Ce-am mai învățat în ultimele zile

  1. Nu are rost să măsori cu ruleta ceva. Chiar n-are. Sau să-ți notezi. E total irelevant, mai bine apreciezi din ochi și te adaptezi pe parcurs.
  2. Specificațiile de pe produs sau de pe site sunt informative, nu au legătură cu nimic.
  3. E posibil să existe diferențe milimetrice între loturi ale aceluiași produs, gen faianță.
  4. Nu face scandal când ai nervi. Du-te acasă, bea ceva, tărie de preferință, calmează-te, trage aer în piept, și apoi întreabă. Nu urla. Întreabă.
  5. Crede, dar și cercetează. Și măsoară, chiar dacă nu te ajută la nimic.
  6. Dacă s-a pus un nou semafor pe o stradă pe care noi circulăm, nu e obligatoriu să îl respectăm, că noi circulăm pe aici de 40 de ani.
  7. Dacă ai un copil în mașină și te grăbești undeva, ceilalți copii sau ceilalți părinți cu copii de mână de pe stradă sunt invizibili. Prioritate ai mereu tu, pietonii ar trebui să vadă că ai un copil în mașină.
  8. Daca le spui unor oameni că de luni pot veni, ei te vor suna miercuri și te vor întreba dacă pot să vină joi.
  9. Că și bărbații au Range Rover și că nu e ok să presupun că în spatele unui geam opac și unei opriri stupide e o domnișoară pe telefon, care nu vede că încurcă traficul.
  10. Nu mă mai deranjează luminile de ceață din oraș, mă deranjează în continuare ăia care se plâng că, după juma de an de circulat cu luminile de ceață aiurea au luat amendă.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

73 comentarii

  1. Când ma uit în jur înțeleg dece tot mai multe state legalizează consumul de canabis. Sigur ca banii de la buget sunt buni…dar…eu cred ca adevăratul motiv e legat de felul în care curge viata…și la cum se arata acum, în câțiva ani o sa fim pe antidepresive, sau cu mana pe brișca…asa ca asteptam și noi ce au și nemții…

    00
    • Daca ti-as spune ca George Simion e PENTRU legalizarea canabisului?

      00
    • Îmi mențin părerea că George Simion nu este un om prost.

      00
    • Psionics, Ionuț….Doar pt ca știe sa se lipească de niște chestii pe val nu îl face neapărat valoros…Johannis se mergea la brat cu manifestanții, după Colectiv și la ceva vreme zicea ceva de genul ” a trebuit sa moara niște tineri ca să cada un guvern” , urla legat de spitalele pt arsi…și toată lumea spera…fast forward…a bifat ce?…cele mai frumoase plimbări, o achitare în dosar su aducerea pesedeului la guvernare?..

      00
    • Nu-s pro Simion dar m-am mirat cand am auzit parerea lui despre legalizarea marijuanei, ce-i drept in scopuri medicale. Totusi pentru un lider de partid conservator si nationalist iti trebuie oarecum koaie sa ai idei din astea vestice si satanice. Poate a spus asta pentru ca stie ca sunt oameni care si-ar dori asta, adica sa acopere si nisa asta de votanti, nu stiu.

      00
    • Eu zic ca discursul e adaptat la ce e la moda…aia cu religia ca prinde la habotnici, canabisul la tineri, naționalismul, antivaxul etc….o sa fie și ei în una dintre cele doua categorii când vor fi intrebati de program de guvernare. Fie o sa fie ca PSD și o sa promită baze pe Luna, fie o sa fie ca USR/PNL care o sa spună ca programul lor de guvernare e „Puie Monta”…pana la urma noi tot mutuți suntem.

      00
    • E Simion în favoarea legalizării marijuanei. Sunt declarații politice, adică minciuni. Dacă e așa favorabil, astept să propună un proiect legislativ pe tema asta.

      00
    • Catre toti naivii – din motive de „libertatea cuvantului” si „imunitate parlamentara” ala ar putea spune ca face sex de 2 ori pe zi cu sora-sa daca asta vrea sa auda electoratul. Asa ca nu mai puneti botul la orice mizerie.

      Uite, asta e efectul a 50 de ani de sclavagie comunista (si scoli afectate pe masura cu „crede si nu cerceta” in orice directie) – ne-am pierdut de tot reflexul de gandire critica.

      00
    • @Psionics. Nimic nu sta in calea lui George Simion care sa-l opreasca de la a face afirmatii gratuite despre orice, cat timp asta-i aduce suport politic.

      Cate promisiuni electorale au fost cel putin propuse legislativ vs cate au fost uitate a doua zi dupa alegeri ? Sau chiar a fost propusa si adoptata legislatie complet opusa promisiunii electorale initiale ?

      00
    • Simion e special pentru ca legalizarea marijuanei medicinala romneasca nu este in acelasi sertar cu valorile Crestinului Ortodox Roman.

      00
  2. 8. Luni. Nu “de luni”.

    00
    • Pai mie cand imi zice cineva ca „de luni” pot veni eu inteleg ca oricand, dar nu mai devreme de luni. Chiar nu inteleg care-i problema. Mai ales ca si suna cu o zi inainte

      00
    • Dacă-mi zici „de luni” sau „de la ora x”, eu înțeleg că luni/x e prima zi/oră când pot veni până oricând în săptămâna aia/la terminarea programului.
      Dacă e „de luni” și n-am alte acțiuni programate, o să te sun pe la prânz să te între care-i cea mai bună zi pt tine.

      La termenul pe ore, în măsura posibilului o să vin după terminarea propriului meu program de lucru.

      00
  3. „Daca le spui unor oameni că de luni pot veni, ei te vor suna miercuri și te vor întreba dacă pot să vină joi. ”
    Depinde de domeniu, in constructii daca nu accepti joi sunt toate sansele ca luni sa nu mai vina, sunt patit.

    00
    • Cand omul are de munca 10-12 ore zilnic, pentru urmatoarele 3-4 luni si stie ca nu are cine altcineva sa iti faca lucrarea…

      00
  4. ai link pentru amenzi pentru lumini? ceva gen stire, nu codul rutier.

    00
    • Mi-am luat-o eu prin 2012 în Flămânzi, Botoșani, dar nu cred că am apărut la știri.

      00
    • @Gicu, nu dau cu paru dar am o vagă bănuială că ai făcut ceva mai grav şi după „negocieri” a cedat dar tot trebuia să te amendeze :)
      Cred că tot prin 2000 eram pasager şi după coama unui deal şoferul a depăşit vreo 2-3 metri pe linia continuă după care urma aia discontinuă şi mai jos, maşină de poliţie sătească cu un singur poliţist, ne-a oprit.
      – Trebuie să vă amendez că aţi depăşit pe linia continuă.
      – Ba nu.
      – Ba da. Ba nu, ba da… şi după negocieri a zis:
      – Ok, fie, dar tot trebuie să vă amendez pentru că nu aveaţi luminile aprinse pe DN.

      00
    • @Shoric Da, bo$$, m-ai prins. Eram muci de beat și mergeam cu 150 prin localitate dar, după negocieri, omul a zis: „ce-ar fi să te amendez eu pentru că ai farurile de ceață aprinse”? Și m-am gândit eu după 9 ani că ar fi interesant să inventez chestii și să mă dau cocoș pe blogul lui zoso.
      În fapt, organul stătea cu radarul după o curbă (la ieșire din Cotu spre Flămânzi) la japcă și pe mine m-a văzut de la distanță, a coborât din mașină, m-a oprit și m-a amendat fix pentru chestia asta: aveam aprinse proiectoarele de ceață. Dar e bine ca atunci când avem impresii vag să le facem cunoscute, că altfel degeaba le avem.

      00
  5. „E posibil să existe diferențe milimetrice între loturi ale aceluiași produs, gen faianță.”

    asta trebuia sa stii deja, vezi ca scrie pe cutie ce categorie e, mi-a zis si mie faiantarul.

    „Dacă ai un copil în mașină și te grăbești undeva, ceilalți copii sau ceilalți părinți cu copii de mână de pe stradă sunt invizibili. Prioritate ai mereu tu, pietonii ar trebui să vadă că ai un copil în mașină.”

    acum 2 ani a dat peste mine o duduie care gonea pe linia de tramvai sa isi lase odrasla la scoala. Prima reactie a fost sa inceapa sa planga si sa imi explice ca are copil in masina.

    00
    • Mamele cu copchii, aceste bombe cu ceas ce explodeaza daca nu intra in fata la orice. Sunt femeile alea care le vezi ca’s disperate ca urla mostenitorul, dar nu intreaba daca se pot baga inainte, ci stau politicos la rand. Iar de partea cealalta desteptele care daca sunt cu copchilu se baga automat in fata si isi cer scuze dupa.
      Am patit la rand la fuckin cafea, una sa ma apostrofeze ca i-am zis ca nu o las ca ma grabesc, ca vai de mine, ca e cu copil mic, ca generatia noastra, ca alea alea. Femeie, am de mers la munca si tu vii ca nesimtita sa te bagi in fata ca ai copchil, de parca nu ai toata ziua la dispozitie. S-a inrosit la fata ca un rac cand i-am zis asta, iti dai seama ce urgenta avea ea sa isi ia cafea.

      00
    • daca esti la doctor te las in fata cu copilul, daca esti la starbucks mars.

      00
    • Pe astea le claxonez și le atrag atenția.
      Avem aici local o școală, cu intrarea pe o stradă cu sens unic și foarte îngustă.
      Mbooon, toate proastele vin și își lasă copiii fix în buza școlii, cu de alea cu mașini pe avarii, dat jos din mașină, deschis ușa la bastard, cu pupat, îmbrățișat și luat la revedere. Adică de o gretoșenie de aia, de nu trece cu o plantație de lămâi și ca in filmele proaste cu adolescenți oligofreni.
      Și ocupă strada, fute tot traficul. Pe aceeași stradă, mai sus cu 50 de metri de obicei la ora 8 sunt locuri libere gârlă, dar le e greu să meargă pe jos câțiva metri, să își ducă animalul de companie la școală.
      Și se adună cazurile, că oamenii sunt muisti și consideră că nu fac nimic greșit.
      Mai ciudat este instalat o camera speed-dome fix aproape de intrare, iar idioții aia de comunitari stau la treceri de pietoni, ca să permită părinților cu copii să treacă strada, în loc să salte toți papagalii care blochează strada.
      Se comportă de parcă nu s-a întâmplat nimic.

      00
    • Robert, era pentru binele tau. Copilul ala e o bomba cu ceas, poate incepe sa urle din senin in orice secunda. Ce preferi, sa iei cafeaua cu 1 minut mai tarziu, sau sa stai la coada cu el urland in spatele tau?
      La modul serios vorbind, mi se pare un semn de civilizatie sa lasam persoanele „defavorizate” (cu copii, gravide, in varsta, cu dizabilitati) in fata noastra la cozi. Ca unele sunt vaci cu cabina si se baga in fata fara sa ceara voie, asta e partea a doua.
      Aia cu „am de mers la munca” nu tine, daca era urgent nu aveai timp sa te opresti sa iei cafea.

      00
    • @alxzen: iti cam iei teapa la faza asta. La doctor poate sa dureze jumatate de ora, la Starbucks pierzi maxim 1 minut.
      Politete, gesturi marunte. Nu costa nimic, aduc uneori zambete sau multumiri.

      00
    • Cel mai fun e cand copilu’ care iese dintr-un Range cu geamuri fumurii oprit pe avarii in mijlocul strazii e un „prichindel” de clasa a 9-a, cu doua capete mai inalt decat masa/tac-su.
      Nu suntem noi prea normali sau o referinta in materie de parenting, dar flacaul merge singur la scoala din clasa a 2-a, cam 15 min pe jos, iar din clasa a 5-a cu tramavaiul traverseaza orasul pana la liceu. Plus retur.

      00
    • sorin: la mine la tara asa am crescut, era politica si la medicii de familie si la specialisti, venea mama cu copil mic, intra cum se elibera.

      Asa am crescut si inteleg logica, inveti sa faci distinctia intre necesitate si moft.

      00
    • DanielC, a incercat flacaul si cu tramvaiul, dar nu a vrut primaria sa ii vanda tramvaiul

      00
    • @Sorin, o mama care merge cu copilul de mana sa-si ia cafea nu este o persoana „defavorizata”, pur si simplu a iesit la plimbare si asta inseamna ca are timp sa stea la coada. Lasa-l sa planga pe copil, daca nu are rabdare sa astepte la coada. Plange de 2-3-10 ori si se intampla una din doua lucruri: invata sa nu mai planga pentru ca nu obtine nimic asa, sau mama invata sa-si ia cafea de acasa cand pleaca la plimbare.

      Iar legat de medic, intotdeauna las mamele cu copii in fata chiar daca asta inseamna ca mai astept eu 30 de minute in plus. Cu siguranta nu au venit la spital degeaba si indiferent cat de bolnav sunt, cred ca eu pot sa rezist ceva mai mult decat un copil de 2-3 ani.

      00
    • O femeie gravidă e defavorizată in lună mare, vizibilă, adică după 5 luni. Odată ieșit din burtă, copilul nu e motiv de scutit adultul de așteptat la rind, sub nici o formă. Dacă e la plimbare, are timp de așteptat. Dacă e la cumpărături, treaba e că ar trebui evitate astfel de activități cu copilul în brațe sau in căruț, că nu e deloc comod pentru el tîrîtul prin magazine, nici sănătos avind în vedere mizeria din jur și comportamentul oamenilor în spațiu public (scuipat, fumat, tușit).

      00
    • Cata emotie in aceste comentarii. Este evident ca nu ati „stat” la nicio coada cu un copil mic. Va cacati atat pe voi de mamele care va iau fatza. Pt una nesimtita, sa stiti ca sunt 10 absolut normale care ar merita un comportament civilizat, nu istericale masculine.

      00
    • @Corco
      Nu cred că există vreunu pe aici, care să nu înțeleagă nevoia de a da prioritate și a lasă înainte oamenii cu probleme, femei gravide, copii mici, vârstnici. E de bun simț, să fie tratat prioritar ăla vulnerabil sau cu probleme mai grave de sănătate.
      Dar fazele de genu blocat intersecția sau drumul, că trebuie să își lase odoru neapărat în fața porții, mă ia cu mâncărimi de piele. Bă, parchează mai departe un pic, lasă copilu la școală și du-te la treabă, nu bloca strada, că efectul este de domino, toți fac la fel. Cum ar fi să meargă câteva sute de metri pe jos toți care își duc copiii sau să parcheze mai departe un pic, fără să încurce? Este că toți am avea de câștigat?
      Și hai să îmi pun mămicile în cap.
      Da mai dați-i în gura mamii lor de copii, că nu sunt din sticlă, frățioare. Nu am auzit să fi crăpat vreun școlar, că a mers nițel pe jos, de la mașină până la poarta școlii. Ce dracu atâta protecție față de orice bășină frățioare? Chiar așa puși într-un glob de sticla? Înțeleg că fiecare părinte își ocrotește copilul, că e normal, dar deja e bolnavă chestia asta. Păi la prima bășină trasă de un adult constipat ăștia mor asfixiați sau rămân cu sechele mai grav decât covidu.
      Și văd chestia asta în parc sau pe stadion.
      Mă duc să fac un pic de mișcare, grupuri de mămici cu boraci după ele, claie peste grămadă cu telefoanele și la țigară. Singurul lor mod de a mai socializa. Vai Petru nu face aia mami, vai Luca nu te murdări mai, vai Mara nu pune mâna acolo că e murdar.
      Și cum băgam cu sete niște ture de pistă, hop mai ocoleam copii, eu și restul de paricopitate care alergam. Pac mai ocoleam cate unu. Deși sunt locuri de joacă pentru copii și terenul de fotbal marez fix pe pista de alergare îi lăsau. Și dacă le mai zice cineva ceva, sar precum gâștele in stol de cur în sus: da, ce vrei domne, e copil, unde să se ducă? Păi ia-l, băi printreso, și trage-l deoparte, nu vezi 7 proști care îi ocolim constant? Uite locuri de joacă, pune-i pe gazon, nu pe pistă, că vine unu mai tare și-i sare copilul in picioare, îi fute un genunchi în gură, de ți-l lasă lat, ți-l omoară sau rămâne handicapat pe viață. Bineînțeles că niciodată nu avem dreptate in fața unui grup de muieri. Și întotdeauna e una mai proastă și mai guralivă, care le antrenează și pe celelalte care ar înțelege și au un pic de jenă. Sunt mame ok, sunt mame care au breloc nu copil și pentru care ieșitul la baza sportivă e motiv de bârfă și validat prostia.
      Voi să nu faceți așa.
      Toți respectăm mamele, le acordăm prioritate cu copiii, înțelegem, dar nu avem toleranță față de animale. Și faza e că și mamele aparent cerebrale nu fac nimic, nu le combat pe restul de vaci cu cabină, ci tac sau întorc curu.

      00
    • @Corco, nu a facut nimeni istericale si nici nu a spus nimeni ca nu lasa mamele cu copii mici in fata in general. Cred ca te-ai agitat degeaba.
      Acest topic se poate sumariza prin comentariul lui @alxzen:
      „daca esti la doctor te las in fata cu copilul, daca esti la starbucks mars”

      Logica este ca o mama care merge la Starbucks a iesit la plimbare, asa ca nu are de ce sa se grabeasca. Nu este ca si cum daca intra in fata, isi ia cafeaua si fuge repede acasa ca sa nu oboseasca copilul.

      00
  6. Eu azi am invatat ca domnisoarele devin recalcitrante dupa ce le atragi atentia ca nu e ok sa stea cu nasul in telefon si sa lase spatiu de 10 masini atunci cand se face semaforul verde.

    00
    • o fi fost pe rosu.

      00
    • Revistele şi banii le fac să se creadă doamne, din păcate nu sunt decât nişte ţărănci. Din păcate piţipoancele şi cocleţii ajung încet-încet să fie majoritari.

      Chestia e că acest lucuru se întâmplă peste tot în lumea civilizată, nu suntem noi ‘inovatori’ în domeniu.

      Piesele lui Caragiale sunt dragutze, dar cand ajungi sa joci zi de zi intr-una, vrand-nevrand, incepe sa te apese.

      00
    • @Zz in ro nu se da amenda dacă ai telefonul in mâna la volan? Sau nu se pune dacă ești prințesa?

      00
  7. https://youtu.be/R1sQLwLi96c

    Pe mine m-a ajutat să înțeleg de ce unele măsurători cu ruleta îmi dădea cu virgulă când venea vremea îmbinării elementelor.

    00
    • Punctul 5: daca folosesti magnet o sa ai niste masuratori eronate cu 2-3 milimetri (in functie de modelul de ruleta);
      Punctul 8: sigur este mai simplu sa notezi direct dimensiunile pe o foaie decat sa faci rost de 3-4 markere colorate si sa stai sa notezi semne pe ruleta;
      Punctul 9: a iesit stramba ca dracu taietura aia pe rigips.

      00
    • majoritatea ruletelor au deja capul ala magnetic.

      iar in cazul ruletelor bune capul ala se misca exact cu grosimea capului. astfel incat sa poti masura cu precizie si cand agati ruleta cu capul de ceva, cum ar fi de marginea scandurii, si cand masori cu ruleta impingand-o in ceva, cum ar fi distanta dintre 2 pereti. cum ar fi ca in nici unul din cazuri sa nu gesesti cu grosimea capului.

      00
  8. „În perioada […] am activat în viața privată”

    Azi, Adrian Câciu, propunerea PSD pentru Ministerul Finanțelor.

    00
    • Poate omul nu avea chef sa explice cand si ce tragea la sotie acasa. Exista lucruri care sunt relevante pentru functia detinuta si altele care nu sunt.

      00
    • @Jules
      Scuze pentru că n-am menționat contextul/împrejurarea: în fața Comisiei Parlamentare de specialitate, la audiere.
      Ok, dacă n-are chef să explice să-l lase pe Nuțu cămătaru, poate-poate ne-o fi mai bine cu-n leu, doi în plus.

      00
  9. Cred din ce in ce mai mult ca „anormalii” suntem noi, astilalti.

    00
  10. te-a ajuns renovarea, incearca sa te relaxezi putin ca acum vine perioada aia frumoasa cu aglomeratia de sarbatori :)

    00
  11. Scopul meu în viață este să înțeleg de ce căcat aprind unii luminile de ceață când nu e ceață.
    Are cineva un răspuns?

    00
    • 1. Ca să vadă dacă-i ceață;
      2. Poate nu vezi tu ceața;
      3. Da’ dacă va fi, vrei să-i prindă nepregățiți?
      4. De boi.

      00
    • 5. Multi soferi, posesori de tigai mai vechi, nu fac diferenta dintre faruri de ceata si DRL-uri (daytime running lights).

      00
    • La mine e simplu, le uit pornite. In drum spre munca trec mereu pe o portiune de drum apropiata de Mures unde mereu e ceata. De foarte multe ori cand ajung in oras uit sa le opresc fiindca am senzori de lumina si nu sunt obisnuit sa opresc farurile. Imi dau seama ca sunt pornite doar cand opresc masina si ma atentioneaza de asta

      00
    • @Dragoș: 6. Iar cei cu tigăi noi nu fac diferența dintre DLR și luminile de întâlnire.

      00
    • Dacă ai un Megane II, renumit pentru farurile excelent de proaste cu care a venit din fabrică, vezi mai mult cu luminile de ceață decât cu faza scurtă.

      00
    • Am să mă exprim inestetic: îi doare în cur de ăilalţi.

      00
    • @oxymoron: daca ai Megane 2 facelift, ai dreptate, insa acestea se pot schimba. Sunt „proaste” pentru ca se curata pelicula de reflexie dupa un timp si desi ai luminile pornite ti se pare ca nu vezi nimic.

      00
    • boarex,ti-as da 100000 de dislike,trist ca pot da doar unul

      00
    • Pai daca luminile de drum le aprinzi cand nu e lumina pe drum, si avariile le aprinzi cand nu ai avarii, logic ca si farurile de ceata le aprinzi cand nu e ceata.

      00
    • @Gicu, daca ai DRL cred ca ai si senzor de lumina si ar trebui ca luminile de intalnire sa se aprinda automat cand este intunecat afara.

      00
    • Pentru că:

      Nu știi niciodată când îți trebuie.
      Nu-ți funcționează scurta. Și ce ? Cele de ceață nu-s lumini ?
      Faza lunga nu merge boss că e periculos și și consumă 🔋
      Am o problema cu electronica și când dai cheie, se aprind și cele de ceață automat și AC ul se seateaza pe 34 de grade (tre’ sa schimb băiatu’ baga-mi-ași laba-n-baba.
      Nu vad bine din cauza smogului.
      Mă doare n pl ce teneșii mei ?! Ai tu treabă cu luminile mele ?!!
      Daca vine ? Așa am învățat la conduită preventivă.
      Am luat mașina de la soțu’ meu și a rămas pe ceață. Eu nu prea mă pricep. Prea multe chestii de învârtit acolo. Daca stric ceva ? Nu. Nu vad bine cu un ochi.
      Mă uit înainte nu în bord că de check engine m-am săturat.
      N-am băgat de seamă coae.
      Da’ s’aprind toate că de unde să știu eu care merge ? Că nu văd ca-s in mașină.

      00
    • Nu le-am pornit niciodata si ma laud :).

      00
    • Dicton emis de un mândru posesor de tigaie cu propulsie spate: „dau bine pe mașină”

      00
  12. Un telemetru e util mai ales cand ai laturi mai lungi sau inaltimi de masurat.

    00
  13. 3 – diferentele sunt de la un lot la altul pe doua categorii, ton si calibru, fiecare cu cate 3 grupe care delimiteaza toleranta dimensiuniii placilor si a tonului de culoare. Sunt trecute pe cutie si e bine sa pastrezi informatia pentru o eventuala continuare de proiect, sa stii sa ceri in consecinta.

    00
  14. Cei cu pozitia + ceata aprinsa vor probabil sa compenseze pentru lipsa drl-ului de pe masina

    00
  15. S-a vaccinat PF Daniel!!! Cred ca este cazul ca sosocistii sa isi faca propria lor biserica :-))

    00
  16. Pentru 8. Aranjez să vină unii să schimbe niște baterii cu tot cu chiuvete, nu mă pricep, așa că le-am zis să cumpere și semnez ca primaru’.

    Au fost să vadă două din trei apartamente, la celălalt e fix la fel, de la mobilă până la ultimul cot de țeavă (strategic, că nu degeaba sunt campion pe sate la IQ). Sâmbătă s-a întâmplat asta, mi-au zis că vin luni, ca să scăpăm cu toții și să ne continuăm viețile. Sun chiriașii, fac un program cum am văzut eu la elvețieni, le spun care în ce interval să aștepte. Bun.

    Luni, ora 18:00 în România, n-au ajuns la niciun apartament. Răspunsul la telefon e pentru proști, aparent, sau n-o mai fi la modă.

    Se face marți, vine un speriat cu mâna goală, că trebuie să măsoare nu știu ce și nu a găsit alt nu știu ce. A venit așa, la adresă, fără telefon înainte, pentru că știți că lumea nu are nimic altceva de făcut.

    Azi, miercuri, iar nu dă nimeni niciun semn. Dacă au cumpărat deja ce trebuie n-au decât să le țină pe televizor, lângă peștele de porțelan. Alege-s-ar praful de oamenii de genul ăsta și fie ca Satan, Luțifer, Baphometos plus alți necurați să danseze rumba pe mormințelele lor.

    00
  17. Boss, la puctul 3 chiar așa este, dar magazinul ar trebui să-ți vândă faianță cu aceeași eroare (sunt marcate cutiile). Trăiască Delta Studio, că așa am învățat pe propria piele, că pe ei nu i-a interesat să-mi vândă faianță de aceeași dimensiuni.

    00
  18. Patesc rar, dar din greseala. La Sandero/Logan vechi este foarte probabil sa pornesti si farurile de ceata, rondeaua de pornire e langa cea a farurilor. Vad pozna cand ma uit pe indicatorul de bord si apar pornite.

    00
  19. @4: am încercat toată viata să fac așa. Am fost empatic pentru că niciodată nu ști ce zi, săptămâna, lună, an, viață nasoală a avut cealaltă persoană.

    Dar cu mine nu se preocupă nimeni. Așa că de prin aprilie, mai zic direct ce-mi trece prin minte – lucruri dure, stric ziua tâmpiților dar mă simt bine.

    2021+ AlexF = CovidEgo

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube