Uitându-mă la un clip pe YouTube în care un baiat bine intenționat alerga un cetățean și pe care îl amenința cu mersul la Poliție, stăteam și mă gândeam: când am avut nevoie de Poliție în viața mea, și când m-a ajutat?
Exemplu 1: am luat o palmă de la șmecher de cartier/mini interlop când aveam 13-14 ani
Nervos si oarecum cu lacrimi în ochi, evident și foarte naiv la vârsta aia, m-am dus la Poliție și am făcut plângere. Am dat declarații, toată Poliția îl știa, era un hăndrălău de 20+ ani, am explicat ce și cum, aveam și martor, a semnat și el declarații. De ce? Omul efectiv mi-a dat o palmă pentru că îl băteam la Counter-Strike pe vremea când sălile de internet erau la început.
Ce s-a întâmplat? Nimic. Absolut nimic. Profitând de naivitatea mea, Poliția s-a șters la cur cu plângerea respectivă. Sunt peste 20 de ani de atunci și nu am auzit nimic.
Exemplul 2: prin 2005-2006, prietena mea de pe vremea aia a luat țeapă cu un apartament.
Era nevoie să se mute. După zile întregi de căutat prin București, a găsit, în sfârșit ceva drăguț. A dat avansul+garanția, a primit cheia, a făcut schimb de copii de buletin, urma să se mute a doua zi.
A doua zi, a ajuns la apartament, a băgat cheia… și pauză. Proprietara schimbase yala.
Mers la Poliție, dat declarație, cu subsemnatul, cu de toate. Dat copia de pe buletin a persoanei respective… „vă sunăm noi„. Cinci ani mai târziu (cât am mai fost eu cu ea), nu-și recuperase banii. Persoana respectivă plecase din țară atunci, pe termen scurt, că deh, s-a văzut cu bani în buzunar și a plecat in vacanță.
Exemplul 3: dispută cu un vecin pe locul de parcare.
Stau în chirie într-un bloc construit după 2000. Evident, pentru că nu sunt proprietar, vecinii au impresia că eu nu am dreptul să parchez pe unul din cele 3 locuri de parcare de lângă bloc. Evident, nu vă gândiți că locurile alea de parcare sunt plătite/taxate în vre-un fel, sau că au fost amenajate, de la început, drept locuri de parcare. Pur și simplu lângă bloc există spațiu suficient pentru a parca fix 3 mașini, fără să încurce pe nimeni.
Evident, când ajung acasă, mă uit pe unde pot parca. Am găsit unul din locurile respective libere. Evident, am parcat liniștit.
Câteva ore mai tărziu, îmi bate cineva la ușa. Vecina, supărată foc, că de ce parchez acolo, că ea are 2 copii și că are nevoie să parcheze mai aproape, că ea parchează acolo de ani de zile, dinaintea mea, și ca să nu mai parchez. Calm, i-am zis că dacă ea plătește taxe pe acel loc, mut mașina imediat, nici o problemă, și-mi cer și scuze. Foarte suparată îmi zice că nu, nu e plătit locul, dar că ea este proprietară, și eu sunt doar chiriaș și nu am dreptul. I shit you not! Văzând că nu am cu cine discuta, i-am zis „buna ziua” și i-am închis ușa în nas.
Am continuat, fără stress, dar cu bilețele în parbriz sau ștergătoare ridicate din când în când, să parchez pe locul respectiv.
Peste câteva săptămâni, pe vremea când încă plăteam întreținerea la doamna administrator, mă întâlnesc cu soțul stimatei doamne, care începe placa cu locul de parcare, cum că eu sunt chiriaș iar el proprietar! I-am dat fix aceleași răspunsuri cu locul de parcare plătit/taxat, am primit si eu aceleași săgeți înapoi, că nu contează, că el are dreptul, și că dacă mai parchez acolo am să văd eu.
Peste 1-2 saptămâni, mă trezesc cu brațul ștergătorului de la parbriz îndoit – mă repet: brațul ăla de iese de sub capotă era efectiv îndoit. Ghiolbanul pesemne că a vrut să-mi ridice ștergătoarele, n-aș stiut cum, și a tras tare.
Aparent tot naiv fiind, și fiind sigur că am dreptatea de partea mea, mă duc la Poliție. Dat declarații, explicat, numit suspectul. Așteptat Criminalistica, făcut poze daunei survenite. Timp total pierdut? Vreo 3 ore. Între timp am căutat piesa de schimb, dar cu probleme, zice băiatul de la magazinul de piese: nu se mai fabrica! Apelez la un amic cu ceva cunoștințe pe la Bavaria Auto: da, se poate, 600 lei, pe comandă, vine în 3-6 luni. Renunț la planul ăsta, găsesc până la urmă la dezmembrari auto: 150 Lei.
Un an mai târziu, situația nu s-a schimbat cu mult, încă ne jucam de-a ruleta cu locul de parcare. Când eu, când el, dar cel puțin nu
Sunt sunat de la Poliție: „bună ziua, puteți veni pe la Poliție, în legătura cu plângerea bla bla”. Zic, băi ești nebun? Au rezolvat ăștia cazul!
Evident, eu tot naiv. Am ajuns a doua zi, m-a luat Polițistul (altul decât cel care mi-a luat declarația cu un an în urmă), că ar vrea si el să închidă cazul respectiv, că l-a chemat pe respectiv, dar nu a recunoscut, si că dacă pot să-mi retrag plângerea. Zic nu-i problemă, înțeleg situația, dau acolo cu subsemnatul că-mi retrag plângerea.
Eh, acum vine surpriza! După aproximativ 2-3 luni primesc o scrisorică frumoasă în poștă, amendă: 150 Lei.
De ce? Eh, dragul meu polițist a uitat să mă informeze că, deoarece Poliția a depus muncă de cercetare în baza plângerei, în momentul în care eu mi-am retras plângerea, se consideră că m-am impăcat cu partea respectivă, și pentru a acoperi cheltuielile survenite în urma muncii de cercetare, am fost amendat cu suma de 150 Lei.
Mulțumesc, Poliția Română.
Pe voi când v-a ajutat Poliția Română ultima dată?
Cand eram oprit in camp cu pana dupa ce am luat o minunata groapa. S-au oprit domnii politisiti si mi-au atras atentia ca nu am masca si ca daca mai trec pe acolo a doua oara imi dau amenda. Nicidecum daca am nevoie de ajutor.
Acum vreo 20 de ani un politist m-a salvat de la bataie dupa ce i-am spart un geam din greseala unui vecin.
In ultimii 10 ani am fost oprit aiurea de politie de vreo doua ori. Odata la metrou pentru ca eram (fizic) in apropierea a doi insi care s-au luat la bataie si odata luat la control dupa un concert la Arenele Romane. Eram obosit dupa munca + concert si probabil au crezut ca sunt beat si/sau drogat.
Nu-s suficient de burghez ca sa am proprietati, loc de parcare sau masina asa ca n-am avut treaba cu aparatul de stat roman prea des. :))
In Romania de multe ori trebuie sa apelezi la “pile” pentru ca chiar daca ai dreptate risti sa pierzi…
Au trecut 32 de ani in care oricial FSN e la Guvernare si voi tot mai aveti sperante.
“Omul PSD” isi face partid nou si ataca USR ca sa il darame… de Ciolos e vorba.
Faptul ca acum ataca USR confirma ca planul de “infiltrare si preluare” a esuat si s-a ajuns la atac.
Deci ce sperante mai ai?!
Și ce legătură are nimeni-ul ăla cu subiectul articolului?
Asta se plateste acuma, asta livram.
Acum ceva ani. In timp ce asteptam sa se elibereze traficul ca sa intorc cu masina la stanga, poc, ma buseste unul in spate. Iesim amandoi din masina, el nervos, rosu la fata, ori beat ori pe ceva droguri zic eu, el suparat ca nu plecam mai repede desi era evident ca era imposibil datoritat traficului. Practic, nici macar accident, intrase deliberat. Am facut poze si am si filmat atat persoana cat si numarul, masina. Nu a vrut amiabila, n-a dat niciun act, a demarat in tromba.
Am mers la accidente usoare, test alcool, depus declaratie cu mentiunea ca am probe video/foto, m-am oferit sa le dau, politistul zice ca nu are nevoie. E, urmeaza un an si jumatate de drumuri la politie, se schimba politistul de nenumarate ori, mai mereu e in concediu, la telefonul sectiei nu raspunde nimeni. Masina era pe numele unei femei, la somatia trimisa prin posta de a se prezenta autorul nu a raspuns nimeni.
Ei, fiindca politia nu dadea niciun proces verbal, imposibil de reparat pe CASCO. Am avut noroc cand i-a mutat pe toti cu accidentele usoare din Bucuresti intr-un singur loc ca am dat de o politista amabila care dupa ce i-am dat o cerere mi-a trimis o hartie in care spunea aproximativ ca Politia a identificat vinovatul ca fiind cel ce ma lovise. Nu un proces verbal propriu-zis, dar a mers la asigurari sa aprobe reparatia prin CASCO.
