Nu, nu e despre prima zi de școală, la vârsta asta îl depui undeva pe lângă școală și te ușuiește, că are treabă. Dar am alte două faze.
Grătar în curte, copiii se jucau ceva, nu mai țin minte ce. Unul dintre adulții fără copii întreabă “de ce îi lași să se chinuie și nu le arăți cum se face”. Am zâmbit. Da, aș putea, dar aș vrea să găsească calea singuri. Cât să dureze? Cinci minute? Zece? La vârsta asta, au tot timpul. Am stat și ne-am uitat la ei câteva minute și au găsit soluția.
Nu trebuie să le dai mereu tu, adultul, rezolvarea, trebuie să îl mai lași să descopere singur unele lucruri.
A doua fază. Un cuplu discuta de construcția casei, ce stadiu sunt, costuri, sacrificii, din astea. Ultimul update, de acum câteva luni, era că ei se retrag acolo și copiii contribuie cu niște bani, că ei rămân cu apartamentul din oraș. Doar că copiii, 20+ amândoi, au decis că ei nu mai vor să contribuie și nici să plătească facturi în apartamentul în care ar rămâne. Vor să stea în continuare acolo, dar să nu plătească nimic. Că nu e treaba lor că părinții lor nu au bani să termine casa, ei nu vor.
Bănuiesc, și sper să nu aflu, că e foarte nasol să realizeze ce lepre ai crescut. Mă gândesc că e bine să știi din timp că nu te poți baza pe ei.
„copiii, 20+ amândoi, au decis că ei nu mai vor să contribuie și nici să plătească facturi în apartamentul în care ar rămâne”
Mno, dar radem de vestici cand le cer chirie (simbolica) copiilor lor incepand cu 18 ani
„Vindem apartemantul sa ne platim facturile” sau „de luni va mutati ca am inchiriat apartamentul”. Oare functioneaza?
Au nevoie de bani, nu il inchiriaza, ci il vand. Le dau discount daca il vor copiii, sa mearga si mai repede.
@rdb, este cel mai corect lucru asta:
„Noi vindem apartamentul fiindca avem nevoie de bani. Vreti sa-l cumparati, faceti un credit la banca si primiti si un discount din partea noastra.”
Acum, depinde de marimea apartamentului, fiindca daca sunt 2/3 camere este cam dificil sa se „asocieze” 2 frati sa il cumpere fiindca va fi prea mic pentru doua familii.
@Andrei G, și dacă e viloi cu 10 camere, tot e o idee proastă să-l cumpere două familii, despre ce vorbim aici?! Ce dreaq, oamenii ăia nu au viețile lor? Vor sta mereu atârnați unii de alții pentru că sunt familie? LOL…
Confirm, si nu doar chirie simbolica (ci chirie chirie): parintii portughezi proprietarii a 2 apartamente, unul in care stau ei, si in celalalt fata cu ginerele si copilul, era singura modalitate de-a o responsabiliza. Altfel se plang ca au salarii mici, viata e scumpa in Paris, dar de ea lucreaza peste drum, dar altfel mai un restaurant mai o ieseala obrazu subtire cu cheltuiala se tine.
Un pai la 2 (?) magari. Ca nu or sa traiasca in acelasi apartament impreuna forever and ever.
parte la parinti, restul, la mostenitori. Sau sa-si plateasca ce datorii mai au sa-si termine casa si abia din ce a ramas, sa imparta tinerilor mostenitori.
Nu e treaba copiilor ca parintii nu isi pot termina casa. Parintii pot vinde apartamentul si imparti daca vor (doar daca vor) suma la 3 (sau la cati frati sunt+ partea lor)
Bre, sa ma ierte dumnezeu dar mie mi-e putine lehamite de abordarea aia „legendara” a vesticilor.
Aici „puternici” cu bani si cu relatii fac orice sa-si sustina copiii, oricat de lepre ar fi, ii casatoresc si si se incuscresc creand un impaienjenis de relatii tocmai ca sa asigure viitorul propriilor progenituri.
Doar prostovanul de la talpa societatii si Jackie Chan isi arunca puiul din cuib cu mandrie proletara „sa invete ce e greul” de parca ar fi pierdut la Piticot si e obligat sa o ia de la zero, descult ca babacu’ nu mostenind toata imparatia unui apartament comunist impartit cu frasu’…
PLM
habarnam, aia de care zici tu, si din romania si din tari straine, fie ele cu apa calda sau mai putin, au case peste case, conturi langa conturi, afaceri lucrative (legale sau nu) si in general mai multi bani decat stiu ce sa faca cu ei. „hai sa ii dam la copii”.
presupun ca in cazul descris apartamentul ala este intreaga imparatie. ceva de genul hai sa ne sinucidem sau sa ne mutam sub un pod ca sa faca juniorii un pas in fata. iar juniorii nu vor nimic in plus de acel pas.
Soluția la ce, cu ce să se chinuie?
Cu fizica cuantica.
Cu chiria. Cu chiria să se chinuie.
La a descoperi meandrele concretului Boros.
Se jucau de-a mama si de-a tata?
^
Păi și dacă „adultu’ fără copii” era virgin? De-aia a întrebat…
@Boros, întrucît e povestită pe un blog de „feișăn și topoare” și cum la grătar feișănu’ nu prea contează => „ceva cu topoare”, nu?
incercau o parcare laterala
topoare – aruncat la tinta fixa pentru inceput
Raul, cum zice blonda „azi, cand parcam, a intrat unu’ in mine ‘-) „
La 20+ sunt adulți, nu copii și cam ar fi cazul să discuți nu să presupui ce vor și ce nu vor ei să plătească.
Da. numai ca: „Vor să stea în continuare acolo, dar să nu plătească nimic.” Daca nu trebuie sa presupui ce vor ei, atunci sa vrea in alta parte pe banii lor, zic..
da si nu, adica in astia 20j de ani depinde de tine ca parinte ce ai educat(sau nu), depinde de intreaga ‘schema’ daca are sens sa ii pui sa platesca sau nu, nu e neaparat o idee buna sa le dai ce vor dar spre exemplu imi pare o prostie daca intr-adevar se tin de o facultate(cu viitor) si trebuie sa-i fortezi sa si platesca chirie, timpul e cea mai pretioasa resursa si conteaza cum ai invatat sa il folosesti
NIX ii dai la scoala militara din clasa a 9-a, sa plateasca statul tot
Pe de altă parte, nu te-a obligat nimeni să faci copii. Nu au venit copiii la tine în casă și au zis ”gata, de azi trebuie să ne crești, să ne dai să mâncăm, să ne îmbraci, să ne oferi un adăpost etc.”.
Consider că nu au nici o obligație copiii, față de părinți. Faptul că te-au crescut și ți-au dat mâncare și haine era datoria lor, nu ceva special ce au făcut pentru tine. Nu te-au luat de pe marginea drumului și ți-au făcut un bine. Te-au adus cu japca, cum ar veni.
Da, am copil, azi l-am dus la grădiniță.
@ubercool
OK , dar pana la ce varsta e de datoria parintilor?
Simplu. Până la 18 ani sau până termină facultatea. Dar nu mai mult de 26.
@ Morocu, până termină facultatea la cursuri de zi.
@ Ubercool, la un moment dat Codul familiei prevedea şi obligaţii de întreţinere ale copiilor majori către părinţii lor. pe noul cod civil nu mai ştiu, dar e posibil să fi rămas.
@Dude de aia discuți asta înainte, nu după ce se mută acolo.
@dny dacă îți iei un animal de casă, până la ce vârstă e de datoria ta să ai grijă de el?
@Ubercool, dar animalu’ de casă nu e ființă rațională, apt de muncă la un moment dat.
Dacă comparăm un copil adult, în depline capacități fizice și mentale cu un animal de casă, atunci pzm, pun copilul-adult sub interdicție și iau eu toate deciziile pt el, așa cum le iau și pt animal.
Plus că animalu’ nu pretinde să locuiască singur în apartamentul plătit de mine.
@AB. da, dar e cam periculoasa abordarea, adica pana la urma poate sa-ti si dea in cap si sa traiasca linistit in apartementul tau, asta cred ca e diferenta intre om si animale, ai premeditat toata treaba, in functie de cat de apt ai fost fie va intelegeti fie nu..
NIX, poate sa iti dfea in cap, dar la un moment dat, in lipsa platii facturilor, va veni cineva, mult mai puternic, care il va arunca in cur pe scari.
@AB mă legam de faptul că nici animalul, nici copilul nu au ales să locuiască cu tine. Hai că animalul poate se năștea oricum, nu e cel mai bun exemplu. Copilul, pe de altă parte, nu avea cum să se nască singur și nici nu a cerut nimănui să fie născut. Din punctul meu de vedere, un părinte este toată viața responsabil pentru copilul său.
Dacă nu ai fost în stare să îl ghidezi astfel încât să își poarte singur de grijă, asumă-ți eșecul, nu îi da un șut în cur, că e adult.
ubercool, corect, dar copiii aia nu au nici o responsabilitate fata de parintii lor? tocmai ca suntem oameni si nu animale, familie… toti pentu unul si unul pentru toti.
tu ti-ai lasa parintii sa moara intr-un sant doar pentru ca ei sunt responsabili pentru tine si nu invers?
@Ubercool, ok, nu am reușit să-l educ.
Dar e om, înzestrat cu rațiune și capabil de autoeducație.
Trebuie să-și mai asume și consecințele propriilor fapte, acte, vorbe, nu să arunce vina pe educația pe care (nu) le-am dat-o.
se vinde apartamentul din oras, cu banii se termina casa si se plimba babacii.
Copiii de 20+ sa fie sanatosi, n-au un cuvant de zis la vanzare daca nu sunt proprietari.
p-aia mici e normal ca e mai bine sa ii lasi sa descopere singuri chestii. evident asta nu inseamna ca nu te joci niciodata cu ei sau nu ii ajuti daca vezi ca ii bate solutia, mai dai un hint.
Aia micii e bine sa fie lăsați o perioadă singuri în casă, să se responsabilizeze, să trăiască pe picioarele lor, până își iau joburi bune, își iau parteneri de viață și de acolo se mută în casele lor, chirii, etc, fiindcă e nașpa să vrei să îți cordesti muierea și nu ai loc de sor-ta.
După o perioadă nu mai e așa sexy și automat trebuie ca fiecare să își vadă de ale lui.
Apoi la faza cu contribuitul la casa babacilor, să se mute ei la țară, jet cu boltă.
Păi în loc ca ăia micii să facă ceva pentru ei, să îi sponsorizeze pe babaci? Aia ce au făcut toată viața? Altă e soluția: vândut apartamentul, babacii terminat in mare să se poată muta, iar restul de bani împărțiți între copii. E cam da căcat la 20 de ani, să-i faci lu tacto rate, să își termine casa la țară, că rămâi grămadă cu altu in apartament. Pleci în viață cu niște tinichele de coadă, cu un credit de care nu te bucuri.
Dacă nu pot să ajute, măcar să nu încurce. Eu cam așa le văd.
Nu sunt de acord ca părinții să le plătească cheltuielile, nici pe departe, dar nici hai să terminăm casa pe banii voștri, că apoi mai vedem. Mai repede mi-aș plăti mie rate, pentru casa mea.
Da, și ii inviți sa stea la tara în noua lor casa !
hahahaha :)))
daca ai trait toata viata la oras, e foarte fain sa iti faci batranetea la tara.
@Ionut M: ori ai avut parte de ceva traume cu familia/parintii ori e ceva in neregula undeva. In primul rand: babalacii aia, sunt parintii care i-au adus pana in punctul ala in care se pune problema de a le lasa un apartament asa, gratis sau la pret bun, ma gandesc ca macar nu le-ar spune babalaci sau ceva. In al doilea rand: oamenii zic sa faca o casa sa ii lase totusi pe copii in apartament, ca uite cum sunt vremurile. Apoi zic: „uite mai avem nevoie de…sa zicem 30k euro sa terminam casa si sa ne putem muta, nu ati vrea sa ne ajutati voi cu banii astia si sa ramaneti intr-un apartament de 130k euro?” Tu aici vii si spui ca practic parintii ( babalacii ) sunt bulangii? Cam cum functioneaza asta? Nu ar fi bulangii nici macar daca ar zice: ” dragii mei, noi vindem apartamentul, sa putem termina casa si sa ne putem muta „. Atat, fara nicio alta explicatie. Nu toti oamenii pot avea si casa si apartament si nu au nevoie. Dar na, carnatii aia de copii ar vrea si cu … in cur si cu sufletu’n Rai.
@Ionut M e cam de cacat sa ajungi adult si sa nu ai nicio responsabilitate. Eu nu cred ca parintii le-au cerut luna de pe cer, probabil le-au cerut un procent din cat AR fi luat daca dadeau in chirie apartamentul. Parintii sunt obligati sa te tina pana la 26 de ani in spinare, asta daca faci o facultate. Altfel esti liber sa-ti faci viata asa cum vrei dupa ce ai facut 18 ani. Parintii nu sunt obligati sa-ti lase tie nimic. E munca lor, o sparg pe ce vor. Eu i-as pune pe snowflakes aia sa elibereze incinta, sa-si caute chirie, as vinde/ inchiria apartamentul si mi-as vedea de batranetile mele.
Eu am zis de o situație win-win.
Părinții vând apartamentul, își termină ce au ei, iar restul de bani îi împart copiilor să aibă o sumă cu care să pornească în viață.
Nu sunt de acord cu ideea de-a face copiii rate pentru părinți, să termine casa. Copiii să facă rate pentru ei, după vânzarea apartamentului și fiecare să își facă un rost.
Rămân la părerea că e mai rezonabil așa.
Cred ca niciunul dintre noi nu stie care este situatia reala in cazul acesta. Este important ce inseamna mai exact contributia copiilor.
– au niste bani pusi de-o parte?
– este nevoie sa faca un credit? Si daca este nevoie de un credit, conteaza care este nivelul de indatorare si varsta copiilor. Pentru ca daca ai 20 de ani si faci un credit de nevoie personale pe 3-4 ani la care rata este echivalenta cu valoarea lunara a chiriei nu vad o problema prea mare.
– poate contributia se limiteaza la a-i ajuta pe parinti cu cateva sute de lei lunar in urmatorii 1-2 ani.
Vândut apartamentul din oraș și muie plozilor ingrați. Să-și câștige pita singuri, dă-i în plm.
Asta cu ajutatul alora mici am vazut-o si eu. Familie tanara, ea (culmea) invatatoare sau ceva de genul asta, insa mega-ultra-hiper-super protectori cu odraselele lor. Eu as zice chiar enervanti de protectori, in sensul in care la un banal stranut, i-am vazut panicati la modul grav si incepeau sa-i caute pulsul la ala micu’ sa vada daca-i ok, cu 1000 de intrebari daca e bine sau daca se simte rau. Efectiv am crezut ca sunt la camera ascunsa la faza aia.
Dar altceva vroiam sa zic: faptul ca sunt mega-ultra-hiper-super protectori cu copiilor, se vede inclusiv in faptul ca aia nu fac efectiv nimic singuri. Totul face mami si tati pentru ei. La un moment dat ne jucam niste jocuri care necesitau si o minima logica, dar jocuri de copii, sa ne’ntelegem. Bai, nu ii ducea mintea deloc, dar deloc. Asteptau sa ii rezolve mami si tati. La masa la fel: daca nu mai are chef sa-si duca lingura la gurita, lasa ca vine mami si ii da. Si i-a invatat asa, si la 6 ani le da mami si tati cu lingurita, ca dupa ce baga ei 2-3 linguri, nu mai au chef si bat din palme sa primeasca hrana fara sa depuna niciun efort.
Mi-a fost jena sa le zic ceva parintilor, ca nu e treaba mea sa ma bag in cum isi educa odraslele. Ca daca le zici ceva, gata – se supara pe tine ca ai ceva cu ei.
Nu e singurul caz din pacate. Vad foarte multe familii din generatiile tinere, care sunt la modul asta de protectori cu copiii. Sunt tare curios ce o sa se aleaga de generatiile astea, in care astia nu se pot descurca singuri, dar nici nu-i duce mintea sa gaseasca solutii, ca totul a fost in capul lor ca rezolva mami si tati.
Părinții mega-ultra-hiper-super protectori au fost crescuți cu furtunul de la mașina de spălat și palme peste ochi, și ăsta e reversul. Probabil unii dintre copiii crescuți în puf vor ajunge niste narcisiști odioși.
@Deea, true story, sa nu ma spunem ca interactiunea a fost probabil minima din cauza servicului si a scolii
Corect! Eu ma regasesc in descrierea de mai sus si intradevar am fost lasat la tara cand eram bebelus si luat la varsta scolara si apoi crescut cu cheia de gat. Singura interactiune cu mama era cand ma verifica la teme seara. Si dupaia a facut surprised pikachu cand m-am mutat de acasa in ziua cand am facut 18 ani.
Stiu ca ii cocolosesc prea mult pe cei mici, deja la cea mare se vede ca nu e descurcareata, dar nu pot sa ma abtin.
Multi oameni fara copii nu concep ideea ca pentru astia mici „chinuiala” sa gaseasca o rezolvare e parte mare din amuzament si distractie. Da, in loc sa se distreze juma de ora gasind sau negasind o solutie se trezesc ca vine un adult in 5 minute, le zice ca se distreaza gresit si le da o rezolvare de care nu aveau oricum nevoie.
Nu de putine ori trec din joaca in joaca fara sa gaseasca o rezolvare la chestia initiala decat la final. Nu ca ii intereseaza prea mult.
Ai dreptate. De multe ori fi-mea da in plans ca intervin sa ii pun piesa de puzzle unde ii e locul. Maaaaami, voiam eu sa gasesc raspunsul. Copiii iti spun ce au nevoie, trebuie doar sa asculti.
Daca ma mananca undeva sa ma bag, sau daca copilul imi cere ajutorul, de obicei incerc sa nu ajut direct ci sa il indrept in directia buna, astfel incat pana la urma sa rezolve singur.
@Ionut M: sa recapitulam, poate nu am inteles amandoi acelasi lucru.
Deci esti rupt in cur, stai la free all inclusive in casa la babaci. Astora le vine ideea sa isi faca casa, dar constata ca nu le mai ajung banii. Ar putea sa vanda apartamentul in care au stat, dar le e mila de lepre sa le zica jet cautati-va job sa puteti sa va platit chiria la cortul unde o sa va permiteti sa va mutati. In schimb le cer o suma x ca sa le lase un apartament de x*y valoare. Intr-adevar nebunii de bosorogi vor sa isi faca casa pe banii tinerilor frumosi si liberi.
y > 1
Presupun ca odraslele au deja un loc de munca fiindca altfel ar fi destul de dubios din partea parintilor sa se fi bazat de la inceput pe ajutorul acestora.
pai solutia la a doua problema este foarte simpla. apartamentul se poate vine sau inchiria. „copiii” sa se mute la cineva care isi permite sa intretina trantori
Decat atata zic: Atentie la paharul cu apa, stiti voi care!
cine dracu’ mai bea apă, odată ieșit la pensie?
Mi se pare cel mai de căcat argument pentru a face plozi. 🤣🤣🤣
@john dar totusi ramane, e drept ca probabil doar pe ultima suta de metri cand sunt la pat, dar sincer e greu sa gasesti pe cineva sa aiba grija de tine pe ultima suta de metri daca n-ai bani, in cel mai bun caz vine cate o ruda cu speranta ca ii lasi casa sau parte din ea altfel fug si uita cam toti de tine..
@NIX: se găsește un vecin, nu-i musai o rudenie.
O cunoștință are o fată de 17 ani, cam lepră și divă așa, le știe pe toate, non-stop cu casca in ureche și chat cu fetele. Nu e proastă la carte, se straduie, doar că o face de gura părinților, chiar le-a spus așa de fata cu alții că învață pentru că vor ei să învețe, nu că ar avea ea tragere. Părinții au cumpărat un apartament în același bloc, pe aceeași scară, că a fost ocazia, a plecat o cunoștință și i-a întrebat pe ei înainte să-l scoată la vînzare. Apartamentul e destinat ei, cînd va fi studenta, acum fiind închiriat. Ca să o obișnuiască cu banii, o lasă pe ea să încaseze chiria de la chiriași. Ce să vezi, tipa e foarte optimista că acea chirie e cam suficientă pentru nevoile ei imediate, adică părinții să plătească facturile, iar ea să încaseze chiria, e bine așa. In principiu, dacă mai face undeva in citiva ani și vreun job part time de vreo 500euro, mai mult nu are nevoie. „E foarte sustenabil acest model de biznis”, i-am zis după ce am ascultat elucubrațiile ei cu aere de divă ce cu probabilitate de 75% nu știe să se șteargă din față în spate la cur. Vrea să fie analist financiar și să tranzacționeze criptomonede, a auzit că e foarte profitabil.
asta cu „să cumpărăm acum crypto” am mai auzit-o recent, tot de la habarniști. are balta pește.
17 ani !? Are in cazul asta o scuza pentru modul de gandire. Mai nasol o sa fie daca persista in stilul asta si dupa 27 de ani si din ce am observat , din nefericire, sunt destule/destui care persista.
Am recitit articolul să fiu sigură că nu mănânc borș: deci tinerii nu vor să-și plătească nici măcar facturile pt utilitățile consumate de ei prin locuirea în apartamentul părinților, în condițiile în care părinții deja s-au mutat de acolo și ăia stau singuri.
Sau părinții vor să plece și le-au zis „mă mămică, stați aici, dar măcar plătiți facturile, gaz, curent, gunoi, întreținere, net, etc”……
Pffff, pt asta aș vinde apartamentul și dacă vor să-l cumpere, nu le-aș face niciun discount
le-aș vinde apartamentul și apoi mi-aș lua mobila din el!!!
să-și cumpere singuri farfurii și masină de spălat.
voi doi o să muriți cu buzele uscate
@Shoric, eu sigur. Că n-am copii și nici nu pot să fac.
Recunosc, am primit ajutor de la părinți că adult pe salariu, dar am întrebat dacă se poate, nu am cerut ca pe ceva de la sine înțeles și am cerut cea mai mică sumă care mă putea scoate din rahat. Și, la rândul meu, am oferit ajutor în diverse forme, cum am putut.
Stai liniștită pentru că aproape toți am trecut prin chestii nasoale cu banii când am fost tineri. Eu virez lunar o sumă, echivalentă cu un salariu minim, în contul fiică-mii care este începătoare la o clinică privată din Timișoara după 4 ani de facultate și nu au fost ăia așa darnici cu salariul pentru o persoană fără experiență. Donez banii ăia pentru că știu ce am crescut.
eu am fost o lepra atarnatoare pana pe la 25-26. chiar si atunci cand aveam un venit, platea tata tot. banii mei erau banii mei. calculatoare, bere si femei. dar la un moment dat a inceput sa se aseze situatia. venitul s-a stabilizat, a crescut, mintea s-a mai copt, nevoile (Sau dorintele) au fost in anumite momente mai puternice si in loc de bere am luat un frigider mai mare. ca sa intre mai multa bere, evident. un cuptor cu micorunde nou, o masina de spalat, un aragaz, calculatoarele le-am schimbat eu.
pana in momentul in care a murit, tata a platit el toate facturile, mai putin reteaua de cartier pe care o facusem cu mana mea. atunci am ramas cu apartamentul, toate facturile si maica-mea in carca. dupa cateva momente de disperare si nesiguranta asupra posibilitatilor mele, ce si cum sa fac, (oi putea plati intretinerea? sa vand? sor-mea vrea ceva?) mi-am aliniat chakrele si totul e ok. am platit intretinerea, nu vand nimic, sor-mea vrea doar cota parte DACA vand, dar ma cam bate gandul sa ii dau jumatatatea oricum doar ca sa nu stau cu streangul asta de gat).
sunt norocos? a fost o educatie buna? am fost eu mai destept, mai capabil? au fost parintii mei mai buni parinti ca altii?
ps, ca sa nu mai scriu alt comentariu, ce mi se pare aberant e ca aia nu vor nici sa isi plateasca facturile.
@thebblack Problema e ca inca locuiesti cu mama ta, din cate inteleg. Aici trebuie sa gasesti o solutie.
Adica eu sa ma mut la tara in casa neterminata, iar copilului/copiilor sa le las apartamentul din oras si sa le platesc tot eu si facturile, nasoala treaba cam inseamna ca ai crescut cu adevarat o putoare care nu are chef de munca si considera ca i se cuvine sa traiasca pe spinarea ta.
Eu as regandi treaba si tind catre ideea comentatotilor care au sugerat sa ii tragi presul de sub picioare prin vanzarea apartamentului, as termina casa de la tara cu o parte din bani si as pune de niste calatorii cat mai apuc, plus ceva deoparte si o suma oarecare pentru copil cand o sa ii vina mintea la cap. Nu va preocupati, daca veti avea macar o proprietate imobiliara cat de cat valoroasa si ceva active se va gasi cineva sa va dea ultimul pahar cu apa.
Am auzit de o bunica ce a bagat „taxa” tuturor nepotilor. Nu mult, 100 de euro pe luna de nepot. Eu il stiu pe unul din nepoti, mi-a spus ca bunica-sa il suna daca uita sa trimita banii.
Pai ce puii mei, cum ai ajuns tu pe lume?
Bineinteles, bunica-sa ii face gemuri, dulceturi, ciorapi de lana… ca o bunica adevarata. Dar taxa e taxa.
– Face ceva cu banii?
– Nimic, are pensie. Are casa ei la tara, gospodarie, pensie.
– Pai de ce va cere bani.
– De aia. Ca e bunica, ca fara ea noi nu apaream pe lume.
Mi se pare foarte tare faza!
Am uitat sa specific ce nepoti are femeia asta: „middle management” cam toti, mii de euro pe luna fiecare.
Oare au ajuns asa si pentru ca bunica lor e cea descrisa mai sus?
cat de gresita mi se pare chestia asta.
daca imi aduc aminte maine dimineata intru in detalii si de ce mi se pare gresita.
Dacă banii aia strânși sunt un fel de „taxa de protectie”, mi se pare total aiurea și chiar deplasat. Adică tu ai făcut copiii aia nu din dragoste ci din dorința de a face bani pe cârcă lor?!? Diferența între respectiva „bunica” și aia de își trimit copii la cerșit, eventual și rupandu-le vreo mana, e fix zero.
Singura justificare as vedea-o ca baba sa strângă banii aia de la toți, fie sa-i pună deoparte ca forma de economisire iar la final sa ii lase moștenire fiecăruia, atat cât a cotizat; lăsând în urma o lecție frumoasa de economisire: „uite nepotu’ mamii, ai cotizat 10 ani la bunica, și poftim 12000 de euro sa te bucuri acum”. Sau o lecție și mai mișto ar fi lecția investirii; la final sa nu primească 12000 euro cât or fi cotizat, ci un randament mai bun, poate un 40000 de euro.
De ce e greșită?
O avea femeia pensie, dar poate nu-i ajunge și de medicamente și de lemne și de zilieri și de vreo reparație și de…. și i-o fi jenă
….jenă să zică „mă copii, nu-mi ajung banii, ajutați-mă un pic”.
Foarte mulți oameni în vârstă au o jenă să spună că nu mai pot (financiar sau altfel), că nu le ajung banii și au nevoie de ajutor, după o viață în care au răsturnat pământul și l-au pus la loc și au făcut din rahat bici care să plesnească.
Dacă ăia 100 euro sunt 2-3% din veniturile fiecărui nepot și ei sunt ok cu abordarea, care e problema?!
Cu toate ca o sa-mi iau multe minusuri, o sa incerc sa vin cu o parere mai nepopulara.
tldr pentru cine nu vrea sa citeasca mai departe: Conteaza relatia parinte copil, conteaza detaliile, conteaza sa stim si punctul de vedere al copilului
Ar trebui sa stim si punctul de vedere al copilului. Momentan nu stim decat punctul de vedere al parintelui fara alte detalii Alte puncte care ar fi de considerat
1. Relatia parinte copii si parinti sau intre frati:
– Intr-o relatie toxica, personal, copil fiind, nu as fi interesat sa investeasca intr-un apartament sa continui sa locuiesc in continuare cu ei. DIn contra, as cauta sa plec.
– Depinde cum a fost relatia si tranzitia spre gasit un job. Daca ideea a fost „ai implinit ieri 18 ani, cand iti cauti un job sa platesti in casa? Acum nu mai fac puscarie daca te dau afara asa ca poti sa-ti faci bagajele sa pleci”, atunci eu, copil, nu as baga nici un ban, din contra as pleca si le-as recomanda sa-si bage apartamentul in cur, sa ramana sa plateasca ei tot sau sa-l vanda. Tranzitia daca se face prin santaj si pozitie de forta nu am vazut sa functioneze.
– Unii parinti tind sa sangajeze copilul „daca nu faci aia, te dau afara. e apartamentul meu.” Si la varsta aia copilul nu are obtiuni, insa, va avea grija ca sa nu colaboreze de buna voie iar cand va prinde oportunitatea, va pleca
– Increderea dintre copil si parinte. Daca de exemplu parintele i-a zis copilului „daca treci probele la BAC cu nota mare iti las apartamentul”, copilul a facut iar apoi „TZEAPA Fraiere, ai vreun document sa arate ca va fi al tau?”, dupa care vii cu propunerea „hai bagati bani ca va ramane voua”, cred ca daca te-ai ars odata, ai invatat lectia
– Ambii copii au o problema cu treaba asta? pentru ca asta totusi ridica un semn de intrebare de ce ambii au o problema? Ori relatia a fost aiurea ori modul de educare ar fi putut fi imbunatatit
– Relatia dintre frati, tu ai vrea sa traiesti cu frate-tu in acelasi apartament o viata intreaga, el cu familia lui intr-o camera si tu cu familia ta in alta camera?
– Copilul nu ar trebui tinut legat cu cacatul de e apartament, e o greseala la noi romanii sa incerci sa-l tii legat cu un cacat de apartament. Mai degraba as vinde apartamentul si le-as imparti banii totusi avand grija inainte de asta sa lucrez putin cu ei pe niste chestii de educatie financiara
2. Detaliile
– Ce varsta au copii? 20 ani si 1 luna e diferit de 29 ani
– Copii castiga un ban acum sau paritii vin cu propunerea „ai 20 de ani daca nu te duci acum la munca si aduci un ban in casa, zbori din casa mea” ?
– Cat reporezinta contributia la cheltuielile casei in raport cu venitul copilului? E important sa stim daca e vorba de 20% sau de 90%. Pentru ca daca acel copil abia s-a angajat si tu vii si zici „am vazut ca ai luat ieri primul salariu, hai, de maine trebuie sa bagi bani in casa”
Nu incerc sa spal atitudinea copiilor insa ideea e sa vedem si detaliile situatiei.
scuze, recitit textul, scuze pentru greselile gramaticale, ortografie si „copii” in loc de „copiii”, greseala cand dai send din prima fara sa recitesti sau corectezi
Deși în principiu ai dreptate, eu am înțeles din articol că acei copii vor să rămână în apartamentul părinților cel puțin momentan, locuind singuri, dar fără să-și plătească nici măcar propriile facturi.
De asemenea, eu personal înțeleg că ajutorul pe care îl solicită părinții este ca ei pur și simplu să-și plătească facturile și eventual o sumă simbolică drept chirie. Din text nu reiese că acei tineri nu ar avea propriile venituri.
Sau poate citesc eu prea multe fraze printre rânduri.
Copiii lepre sau „nelepre”
sunt oglinda ta ca si parinte.
Ai pus punctul pe i. Asa este , cum ii cresti asa ii ai, lepre sau luptatori.
Pe mine parintii m-au crescut cu sacrificii pentru ca nu au fost tocmai vremuri bune pentru ei si au incercat sa imi ofere maxim din ce se putea (dupa standardele unora, foarte putin) dar eu am apreciat efortul lor inca din liceu si mai tarziu cand m-au sustinut la facultate.
Am stat in chirie cu alti 3 prieteni (caminul era mai scump decat 1/4 chirie) si am urmat cursurile la zi. In fiecare weekend veneam acasa si duminica plecam cu trenul, cu o sacosa de mancare sa imi ajunga urmatoarele zile si de cele mai multe ori cu 70 lei in buzunar, sa-mi ajunga pana Vineri cand veneam iar acasa.
La un moment dat mi se pusese in cap si mie sa ma angajez, pentru ca vazusem la alti colegi, dar tot la ei vazusem ca deja abandonasera facultatea pentru ca nu mai aveau timp si parintii m-au convins ca mai bine mai stau asa si termin facultatea si apoi „am tot timpul sa ma angajez”.
Fast forward, acum sunt angajat, stau tot cu chirie, pe care mi-o platesc singur, castig mai mult decat toti prietenii care au lucrat in facultate, imi permit sa imi ajut parintii cu una alta, in weekend dau o tura acasa sa ii vad, sa servim pranzul la un restaurant pentru ca s-au schimbat lucrurile datorita sacrificiilor pe care le-au facut pentru mine.
Pana sa ma angajez eu, nu am fost niciodata cu parintii la restaurant doar noi, pentru ca nu ne permiteam.
Asa ca tot ce am acum si voi avea, voi avea datorita sacrificiilor pe care le-au facut pentru mine, si eu, la randul meu, simt o deosebita placere sa ii pot ajuta si eu si incerc sa le ofer experiente si traiti pe care nu si le-au permis in cei 23 de ani si jumatate cat m-au sprijinit.
Eu am trecut prin ceva similar acum cativa ani. Pentru a-si termina casa (mobilat, utilat + un buffer de bani), am ales sa cumpar ap parintilor cu un discount (~40%). Am văzut-o ca pe o investitie, chiar daca in primii 2 ani nu a produs nimic (inca se mai duceau acolo, erau nostalgici, etc). Dpdv business nu a fost o investitie wow (rentabilitatea la inchiriere e cam 5.5% an/net).
Pe perioada celor 2 ani, mai plateau si ei 40-45% din rata pentru a acoperi cheltuiala. Mentionez ca ap nu e in localitatea unde locuiesc, deci reiese un disconfort (cautat chiriasi, vizionari,etc)
Gains dupa 4 ani
– valoarea ap a crescut cu 30-35%
– au lasat mobila, utilitati si nu am mai investit mare lucru
Dar nu as mai face-o inca o data
E o decizie intre rational si emotional, dar strict economic se pot face investitii mai bune. Iar cum zicea cineva mai sus, depinde si de relatia avuta cu parintii… eu am fost de acord si pentru a returna un pic din ce mi-au dat ei.
Din ce povestesti pare ca a fost o afacere de tip win-win. Un castig financiar pentru tine care ai cumparat apartamentul cu un discount semnificativ. Iar pentru parinti, desi au pierdut la valoarea de vanzare, au avut beneficiul de a pastra „in familie” apartamentul in care si-au petrecut o mare parte din viata.
Rentabilitatea de 5,5% pe an mi se pare acceptabila pentru un business pasiv pentru care nu trebuie sa faci foarte multe eforturi sa il mentii.
In plus, apartament cumparat cu 40% discount + cresterea valorii in ultimii 4 ani cu 30% rezulta o rentabilitate de vreo 30% pe an pana acum. Deci investitia este destul de wow.