Pe unde ies cu bicla la relaxare, într-o zonă unde sunt câteva case pe teren mare și se construiesc unele pe loturi de ~250 sau 300 sau 400mp, e casa unui cetățean care a avut bani. Se vede. Teren 2.000mp (am măsurat din satelit), gazonul brici, casa cu stil arhitectural. Nu se vede ce mașină are, că eram curios.
Dar mă gândeam la o fază. Cum ar suna discuția la vânzare cu vânzătorul cu lot de 300mp în comparație cu ăsta cu lot de 2.000mp:
– Ia zi, tati, ai luat 300mp la porumb, ca nu ai avut bani să iei teren în oraș, da?
– Da.
– În 2005, când terenurile erau ieftine rău, da?
– Da.
– Și n-ai avut bani decât de 300mp, dar ai făcut casa bine, da? Tot ce nu se vede e bine făcut, fundația, structura, tot? Nu ai avut bani de un lot mai mare la porumb, dar în 3 luni ai găsit bani să faci casă ca lumea?
– Da, fix așa am făcut!
– Pare plauzibil. Și după aia iar n-ai mai avut bani și ai pus cele mai ieftine finisaje, da? Dar instalațiile sunt beton, că nici alea nu se văd, da?
– Da, fix așa!
– Și ai făcut-o pe tot lotul, după care și o magazie de beton, și lași mașina afară, că nu ai loc să bagi în curte. Care curte, de fapt…?!
Plauzibil. Între ăsta cu 300mp teren și ăla cu 2.000, sigur ăsta cu 300 e mai cinstit și a lucrat mai bine.
Câmpul nu se lucrează, se construiește.
E vorba de campul muncii
Două plante pe câmp:
– Mă iubeşti?
– Da, te iubeşc.
– Atunci hai să chemăm o albinike!
Astea cu teren de 300mp sunt o gluma proasta. Normal ca intretinuta si de agentii care pun in anunturi terenul total in loc de terenul liber + o poza tip fishbowl sa para mare curtea aia minuscula.
Sa le dau guma in par la agentii imobiliari care nu stiu nivelul de zgomot, clasa energetica si prezinta speculatii ca fiind lucruri sigure (o sa fie autobuz, se face scoala, nu parcheaza nimeni si aveti loc).
daca aveti impresia ca nu se „poate” si mai bine aveti linku de mai jos din Tunari
https://goo.gl/maps/bhkmRYPXFtJYv2Sm8
deci se parcheaza intre casa ta si casa vecinului ca daca o lasi in fata blochezi accesu pentru celelalte 35 de case..
S-au vandut toate…
in comuna aia am vazut si mai rau :)))))
@Octtavyan: si care e problema daca parchezi in lateral? Sa inteleg ca esti genul de persoana care unde se duce, vrea sa parcheze musai in usa?
@Octtavyan: tot genul asta de case se mai fac pe langa Iasi, din nou nu inteleg cine cumpara casa fix in porumb, la vreo 15 km de centru cu curte asa de mica https://goo.gl/maps/i4WR6D1nhWH5K6dTA
Nu era ideea ca iti iei la porumb ca e terenul mai ieftin si poti sa ai spatiu mai mult?
Pe 300 mp e mai ieftin sa tragi utilitatile, pe ala 2000 hooo hooo
Sa vezi ce misto e cand tragi 60 metri de orice: cablu trifazic alimentare energie, teava apa, teava canalizare la inclinatie de 1%, fibra de la digi…
Eu am doar 1000mp si am facut casa mai in spate data de strada principala: distractie la orice bransament.
@Iondelaraion distractie la pret sau hartoage sau…?
@G. Distractie la pret si la dorei: dar de ce vreti domnu teava att de departe? Dar la ce va trebuie 60 de metri de sant pentru canalizare??
La hartogaraie nu e nici o diferenta, singura problema e una legala: nu iti da autorizatie de constructie daca casa e la mai mult de 50 de metri de hotar. Asta se rezolva cu o romaneasca: inainte de a te apuca de hartiile de constructie desfaci terenul in mai multe loturi.
Sau a făcut si el „economie” unde a putut, adică la teren, că poate se mai ieftinește, maica.
E sigur, sigur, că la materiale nu a făcut nici un rabat la calitate.
La 300 dă metri pătrați ăla e apartament pe pământ.
Dacă dau o bășină se lovește de gard și ricoșează înapoi în nas.
Loturile ăstea mici sunt preferate de oamenii care nu vor să-și bată capul cu amenajatul, întreținutul curților/grădinilor. Dacă o mai și betoanează toată, deja e un mic împărat fără portofoliu. Locuri de parcare nu prea, că le face primăria pe domeniul public.
I-am văzut pe puțini, deși nu aveau cine știe ce teren, să tragă gardul de la stradă și porțile mai in interiorul curții, să poată parca 1-2 mașini, să aibă primăria loc să facă un șanț detonat și acoperit.
Scuze Ionut M, dar cine isi ia o casa pe un teren de 300m patrati e destul de slab pregatit, sa nu spun altfel!
@poza consolidare pod construit cu simț de răspundere în ’84?! rebarul în formă de arc e pus… în fine, casa aceea de 300mp în 2005 probabil a avut și diriginte de șantier și betonul a venit cu cifa.
Dacă n-are pămînt nici cît să se cace pisica, degeaba.
De multe ori tepele sunt taxa pe prostie
Nu e neaparat asa. Nu inseamna ca daca a avut bani de 300mp, nu i-au mai ramas bani de restul casei sa o faca bine. Tocmai, poate in loc sa ia teren de 1000mp si sa-si bata joc de casa, a luat 300mp ca sa-i ramana bani sa faca bine casa.
Ai dreptate! Hai sa generalizam, acum! :))
Asta cu terenul de 2000 putea sa ia 5000, dar a zis ca mai bine renunță la ăia 3000 ca să ii mai rămână bani și pentru casă.
Hmmm, ceva nu se leagă, nici la tine, nici la mine.
aia care au cumparat 300mp tb batuti cu biciu ud, pentru ca perpetueaza mizeria constructorilor de a face favele, nu mia sunt favelele ca in (popesti leordeni/Coresi – bv) sunt noile favele cele de la case.
Asa se duc pe pla zonele, in loc sa infloreasca si sa fie zonele metropolutane unde ai vrea sa traiesti – te duci mai bien is iei o mizerie in bloc vechi da macar e in oras si o renovezi si ai alte probleme da macar estri in oras.
300mp…un numar si o unitate de masura….
imi aduc aminte de copilarie: casa la curte, in Bucuresti, la 3 strazi de unde s-au oprit buldozerele lui nea’ Nicu.
plm, tataia avea tot in jur de 300mp de curte pe care era si casa, tip vagon, cu 3 dormitoare, 2 bucatarii si o baie….mi se pareau enormi aia 300mp. casa avea in jur de 60-70mp..poate 80 si aveai loc si de flori… si de vie..si de garaj
ati vazut multe loturi mari prin zonele cu case vechi din oras?
Neah, e de cacat, mai bine facem misto din cele doua camere ale noastre de la etajul 5.
Nu era curtea mare, cum nu e nici acum. Erai tu un pitic.
@Attilla Bunicul tau avea masina? Ca asta ar fi o problema moderna – toate aceste case inseamna 1-2 masini de fiecare; si apoi ne plangem de trafic.
Si daca ai 2000 mp ce se intampla in afara ca o sa ai de taiat o groaza de iarba ?
Dacă aș avea 2000mp, aș planta o livadă
Oile sunt niste masini grozave de tuns iarba.
– ai loc să pui mașina în curte la umbră
– poți să îți amenajezi o terasă acoperită cu viță de vie ca să stai și tu la umbră
– poți planta câteva flori care au nevoie de soare pentru nu o să fie toată curtea umbrită de casa ta și casa vecinului
– nu mai ești nevoit să auzi discuțiile în șoaptă ale vecinului de după gard
– ăla micu are mai mult loc de alergat în curte; poți să îi pui un leagăn, topogan, trambulină și o piscină gonflabilă să se joace cât vrea fără să te împiedici de ele
– dacă vrei să îți iei un câine o să aibă loc de alergat și nu va dezvolta probleme psihice
– după ce betonezi pentru mașină și terase ți-ar mai rămâne cam 1500 metri plini cu iarbă și copaci… dacă în primii doi ani te ții cum trebuie de ea (plantezi gazon, elimini orice pietricică pe care o găsești) întreținerea nu mai ocupă mult timp
vinzi 1000 cand se scumpeste 😁
claudiu, și seara ai lapte proaspăt.
O livada ? Mancati multe fructe care sa nu fie distilate ? M-as mira. Topogan+gonflabila+etc=dupa 2 saptamani micutul nu le mai vede ca are nevoie de copii si parc. Terasa mare ca sa tii chef/gratar cu 50 de persoane ? Sigur ca da, e o placere sa slugaresti o armata de „gratarei”. Hai ca va dau eu lumina ca stau la casa si vb din experienta: gradina este ca si casa, un spatiu de intretinut. Asa cum nu-ti faci casa de 7 camere ca sa nu aspiri 3 ore/saptamana la fel nu iti trebuie nici mega teren de tuns iarba si transpirat si hamalit cate o sambata intreaga. Bine… asta in afara ca ai bani multi si atunci iti faci o piscina si sala de fitness si figuri si platesti intretinerea daca bulioane de spart. Intre 300 si 500 mp(casa si teren) e un sweet spot pt un gigel normal si mediu in care ai ceva iarba/tufe/etc, ai o terasa in care poti invita 2 familii cu copii(mai mult nu te mai intelegi toti cu toti), poti uda usor, intretine plantele si nu-ti futi nervi.
respire nene, respiri!
E discutabila treaba asta, sincer. Am prieteni care stau la curte, bine, nu 300 mp, poate un 600 mp, casa maricica, 2 locuri de parcare la poarta. Ce vreau sa zic este ca nu si-ar fi dorit mai mult. Da, obisnuit ca la bunici cu cateva mii de mp, parca si mie mi se pare putin, INSA, nu stiu daca am rabdarea bunicilor sau disponibilitatea sa stau sa sap o gradina de 2000 mp sau mai mult, sa am grija de o curte cu animale de inca pe atat si tot asa. Pentru cineva care nu isi mai doreste blocuri si aglomeratia din oras, o casa pe pamant, cu cateva sute mp de teren e decent.
Acum, legat 100% de subiect, cu 300 mp vs 2000 mp ca d-aia nu si-a luat ca nu mai avea bani, nu stiu daca e musai asta. Poate avea 100000 toti banii, a dat pe 300-500 mp 25-30000 euro. A preferat sa faca de restul o casa ok. Sigur, putea sa isi ia 1000 mp si sa-i mai raman poate doar 40000 in loc de 70-75k pentru casa, dar na, poate a preferat asa. Nu cred ca tocmai aici ne dam seama de calitate.
600 e mia mult decat decent, ia pune inca o casa pe lotu ala si inca 2-4 locatari in plus cu alte 2-3 masini si acareturi sa vedem mai e ideal?
Pai de ce sa mai pui? Ca ti-ai luat pentru tine 600 mp pentru O CASA. Care e logica sa mai pui inca o casa?
octavian asta zice, că 600 e ok, 300 nu e.
Asa e, dar pt Oktavvyannus e favela ca pe el l-a facut ma-sa in Hollywood hills pe 10,000 m2..
Unii nu inteleg ca nu tot omul vrea o curte mare fie pt ca nu vrea sa dedice timpul si banii (multi) pe luna pentru a o intretine. Si a construit fratele meu o casa cu ditamao curtea ca el vrea spatiu. L au rupt si firma de gradinarit (nu toata lumea are timp sa stea de gazon, tratamente fitosanitare etc.) si costurile cu apa chiar daca avea instalatie cu sprinklere.unio oameni vor doar un loc sa bea o cafea si sa aiba copilul un colt de verdeata unde sa se joace copilul. Dar astora li se lovesc basinile de gard daca e curtea de 300 m auzi. Baieto si Hitler suferea de flatulenta, dar s a facut vegetarian. Doamne cati terminati…
Cosmine nu fi măgar.
Că știu ce vorbesc, având grade de comparație și văzând ce înseamnă curte mare și curte mică. Nu ai loc, boss, la propriu, nu ai loc. Anul trecut am făcut la țară ditai podu să pot parca 2 mașini lejer și să rămână spațiu decent pentru a intra în curte. Anul ăsta m-am apucat de un foișor cu zonă de grătar, cu o masă, scaune și să pot gati la un disc. Toate astea ocupă spațiu. Plus teren pentru verdeață, boltă de vie pentru umbră și ce mai am în spate: atelier pentru scule, etc. Și astea ocupă spațiu.
Salut. Eu sunt d-ala proaspat proprietar de curte de 300 mp. Nu la porumb. Am in curte o magazie de 9 mp (3 x 3 -> pentru diverse „scule”, 2 biciclete si cauciucuri de iarna), si o fundatie de aprox 40 mp pe care am gratarul, o masa de tenis de masa si casa cainelui, intr-un colt. In rest gazon.
Eram multumit de spatiul pe care il am, dar am citit aici comentariile lui Octtavyan si a altor imparati si acum mi se pare putin! Ba mai mult, cred ca una din basinile vecinilor a trecut cumva prin gardul comun!
@ionut M: ai zis cuvantul cheie in comentariul tau: “la tara am facut…”
Cred ca majoriatatea avem la tara ditamai terenul cu curte cum aveau bunicii.
Eu am in spate 150mp2 si 3 locuri de parcare in fata. 1 in curtea din fata si 2 in fata casei.
Pentru mine si fam mea este mai mult decat suficient. Cand vreau curte mare, ma duc la tara.
Poate ma insel, dar ma astept la surprize mari daca nu chiar foarte mari cu noile constructii.
Pretul materialelor de constructii a explodat, de la banalul osb pana la caramida si fier beton… cu toate ca pamant pentru caramida este, balast pentru ciment este, fierul in mare parte se recicleaza si asa mai departe.
Multi s-au grabit sa „investeasca” in imobiliare, a fost discutie ampla si pe aici. Cine crede ca scumpirile materialelor vor fi suportate de catre dezvoltator… sa faca miau cand vede lupul.
Legea suprafetelor minimale din 1996 ( ! ) zice ca pentru 2 camere trebuie sa corespunda 52 mpu si 81 mpc.
Cate rezidentiale noi respecta MINIMUL?
Daca te uiti majoritatea ofera 9-12 mpc ceea ce rezulta in pereti subtiri, izolatie slaba… apoi vesnica „se aude de la vecini”… plus „bonusul” cu bucataria open space unde „iti fura” un perete, dar iti vinde ca „living modern si spatios”…
Totusi lumea cumpara asa in conditiile in care poti vedea/masura USOR. Ce spui tu de „ce nu se vede”… e deja „next level”.
Acum poți să îi ceri fotografii din timpul construcției, poți veni cu un meseriaș cu experiență pentru o primă evaluare … Se găsesc soluții, numa sa vrei.
Terenul mic nu este o garantie ca imobilul e realizat la standarde de calitate inferioara asa cum nici terenul mare nu este un indicator unic si indiscutabil al calitatii instalatiilor sanitare si betonului folosit. Exista oameni care vor si au nevoie de o curte micuta pe care o ingrijesc exemplar si curti imense cup rinse de buruieni si pline de musuroaie de cartita. Am vazut niste case pe langa Bucuresti cu terenuri imense. Erau construite prost. Foarte prost. Pentru evaluarea unui imobil in care doriti sa investiti so sa traiti, apelati la o firma de ingineri evaluatori, merita banii va asigur si veti avea o evaluare clara privind calitatea conatructiei pe care nu v o ofera nici marimea terenului aferent, nici proximitatea de lanul de porumb sau lipsa ei si nici vreun blog.
Îmi plac ăștia ce nu au bani să stea în oraș sau un teren decent dar au bani să mai dea apoi pe încă 2 – 3 mașini ca să poată trăi. Fain business plan.
o mașină costă 3-5-10 mii. o casă sau un lot mai mare/bun costă zeci de mii.
Alea nu sunt mașini, sunt rable
300mp e lux! Se poate si mai putin.
Cam infierbantata discutia pentru un subiect de doar 17 × 17 metri 😁
Pentru cultura ta generala, cine își cauta teren pt o viitoare casa, 95% din aceștia vor cauta o suprafață dreptunghiulara cu raport de 1.2 minim! 99% dintre terenurile pt construcții case sunt dreptunghiulare. Terenurile pătrate sunt cele mai ieftine. Dpdv arhitectonic, estetic și al proiectării conform normelor, este mult mai ușor sa așezi o casa intr-un dreptunghi
Casele 95% dintre ele sunt deasemeni dreptunghiulare
Nu vreau sa va stric zenul dar in Olanda casele sunt lipte una de alta (townhouses) si in spate au o gradina de ~50mp, total maxim 150mp casa cu teren, si le e deajuns.
are 4 paragrafe articolul. sunt cuvinte necunoscute acolo de nu ai înțeles?
E o discutie complexa. Din experienta am vazut ca omul daca are ocazia (si bani) isi va mari suprafata. Adica casa a venit cu 480, apoi pana la constructie s-a mai platit extra pentru inca 120. Iar dupa 3 ani, terenul de langa gard a devenit disponibil. Plus inca 400mp. Oricum pretul practic a fost acelasi in astia 3 ani, dar nimeni nu voia sa-i dea vanzatorului suma ceruta. Pana la urma a primit-o.
Majoritatea celor care au luat extra, inca nu stiu ce sa faca cu el. Ba viseaza gradina de legume, ba livada, ba sa lase pt
copii sa-si mai faca o casa. Toti sunt persoane care s-au mutat de la bloc la casa in ultimii 2-3 ani.
Insa daca zona nu iti permite aceasta optiune, ce faci? Dupa ce ai bagat X bani sa iti amenajezi casa? Overall da, pretul terenului mereu va creste pentru ca suprafata este limitata (vb de zone suburbane cu marile orase)
Putin mai departe de unde stau, printre niste blocuri, a aparut un teren de vanzare: 270 mp. Tot ma gandeam cum sa construiesti, ce sa construiesti si imi dadea cu virgula. In doua luni, terenul s-a vandut. A inceput si constructia, o casa P+2. Am vazut la un momentat dat proprietarul, cam suedez. Cand au aparut coloanele la casa, m-am linistit. Se vede valuarea
ești invidios pe coloanele lui.
Venind de la bloc, curtea mea din spate de 150mp2 e deja maricica pentru mine :))).
Am si 2 locuri de parcare in fata portii + 1 in curte, in fata.
Momentan nu as vrea 2000mp2, decat daca as avea ft mult timp liber.
Intrebarea corecta e daca ai timp si bani de 2000 mp.
Daca ai bani si nu ai timp, ai degeaba aia 2000 mp2.
dacă ai bani, angajezi grădinar.
…dar nu ai timp să te bucuri de ce face grădinarul…
Cred ca depinde foarte tare daca ala cu 300mp si-a facut casa pentru el sau pentru vanzare.
Eu mi-am luat 500si ceva de mp, am facut-o pentru mine si am tot auzit vecinii care se mirau de cat fier bag eu in casa… Doar ca din aia 500 am mai pierdut, probabil, vreo 50-60 in strada, ca am constatat ca punctele de la extremitatile proprietatii sunt pe la 2-3 m in drum. Depinde cat de ok e proiectul, cat de bine te tii de el, cat de profi e echipa de constructori, samd. Sunt chestii pe care le-as face altfel, acum, nu la rezistenta, la instalatii si la compartimentare pentru depozitare, dar, overall, nu mi-a iesit rau pentru prima casa.
Eu am gasit acum 2 ani, o casa la marginea orasului, cu 5 ari teren total, 160mp utili si 100mii euro. Am mers sa o vedem, a venit agenta si dupa ce am dat o tura prin casa singuri, am inceput cu intrebari: ce caramida a fost folosita, ce izolatie, ce teava la incalzirea in pardosea si ce izolatie, scheme pe unde trec firele de curent, tevile de apa.
Nu a reusit sa raspunda la niciuna, asa ca am stabilit alta intalnire, cu proprietara, iar eu am adus si 2 prieteni peoiectanti. Au inceput prietenii astia cu intrebari mai serioase, la care la fel nici agenta nici proprietara nu au rauspuns(iar proprietara a cumparat casa la rosu si ea a finisat-o), nici macar la intrebari banale cum ar fi ca vrem sa vedem contractele cum ca e facuta deschiderea la gaz,curent etc., si s-a enervat agenta si a spus „nu avem nevoie de clienti dinastia” si ne-a scos afara din casa.Proprietara a stat ca o fufa si a asistat, desi noi i-am zis ca vrem sa ii facem o oferta.
Interesant era, ca agenta ne-a asigurat ca sunt materiale de calitate, dar nu stia detalii despre casa, de asta am adus pe cei 2 care se pricepeau la case si construiau si ei case.
toate casele sunt cu materiale de calitate. absolut toate. mai ales alea care nu se văd.
sfatul meu?
căutați casa care au fotografii făcute pe parcursul construirii…
io am mii de poze făcute pt posteritate (adicătelea atunci când fi-miu va vinde casa pt o „teslă” )
Un comentariu excelent despre viața în afara Bucureștiului: https://forum.softpedia.com/topic/887632-cum-e-sa-locuiesti-in-afara-bucurestiului/page__st__450__p__28156202#entry28156202
Ar merita un articol separat.