ISU și accidentul pe autostradă

iti scriu ca urmare a faptului ca ieri, 23 Octombrie, am fost martor la accidentul din link-ul de mai jos si as vrea sa subliniez slaba organizare a celor de la ISU Prahova.

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/accident-rutier-pe-autostrada-a3-sensul-bucuresti-ploiesti-doua-persoane-sunt-inconstiente.html

Conditii favorabile, 24 de grade, soare nu foarte puternic, fara ploaie si alte intemperii. Mergeam de la Bucuresti la Ploiesti, iar in dreptul kilometrului 63, pe banda de urgenta si pe o jumatate din prima banda, erau oprite doua masini, in paralel una fata de celalalta si in paralel cu gardul de protectie de pe marginea autostrazii. Intre ele erau cabluri de curent, probabil cea care se afla jumatate pe B1 si jumatate pe banda de urgenta incerca sa o incarce pe celalalta (am scris si aceasta observatie pentru ca, probabil, au avut un rol in dinamica accidentului descris in continuare).

La 200 de metri mai in fata, accidentul din link-ul de mai sus abia avusese loc, deci pot sa descriu pe scurt situatia la cald. Nu era banda de urgenta acolo, doar un marcaj lat care separa gardul de protectie de B1. Ambele masini implicate in accident se aflau pe acest marcaj. Se sunase deja la 112, de mai multe ori. Soferul era constient, cu rani la cap, nu prea stia ce s-a intamplat, era in stare de soc. Pasagera din dreapta fata era prinsa in masina, inconstienta, rani urate la cap si fata, in stare foarte grava. Jos, langa masina, era pasagera din spate, inconstienta, in stare foarte grava. Copilul era deja in bratele altora care oprisera la accident. Era bine, zgarieturi superficiale la cap, plangea dupa parinti. Am incercat sa-l distragem cu jucarii si ce mai aveam la noi. A fost salvat de scaunul destinat copiilor din masina. Nu stiu daca Daca Logan are prinderi Isofix, dar oricum ar fi fost prins de masina, scaunul si-a facut treaba. Intre timp cineva a pus un triunghi reflectorizant pe prima banda.

Ca o parte buna la ce a fost acolo, un martor a stiut bine cum sa reactioneze in astfel de situatii si a acordat primul ajutor victimelor. La sfaturile lui, un alt martor a ramas langa victima incarcerata si i-a tinut capul fixat de tetiera, pana la venirea ajutoarelor. Noi, restul, am ajutat cum am putut si cum am stiut. Eram pe autostrada si se circula cu viteza.

Si acum despre ISU Prahova si lipsurile din comunicatul lor de presa:

– desi accidentul a fost anuntat prin 112 imediat dupa producere, primele ajutoare au ajuns 40 de minute mai tarziu. 40 de minute, pe A3, intre Bucuresti, capitala tarii, si Ploiesti, unul dintre cele mai mari orase ale tarii. Au venit, daca imi aduc bine aminte, 2 echipaje SMURD si o ambulanta. Au venit dinspre Ploiesti si au oprit pe sensul Ploiesti -> Bucuresti, deci invers fata de unde a avut loc accidentul. Au luat cele doua victime inconstiente si le-au dus in autospecialele cu care au venit. De celalalte victime, sofer si copil, nici nu stiau. Nu au intrebat cine se afla in masina si nici cate persoane. Soferul a lesinat la un moment dat si abia atunci i-a fost acordat primul ajutor. La copil nici nu s-au uitat minute bune.

– prima masina de politie a venit dupa alte 5-10 minute, deci la aproximativ 50 de minute dupa producerea accidentului, timp in care se circula pe langa, cu viteza.

– a mai venit o ambulanta, dinspre Ploiesti, dar pe contra sens. Deci se afla pe sensul pe care s-a produs accidentul.

– Politia ne-a spus sa plecam de acolo pentru ca urmeaza sa vina elicopterul. Nu mai puteam ajuta cu nimic si mai mult incurcam daca ramaneam.

– cand am plecat de acolo, la aproximativ o ora dupa producerea accidentului, elicopterul inca nu venise. Am vazut la stiri, ulterior, ca acesta a aterizat pe sensul Bucuresti -> Ploiesti. Imi imaginez ca pana a venit, pana a aterizat, pana au mutat una din victime din autospeciala aflata pe celalalt sens de mers in elicopter, pana au ajuns la Floreasca si pana s-a facut preluarea acolo, au mai trecut multe minute.

