul.

      Apoi, Ceausescu a continuat linia anti-sovietica si nationalista al lui Dej, dar a avut perioade diferite, in sensul ca la inceput a incercat sa fie un dizident al blocului sovietic si sa aiba relatii mai stranse cu tari ca RFG sau SUA sau Israel, dar spre sfarsit, incepand cu anii ’80, atunci cand datorita problemelor cu drepturile omului si a ajuns o paria in ochii vesticilor, a incercat sa se apropie tot mai mult de URSS.

      Recomand cartea „Dictatura lui Ceausescu 1965-1989 – Geniul Carpatilor” scrisa de polonezul Adam Burakowski, de unde dau citatul de mai jos care explica foarte bine situatia:
      <>

      si

      <>

      00
    • @Cristici: „La Automatica, la Informatica se studia Z80, cand pe piata exista 286…”
      Si acuma mai sunt facultati unde cate un brontozaur de profesor de „informatica” te pune sa dai examen din FoxPro pe hartie, nici macar pe 286. Deci industria o fi fost cu 10 ani in spatele Occidentului, dar invatamantul era si este probabil cu vreo 30.

      00
    • @Boris

      Ai dreptate dar n-ai cu cine. Oamenii nu înțeleg că nu poți fi bun la toate, nu poți face o ciorbă cu de toate care să nu fie în final bună de nimic.

      Și multe din obiectivele industriale erau stupide din start, pentru că nu aveam resursele necesare și toate trebuia să le importăm ca să fie industria aia mamut profitabilă. Nu aveai cum face profit.

      Dacă Ceaușescu nu asculta de Leana (din ce am mai citit am aflat că el ar fi vrut dar baba stupidă a fost contra) și am fi acceptat să capitalizăm (adică nu cu împrumuturi cu dobânzi grele) industria românească pe bursa americană, când i-a fost propus de către președintele american…pfu…azi eram mica Elveție.

      Veneau americanii cu know-how , bani, utilaje, iar noi cu mâna de lucru.
      În 20 de ani aveam o generație de oameni școliți și capabili să lucreze cu tehnologie de ultimă oră, azi importau polonezii de la noi, nu invers. Poate în loc să aibă AMD fabrică în Malayisia, avea în România. Sau Intel. Sau poate produceam și noi ceva piese la F-35.

      Dar…o singură babă scrântită a luat decizia asta, și ne-a condamnat pe toți la cel puțin încă 50 de ani de sărăcie, inclusiv cu căderea comunismului cu tot.

      00
    • in 2000, epoca pentium si chiar pentium 2, ice felix lansa cu mult fast pe piata hc-2000. practic o clona de spectrum +3, cu acelasi z80 din 1976 dar capabil sa ruleze inclusiv cp/m si cu microdrive incorporat. in epoca windows 98 si cdrom si a primelor cdwritere, ice felix lansa un floppy disk 3.5″ dar care NU funciona la capacitatea uzuala de 1.44MB ci la 720 de kb.

      in aceeasi perioada, aveam o colega de liceu a carei mama lucra in proiectare de procesoare pentru ice felix. pe planseta cu rigla si liner pentru cine stie cum arata.

      industria electronica romaneasca… sa te caci pe tine de ras, nu alta.

      00
  12. Pare a fi mana rusilor.Ei provoaca revolta „spontana” si tot ei o rezolva cu o invazie.

    00
  13. Mie imi aminteste ca azi dimienata am vazut benzina cu pretul de 1,8 €

    00
  14. Asta de reaminteste cat de mizerabili sunt rusii ! :(

    00
  15. Nope, nu mai au internet de vreo 2 zile aproape.

    00
  16. Foarte bine punctat, exact aşa cum spunea şi Vladimir Tismăneanu în lucrarea lui, citez : „Natura Revoluţiei Române, inclusiv recurgerea la violenţă şi masacru, se explică prin caracterul impenitent stalinist al dictaturii comuniste. Prin radicalismul său, prin energiile dezlănţuite şi prin şansa renaşterii partidelor politice, a economiei de piaţă, a presei libere şi a societăţii civile, Revoluţia a fost o breşă istorică incontestabilă” .

    00
  17. Intreb si eu ca cetateanul turmentat, eu ce fac cu actiunile la cel mai mare producator de uraniu din lume? Nici site-ul lor nu mai functioneaza, au scos astia tot din prize, macar e bine ca e listat pe Anglia. O fi oportunitate de cumparare sau sa ma bucur ca cresc celelalte firme producatoare ?

    00
  18. Am fost luna trecuta prin cartier pe acolo. In Tajikistan ca tot era pomenit pe aici.
    Discutam cu cei de pe acolo ca cei din Kazakhstan s-au cam rupt de Rusia si ca impreuna cu Uzbeksitan si, daca le reusea cu Tajikistan, unchiul Sam parea sa realizeze un coridor intre Rusia si China. Semne erau, multi americani in Tajikistan, pilotii aia plecati cu tot cu avioane si elicoptere din Afganistan fix inTajikistan sau oprit in drum spre SUA, etc.
    Si acum vine intrebarile: A fost Ucraina doar o ceata ca sa intre trupele rusesti in Kazakhstan? Este o petarda americana ca sa ii abata pe rusi de la Ucraina?
    Nu cred ca vor rusii sa duca doua fronturi simultan.
    Criza gazului este eminamente mana rusilor asa ca fitilul economic a fost clar pus de rusi, dar de restul nu imi este clar.

    00
    • NOU
      #74

      Lupta pe doua fronturi: asta e si amenintarea la americani. Daca intra rusii in ukraina, automat intra si china in taiwan. Sam va trebui sa aleaga: estul europei sau asia. Pentru ca de la vestul europei nu sunt asteptari sa se bage pe aici.

      00
  19. Lucrurile sunt un pic mai complicate. Kazahstanul face parte din Comunitatea Statelor Independente (inlocuitorul fostului URSS), din care Ucraina s-a retras in 2018. Alianta este una politica, economica dar si militara. Un fel de Uniune Europeana, dar patronata de rusi. Cumva interventia militara ar putea fi mascata de acest protocol, mai ales ca sunt solicitate (la nivel declarativ cel putin), trupe din toate statele Comunitatii. Asta ca sa nu va ganditi ca situatia este similara cu situatia Romaniei din 1989.

    Kazahstanul este un mare producator de petrol si gaz dar, pe langa astea, este pe locul 3 mondial in rezervele de uraniu. De asemenea are multe resurse: mangan, crom, zinc. Suprafata e mare, cat Europa, cu doar 17 milioane de suflete.

    Ca sa va mai dau de gandit, Moldova este inca membra a CIS (spre deosebire de Ucraina). Daca ea ar primi ajutor extern sub forma de armament, lucrurile ar fi mai urate d.p.d.v. politic decat sunt acum in Ucraina.

    00
  20. Parcă aș vrea să știu ce opinie are Ionel Blănculescu asupra chestiei ăsteia și ce va însemna, pe termen lung, prețul la carburant; dacă centul său („centul Blănculescu”) devine 50 de cenți.

    00
  21. comentarii pe net:
    – Sper sa reuseasca kazahii sa scape de conducatorii manevrati de Putin.
    Raspuns: – Si sa ajunga ca noi?

    N-ai cu cine, ma, n-ai cu cine. Daca maine ar invia Ceausescu, e posibil sa ia un loc bun lu alegeri.

    00
  22. Până să dăm răspunsul la întrebarea asta, hai să incercam „altă întrebare”
    Preturile carburantilor, energiei și a tuturor celorlalte, o iau razna! Va amintește de ceva?!?!
    Pai… Nu prea! Noi am cam uitat sa facem ceva în privința asta. Nici nu stiu daca am făcut vreodată ceva, de fapt!
    Sunt 5 ani de când am ieșit ultima oară pe afara… Nu mai ies ca e cam cald pe afara în perioada asta. Și nici nu mai am de ce! Doar s-a întâmplat ce mi-am dorit atunci! S-a aliat PSD cu PNL! Nu asta era dorința noastră arzatoare?!

    00
    • Păi boss, de ce nu mergi în fața ambasadei rusiei să-i întrebi de prețul la gaz? Că de-acolo vine. Iar la petrol, în fața ambasadei arabiei saudite.

      La curent ai dreptate, poți merge liniștit la guvern care n-a mai investit în energie de 30 de ani, corect.

      00
    • Gugule, te las pe tine sa mergi de data asta!
      Pari genul care îi poate convinge și pe ceilalți. Succes!

      00
  23. Influențărițele ce părere are despre asta? E bine, e frumos așa, sau…?

    00
  24. Iluzia asta cu Rusia care e super putere e din cauza ca Germania sta cu curul in doua barci. Nemtii sunt si in NATO si UE, dar si „intimi” cu rusii cand vine vorba de bani si geopolitica.

    Prin metoda „good cop, bad cop” tin captiva si exploateaza Europa de Est. Polonezii care au trait-o pe pielea lor sunt mega ultra iritabili la deciziile pe care le iau nemtii in calitate de „sef” UE. Chiar recent prim-ministrul polonez spunea ca ei nu vor accepta ca nemtii sa faca din UE al Patrulea Reich… practic sa conduca UE direct pe fata.

    Oare cati stiu ca Rusia care are 17 mil km2 si resurse imense are un PIB mai mic decat Coreea de Sud care are „doar” 0,1 mil km2 si vine dupa WW2 unde a fost efectiv impartita in 2 intre americani si comunisti.

    Rusii sunt buni pe „intelligence”. Au multe femei frumoase care sunt atent instruite sa para naive / inocente, dar sa exceleze la aptitudini sexuale. Multi politicieni grasi / urati / batrani au impresia ca daca la o „conferinta” le-a zambit o domnisoara mai special atunci e datorita calitatilor lui… cand de fapt „rama se freaca pe la nas” ca „pestele” sa inghita „momeala” cu tot cu carlig.

    Exista deja filmari cu politisti / militari care se predau. Fie nu mai asculta oridinele superiorilor fie superiorii au „schimbat tabara”. Pentru un stat opresiv organizarea si „forta” protestatarilor trebuie sa fie intretinuta constant.

    Internetul e taiat acolo la fel tot ce tine de comunicare. Masele se retrag de frica ( instinctul de conservare ) cat timp nu sunt „alimentate” cu informatii care sa intretina starea de psihoza.

    Deja se vorbeste de morti iar cand armata ucide proprii cetateni…

    00
    • Asta de o mie de ori. Jocul germaniei este aboslut abject. Ei ii trag in piept pe toti. Si pe partenerii lor europeni, si pe americani, si pe ucraineni, chiar si pe rusi (acu’ nemtii revand gaz rusesc subvenitionat catre Polonia, dupa ce i-au forat pe rusi sa scoata o clauza din contract care interzicea fix asta). De fapt nemtii nu sunt prorusi, ei doar urmaresc sa distruga orice alta putere (rusia included) ca sa dicteze ei tot in lebensraum si beyond. Culmea e ca le iese perfect daca te uiti de grafice. Si cum Rusia are acelasi plan, de multe ori jocul german se suprapune cu cel rusesc. Si in timp ce fac asta mai si pozeaza in eroii eurpei.

      O mizerie istorica, cand nu au trecut nici 100 de ani si-au luat-o a doua oara peste bot intr-un singur secol. Vorba lu’ margaret, we defeated german twice and here they are again.

      00
    • Starea de spirit a nemților este diferită de a noastră din motive temeinice.
      Deci noi fiindcă am stat în umbra „fratelui rus” avem reticențe față de ei și nu îi iubim deloc, sunt de acord că nu toți, probabil mai sunt cârtițe prin clasa politică și servicii care iau în continuare lumina „de la răsărit”, totuși chestia asta nu e așa rea, aș spune că e necesară la noi la români fiindcă a fost singura soluție ca să supraviețuim aici la granița dintre imperii, „oscilând” între centrele de putere.
      Nemții pe de alta parte au fost sub umbrela „fratelui american”, și e normal ca ei să aibe resentimente față de americani.
      Ei mai sunt și acum o țară ocupată de americani, ăia au trupe aici iar când sau încăierat între ei anul trecut cu ocazia alegerilor americane, nemții nu au cârâit nimic, deși ăia sau împușcat între ei în Frankfurt (șefa filialei CIA a fost ranită dar am înțeles că au fost și câțiva morți dintre soldații care au atacat locația CIA).
      Din acest motiv nemții fac un joc duplicitar, ei îi încurajeaza pe ruși să fie amenințători fiindcă astfel au o „scuză”ca să își revigoreze armata pentru „apărare”.
      Evident că pe „ai lor” îi troznesc americanii când îi prind acuzându-i că sunt „naziști”, cam la fel cum îi ard pe ai noștrii că sunt „corupți”.
      Sentimentul general aici este că americanii „strică afacerile” fiindcă vor mereu război. Pe undeva au dreptate, nemții au afaceri bune cu turcii și nu le-a convenit când americanii au încercat să îl dea jos pe Erdogan, au afaceri bune și cu chinezii care făceau o grămadă de chestii care veneau aici ca să li se pună eticheta „made in Germany” și să le vândă mai departe la fraieri, dar iar americanii au stricat afacerile cu restricțiile impuse la chinezi, de comertul cu gaz rusesc pe care îl fac nemții în Europa nu mai spun că e o chestie foarte vizibilă, și voi vreți ca americanii să fie iubiți de nemți ? Dacă americanii pleacă din Germania toata europa devine al patrulea reich exact cum spun polonezii, au dreptate.
      Nici faptul că România este foarte pro americană nu este apreciat, acum România este în NATO și asta e o problemă pentru ei.
      Cum spunea un clasic în viață, NATO are trei misiuni în Europa, să îi țină pe americani înauntru, să îi țină pe ruși afară și să îi țina pe nemți liniștiți :))

      00
    • @eugen

      Ce sărăcie a fost RDG totuși? Cum adică n-au trăit sub dominație rusească? Se căcau pe ei de foame în anii 80 să sară gardul ăla magic ca să ajungă pe insulița aia controlată de US. Era plin de nemți dominați săracii de ei.

      SUA i-a susținut și i-a ridicat, că dacă ar fi vrut, puteau face și ei ca rușii, să-i țină săraci și proști, și în 2-3 generații nu mai știa nimeni unde e Germania pe hartă, erau un fel de Austria mai mare.

      E doar multă ipocrizie stil nemțesc, nimic special, în care ei sunt superiori întregii planete și nu înțeleg cum de nu a înțeles toată lumea asta încă.

      00
    • Manu RDG a furnizat pepiniera de politicieni și oameni de afaceri școliți la școala STASI care au apropiat și mai mult Germania de Rusia.
      Ar fi de dorit ca americanii să repete planul Marshall în țările din blocul estic dar tocmai faptul că Germania care a beneficiat cel mai mult de pe asta are acum „viziuni” diferite face ca un astfel de plan să pară o cheltuială inutilă.
      Pe de alta parte deși planul Marshall a părut că are doar scop de propagandă pentru stilul de viață occidental, el are rădăcini mai adânci, au fost oameni puternici influenți care erau de origine germană și care au făcut lobby la americani pentru asta, îl vezi pe Țiriac făcând asta pentru România ? Poate dacă are și el procentul lui din „ajutoare”.

      00
    • nemții nu au cârâit nimic, deși ăia sau împușcat între ei în Frankfurt (șefa filialei CIA a fost ranită dar am înțeles că au fost și câțiva morți dintre soldații care au atacat locația CIA).

      Nu te mai uita la filme drogat si beat, ca uite ce tampenii deversezi pe internet.

      00
    • Sabotor, întâmplator am auzit cam la a două mâna de la o persoană care lucrează pe aeroport în Frankfurt că au luat-o pe tanti aia rănită cu un avion particular și au dus-o direct în SUA, m-am mirat de ce nu au dus-o în Landstuhl fiindcă au un spital de elită americanii acolo, mai apoi am înțeles că era o problemă că spitalul era sub controlul armatei, și da am văzut și interviul dat de generalul McInerney pe Fox News, ciudat dar nu mai găsesc linkul către video, găsesc doar dezmințirile cum că ăia 5 soldați au murit de fapt fiindcă au căzut cu elicopterul în Egipt. Oricum nu ar fi permis Vali linkul ăla aici.
      Oricum alegerile la americani au fost clar „fierbinți” asta nu poți contesta.

      00
    • Repet, lasa naibii drogurile, ca numai tampenii spui

      00
  25. Mie imi aduce aminte de primavara de la Praga si cum fortele pactului de la Varsovia au intrat in Cehoslovacia, fara Romania, au intrat in Cehoslovacia sa ii pacifice.
    Ramane de vazut cine va lipsi din fortele pacificatoare acum.

    00
    • Oricum grea situatie pentru Putin, deja se deschide alt front pe langa cel din Ucraina in Kazahstan, va trebui sa lupte pe 2 fronturi.

      00
    • Cum sa lupte pe doua fronturi daca el e implicat. Crezi ca pretul la gazul ala a crescut singur

      00
    • „Lupta pe doua fronturi”, ce sa zic. In Ucraina rusii au invadat, ei au adus trupe la granita (si pe front). Deci daca nu vor doua fronturi, sa nu le deschida.

      00
  26. Evenimentele de acolo par mai degraba un Tiananmen1989 decat ceva plantificat, oameni disperati si furiosi de coruptie si degradarea standardelor de viata.
    E foarte trist, multi vor avea impresia ca pot schimba ceva fara permisiune de „sus”, si vor muri martiri anonimi …

    00
  27. Putin: am gasit la revoluționari in sediul central, droguri, munitie, armament, masina de scris automata si de tiparit bani!

    00
  28. La cum se scumpește benzina nu o sa ne mai permitem sa dam foc celor 6 sau 7 case… :))

    00
  29. La fel ca și armata română, își omoară propria populație din propria țară.

    00
  30. Kazakhstan, Kiyrgizstan și Tajikistan se scriu in romana: Kazahstan, Kîrgîzstan si Tadjikistan, transliterearea din chirilica are niste reguli foarte simple la noi care ar trebui invatate in orice birou de presa, dar cand jurnalism inseamna doar tradus stiri din engleza, e cam greu sa ai pretentii de la cei care rescriu stirile.

    00
    • din ce imi aduc eu aminte, trecand peste minunatul doom3, in limba romana erau folosite denumirile in limba respectiva, cu notabile exceptii popular si temporal stabilite, de genul londra sau moscova pentru amatori. sau invers cum ar fi washington a fost mereu washington desi limba romana nu folosete „w” si nici „sh”.

      in acelasi timp kazakhstan, kiyrgizstan și tajikistan ajung in romana prin transliteratie din chirilic si ricoseu din engleza.

      in acelasi timp toate limbile alea se scriu lejer si in latin si in chirilic si in arabic (evident fiecare cu specific local iar in cazul latin cu elemente fara corespondenta in alfabetul roman). depinde doar pe unde esti si cu cine vorbesti.

      00
    • bine, daca ii pui pe cei care au scris sa puna degetul pe harta pe tarule respective cred ca 9 din 10 s-ar putea sa nu nimereasca nici planeta corecta.

      si aici imi aduc aminte de „father chicken” cu al sa au „turmekistan”. si ala fusese acolo…

      00
  31. Încerc să nu îi fac reclamă dar am putea face o colectă să îl trimitem pe deșteptul ăsta într-o țară unde legea e lege?

    Nu ascultați (că vă doare capul) citiți doar versurile din descriere:

    https://youtu.be/ThllAL6YlH8

    Eu nu înțeleg cum un om întreg la cap care nu a trăit acele vremuri să scrie o odă unui dictator care dacă era la putere probabil îl trimitea la canal cu toată familia?

    Uneori îmi dau seama că unii merită să fie sclavi, nu îi duce capul mai mult.

    Așa o bătaie de joc pe obrazul celor ce și-au riscat viața (și au și pierdut-o) printre gloanțele trase la ordinul direct al tovarășului…și ciumpalaci din ăștia îl laudă.

    00
  32. Din ce am inteles in Kazahstan armata este obligatorie.
    Deci protestatarii ce au know how in arme au pus mana pe un depozit de „arme grele” https://twitter.com/ASBMilitary/status/1478815817789751303 😬

    00
  33. Vali printre prietenii tăi cu ochi albaștrii se pricepe vreunul să spuna ce au încărcat rușii în avionul ăla la sec 03 la început ?
    https://youtu.be/ODmS3pzqVCw
    Pare după antenă o Tirada-2s adică o jucarie pentru bruiaj comunicații pe satelit

    00
  34. Ami pare rău la domni’ ruși și americani…

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube