Aseară, în timp ce urmăream cu interes un webinar, aplicația NHS Covid-19 îmi dă un ping: „auto-izolare 5 zile, ai fost în contact apropiat cu cineva infectat cu coronavirus, nino-nino„. Mă scarpin un pic în cap: nici nu mai știu când am fost ultima oară la cârciumă, în vizită n-am fost la nimeni, de vorbă am stat pe-afară cu vreo trei vecini și cu ăia la doi metri distanță…
Prin UK, e deja distracție, vedeți haștagul #pingdemic pe Twitter. 600.000 oameni notificați în ultima săptămână că trebuie să se izoleze. Mulți argumentând că aplicația e disfuncțională, că semnalul Bluetooth trece prin pereți. Ce faci dacă stai la bloc și unul de la etajul doi are covid? Bagi toată scara în carantină?
Ridicolul e cu atât mai mare cu cât, într-un final, am reușit să găsesc mai multe date despre expunere. Pe 22 iulie, la 11 noaptea, am primit notificarea, deși „expunerea” a avut loc pe 16 iulie, deci cu aproape o săptămână înainte. M-am uitat în aplicația băncii să văd unde aș fi putut să fiu expus: Wetherspoon și la frizerie. La frizerie n-am scanat codul, deci cineva infectat a fost la cârciumă, dar de testat, s-a testat după câteva zile bune.
Pentru că azi aveam programare pentru a doua doză de Pfizer, m-am oprit înainte pe la farmacie și am cerut niște teste (primești gratis două cutii cu câte șapte bucăți). Băgat bățul în nas, rezultat negativ. Am șters aplicația din telefon și m-am dus să mă vaccinez.
Faza e cam așa: degeaba e aplicația spectaculos de bine făcută dacă eficiența ei e decisă de comportamentul oamenilor sau de birocrație. Că aici sunt două aspecte: 1. ori ăla infectat s-a dus după cinci zile, ori 2. birocrația, anume că ăla infectat s-a programat a doua zi pentru un test, dar până i-a fost trimis acasă, până a ajuns la laborator și până a fost procesat, a trecut o săptămână.
Cu ce mă mai încălzește pe mine acum că, acu’ șapte zile, am stat în aceeași cârciumă cu unul infectat, dacă timp de o săptămână eu puteam să dau cu generozitate la tot cartierul? Altfel, în UK, circulă preponderent varianta delta, despre care pricep că te anunță că-ți ocupă organismul cam după două-trei zile, nu ca alelalte, cu perioade mai mari de incubare.
PS: Las asta aici ca reminder. Ascult o carte despre schema therapy și urmăresc și niște videouri pe tema asta, ăla de aseară era fix despre asta (luați un screenshot) și o mai aștept și pe-a doua să-mi fie livrată (Cognitive Therapy for Personality Disorders…), să-mi bag nasul și prin aia. Am bifat 6 din 23 capitole din asta curentă, e mișto, poate scriu trei paragrafe dacă nu se grăbește Răzvan să bage ceva pe tema asta.
Mi se pare ca multi nu inteleg cum functioneaza aplicatia. „Wetherspoon și la frizerie. La frizerie n-am scanat codul, deci cineva infectat a fost la cârciumă” – nu trebuie sa scanezi codul, aplicatia stie unde esti mereu si scaneaza sa gaseasca alte telefoane cu aplicatia instalata, prin BT. Deci ai putea sa fii in autobuz pentru 15 min si sa primesti ping daca cineva care a stat aproape a testat pozitiv. Asta cu scanatul codului e o prostie, telefonul scaneaza mereu cand ai BT activat.
Fair enough. Dar asta nu face aplicația mai eficientă.
Din punctul meu de vedere aplicatia e eficienta – la coafor, pe tren sau la restaurant nu stiu cine sta langa mine, poate nu behaie si asuda de la febra 38+ si poate nici nu stie sa isi tina saliva in gura cand vorbeste, ma ajuta daca are aplicata instalata si peste 2 zile isi baga rezultat pozitiv. Nu uita, daca esti contactat de track & trace atunci trebuie sa te izolezi, e lege. Pe cand daca esti pinged, Dumnezeu cu mila. In plus, poti sa inchizi BT dupa bunul plac si sa scanezi cate intrari vrei, daca telefonul nu cauta – nu gaseste.
Eu nu înțeleg conceptul de a da banii in Weatherspoons dar na :)))
Am stat juma’ de oră cu un vecin care voia să bea o bere înainte de-a pleca la muncă. Io am băut o apă, că era prea dimineață pentru mine (ora 11) să beau alcool
O mizerie care a costat £27mld… asta tun, nu vrajelile din Romania 😂
Am sters-o inca din Februarie cand am fost testat pozitiv la munca dar nici nevasta nici copilul n-au primit avertizare sa se auto-izoleze. In schimb 3 colegi care erau in concediu si cu care, ocazional, ma intersectam prin birouri, au primit… m-am convins si despre teste: eu testat pozitiv de 3 ori (prima data in februarie), nevasta si copilul doar prima data in februarie…
Deja incep sa-i cred cat de cat pe conspirationisti, nu ca n-ar fi covid etc, dar e clar ca lumina zilei ca e, in primul rand, o mare afacere!
There’s a saying. Never let a good crisis go to waste
Aparent £27mld e costul intregului program Test and Trace – inclusiv costul testelor si al oamenilor care te verifica acasa. App-ul in sine a costat doar 2% din suma asta – milioane, nu miliarde.
@FM de ce aduci date intr-o discutie despre sentimente? omul crede ca o aplicatie a costat 27mld. restul sunt chestii neinteresante.
