Adevărul despre daci: beau bere şi îşi răsfăţau soţiile cu parfumuri scumpe

Săpăturile recente de la o cetate dacică din Ardeu, judeţul Hunedoara, descoperită acum 15 ani, scot la iveală că strămoşii românilor beau bere şi îşi răsfăţau soţiile cu parfumuri scumpe, aduse de la sute de kilometri distanţă. Arheologii au găsit şi dovezi ale ultimelor bătălii dintre daci şi romani. (sursa)

Cel mai de succes parfum al dacilor a fost “ia vezi fă, ai închis găinile”. Pe locul doi s-a clasat "mai adu niște vin să nu te pocnesc", urmat pe locul 3, la mare distanță, de "dacă mai arzi mâncarea, te îngrop lângă mă-ta"

În materie de beri, dacii preferau berile moldovenești, în special “lasă mă, ce dacă vor să ne ia pământurile”, urmată de “ne antrenăm mâine pentru luptă”. Pe locul trei, berea preferată a clasei de jos “n-am știut, să moară Scorilo, că e mă-ta”.

În serile friguroase, dacii se strângeau în jurul sobei și consumau murăturile puse peste an, carnea afumată de la porc și băuturile lor preferate deveneau dintr-o dată “beau să uit că nevasta-i curvă” și, din zona Banatului, “sunt atât de bun că nu trebuie să dovedesc asta”.

 

 

daci

“daci” via shutterstock

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

40 comentarii

  1. In timp ce noi batem pendula de istoria noastra ( urmand sa ne miram de ce vin generatii de dobitoci care stau cu gandul doar la plecatul pa italia si hanglia), la vreo 300 km de mine, juniorii sarbi sunt bagati cu sutele in sali de spectacole si invatati despre istoria lor. Da noi trolam elegant, nu-i stres

    00
    • lasa-o, ca la noi sunt numai violatori, hoti si cersetori. ba zoso, schimba-ti in plm anturajul. o sa vezi ca nu chiar toti suntem de kkt.

      00
    • Vidovdaaaan!!!

      00
    • De dacopati nu ai cum sa nu iti bati pendula.

      00
    • In principiu, teoria hai sa facem ceva constructiv ar functiona. Totusi, la nivel global pamfletul functioneaza perfect in orice tara indifentet ca esti cea mai bogata sau cea mai saraca tara. Nu ca ar putea trai Vali din asta avand in vedere textul de mai sus, dar este blogul lui, ce pendula lui.

      00
    • Pai da, invata istoria, nu povesti de adormit copiii, ca ai nostri. De asta se troleaza intens.

    • La sârbi mai e cum mai e, sa vedeți la macedoneni, că au bagat vreo cateva sute de milioane de euro, din sărăcia lor, in muzee si statui in skopje. A ieșit cam kitsch, da-i kitsch-ul lor, si-s mandri de el.
      https://www.theguardian.com/travel/2015/apr/11/skopje-macedonia-architecture-2014-project-building

      Iar la albanezii kosovari s-a ajuns la peste 100 de statui de „eroi martiri” din 1999 (aka. luptatori de gherila omorati de sârbi). Statui in marime naturala si peste, din bronz, cu kalașnikoave in mâini… Un pic teroriști răposații, dar băieți buni, dădeau săru-mâna la femei!
      https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Statue_of_KLA_Guerrilla_Fighter_-_Prizren_-_Kosovo.jpg

      Da’ noi, românii, suntem oameni serioși, nu ne plac prostiile astea naționaliste…
      Apropo de macedoneni, în 2004, când a fost lansat filmul „Alexander”, cu Colin Farrell în rolul principal, a ieșit răzmeriță la premiera de la Skopje, când s-au prins localnicii că The Big Ancestor e prezentat cam homosexual… După o devastare scurtă și la obiect a cinematografului, vreo două sute de oameni au vrut să meargă la Ambasa SUA, să le ceara socoteală de la obraz, cu lanțuri, bâte, cuțite, etc. Noroc că poliția s-a mișcat repede și a scos scutierii la harțag, că altfel ieșea de-un mic 11 septembrie, fără avioane, numai cu molotoave.

      La noi, dacă nu zici că Eminescu a fost un sifilitic, Ștefan cel Mare – un curvar, iar Mihai Viteazu – un aventurier, n-ai nici-o șansă în elita ‘telectuală a țării. Cât despre continuitatea popendulației romanizate în Transilvania și la nord de Dunăre, după retragerea aureliana, astea sunt povești, nu-i așa? Noroc cu Neagu Djuvara și cumanii lui, că măcar ăia, ca niște migratori de treabă, îi înlocuiesc onorabil pe Gelu-Glad-Menumorut, să le putem lua (în continuare) fața ungurilor.

      00
    • Numa zic. Sper ca stim cu totii ca macedonieni actuali au mai putin legatura cu Alexandru Machidon Elton John decat au maramuresenii, da? E ca si cum un turc ar zice: frate, dar eu ma trag din imparatul Constantin. Iar despre bagat copiii in sali de spectacole si invatat despre daci, putem, ca doar am terminat in 10 minute, din pacate. I-am putea invata insa despre romani, niste baieti civilizati care scriau tot timpul si de care nu ar trebui sa ne rusinam, chiar daca ei nu erau ortodocsi.

      00
    • @S. : macedonenii cu limba lor „macedoneana” sunt singurul motiv pentru care moldovenii (din republica) si limba lor „moldoveneasca” nu sunt rasul Europei si al lumii intregi. Natiunea macedoneana e complet inventata, nu are nicio treaba cu macedonenii tizului meu cel mare si cu imperiul creat de el, in afara poate de teritoriu (dar oricum ai lua-o, Macedonia istorica e in majoritate in Grecia).
      Macedonia e inventia „prietenului” mare de la rasarit care a „eliberat” popoarele slave din sud dar a ridicat bariere intre ele pentru ca niciunul sa ne devina prea puternic. Macedonenii sunt de fapt, dupa limba, obiceiuri, etc., o ramura a bulgarilor care (asemeni maldavenilor nostri) isi reneaga neamul din toate puterile.

      00
    • @msx
      foarte tare!

      da’ nah, zoso e cu mintea-n ceata

      00
    • Mereți, mă, în Serbia, Albania, Kosovo și Macedonia dacă vă place sărăcia. Acolo unde vedeți istorie periată la maxim, să știți că aia e metoda standard de ținut popoarele în ignoranță, corupție, sărăcie, teocrație. Dacă citiți manualele lor de istorie o să vedeți că ei sunt miezul mai ceva decât dacii imaginați de dacopați. Mai rar ceva atât de jenant decât istorie interpretată naționalist cu un aer de superioritate mitică.

      00
    • @ alex

      De acord cu tine.
      Eu nu spun sa facem ca macedonenii, ci doar arat pana unde poate merge nebunia generata de interpretarea istoriei in cheie nationalista.

      @ vicus
      Ai dreptate cu romanii. In mod normal, noi ar trebui sa facem ore de latina in liceu, in loc de religie… Iar Forul lui Traian de la Roma ar trebui sa fie loc de pelerinaj pentru tineri și bătrâni, deopotrivă. Din păcate, noi nu ne-am învrednicit să facem o copie a Coloanei la București…

      00
    • @ Alina M.

      Te bagi ca musca-n balegă într-o chestie care te depășește.
      Sărăcia țărilor balcanice de azi este, în mare parte, rezultatul prăbușirii Iugoslaviei, la care au contribuit hotărâtor marile puteri europene și SUA (europenii, încă din 1912).
      S-au scris cărți întregi despre cum putea fi evitat colapsul iugoslav din 1990, precum și despre (inter alia) rolul Germaniei, Austriei, al UE și FMI-ului în toată povestea. Nu există o legătură directă între a crede că ești buricul pământului și sărăcie. Uită-te la germani, japonezi, britanici. La dreaq, francezii au făcut din rezistența aia firavă față de Hitler o epopee națională, la care subscrie și Hollywood-ul!

      Istoria se poate preda, studia și cunoaște de către un popor și cu mândrie benignă față de trecut, nu există doar extrema naționalistă și opusul ei, umilința față de străini („noi nu contăm, n-am contat niciodată, aveți dreptate, suntem niște suedeji, ne dați și nouă voie să trăim pe-aici? mulțumim!”)

      Piece of advice: dacă vrei să faci pe deșteapta, pune mâna și citește niște istorie, să vii cu argumente. Altfel, nu vei regurgita decât prejudecățile servite de ații : „naționalist = sărac”, „negru = leneș”, „musulman = terorist”, „femeie = toantă”.

      00
  2. Exista un numar destul de recent din Dilema Veche pe tema asta, respectiv dosarul de 16 pagini e numai despre daci :) Un exemplu:

    Am aflat de la Miceal Ledwith, confident al Papei Ioan Paul al II-lea, că latina cultă se trage din limba română străveche. Bădiţă Raabis, cel care a preluat informaţia pe blog-ul său, explică astfel că nu limba română este o limbă latină, ci că limba latină este o limbă românească.

    00
    • Si chiar daca ar fi asa, nu i-ar incalzi cu nimic pe vecinii mei elevati, cu burta afara din tricou si care mananca seminte si pepene in parcare pe niste scaunele pe care le tin in portbagaj.

      Cumva, nici daca m-as intoarce in timp si i-as vedea pe daci vorbind latina culta, nu mi-ar veni sa cred.

      00
    • NOU
      #16

      Păi, vezi că există 4 episoade cu interviul dat de Miceal Ledwith celor de la TVR Cluj acum ceva ani. Spune mai multe chestii, nu doar ce ai spus tu.

      00
    • Nu va incalziti prea tare pe subiectul asta ca e pierdere de timp.
      Vedeti ce a scris Ovidius de limba getilor:

      Un mic citat: „Când aud cuvinte latinești, geții râd prostește”

      00
    • Bădiţă Raabis nu prea are toate tiglele pe casa.
      Il urmaresc de vreo cativa ani batand campii pe netul „local” – site-urile ziarelor locale (Galati). Mai nou i-a intrat in cap ca va fi primar si sta si pupa pe cine prinde dintre politicienii locali. Asta cand nu sta si deseneaza trasee de tramvai pe harta orasului.
      Om cu multe pasiuni si multilateral dezvoltat ce sa-i faci.
      Eu unul n-as pune baza pe ce zice respectivul…

      00
    • Se troleaza pentru ca lumea se uită încă în gura unuia care a plecat din Biserica catolică în urma unui scandal sexual și care a luat-o razna într-o sectă new age. Dar na, confidentul Papei suna mai bine la dacul mioritic decât sectant new age.

      00
  3. Nu prea iti iese cu umorul.

    00
  4. Ironic… nu;
    Sarcastic… nici;
    Amuzant… da’ de unde.

    +1 semeketh

    00
  5. Incerc sa gasesc umorul in postarea de mai sus, nu reusesc.
    E ceva in neregula cu mine?!

    00
  6. Niste hateri tovarasii comentatori…
    Eu zic ca „sa moara Scorilo” e o expresie cu potential de viralizare.
    Dupa nemuritoarele „sa moara Gina/Gigi/ Piki/Gogu”, un parfum de cultura istorica e binevenit.

    00
  7. Decebal dupa o lupta:
    – Ba care a baut aseara, dupa batalie, un
    pas in fata!
    Tremura toti si numai vreo 3 ies in fata.
    – Bine, restul la sapat transee, voi, hai sa ne
    dregem.

    00
  8. Textul asta pare scris de Simona Crețu.

    00
  9. prea mulți umoriști de târlă pe blogul meu :(

  10. istoria este o poveste scrisă de învingători. noi ne-am cam luat bătaia întotdeauna; când ne-au tras-o unii mai intelectuali a mai rămas câte ceva (gen Columna lui Traian). dar când ne-au bătut unii mai neșcolarizați… canci.
    băbăieț, noi nu avem istorie. avem ceva vorbe lăsate de niște tipi care fie scriau ”pentru public” ca Herodot, fie că doar se lăudau că ne-au luat cucerit. Gelu (wtf? gelu? gyula?), Glad si Menumorut, Litovoi… victime locale, și alea prin secolul XIII, când alții aveau universități cu pedigree sau imperii deja în declin.
    dacii au fost niște triburi cu origini comune împrăștiate pe un teritoriu care și azi e mare. fuck, faci 15 ore până la Satu-Mare, cine îmi spune cât de strânse erau legăturile acum 2000 de ani?…
    triburi altfel ok, poate mai buni decât mulți alții, da` să nu îi declarăm acum buricul civilizației că ne facem si mai de baftă decât suntem.
    aaa, și să știți că nici americanii nu au istorie. ceea ce nu pare să îi fi stresat foarte tare.

    00
    • Stimabile,
      Cam bați câmpii. Da, înțeleg, folosești o tușă mai groasă, ca să se vadă desenul până în spatele clasei, însă este o diferență între marker și bidineaua ta.
      Apropo, istoria aia veche, pe care alții o iau destul de mult în serios, se bazează pe scrierile acelorași „scriitori pentru public” și cuceritori lăudăroși și atunci când e vorba de gali, germani, saxoni, romani etc. IMHO, dacă Herodot e bun pentru italieni, eu zic că e bun și pentru români. Mă rog, dacă nu-ți place Herodot, poți să te referi la Mihail Roller, că și ăla credea că istoria românilor este, de fapt, o parte a istoriei slavilor.
      Last but not least, înteleg ca vrei sa ne faci sa ne „simtem bine” punandu-le pe acelasi plan cu americanii, da’ nu, mersi. Măcar la istorie, avem șapte clase peste.
      Și mai e o diferență între noi și americani.
      Anume că, așa amărâți și bătuți de soartă, am ieșit din toate cele îndurate cu mai puține prejudecăți, resentimente și minți zdruncinate decât alții. În afară de râcâiala cu ungurii, care s-a cam răsuflat și de o parte, și de alta, per total stăm decent în lume și între vecini. Nici măcar pe ruși nu îi urâm cu pasiunea polonezilor, de turci ne amintim doar când vorbim de Coșbuc, Alecsandri și Sadoveanu, iar pe nemți (pe care sârbii i-ar beregăți cu dinții) chiar îi respectăm, că altfel nu alegeam un sas președinte (dap, l-am votat pe Iohannis). Nici măcar peste moldoveni nu ne băgă prea tare, cum se bagă Belgradul peste sârbii bosniaci sau kosovari, sau Tirana peste albanezii din Kosovo.

      În schimb, americanii, la bogăția, puterea și influența lor, au reușit să ajungă, în juma’ de secol, de la „liderul lumii libere” la „jandarmul mondial”. E cea mai rapidă pierdere de respect înregistrată de o putere de rang mondial, ever. N-o spun eu, nici măcar Putin, ci o spun vest-europeni cu multă istorie în spate :)

      Cât despre istorie, eu zic că avem destulă, adică exact câtă ne trebuie. Nici prea multă nu e bună. O spun ca unul care a văzut rezultatele excesului de istorie îndeaproape, în Bosnia și Kosovo. Ca să fiu mai explicit: pentru aceia care cred că problema bacșișului e marea belea cu care ne-am „contaminat” de la otomani, sfatul meu e să se uite la sud de Dunăre, să vadă acolo pitici pe creier moșteniți de la Înalta Poartă, după secole de cetățeni de rangul doi (aka. creștinii), tras în țeapă, Pazvantoglu &Co., divide et impera, răscoale înecate în sânge etc.

      00
  11. Mi se pare al doilea cel mai bun lucru făcut de Zoso. După vlogging, bineînţeles. Există o singură finalitate în hora asta a destinului: stand-up comedy by Zoso.

    00
  12. NOU
    #32

    N-am nici cea mai mică urmă de dacopatie, îmi place umorul negru și știu să primesc glume dar textul de mai sus e mai nesărat decât Pătraru.Iar presupusele ironii nu-și au locul, mai valabile sunt în ziua de azi.

    00
    • Pai da domnu’, dar cu vreo 6500 de ani in urma sau ceva, au venit dacii din Asia si i-au casapit pe toti astia care stateau si sculptau femei obeze. End of story.

      00
  13. A fost chiar amuzant articolul.Astea sunt glume gen vacanta mare :D,adica bune :D

    00
  14. unde mai pui ca unul dintre daci avea ceas pobeda.

    00
  15. Pe langa bere si parfumuri, dacii se uitau si la antena3 ca prea erau anti Traian

    00
  16. Ba io macar recunosc ca n-am simtul umorului. Vali ce scuza are

    00
  17. Hahaha super tare. In completare le recomand sa cititi seria cu Daci Varcolaci https://www.piticigratis.com/category/haiduci-daci-varcolaci/

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube