Eu, care nu am făcut nasoale societății, ce primesc?

Nu pot intra peste „Știrile zilei” să pun și textul acesta, dar merită menționat:

Aglomerație la vaccinare, la Piața Obor. Coada formată este atât de mare, încât înconjoară centrul pe mai multe rânduri

După trei zile în care vaccinarea anti-COVID 19 a depășit record după record în România, miercuri, este din nou coadă la centrul de vaccinare din Piața Obor. Oamenii continuă să vină în număr mare să se imunizeze după ce au intrat în vigoare noile restricții pentru nevaccinați.
Încă de la primele ore ale dimineții, zeci de bucureșteni s-au așezat la coadă, pentru a se imuniza.
Coada este atât de mare, încât înconjoară centrul de vaccinare pe mai multe rânduri.
Cei care se vaccinează primesc un tichet valoric de 100 de lei, pe care îl pot folosi la orice supermarket pentru a-și cumpăra alimente.

 

Comentând știrea în bula mea, cineva întreabă:

Nu mi se pare corect. Adică eu, care m-am vaccinat de bună voie, nu am făcut nasoale societății, nu primesc nimic????

O întrebare interesantă, care poate genera alte întrebări. De exemplu, care va fi reacția românilor la următoarea pandemie? Ne vaccinăm la timp, sau așteptăm 100 de lei? Sau… convingerea ta că vaccinul e diavolul poate fi cumpărată cu 100 de lei?

Acest „premiu” de 100 de lei… face bine, sau face rău, în contextul actual?

Alt om din bula mea se intreba dacă 100 de lei se dau doar pentru doza 1, că el are programare la doza 2… „Mai prinde” 100 de lei?

 

Caricaturile lui Pătrășcan nu mai au nevoie de prezentare a autorului, link și chestii… sper. 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

161 comentarii

  1. Încă o dată, dovada că Infractoru’ Puțămoale încurajează lenea și prostia. :(
    FMM stat român. Bine că io am făcut 700 km să mă vaccinez printre primii (că-n Austria grupele de risc au fost primele pe listă), iar putorile de acum primesc și „bani”. Plm…

    00
    • plm….tu ai gasit o modalitate de a ocoli sistemul ca sa-ti fie mai bine tie…si tot tu te plangi…

      00
    • Nu inteleg cum a ocolit sistemul. Era interzis sa se vaccineze la 700 de km? Era vreo coada de localnici carora le-a luat fatza la centrul de vaccinare de la 700 de km?

      00
    • Si tu? Eu m-am programat in Arad pe 12 Aprilie. In Austria mi-a venit randul in Iunie.

      00
    • Cristina nu intelegi pentru ca nu vrei sa intelegi, cercopitecul asta injura statul roman si sistemul peste tot pe unde poate (frustrari de nf cel mai probabil) dar in acelasi timp face 700 km ca sa se vaccineze in statul unde nu plateste (nu mai plateste) asigurare medicala el lucrand si locuind in Austria. Nu e prima data cand da dovada de ipocrizie asa ca nu ma mira nici acum.

      De ce nu ai stat in Austria aia pe care o tot lauzi paizane sa te vaccinezi? Cand ai tu nevoie parca nu mai e atat de grav sa lingi unde ai scuipat.

      00
    • @Attila & @Sammy: dă tâmpiți ce sunteți voi. Io aveam nevoie de vaccin pentru serviciu, dar voi, fiind tâmpiți, nu prea judecați, c-altfel stăteam la program. Am vrut inițial la unguri, dar cum n-am rezidență-n Ungaria, fiind vaccinarea la-nceput de drum, au zis că nu se poate.
      Io mă mir că nu uitați să respirați.
      @Sammy, handicapatule, statul român e cel care se pișă-n blidul tău, dar tu fiind extrem de prost, nu realizezi.
      @Attila: pe tine te-o ocolit inteligența, csipesz.

      00
    • Și eu sunt unul din ăia care a făcut 750 km să se vaccineze când a avut ocazia. Și să vă spun de ce:
      – statul Austriac a început vaccinarea cu grupele de risc, cum e și normal. El săracul ne-ar fi vaccinat pe toți la început, dar nu a avut vaccinuri suficiente, așa că a trebuit să prioritizeze, cum e și normal dealtfel.
      – În România în schimb, lumea nu era curioasă de vaccinuri. Stăteau cu ele în frigider și se stricau*. Eu, cât și ceilalți comentatori de aici, nu am luat locul nimănui în RO.

      *PS 1: în situația dată, când nu ai vaccinuri suficiente în general pe glob, iar specialii dintr-o țară (România) stau cu ele în frigider să se strice, trebuie să faci ceva. Și dacă le donezi în Burundi, atâta timp cât ele sunt folosite, ești un pas mai aproape de a opri pandemia. A le ține să se strice în frigider e cea mai mare risipă posibilă.
      PS2: să nu vă aud cu bășcăli de genul „nu plătești taxe în Romania, nu ai nici un drep”. Am plătit suficiente taxe în țară, am avut asigurare medicală cât stăteam acolo, și tot în Ungaria pe banii proprii am ajuns la operație.

      00
    • @john: din partea mea…poti sa te crezi cum vrei..cat timp te face sa te simti bine

      dar nu te amagi, asta cu „imi trebuia la servici” e abureala; in nici un stat din vest nu aveai jobul periclitat daca nu te „vaccinai peste rand”…pentru ca aia respectau organizarea…

      00
    • @moldo: fiecare a facut si face ce (crede ca) e mai bine pentru el…si nu e nimic de condamnat in asta

      dar nici sa te lauzi ca tu ai facut „sacrificiul” si altii acum primesc bani…ca nu e nici un sacrificiu…

      00
    • @Atilla: pe bune că ești imbecil. De unde știi tu unde lucrez io? De unde știi tu cerințele angajatorului meu?
      Băi, mă mir cum dracu’ de nu a ajuns România pe Pluto cu deștepți ca voi…

      00
    • John daca, plecat fiind din Romania, ai ajuns in Austria la un angajator care ti-a pus „sula-n coaste”, cerandu-ti sa gasesti o metoda de a sari peste rand la vaccinare…poate ar fi bine sa cauti altul…e pacat sa ajungi la un „alt stapan de sclavi”…plm…angajatorii normali au empatie fata de angajati si inteleg politicile de sanatate locale….

      plm…zic si eu..nu dau cu parul..

      00
    • @Attilla: dacă ai citit atent comentariul meu inițial, arătam cu degetul la mârșăvia statului român. N-am zis nicăieri că vreau și io suta aia. Aș prefera să și-o dea pe sicriu, statul român, adică. Probabil că nu te-a dus capul să gândești așa.
      Nu angajatorul m-a forțat să mă vaccinez, ci eu am vrut-o. E vreo problemă?
      Sammy este ori prost ori pesedist, io-l suspectez de ambele.

      00
    • Aveai nevoie de vaccin pentru serviciu, pentru ca asa ai vrut tu?

      00
    • Ba, eu m-am vaccinat printre primii ca asa am vrut eu. Pentru ca lucrez cu 1200 oameni, pentru ca am acasa 2 trecuti de saptej` de ani si unul de 5 luni care intr-un fel depind de mine, pentru ca am o conditie fizica precara si nu vreau sa mor. Legat de aia 100 lei sa si-i faca sul si sa si-i bage-n sud pe neunse, altfel ii vor investi in rom\bere\rachiu alb\pacanele. Mi se barlane mie ca unul sau altul s-a vaccinat in Austria sau Romania, ca s-a vaccinat cu ulei de candela sau cu Pfizer. Fiecare pentru el. Sammy, cand ai avut nevoie ultima data de CAS-ul pe care ti-l ia statul roman? Si cati bani ai dat pe langa?

      00
    • N-am auzit de angajator care să ceară vaccin și să nu ofere el sau să nu fie disponibil la liber de la stat. Dar nah, Wien ist anders cică…

      00
    • @Skyler: da, am vrut să le arăt covidioților de la serviciu că nu mori dacă faci vaccinul. Am avut voie?
      Încă n-am cetățenia austriacă așa că nu puteam să-i piș în freză cu asta, dar cunoscând imbecilitatea populară românească, n-am vrut să fiu parte din cei arătați cu degetul.
      OK? Mulțumit?

      00
    • pai mai John, daca tot ai facut efortul asta ca asa ai vrut tu…si cand zic efort ma refer la plecat din tara cu totul, nu numai la drumul pt vaccinare…

      cu ce te-a ajutat pe tine mai mult sa zici ca „aveai nevoie la servici” in loc de „asa am vrut eu”?!

      ca nu-ti ia nimeni nici vaccinul, nici imunitatea

      00
    • Ah, ce-mi plac ăștia care găsesc soluții pentru toată lumea și o ard pe principii în timp ce statul român se pișă pe ei din toate părțile.

      John a reușit să-și folosească buletinul, pe voi ce vă ține, glia? A, da, luați la pwlă pe internet oameni care scot pe lună de cinci ori mai mult, respiră aer mai bun și au parte de o societate care nu-i majoritar șobolănească.

      Johnule, în ce Bezirk stai? Hai să ne vedem la o bere și să le luăm ăstora niște umbrele, că văd că se udă des de grija noastră.

      00
    • Nu ne luam de John pentru ca a plecat, ci pentru ca a mintit ca avea nevoie de vaccin pentru serviciu. Pana la urma a recunoscut ca l-a facut pentru ca asa a vrut.

      Pe urma, lumea i-a atras atentia ca s-a intors sa se vaccineze tot in tara pe care o injura, atunci cand tara adoptiva nu a putut sa-i ofere asta. Dar tot el e suparat ca n-a primit 100 de lei atunci, cand a primit ceva mult mai important: vaccinul!

      00
    • Întrucât pe parcela lui zoso de internet nu prea se găsesc oameni împotriva vaccinului, romanii au decis sa se certe cu ce au la îndemână. Subiectul de azi: „de ce a venit ala sa se vaccineze în Ro?”

      Pai a venit mai plebeule (tot un fel de paizan), ca <> e cetățean roman. Si dacă uitam asta, abia atunci am belit stromelagul. Când aud asta cu „sa plătească taxe aici, dacă nu sa se ducă în pizda ma-sii în tara aia unde sta, ce mai cauta” îmi aduc aminte de invrajbirea lui nenea ala cu Piațet D’Unire!

      Băăă… Nu mai fiți asa ai dracului, ca va uscați pe interior. A venit și el la blinda aia în care s-a „pisat statul roman”. Dar e dreptul lui, ca dacă oamenii aleg sa plece, nu pleacă ba ca ca avem vara doar 3 luni pe an (unii).

      Luati-va în brate, bucurați-vă dacă ‘ăi de lângă voi sunt bine și NU MAI VA CONSUMAȚ!

      Offtopic: la booster e tot 1 băț?

      00
    • @Skyler: păreai inteligent, doar păreai. Mă piș pe statul român în continuare. Atât timp cât am buletin și pașaport românesc vreau să profit la maxim de muistul stat român.
      Te deranjează?
      Dacă te deranjează, mă doare-n pula lui Câțu.

      @Serban: io stau pe lângă Vienna, dar momentan nu sunt în Austria.

      00
    • Gioane, ti-ai luat o mare mooie, mergi pe burta, fa-te nevazut :)

      00
    • @Attilla: cine a zis ceva de vreun „sacrificiu”?

      Mi egal daca tu vezi asta ca un sacrificiu. Eu nu consider ca am sacrificat nimic. Am vrut sa ma protejez pe mine si pe familia mea, asa ca am hotarat sa ma vaccinez. Am facut asta in cel mai scurt timp posibil, legal si etic, fara spaga si fara sa iau locul nimanui. Am mers din Austria pana in Romania pentru asta. Daca as fi gasit un loc in Germania sau Italia mai repede decat in Romania, poate mergeam acolo.

      Unde e „sacrificiul” de care vorbesti tu?

      00
    • Bai John Temple daca tot ce pisi tu pe statu roman si pe romanasi desi tu clar esti unu care inca isi scoate jegul de sub unghii, nu mai bine renunti tu de tot la romanasi si nu mai intri nici pe blogul asta; sa fii non-romanas pe de-a intregul? Ai imputit blogul asta de prea multe ori.

      00
    • @Attila & @Skyler: ca să vă spun ca la copiii de 5 ani, că se pare că acolo vă e intelectul: la muncă s-a cerut vaccinarea, atunci când e posibilă. E OK până aici? Ați înțeles? Bun.
      Eu, pentru că vreau să mă dezic de lehamitea, scârba și nesimțirea românească am decis să mă vaccinez cât mai repede cu putință, așa că m-am suit în mașină și până-n Sopron la primul centru de vaccinare nu m-am oprit. Acolo m-au întrebat de card de rezidență, am zis că n-am și au zis că nu pot să mă ajute. Așa că mi-am contiuat drumul până-n România și m-am vaccinat în Timișoara. Că acolo mi-au cerut C.I. și am avut ce să le arăt.
      Acum ați înțeles?

      @Gigi Floyd: io nu, dar subiectul ăsta a dovedit că analfabetismul funcțional e în floare. Sammy e un „vechi prieten” căruia-i place să mă muște de penis, iar când
      îi dovedesc că-i idiot, fuge ca un laș. Bine, n-am văzut încă pesedist deștept.

      00
    • @skyler, ca să dezumflăm discuția, practic care e problema și de ce aruncăm cu găleți unii după ceilalți?

      Cunosc mulți inși pe aici care încă țin de asigurarea medicală din țara lor fiindcă e aproape imposibil să transferi asigurarea. În plus, fratele John chiar a cotizat în România, nu-l știu să fie vreo lepră de asistat social sau olimpic șomer. Indiferent de motivele pentru care s-a vaccinat, ce câștigați dacă îl înfierați? Vedeți că un director de spital vă curăță de mai mulți bani decât pot 100 de Johni și de Șerbani să jongleze cu asigurările plătite în România și beneficiile obținute în Austria.

      00
    • Nu e vorba de bani, din partea mea toata lumea ar trebui sa profite de taxele pe care le-a platit, nu am nimic cu cei plecati din tara. Sa nu crezi ca noi ne luam de voi ca ne luati noua beneficiile, nici vorba. Vaccinuri au fost gramezi, daca prostimea nu s-a ingramadit la ele, sa se vaccineze frate cine vrea sa traiasca si gata, nu conteaza cine vine, de unde vine.

      Eu m-am activat de la fraza asta:
      „FMM stat român. Bine că io am făcut 700 km să mă vaccinez printre primii (că-n Austria grupele de risc au fost primele pe listă), iar putorile de acum primesc și „bani””

      Adica injuri statul care pana la urma ti-a oferit acces la vaccinul care nu iti era disponibil in tara unde te-ai mutat. Statul roman merita injurat pentru multe lucruri, dar nu ti se pare o ipocrizie sa il injuri pentru ca ti-a dat vaccin? FMM de stat, mie nu mi-a dat nimic pentru tot efortul pe care l-am facut sa ma vaccinez, dar altora le da.

      E mai clar acum? Nu certam pe nimeni pentru ca s-a vaccinat, indiferent de motivul pentru care a ales sa faca asta, dar sa lase dramele si aerele de diva.

      00
    • Nu muncesc in europa insa compania mea de la 1 august a pus regula la cine nu are doua doze sau o doza si a trecut prin boala nu trece de poarta, ghiciti ce sa intamplat sau daca a plecat vreunul din companie ca nu vrea vaccin.
      App, 3 morti la mine in companie din cauza covid, ultimul a fost un coleg care muncea langa mine, 2 ani cred mai mic decat mine.

      00
    • @JT, si eu sunt unul din aia care s-au vaccinat in tara, am ales asta pentru ca pur si simplu e mai usor sa inregistrez vaccinul din tara aici decat cel de aici in tara, am avut colegi care au facut vaccin aici si au trecut prin fel de fel de birocratii pana au reusit inregistrarea vaccinului in tara, aici au cei de la ministerul sanatati au site special pentru inregistrarea vaccinului facut in afara tari, am facut ambele doze in tara, peste o luna jumate cred ca aterizez iar in ro si o sa iau si a 3-a doza.

      00
    • Eu nu inteleg faza asta cu „nu a mancat salam cu soia”…nu am inteles-o nici in 89, nu o inteleg nici la alegeri cand in functie de interese ne plangem de cum si de ce voteaza diaspora si nu o inteleg nici acum. Sunt cetateni romani? Sunt. Au legal dreptul sa se vaccineze in Romania? Au. Ca au injurat statul roman? Aaaa….nu stiu, a mai ramas cineva in tara asta care nu a injurat statul roman on a regular basis? E cineva care se indoieste ca statul roman merita sa fie injurat? Care e diferenta daca il injuri din Austria sau din Faurei? Ca am vrea si noi din Faurei sa il injuram din Austria?

      00
    • @John Temple și cealaltă persoană care a procedat la fel, ați furat dreptul la vaccinare al altcuiva. Poate chiar al meu, motiv pentru care am fost nevoit să mă vaccinez cu ce am gasit, Astra Zeneca, mărind cu 22% şansele de a mă infecta şi crescînd cu 45 zile perioada în care am fost nevoit să mă expun inutil, în timp ce faceam naveta, interurban, folosind excelentul transport în comun din România. Crezi că simt nevoia să-ţi mulţumesc pentru asta? Nu te obosi să răspunzi, explicam pe înţelesul tuturor, de ce te-au umplut toţi de flegme.

      00
    • Cite comentarii inutile, iar Nimeni e miezul, i-a furat romanul John Temple din Austria dreptul la vaccinare. Bă, mai sunteți multi pe aici cu ura proletară de clasa?
      Asta e caz clasic de ură prin asociere, urăsc un om care și-a exprimat părerea despre statul român. N-a mîncat salam cu soia, chiaburul. Și i-a furat dreptul la vaccinare unui vajnic român.

      00
    • Da, bă, așa e. Dacă nu erau alții ai fi ajuns mult mai departe în viață. Te-au ars alții, și la vaccin, și la pământuri, și la lemn, și la IQ, și la cașcaval, la orice. Nu e vina ta, Gigele, e lumea rea. Dacă nu era John tu nu mai trebuia să freci 45 de zile transportul în comun românesc, erai deja cu un Urus sub fund, aglomerat de fotomodele vaccinate de Covid și de toate bolile cu s.

      Ăștia care mai suntem plecați în vest și cotizăm în alte țări am beneficiat de multe chestii moca de la statele astea. Dacă în cadrul UE ne-am lua reciproc la bani mărunți, iartă-mă, România e pielea pwlii și datoare pe viață.

      Mai ușor cu număratul de cenți, că nu sunteți miezul civilizației și nici vreun tanc economic la care se uită lumea cu evlavie. Până la urmă vestul v-a primit moca în universități, v-a primit la muncă pe salarii de câteva ori mai mari și v-a tratat în caz de urgență în spitale pe care le credeți SF.

      Hai Gigele, ieși la ei că ți-au luat fața la vaccinare. Claxon, morți, amenințări, orice intră la categoria român adevărat.

      00
    • @skyler: contui să dovedești că ești un analfabet funcțional. Și tu și toată șleahta de tolomaci ce-ți cântă-n strună.
      Repet: citește cu atenție textul. Atent și fără să sari ca rața la muci să dai o replică aiurea.
      Prostane, fără UE, România pupa vaccin SputnikV sau Sinovac.
      Ești demn de milă.

      @keepcalm: știu ce zici.

      00
    • @Johnut: ai atata carne in frigider de a dat pe dinafara.
      Lumea iti explica niste lucruri simple si de bun simt, tu o tii pe-a ta, de asta mai meriti niste carne in frigider.

      00
  2. Nu stiu ce e mai trist – faptul ca se ofera bani pentru vaccinare, sau ca oamenii se vaccineaza pentru bani.

    00
    • Se vaccineaza ca sa aiba voie la malluri… cu 100 lei in buzunar… ca moartea oricum e „overrated”, dar mall-ul e sfant.

      00
    • Pai la mall au nevoie toti, ca asa e in capitalism, pe cand la Domnul ajung doar 2%, si aia plini de boli si/sau batrani.

      Cel putin asa zic medicii si statistica.

      00
    • @Petrica
      Mi se pare haios nu trist.
      Haios pentru ca ei au dat libertatea lor de alegere si daci liberi, dorinta lor de a nu baga in templul numit corp ceva necunoscut pe doar 100 de lei.

      00
    • @dny

      Nu e nene haios, astia nu sunt antivaccinistii, aia nu se vor vaccina nici daca le moare toata familia de covid. Astia care se vaccineaza acum sunt aia care voteaza pentru galeti si pixuri. Acum se vaccienaza ca sa primeasca bani si sa scape de restrictii, nu pentru ca si-au dat seama de gravitatea situatiei. E de plans nu de ras.

      00
    • eu inca nu vad pe nici unu sa puna intrebarile de mai jos:

      „da de cate ori ne „mai ” vaccinam?”
      „da daca m-am vaccinat de ce expira certificatu verde”?
      „da daca am trecut prin boala si am imunitate naturala, de ce nu am certificat verde?”
      „da tratamente cand apar pt aceasta boala?” „aprobate”?

      Si da nu vin de la un antiveaxer nu fi-ti idioti, da prea usor am ajuns in noaptea mintii in care daca nu esti de acord cu ceva automat esti catalogat ca fiind in tabara cealalta. Nu mai exista dezbatere e doar alb si negru, si te intrebi dupa aia de ce mamaie de la tara ii e frica de „progresitii” care o fac inapoiata si retrograda si are dubii legate de ce ii baga statu pe gat (plus faptu ca se uita la antena 3).
      Nici unii nu sunt mai buni,nici martorii vaccinului, nici indienii antivax.

      00
    • Nu sunte-m* idioti, dar la intrebarile tale de cacat sunt raspunsuri valide.

      “da de cate ori ne “mai ” vaccinam?” – ca orice vaccin care tine de tulpini de virusuri. Vaccinul antigripal de ce se face anual?

      “da daca m-am vaccinat de ce expira certificatu verde”?
      Pentru ca un vaccin nu acopera urmatoarele „posibile” variante de virus.

      “da daca am trecut prin boala si am imunitate naturala, de ce nu am certificat verde?”

      Daca ai trecut prin boala si ai avut test PCR pozitiv/declarat la DSP in ultimele 6 luni iti poti scoate certificat verde.

      “da tratamente cand apar pt aceasta boala?” “aprobate”?

      La ce fel de tratament te referi? Gen, cand esti aproape de intubare sa iti dea o pastila si in 10 minute sa fii deja in drum spre casa?

      Si nu, nu sunt impotriva antivaxxerilor pentru ca mi se rupe de ei, fiecare e liber sa faca ce vrea cu viata lui. Eram impotriva statului asta idiot care a luat masurile astea super eficiente, abia in ceasul al 13-lea si nu odata cu tarile civilizate. Daca inainte sa inceapa sezonul estival, cand totul era pe chill la noi, se bagau restrictiile astea…acum am fi fost si noi in rand cu lumea buna.

      00
    • @Octtavyan: vin cu o completare la ce a scris Vlad la urmatoarea intrebare:
      “da daca am trecut prin boala si am imunitate naturala, de ce nu am certificat verde?”
      Fiindca idem ca la gripa, daca ai facut acum anticorpi, nu te vor ajuta peste cateva luni cand acei anticorpi nu sunt adaptati unei noi evolutii ai virusului. De aceea si raspunsul la prima ta intrebare e simplu, si cum a mentionat si Vlad, te vaccinezi ca la cel gripal, te cate ori e nevoie, fiindca virusul evolueaza in permanenta, mai ales cand unii au scris pe usa Medic Om Stiintific Inginer Clarvazator Pula Prefectu cu diplome de pe Facebook.

      00
    • @Vlad
      Nu cred că eram deloc în rind cu lumea buna. Restricțiile opreau nițel răspândirea virusului, dar rata de vaccinare era tot aia, la ridicarea restricțiilor iarăși eram campioni la morți și infectați, pentru că virusul venea iarăși de undeva și găsea milioane de nevaccinati. Eram în martie 2020 iarăși.
      Cred că România va fi Bangladeshul Europei de acum încolo. Pina nu se atinge imunitatea de turma nu scăpăm de covid. Stai sa apară restricțiile serioase pentru români dinspre restul statelor …

      00
  3. Mai da-le, Nicule, 100 de lei…
    Dar când se da sita aia?
    Cand am terminat eu de vaccinat cu 2 doze de Pfizer, nu se dădea. Dacă fac a treia doza, primesc?

    00
  4. Cine-i harnic si munceste are …
    Cine-i lenes si chiuleste are…
    Completati voi.
    Cica de ce e Romania altfel? Asa era înainte, asa e acuma, asa va fi probabil maine.

    00
  5. Și americanii au organizat astfel de campanii de premiere.

    00
  6. Mai bine le dai 100 lei acum decât să le plătești o zi la ATI

    00
  7. Sa nu faci nasoale societatii ar trebui sa fie comportamentul normal. Pentru normalitate nu primesti premiu. Cum ar fi sa primesti premiu ca nu arunci hartii pe jos? Sau ca nu te caci in mijlocul dumului?

    00
  8. Eu am facut si a treia doza (Biontech) in prima saptamana a lui octombrie. M-am inscris la loteria vaccinurilor dar sunt relaxat. Nu am castigat niciodata nimic la lucruri din acestea.

    Altfel, pentru primele 2 doze, a trebuit sa fac in total peste 300 km, cu programare (a treia am facut-o in localitatea de domiciliu). Nu am primit 100 de lei dar m-am simtit cu constiinta impacata ca am facut si fac ce tine de mine sa ma protejez si sa protejez pe altii. De fiecare data mi-am luat zile din concediul meu de odihna. Am auzit ca mai nou se poate primi zi libera daca te vaccinezi dar nu stiu daca e adevarat si sincer nu ma mai intereseaza in mod deosebit acest aspect.

    Daca noii vaccinati o fac pentru ca au ajuns in sfarsit la concluzia ca se moare atunci e bine, daca o fac doar pentru 100 de lei e trist. Evident ca cel mai trist este pentru cei care nu vor mai avea ocazia. Si pentru familiile lor.

    00
    • O fac pentru a putea avea macar un simulacru de viata normala, intr-o societate din ce in ce mai autoritara.

      Sunt santajati practic.

      00
    • Nu acord atentie prea mare manutelor rosii desi uneori as fi interesat de motivul lor, nu de alta dar o alta parere argumentata poate fi folositoare tuturor.

      Deci, pentru cei 9 (pana la ora la care scriu): felicitari, inseamna ca nu sunteti printre cei peste 500 care au murit astazi.

      00
    • Nici printre cei 17 milioane care au trait, dar na, sa nu lasam logica si bunul simt sa stea impotriva isteriei colective.

      00
    • @Petrica
      O fi isteria colectiva dar dramele sunt individuale/familiale.
      Acum ramane fiecare sa aleaga cu ce se simte mai confortabil.

      00
    • Nu cred ca mai putem vorbi de „alegeri” cand sistemul iti conditioneaza chestii de baza de un certificat de vaccinare.

      E mai degraba un santaj pervers.

      00
    • Din iulie 2021 cei care se vaccinează beneficiază de o zi liberă plătită – poți beneficia de ea oricând, nu doar in ziua vaccinării ori imediat următoare vaccinarii și voucher de 100 lei, eu mi_am făcut boosterul miercuri pe 20 octombrie, voucher nu s-a dat ( era afiș că nu mai au) dar ziua liberă de la serviciu o voi lua ( am întrebat contabilul și îmi zicea că atunci când fac cererea de concediu/ zi liberă să specific că este pentru vaccinare și să aduc o copie a adeverinței de vaccinare.)

      00
    • Nici printre cei 17 milioane care au trait, dar na, sa nu lasam logica si bunul simt sa stea impotriva isteriei colective.

      Petrica, don’t be sausage cum ar spune propietarul blogului. Din aia 17 milioane cati au trecut prin boala si au ramas cu sechele GRAVE la plamani?

      Cat il costa pe ala de a trecut prin boala tratamentul de dupa + recuperarea?

      00
    • Adib tot foarte putini si insignifianti din punct de vedere statistic, in plus nu i-a obligat nimeni sa NU se vaccineze, ceea ce nu se poate spune despre restul care SUNT santajati sa o faca, desi nu au nici nevoie, nici chef, nici nimic.

      00
    • Pentru mine, care am prins o bucata de comunism, ma pis pe mine de ras la remarcile astea cu dictatura și statul autoritar. Pe lângă mânuțe, zoso trebuie sa pună și niște emoticoane ca la feisbuc.

      00
    • Pana la urma chiar nu conteaza daca si cum ii forteaza Statul daca scopul e sa faca the right thing.

      Unde minte, scoala si respect nu prea sunt, frica si biciul raman cele mai eficiente mijloace de a conduce si de aceea binevenite in astfel de situatii.

      E un fapt confirmat de realitatea cotidiana si istoria acestei natii.

      00
    • @Rumbu Și eu la fel. Am o curiozitate totuși. Cum ar fi decurs campania de vaccinare dacă ar fi fost în locul lui Gheorghiță tipul ăsta – Vasily Blokhin.

      00
    • Mai fratilor care aberati ca sunteti fortati, nu sunteti, aveti de ales, sunt un un pic mai vechi si am prins destul de mult comunism, sa vedeti acolo vaccinari, veneau la scoala si nu te intreba nici sula ca vrei sau nu, intrau in clasa si fiecare pe rand la catedra la ala cu acul sa te intepepe, veni apoi vremea militariei, soarta ma trimis in Tulcea in prima parte de militarie, sa vezi si acolo ce serie de vaccinuri ne-au mai administrat fara sa te intrebe ce si cum, pentru ca tantari, muste tete, boli de delta si alte prostii, am stat doar 4 luni in Tulcea apoi m-au trimis sa apar tara comunista a lui nea nicu de tara comunista a lui jivkov pe granita bulgara, zau asa, cu atatea vaccinuri bagate cu forta in corpul meu de zaluzi aia inca sunt aici, am atatea 5g-uri in mine incat si de la cativa mii de km de tara prind stirile despre cat de viteji sunt daci noștri liberi si cum se lupta ei cu cei care vor sa le bage apa de ploaie cu forta cineva in corp, greu e doamne cu unii, cred ca au pre mult timp liber pentru a dezbate tot felul de teorii ale conspiratiei, sunt maestri vajnici nostri daci liberi in asta.

      00
    • Rumbu, dupa o matura chibzuinta :-) , am ajuns la concluzia ca Vali, pe langa manute rosii, trebuia sa puna si niste matarangi vinete cu care sa se poata premia comentariile deosebit de cretine sau ipocrite (genul ” e dictatura, fratilor, ne obliga sa ne vaccinam”)

      00
  9. Pentru unii adulti, trebuie sa te comporti cu ei ca si cu copiii mici. Ii dai o bomboana drept recompensa ca a fost cuminte.

    00
  10. Ce, voi n-ați primit 10.000 lei la loteria vaccinării?!

    00
  11. Normalitatea nu se răsplătește. Pe undeva cred că nici nu trebuie, nu ai nevoie de răsplată pentru a fi ce trebuie sau cum trebuie, ești asta în primul rând pentru tine.

    La coada aia însă nu mai discutăm de un om normal. Și atunci li te adresezi altfel, cât să ajungi la ei și să îi faci să se miște. Și nu-s multe metode să faci asta.

    00
  12. Platiti mha taxele si impozitele, ca unii trebuie sa fure din ele. Si sa dea pomeni la prosti.
    Aia e.

    00
  13. Pe termen scurt principalul vinovat e Cutu ca a relaxat masurile prea repede, a cedat la lobby-ul Clujului cu Untold, a facut congres sa iasa sef. Acum platim peste 10k euro pentru fiecare om la ATI, iar peste jumatate din ei oricum mor. Acum 100 RON pentru vaccinare pare deja o super investitie.
    Pe termen lung vinovatii vor fi aia care vor mai pune stampila pe partidul care il va mai avea pe Citu membru.

    00
    • Catzu a cedat presiunilor lui Boc care a cedat lobby-ului celor de la Untold + Horeca Cluj.
      La Untold cat si la Adunarea PNL au fost interese mari la mijloc.
      Acum Boc tace si face pe prostul stiind ca e vinovat de moartea catorva. Dar dubla masura nu ne lasa sa-l plimbam dezbracat pe strada si strigam „Rusine! Rusine!”

      00
  14. sunt unii care inca se inghesuie sa cumpere certificate verzi cu 400 de lei, cand vaccinul e gratuit + 100 de lei. gandire de strateg educat financiar :(

    00
  15. Nu sunt de acord cu 100 de lei data pentru a vaccina. Dar nu sunt de acord nici ca cei care au trecut prin boala sa fie asimilati vaccinatilor. Nu am facut boala pana acum, am respectat toate indicatiile guvernului si am fost ferit de covid. Dar cei care nu au respectat regulile si au fost bolnavi de covid sunt acum recompensati si au acces oriunde la fel ca cei vaccinati.

    00
    • Pentru ca anticorpii in urma bolii sunt de preferat celor creati artificial prin vaccinare.

      Daca ai trecut prin boala se presupune ca sistemul tau imunitar functioneaza corect si ca nu ai nevoie de vaccin ca sa iti dea un boost.

      In plus anticorpii naturali denota faptul ca si la o viitoare infectie sistemul tau imunitar va reactiona in mod corect, pe cand in urma vaccinului anticorpii incep sa scada dupa 4-6 luni, fiind nevoie sa te vaccinezi din nou si din nou pentru a-ti pastra imunitatea.

      Vaccinarea e un fel de dializa si nu ar trebui sa fie facuta daca nu ai nevoie de ea.

      Nu in ultimul rand, vaccinurile targeteaza doar proteina Spike, anumiti antigeni specifici, spre deosebire de un sistem imunitar sanatos care lupta impotriva virusului din toate directiile si cu toate armele (pe langa anticorpi mai exista si T-cells, K-cells, etc.).

      Pe scurt, pentru un om relativ sanatos si sub 60-65 de ani, vaccinarea e mai degraba un moft, si in niciun caz nu ar trebui dezavantajat comparativ cu un vaccinat, dimpotriva.

      00
    • @Petrica, exercițiu de imaginație:
      Ți se oferă să urci într-un avion cu 100 de persoane. Se anunță că aleatoriu din acest avion 2 persoane sunt aruncate din avion când se atinge altitudinea de 3000 de metri, deasupra unei zone aglomerate, cu posibilitatea aproape sigura ca la cădere fiecare va mai lovi și va ucide alte 2 persoane aflate la sol.
      Alternativa e al 2 – lea avion, cu aceeași condiție, cu diferența ca în acesta cele 2 persoane alese aleator primesc câte o parașuta. Exista statistic probabilitatea de 2 la un milion ca una dintre parașute să nu se deschidă.
      În care avion te-ai urca? Sau ai astepta in mulțimea de la sol?
      Vaccinare vs. imunizare naturală pe înțelesul tuturor.

      00
    • @rasta – exemplul tau nu este corect, in sensul in care din cele 100 de persoane din avion, aproape toate au deja parasuta (sistemul imunitar sanatos), si doar cei 2 care vor fi aruncati sunt cei carora le lipseste parasuta (sau sistemul imunitar sanatos).

      Legat de posibilitatea la un milion ca una dintre parasute sa nu se deschida, e fix probabilitatea ca cineva nevaccinat si sanatos sa moara.

      Stiu ca tu te refereai la vaccinarea de care nu ai real nevoie dar nici nu-ti face rau, dar pe principiul asta al „hai sa ne gasim ceva de facut ca nu strica”, la fel e si bautul apei sfintite.

      00
    • Petrica nemofturosule, deci cand va exista un vaccin anti-malarie (si va fi mRNA cu siguranta), iar tu te vei duce in Africa la un safari, nu te vei vaccina fiindca anticorpii naturali sunt mai buni pentru ca un sistem imunitar sanatos lupta impotriva virusului din toate directiile si cu toate armele (pe langa anticorpi mai exista si T-cells, K-cells, etc.).

      Mare egoist mai esti.

      00
    • @Goblin – de malarie mori aproape sigur daca te infectezi, indiferent daca ai sau nu un sistem imunitar sanatos, in lipsa vaccinarii sau a medicamentatiei.

      De Covid aproape sigur NU mori daca te infectezi, daca ai sub 60 de ani si fara comorbiditati.

      Si nu vad ce are de-a face egoismul cu orice. Eventual da, oile care pun presiune pe sistem incat cei nevaccinati, adica majoritatea, sa fie santajati prin masuri fasciste.

      Aia sunt definitia egoismului – eg. ei s-au vaccinat si acum nu pot accepta sa stea ca fraierii dupa ce au facut virtue signaling 2 ani. Pai cum sa poti iesi pe strada fara masca ?!!? Cum sa te duci sa te imbeti intr-o crasma, la 20 de ani fara sa fii vaccinat impotriva unei boli pe care in 99.99% din cazuri nu ai simti-o ?

      Meh…

      00
    • de ce excluzi tratamentul? ai de ales intre tratament si vaccin. deci nu o sa mori sigur de malarie, fiindca tu ai tratament. in plus, o sa ai si imunitate naturala daca treci prin boala. imunitate din aia buna, nu ca de la vaccin.

      asa ca de ce sa te mai vaccinezi pentru malarie? ce sens are?

      00
    • egoismul este o gluma intre mine si fluture. nu stii tu, esti nou pe aici. el zice ca romanul nu se vaccineaza fiindca e egoist, eu zic ca nu te vaccinezi fiindca esti prost.

      00
    • fiȚ mAi eMpatiCi. Să NU nE DeZbinĂm.

      00
    • Trecand peste faptul ca ai ignorat comparatia intre malarie si covid, aparent ai ignorat si faptul ca am scris „sau medicamentatie”, adica tratament.

      Malaria se trateaza foarte bine cu quinina sau artemisinina.

      In plus, sarcov2 e un virus, iar malaria e o infectie.

      Pe scurt, da, probabil ca m-as vaccina preventiv pentru malarie inainte sa plec la un safari, si motivul ar fi ca sansele sa mori ca un prost de la malarie sunt cu multe ordine de unitate mai mari ca in cazul Covid, unde nu moare aproape nimeni din senin dupa infectie.

      Nu in ultimul rand, este aparent ca habar nu ai despre ce vorbesti, din moment ce malaria e o infectie, se trateaza doar post-factum, cu antibiotice, deci sistemul imunitar nu dezvolta imunitate din motive ce tin de biologia organismelor vii, e ca si cum ai dezvolta imunitate la impuscaturi.

      00
    • Eu zic ca romanul nu se vaccineaza pentru ca nu are de ce. Joac-o pe asta :)

      Pentru corectitudine, sunt vaccinat din primavara, cu relativ mari sacrificii, si am doza 3 din weekend.

      Din empatie cum zice fluture ? De destept ce sunt cum zici tu ?

      Nu, din santaj mizerabil, ca sa pot lua parte la activitatile normale din societate fara sa fie nevoie sa fiu exclus sau cancelled de unii ca voi.

      00
    • Naturally acquired immunity to malaria is achieved with ongoing exposure to infections and subsequent acquisition of anti-malarial antibodies. Antibodies against merozoite antigens and VSA are thought to play key roles in conferring immunity against malaria.

      am si eu google, boss

      00
    • deci tu esti un antivaccinist care se va vaccina cu a treia doza in weekend.

      Sosoaca, tu esti?

      00
    • >>Nu in ultimul rand, este aparent ca habar nu ai despre ce vorbesti, din moment ce malaria e o infectie, se trateaza doar post-factum, cu antibiotice

      Nu se trateaza cu antibiotice, imbecilule, dar tind sa cred ca esti genul ala care ia deparazitante pentru animale pentru covid.

      00
    • Pai foloseste-l: https://www.mdedge.com/hematology-oncology/article/187381/related-issues/why-its-hard-develop-immunity-against-malaria

      “With many infections, a single exposure to the pathogen is enough to induce production of antibodies that will protect you for the rest of your life,” she explained. “However, with malaria, it can take up to 20 years for someone to build up sufficient immunity to be protected.”

      Oricum, deja o luam pe aratura. Malaria si Covid, nicio gara una cu alta.

      00
    • Taci bă Petrică că numa prostii spui. Auzi la el că sunt preferați anticorpii de boală. Păi ăia dispar mai repede și sunt de obicei mai puțini decât cei dobândiți prin vaccinare. Specialiștii pulii.

      00
    • din motive ce tin de biologia organismelor vii, spune-le si oilor astora sa nu mai piarda vremea, ca malaria se trateaza doar post factum cu abtibiotice de la becali.

      In 2021, researchers from the University of Oxford reported findings from a Phase IIb trial of a candidate malaria vaccine, R21/Matrix-M, which demonstrated efficacy of 77% over 12-months of follow-up. This vaccine is the first to meet the World Health Organization’s Malaria Vaccine Technology Roadmap goal of a vaccine with at least 75% efficacy.

      00
    • Lol, da, dispar mai repede dar si reapar imediat in caz de reinfectie, plus ca avem si celulele B care pastreaza memoria infectiei cu anii.

      Lasa bre, fii tu specialistul in facut curul mare alora de la Pfizer pentru un cacat de gripa, woker imbecil.

      00
    • Iti dai seama de un dobitoc cand repeta argumente concentrice si fara legatura cu nimic.

      Fa-ti ba vaccinul pentru malaria, de fapt fa-ti o suta de vaccinuri, proactiv asa, ca sigur exista ceva boli obscure si mortale prin Amazon, si in fond „ce ai de pierdut ?”

      Ce cretini.

      00
    • @Petrica
      O tot vad pe asta cum ca anticorpii dupa imbolnavire sunt mai buni decat aia de dupa vaccin. Sursa informatiei care este? Ca suntem destui care am citit altceva pe tema asta.

      00
    • Imbaligaturi de copil prost care se crede smecher:

      oile s-au vaccinat si pun presiune

      vaccinul e aproape inutil, e mai bine sa treci prin boala.

      insa te vaccinezi in weekend cu a treia doza

      de la malaria mori sigur

      nu exista imunitate dobandita pentru malaria

      malaria se trateaza doar post-factum, dar te-ai vaccina contra malariei – desi se trateaza doar post-factum.

      :))

      00
    • @Graethel: ia și citește. Și da, în Germania dacă ai fost bolnav de Corona primești doar o singură doză de vaccin.
      https://www.science.org/content/article/having-sars-cov-2-once-confers-much-greater-immunity-vaccine-vaccination-remains-vital

      00
    • „Pentru corectitudine, sunt vaccinat din primavara, cu relativ mari sacrificii, si am doza 3 din weekend.”

      „Lasa bre, fii tu specialistul in facut curul mare alora de la Pfizer pentru un cacat de gripa, woker imbecil.”

      gata ba spionule, ai cedat? :))))

      00
    • „…sunt vaccinat din primavara, cu relativ mari sacrificii, si am doza 3 din weekend.
      Nu, din santaj mizerabil, ca sa pot lua parte la activitatile normale din societate fara sa fie nevoie sa fiu exclus sau cancelled…”

      E perfect Petrica, e perfect ca te-ai vaccinat, fie si cu forta unui „santaj mizerabil”.

      Nu toata lumea dintr-o societate admite de buna voie sa respecte regulile si pe ceilalti.

      De aceea, special pentru unii ca tine, un stat responsabil si cu respect pentru cetatean trebuie sa fie pregatit sa va puna un bocanc pe gat ca sa va determine sa faceti ce trebuie.

      Fara discutii, lamentari, scobit in cwr. Normalitate.

      00
    • Gamblin: nu înțeleg de ce Petrică este egoist dacă nu se vaccinează contra malariei. Pentru că nu este o boală transmisibilă! În plus, cu sau fără pastilele de acum, dacă este să te muște țânțarul vei face boala. De multe ori cei care iau malarone (care atacă ficatul rău de tot) au forme mai severe. Soluția este să te dai cu tot ce poți să nu te muște țânțarul și să te protejezi cu haine care să acopere corpul, să nu mergi în sezonul ploios etc.
      Plus că: poate Petrică nu dorește să se vaccineze în primii doi ani de când apare vaccinul anti-malarie (dacă va apărea vreodată unul eficient).
      Dengvaxia: după doi ani de vaccinare și decesul a sute de copii, Sanofi a schimbat prospectul: se recomandă numai între 14-45 ani pentru persoanele care au trecut deja prin febra dengue odată și numai în zonele cu mare risc. Pentru că mureau copii (ei nu ajunseseră să fie infectați). de ce? Că s-a observat după doi ani că dacă nu ai avut contact cu dengue înainte de vaccinare ai mari șanse să mori prima oară când ai contact dacă ai vaccinul făcut. Este eficient pentru cei care deja au trecut printr-o infecție, pentru a-i feri de efecte adverse grave la următoarele infecții. Citește dengvaxia controversy.
      Una peste alta nu înțeleg de ce cineva este egoist că nu s-ar vaccina contra malariei!

      00
    • Gamblin: nu mori sigur de la malarie! Dar ai șanse mari dacă nu ai tratamentul la timp. Este de preferat să ai deja simptomele în țări unde este prevalentă că dacă le ai când ai ajuns deja la noi de ex până ce își dau seama ce ai și până fac rost de medicamente…
      Toți cei care lucrează în zone unde este malarie au făcut de câteva ori. Au scăpat. Tot de sistemul imunitar ține și desigur de tratamentul adecvat. Mor mulți copii în primul rând pentru că sunt subnutriți și mai au și alte probleme. Sper să se găsească tratamente și mai bune și desigur și vaccinuri evident dar nu m-aș grăbi să sar pe primul vaccin de pe piață. Mai bine nu șa circula în zone cu malarie în anotimpurile periculoase o perioadă.
      Cum au reușit atâția să trăiască în zone cu malaria, expați cre muncesc acolo și nu mor de malaria? Că folosesc substanțe care țin țânțarii deoparte, pentru că au tratament rapid la nevoie și plase de țânțari și altele.

      00
    • @Petrică, mi-a trecut azi prin mână un dosar de tutelă: fratele adult cere să fie tutorele surorii lui adolescente, dar minore. Părinții lor au murit săptămâna trecută, de covid, la 3 zile unul după altul. 50 și 55 de ani
      Spune-i tu fătucii ăleia cum aproape sigur nu mori de covid dacă ai sub 60 de ani și n-ai comorbidități.
      Zici de sistem imunitar bun. Pot să pun pariu pe ce vrei tu că cei mai mulți avem sistemul imunitar lovit în aripă.
      Unii dintre voi l-ați ascultat pe Cristici când v-a zis de analize pt helicobacter, ascultați-mă și pe mine și faceți și 25 OH, analiza pt vitamina D.

      00
    • Cei care au trecut prin boală fac anticorpi. De multe ori mai mulți decât prin vaccinare și au și imunitate celulară. A spus-o și dr Streinu Cercel. Și mulți alții, este cea mai bună și mai durabilă imunitate.
      Aaa că nu fac toți anticorpi, asta este valabil și pentru vaccin. Însă procentul este foarte mic și au fost studii.
      Ce spui tu practic este că trebuie premiați numai cei care au făcut vaccin, nu trebuie să ținem cont de sănătate, sau de a opri boala, ci doar de vaccin.
      Părrea mea este că acest virus nu se va opri până ce nu va ajunge la noi toți și că cei care au făcut vaccinul se asigură că fac ce pot să nu facă o formă gravă, dar cam atât. Numai când vor trece prin boală majoritatea vom scăpa de pandemie.
      Și cred că toți ne dorim să scăpăm de pandemie.

      00
    • AB: multi decedeaza pentru ca ”nu cred ca exista boala”. Si nu se trateaza cu nimic, nu se testeaza, ajung in stare foarte grava si dupa au slabe sanse. Multi au deficienta majora de vit D3, de alte vitamine, fiind si obezi si cu diferite boli. Cine are obezitate tb sa isi controleze da novelul de vit D3, iar daca are simtome sa se trateze imediat! La fel toti evident. Fie ca sunt sau nu vaccinati.
      Noua pentru a iesi din pandemia asta ne trebuie multa testare si tratamente. De profilaxie nu mai vorbesc pentru ca cine are grija are cine nu… nu. Si vaccin, da, dar tot nu se opri virusul. De aceea avem nevoie de tratamente

      00
    • Silviu Petcu @Mirela doar ca batranii nostri atat de ‘sanatosi’ cand trec prin boala mor. Sau aia nu atat de batrani dar care au boli grave de care nu stiu. Da. sa treci prin boala e cea mai buna solutie daca ai un sistem medical competent si o populatie sanatoasa. Doar ca ghici ce, noi nu avem asta. Daca lumea nu s-ar vaccina cazurile ar exploda, numarul de morti ar exploda( pentru ca oamenii se duc la spital in ultima clipa si pentru ca is suprasaturate). De aici si diferentele intre noi si lumea mai civilizata.

      00
    • Medicamenteeeee!

      00
    • mie mi-a placut asta.
      ” sarcov2 e un virus, iar malaria e o infectie.”
      cat analfabetism functional tradeaza….

      sars-cov-2 este un virus si este agentul patogen al bolii numita covid19.
      eucariotele din genul plasmodium sunt niste oranisme unicelulare care sunt agentul patogen al bolii numite malarie.

      si covid19 si malaria sunt rezultatul unei infectii cu respetivul lor agent patogen.

      00
    • Silviu Petcu: nu sunt împotriva vaccinului. Însă și cu el virusul tot va circula. De aceea ne trebuie testare și medicamente

      00
    • @Mirela, deficitul de vit. d nu are simptome. cel puțin nu unele specifice. (nu aveam probleme cu inima, nici măcar nu puteam să zic că răceam ușor sau mai știu eu ce)
      am avut o baftă chioară de un endocrinolog senzațional care mi-a recomandat testarea, eram în groapa marianelor cu d-ul. după ani de doze masive, chiar și injectabil la un moment dat când am putut aduce de afară, am ajuns și eu cu chiu cu vai la nivelul minim al intervalului normal.

      00
    • AB: știu ca nu are simptome si la cata lume sufera de deficit, mai mare sau mai mic nu intleg de ce nu sunt incluse analizele in cele uzuale. Plus ca nu se recomanda.
      Insa ne influenteaza toata starea de sanatate

      00
    • Si stiu ca este greu de acumulat, vit d3 in organism, nu iei 1000 UI/zi o luna si gata, ci doze mari pana ajungi la un nivel de min 30 . Deficienta duce si la diabet si la HTA de fapt. Pe langa altele cancere etc. Si se vorbeste atat de putin despre d3, desi majoritatea populatiei are deficiente severe, nu inteleg de ce se ignora atat de mult preventia.
      Insa in contextul actual da, nu o poti rezolva intr-o luna.

      00
  16. Tu, care nu ai facut nasoale societatii, ai primit vaccinul destul de devreme, si 6 luni de viata „normala”, cu relativa liniste ca nu o sa patesti nasoale.
    Prin vestul Europei sunt tineri care au avut de asteptat pana prin august-septembrie sa le vina randul la prima doza.
    Sigur, asta nu te mai ajuta cu nimic acum, cand copiii tai au vacanta fortata alaturi de copiii alorlalti.

    00
  17. Pînă la urmă, scopul final este vaccinarea în masă. Iar 100 de lei în tichete este muuult mai puâin decît ar costa spitalizarea respectivului. Care mai și moare, după toți banii băgați în el!

    00
    • Daca platesti 100 de lei catre 5 milioane de vaccinati – cheltui 500 de milioane.

      Daca nu i-ai plati, iar ei nu s-ar vaccina – statisticile spun ca in jur de 2-3% ar ajunge in teorie in viitor (in practica nu au ajuns nici 1% pana acum la ATI) la ATI, deci chiar daca un pacient ATI ne costa de 20 de ori mai mult, per total e mult mai pagubos sa ii recompensezi profilactic.

      Cam asa functioneaza si asigurarile, platesti lunar dar sansele sa ai nevoie de despagubiri sunt reduse, in functie de profilul tau, catre nule.

      „Da, dar DACA ?” – pai na, prosti sa fie, ca hoti exista din belsug.

      00
    • @Petrica

      Nu uita c[ cu cat se vaccineaza mai multi, cu atat se reintra in mormal, bla-bla. Asadar, statul investeste cei 500 de milioane. Ca sa nu mai zic ca cele 500 de milioane se duc la Auchan/carrefour/Kaufland/etc

      00
    • Se reintra in cacat, aia se face. In primavara toti cei vaccinati cu chiu cu voi vor trebui sa o faca din nou, si tot asa pana la sfantul asteapta.

      Pentru ca fuck logic, important e sa faca curul mare aia de la Pfizer.

      Certificate obligatorii, vaccinare obligatorie, destine futute, educatia si economia la pamant, toate datorata apostolilor vaccinarii care au creat din nimic o isterie mondiala pentru o gripa cu grad de mortalitate de 2 la suta si care afecteaza exclusiv doar mosii, grasii, cancerosii si diabeticii.

      00
    • Petrica, fiu-miu de 10 ani si maica-sa (vaccinata cu 2 doze) tocmai ce au Covid…foarte probabil adus de fiu-miu de la scoala pt ca mai are 2 colegi care au si ei tot acum…nu e gripa bha baiatule, crede-ma…acum 1 an mi-a murit un unchi din cauza efectelor Covid : de la un om care tinea singur o gospodarie inclusiv cu animale la tara, lucra si in constructii, era mereu activ, a slabit 10 kg in cele 2 săptămâni de tratament, apoi a facut un pre-infarct si apoi un AVC fatal.
      Asa ca din partea mea poti sa te împuști!

      00
    • Ghinion, uita-te la mine cum nu imi pasa ca a murit unchi-tu, probabil la 35 de ani si fara pic de probleme cronice, nu ?

      Asa cum probabil nici tie nu iti pasa nici cat negru sub unghie de problemele mele personale, mare parte iscate datorita „pandemiei”.

      00
    • Doar pt a-ti raspunde, unchiu-miu avea 59 ani, analizele facute cu 2 luni inainte sa faca Covid, de catre angajator – interesat bineinteles, pt ca nu avea nevoie de oameni cu vreo problema- munca grea, in constructii. Analizele au fost ok, toti indicatorii in parametri . Dupa Covid, era vlaguit. Ti-am spus, infarct dupa 2 luni si dupa inca 2 luni AVC. Perioada in care nu a mai muncit sau depus efort. Dar vad ca tu esti destept…

      00
    • Ba Petrica. Stiu un tanar de pana in 30 de ani, suspect de cancer pulmonar, care isi cauta loc intr-un spital in cazul unei eventuale operatii urgente. Sa-i transmit ca poate sa moara linistit, ca e doar o isterie mondiala pentru o gripa cu grad de mortalitate de 2 la suta si care afecteaza exclusiv doar mosii, grasii, cancerosii si diabeticii?
      PS: faza e reala, daca nu-si gaseste solutie voi reveni cu un anunt umanitar.

      00
    • Completare: Tanarul in cauza isi cauta si NU isi gaseste solutie pentru o eventuala operatie urgenta la plamani.

      00
    • @car a luat unchiul tau anticoagulant inca de la inceputul bolii? Nu zic de prostia de aspenter, ci eliquis/xarelto. Eu as pune pariu ca nu a luat. Sunt care fac avc sau infarct si dupa vaccin, pt ca reactionam partial ca si cand facem boala. Si cei care se vaccineaza ar trebui sa ia o scurta perioada anticoagulant.

      00
  18. De fapt câștigul e doar 50 de lei. Ceilalți 50 merg la medicul care descarca conținutul seringii în chiuvetă.

    00
  19. Pătrășcan ala nu-i nici cel mai faimos dintre toti Pătrășcanii. Ai o bula tare ciudata

    00
  20. @pizipn
    Virtue signalling much?!

    00
    • Deci asta este explicatia pe care am cerut-o mai sus. Pare rezonabila.

      Acum fiecare interpreteaza cum vrea. Ca statistica proprie, am aproape jumatate de secol de viata. Normal ca am problemele mele de sanatate dar tin minte, in tot acest interval de timp, sa fi avut fix 2 gripe „normale” care sa se incadreze in simptome mai nasoale (temperatura mare, frisoane, senzatia de „om batut”…). Si, dupa ce au aparut suficiente informatii, luni mai tarziu, am o banuiala ca prin martie anul trecut am avut si Covid cu manifestari neglijabile din punctul meu de vedere. Si totusi am ajuns la concluzia ca in acest moment e mai bine vaccinat. Nu m-am vaccinat niciodata pentru gripa normala si nu o voi face. Daca si tulpinile astea de Covid vor deveni mai blande probabil ca nu ma voi mai vaccina. Dar pana atunci, ramane cum am stabilit :)

      00
  21. asta e mentalitatea românului, orice face el e corect și are o replică: dacă eu am făcut așa altul de ce face invers? 100 lei/ vaccinat e mai ieftin pentru stat decât să moară sau să stea betegi în spitale 20-30% din proștii ăștia care mai mult ca sigur se duc și dau altora virusul.

    00
  22. Pomana, definitia scurta a Romaniei

    00
  23. Am loat dubla tzeaca sa spun asa. S-a dat zi libera si nu am primit-o ca m-am vaccinat prea repede. Se dau bonuri dar aici la mine nu se stie de ele si nu au… pai sa te mai vaccinezi? UE gheits

    00
  24. Lasati suta de lei. Cum e cu ziua libera in ziua vaccinarii? Si-a luat cineva la privat ziua libera cand s-a vaccinat?

    00
    • Eu mi-am luat pt ziua vaccinări, deși teoretic o poți lua oricând. A trebuit sa duc la angajator o copie după adeverinta de vaccinare.

      00
    • Dobitocii au pus procedura atat de tampita ca nu am mai putut sa o iau. Cumva trebuia sa anunti cu o zi inainte ca te duci sa te vaccinezi. Nu am citit cu atentie si m-am vaccinat duminica, plm i guess :)) In alta ordine de idei cine se lauda cu cate beneficii ofera angajatilor ?! exact.

      00
    • Da, eu pentru doza 3. Ne am certat putin (voiau sa mi iau in ziua vaccinarii sau imediat urmatoare) dar am trimis legea unde scrie ca pot lua oricand si au renunțat la argumentele lor.
      Posibil ca unii angajatori sa insiste sa fie aproape de ziua vaccinarii caz in care eu as lua a2a zi ca m am simtit cam molestita

      00
    • Eu nu am luat 100 de lei ca m am vaccinat in ianuarie pentru ca am putut. Am luat ziua libera la privat inainte sa fie legea, la 8nitiativa firmei, plus prima de vacanta de 500 de lei. Gen, esti vaccinat, te poti plimba, ia de aici de un weekend la amara. Ma vaccinam si daca imi luau o zi de concediu si 500 de lei…

      00
  25. eu am primit si doza a3a intreaga de la Moderna.
    iar ieri au anuntat ca e recomandat sa se faca cu jumatate de doza… nici nu stiu daca sa ma bucur sau sa ma ingrijorez.

    00
  26. eu sper sa nu se vaccineze prea multi … ca ajungem naibii sa scapam de covid si ne cheama astia la serviciu

    00
  27. Premiul tau este că acum mall-urile și supermarketurile sunt deschise dar complet goale, poți să-ți cumperi orice fara coada.
    Premiul copiilor tai este că foarte mulți cu IQ picometric vor dispărea și peste o generație nu o sa mai iasă PSD la alegeri.
    Ceea ce poate să facă vorba „vreau o tara că afară” mai aproape de realitate.

    00
    • Când te bucuri că mor oameni… ce ființă superioară ești nu am ce spune. Foarte trist unde am ajuns ca nație

      00
    • @Mirela Termina cu empatia asta prost inteleasa. Lor nu le pasa de noi, iar mie personal mi s-a cam luat sa tot ii inteleg ca car, ca mar. Pe aia care nu s-au vaccinat pentru ca stiu eu mai bine decat doctorii si inca o asculta pe Sosoaca ii deplangi tu?

      00
    • @MIrela: Tot selectie naturala se cheama.

      00
    • Eugen: nu cred ca ai empatie de fapt, folosim gresit acum empatia asa la orice. Poate ca ai compasiune, dar nu empatie. Simpatie, mila etc dar nu empatie, ca empatie daca o ai nu o poti intoarce asa cum vrei tu: cu ala sunt empatic cu alalaltul nu.
      Iar o persoana fara empatie este psihopat ( nu din aia care ucid, cele mai frecvente profesii printre psihopati sunt ceo, politicieni, jurnalisti etc etc ). Asar ce spui este ca esti empat cu unii si psihopat cu altii?
      Nu cred, crec ca pur si simplu nu ai empatie, acum ne place sa folosim atat de abuziv acest termen. Ai simpatie, compasiune, altele, dar empatie nu.

      00
  28. Pana la urma, chiar am ajuns sa ne certam noi intre noi, vaccinati, despre cine credem noi ca trebuia sa aiba sau nu prioritate, cine a profitat sau nu de sistem? A fost o nebunie cand s-a dat drumul la liber la vaccinare si a durat cam o luna. De atunci, pauza, si in timpul asta nevaccinatii au fost liberi ca pasarea cerului, sa se plimbe prin europa, sa mearga la job, si sa scuipe pe statul roman care, efectiv, in orase, le pusese la dispozitie vaccinul la maxim 10minute de mers cu masina, si tot 10 min de stat la rand. take it down a notch and don`t forget who the enemy is, guys

    00
  29. M-am vaccinat peste rind, la speciali, un cineva „esențial” s-a răzgândit fix in ziua înțepării și m-am dus în locul lui. In sistem figuram pe lista de așteptare cu 5 mii în față. Consider că sunt „mai esențial” decit un pensionar pentru că plătesc acelui pensionar pensia și gratuitatea pe STB.
    Doza a treia am făcut-o la liber, fara programare. Fluiera vintul pe acolo. Era un pensionar adus de fie-sa, probabil femeia făcuse runde de convingere, dar nenea era încă neconvins. A purtat o discuție lungă cu un medic despre riscuri, omul nu avea ce să-i spună clar, l-a întrebat despre starea de sănătate, alergii, tensiune arterială, antecedente cardiace, etc. Și punea întrebări ca la Antena3:
    – dar pot face cancer?
    – cumva pot sa fac infarct?
    – dar pot infecta pe alții după vaccin?
    In fine, vedeam că are capul plin de conspirații de la A3 si GhițaTV, dar a acceptat vaccinul pentru că mai mult ca sigur fie-sa a insistat pina a cedat. Am apreciat că totusi punea întrebări coerente, nu era un tembel, dar singur nu venea la vaccinare.

    00
  30. Același mecanism s-a mai întâmplat si pe vremea lui Ponta, când fraierii au platit taxe și impozite și Ponta a dat amnistie fiscală pentru cei care nu au plătit. Era vorba de niste cass-uri dacă îmi amintesc bine.

    Deci este mai profitabil în România să fii hoț,.legile sunt făcute în favoarea infractorilor și pedepsesc in schimb oamenii corecți.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile