Situația la zi – vineri, 4 februarie

AlterEgo îmi spune că articolul ăsta din Bursa e valoare, și că ce se scrie acolo a fost ignorat de restul presei. A trebuit să-i explic că Bursa și-a distrus credibilitatea acum 10 ani, de aia ce scrie acolo nu e luat în serios de nimeni, chiar dacă, precum un ceas stricat, mai arată ora exactă uneori.


Am terminat de râs la faza cu sfințirea curbei (care e aici)? Bun. Faza e simplă: e mai ușor și dă mai bine la alegători să aduci un popă să facă dansul ploii în loc să pui parapeți de beton între benzi, să nu mai existe accidente frontale, ci doar ieșiri în decor.

Prostul e mulțumit, uite, primarul e omul lui Dumnezeu, a făcut ceva pentru noi, cine mai moare acolo sigur a greșit cu ceva. Poate n-a mai dat pe la biserică,maică.


AUR se macină singur, cum spuneam acum un an.


Curse și carduri împrumutate, o tragedie din cauza a 100 lei.


București, 27 ianuarie 2022. Marți a început perioada de tratare a semințelor de porumb și floarea-soarelui cu pesticide interzise în Uniunea Europeană. Acest lucru a devenit posibil după ce noul Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a emis în 17 decembrie 2021 o serie de derogări pentru folosirea a trei pesticide neonicotinoide. Derogările permit de asemenea tratarea semințelor de sfeclă de zahăr. România continuă să folosească pesticide toxice nocive pentru albine, deși în ultimii ani Ministerul Agriculturii a dat semnale că dorește alinierea la direcțiile europene prin eliminarea din derogările anuale a tratamentului cu neonicotinoide la culturile de floarea-soarelui și rapiță.


Ia te uită, poliția rutieră poate fi utilă atunci când vrea și, în cazul unui accident rutier, dă detalii importante, cum ar fi că primul autovehicul era semnalizat. Nu zice nimic de cel de-al doilea, dar e un pas în direcția corectă.

Vă dați seama ce distracție o să fie când o să avem din astea?

sosele-autostrazi-22

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

50 comentarii

  1. Inflatie cat casa, vrei sa cumperi o rabla auto pentru program nu mai gasesti sub 2700.

    00
  2. Nu o să avem și nu o să fie distracție.

    00
  3. Ce frumos a dat-o primarul ca el nici nu știa cum de s-a intamplat de cardul lu fiu-su a ajuns in camionul acela.
    Apoi cum a inceput sa vomite cuvinte frumoase despre decedat: „era foarte iubit”, „nu consuma alcool”, „era prieten cu toată lumea, inclusiv cu copiii lui”.

    Problema majora e ca astia nu înțeleg (sau se prefac ca nu inteleg) motivul pt care s-au inventat legile astea: tocmai ca sa nu fie șoferii nevoiți sa mearga ca bezmeticii si sa nu fie obosiți peste limita.
    Dar na, când vedem doar bani, undeva trebuie sa crape ceva, ca nu poate merge la nesfârșit asa.

    00
  4. Ar trebui sa-l aducem pe popa ala sa sfinteasca niste intersectii din Bucuresti dar partea complicata e ca ar trebui sa faca asta zilnic.

    00
  5. Sa puna un bancomat inainte de tolboothul ala, sa opreasca oamenii sa scoata bani.
    In plus, trebuie un sobor intreg de preoti sa sfinteasca toate curbele alea lunar la cati or sa mearga pe contrasens. Parohia nod rutier Bragadiru.

    00
  6. Dada Dzeu nu are altă treabă, doar să ne apere pe noi de accidente rutiere, scumpiri, covid și ruși. Putem sta liniștiți.
    ” Aur se macină singur” n-avem noi norocul ăsta, trebuie să mai punem și noi mâna. Știrea cu 100 lei tragedia e tristă de tot.

    00
  7. În loc de parapeți de beton se recomandă cabluri tensionate. Nu reduc din lățimea benzii ca Grindeanu și disipă forța impactului. Peste zece ani.

    00
  8. Condusul peste program la tiristi e o problema, dar acolo totusi ai card, mai poti verifica. Dar sa vezi la dube de 3.5t si astea de categoria B! Multi dintre aia merg peste program la ordinea zilei!

    00
    • Am avut un transport de facut din Praga pana in Bucuresti. Baiatul a venit din ungaria in cehia, deci vreo 3 ore minim si apoi direct spre bucuresti inca vreo 14 ore. N-a oprit decat la benizarii pe drum. Deci minim, a condus neintrerupt 17 ore.

      00
    • Imi povestea un sofer de microbuz cum acum cativa ani a condus un autobuz cu o echipa de sport de la Bucuresti in Danemarca practic non-stop. Cola, energizante si opriri doar pt pisu’.

      00
    • Pentru Webber.Nu s-a inventat duba si soferul care sa faca Praga-Bucuresti in 14 ore.Mai pune macar 3 ore.

      00
    • 17 ore atunci. E si mai rau in cazul asta.

      00
    • Praga pana la granita in Romania, cam 9 ore la modul realist (da, stiu ca se poate intampla sa fie autostrazile ungurilor toate complet libere, sa nu fie ambuteiaj pe langa Brno, unde-i inca in constructii, sa nu se lucreze absolut niciunde intre Praga si Brno; atunci ajungi in 7 ore la granita, dar zeul autostrazilor nu face zilnic minuni). De la intrare in Romania pana la Bucuresti doar 8 ore? Pe valea Oltului?

      00
    • Completare:
      Pe acolo pe unde e ciotul ala de autostrada incomplet inca (Margina-Holdea)?

      00
    • NOU
      #30

      Am facut Bucale-Timisoara in vara in cam 6 ore si un pic, pe Valea Oltului, pe zi. Nici nu am mers vitejeste, cam in limita de viteza. De la TM pana la Nadlac poti face 45 de minute daca o calci (verificat) sau o ora si un pic de mers regulamentar. All-in-all Nadlac-Bucale in 8 ore e realist, daca opresti doar sa alimentezi, eventual 1 singur pipi. Daca o arzi la cafea, sigur nu iese.

      La Margina e OK, au reparat drumul. Sunt 14 km care ziua se fac in ~15-16 minute iar noaptea mai repede un pic.

      00
  9. 2 + 4 Sedinta la militie, undeva acum 2 ani, se propune de catre seful de la rutiera ,de pe zona de la punctul 4 ca in curba respectiva sa se instaleze parapeti de beton. Sefii mari, parapeti de beton inseamna ca trebuie iluminata zona, costa prea mult deci nu se poate. Intre timp in curba respectiva au mai murit niste oameni si asta doar pentru ca niste incompetent numiti politic nu vor sa munceasca.
    Ps: Cel cu propunerea : sa mai asteptati propuneri de prevenirea accidentelor daca tot m-ati fu… fara alifie

    00
  10. Am căutat fix azi de curiozitate pe Google să văd ce-au mai sfințit preoții ortodocși din România în ultima vreme și am găsit așa:

    – Uzina de apă de la Barajul Paltinu;
    – Un Lamborghini Aventador;
    – Un set de undițe de pescuit;
    – Sediul DELGAZ-GRID (punctul de lucru Onești);
    – Conducta de gaz a satului Vlădiceni;
    – Doi delfini (pe nume ”Ni-Ni” și ”Chen-Chen”);
    – O curbă periculoasă din județul Bacău;
    – Polițiști;
    – Un pod pietonal;
    – Un tramvai;
    – Instalațiile defecte ale uzinei termice din Motru;
    – Un bordel;
    – O flotă de taxiuri.

    00
  11. Cei 100 de lei nu sunt doar atât. Sunt 100 de lei pe zi. Poate nu reușește sa facă a 3a cursa 20 de zile pe luna, sa ii iasă și lui 2000 de lei in plus. Dar 10-15 zile tot face.
    Iar oboseala se aduna. De luna asta, de luna trecuta și tot așa.

    00
  12. O fabrică de sticlă mi-a mărit ieri prețurile la abajururi de sticlă cu 55%.

    Au zis că este prima dată în istorie când costurile ptr energie (gaz) sunt mai mari decât cele cu personalul…

    All over inflația la mine este tot în jur de 30% p. a. Comenzi din gastronomie reîncep sa intre timid… De la două hoteluri și ceva office am. Privații comandă ieftin. Prețurile mele le-am crescut cu 20% și au fost acceptate…

    00
  13. „Ia te uită, poliția rutieră poate fi utilă atunci când vrea și, în cazul unui accident rutier, dă detalii importante, cum ar fi că primul autovehicul era semnalizat. Nu zice nimic de cel de-al doilea, dar e un pas în direcția corectă.”

    In stire zice:
    „Imediat după producerea evenimentului, șoferul unui alt autotren oprește pe bandă de urgență pentru a acorda sprijin, însă este acroșat de un autoturism.”

    Nu se specifica cat timp a trecut de cand a oprit al doilea TIR si pana la-a acrosat autoturismul.
    Apoi aveti si voi intelegere, TIR-ul este mic, greu de vazut, te poti impiedica de el oricand…

    00
  14. Se pare că și USR se cam mănâncă singur..

    00
  15. @Vali

    Poti pune, te rog, un link cu stirea despre pesticidele interzise? Multumesc.

    00
  16. Politica la capul partidului e un soi de Hunger games, exista NOI pana cand se iveste aceea oportunitate ca EU sa acapar toata puterea.

    00
  17. Dupa mai multe accidente soldate cu morti, aproape de Craiova s-au instalat parapete de beton in urmatoarele locatii (mai cunoscute) in curbele de la Padurea Sarului, langa Bals, in curbele dinainte de Racari (cum mergi spre Filiasi) sau dupa ce se trece de CET-ul Isalnita, spre Beharca. Si surpriza, s-a redus foarte mult numarul accidentelor mortale. Ca Geani nu are cum sa sara peste parapet, oricat de mult si-ar dori sa ajunga pe contrasens. Cine ar fi crezut? De aceea, propun ca, acolo unde nu se pot instala parapeti de beton, sa fie bagati in beton doar pana la genunchi toti puletii care nu au aprobat asa ceva, ca sunt prea scumpi, ca sunt prea gri etc

    00
  18. 4. Problema nu e doar că sunt ei un pericol pe străzi, uneori însă mai cade din balastul ăla, poate tocmai din grabă. Și nu am auzit când locuiam în zonă să fie vreodată verificați.
    La ăia 100 lei, în trecut se mai adăugau încă 50-100 și pentru ce aducea extra pentru vreun șantier pe persoană fizică.

    00
  19. Ce interesantă e faza cu pesticidele…

    După care tot ei urlă că UE îi sabotează și că supermarketurile urăsc producătorii români, că suntem colonie și că nu știu ce.

    Majoritatea ‘fermierilor’ români și-o merită. Și așa sunt convins că oricum bagă chimicale pe ele cât ține, că doar cine-i verifică să fim serioși.

    Le urez faliment plăcut, pentru că nu poți trăi veșnic doar din combinații și minciuni, ca și șoferul cu 5 carduri de tahograf la el.

    00
  20. link despre subiectul cu tratarea semințelor?

    00
  21. Faza cu tratatul semintelor e vrajeala, aceasta derogare a venit pt mai multe tari din UE printre care si Franta. si acest insecticid este pt un daunator care produce mari pagube producatorilor de fl-s si porumb. De ce sunt atat de inversunati apicultorii?va spun eu, pt ca fl s produce f mult polen si ei prefera sa puna stupii in aproprierea tarlalelor de fl s de multe ori si fara acordul fermierului, in loc sa se duca in paduri ,pajisti sau zone cu flori de tei sau salcami. pe noi ca fermieri nu ne deranjeaza, dar eu daca am pierdere 1 an , mai am si al 2 an pierdere la fl s , si mai am si al 3 an, crede cineva ca voi mai cultiva floarea soarelui doar ca sa ii fac bine crescatorului de albine? plus de asta studiile din ultimii ani au aratat ca tratamentul de pe samanta dispare din plata pana la momentul polenizarii. dar ei stiu ca au citit ei undeva informatii de genul din articol.Cat priveste parapetii, pot spune clar ca au redus nr de accidente frontale si daca zonele ar fii mai atent supravegheate de politie , probabil si iesirile in decor s-ar imputina

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile