Da, ai nevoie de o asigurare pentru locuință

Aș vrea să fiu romantic și să vă spun că locul meu preferat din casă e o încăpere fancy unde se ia brunch-ul în familie cu Mozart pe fundal, dar adevărul e că aleg biroul. Nu e el cel mai high-tech, dar e locul în care fac cele mai multe chestii pentru mine. Muncesc, citesc, mă joc (rar!!!), mai trag un vlog. E singurul loc din casă pe care îl consider 100% al meu.

Aparatura din această încăpere nu e tocmai ieftină, așa că am avut momente în care m-am gândit că m-ar durea puțin buzunarul în caz de vreun accident. Pentru că evenimente neprevăzute pot aparea oricand, și o știm cu toții foarte bine. Așa că eu unul aș prefera să fiu pregătit în caz de.

Poate pentru alții locul preferat e bucătăria, pentru că gătitul și chiar și spălatul vaselor pot fi metode excelente de relaxare și detașare. Sau dormitorul unde se retrag și se simt în siguranță după o zi dificilă. Pentru soție, cred că e baia, pentru că nu am văzut-o niciodată mai relaxată ca atunci când își umple cada cu spumă și chestii frumos mirositoare.

Cred că ați prins ideea. Chiar și persoanele care stau în chirie au ACEL loc în casă. Și nu e despre obiecte, cât despre sentimentul pe care îl asociezi cu încăperea respectivă. Nimeni nu ar vrea să îi cadă un asteroid peste bucățica lui preferată de casă și să scoată o poală de bani ca să o refacă. D-asta s-au inventat asigurările de locuință; ca să te ajute să acoperi pagubele / cheltuielile cu refacerea locuinței tale, în caz că aceasta ar fi distrusă sau afectată de vreun eveniment neprevăzut precum inundație, incendiu, greutatea stratului de zăpada, cutremur, trăsnet, furtună, grindină, vandalism, distrugeri provocate de animale, furt prin efracție).

De ce e o idee bună să ai o asigurare de locuință:

Cum am spus și mai sus, asigurarea vine să te repună în situația financiară de dinaintea apariției evenimentului neprevăzut, acoperind pentru tine cheltuielile pe care ar trebui sa le faci.

Cei de la Eurolife FFH Asigurări au o poliță facultativă de locuință disponibilă online care se numește ”Locul tău. Casa ta” și oferă protecție extinsă pt bunurile din casă, de lângă casă și chiar și din buzunar. E disponibilă și pentru proprietari și pentru chiriași. Asigurarea acoperă cam tot ce ți-ar putea trece prin cap:

  • Bunurile aflate în locuință (inclusiv: mobilier, electronice, electrocasnice, ȋmbrăcaminte, ȋncălţăminte, veselă, articole de sport-voiaj, cărţi, covoare)
  • Documente, carduri si chei
  • Aparatură electronică portabilă
  • Avarii accidentale la instalațiile de gaze, apă, canal și încălzire aferente locuinței asigurate și/sau Inundarea cu apă de conductă (apă rezultată din spargerea ţevilor sau cea provenită de la vecini ori în urma refulării)
  • Avarii accidentale ale centralelor termice, instalațiilor de aer condiționat și instalațiilor de producere de energie alternativă
  • Spargerea suprafețelor vitrate și a bunurilor casabile
  • Intervenții de urgență în maxim 4 ore, în cazul spargerii unei țevi sau pierderii cheilor (în limita a 100 €)
  • Răspunderea civilă legală (față de terți)

Vă mai dau doar un exemplu: cei de la Eurolife FFH au plătit în acest an 20.000 euro, valoarea daunelor provocate unei locuințe, în urma unui incendiu. Dacă nu avea asigurare, clientul ar fi plătit din buzunarul său acești bani ca să-și refacă locuința.

Dacă nu aveți încă asigurare de locuință, poate e bine să vă gândiți. Mai ales că pentru polițele emise până la 31 octombrie, Eurolife FFH oferă serviciul de telemedicină gratuit (consultații medicale telefonic, online sau video) pe o perioadă de trei luni de la data încheierii poliței și o reducere de 10% la asigurarea de locuință, pe baza codului Online10

Voi aveți asigurare de locuință?

Mai multe detalii aici. #alaturidetineinfiecaremoment #faragriji #EurolifeFFHasigurari

imobiliare-2021-22

(articol sponsorizat)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

26 comentarii

  1. Apă caldă ??

    00
  2. Nu, multumesc. La cat voi da pe urmatorul RCA, ma mut in masina.

    00
  3. Configuratorul asigurarii este foarte util iar costul asigurarii este foarte transparent.

    As avea o mentiune: in campurile unde introduci sumele, nu poti sa tastezi, trebuie sa dai click pe + -, chiar daca se incrementeaza din 500 in 500 (in functie de caz). Am abandonat ca faceam scurta la mana :), eram curios ce cotatie primesc, imi expira asigurarea in decembrie (nu aia obligatorie)

    00
  4. „Muncesc, citesc, mă joc (rar!!!)” Rar e doar pentru ma joc sau pentru toate trei?

    00
  5. Da, avem. La câteva săptămâni după ce ne-am mutat în noua locuință a fost dată o spargere. Hoții au furat multe lucruri mici dar destul de valoroase: aparat foto, notebook-uri (eu aveam un Sony Vaio duo – ce mișto era), ceasuri.

    Asigurarea ne-a plătit dauna înaintată cu chitanțe și fotografii ale obiectelor furate (ceasuri cu nr de serie) minus 2000 de Coco. De ce? Că așa a vrut mușchiul lor. Absolut fără să ne zică vreun motiv. Ne-au și spus ca dacă nu acceptăm putem să-i dam în judecată și primim dauna probabil în doi, trei ani. Asa, asigurarea era la Allianz – între timp m-am dus la una mai ieftină că dacă oricum nu plătesc…

    00
    • E irelevant „coco” asta, daca nu spui cat procentual nu au platit din suma totala pagubita.

      Iar in ultima asertiune ideile se bat cap in cap: daca urmezi logica, e o prostie, pentru ca daca tot nu platesc ce sens are sa faci o asigurare in primul rand (care nu te plateste in caz de eveniment). Se intelege ca ai aruncat banii pe fereastra.

      00
    • Pe mine ma interesează suma în sine, că doar cu suma în sine îmi puteam repara bunurile stricate sau furate.

      În % undeva pe la 13-14%, dar mult de tot. Poate au făcut așa pentru ca asigurarea era destul de nouă. Noi ne-am asigurat înainte să fie gata locuință, de când intraseră lucruri scumpe în casă, gen chiuvete la baie, faianța dintr-o baie, electrica din bucătărie, lemnarie pentru un dulap între niște pereți… Da, chiar dacă înainte de predarea locuinței trebuia să fi fost asigurată de firma de construcții, m-am gândit că nu prea am chef de experiența asta sa vedem care-i de vină.

      00
    • Procentul ala de 13% nu acopera oarecum uzura echipamentelor? Adica un aparat foto, un laptop, nu prea mia au aceeasi valoare dupa cateva luni/un an de utilizare.

      00
  6. Ieri Vodafone, azi asigurari… inteleg ca a venit factura pentru instalatia electrica?

    00
    • marți licențe și emag, după care secetă până de bf.

    • :) Lasa ca la licente vin si baietii de la Hotnews cu ceva dupa ce fac “copy-paste”… Sau nu le place cum scrii tu, iau doar de dincolo ca e mai ieftin?

      00
    • De aia nu cumpăr eu licențe pentru prinți și prințese, cărora le mai fac laptopurile. La 50 de lei, cât costă în medie, oamenii nu strâmbă din nas. Asigurare la Groupama.

      00
  7. În primul rând, cam toate firmele de asigurări din România oferă garanții jalnice pentru bunurile asigurate dpdv al valorii, indiferent de starea lor, de chitanțele prezentate(așa fac toți), proceduri greoaie, etc.
    Aș mai adaugă că telemedicina e o mizerie sinistră, din punct de vedere legal e cam la limită, iar cine dorește să promoveze așa ceva/țările în care se practică, se mai pricopsesc cu niște procese de malpraxis frumoase.

    00
  8. Sunt total de acord cu asigurarile pt casa . Sunt proaspat mutat in casa noua si am facut ceva de genul la Omniasig si ies undeva la vreo 80-90 de ron / luna . Unii ar spune ca e scump dar la vreo 2 -3 luni de cand am avut asigurare am avut un vecin foarte harnic care a zis sa dea foc la mizerile din curte ( casa lui fiind in constructie ) . Dupa nici 5 min focul a trecut printr-o livada cu iarba NETAIATA la casa vecinului unde omul avea lipit de livada un buldo, un truck mare 2021 fara asigurare la fel si casa . Cand m-a sunat sotia i am spus sa iasa din casa si sa sune la pompieri . Acum multi ar spune ca nah daca lua casa foc dureaza pana iei banii si ca procese si ca alea alea etc dar daca nu aveai asigurare ce faceai ? La o casa cu o valoare gen 150 k nu cred ca e un efort sa platesti suma asta ca fiind o cheltuiala a casei . Ar mai fi subiectul cu instalatia de paratrasnet ( fiind zona mai inalta ) la care lumea nu vrea sa investeasca pana in 4000-5000 ron ca sa stea linistita.

    00
  9. Primul lucru făcut după ce am luat apartamentul a fost să închei asigurarea pentru el. Nu că mă face să dorm mai liniștit noaptea, dar așa mi-a părut normal să fac.

    00
  10. Dacă tot este o postare sponsorizată, aș ruga sponsorul să-mi răspundă la această întrebare: Pentru bunurile aflate în locuință se face despăgubirea în limita sumei asigurate, chiar dacă nu mai am facturile de achiziție?
    Mulțumesc!

    00
    • Buna. Sunt Irina de la Eurolife FFH. Iti raspund punctual la intrebare.
      Astfel, in cazul bunurilor din locuinta, modalitatea cea mai uzuala de a demonstra dreptul de proprietate este factura. Dar sunt si cazuri in care acest document nu mai exista, asa cum spui.
      In acesta situatie, in cazul unei daune, se pot accepta si fotografii care sa demonstreze ca bunul a fost in posesia persoanei asigurate, si daca este cazul se pot solicita declaratii ale martorilor sau declaratii notariale.
      In orice caz, in cazul unei daune, inclusiv in cazul unei daune majore (ex. Incendiu), sunt sanse ca bunul respectivul sa nu dispara in totalitate. Mai raman urme care se pot observa la constatare. suntem aici pentru clarificari suplimentare, daca este cazul.
      Zi cu spor.

      00
    • Mulțumesc pentru răspuns, Irina!

      00
  11. Am asigurare si si-a scos deja banii: s-a fisurat un calorifer fix de Craciun acum 3 ani si, cum nu era nimeni acasa sa observe, a curs apa pana a iesit pe casa scarii. Allianz ne-au platit instalatorii si inlocuirea caloriferului de urgenta (in cateva ore), zugravirea camerelor afectate si inlocuirea parchetului, reparatii si zugravire la vecinul de sub noi (cu care am reusit sa ramanem in relatii bune dupa toata povestea asta).

    00
  12. Am de vreo 7 ani la Generali, inca nu a fost nevoie sa o folosesc… better safe than sorry.

    De vreo 3 ani am inceput sa fac si de aia de calatorie cand plec pe undeva in afara tarii; in caz de crap sa nu devin o povara in lipsa.

    In cazul meu am inceput sa le fac cam dupa ce am mai adunat cativa ani de viata sau dupa ce am mai citit una alta. Inclin sa cred ca e o chestie de educatie totusi…

    00
  13. Am o prietena ce a fost inundata l bloc acum ani de zile de o baba amarata de deasupra.Baba senila a uitat robinetul pornit, a facut praf tot, inclusiv instalatia electrica. Prietena cu asigurare, vin aia, constata… apoi merg gramada pe baba. Au dat in judecata baba sa recupereze prejudiciul de la inundatie. Sa trezit asta cu baba amarata in genunchi la usa ca nu are nici bani de medicamente si o sa o scoata asiguratorii afara din casa. A renuntat la banii de asigurare ca sa nu-si bata joc de baba. Mai functioneaza asa sistemul ?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube