Adevăr, compromisuri și ipocrizie cu Starea Impostorilor

Ăsta e prețul compromisurilor.

Emisiunea este foarte bună, dar când patronașul Dragoș Pătraru se duce și la Radu Țibulcă și la Mihai Morar să caute public, parcă adevărul are alt gust.

Când patronașul voia să se ducă la Radu Țibulcă în podcast, că are afișări multe și poate atrage public și de acolo, cineva trebuia să îl tragă de mânecă și să îi arate că ăla și cu ta-su terorizau polițiști acum 6 ani. Dar n-a făcut-o.

Când patronașul voia să se ducă la Mihai Morar în podcast, că are afișări multe și poate atrage public și de acolo, cineva trebuia să îl tragă de mânecă…ah, stai, patronașul Pătraru a scris la Academia Cațavencu, știa că Morar și Buzdugan furau glume de acolo și de pe net și sunt faliți moral sub masca de pioși interesați de binele cetății. Dar totuși s-a dus.

Și nu pot să nu observ ipocrizia. 41 donatori, 366 shares. Dau eu share, dar să doneze alții. Cam așa e și cu adevărul ăsta. Eu vreau să spun adevărul, dar vreau și să mă bat pe burtă cu Țibulcă și Morar. E ca și cum ai lucra la Voiculescu sau SOV și ai vrea să faci jurnalism.

Emisiunea e bună. Ce e în jurul ei însă are un gust amar…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

67 comentarii

  1. Ai dreptate. Dar… asa e Romania. Nu suntem nemti, engleji, nordici, etc. Nu suntem nici macar polonezi. Astia suntem, ne convine asta, unora ne si place asa iar majoritatea nici nu percep problema. Nu, nici daca o explici.

    Putem face o lista interminabila de situatii d-astea. Sigur, primul pas e sa fii macar constient ca nu e ok.

    Comentariu apreciat.5724
    • Astia suntem, ne convine asta, unora ne si place asa iar majoritatea nici nu percep problema. Nu, nici daca o explici.

      Putem face o lista interminabila de situatii d-astea. Sigur, primul pas e sa fii macar constient ca nu e ok.

      După ce conștientizezi, apoi?

      Câți pereți ai sărit la vilele, casele, celor pe care îi ai în vizor din politică, șefi ai „forțelor de ordine” & servicii, magistrați, generali etc., până acum?

      Tu măcar știi adresele punctelor de interes din comunele & municipiul județului de baștină, unde sunt pereții ăia de vile/case?

      Nu mă aștept că vei face ceva, dar dacă tot ai adus meta-problema în discuție…

      46
    • @sradu, poti intreba femeile din viata ta daca si-ar dori sa fie poloneze?

      39
    • @sradu – nu ati obosit cu ideea asta de romani care sunt diferiti de altii? Sigur ca sunt multe probleme la romani sau in Romania insa nu este nimic special, tot estul Europei arata cam la fel.

      Da, te duci acolo unde este audienta, nu conteaza istoria. Vai, Trustul Intact e detinut de Voiculescu si ala are bube? Da, dar ei fac audienta. Andy Popescu e stupid? Desigur, insa acolo e poporul. Popa e drogat si minte? Evident, insa face vizualizari.

      Ai de ales intre a creste rapid sau a avea principii de care nu sta nimeni in loc si a ramane pe loc 1-3-5 ani.

      Ca sa schimb domeniul – Becali e cioban si orice fob, trateaza jucatorii ca pe niste animale? Da, dar aia e FCSB/Steaua, la ce sa te uiti daca nu la ei?

      68
  2. Salut
    Este un unghi de vedere cu privire la un comportament ideal.
    In contextul in care nu mai ești pe tv si trăiești / dai salariile din donații, vizualizări…poti sa il interpretezi ca un compromis rezonabil….sau nu.
    – nu știu ce facea țibulcă asta când era adolescent, dar orice om daca se schimbă, isi recunoaște prostia merită o sansa.
    Fie ca exagerează sau nu cu unele chestii Patraru se străduiește/ asa imi pare si sa întoarcă ceva comunității in general..

    Comentariu apreciat.10217
    • A si furat dar a si facut, nu?
      Varianta ‘telectoala…

      Indecis. Tu ce zici?2044
    • @BogdaN deci recunoști ca compromisurile sunt ok, is normale în anumite circumstante și pot sa existe! Bine!
      Dar scuza-ma, Radu s-a schimbat cumva între timp, recunoscandu-si cel puțin tangent istoricul? A, nu?

      Indecis. Tu ce zici?298
    • NOU
      #8

      Raducu nu mai face asa ca stie ca sunt mai multi ochi pe el, daca ar face banii din orice altceva ce nu e vizibil asa de tare, tot de prost gust ar fi, tot cu „da’ tu stii cine sunt eu?” si „lasa ca te rezolva tata” ar fi el, prin trafic, pe la restaurant, prin aeroport, pe la firma si oe unde ne intalnim cu Raduci din astia

      173
    • @Bogdan, da lumea se schimba. Pacat ca l-au prins astia pe Tibulca senior cum lua spaga 4 miei si 20 de litri de vin.

      Bine, stirea a aparut abia pe 3 ianuarie, poate de atunci a inceput procesul de „schimbare”

      70
  3. Vali, ar trebui sa fii mai empatic cu Radu Tibulca, acum multi ani si tatal tau a fost arestat. A scris toata presa despre asta. :((

    Comentariu apreciat.8922
  4. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 25128
    • pun pariu ca n-ai mancat rucola!

      Comentariu apreciat.5013
    • pare un comentariu de la cineva conectat la furaciunile coalitiei de guvernare

      Comentariu apreciat.597
    • @Marius, fă tu măcar 10% din ce a făcut el și apoi poți să zici că nu face suficient.

      Comentariu apreciat.357
    • @Marius: da, știu ca adevarul doare. Bine, poate nu doare așa de tare, ca cei in chestiune au șoriciul gros. Dar deranjează ca mai află și prostimea de mantocariile lor. Sunt curios, Nicolae mai candidează? Ca tot ne plângem ca nu avem pe cine vota…

      171
    • Radem glumim dar cu rucola sa nu ne punem sau ce ? Prefer o salata neaoșă decât frunzulitele alea dubioase. Cât despre noua tentativa de influencereala , nu pare ca prinde. Asta e, next !

      813
  5. Nu te supara sef, dar mi se pare ca exagerezi mult cu Tibulca asta, repeti despre el obsesiv acelasi lucru cu ” terorizatul ” cam odata la doua – trei zile, mai degraba pare ca te-a suparat el cu ceva personal .

    Sincer, insisti cu el de parca ar fi fost vreun mare pui de interlop, vreun Corduneanu sau ceva prin Iasiul ala, nu il cunoaste nimeni, nu teroriza nimic copilul asta, a facut vreo doua prostii infime fata de ce scandaluri se intampla in orice oras de marime medie din tara asta, in fiecare week-end, si atat, e un pusti cordit de 1 metru jumate cu moaca de copil de 15 ani, desi are vreo 28, nu sperie pe nimeni, nu-l ia nimeni in serios.

    Indecis. Tu ce zici?7976
    • Pai umbla vorba in targul ieshilor ca omul chiar e fiu de interlop (ma rog, interlop politic), si ca de fapt nu e fi lu’ ta’su ala din acte (care e doar mini jeg politic). Si oricum e un jeg antipatic. Dar despre articolul lui Vali, plm, pe langa „patronaș” mai mergea si niste „banuti” scrisi de o mie de ori. Ori faci caternica ori faci articol. Patraru mi se pare cat se pate de ok in ro lu’ 2024. my 2p.

      Indecis. Tu ce zici?3210
    • Argumentul fiind?
      Ai scris mult fara sa zici nimic relevant.

      1013
    • @Ventor – inteleg ce spui tu insa e baiatul lui tati si tati se pare ca dicteaza tot ce misca prin zona, conform unor inregistrari DNA unde omul aranjeaza cu niste constructori sa aiba drum liber in ce vor ei sa faca, peste civili sau autorizatii.

      90
    • Tocmai ca nu exagerează.

      Nu înțelegi gravitatea faptelor, de aceea opiniile pe care le ai.

      71
  6. Dragoș Pătraru nu e jurnalistul perfect dar se străduiește să ofere publicului altceva. Că în media se fac și compromisuri e altă poveste.

    Comentariu apreciat.8111
  7. Problema lui Vali este ca s-a pus pe un piedestal inalt si stramt, de unde arata cu degetul “pointing fingers”.
    Batalia cu Morar e deja antica si uitata, dar Zoso nu iarta si mai ales nu uita (sau invers).
    Toti oamenii sunt usor virgini.

    Comentariu apreciat.6811
  8. Hai să nu mai fim așa virgine…

    Indecis. Tu ce zici?3515
  9. Nu pot comenta mare lucru despre Dragos Patraru in afara unei interactiuni offline cat se poate de agreabile la o cafea in picioare in timpul festivalului de la Nucsoara.

    Insa Valeriu Nicolae e un sfânt, si daca pentru donatiile alea fara de care ce face (si face o gramada) nu ar fi posibil – e nevoie sa se duca in emisiunile unor dubiosi cu mult reach, cred ca e un compromis acceptabil.

    Comentariu apreciat.859
    • gandesc la fel. este un compromis acceptabil. mult spus dubiosi in comparatie cu altii.
      ar fi pacat ca Valeriu sa fie nevoit sa opreasca productia. cert e ca a mai gasit un donator incepand de astazi.

      Indecis. Tu ce zici?273
    • Compromisul fiind care? Ma afisez cu niste dubiosi ca sa ce? Si sa nu-mi spui ca publicul de Tibulca sau Morar o sa sara in barca Starea Impostorilor ca e la fel de plauzibil ca atunci cand te astepti sa exporti anvelope de iarna in Maroc si sa dai lovitura

      80
  10. In primul rand breasla jurnalistilor este una de o calitate indoielnica atat intelectuala, cat si morala. Faptul ca Patraru face diverse compromisuri pentru a-si mentine diversele canale/afaceri pe care le-a inceput vine ca o continuare la ce am spus mai sus. Insa problema pleaca de prin alte parti si are legatura cu modul in care se face presa in Romania.
    Pleaca din faptul ca tot ce inseamna consumator de presa din Romania doreste ceva ieftin spre gratis, ambalat intr-o forma de divertisment si care sa nu-l forteze prea mult sa gandeasca. Morar, Tibulca si altii ca ei au inteles asta si s-au pliat pe ceea ce publicul vrea. Public care nu prea da doi bani pe rahaturile facute de ei acum ceva timp, dar care declarativ isi doresc o tara mai buna, o tara mai moderna. Public care odata ajuns captiv nu realizeaza ca legitimarea genului astora de oameni este contrar propriilor lor credinte si tot ce vine pe langa, insa am stabilit ca acest public nu prea vrea sa gandeasca.
    Asa ca ce ramane? Pai ramane o minoritate oarecum zgomotoasa care ii mai trage de maneca pe alde Morar,Tibulca si altii ca ei de maneca cu rahaturile facute de-a lungul timpului. Pentru ca daca n-ar fi aceasta minoritate, s-ar trai intr-o liniste perpetua cu realizari marete.

    Comentariu apreciat.282
    • E și ăsta un punct de vedere dar să nu uităm că consumatorul de presă quality, dispus să plătească, a plecat din clientela presei tocmai pentru că presa care se numea quality la vremea aia a marșat pe manele, clickbait, 17 rânduri de reclame suprapuse și două rânduri de articol pe o pagină, articole pline de jeg etc. Era logic că oamenii cât de cât decenți se vor orienta spre altfel de conținut și vor rămâne cu consumatorul doritor de ieftin. Nu e vina publicului că presa a ajuns o manea tristă, e lăcomia lor de a încasa bani cu orice mijloc, de la păcălirea publicului cu titluri pompoase scrise cu multe capsuri la pupatul de cururi politice, de stat etc. Posibilii consumatori de presă quality nu prea uită și nu prea iartă.

      203
    • @Irositu
      In principiu ideea de presa quality in Romania a fost data initial de asa-zisi jurnalisti de calitate care prestau pe la diverse institutii si nu de continut. Asta a dus la cocalizarea presei si mai ales a modului in care se face presa. Mai mult ideea expertului pe un domeniu a fost perimata, pentru ca ce sa vezi acesti mari jurnalisti au devenit experti peste orice. CTP de exemplu este expert in aproape orice, insa cand cineva l-a stricat din poezie s-a suparat si a inchis telefonul. Tolontan era cu deontologia presei fara sa realizeze ca tabloidizarea GSP s-a produs fix sub conducerea lui.
      Lipseste foarte mult vocea unor oameni stapani pe domeniile lor intr-un cadru cat de cat organizat. Oameni care sa prezinte niste fapte obiectiv, coerent si fara prea multa emotie. Sigur pe baza carora sa se poata incropi diverse dezbateri daca asta se doreste. Tot ceea ce vad acum sunt niste oameni impartiti in vreo nu stiu cate publicatii, toate gratuite si cu niste reclame pe ele. Oamenii din standup s-au coalizat si au facut comedybox, de ce nu se poate obtine echivalentul astuia in zona de presa?

      100
    • Irositu,
      Oamenii aia educati nu vor sa plateasca.
      Toate publicatiile independente trag sa moara pentru ca publicul ala care se bate in piept ca e educat nu vrea sa plateasca.

      121
  11. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 1049
    • WOW, juma’ de meleon? Chiaburul dracului! =))) Încercați să ieșiți puțin din mentalitatea de salariat pe mediu pe economie…

      Indecis. Tu ce zici?2812
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 835
    • pe ideea asta puteți zice „nu ii mai dați bani lui zoso, că ala are casa plătită, dați-i lui nwradu, că s-a imprumutat de bani la prieteni să-și ia tesla” :)

    • Da, tata, sa-si cheltuie banii lui munciti pentru informarea noastra, no?
      Ca si tu faci la fel, sunt sigur..

      Comentariu apreciat.292
    • NOU
      #43

      @N esti si prost si mai si semnalizezi. Ai vazut ca cere donatiile pentru el? Crezi ca il sponsorizezi pe Valeriu?

      Comentariu apreciat.326
    • pacat ca nu are un milion sau mai multe.
      bravo lui . bravo lui si pentru Casa Buna.

      Indecis. Tu ce zici?264
    • Incredibil….

      33
    • @vali, da, ca se plange si saracul ca a platit impozit 0 pe Tesla aia, si vreo 250 lei sau ceva pe apartament. Uneori ma intreb cum poti ajunge la varsta lui si sa fii atat de rupt de realitate.

      184
    • @alex, dacă tu asta ai înțeles din articolul ăla, că s-a plâns de suma dată… E greu cu înțelegerea unui text scris?

      310
    • N este dovada vie ca prostia crasa nu doare.

      45
    • Ciuby, tu esti mai analfabet functional decat el cand a scris textul. El se plange ca nu primeste destul pentru taxele platite, si da exemplu, pana la ultimul leu platit, pe taxele pe proprietate. Nu zice de taxe in general. Ca daca zicea de taxe in general toata lumea ii dadea dreptate.

      41
  12. E ca atunci când vezi că publicul decent nu e foarte mare și mai bagi câte o postare de genul ăsta să-i atragi pe ăia mulți, proști, hotărâți și cu păreri.

    Indecis. Tu ce zici?255
  13. Nici Valentin nu a facut aici pe sectorul 5 niste manevre prea reusite. Omul ba a intrat in USR, ba a iesit, ba a candidat independent, ba reper, ba pana mea!
    Acum cand ceri mereu donatii pentru altceva, esti ca in bancul cu Petrica si Lupu, la un moment dat nu te mai crede lumea.

    Asta pe langa faptul ca s-a combinat pe canalul de YT al unui om destul de instarit si plin de fitze (intreaba in PH de Patraru)

    Indecis. Tu ce zici?1025
    • Cum e asta cu instarit. Si mama e instarita, si-a facut stare prin munca din ultimii 40 de ani, dar a si mostenit. Prin urmare si copii ei sunt nitel instariti, peste medie cum se spune. Sa ne fie rusine cu asta? Sa ne para rau? E ceva ilegal/imoral in starea omului sau doar n-a mancat salam cu soia?

      101
    • @nico e un pic ipocrizie sa cersesti cand lucrezi la Tiriac, no? In fine, intelegi comparatia

      12
  14. who da duck is Tibulca? Poate cineva sa ma indrepte spre o sursa sa imi updatez lista de influencari?

    Btw, Morar ala mai are mult pana la pensia de servici sa scutesca viata publica de mirosul de gag&cum cand deschide gura?

    123
  15. „41 donatori, 366 shares” tradus in engleza e „1.4 milioane unici pe luna si ~230 subscriberi pe patreon” :)

    Comentariu apreciat.250
  16. Nu am vazut respectivele podcast-uri, a facut Patraru reclama acolo la Starea Impostorilor?

    Si chiar daca a facut-o, mi se pare ca articolul e despre Patraru, dar poza e cu Valeriu Nicolae.

    Oare i-a zis Valeriu ca nu e ok sa se duca acolo? Nu stim. Oare a fost de acord sau a fost intrebat? Iarasi habar nu avem.

    Ca apare emisiunea pe canalele lui Patraru si ca n-ar mai trebui, pentru ca el s-a dus sa vorbeasca cu Morar si Tibulca pentru afisari? Aici mi se pare ca exageram putin si nu cred ca e valida comparatia cu reclama la pacanele.

    Comentariu apreciat.271
  17. Citesc Zoso, urmăresc Starea Impostorilor.

    Din exterior văd o oportunitate: un podcast Vali Petcu – Dragos Pătraru cu pay per view, toate încasările donație către Casa Bună.

    Indecis. Tu ce zici?229
  18. Prefer un Vali – Valeriu sau un all (blog)star jam session ar fi benefic in cazul asta, cu record de audienta:)

    42
    • Dar oamenii astia gandesc similar, despre ce vrei sa vorbeasca la un podcast, there would be no debate. Chiar si cu Patraru vs Vali, nu cred sa iasa mai mult de 5 minute de discutie in contradictoriu, in rest au principii similare, nici macar nu prea au ce sa se invete unul pe altul.

      31
  19. boomers, leave the kids alone!

    43
  20. Real, nu sunt mulți oameni cu disposable-income. Că oamenii ar da, dacă nu ar fi marea majoritatea la limită cu veniturile. Și mă refer aici inclusiv la oamenii din IT care au venituri mult peste medie și teoretic rămân cu mulți bani pe lângă, dar practic își fac împrumuturi sau au un stil de viață care nu le lasă foarte multă siguranță. Și genul ăsta de programe trebuie sprijinite de oamenii ăștia mici, nu de Țiriacii României, că țiriacii, influensării și toți ăștia nu vor să se bage la așa ceva, au alte obiective, foarte des politice sau economice.

    Asta cred că se întâmplă. Eu sunt norocos, am 55 de donatori (e drept, sume mici) la 3000-6000 de ascultători. Dar îi înțeleg și pe cei care nu au bani sau nu se simt confortabil să doneze; și chiar dacă mi-aș dori să mă las de meserie și să trăiesc doar din făcut podcastul de Istorie sunt conștient că mai am mult până acolo, dacă se va întâmpla vreodată.

    153
  21. Emisiunea cu cele mai multe informații despre cum să faci afaceri cinstite pe seama pulimii.

    90
  22. Mi am adus aminte de Buzdugan: junioarea a terminat vara trecuta gimnaziul la Lazar insa nu a mai participat la evaluarea nationala. Apoi in toamna apare teleportata ca eleva la Lazar intr a 9 a. Uitati aicea impostura cultivata de pe bancile scolii!

    10
  23. NOU
    #67

    Eu am tot explicat că Starea Impostorilor e un produs total independent care nu depinde de loc de Dragos Patraru. El a fost singurul care a avut nebunia să pună așa ceva pe platforma lui. Nu, nu are nimic de câștigat din asta, doar de pierdut căci eu nu am fost drăguț cu nimeni. Eu nu am încasat niciun ban din emisiunea asta de la Dragos Patraru deci nu e patronul la nimic. Emisiunea asta nu face bani. Deocamdată fac eu voluntariat la greu pentru ca să o produc. Sigur că ar fi bine ca toți să ne informăm mai bine de lumea din jurul nostru dar și matale ai fi putut să te informezi un pic mai bine. Nu e niciun bai căci orice reclamă pentru emisiunea mea e de bine. Baftă!

    20

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.