„Mai binele e dușmanul binelui”

A zis Vali pe undeva, nu mai știu dacă într-un articol sau dacă într-un video de pe YouTube, cam aceeași chestie pe care o s-o scriu și eu mai jos. Pe scurt, asta din titlu, „mai binele e dușmanul binelui„. E drept, în forma asta, poate fi prost înțeleasă, iar eu vreau să mă refer la o singură nuanță.

E toxic să te compari cu alții care au mai mult decât tine. Mai exact „mai binele altuia e dușmanul binelui tău„. Asta se leagă un pic și de o discuție pe care-am avut-o printr-o ședință a board-ului editorial al acestui site, dar se leagă un pic și de o alta pe care-am avut-o eu în particular cu altcineva.

Eu am mai zis pe-aici că sunt ateu, dar asta nu înseamnă că nu găsesc utilitate în religii. Sau în rugăciuni. Hai să pornim de la cea mai celebră, „Tatăl nostru„, și să ajungem la una dintre mantrele de care ne-mpiedicăm pe la mai toți experții în dezvoltare personală: „practice gratitude„.

Dacă n-ar fi o poezie învățată pe de rost și lipsită de orice semnificație pentru majoritatea, care-o iau drept un soi de obligație și nu-și bat capul s-o citească printre rânduri, atunci respectiva rugăciune ar avea două mari merite:

  1. în principiu, este fix definiția lui „practice gratitude” – „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi” e fix asta, e o mulțumire pentru că ai o masă și ai ce pune pe ea în fiecare zi. Mai interesantă însă e practica de la catolici sau protestanți, unde rugăciunea dinaintea mesei e fix „practicing gratitude„, iar exemple sunt zeci de mii în filme, alea cu „mulțumesc, doamne, că m-ai ajutat să trec peste o zi grea, că am toată familia în jurul meu, că Gigel a luat nota 10, că avem mâncare pe masă, amin
  2. funcționează ca o formă de psihoterapie, până la urmă, iar bucata relevantă e „și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri„. Asta funcționează (sau ar trebui, cel puțin) pe două paliere: iertarea celuilalt/celorlalți și iertarea proprie. Mai pe românește, te ierți tu pe tine pentru prostiile pe care le-ai făcut ca să nu mai trăiești cu rușinea și sentimentul de vinovăție

Similar, alte apucături – deși pot fi numite obiceiuri sau superstiții – precum făcutul crucii înainte de un interviu sau un examen sau acel „doamne-ajută„, funcționează într-o manieră similară, îi oferă celui care le folosește un oareșce boost de optimism. E un fel de „o să fie bine” magic, ai mai multă încredere în tine dacă îți pui încrederea într-un bărbos invizibil, e o eliberare de anxietate.

Ce legătură e între „Tatăl nostru” și „dușmanul binelui„? Obiceiul ăsta de a face o listă cu lucrurile bune care ți s-au întâmplat sau pentru care ești recunoscător că există e o aducere a minții în prezent, în realitate. Îți arată că lucrurile mărunte, cu care te-ai obișnuit și pe care le consideri banale, normale, naturale, sunt importante. Îți arată că, de fapt, ești bine, că ai putea fi mai rău.

Eu, personal, nu practic de niciunele, dar 1. am obiceiul să-i observ pe alții și 2. n-am simțit niciodată că am nevoie de un BMW sau de un iPhone nou ca să fiu la fel ca alții sau ca să-i depășesc, că aș fi în competiție cu cineva. Ce vreau să spun însă e că, atunci când te simți nasol, nu doar că e toxic să te compari cu alții care au mai mult, ci e mai sănătos să te compari cu alții care au mai puțin ca tine. În teorie, asta ar trebui să te aducă cu picioarele pe pământ, să te readucă în realitate din proiecțiile alea pe care ți le faci fără nici o bază.

Atenție, nu spun că e greșit să vrei mai mult, spun că e greșit să te compari cu alții. Că tu ai Logan și Gigel are BMW. Că tu stai în două camere și Gigel are vilă în Corbeanca. Sau că tu ai 1.000 euro lunar și Gigel are 2.000. Știu că e la mintea cocoșului, dar sunt alții, multicei, care nu gândesc așa, care devin invidioși. Iar invidia ta nu doar că nu-l afectează pe Gigel cu nimic, dar e toxică pentru tine, ție-ți face rău.

Bonus:

Primul caz: La parterul blocului vecin, acum vreo două-trei luni, s-a mutat un cuplu, el negru, ea albă, el supraponderal, ea obeză, cu copil mic – până-n șase luni. Amândoi par muci de deprimați, amândoi stau acasă (habar n-am dacă vreunul dintre ei muncește remote), e definiția clasică de cuplu nefericit și cu o pacoste urlătoare pe cap

Al doilea caz: Două etaje sub mine, locuiește un cuplu de sârbi (ea cetățean britanic, dar născută sau crescută în Serbia, el sârb venit încoace după ce-a cunoscut-o pe ea) cu un copil de trei luni. Muncește doar el (bagă sâmbetele ca să scoată vreo £1800/lună), ea are un Citroen C3 din 2004, el un Land Rover Freelander de prin 2004 și-o petardă de motocicletă (cred că e o Hondă veche de 20 ani), iar săptămâna asta își fac bagajele, că agenția imobiliară le-a trimis hârtia de evacuare, că n-au mai plătit chiria.

Ăștia doi, din urmă, sunt niște specimene interesante. Prin iarnă, n-aveau bani de chirie – plătesc vreo £700/lună, eu plătesc £800 – și am întrebat-o pe ea de ce nu vinde una dintre mașini. A ridicat din umeri. Acum, au găsit altă agenție imobiliară și se mută la o casă cu trei dormitoare, £1100/lună, așteptând după Consiliul Local ca să le aprobe ajutor de săraci, £2000 ca să plătească garanția și-o lună avans.

El a decis că nu mai lucrează sâmbetele, deci îi scade salariul, pentru ca ea să primească Universal Credit (ăsta e un soi de șomaj), care e vreo £750/lună. Adunat, rămân cu vreo £50-100 în plus față de venitul lui actual. Cu tot cu council tax, costul lor cu cazarea crește de la £850 pe la vreo £1300 în condițiile în care venitul crește cu maximum £100. Părinții ei locuiesc aici, în târg, maică-sa e pensionară, deci ceva ajutor de crescut copilul ar avea ca ea să se ducă la muncă, dar… de ce? Fără să socotim că ambii își uită tot timpul telefoanele sau cheile și că, până acum, s-au închis pe dinafară de vreo trei ori.

¯\_(ツ)_/¯

N-am nici o concluzie. Nu-i judec nici pe unii, nici pe ceilalți, doar observ contrastul. Sârbii sunt mai tot timpul veseli, deși tocmai au fost dați afară din chirie, ceilalți sunt apatici ca dracu’. Dar ambele cazuri sunt un reminder că o comparație mai eficientă e cu cei de sub tine, nu cu cei de deasupra ta. Eu, cel puțin din punctul ăsta de vedere, n-am de ce să mă plâng.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

33 comentarii

  1. „o comparație mai eficientă e cu cei de sub tine”

    Pai nu asta facea si COLegul terminat in OJA, nu se compara el cu cei de sub el?!

    00
    • Ești răutăcios :-B

      Eu mă refeream la „comparații” în sensul de lucruri pentru care ar trebui să fii recunoscător, să conștientizezi că se poate și mai rău și că ai chiar și exemple dacă te uiți un pic în jur, că atunci cînd crezi că ești sărac cînd îl invidiezi pe unul că epatează, să-ți amintești că sînt alții care dorm sub pod. Că ar trebui să fii recunoscător că locuiești într-o casă, ai bani de plătit facturile, ai ce mînca, în loc să fii invidios că Gigel are merțan și vilă.

    • Callgate e Mirci. Ne scrie din lumea de apoi, gen.

      00
  2. Zicerea asta Mai binele e dușmanul binelui ar trebui scrijelită cu briceagul pe brandingul de țară, lângă atitudinea ciobanului mioritic în fața morții și expresia Las-o că merge și așa!

    00
  3. De curiozitate: cum ai aflat atâtea detalii financiare despre sârbi?

    00
  4. Cel mai bine e să te compari tu cu tine – unde erai acum un an, unde ești acum, ce știai acum un an, ce știi acum. Ai o viață mai bună, trăiești mai sănătos, câștigi mai bine, ai citit mai multe cărți, ai acumulat mai multe cunoștințe, ești mai aproape de ce ți-ai propus, din astea.

    00
    • Nu știu dacă e neapărat mai bine. Ce te faci dacă anul trecut ți-a mers mai bine decît anul ăsta? Anyway, ideea din subtext nu era legată de comparație, ci de a fi recunoscător pentru ce ai.

  5. Important e să nu îți meargă mult mai prost, că nu poți crește mereu la fel de mult, indiferent că vorbim de bani, job sau dezvoltare personală. Și eu zic că ești și mai recunoscător pentru ce ai, când știi că ai avut un an bun.

    Uite, eu ziceam că anul trecut a fost destul de aiurea, cu Covidul, închiși prin case, vreo 2-3 luni de zile motoarele reduse la firmă, dar când am tras linie în decembrie am văzut că am fost peste 2019 cam pe toate fronturile, nu am luat-o razna, familia a fost ok, și chiar am strâns legăturile cu niște oameni.

    00
  6. Cred că în momentul când înțelegi treaba asta cu a fi recunoscător pentru ce ai, nu neapărat în sens religios, viața se schimbă în bine, dar nu știu câți suntem în stare de așa ceva. Plus că nu e o chestie foarte profitabilă pentru societatea actuală, bazată pe consum.
    Sper să nu ai parte de același tip de comentarii ca la postul de ieri cu “hainele”, mai ales că ai menționat BMW și iPhone!😁

    00
  7. Ai redus ecuatia prea tare si de aia nu mai gasesti raspunsul. Ai redus totul la bani. Si raspunsul e “SEXUL”. Sarbii se fut ca chiorii, sunt happy. Ailalti nu. Sunt deprimati :)

    00
  8. Tânăr fiind, exact pe vremea când căutam casă, am reținut un sfat f bun de la un real-estate guy: “never envy; the folks in the big mansion you like may be up to their necks in debt”. Sau mai rău, pot fi în datorii (mortgage+property taxes etc) + daily life they hate (posibil să trebuiască să te prostituezi în vreun fel pt salariul ăla mare care să-ți permită să plătești acel mortgage).

    00
  9. eu zic ca driveul asta de a te compara cu cineva si a-ti dori sa ajungi cel putin ca el, e un bun mecanism pentru a avansa.

    dar poate ca nu e pentru toata lumea

    00
    • Exact asta vroiam sa spun si eu. Cand simt ca stagnez si imi dispare ambitia din diverse motive, ma duc si dau o raita printr-un cartier mai de fitze sau imi vizitez amicii mult mai instariti si apoi ma pun serios pe treaba. O bere bauta cu un milionar ma tine motivat si o luna. (fara sa exagerez sau sa caut atentie).

      00
  10. La faza cu,,ședință a board-ului editorial al acestui site,, am sărit în picioare instinctiv și m-am pălit în ventilatorul din tavan aflat în funcțiune. Practic mi-am luat o paletă în controler, aka în gânduri și emoții.
    Faza la mine nu e că altul are mai mult ca mine. Deajuns să mă mișc încoace și încolo, să dau de cubanezu care trăiește un an în Cuba cu 700 de euro, ăla din Guatemala cu frații (4) împușcați pe stradă sau de marocanul care trimite 100 de euro pe lună acasă și se simte Rockefeller. Am astfel destule exemple pentru care șoptesc un sincer Doamne Mulțam și îmi văd de ale mele, multe-puține, bune-rele.
    La mine e deranjantă metamorfoza aia de cum cineva care a dat de ceva bani si prezintă o aparentă bunăstare materială, cum brusc începe și comunică ca un mare expert in orice, părerile lui egal de subiect sunt mai bune decăt a tuturor din jur indiferent că are sau nu habar.

    00
    • Aia e un fel de corupție a spiritului și se trage din siguranța financiară care îți dă mai multă încredere în tine, îți crește self-esteem-ul – asta am simțit-o pe pielea mea după perioada de contracting în Anglia. Faza e că unii au impresia că boost-ul ăla de încredere în propria persoană echivalează cu mai multă importanță în societate, de unde și dreptul lor de a da edicte. Acu’, na, ce să zic, pe mine cel mult mă amuză.

      PS: Inițial, am vrut să scriu „ședința de redacție”, da’ asta suna mai fancy un pic.

    • Prin ego-erecții similare am trecut și eu, nu e problemă. Indiferent la cunoștințe, amuzat la neamuri, dar deranjat de-a dreptul la persoane apropiate. De ce ești prost și îți forțezi limitele, știind că tot ce poți obține de la mine e un ,,marș în plm de păduche?,,.

      00
  11. asta cu dusmanul binelui se refera ca sa nu exagerezi. e o vorba folosita mai ales de medici, daca pacientul merge bine sa nu fortezi sa vrei prea bine, ca uneori poti avea surpriza sa moara.
    nu trebuie sa te multumesti cu logan daca poti avea honda, dar nici sa fortezi pentru un beneficiu prea mic.
    paretto-80/20. pt restul de 20% ajungi sa cheltui 80% energie si nu merita.

    00
  12. Al doilea in 24 de ore care are treaba cu iphone-urile. Este clar, time to buy APPL. :)

    00
    • Eu am doar iPhone de la 4 încoace ¯\_(ツ)_/¯
      Ce n-am e mașină, că n-am avut nevoie niciodată de una.

  13. Misto text! Bravo! Imi place mult!

    00
  14. Când apare o reușită e rezultatul valorii personale. Când apare un eșec, este rodul ghinionului de neșansă, sorții crude și nedrepte. Deci, cum să fii recunoscător când ai valoare?

    00
  15. Eu cred că mulți nici nu-și dau seama că se compară cu alții, că le sunt dominate inconștient deciziile de chestia asta. De aia cred că e dificil să-l ajuți pe un om cu sfaturi de genul „nu te mai compara cu alții”. N-o să înțeleagă ce vrei să zici.

    00
    • Citește linkul pus de mine.

      De aia cred că e dificil să-l ajuți pe un om cu sfaturi de genul “nu te mai compara cu alții”. N-o să înțeleagă ce vrei să zici.

      Altă extremă, datul de sfaturi…

      00
  16. Totuși e bine sa te xompari cu alții mai sus. Pentru ca iti arată ca se poate. Trebuie sa vezi „ce”.
    Am stat eu mulțumit 10 ani si, cand am tras linie am observat ca de fapt am futut 10 ani.

    Problema e „cum” te compari. Nu mai dormi noaptea ca gigi are mai multe? Sau vezi ce alegeri a facut gigi. Te compari cu Gigi care are aceleași oportunități sau cu gigi nascut din pula de milionar?

    00
  17. Admit ca ai intr-un fel dreptate… cu toate astea am impresia ca „mai binele este dusmanul binelui” intr-un fel mai personal, anume se refera la aspiratii personale tampite versus realitati rezonabile dar subapreciate.

    00
  18. “practice gratitude“ este o idee buna la baza.

    Problema e ca in societatea contemporana e abuzata de paturile sociale superioare ca un mod „politicos” (pasiv-agresiv) de-a le spune celor de sub ei „ia hai, potol saracilor, ziceti mersi c-ati avut ce sa bagati sub nas”.

    La fel cum sunt abuzate si expresiile cu „entitlement”, cand de fapt mesajul care se doreste comunicat este „n-am chef/nu vreau sa te ajut, mars de-aici ca-mi strici feng shui-ul”.

    Tot societatea e cea care face si comparatii, ba pleaca chiar de la parintii care-si compara copii cu altii „Da Gigel cum a putut sa ia 10 si tu nu!?”

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile