Acţionarul de Dâmboviţa

Zilele astea m-am îngrozit documentându-mă despre nişte întâmplări din media. Iniţial, voiam să scriu un articol diferit, dar au ieşit rândurile de mai jos.

Acţionarul este văr primar cu managerul de carton. A început un business, l-a crescut, l-a adus în atenţia unor oameni. Ajuns într-un punct mort, caută soluţii. Una din ele este să vândă din acţiunile deţinute de el şi de un vecin de bloc/partener de afaceri. O face. E bucuros că după doi ani de foame şi de plătit salariile la limită are nişte bani în buzunar. Îşi ia o maşină şi un expresor de cafea şi gata banii. O duce bine acum, că acţionarii ceilalţi sunt oameni serioşi (eventual o companie).

Şi mai trece un an, timp în care acţionarul nostru nu mai este şeful businessului, ci a devenit manager. E deja mai plin de el şi crede că a făcut o chestie genială. Dar a rămas iar fără bani. Ceilalţi acţionari ştiu asta şi se oferă să mai cumpere o parte mică, nesemnificativă chiar pentru părţi, de 10%. Problema e delicată. Dacă vinde şi aceşti 10% nu mai este acţionar majoritar. Se gândeşte. Analizează. Se întreabă dacă se poate baza pe vecinul său de bloc, fără să ştie că acesta şi-a vândut deja toată partea (motiv pentru care ăla are mai mulţi bani decât acţionarul dâmboviţean). Compania nu face presiuni. În asemenea cazuri, sunt răbdători şi ştiu că dacă forţează îl sperie. Nu e grabă, acţionarule, mai vorbim, sunt decizii importante şi e nevoie de timp. Noi suntem aici pentru a te ajuta. 

Într-un final vinde. Uneori tot, alteori doar o parte. Important e că nu mai e majoritar. Mai trece un an în care businessul merge. Dar a venit criza. Şi nu mai merge. Aşa că e pus în faţa unei situaţii delicate. Acţionarul majoritar nu mai are nevoie de el. Nu e bun manager, nu e bun strateg, nici măcar bun şofer. Şi îl vrea zburat din afacere. Se gândeşte cum să facă totul mai delicat. Îi spune că va rămâne şef, dar nu peste tot. Şef peste magazie. Director editorial. Ceva destul de pompos încât să fie insignifiant. Nu durează mult până se prinde. Alteori e pur şi simplu dat afară.

Şi aici începe saga acţionarului dâmboviţean. Cum să mă dea afară tocmai pe mine? Păi voi ştiţi cine sunt eu, bă? Eu am pus compania asta pe picioare! Eu am început totul! Fără mine nu existaţi! 

După porcaielile de început, continuă cu “dezvăluiri”. Hai să vă spun cum am fost păcălit să îmi vând toate acţiunile şi să cheltui toţi banii. Hai să vă spun cum am fost dat afară. Hai să vă spun ce jigodii sunt partenerii mei de afaceri, cu care 4 ani de zile am fost prieten la cataramă şi cărora le-am tocat banii pe maşini scumpe şi hoteluri de lux. Uitaţi! Cine îi va spune că aşa e în business şi că acţiunile şi afacerile aşa se fac este în mod sigur unul de-al lor. Cu cât te-au plătit să mă înjuri, mizerabilule?

Majoritatea refuză orice logică. Nu vor să accepte că ar fi dat faliment dacă nu vindeau, nu vor să accepte că au fost incapabili să ducă businessul la nivelul următor. Nu vor şi gata. Ei ţin cu dinţii de varianta lor. EI AU ÎNFIINŢAT AFACEREA…şi nimic altceva nu mai contează.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

14 comentarii

  1. Orice potrivire cu realitatea este pura coincidenta… 🙂

    00
  2. din pacate cam asta e discutia care o sa o am azi, nu exact dar izbitor de asemanatoare

    00
  3. vali ai perfecta dreptate. dar nu este de ajuns. vii cu povestea doar dintr-un unghi. de partea cealalta exista si actionari interesati de preluari si care odata „infiltrati” sapa compania pentru a o putea prelua „ieftin”. mai exista si troli aruncati in lupta care stiu sa faca atmosfera si sa fie paravan pentru cine trebuie. nu stiu exact la cine te-ai referit, banu doar, dar asta conteaza prea putin. oricum, astfel de lucruri se petrec si aiurea, nu doar pe la noi. c-aia in biznis

    00
  4. Vai zoso, ce subtil ai fost! Noroc ca nu te-a tinut mult, subtilitatea zic. 🙂

    00
  5. scuze ptr. greseli. graba. de ce nu pot edita comentariul?

    00
  6. bai copile, esti implicat rau in afacerea comisiei, ai grija pe unde calci !!!!!

    00
  7. Din pacate pe Dambovita se duc batalii pe mize de doi lei si in afaceri marunte, fara nici un fel de sclipire. Se joaca in liga mica 🙂

    00
  8. Corect, foarte corect. Si cand in situatia asta sunt mai multi „actionari” atunci incepe mancatoria de cur intre vechi „prieteni”, porcaiala pe bloguri si paranoia. Dovada clara ca o idee buna nu trebuie automat sa produca o caruta de bani, iar oameni care sunt buni la scris pot fi usor prostiti cand vine vorba de bani. Ma btin sa dau exemple, dar se vede ca le stii la fel de bine ca mine…

    00
  9. @zappa: de ce-l ameninti dom-le? Tu nu vezi ca omul s-a documentat? Nu vezi ca este ingrozit? Te-ai gasit tu smecher sa-l ameninti!
    oi avea voie sa injur pe blogul asta; fir-ati ai naibelor de imbuibati!

    00
  10. Daca Romania ar fi pe actiuni, as crede ca vorbesti de Basescu… 🙂
    Mai ales cu „Cu cât te-au plătit să mă înjuri, mizerabilule?” LOL

    00
  11. Ce spui tu e tipic pentru multe afaceri facute pe genunchi intr-o vreme cand romanii cumparau si-un cacat daca-l vindeai. Firme facute de patroni care n-au stiut in viata lor ce inseamna business, desi lor le convenea de minune confuzia dintre proprietar de afacere si manager. Unii chiar au facut cu bani grei cate un MBA din care n-au inteles nimic.

    ” Creste, gaseste-ti o nisa sau vinde-te”, zicea un manager de meserie de afara. La noi, lozinca pare mai degraba „cum sa mai gasim o cumetrie sau un contract cu statul”. Sau „hai sa si crestem, sa acoperim si nise si sa ne si vindem”. Problema e de mentalitate, multi la noi inca n-au inteles capitalismul asta. Partea misto e ca multe „povesti de succes” si imperii stau pe nisip si-abia astept sa ma distrez la falimentul lor. Pacat de oamenii care muncesc pe acolo, in schimb.

    00
  12. Asa se fac afaceri in Romania. Exemple sunt multiple:)

    00
  13. vorbesti de cu cui sau de mihaiu?

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.