– cat am stat acolo, am incercat sa il ajutam pe sofer sa-si contacteze familia. Nu i-am gasit telefonul si nu putea sa-si aminteasca vreun numar de telefon la care puteam contacta pe cineva, asa ca impreuna cu el am trimis mai multe mesaje unor prieteni pe care acesta ii avea pe Facebook. O ora mai tarziu si la vreo doua ore dupa producerea accidentului, am fost sunat de fratele victimelor care se aflau in stare grava. A fost o conversatie scurta pe care nu mi-o amintesc bine, dar pareau sa nu fi fost anuntati despre accident si sa nu stie ce s-a intamplat. Dupa alte 30 de minute, acesta m-a sunat iar si mi-a confirmat ca victimele sunt in coma, una la Ploiesti si una la Bucuresti.

Ca incheiere/concluzie, nu va puneti in situatia de a avea nevoie de politie, salvare, pompieri, etc. Aveti grija de cum conduceti si de cum sunt asigurati pasagerii in masina. In masina mea, in fata purtam mereu centura, iar copilul sta mereu in scaunul lui, fara exceptie. In spate centura a fost mereu optionala, dar n-o sa mai fie de acum. Am de gand sa ma inscriu la cursuri de prim ajutor.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

44 comentarii

  1. „In spate centura a fost mereu optionala, dar n-o sa mai fie de acum.”

    De fapt e obligatorie purtarea ei si in spate conform Codului Rutier, doar ca la noi e optionala pentru ca multi soferi si pasagerii lor stiu ca atunci cand esti implicat intr-un accident, doar soferul si pasagerul au de suferit, pasagerii din spate fiind protejati de un camp de forta invizibil + cruciulitele de la oglinda retrovizoare.

    00
    • Eu cu a mea si bunica-mea in masina. Mamaie, hai sa-ti pun centura.

      Nu, nu, nu-mi pune mie centura ca ma sufoc…..ham ham miau miau, dupa inca 10 minute de cearta/discutii, hai bine sa mergem.

      La un giratoriu taie un flacauandru benzile si imi ia fata, trag dreapta dau intr-o groapa sanatoasa si in oglinda o vad pe mamaie cum zbura ea cand in tetiera cand pe bancheta….tot n-a vrut sa poarte centura.

      00
    • Sunt autorul articolului.

      Pana acum, atata timp cat eu am fost la volan, doar am recomandat ca in spate sa se poarte centura, dar fara sa oblig pe nimeni sau sa insist. La asta m-am referit cand am zis ca e optionala. Am facut multe drumuri cu pasageri si in spate, unii au purtat centura, altii nu – se plang ca ii strange, ca nu reusesc sa o puna, ca le intra in fund, etc.

      Din cate stiu, dpdv legal vorbind, purtarea centurii de catre pasageri e fix responsabilitatea pasagerilor, adica ei raspund legal daca nu o poarta, nu soferul.

      00
    • @Giani: e problema pasagerilor din spate daca o poarta pana cand vine unul peste tine in fata si te face terci intre scaun si volan. Un pasager de 50 de kg la 10 G inseamna jumatate de tona pe care nu vrei sa o tii in spate si nici scaunul nu e facut sa o tina pe loc.

      00
    • @IonutO și @Giani, la mine mașina nu pleacă de pe loc până nu are toată lumea centura pusă. Nu vreau să fie omor din culpă în loc de vătămare corporală dacă se întâmplă vreun eveniment nefericit și nici să pățesc eu ceva în caz că vine pasagerul din spate peste mine. Pentru cine nu e de acord cu regulile există taxi, uber, tren și altele asemenea.

      00
    • @Giani:

      Data viitoare cand mai transporti persoane in masina fara centura, adu-ti aminte de clipul asta:
      https://youtu.be/BRo-2THXaOQ

      La mine se duc cu troleul daca nu vor sa-si puna centura.
      Just sayin’

      00
  2. Chiar nu inteleg logica centurii optionale pentru scaunele din spate. Nu cunosc nici o alta tara unde asta e legal.

    00
  3. Deprimant ce descrii. Seamana cu situatia de la inceputul razboiului din UKR, cand voluntarii faceau treba si „autoritatile” se bagau in seama.

    00
  4. sa inteleg ca erau 2 masini parcate pe autostrada in paralel , vine duba (autoutilitara) pe B1 cu 90 si neavand loc de aia 2 parcati, trage brusc de volan sa-i evite intrand partial pe B2. DIn spate venea Loganu pe B2 (sa zicem teoretic cu 130) si a lovit duba.

    Comportament de oameni salbatici. CAt despre aia 2 opriti, oare o sa-i gaseasca ?

    00
  5. @Giani, daca sunt majori da. Daca sunt minori e responsabilitatea soferului.

    00
    • De acord. Copilul meu sta mereu in scaunul lui cu centura si tot ce trebuie. Alti copii prin masina am avut foarte rar, dar au purtat centura.

      00
  6. Corupție generalizată începând cu grădinița, școala, poliția, politica, viața de zi cu zi, școala de șoferi etc… până și în cercul de prieteni și chiar familie…trist dar ăsta i adevărul.

    00
  7. Eu zic ca nu e asa de rau. 40 min pt un accident pe autostrada e destul de ok. 30 cred ca ar fi fost minim absolut. A venit si elicopterul am cam ajuns in occident. Spitalele infecte mi se pare ca este domeniul in care am ramas cel mai mult in urma.

    00
    • In strainatate aia isi seteaza obiectiv 10 minute de interventie pe autostrada, iar noi in Romania zicem ca 30 e minimul posibil :))

      00
    • Elicopterul a stat un pic in trafic, dar cum a iesit din Bucuresti l-a calcat si a ajuns. Peste o ora, asta e, curbe multe, la deal.

      00
  8. mașina mea nu pleacă de pe loc dacă pasagerii din spate nu își pun centura.

    00
    • Foarte bine. Eu port centura si cand stau in spate.

      E doar decizia ta sau si a masinii? Sunt curios doar.
      La masina mea, ma avertizeaza doar daca cei din fata nu au centura.
      La cei din spate, daca se urca in masina si nu isi pun centura de loc, nu ma avertizeaza. Daca isi pun centura, dar mai apoi o dau jos, ma avertizeaza.

      00
    • decizia mea, nenegociabilă.

      00
    • N-am auzit de chestia asta pana acum? O zici la misto?

      00
    • Exact. Ca o completare daca sunt bagaje pe scaune e bine sa fie fixate si astea cu centura ca altfel pot sa zboare prin masina la o frana mai serioasa. Am vazut mai demult un filmulet demonstrativ cu o trusa de mecanic de cateva kilograme cum a zburat prin scaunul soferului si parbriz la full stop de pe la 100km/h.

      00
    • @Giani.

      Ford? Ca asa am si eu. Anunta pe ecran cu un X rosu daca s-au dat centurile jos in spate si motorul inca merge.

      00
    • @jugend Volvo. Se aprinde in bord + semnal sonor, dar e valabil doar daca pasagerii au avut centura pusa, apoi au dat-o jos. Daca se urca in spate si nu-si pun centura deloc, nu ma avertizeaza in niciun fel.

      00
    • Cand am inceput sa ma uit dupa scaune de masina pentru copii, am vazut filmulete si am citit ce poate face un pasager pe locul din spate care nu are pusa centura si cum te poate accidenta pe tine, cel din fata lui.

      Pana atunci ziceam sa isi puna pasagerii din spate centura, dar faceau cum doreau ei, de atunci am insistat, pana la scandal. Pana la urma e masina mea, nu a lor. La copii la fel, in scaun cu centura, altfel ramane pe jos. Pentru cine nu vrea, exista oricand taxi, la care cauti centura si tot nu o gasesti.

      00
    • La fel si la mine. Nu prea am ocazia sa am alti pasageri decat membrii familiei, dar asta este regula stabilita.
      Daca nu vrei sa mergi cu centura, inseamna ca nu vrei sa mergi in masina mea.

      00
    • Eu îmi pun centura și în spate, chiar dacă șoferul e tata, sau frate-meu sau altă persoană în care am încredere. Mi-o pun și în taxi, microbuz sau autocar, dacă sunt vizibile și utilizabile și comentez aprobator când dau review pt taxi că a avut centuri utilizabile în spate.
      Fiind scundă, la unele mașini centura e un pic incomodă. Mă bate gândul că dacă se întâmplă să ajung șofer sau pasager mai des decât extrem de ocazional, să-mi iau înălțător din ăla pt copii mai mari. Știți dacă există unele care rezistă la 60 de kile?

      00
    • La Kia imi arata toate situatia centurii pe fiecare loc, insa doar la sofer si la pasagerul din dreapta am avertizare sonora la plecare.

      00
  9. #DarVremInSchengen.

    00
    • Deci, nu merităm in Schengen pentru că unii nu-și pun centura și alții nu știu să conducă. Da, ai dreptate. Plus că olandezii…

      00
    • @motanes olandejii

      00
    • @motanes – daca ai fi in stare sa citesti dincolo de literele afisate pe ecran, ai intelege ca motivul pentru care salvarile alea au venit dupa 1h+ si total aiurea e ca un incompetent le-a dirijat asa. Incompetent foarte probabil angajat pe pile. Adica „coruptie”.

      Cu placere.

      00
  10. Propun să nu generalizăm. Eu de exemplu am fost implicat în două accidente, în ambele am fost pasager în partea din spate cu centura pusă. În ambele situații Smurdul și poliția au venit în câteva minute și au fost super profi din toate punctele de vedere.

    00
    • Si cu toate astea… In 40 min faci toata autostrada, mergand legal. Ca sa faci jumate din ea, inseamna cam 20 min. Masina de muritor, fara nino-nino, etc. De ce militia a facut 50 min? De unde au venit? Era coada la pensat? S-au impotmolit unde erau campati de 2 zile la panda?

      00
    • Ai idee unde e Spitalul de Urgenţă în Ploieşti? Sau serviciul de ambulanţă? Aveţi cea mai mică idee cîte din intrările/ieşirile de pe autostradă sunt funcţionale ?

      00
    • @Nimeni – ca noi n-avem habar nu e bai, dar aparent nici aia care ar trebui sa aiba habar nu stiu, ca d’aia dureaza 40-50 de minute sa ajunga. Punem pariu ca undeva in hartogaraie e timp mai mic de ajuns acolo? Punem pariu ca cineva a semnat si altcineva a preluat si altcineva a verificat si semnat de verificare ca asa e?

      00
    • @V4li0 – militia avea treaba s-o tavaleasca pe una in tufisuri …

      00
  11. Orice adult pe orice loc din mașină – centură obligatorie la mine în mașină. M-am certat cu prieteni buni din cauza asta.
    Copilul întotdeauna în scaun, indiferent de plânsete, scandal și tot pachetul.

    DAR AM UN OBICEI PROST. De obicei când se merge în coloana, număr câți adulți poartă centură în mașinile de pe sensul opus. Rareori mai mult de 5 din 10. De obicei 3-4 din 10.
    Însă la copii… cred că 1-2 din 10 sunt asigurați în scaun. Majoritatea în brațele copilotului, în picioare pe bancheta din spate, în picioare și cu capul scos pe geam. Inclusiv am văzut mașină cu 5-6 copii pe bancheta din spate, nici unul asigurat.

    Și mor de ciudă când mă gândesc că în cazul unui accident, parcă văd declarația la știri. „Așa a vrut dumnezeu, dar era un copil așa de bun…” – șoferul plângând după ce copilul a fost rănit sau a murit.
    Nu așa a vrut Dumnezeu. AȘA AI DECIS TU!!!

    00
    • De când a apărut copilul in peisaj și eu sunt mult mai atent la ce spui tu aici și confirm, la modul general românilor nu le pasa de copiii lor. Probabil se merge pe ideea că mai faci unul dacă e sa-l pierzi, nu știu…

      00
  12. „Mi-am luat ochii de la drum cateva secunde”.
    La o viteza de 90km/h, cat zicea ca avea platforma, o secunda iti consuma 25 de metri de drum. Loganul avea viteza net superioara, judecand dupa halul in care se prezinta masina. Deci la el, 1 secunda = minim 30m. Daca era senin, ai vizibilitate sute de metri. Calculati cate secunde a luat ochii de la drum, ca sa ii creasca un stop de platforma pe frunte. Asta e material si pentru „Politistii nu vor tolera asa ceva”. Legat de siguranta, fiecare stie mai bine, si e o discutie care nu se va termina pana la craciun. Cert e ca la mine in masina e regula, nu pornim pana nu e lumea cu centura. Am avut si eu discutii cu „ma jeneaza, ma caca-maca…”, dar cand ii intrebi daca le-ar fi mai bine cu niste vertebre cervicale lipsa, mai comenteaza cam cat le ia sa fixeze centura. Si ce sa vezi, ca pana la urma nu e chiar asa nasol cu centura. Fi’miu stie ca nu se merge fara centura si scaun, in cazul lui, asa ca zic ca suntem ok aici.
    Legat de bivolii care erau pleasca pe autostrada… Cand nu gasesti unii care stiu ei mai bine? Cand vezi oameni ca semnalizeaza, ca se asigura, ca nu se sperie de tirul care e pe b1 si merge cu 90/h, si boii merg pana in spatele lui, franeaza de la 100 la 90 si ies in depasire? Nu mai vorbim de fineturi cu pastrat banda, pastrat distanta fata de cel din fata, etc…. Iti zic eu: cand o sa vezi politie in trafic. In masini neinscriptionate, cu camera & shit, ca au, si sa arda prosti. Sau poate asteapta bmw-urile, ca poate or dormi mai bine in ele…

    00
    • Raspund aici si pentru @sfatuitoru, care a comentat mai sus.

      Tind sa cred, si e doar parerea mea, ca platforma nu avea 90 km/h, ci mult mai putin. Era goala si poate s-o fi oprit inainte sa-i intrebe pe cei de-si dadeau curent daca au nevoie de tractare, sau poate au fost sunati de ei dar intre timp au rezolvat de capul lor? Nu stiu.

      Mai mult, am mers tot drumul cu 110 km/h, iar de cand s-a produs accidentul si pana sa ajung eu, nu a trecut mai mult de 1 minut. N-am vazut niciun Logan albastru sa ma depaseaca pana la accident.

      Cu asta nu incerc in vreun fel sa ii iau apararea soferului de Logan implicat in accident.

      00
  13. Îmi pare rău pentru cei care au avut de suferit în acest accident. Asta nu mă opreşte să constat, stupefiat, că o mulţime din conducătorii auto care au comentat la acest articol par să descopere, abia acum, că legile lui Newton produc efecte reale şi, mai ales, nu-şi anulează efectul pentru nimeni.

    00
  14. NOU
    #44

    Mulțumim autorului pentru spiritul civic de care a dat dovadă.
    Noi, familia fetelor și prietenii ,nu am auzit nimic de cele 2 autoturisme parcate lateral …însă ancheta continuă. Într-adevăr șoferul a declarat ca si-a luat ochii de la drum câteva clipe pt a se uita în spate la copil, copilul fiind pus de mama lui sa facă pipi într o sticlă..tocmai pt a nu se pune în pericol oprind pe banda de urgență. Șoferul spune ca înainte de a întoarce capul s a asigurat ca în față nu este nimeni…nu știe cand a apărut platforma în fata lui. Cumnata șoferului aflata de bancheta din față avea centura (fata de 27 de ani aflata la spitalul judetean Ploiești), soția șoferului nu avea centura în spate și nici copilul dar în ultima secunda înainte de accident , mămica și-a aparat cu propriul corp fiul…s a pus pe copil ca o broasca și cu el în brate a fost lovita de interiorul mașinii ajungând între canapeaua din față și pragul mașinii.Fata era micuță și slăbuța și impactul cumva a bagat o acolo.De acolo a scos o soțul ei (soferul) și pe ea și pe copil.Din păcate pentru ea nu s a mai putut face nimic cu toate ca ea a fost trimisa cu elicopterul la spitalul Floreasca.S a scris eronat varsta victimelor.Mama copilului avea 32 de ani și ea a fost trimisa cu elicopterul dar din păcate luni seara a decedat…Cumnata șoferului este și acum internata la Spitalul Judetean Ploiești fără prea multe șanse dar noi ne rugam pentru ea și speram la o minune.Este o fată luptatoare si puternica de fel….Azi a dat primul semn în bine…Șoferul și copilul sunt bine.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)