De ce se duc bogații în Cosmos când se duc

Știu că toată lumea e preocupată de fotbal și alegerile din Moldova și alte chestii interesante, dar pe mine, care am coleg de generală cu Dumitru Prunariu (ani diferiți, firește), mă preocupă alte povești, mult mai faine. Anul ăsta se umple de civili în spațiu (Branson, Bezos etc) și am dat de niște opinii simpatice prin presa românească.

Acuma, eu n-am ascuns niciodată că sefeul românesc e bășit și singurul motiv pentru care eu sunt cel mai performant în zonă e că ceilalți sunt foarte slabi. Dar în afară de amatorismul colegilor de frecat hârtia, există ceva mai subtil ascuns acolo. Tot încerc să aflu ce, în afară de explicația simplă că majoritatea scriitorilor de SF români sunt bugetari. Eu și Mihălțianu ce spargem rândurile, iar ăla e mult mai nociv decât mine și-o să vă povestesc la final de ce.

Pentru început, să dăm cuvântul redutabilului handicapat al cuvintelor, Eugen Istodor, nu doar un absolvent de Filologie ci și un angajat al facultății. Iată ce spune ăsta despre zborurile recente în spațiu:

„E o nerușinare. Pe bani mulți o face oricine. Septic la cap te duci și te-ntorci ca prostul. Săracii și poeții, care au fost în stele cu mațele goale, ăia sunt excluși de la acest drum”.

Am crezut că e ironic, ceea ce este semnul unei ființe puțin mai inteligente decât un cimpanzeu de obicei, dar nu. Omul e furios rău pe ăștia:

„Mai e o zi, băi, Bransone, ia-mă și pe mine! Vreau să-ți pun o piedică să cazi în nas, să te trag de chica aia într-un exercițiu de gravitație, să-ți arăt eu ce e ieșire în spațiu, nu cum crezi tu, că e ca un drum la Carfur, Oșan, Lidăl. Apogeu al pragmatismului.

Ia-mă, bă, Bezzose și pe mine, să te plictisesc să-ți spun eu ce înseamnă plictiseala, racheta, de la Socrate încoace, trecând prin Shakespeare: “Nu in stele se afla destinul nostru, ci in noi insine.” despre asta e vorba. Ori cu bani îți faci destinul, dar nu-nțelegi nimic din el”.

Presupun că citatele din oameni cu busturi de piatră impresionează proastele, așa că nu vreau să mă las și eu mai prejos. Uite unul din Seneca, e la fel de bun în context . „Non est ad astra mollis e terris via”. Tipul ăsta l-a influențat major pe Șecspir deci am să rog frumos toate gagicile să-și tragă chiloții la loc, să șteargă scaunul și să continue lectura că mai e un pic.

În altă parte a presei, prietenul nostru socialist Costi Rogozanu e și el dezamăgit de plecarea bogaților în spațiu.

Bogătanii în spațiu! Ar trebui să sune aspirațional. Dar sună mai curînd deprimant. Sporirea halucinantă a averilor unor vedete ale afacerismului global a produs o boală a copilăriei molipsitoare. Îmi pare că văd un film cu aură vintage pe Netflix, după rețeta cunoscută: prost scris, prost regizat, dar foarte scump. (…)

E o luptă a ambițiilor și a resurselor de-a dreptul tristă. Chiar mai tristă decât aruncarea în spațiu a unei mașini vintage, cum făcea Musk acum ceva vreme.

Supărarea ambilor talentați este, din ce-mi dau seama, că bogații cam fac pe deștepții și acum se duc în Cosmos.

Istodor nu știu ce citește, probabil etichete de bere, dar Rogo măcar a menționat ceva, Stanislav Lem și Liu Cixin, insistând pe pesimimul excursiilor în spațiu. Acuma, între noi fie vorba, Lem e slab, e doar idealizat de ăștia de pe-aici că a avut ceva succes. Și e și fraier, deși a tradus Ubik-ul lui Dick, avea o părere proastă despre el (s-a răzgândit mai târziu, mințind că nu era familiar cu SF-ul american). Iar Cixin e simpatic și interesant, dar nu e chiar foarte inovativ. Inclusiv ideea menționată de Rogozanu, că nu e bine să semnalizăm prezența noastră în univers e atât de veche că până și Stephen Hawking o lansase acum jumătate de secol.

Dar hai să ne uităm la ce au scris greii sefeului despre genul ăsta de explorări. Începem cu Jules Verne, tatalor.

A, când auziți un retardat că se plânge că voia în viitor să aibă mașini zburătoare, arătați-i un elicopter. Pute planeta de fraieri care tot vor să facă mașini zburătoare și tot ce au reușit până acum să facă e să construiască niște chestii greu de gestionat, ineficiente energetic și extrem de scumpe. Spre deosebire de elicopter care asta este, o mașină zburătoare. Iar dacă avem elicopter, avem din cauza lui Sikorsky. (Iar drone datorită muncii moldoveanului Gheorghe Botezatu). Ăsta a spus destul de explicit că a ajuns să facă elicoptere datorită lui Jules Verne.

Cel mai probabil a fost influențat de Robur Cuceritorul, care este despre un tip bogat. Nu e singurul din opera lui Julică, super-bogat era și Nemo, oamenii din Gun Clubul care l-a inspirat pe Hubble să se lase de avocatură și se apuce de urmărit cosmosul și mulți alții. Până și ăla care avea orașul în deștert care a răpit cu elicoptere pe membrii misiunii Barsac se trăgea dintr-o familie de bogați.

Sorry, dar așa se face, bogații se duc prima oară. Nu prea există exploratori săraci.

Sau, no, hai să-l luăm pe Philip K. Dick. Nu-l băgăm pe Runciter aici, care avea o companie de oameni cu abilități PSI, deci era bogat și s-a dus la un contract pe Lună, unde marele boss era Stanton Mick, iar un tip super-bogat. Că aia nu e cu explorare spațială. Mergem cu Palmer Eldritch, eroul unei cărți pe care idolul lui Rogo, expertul literar Iovă o consideră similară cu Babelul lui Colin, că atâta înțelege și ăla din ce citește. Palmer era bogat, fratele meu, făcuse o călătorie de 10 ani în Cosmos. Leo Bulero, tipul interesat de descoperirile lui era și ăla hiper-bogat.

Și bine, știu că Dick nu e popular printre estici, că trebuie să se închine la Lem, așa că îl luăm pe Asimov. Explorarea spațială din cărțile lui au făcut-o ăia cu bani, e o discuție întreagă pe tema asta, Spațienii o duc foarte bine și fac roboți în timp ce pământenii stau în Caverne de Oțel și citesc editorialele lui Istodor.

Fundația devine o super-putere când încep marii afaceriști să se bage în treabă. Hober Mallow devine primar al Terminusului după ce face niște afaceri grele cu Korell, devenind furnizor exclusiv de tehnologie pentru o planetă întreagă.

Sau chiar hai să mergem în Estul Europei, la scriitori care chiar constează, nu amărâtul ăla de Lem. Nu prea se vorbește de Karel Capek, dar este unul din cei mai redutabili gagii din domeniul ăsta de pe vechiul continent. De la el avem cuvântul „robot” în sensul în care-l folosim azi. De la el învățăm să nu fim lăbari și că poți să faci SF local, eroii lui sunt cehi. Și în „Războiul cu salamandrele”, omul care face toată treaba să se miște e industriașul H. Bondy. Același din „Fabrica de absolut”. Un tip mega-bogat, prieten cu inginerul Marek. Sau, no, dacă vreți să citiți pe ăla care a influențat inventarea laserului, celebrul Tolstoi cu „Hiperboloidul inginerului Garin”, și-acolo e cu bogați, afacerea e finanțată de Rolling, un bogătaș american care cumpăra fabrici cum cumpără Rogozanu covrigi la metrou.

(mă scuzați că nu citez din Andy Weir, care e foarte popular acum, cum nu citez din Danielle Steel, e cam la același nivel și nu contează)

Din păcate, oricât sunt dezamăgiți pundiții români și colegii lor de peste hotare (ideea asta cu supărarea pe bogații care pleacă în Cosmos nu e doar aici) așa funcționează treaba. Trebuie bani mulți să faci figura asta, până devine atât de ieftină să poată pleca și ziariștii acolo. Nu există vreo formă în care să poți face asta fără să fie implicați bogătașii. În „De la Mizil la Lună”, unde ajunge chiar și un povestitor în Cosmos, toată treaba e finanțată de un bogătaș român care a fost coleg cu actualul președinte al SUA.

Iar în scrierile unuia din puținii scriitori români de SF care nu e bugetar, Adrian Mihălțianu, în Terra XXI – Epoca Inocenței, tot bogații stabilesc merindele la masă. A, poate eu sunt gargaragiu, dar ăsta a fost finalist pentru premiul fundației Global Challenges pentru orașe sustenabile și, ce crezi, tot un miliardar finanțează și proiectul ăsta.

Înțeleg din ce scriu oamenii ăștia că e deprimant să fii sărac. Și prost. Mai ales prost. Strămoșul comun al ăstora e tipul care stătea în port când a plecat Pinta spre vest, și-a scos o bucățică de muci din nas, a făcut-o biluță și a zis „Bine mă, păi așa cu bani și eu pot să descopăr America – Și de ce nu ești măcar pe vapor? – Am un editorial de scris, că eu sunt intelectual, nu-mi frec coatele cu toți proștii”.