Pe mine m-a ajutat să par fraier printre cunoscuți „Nu, serios, chiar te-ai dus să reclami la poliție?” https://painkiller.ro/something-smells-phishy/
Intr-o notă mai serioasă, mă tot întorc la un articol groaznic de trist de-al lui Petreanu: https://www.petreanu.ro/ce-face-statul-roman-bine/. Poliția tot de stat ține…
Faza cu locul de parcare si stergatorul ridicat am patit-o si eu. Si mi-am gasit masina blocata intre 2 masini de la 2 vecini. Unul dintre ei a fost sef pe la aeroportul iasi. Am chemat politia ca pe motiv ca mi-au blocat dreptul de proprietate. A venit politia a constatat, am vb civilizat cu el si s-a dus la unul din vecini. I-a spus ca e ilegal ceea ce face, si ala a inceput cu frazele clasice, tu sti cine sunt eu, ca eu stau aici de 20 de ani ca bla bla. S-a enervat politistul, care era tanar si el, si i-a dat avertisment si i-a spus ca daca nu deblocheaza masina si daca mai apare problema va trebui sa ii dea amenda si chestia cu blocarea la dreptul de proprietate. In fine, nu am mai avut probleme de atunci. Iar referitor la batai din astea mai mici (o palma, un pumn etc) tin minte din camin. Daca chemi politia tot timpul da amenda la amandoi. Adica si celui care a luat bataie si celui care a batut. asa ca ….
care sef, Bodea sau altul?
Din experienta personala constat ca:
1) Militia te vaneaza din boscheti (ca sofer) fie sa te amendeze fie sa stranga o spaga; Mai incalca si legea/constituia crezandu-se mai presus de lege si nimeni nu le face nimic.
2) Politia face orice sa evite sa se implice, „munca” e grea, salariu vine oricum.
– Reclamat furt din locuinta – dupa multi ani (10?) au trimis adresa ca nu mai „urmaresc” vreo pista in cazul ala. Evident zero „succese”;
– Evitat vreo 2 tamponari cu o masina care mergea sinusoidal pe DN1 si nu te lasa sa depasesti (nu era rautate, doar betiv la volan). Trec de el, opresc cand gasesc 2 echipaje de Militie intr-o benzinarie. Le descriu problema, le arat masina. In timp ce 4 militieni tineri imi raspund la misto si efectiv scuipand seminte fara sa ia vreo actiune, cunoscand orasul merg la sectie sa le fac reclamatie la sectie. 2h pierdute asteptand pe cineva sa vina (era vineri seara, nimeni in post). Fiind cu masina de munca, ma suna seful sa imi spuna ca l-au sunat „ca un angajat le face probleme” si imi recomanda sa nu mai imi perd vremea ca nu o sa conteze nimic.
– Reclamat diverse chestii minore / masini abandonate. Mi-au contactat sa ma faca sa imi retrag cererea ca nu au o solutie pe termen scurt. I-am surprins spunand ca nu ma grabesc dar sa rezolve problema sau sa imi dea in scris. M-au mai solicitat de vreo 2 ori sa cobor din bloc si sa le dau declaratii. O data m-au surpins cand mi-au spus ca sa semnez pe o foaie alba ca vor completa ei „ce trebuie”.
De 2 ori m-au iertat cand am incalcat codul rutier:
1) am depasit o masina lenta imediat dupa ce a disparut marcajul de linie continua (dar exista vizibilitate). Cica am depasit limita de viteza pe sector de 50km/h.
Cand le-am zis ca cel mai probabil masina aia e cu un om de-al lor si ca ei nu vad sa aiba aparat de radar – inca nu intrasera pe piata cu pistol radar) au zambit si m-au lasat sa plec fara sa mai completeze vreun act.
2) depasit viteza pe un tronson care tinea de o localitate dar era doar camp, undeva prin Covasna. Un agent m-a oprit, i-am explicat complet mirat motivul, a zambit, a vazut ca eram cu familia toti in centuri. Am scapt cu avertisment.
Eu am lua amenda la intrare in Harsova masina cu radar bagata in boscheti, era limita 50 eu am fost prins cu 62. Le-am spus ca depasirea este ridicola iar ei mi-au spus ranjind ca „Legea trebuie respectata de toti participantii la trafic” . Erau doi geluiti pensati tineri dar deja batrani in rele.
Comuna Lazu, Constanta, mergeam spre Agigea. Zona de 70, depasesc o bena care mergea cu 60 si pun limitatorul de viteza pe 70. Din spate, un duster cu numere de CT imi da flash-uri sa ma dau. Ma repliez in fata benei si la cativa zeci metri mai in fata ma opreste militia.
Era o masina neinscriptionata pe cei cativa zeci de metri cu limita de 50 din fata benzinariei (pe care nu ii vazusem din cauza benei).
Pe filmare, viteza fluctua intre 55 (bena) – 72 (eu) si 82-84 (dusterul). Primit amenda pentru depasirea limitei de viteza cu 32 km/h si pierdut in instanta sub motivul ca nu pot dovedi ca aveam limitatorul de viteza pornit si ca viteza depistata e corecta.
nu te supara dar in instanta trebuia sa castigi pentru ca procesul verbal era nul, depasirea vitezei fiind 22km/h, nu cum gresit au scris 32km/h.
Chiar nici un militian sau jurist nu stie sa socoteasca 72(viteaza ta) – 50 (limita) = 22 km/h ???
@Andrei, nu e vorba de greseala matematica, ci viteza de 82 a dusterului mi-a fost atribuita mie. Era evident ca nu e a mea, atat timp cat sunt depasit, dar … dusterul avea numere de CT si eu de B.
2009, predeal, inchiriat pensiune pt revelion pe 5 zile, achitata in avans cu 3 luni. la sosire realizam ca proprietarul e rrom si ca locuieste in pensiune. facut sicane la petrecerea de pe 31 dec, iar apoi, doua zile mai tarziu la predare nu voia sa ne returneze buletinele fiindca a gasit o cabina de dus infundata si vrea 2000 de lei ca sa cheme instalatorul. asta dupa ce in prealabil isi chemase alti doi rromi burtosi sa dea tarcoale pensiunii, la intimidare.
ceilalti din grup s-au apucat sa incerce sa discute cu el, eu m-am facut ca am ramas fara tigari si am iesit din pensiune si m-am dus direct la politie. s-au ridicat de pe scaun pe loc si au venit cu mine la pensiune si ne-au recuperat buletinele si au ramas in zona pana ne-am dus la gara, iar in tot timpul au avut o atitudine de „ne cerem scuze pt ce ati patit”.
Cine dracu mai da buletinul cuiva care nu e autoritate a statului, asa aiurea? Nu ai dreptul sa îmi ceri sa ma legitimez, nu pui mana pe actul meu de identitate.
2009, alte vremuri, aveam 22-23 de ani, nu ne gandeam noi la din astea pe atunci.
@Eugen, ți se poate cere pentru legimitare, mai ales la unități hoteliere sau de cazare (presupunând că înregistrează șederea). Sunt și alte zeci de cazuri în care este necesară identificarea cu actul de identitate în original. Identificarea făcute de entități private adică.
Mai nasol e cu păstrarea actului de identitate, asta trebuie să dispară. Aici trebuie educată populația.
@George
Exact, pentru legitimare, nu sa il pastreze.
Niciodată.
1. Acum multi ani, in fata mea la o trecere de pietoni, o masina l-a agatat pe un pusti care fugea pe trecere. Masina n-a oprit, insa am oprit noi (eram cu sotia), l-am ajutat pe copil sa se ridice, avea in jur de 14 ani, a zis ca se grabea la tren ca nu era din localitate, am vazut ca nu a patit nimic, ne-am oferit sa il ducem noi, n-a vrut si a plecat rapid.
Ne-am uitat unul la altul, am zis hai sa mergem la politie ca daca vine vreun parinte de-al lui, macar sa ne poata contacta ca martori. Am stat acolo vreo trei ore, am dat declaratii, am dat numarul masinii, intre timp s-a dat prin statie numarul masinii, a venit o femeie masiva ca ea conducea atunci si nu s-a intamplat asa. I-am zis ca am vazut soferul din spate, si in niciun caz nu era ea, ca nu se vedea de scaun, si scaunele de la Focus 1 nu sunt asa late.
Ma rog, ne-a mai sunat de atunci de la politie sa venim sa mai dam niste declaratii, le-am transmis ca atunci am stat trei ore amandoi si de la fiecare au foi cu ce am vazut, scrise de noi si verificate de ei sa fie tot ce au nevoie. Daca rezolva cazul sa ne sune, nu sa ne mai plimbe pe noi.
N-am auzit de atunci nimic.
2. Acum vreo 3-4 ani, pe la ora 20:00, intru intr-o localitate si unul de pe contrasens trage brusc stanga si imi rascheteaza toata masina pe partea stanga. Intorc, ma iau dupa el, dar el o ia pe un drum adiacent celui principal si o calca. Nu cunosteam drumul, m-am trezit ca si eu aveam viteza mare, aveam copil dormind in spate, am zis sa nu mai merg, satul era plin de oameni de o anume etnie, am zis ca mergem acasa, facem poze si mergem a doua zi la politie.
A doua zi merg in acel sat, de fapt acolo nu e politie ca nu e comuna, ma duc in comuna, stau vreo ora sa ajunga agentii la post ca erau in patrulare, vin, isi fac o cafea, ma apuc sa scriu declaratia, se uita la masina, le zic ora exacta la care s-a intamplat, le zic ca era un autoturism de culoare inchisa, sigur nu SUV, le zic pe unde s-a intamplat, ma rog, tot ce stiu. Imi spun ca e ok, chiar langa e o camera la o benzinarie, o sa se uite si o sa ma anunte. Le cer adeverinta aia de reparatie, ca masina era raschetata pe stanga, oglinda explodata etc, mi-o dau si imi repar masina singur.
Dupa vreo doua luni primesc scrisoare acasa ca nu s-a identificat faptasul. Ii sun, ii intreb de camera de la benzinarie, imi zic ca nu s-a vazut nimic si nu stiu cine a fost. Le-am zis ca sunt inutili si ca imi pare rau ca mi-am pierdut vremea cu ei, inchid si atat.
Dupa o saptamana mi-am luat dashcam.
3. Imi spune un coleg ca mi-a atins cineva masina parcata langa lucru, regulamentar, in parcare cu plata. AJung acolo, vad pe un cunoscut care a zis ca era la tigara afara, a venit un mos cu o masina noua cu numere rosii si a incercat sa se bage intre mine si altul care a parcat cu roata prea aproape de marginea locului de parcare, deci nu avea cum sa intre. Asa ca isi baga botul, ghidat de un agent de la ceva firma de paza, atinge ambele masini pe laturi, vede ca nu intra, da cu spatele si pleaca.
Imi da poze, numarul si marca masinii respective, nr lui de telefon si imi spune ca daca am nevoie de el ca martor la proces, sa il sun. Merg la politie cu poza, acte etc, imi da dovada de reparatie, imi zice ca o sa il gaseasca pe ala si ma anunta. Avaria nu era mare, asa ca astept.
Dupa vreo 3 saptamani ma suna sa ma duc la sectie, imi zic ca l-au identificat pe batran, 82 de ani, masina pe numele lui, imi dau rca-ul lui sa imi repar masina, asa ca o repar.
Dupa vreo 3 luni sunt citat la tribunal ca omul dorea sa isi recupereze permisul si sa ii fie anulata amenda ca el nu a facut asa ceva. Ma prezint si eu cu poze, judecatorul mai sa spuna ca poate am modificat eu pozele cumva. Ma intreaba de martori, ii zic, il cheama pe om, castig procesul, batranul ramane cu amenda.
Dar tot au fost vreo 3 zile luate libere de la lucru si plimbat aiurea.
4. Am cateva povesti de la colegi/prieteni cu masini lovite parcate regulamentar in zona cu camere, dat tot ce trebuie la politie, cazuri nerezolvate.
Deci uneori isi fac treaba, daca le dai toate detaliile, dar daca nu au chef, nu au si punct.
Bai, uite ca in unele cazuri eu nu inteleg simtul civic. Cum ma, sa ai 3 ore la dispozitie sa dai declaratii? Dar voi ce faceti in timpul vietii voastre? Cat de tare va plictisiti incat sa stati 3 ore sa dati declaratii? 2 adulti, ce nu au ce face! Excat ca pensionarii care au timp de pierdut. Dar oare nu timpul vostru e mai pretios ca un sint civic de 3 ore…pt cineva? Invatati sa fiti mai egoisti!
@Gustav Fiecare facem ce vrem cu timpul nostru. Timpul tau e scump, foarte bine, am inteles ca esti bogat si foarte important. Noi nu suntem! Stam cat vrem noi, unde vrem noi. Oricum la sfarsitul zilei, oricat te-ai grabi, tot in pat ajungi! Si la sfarsitul vietii, tot intre 6 scanduri.
Hai sa iti explic – veneam de la parinti, era sambata seara. N-aveam copii, am avut timp.
Ne-am gandit ca daca vom fi in locul parintilor acelui copil, mi-ar prinde bine sa stea cineva sa dea detalii si sa fie luat ca martor in caz de nevoie.
Dar sincer, chiar ai avut nevoie de explicatie cand era vorba de un copil atins pe trecerea de pietoni si soferul a fugit?
@Gustav – bai, sper sa nu ai vreodata nevoie de un martor care sa-si bage plua in problema ta ca el nu pierde 3 ore pentru tine
Da bre Gustav, asa as putea sa zic si eu ca Doamne fereste o calca hotii pe maica-ta noaptea in casa, ii mai trag si 2 peste ochi ca sa stea potolita si eu fiind vecinul de peste gard aud toata tarasenia, ii vad si pe hoti cand fug, chiar notez si numarul de la masina.
Dar nu o sa ma duc sa-mi pierd vremea trei ore din viata mea pentru ca… Pitong.
Poarta-te cu altii cum ai vrea si altii sa se poarte cu tine.
gustav, socialismul suedez ce zice in privinta asta?
Pe scurt, niciodată.
Pe lung:
1. Mi s-a furat bicicleta. Am chemat poliția, mi s-a spus să mă prezint la sediu să depun plângere. Am ajuns acolo și m-au întrebat dacă mi-am adus hârtie și pix ca să scriu plângerea, că ei nu mai au din cauza reducerilor bugetare. Mi-au dat în scârbă o foaie, după ce le-am răspuns că nu am venit pregătit cu foile mele. După ce am depus plângerea, în care mi s-a spus să menționez numărul de mobil, ca să pot fi sunat în caz de ceva, mi-au spus să mai trec eu pe la ei din când în când, să întreb dacă a apărut bicicleta, că ei mai recuperează din târg biciclete furate, dar nu le pot indetifica pe toate. Nu m-au sunat niciodată, n-am mai trecut pe la ei.
2. Mi s-a furat din nou bicicleta. (știu, sunt norocos: în total mi s-au furat 6 biciclete) Sun la poliție, le explic ce s-a întâmplat, le dau adresa, zic că trimit ei un echipaj să constate la fața locului. Nu a mai venit nimeni, nu m-a sunat nimeni înapoi.
3. Mergeam liniștit pe stradă în zona Piața Unirii, ziua în amiaza mare, când mă trezesc cu un pumn în cap. Un coclete pe care nu-l cunoșteam, nu l-am atins sau lezat în niciun fel, dar părea pus pe mega-scandal. Fiind cu un cap mai înalt ca mine, am ales soluția rușinoasă: să o rup la fugă. Cocletele după mine, cu maximă viteză, că să văd ce-mi face el când mă prinde, că îmi rupe capul. Pe stradă, plin de lume. La un moment dat, văd doi bodigarzi de la ceva firmă de securitate privată, ieșiți din mașina de serviciu. Alerg spre ei, le zic că mă urmărește unu, ei ridică din umeri și zic că n-au cum să intervină, că nu este în atribuțiile lor și oricum, poate ăla e drogat sau are vreun cuțit la el (sic!), dar îmi fac semn că în față e un echipaj de poliție. Continui să alerg spre echipajul de poliție, de fapt un singur polițist aflat într-un Logan de serviciu. În momentul ăsta, cocletele vede mașina de poliție și începe să alerge în direcție inversă și se pierde în mulțime. Îi explic polițistului că vrea unul să mă bată, polițistul coboară cu greu din Logan (cred ca avea vreo 110 kg și părea gravid în luna a 8-a), face vreo 10 pași gâfâind și declară că nu avem oricum cum să-l prindem pe golan, dar să vin cu el la secție, să depună o sesizare. Mi se iau datele de buletin, sunt interogat ca și cum eu eram infractorul, pe sistemul sigur l-ai înjurat tu primul sau l-ai îmbrâncit, că altfel nu avea cum să te ia la bătaie din senin, pierd 45 de minute cu declarații, apoi se termină apoteotic cu ei au camere de supraveghere în zonă, dar nu bat fix în partea în care a avut loc incidentul, și dacă nu am martori, oricum nu prea au ce face.
4. Acroșat în trafic de un șofer, apoi bătut, eu fiind pe bicicletă. Plimbat între 2 secții de poliție la care a trebuit să mă prezint personal, pentru că cei de la poliție nu puteau să decidă dacă incidentul a avut loc în sectorul 4 sau sectorul 5, deoarece bulevardul se afla la limita a două sectoare. În final, am renunțat să depun plângere.
de aia te plimba, ca sa renunti la plangere. de fapt cam asta e ocupatia lor principala, sa ii convinga pe oameni din vorbe sa nu faca hartii, pt ca verba volant, scripta manent
Asta e Roamania reala fata de Romania de pe reddit care crede ca politia rezolva ceva.
Exemplul 54355443. Venit curierul sa ridice un colet. Nu vine la usa dupa el, desi asa era platit. Cobor eu la masina lui. Afara ploua. Stau in ploaie langa masina lui pana baga coletul in sistem si platesc. La final ii spun ca nu e ok ce face si sa imi spuna numele ca sa ii fac reclamatie. Nu imi da numele si porneste in tromba lovindu-ma cu oglinda (dinaia mai mare, de duba). Merg la politie, declaratie etc. Nimic. Nimic. Inca livreaza in zona mea dar evit tot ce se livreaza cu compania aia la care lucreaza.
Se ia o hartie, se unge cu prenandez/aracet si se lipeste pe parbriz.
@ Radu – nu așa, e prea soft. Se ia o sticlă de bere, se pune Loctite Super Bond pe fundul sticlei și se fixează sticla cu fundul în mijlocul parbrizului. Se vezi ce fain arată, zici că-i unicorn.
instigarea exista in codul penal, distrugerea exista. oare instigarea la distrugere e pedepsibila?
@m: dacă mă-ta înghițea, azi era mult mai fericită. Așa, a mai făcut un imbecil. 🖕
@m, propun sa mergi la Politie sa reclami. Noi oricum vorbeam de jocuri dar nu te-ai prins tu
2016, parcarea exterioara a unui mall. Gasit portiera infundata binisor. Masina parcata regulamentar, intre 2 stalpi cu multe camere video. Perfect. Merg, depun plangere, stiam exact ora. Dupa ce m-au asistat la completarea plangerii, mi-au spus „daaa, e ok, gata, darrr stiti… astia de la mallul asta nu trimit niciodata filmarile asa caaa… sa nu va asteptati saaa…”
6 ani mai tarziu, inca nu am primit nimic.
Dar mi-au zis sa nu ma astept la nimic.
Spune-ne mall-ul, să știm să nu mai parcăm acolo.
Daca tot va fi nevoie sa parcam, macar sa ne cacam si sa infundam wc-urile.
@Vlad
Nu bă că după aia vă iau romii buletinele până nu plătești instalatorul să desfunde, n-ai citit mai sus?
sau sa stim unde putem parca cum vrea muschiul nostru.
Experienta mea cu Politia
1. Politia Rutiera. Am avut masina parcata regulamentar, pe spatiul public timp de 8 zile si cand am revenit in CO am gasit-o avariata (bara fata si aripa) – nimic foarte grav, dar avaria e avarie. Unde parcasem eu batea o camera video si am aflat de la administratorul blocului ca este a politiei rutiere. Fac sesizare si au fost dispusi sa imi salveze inregistrarile doar ca sa-mi aleg eu 24 de ore pentru ca ei nu pot salva atata interval.
Imi incerc norocul, le duc stick, dupa o vreme sunt sunat sa vin pana la sectie. La sectie, bosul imi da mie stick-ul cu filmarile (dar sa nu zic la nimeni) si sa ma uit eu peste filmari ca el nu are timp 24 de ore.
Am acceptat, m-am dus acasa si am urmarit video pe viteza x8 si nu am depisatat nimic. Caz inchis.
2. Politia Romana. Criminalistica. Am depus o plangere penala pentru ca cineva a facut abuz de incredere si m-a prejudiciat cu 7000 euro. De 1 an jumatate nu s-a miscat mare lucru, zilele trecute am sunat eu sa intreb care e treaba si urmeaza saptamana aceasta sa fie inculpat ca suspect si sa i se trimita citatie.
Dupa 1 an jumatate, lucrurile fiind foarte clare si dovezile depuse de mine fiind incontestabile…
3. Politia locala S3. Am un ghertoi la bloc care are 2 masini. Intotdeauna avea o masina parcata pe 2 locuri pentru a-si tine locul pentru a doua masina. Dupa 3 luni nu am mai rezistat si am facut sesizare.
Super ok politistul, a venit, a constantat, a trecut zilnic timp de o saptamana prin zona si s-a convins. L-a indentificat si a discutat cu el. Comportamentul ghertoiului a fost indreptat.
Iar cine are probleme cu parcarea la comun, aplicati schemele de rigoare, pentru ca nimeni nu va ajuta.
– aditivi de pescuit sau feromoni, cu o seringa, bagati la gurile prin care se trage aer in habitaclu;
– pistol airsoft si cate o bila la 2-3 zile;
Nu incurajez astfel de practici, dar sunt necesare uneori.
eu vad ca in cazul 3 te-a ajutat politia. Atunci de ce totusi dai sfaturi cu distrugerea proprietatii?
Pai trebuia sa prezentam doar cazuri in care am fost muiti?
De fapt, pe mine m-au ajutat doar psihic in acest caz pentru ca eu am loc de parcare de resedinta, au ajutat fizic comunitatea si chiar s-au implicat.
Probabil ca a fost facuta sesizarea prin platforma primariei S3 si cam tot ce se pune acolo se rezolva intr-un fel sau altul.
Sunt doar 2 idei, sfaturi nu are nimeni nevoie, toti stiu ca pot zgaria vopseaua unei masini cu cheia din buzunar.
cam pueril sa urmărești la 8x înregistrarea (adică 3 ore`). Suficient sa te uiți la mijlocul ei, vezi dacă este busita mașină, te duci înapoi, dacă nu, înainte și tot așa. Mult mai rapid
@Trl: e posibil ca și camera să nu vadă partea lovită a mașinii. Dar ai vrut să ne arăți că-ți merge (parțial) mintea.
Și dacă ție-ți merge mai bine mintea, poate ne spui cum ar fi demonstrat atunci ca fix ala i-a avariat mașina ? Din moment ce nu se vede ‘partea lovită a mașinii’ în filmare
Distanta era foarte mare, de pe un bloc cu 10 etaje, iar avaria era pe partea cealalta cum a spus si dumy.
Calitatea imaginii, de la acea distanta, era foarte proasta, chiar daca as fi vazut masina care m-a lovit, nu as fi vazut numarul de inmatriculare, dar daca stiam masina si ora evenimentului, puteau sefii sa caute exacte pe camerele din urmatoarea intersectie si tot era ceva.
Eu aveam masina parcata pe primul loc dupa trecerea de pietoni si am fost lovit pe partea inferioara, practic nu ar fi avut nimeni voie sa intre cu masina pe trecere si pe trotuar insa se mai practica, iar cele 4 masini care au facut manevra asta in ziua aia nu m-au avariat.
In fine, eu am incercat sa-mi rezolv problema, dar aia a fost, mi-a dat bosul un aviz de reparatie si sanatate, paguba la mine, 2 elemente de reparat si vopsit.
Eu sunt proprietar și am clinci-uri cu vecini asupra locurilor de parcare. În prima zi în care am venit la bloc, după ce am cumpărat apartamentul, am parcat mașina pe un loc neplătit, pe marginea străzii, lângă un gard. Pe lângă faptul că era prima zi acolo și deja îmi băteau vecinii în calorifer că fac gălăgie (parchetul vechi nu mai era stabil și trosnea sau scotea tot felul de sunete), m-am trezit la ușă cu un tip, care se lua de mine că am parcat pe locul lui și nu am respect față de vecinii mai vechi.
Mi-a explicat nu plătește, dar parchează acolo de 10 ani și e respectuos ca eu să îmi mut mașina, ca să parcheze el. Mi-a spus și că e un loc liber la 2 mașini mai în spate, moment în care l-am întrebat de ce nu a parcat el pe acel loc liber și m-a făcut nesimțit. El e bătrân și parchează de mult acolo, iar eu sunt nou venit și trebuie să ofer respect. L-am rugat respectuos să se care de la ușa mea și de atunci am rămas ”prieteni”.
E ca la puscarie convietuirea la bloc, trebuie sa respecti vecinii mai vechi care au castigat cu timpul dreptul de a face ce vor.
Un amic, bineinteles ca nu eu, in aceiasi situatie.
A parcat si el pe un loc pe care si l-a insusit un oarecare. Amicul a spus ca nu muta masina pentru ca sunt drepturi egale si dobitocul ce a facut? A aruncat cu oua pe masina…
Amicul a luat masina si a evitat sa parcheze in zona urmatoarea perioada, dar macar ala care a dat cu oua, a ramas fara oglinzi si stergatoare.
Cine a procedat corect in aceasta situatie? Nimeni.
@Vlad așa am găsit și eu gumă de mestecat lipită pe încuietori, câinele vecinului se pișă doar pe roata mașinii mele și alte mici șicane din astea. Nu m-am pus la mintea lui și, oricum, între timp am obținut un loc de parcare cu plată. Nu fără peripeții, lol.
La ăsta cu plată, m-a abordat un tip să îmi spună că nu e ok că l-am luat eu, că, la fel, el parca de mult timp pe locul ăla, dar acum are datorii multe la stat și nu mai poate obține loc de parcare. Că el e nebun și că mai bine să fim prieteni, decât dușmani și să îmi văd eu de treabă. M-a abordat o dată singur și încă o dată cu un prieten.
La început l-am luat în serios și chiar îmi pusesem o bâtă în mașină, în caz că apare ăsta vreodată cu chef de scandal (prin sectorul 4 nu prea aș suna la poliție, să nu apară tot prietenii ăluia și să mă bată cu toții, lol), dar văd că s-a liniștit. Între timp am ajuns să ne salutăm, vorbim, suntem ok. Am impresia că nici nu voia locul ăla pentru el, că acum parchează lângă mine mașina, deci trag concluzia că făcea presiune pentru vreun prieten.
@ubercool din pacate o situatie de genul asta se poate complica pentru ca nu stii peste ce retardat dai. Sunt multi dilimandrosi care ar merge bucurosi la puscarie ca te-au matrasit chiar si pentru un loc de parcare.
Cel mai bine ar fi sa eviti astfel de situatii, dar uneori, nu prea poti…oricat ai incerca.
La mine (tot s4) s-au taiat 2 dilimandrosi pentru un loc de parcare. Unu a ramas cu sechele puternice (aproape ia fost taiata carotida si creierul lui a cam ramas fara sange o buna perioada de timp asa ca e cam spre leguma, sper sa-si revina, daca se mai revine din asa ceva) celalalt, probabil vreun it-ist care a vazut multe filme cu Jason 8 ani la puscarie. Aparent nu era nici interlop nu avea nici pile, doar suferea de nebunie la cap.
Ultima oară a fost sâmbăta seara, m-au ajutat să scot boxele în curte.
Le-am şi făcut o dedicație frumoasă, din parteaaa meaaaa, meaaaa pentru Poliția Română, se ştieee. N-am luat bani, că au venit ei cu beutura.
Intr-un oras oarecare era o intersectie semaforizata a doua strazi fiecare avand doua benzi pe sens.La una din strazi un sens si jumatate era blocat de o lucrare de canalizare inceputa si lasata asa, Fiind ora de varf si un Kaufland in zona se formasera ambuteiaje pe ambele strazi.
Credeti ca venise politia sa ajute cu ceva si sa fluidizeze circulatia ? Nu, politia era mai incolo, dupa niste copaci, si filma dintr-un Logan civil pe cei care ii prindea culoarea rosie in intersectie si apoi le luau carnetele. Am scapat la mustata. Din acel moment mi-am pierdut orice urma de respect pentru aceasta institutie.
In fata mea au oprit-o pe o doamna cu o masina care in curba taiase banda. Nu m-am prins de ce au oprit-o, m-am uitat mai tarziu pe filmare.
In curba aia au fost niste gropi mari care s-au rezolvat doar cu multiple sesizari si telefoane la primarie/ADP, si plombarea a fost facuta prost, astfel incat daca nu sunt masini pe ambele sensuri mai bine ocolesti un pic, si cred ca fix asta a facut doamna cu pricina. Ei doar ii dau amenda, dar nu vad zona aia unde inca simti in suspensii reparatia aiurea.
Din cate stiu, pot amenda si administratorul drumului ca nu il intretine ok, dar inca n-am auzit sa se intample asa ceva.
Faza cu apartamentul nu o inteleg.
Daca dai avans+garantie si primesti cheia, faci asta in baza unui contract. Cand ai contractul, legal, poti merge la orice meserias lacatus si-ti deschide apartamentul si-ti pune yala ta. Iti poti face buletin pe adresa respectiva, etc.
Eu inteleg ca era vorba de chirie, nu de cumparat.
Și la închiriere tot pe bază de contract pe face. Contractul se poate înregistra la autorități sau nu (e responsabilitatea proprietarului).
Dar hai să fim corecți, nu cred că toți am avut mereu pe unde am stat contract.
Eu stau de 20+ ani prin chirii. Nu am avut niciodată contract înregistrat. Tot ce-am avut a fost o fițuică fără nici o valoare semnată cu proprietarul.
Ba chiar acum 2 ani cand am cautat ultima data un apartament in Bucuresti, voiam contract pe firma.
Cand am zis de contract, toti au dat-o la intors.
Iar cum o lege a chiriilor nu prea exista in Romania, eu ca chirias nu prea am interes sa inregistrez acel contract. Plus ca majoritatea vor cere bani in plus (asta in caz ca accepta).
@Znuff, are valoare și cel încheiat sub semnătură privată între părți.
Vor încerca diverse autorități să spună că nu, dar are. Dintr-o experiență a unui apropiat, a avut valoare în instanță. Rareori se ajunge totuși la asta întrucât sunt puțini oameni care au energie pentru așa ceva.
Bonus points: dacă proprietarul nu a înregistrat la ANAF*, plătea retroactiv și impozitul. Ajută ca plata chiriei să nu se facă cash, să existe o traseibilitate a banilor care au curs.
*AFAIK de prin 2020 nu mai este obligatorie declararea acelui contract la agentul fiscal, cu mențiunea că proprietarul trebuie să raporteze veniturile în declarația unică (dacă este PF).
*trasabilitate
Am zis să-mi corectez înainte să-mi invalideze cineva argumentul pentru un typo.
@Znuff
Eu sunt patit, in facultate m-am mutat de vreo 7 ori, de fiecare data fara contract. A 8-a oara m-am trezit in strada, pentru ca proprietarului nu-i placuse de colegii de apartament (3 camere / 3 oameni) si efectiv ne-a dat pe toti afara. Politia a ridicat din umeri.
A mai stat de atunci de 2 ori in chirie, de fiecare data cu contract inregistrat. Si cand am stat cu altii, tot cu contrat, fiecare in parte.
Asa am invatat ca exista legea chiriilor si la noi, si cu protectia chiriasilor, de prin 2018 vine si cu drept de preemptiune in caz de vanzare, daca ai stat nu-stiu-cat acolo si contractul e valabil la data punerii in vanzare.
Si da, am ajuns si sa folosesc contractul, cand proprietarul a vrut sa-mi creasca chiria invocand „forta majora” inflatia, la mijlocul contractului. N-am vrut, a incercat sa ma dea afara, am chemat politia, s-a linistit. Sigur ca a incercat sa-mi faca viata mai grea dupa aia, n-a vrut sa plateasca reparatii, etc si am mai dat de la mine, ca n-a fost chiar totul trecut in contract.
Dar contractul e sfant, daca e si legalizat, e si mai bine.
Contractul de inchiriere semnat in privat are aceiasi valoare ca unul facut la notar, intreaba orice notar care cunoaste legile si fix asta iti va spune. Acum contractul nu mai esti obligat sa-l declari la anaf, dar esti obligat sa declari bani obtinuti din chirie. Cat despre declararea contractului la anaf, aia e obtionala si buna doar pt chirias cand plateste prin firma , pentru proprietar este doar bataie de cap ca sa stai la cozi la anaf.
inb4 Au salarii mici si de aia.
Cînd eram mai mic a venit un individ și m-a jefuit sub amenințarea cuțitului într-o după-masă de iarnă. M-am dus imediat la poliție, am lăsat o descriere a suspectului și pe parcursul serii au reușit să găsească o poză cu el, foarte fain, frumos, l-au și prins și adus la secție.
La secție poliția îmi cere să fac o recunoaștere dintre mai mulți suspecți, mă bagă într-o cameră cu lumina stinsă, pun niște lumini pe o ușa și aduc rînd pe rînd mai mulți indivizi din care eu să aleg vinovatul. Identific frumos omul (totul era gîndit inițial așa încât să nu mă poată ăia vedea). După ce identific omul, în timp ce era încă în pragul ușii un polițist aprinde lumina. Omul meu mă vede clar, polițiștii îl iau și aplica procedurile specifice de scăpat omu pe scări în jos spre arest.
Cîteva zile mai tîrziu omu meu e iar pe străzi liber, bine-mersi. Soarta face să ne întâlnim prin oraș iar el să mă recunoască, moment în care scoate un cuțit și vine fugind spre mine. Singurul meu noroc a fost că am putut să intru rapid într-un centru comercial care avea mai mult de o ieșire și am reușit să scap de el. Mă duc iar la poliție, ăștia spun că nu aveau ce să facă și i-au dat drumul pînă la proces (om cu tâlharii, violențe și violuri la activ). Pînă la urmă se face și procesul, primește vreo 7 ani și aia a fost.
Doi ani jumate omul era din nou pe străzi, eu l-am recunoscut, el nu. Dupa alți 10-12 ani omul a injunghiat mortal un trecător care nu a vrut sa îi dea bani și a primit 20 de ani în 2020. În 2021 i-au redus pedeapsa la 13, îl aștept cu interes din nou în libertate in 4 ani, cine știe…
#justitiapecareoaparam
Nu e mai bine la americani, la a treia abatere de genul asta te joci cu colegii de celula pana iesi afara in cutie!
@Nicu aveam si noi un specimen in cartier, in Bucuresti. Toata lumea a avut incidente cu el, inclusiv eu si deja fusese bagat la puscarie pentru niste chestii. In cele din urma, si-a violat nepoata minora si si-a gasit bine meritatul sfarsit in puscarie. Zvonurile spun ca s-ar fi aflat ca a intrat acolo pentru viol si colegii i-au facut felul.
Unul din puținele lucruri care le-aș lua de la americani. Orice infracțiune violentă dovedită, arest până la proces și la revedere. Simplu.
Înțeleg că la proces se stabilește vinovăția dar dacă ai declarație semnată (deci asumată legal) de un martor/victimă ca și infracțiune violentă să nu iei măsurile de rigoare. Dacă e așa din auzite da, mai înțelegi, nu poți să arestezi omul doar că a zis x-ulescu că i s-a părut sau ceva, e discutabil. Dar când ai omul care-a semnat și și-a asumat sub riscul de mărturie mincinoasă nu-i totuna.
Ok. Am citit toate comentariile pana la acest punct, si dupa parerea mea de expert ce nu sunt analfabet functional, 25% sunt scrise de generatia ’88-’92 si fulgi de nea, oameni ce au impresia ca li se cuvin multe (mai ales ala lovit cu oglinda). Ok, poate nu e corect, nu e normal sa te certi si sa te bati, sa faci scandal, dar pentru ca unul a scos limba la tine si te-a injurat de mama, sa depui plangere, cred ca tine de o ura interioara si frustrare uriasa
ai citit dar nu prea ai inteles!
tu esti ala de batea copiii la bloc dar ti se parea normal, ca asa te calesti!
Ce pretentii tampite, sa nu ma loveasca oamenii cu masina!
Niciodată ajutat, doar iertat de câteva ori.
Pe mine m-au ajutat când nu m-au chemat la sediu ca ți-am strâmbat stergatorul…
TL;DR – aproape niciodata. Cu o singura exceptie, mi-au vorbit foarte politicos si interactiunea a fost fara probleme, dar si fara rezultate palpabile.
1. acu vreo 10 ani, in centrul Bucurestiului, langa blocul Zepter. Parcat regulamentar, fara sa blochez nimic. Vorbeam la telefon pe trotuarul opus si am vazut cu ochii meu cum vine proprietarul casei, propteste masina in botul masinii mele, arunca pe capota mea doi saci de Ceresit. Am chemat politia, el mi-a aruncat buletinul pe geam ca se ducea sa isi ia sotia. Au venit agentii, si-au facut cruce, nu le venea sa creada, poze, camere video tot ce vrei. Am scris la politie de mi-a cazut mana, pana la urma am primit peste vreo 8 luni prin posta juma de top de hartie de la un procuror care concluziona ca nu s-a facut nimic. Mi-am facut masina pe CASCO. Aici politia si-a facut oarecum treaba dpdv birocratic, dar cred ca puteau sa faca ei ceva pana sa ajunga la un procuror sa consume timp.
2. Am fost invatat cum sa dau spaga (literal) de catre un echipaj de rutiera in Bucuresti, care m-a surprins pe galben-rosu. Eram mult mai tanar, mai prost, si chiar gresisem, am dat conform instructiunilor (fara sa ma duc la bancomat ca e cu camere, lasa, da tu ce ai la tine).
3. Pe E85/DN2 intre Focsani si Adjud, reclamat comportament extrem de agresiv in trafic, aveam si dashcam si tot ce trebuie, omu era un pericol public evident. Desi trecusem de un echipaj de rutiera cu 1km in spate, sfatul a fost „aa pai veniti la sectia pe raza careia s-a intamplat si faceti plangere”. Eu fiind un calator in drum spre alta destinatie, fara nici o legatura cu zona pe care o tranzitam. Aham. Cat imi spunea asta la telefon, a trecut echipajul de politie rutiera pe langa mine, agale…
4. In Brasov, leaganul civilizatiei, in urma cu vreo 8-9 ani am gasit masina sparta in parcarea din fata hotel ARO. Am stat la politie ore, am scris de mi-a cazut mana. O tanti m-a intrebat de minim 7 ori daca sigur paguba declarata e reala (estimata la un pic peste 1000 euro). I-am enumerat ce lipseste si cat au costat. Nu am mai auzit nimic niciodata.
5. Un coleg englez a luat o teapa fenomenala la taxiuri la Otopeni, in loc de 90 lei, a platit 900, si cu niste chestii vecine cu talharia. Am aflat eu cine era tipul, cu nume prenume, buletin, care era istoricul etc…pornind de la stampila aplicata pe „chitanta” care era falsa. Am fost cu colegul la Politia din cadrul aeroportului, am scris amandoi de ne-a cazut mana (eu traducator). M-au chemat pe mine peste cateva saptamani 2 politisti la aeroport, au scos statia, au scris ceva in ea, mi-arata ecranul, ala era tipul. Il cunosteau in detaliu, stiau si ca nu sta la adresa din buletin, ci la maica-sa nush unde etc. Au zis ca se rezolva si probabil recupereaza si paguba. Nu am mai auzit nimic niciodata. Am sunat o perioada la ei, vesnic era „comandantul stie detaliile astea si e pe teren/a terminat programul la 4” si alte cacaturi de gen. Colegul din UK a ramas siderat, practic am facut aproape toata treaba lor si tot degeaba.
6. Mai recent, o teapa leagata de telefoane mobile pe OLX, acolo m-am dus cu imagini clare de pe dashcam, a gasit-o politistul pe respectiva (mi-a dat poza pe whatsapp initial, apoi am fost la identificare la sectie). Stia cine e si cu ce se ocupa. Nu am mai auzit nimic de 6 luni.
7. In perioada pandemica, vecinul de sub mine a surprins in timp real doi hoti care au incercat sa ii fure bicicleta de pe terasa (gard de minim 160cm). Acolo am dat camerele video clare politiei, i-au prins in aceeasi zi pentru ca au mai incercat sa sparga in zona inca un apartament. O cataloghez ca (singurul) succes.
8. In urma cu vreo 12-15 ani, pentru ca am sarit in apararea unei femei agresate de unul pt un loc de parcare, am fost amenintat, printre altele, cu arma de catre un nene in intersectia Lacul Tei cu Grigore Moisil. M-au sunat sa imi spuna ca l-au prins prin Floreasca si ca se confirma ce am zis, seara omul era la floriaria din colt razand cu restul cioar…etnicilor fara probleme si asa a tinut-o toata vara.
Singurele situatii in care par ceva mai eficienti sunt plangerile de muzica tare din bloc si atunci cand e ceva foarte facil de amendat la cei de la rutiera. Nu am fost niciodata genul „fuck the police”, „capete de creta”, nu ii urasc, dar pe masura ce trec anii ma lovesc periodic de inutilitatea lor in raport cu mine, un simplu muritor.
PS. tot recent in pandemie, ca mi-am adus aminte: la Primo Fast Food la Romancierilor am fost martor la un accident cu fuga (fara victime). Am lasat nr de telefon la soferita pagubita, i-am dat video de la camera masinii. Mi-a spus ca Politia i-a zis ei sa se duca „prin zona” sa vada unde sunt camere si sa le ceara, ca ei nu au ce sa faca. Intr-un final dupa vreo 3 zile mi-a zis ca l-a gasit ea pe vinovat prin cartier impreuna cu prietenii ei si de-abia de-acolo a preluat politia. Masina urmarita era parcata la vedere pe un trotuar, cu oglinda schimbata si inca cu urme de la vopseaua masinii ei vizibile pe caroserie…
Daca mai stau, imi mai aduc aminte faze de-astea.
2009 Amenda contraventionala neacordare prioritate (cei implicati recunosc, dar polițistul scrisese deja pv-ul, refuz primirea ca nu a scris ce am vrut).
-contest in termen
-a doua zi după contestație se muta subit trecerea de pietoni, dispar semnele ca a fost trecere
-la judecată m-am dus singur, nepregătit și am solicitat doar anulare pv (vreo 9 inși înaintea mea nu s-au prezentat, contestasera doar sa aibă dovada de circulație de sarbatori) + luat în derâdere că nu știam procedurile procesuale
-în toamna primesc plicul ca mi se admite contestatia
-nemaiprimind nimic, am condus în continuare, fiind oprit periodic de orice mașina de rutiera pentru verificari
La vreo 2 ani de la incident, un var ma întreabă ce am cu politia, ca la o oprire, după nume, l-a verificat într-o agendă!!!
*****
relativ in aceeași perioada un instructor auto pățește aceeași fază, insist sa conteste.
Contesta, câștiga, la aceeași judecătoare.
După un timp, un polițist îl oprește și ii spune sa predea permisul.
Politia depusese contestație la decizia instanței, el „a fost citat” în acte, neprimind citația, politia a câștigat.
***
In același an, judecătoarei i se suspenda dreptul de a conduce câteva luni!!!!!
Buey in ce oraș e asta ? Politia mai mafiota ca interlopii ! Sau or fi totuna
Eu aveam filmare cum mi-a ridicat unul bratul de la stergator si cand a cazut s-a rupt clema! Omul nu recunostea. Am mers la sectie si depus plangere! Dupa doua zile ma suna seful de sectie, ma miram ce rapizi sunt! Omul voia doar sa stie cu ce camera filmez, ca se vede bine si vrea si el sa isi cumpere! Cu plangerea a mai durat o luna, l-au convins pe om sa imi plateasca paguba (el director in ANAF cu casa de 200k eur mi se plangea ca e bugetar, si mi-a dat numai jumatate) si iar a trebui sa merg la sectie sa retrag plangerea, dar macar nu mi-au dat amenda!
Si ne zici si noua cum se numeste camera?
eu știu vreo 3 care joacă poker și mereu îi pândesc la mese să le iau banii, deci pot spune că m-au ajutat.
Pe mine nu m-au ajutat niciodată, dar i-am ajutat eu odată.
Mergeam pe o străduță în zona Dorobanți și doi agenți m-au rugat să îi traduc ceva unui străin (ei nu știau engleza). Străinul avea un iPad pe care arăta frenetic că cineva i-a furat iPhone-ul și Find My iPhone arăta ca iPhone-ul este într-o casă pe străduța pe care eram. M-au rugat să îi spun că ei nu au cum să intre acolo pentru că motive. I-am spus tipului: „sorry, but romanian cops are useless, they can’t do anything”. L-am consolat pe om, le-am zis „cu plăcere!” polițiștilor și am plecat.
Mergeam pe un DN, in fata mea o masina care mergea haotic, depasesc si observ soferul rosu la fata si abatut, presupun ca e beat. Sun la 112, explic ca am observat o masina in trafic a carui sofer parea baut si conducea ciudat, ma intreaba toate detaliile mele de parca ar fi contat si spune ca politia va face un filtru in urmatoarea localitate.
Ma opreste filtrul de politie, imi cer documentele, isi dau seama ca eu am sunat, ma verifica la sange 5 minute, ma intreaba de trusa-extinctor. Trusa medicala expirata de 3 saptamani, imi da amenda 500 lei.
Ala care trebuia oprit nu mai ajunge localitatea cu filtru, atinge o masina de pe contrasens in care erau 4 persoane, 2 raniti.
Daca aveam trusa medicala valabila toate astea nu s-ar fi intamplat, nu-i asa?
Prin 2016, bunica sotiei a fost jefuita de cei 8000 lei pe care-i tinea in casa ca buget pt inmormantare (don’t ask, cu batranii la 90+ nu se poate rationa). Initial am crezut ca i-a luat si i-a ratacit ea, dar era tot mai clar din cum arata casa ca cineva a cotrobait pe acolo. Vine criminalistica, ia amprente, exista cativa suspecti care „se stie” ca se ocupa cu dinastea, dar nici o dovada, nici un semn de politist. In 2021 vine scrisoare pe numele lu soacra-mea, cea care a depus oficial plangerea, ca au trecut 5 ani, nu exista suspecti, dovezi suplimentare zero, cazul se claseaza. Dupa care, din marinimia inimii de organe de ancheta, s-a luat decizia de a se renunta la plata cheltuielilor cu ancheta, dar pe un ton de genul ca „data viitoare sa nu ne mai cauti cu prostii dinastea”…. 2022, batrana inca traieste.
I-a bagat la pacanele.
mi-a fost sparta masina acum multi ani, prin 2006 si mi-a fost furat radio casetofonul auto. M-a sunat politia in miezul noptii sa ma anunte ca masina este sparta.
Au luat amprente de pe masina, mi-au luat si mie amprentele (pentru a le exclude din probe cred) si dupa 2 saptamani cred, cand deja imi luasem gandul de la casetofon, am fost sunat de politie ca mi-au gasit casetofonul.
Hotul, un pustan de vreo 15-16 ani mersese cu mai multe casetofoane la un magazin cu reparatii casetofoane sperand sa le vanda acolo, dar domnul de acolo, pe care il apreciez pentru onestitate, a chemat politia pentru ca s-a prins ca acele casetofoane sunt furate.
Deci se poate.
nu vreau sa-i apar pe politisti dar, chiar si urmarind postarile de mai sus, rezulta clar ca buba cea mai mare din tara asta nu este politia ci justitia ! justitia romana este o molima care distruge tot ce atinge; decat sa-ti cauti dreptatea in justitie mai bine-ti bagi un bat in cur .. politia este chiar ok pe langa justitie; vorba aia, „de la cap se-mpute pestele”
TLDR: E ok. Ești tânăr, ai timp să te lecuiești.
Restul, știți povestea.
Într-o zi cu soare am întârziat la un accident, așa cum am întârziat cu comentariul.
Accident în intersecție mare, cu trafic. 60-100 de oameni deja prezenți. Ca pe blog.
Și-mi zic: să mă bag în seamă? are rost? nici nu am văzut accidentul…
Până să apuc să îmi răspund 112 era deja format.
– Sărut-mâna, accident, stație de metrou, bulevard, linie tramvai, știu că e posibil să fi sunat altcineva între timp.
– Vă rugăm rămâneți la telefon, vă transferăm la echipaj, știm de accident, nu știm unde trebuie să venim exact, au sunat și au închis.
Mai trece un sfert de oră.
Două mașini, 1 rănit pe o bancă, vine poliția locală care doar dirijează circulația, nu are treabă cu accidentul. Unul cu mașina era nervos că nu e lăsat să treacă de: ce e mare, roșie, face nino-nino și are prioritate. Apare pompierul smurd cu care vorbeam în telefon: Unde sunt copiii? Mai trec câteva minute apare și ambulanța.
Doi ani mai târziu. Sună telefonul.
– Subcomisar puteți să veniți să dați o declarație în legătură cu accidentul?
– Care din ele?
– Cel cu deces.
– CE?
Mergem, dăm declarație. Dosarul e în cercetare. Nu e ca și cum intersecția respectivă nu e împânzită de camere.
Încă doi ani mai târziu cineva nu vrea să îi apere pe polițiști, DAR
… să mă bag în seamă? are rost? știm răspunsul.
Acum 4 ani cineva a murit într-un accident(după) și dosarul probabil e încă în cercetare.
Poate mă cheamă acum pentru declarații la accidentul de muncă cu minor(15) angajat la ADP Sector 1 de acum 4 ani în față la Mega la Victoriei.
Sună telefonul. Nici ăștia nu știu unde trebuie să vină.
Între Buzești și Calea Victoriei, în față la Studio 20.
asa este – ma simt tanar la cei 50 ani ! :))
Am rămas fără benzină pe autostradă în Ungaria. A venit poliția, le-am zis ce-am pățit și m-au dus cu mașina lor vreo 40 km dus întors până la o benzinărie. Le-am și împuțit mașina a benzină. Nicio amendă, nimic. Le-am mulțumit și am plecat mai departe.
Mai rar așa ceva
Dacă rămâneai fără pâine…
am dat blana in motor si am ramas fara benzina undeva dupa cernavoda. 2 baieti intr-un fiat 500 bleu m-au plimbat pana la constanta si inapoi.
bine, nu erau politisti.
Ba ce rai … Ei (Politia) vor respect. Dar cand e vorba sa-si dea interesul pentru treaba la care primesc salariu, ioc . Doar scarba in loc de respect . De fiecare data cand ma gandesc la Politie este fix acelasi sentiment .
Era sa iau o teapa in 2015 cu o masina furata! Masina parcata frumos pe un camp in Dobroiesti (pe vremea cand nu erau case langa case si curti minuscule). M-au sunat sa-mi zica ca poate ar fi mai bine sa-mi retrag plangerea, ca nu e recomandat, fiind niste interlopi. Eu am depus anonim informatia, dar ei au legat-o de mine persoana fizica :))) fmm MAI .
Am zis ca nu stiu si nu ma intereseaza, ei sa faca ce stiu .
Din comentariile de mai sus și din propria experiență, poliția română e, în cel mai bun caz complet inutilă, iar în restul de cazuri ticăloasă de-a dreptul cu cei pe care ar trebui să-i ajute, pe o mână cu infractorii și inculpații din dosare.
Să dăm afară măcar jumătate din ei și desigur mai multe drepturi populației pentru a se putea apăra de infractori.
@tester ai auzit de inutilitatea rromana? egzact!
da; spart casa (doar demisolul), venit miliția; cerut milițian voie tauletă; înainte de milițian, givenchy-ul meu era în baie; plecat milițienii, parfumul ioc;
trebuit cumpărat parfum nou, deci da!
M-au ajutat: mi-au dat datele de buletin ale unui nene care depusese plangere pentru agresiune si distrugere impotriva mea. Am rezolvat cu niste baieti, si-a retras plangerea.
hehe, au ai mei casa la tara si si-au facut solar si aveau inauntru o motocositoare, la un moment dat noaptea cand au uitat sa dezlege cainii, motocositoarea a fost furata (cretinul de hot a si taiat nailonul la solar cand putea lejer sa foloseasca usa care nu era incuiata). merge taica-meu la politie, se face constatare se da declaratie, le da si un posibil suspect (cineva care ii facuse niste lucrari cu cateva zile mai devreme).
se pune politia intens pe cercetari si tot cerceteaza, pana ce dupa un an il suna cineva nervos de la politie pe tata ca de ce nu vine la sectie sa dea o semnatura ca nu mai depune plangere (sau ceva de genul), ca dosarul e deschis de peste un an si ei trebuie sa inchida dosarul, ca e de prea mult deschis si oricum nu mai au cum sa gaseasca pe cineva.
Un coleg de muncă după o noapte de colindat barurile din oraș, rupt de beat, a rămas împotmolit cu mașina în zăpadă în fața sediului poliției și doi polițiști l-au împins. Măcar l-a dus mintea să nu deschidă geamul să le zică: Mmmm… hâc, lțumesccc.
totusi mi-am mai adus aminte de o intamplare cu tata cand a fost ajutat de politie asta pe la inceputul anilor ’90:
se trezeste tata intr-o dimineata sa se duca la serviciu, iese frumos in fata blocului (era perioada in care aveau masina din bloc el si vreo 2 vecini) si cand se uita mai atent la masina (Dacia 1310 ca toata lumea, rosie, toata copilaria mea e plina de amintiri de pe unde s-a mai stricat masina aia) observa ca sta pe caramizi, rotile disparandu-i peste noapte.
avand mare incredere in poltia romana si institutiile statului, mai ales ca erau anii ’90, tata nici macar nu se mai sinchiseste sa se duca sa faca plangere, se duce sa caute roti, da,r plangandu-se la un prieten, e convins sa se duca la politie. intra acolo sa faca plangere si nici nu apuca sa isi spuna baiul ca politistul deja il intreaba: „nu aveti cumva o Dacie rosie nu numarul x? poftiti si va luati rotile”
norocul lui tata era ca langa blocul nostru era un bloc de politisti si hotii ii lasasera si pe cativa dintre ei fara roti, asa ca s-a facut o mobilizare exemplara si in cateva ore s-au prins hotii si s-au recuperat si prejudiciile, atata competenta si rapiditate de la politie nu o sa vedeti toata viata voastra.
Așa fac și americanii mai nou :))
Dacă ești polițist, în unele cartiere pun mână de la mână și-ți plătesc reducere doar ca să te muți la ei în cartier.
Pe ideea că dacă se află că stă un polițist acolo altfel se mișcă treburile, și băieții cu chestii vesele de la colțuri sunt mai atenți, mai discreți.
Deci nu suntem doar noi.
M-a ajutat ultima oara miercurea trecuta. Am parcat pe locul vecinului, ala a chemat politia, politia m-a sunat pe mine. era cat pe ce sa imi dea amenda, si nu mi-a mai dat, mi-am cerut toate scuzele posibile si i-am imbunat. In schimb, am primit o teapa de la un mester, dat avans si ala nu a mai venit vreodata . Aveam chitanta de mana si copie de pe buletinul individului. La politie au zis ca nu au ce sa ii faca, cel mult sa il oblige sa faca lucrarea pentru care s-a angajat. Sa creada ei ca mai bag un hot dovedit in casa.
Bătut în podea la vecinul de sub mine, că era un fel de Hanul Drumețului la el. Vecinul a venit la ușă. A cerut în mod repetat să ies pe sală, să o dăm bărbătește, el beat fiind și neținându-se prea bine pe picioare. M-a ținut nevasta în casă. S-a dus apoi în apartament și a început să urle că pe mine mă taie și că pe nevastă o violează.
A doua zi la Poliție. Cu martori care au auzit, cu astea. Între timp coboram la 10, nu la 9, și veneam pe scări având grijă să am un pic de timp să reacționez dacă e să fie ceva, nevasta destul de speriată și ea.
S-a rezolvat peste 3 luni. Când a venit polițista de la secție și a zis că s-a rezolvat, ei se vor muta, nu o să mai am probleme.
Frumos. Siguranță și încredere. Mai bine chemam eu doi băieți pe care-i cunosc în Militari, rezolvau ei înaintea poliției
singura data cand imi aduc aminte sa ma fi ajutat a fost acum vreo 2 3 ani.
in intersectie la vatra luminoasa un dobitoc cu o duba grabit pe banda de dreapta sa se bage cu tupeu inainte. eu… muie gogule, ca loganul meu e indoit la toate colturile oricum. ma atinge, pun avariile si ma opresc pur intamplator fix in fata sectiei 8. ne dam jos sa constatam si pe langa el se dau jos o gloata de badigarzi de mega image, evident la intimidare si agresivi. am strigat si eu tare „politia!!!” si din fata sectiei au rasarit un ofiter tinerel si doi vlajgani jandarmi. badigarzi am zis? potarnichii…
politistul mi-a recomandat sectia de accidente usoare, mi-a explicat exact unde e si a zis sa ajung cat mai repede.
mai departe, intre dimitrov si obor imbecilul a incercat din nou aceeasi manevra :)). evident si-a luat muie din nou, fara sa ma mai atinga de data asta.
dupa cateva ore la accidente usoare politistul imi arata un mugshot si ma intreaba „asta e?” yup, nailed it. a zambit sinistru si a zis ca se rezolva.
i-am zis ca vreau doar sa inregistreze incidentul ca loganul oricum nu il mai repara nimeni, are 14 ani si 300k km. omul nu aparuse pana atunci sa declare. mi-a dat dovada de reparatie totusi, nu am mai primit nici o informatie de atunci. totusi zambetul ala :)))
in rest doar am fost iertat de cateva ori. o data ca beam niste beri de ziua mea pe bancuta in fata blocului. de alte cateva ori pentru greseli in trafic fara nici o consecinta. de fiecare data dat prin statie, au constatat ca am x ani de condus si cazier zero, m-au avertizat verbal sa fiu mai atent.
Asta cu cearta pe locu’ de parcare care nu-i de fapt a nimanui chiar nu-i treaba politiei.
Am dat si io la un moment dat peste un cetatean d’asta de tat cotcodacea ca ii locu’ lui de parcare si d-alea.
I-am explicat frumos ca „locurile” de parcare nu sunt platite/alocate si ca parchez fix unde gasesc liber. Daca vrea, n-are decat sa dea foc la masina – e de firma, a doua zi vine masina de rezerva pana sta aia stricata in service si io nu platesc nimic.
Cand o iau p-aia reparata din service, o sa fie doo masini parcate – ghici unde – fix unde gasesc, pana o returnez p-aia de rezerva.
De asemenea, mi-am exprimat speranta ca si el, la fel ca mine, nu-i tare atasat de o gramada de fiare; nu de alta, da’ pe mine cum nu ma intereseaza prea tare, nu ma uit cu mare atentie pe unde merg, si s-ar putea sa-i zgarii gramada lui de fiare.
En fin, omu’ o vazut ca n-are cu cine face concurs de nebuni si o lasat-o balta.
Mai ales ca am avut masina la revizie si o vremea am avut si rezerva parcata p-acolo.
Păi nici n-am zis că e treaba poliției.
Distrugerea proprietății este.
Tehnic da, ca gramada de fiare intra in categoria proprietati.
Practic, daca omu’ nu ti-o spart casa/falcile all good, live with it. Daca da, scoti si tu bata aia de baseball in loc sa meri la politie.
Nus’, nu-s in categoria alora de vad orice zgarietura pe masina. Se strica, se repara, se arunca, se ia alta.
Chiar cu vreo 3 săptămâni in urma am chemat politia fiindca patronul unui kkt de de restaurant (Charlie’s Pub) credea ca i-a luat mumasa cartier. Rasuna bassul in tot cartierul Soarelui. In 30 de minute au rezolvat baietii, s-a facut liniste, ne-am pus la somn tot cartierul.
Cu vreo doua luni in urma a mai fost un eveniment de neam prost chiar pe scara, deasupra ap meu. Eu nu eram acasa atunci si sotia a zis ca nu suna, ca mai indura. Pana la urma se pare ca tot l-au vizitat baietii buni si au oprit chermeza. S-a dovedit ca sunase un vecin
Pe vremea când lucram la Castel Film am avut într-un Logan MCV trei cadavre recuzita foarte mișto făcute pe bancheta rabatata din spate. Vreo trei patru nopți am avut masina cu alea cât se poate de vizibile în parcarea de la Athenee Hilton ca acolo erau cazați parte din staff. Aveam număr în geam dar nimic inscripționat pe mașină. Acolo erau mereu ba duba de jandarmi ba mașini de politie cu atât mai mult când se făcea schimbul. Nu a dat nimeni nici măcar de curiozitate un telefon sa zică ia deschide ba Gogule masina sa vedem ce ai tu aici.
Pe mine politia m-a ajutat o singura data: un amic (ofiter de politie, deja pensionar ca are aproape 50) dar in civil, m-a ajutat sa car jos trei etaje masina de spalat cand m-am mutat.
In rest, 3 cazuri in care au dovedit incompetenta nerezolvand nimic, un furt, un trecut pe rosu care aproape a atins copilul, o descindere gresita.
Chiar cu vreo 3 săptămâni in urma am chemat politia fiindca patronul unui kkt de de restaurant (Charlie’s Pub) credea ca i-a luat mumasa cartier. Rasuna bassul in tot cartierul Soarelui. In 30 de minute au rezolvat baietii, s-a facut liniste, ne-am pus la somn tot cartierul.
Cu doua luni in urma a mai fost un eveniment de neam prost chiar pe scara deasupra ap meu. Eu nu eram in tara atunci si sotia a zis ca nu suna. Pana la urma se pare ca tot l-au vizitat baietii buni si au oprit chermeza. S-a dovedit ca sunase un vecin
Poliția Rutieră m-a ajutat de câteva ori, iertându-mi mici greșeli de genul „forțat culoarea galbenă a semaforului” sau „staționare în loc nepermis”. Slavă Domnului, până acum n-am avut nevoie de ajutorul vreunui polițist și sper să nu am nici de acum înainte.
În rest, problemele mele curente sunt cu locul de parcare, proprietate privată, în fața blocului (construcție 2012). Deși locul este marcat și semnalizat corespunzător, inclusiv pe peretele blocului, mă trezesc mereu cu mașini străine parcate, fără telefon lăsat în parbriz. Când sun la Poliția Națională, mi se spune că nu e treaba lor, să sun la Poliția Locală, iar Poliția Locală îmi spune că ei se ocupă doar de locurile de parcare date de Primărie… Wtf!?
Care va să zică, degeaba plătesc impozite pe bucățica aia de teren cadastrat ca loc de parcare, că nici autoritatea centrală, nici cea locală nu mă ajută. Frumos, nu-i așa?
M-a „ajutat” Poltia de Frontiera romana ultima data, deja neraspunzandu-mi la telefon din strainatate (a trebuit sa-i rog pe ai mei sa sune din Romania) ca sa-mi confirme ca desi majoritatea tarilor din UE recunosc cardurile de identitate din Franta a caror validitate a fost prelungita cu 5 ani (deci valide, chiar daca aparent expirate), Politia de frontiera nu stie sa citeste un text explicativ tradus din franceza in romana, dom’le daca scrie pe carte de identitate ca e expirata e expirata si punct. A asadar trebuit sa-mi preschimb cardul intr-o perioada in care pentru depunere se astepta o luna si jumate. Sunt curios cat o mai dura fabricarea.