Cand vb de cost, vorbesti de ansamblu, nu doar de o componenta. Deci a costat £27mld. Sa faca… nimic… well, sa-i faca pe unii f bogati. Track’n’trace e un sistem, nu doar aplicatia in sine. Dar, ma rog, voi sunteti mai destepti
Sora-mea a avut Covid prin Februarie, nici eu, nici nevasta-mea nu am primit vreo notificare de la aplicație.
Singura notificare a fost una SMS, pentru ca sora-mea a dat detaliile mele celor de la NHS.
Spoons …
Core Emotional Needs for people you don’t like:
Nobody owes them ANYTHING
Ignore and exclude them
They should go live under a rock, or at least very far away from you
Eu am incercat 2 luni la rand sa fac sa mearga o aplicatie americaneasca, de-mi zice daca am vreun contact cu COVID. A costat un purcoi de bani, s-a promovat agresiv inclusiv pe hulu (ca pe asta ma mai uit). Am zis ca, daca tot eram intr-un oras care a facut cincinalul de imbolnaviri in juma’ de an, sa instalez mizeria aia, ca doar e moca.
Nu am reusit nici in ziua de azi. Nu m-am contagiat, ca am stat cuminte in casa, ori cu masca in bot, cand am iesit (extrem de rar) in „societate”. Vaccinata full de 3 luni. astept sa vaccinez si bagaboanta a mica, dar inca nu e eligibila la 7 ani.
Vai, dojo, pe bune?
De ce sa o vaccinezi pe aia mica ? Ce poate păți la 7 ani de la covid?
Pai ce, o boala autoimuna ii lipseste? Daca au zis guvernele sa faca vaccin, se face vaccin
Big brother nu poate fi decât cretin.
Îți recomand să vizionezi Brazil (1985).
Cât e amenda dacă nu te bagi în arest la domiciliu?
Care amendă? Că n-au nume, prenume și adresă ca să știe cine sînt și unde să mă găsească. E doar un ID care se schimbă la fiecare 21 zile, parcă.
Adică ție îți vine notificare printr-un program descarcat din „store” dar ramai anonim. Plus datele de geolocalizare furnizate de operatorul de rețea.
De acord ca aplicații de genul asta sunt inutile. Scopul lor e sa te paranoidizeze. Dar poți folosi util timpul în autoizolare. De exemplu sa vezi Monty Python flying circus. It’s…
nu toata lumea are telefon mobil.
din aia care au, nu toti au smartphone.
din aia cu smartphone nu toti au bluetooth.
din aia care au bluetooth, nu toti il tin pornit.
din ultimele 2 categorii nu toti isi instaleaza aplicatia.
din aia care le indpelinesc pe ultimele 3, nu se duc toti la test a doua zi dupa un stranut.
care este exact eficienta sistemului?
si daca impunem prin lege conditiile ca sistemul sa fie cu adevarat eficient deschidem sau nu cutia pandorei?
Toate smartphone-urile au bluetooth. Și cred că majoritatea îl au pornit. Ăia care nu-l au pornit ori au telefoane vechi și li s-a zis că consumă prea multă baterie, ori sînt paranoici. În rest, nimănui nu-i pasă de el.
Ai facut o statistica? Nici eu, nici cunoscutii mei nu tin bluetooth pornit
Mult mai buna si eficienta aplicatia romaneasca „iCoveed”. La ultimul update s au adaugat noi features. Daca esti pozitiv iti canta Dan Bittman si daca e negativ testul, canta Tzanca Uraganu.
Daca te-ai imbolnavit de Decess, iti canta Popa Lacap.
E ok, am venit din Cehia in RO cand era perioada aia mai nasoala in Cehia. Test facut, mi-am luat toate masurile so nu transmit (in caz de ceva) virusul mai departe (a se citi mamei mele care avea ceva cancer in stagiul4). Ajuns frumos in RO, stau cu mama care abia iesise din spital dupa niste perfuzii pt a se intrema un pic , dupa vreo 4 zile ceva dureri in partea dreapta.
O fi de la mancare, bautura , poate fierea. 2 zile mai tarziu, pozitiv pe Covid.
Concluzie, au trimis-o pe mama din spital cu virusu acasa. Si eu care incercam sa o feresc de Covid.
Sunat la spital, panarama clasic, raspunsul medicului a fost ca daca se externeaza la cerere, nu se face test covid la iesire. Frumos si romanesc.
3 familii in carantina, pt ca matusile mele au fost si ele infectate.
2 saptamani nasoale, ca am tras covid la greu pe nas.
DSPu Galati cu durere mare la pl. M-au sunat dupa vreo 3 saptamani sa ma intrebe cum s-a intamplat. Genul hai sa ne facem ca lucram.
Dar divagez de la topic, am avut instalata si aplicatia, zero notificari (cehia) .
fara prea multe detalii zicala ” la teorie suntem buni, dar practica ne omoara” se aplica si in UK sau prin alte tari
In Romania e și mai inutilă o aplicație de genul. Am fost la mare (să-mi aduc aminte sa descriu experiențele de la mare, și să le urez de bine ălora care cred că la mare la noi e ok) și la munte; nu se poarta masca niciunde, oamenii stau claie peste grămadă, la mare pe plaja nici nu au telefonul cu ei. O sa vina un val 4 de toată frumusețea și vor plânge multi in iarna.
Datele din Marea Britanie arata un numar mare de infectari, dar unul foarte mic de decese.
@Red
Datele din Marea Britanie arată și un grad de vaccinare mult mai mare – adulți peste 18 ani 90% cu o doza, 70% cu ambele doze. Compara cu Romania, cu 22.4 vaccinați cu o doza și 21.7 cu 2 doze. Și apoi mai zi de datele din UK, cum că nu mor multi.
Supraveghere in masa
banii trebuie sa circule