Italia, 2015. Când Antonella și-a sărbătorit ziua a spus că organizează apericena. Apericena este ceva obișnuit în Italia (cel puțin în zona Torino). De obicei este ceva organizat de studenți: se închiriază un bar (uneori chiar barul cheamă studenți să facă, se scot prin vânzarea de băutură), clienții plătesc o taxă modică la intrare; se face un fel de bufet suedez, inclus în preț barul îți dă și o băutură, dacă mai vrei băutură în plus, plătești în plus. Este un job studențesc, dacă vreți, iar studenții organizează apericena uneori chiar ca un business. În cartierul unde locuiam erau două baruri care, în fiecare vineri seara, aveau apericena. Într-unul veneau familii cu copiii. Studenții făceau platouri (prosciutto, parmezan, salată de vinete, mini sendvișuri) și cumva le vindeau prin acel bar. Apericena este un mod destul de interesant de a aduna lumea, de a „conecta cartierul”, și un mod ca studentul să mai facă un ban de buzunar.
Cum ar arăta apericena în România? Întreb în mod realist. Cum ar arăta la Călărași de exemplu, la Buzău? Să alegem orașe universitare: apericena la Cluj, la Iași, la Timișoara, la București… În Mănăștur, la Cluj. Cum s-ar comporta bucureșteanul din Berceni dacă barul din cartier ar organiza un apericena? Bufet suedez, mănânci cât vrei, intrarea e fixată la… în Italia era 5 euro (sau până în 15 euro, dacă aveai multă carne).
–
Ieri am citit ceva scris de Vasile Crăciunescu, pe facebook:
O hartă rapidă și fără pretenții estetice. Context: aflăm că mama primului copil născut în România în 2021 are doar 15 ani. M-am uitat, la nivel de județ, prin datele INS din perioada 1993-2019 cu privire la nașterile cu mame sub 20 de ani și le-am pus într-o hartă. E clar, nivelul de educație contează, se vede în procentul foarte mic din București, singurul UAT din România fără zone rurale, unde se presupune că școala este mai bine organizată. Se vede și în județele cu mari centre universitare (Cluj, Iași, Timișoara) sau în cele cu un număr mare de orașe și municipii (Suceava, Prahova). Iarăși, locul 1 în Europa. Trist peisaj. Și, nu, nu este Vasluiul în top. E bine că respingem ideea de educație sexuală în școală. Cum s-ar zice, ne securizăm prima poziție.
Pe pagina lui, Vasile Crăciunescu are mai multe hărti, mai multe „radiografii statistice”.
–
Ieri, zoso a pus un articol, o filmare cu un tren infinit de lemn care părăsește România
–
Tot ieri, Dorel Vișan, de profesie actor, știe el, explică el cum e treaba cu vaccinul, că femeile vor rămâne sterile. Un bun actor, o voce, o autoritate… dar în domeniul actoriei. Femei care vor rămâne sterile peste 40 de ani. Își permite să spună din astea în presă.
–
Acum câteva zile, la TVR, post național, au fost invitați să facă distracție două dintre cele mai vehemente voci împotriva purtatului măștii și a statului în casă.
Angela Merkel poartă mască. Boris Johnson, care era foarte anti-Covid până a făcut Covid, poartă mască. I-am dat exemplu pentru a ilustra ambele baricade ale Brexit. Doi „inamici politic” sunt de acord că trebuie purtată masca. La noi, nu. Noi facem Revelioane cu expirați care susțin contrariul.
Britain’s Prime Minister Boris Johnson gives a thumbs-up as he has his temperature checked during a visit to Chase Farm Hospital in north London, Britain. (REUTERS)
Pun o hartă a IQ-ului mediu din UE. Că poate ne mai trec fumurile de daci din cap.
Închei cu o poză de acum 10 minute. Bloc renovat relativ recent, izolat termic, de pe bulevardul principal din centrul unui oraș capitală de județ din România. Atât putem, atât ne duce capul. (Cum de nu am văzut așa ceva niciodată, prin nici o țară prin care am fost?) Lasă, că atunci când se va usca, după ploaie, va arăta mai bine. Până la următoarea ploaie.
Nu mă aștept în viața asta, până mor, să pot merge la o „apericena” la mine în cartier. Știu că nu se va putea.
Dacă ați ajuns până aici cu cititul, dați click aici pentru a vedea o chestie. Suntem studenți, vânăm o promoție din asta de week-end (sub 5 euro pentru 1 kg de prosciutto crudo!?), apoi punem osul la treabă, iar vinerea care vine organizăm o apericena. Câștigă toată lumea.
Daca ai avut nefericita idee sa mergi la all-inclusive la bulgari si ai vazut ce se intampla la ora mesei, ai imaginea la o scara mai mica a „aparicenei” romanesti.
Cu siguranta unii ar lua si acasa la pachet. Ar consuma cu mult mai mult decat taxa platita ca sa nu iasa pe minus. Ar manca de s-ar sparge.
cu completarea ca si vesticii se bucura la fel de mult la all inclusive ca si romanii, la bulgari.
Misto. In 7 ani ne-a scazut IQ-ul de la 91 la 87.
Si eu care credeam ca e doar o impresie ca sunt din ce in ce mai prost, pe zi ce trece.
IQ-ul e in fucntie de varsta. Pentru un copil de 12 ani ai IQ enorm, doar ca tu ai 40 de ani.
Faptul ca IQ-ul scade, spune ceva despre cei care vin din urma. Iar cei care vin din urma sunt educati de oameni de varsta noastra, si de… Selly? Cu diferenta ca unii din astia n-au clipuri pe youtube cu 14 milioane de vizualizari in care sa vorbeasca despre bani si valoare.
Vezi ca Selly e expirat. Cumpanasu is the new shit.
Acum ca ma gandesc de unde au obtinut astia IQ-ul? Ca pe vremea mea nu te testa la scoala din ce tin minte. O fi prin sondaj?
Nu știu de unde sunt datele alea, dar sunt o grămadă de versiuni de teste IQ și nici nu prea poți spune mare lucru despre o persoană, doar pe baza acelui test. Aceeași persoană, cu același test, va avea rezultate diferite, în funcție de starea de spirit, de exemplu.
Din punctul meu de vedere, rezultatul unui test IQ nu arată decât capacitatea unei persoane de a rezolva teste de IQ.
Nu vorbesc de romani vs alte natii (nu stiu, nu ma bag), dar daca slovacii au 96 si sarbii 90, eu is popa in Afumati…
@Dr.Acula, și de unde știm noi că nu ești popă la Afumați?!
Ala e „Mean IQ”. E din ala rau, deci e de bine daca e mai mic, stam bine.
N-ai cum sa vezi apericena (sau aperitivo, for that matter) in Romania din simplul motiv ca Romania nu are vreun program de masa traditional pe plan national, precum italienii. Noi nu luam cina la noua seara, noi mincam ca haplea pe la sase jumate-sapte tot ce prindem, apoi mai bagam ce mai e prin frigider pe la unspe jumate, inainte de culcare.
Apericena nu e pentru mancare. Nu de asta se organizeaza. Se organizeaza pentru socializare. Sa cunosti o gagica. Sa razi, sa auzi povesti despre meciuri. Te imbraci putin mai elegant decat in mod curent, si mergi sa bei un pahar si sa socializezi. Un fel de petrecere pentru cei care nu au petreceri prea des in viata lor. Pentru mancare ai pizzerie la colt, cu sala de servire; ai comanda la telefon, si altele.
Daca plusez cu ceva audio, s-ar putea intelege mai bine conceptul? https://youtu.be/Z77bGGyxy3g
Valerio a venit cu papion, la ziua Antonellei.
Noi le spunem „filme” la chestiile astea. In unele zone din Europa se intampla pe bune, nu e „filme”.
Înțeleg conceptul, că soră-mea locuiește de vreo doi ani în Italia. Eu doar ziceam că noi n-avem cultura mîncării deloc. La italieni, e ceva normal să ieși ori la aperitivo, ori la cină, la cîrciuma din colț, e o chestie care ține de existența comunitară, ești neica-nimeni dacă nu ieși la un giro seara cu nevasta, s-o scoți la un pișcot sau la niște macaroane. Extrapolează asta la România, unde comunismul a ținut în beznă orice urmă de comunitate, iar ieșirea la restaurant se întîmpla ori la sîmbăta de după salariu, ori la concediul făcut la Olimp. După care-au urmat alți 20 ani de sărăcie.
PS: Doar așa, ca idee, apropo de ce înseamnă ideea de comunitate sau de ieșire în comunitate, și francezii au apucături similare, gen prînzul la cîrciumă, cina la cîrciumă, după opt seara. Tot așa, briții au ieșitul la pub. Iar diferența o vezi cînd te duci vinerea în pub și moșnegi de 65-70 ani fac pogo, în timp ce moșnegii noștri ies cel mult la o plimbare pînă-n centru și-napoi, că nu mai e politicos să mergi ka club după 50 ani, că ești prea bătrîn pentru asta. Unii își trăiesc viața – și face parte din cultura locală -, alții aleg să o închidă „că nu se face”. Despre asta vorbeam.
Da măi, dar de ceai dansant ați uitat… Asta era denumirea ”cultă” pe vremea împușcatului. Doar că scopul nu era pecuniar ca la broscarii capitaliști, ci pur pentru distractie, iar fetele veneau cu preparate (dulci in general) și băieții cu ceva preparate din carne și udătura, în general pentru a întreține atmosfera, ci nu pentru a face mațul gros.
Jordan Peterson spune ca in armata sub iq 83 nu mai au ce face cu tine, nici de carne de tun nu prea esti bun.
Si mai inteleg ca, cine e destept, pleaca din tara, poate de aia a scazut.
Concluzia mea e ca-s un pic prost, da inca pot merge in armata
La rusi e invers, peste 80 IQ nu mai au ce face cu tine. Nici de carne de tun nu esti bun.
Iordan Peterson nu spune asta. Spune că armata SUA la începutul secolului XX (când au început să recruteze pentru primul război mondial) a fixat un barem de 84 puncte iq pentru recruți. De atunci nu s-a mai schimbat.
George, in pedanta lui, are dreptate. Dupa o scurta cautare am gasit aici: https://www1.udel.edu/educ/gottfredson/reprints/2004socialconsequences.pdf cum ca sub 85, acum, nu intri in armata. Si ca au experimentat cu oameni ce aveau IQ intre 80-85 iar investitia in acesti oameni nu se justifica, erau prea prosti ca sa fie utili (vezi pagina 28).
Inca mai am o sansa cu armata
Legea ar fi buna si-n Romania daca revenim la armata obligatorie. Te dai prost si-ti vezi de treaba.
@Sagi pe vremea cand era obligatorie la recrutare era un test psihologic care includea si o sectiune cu matrici Raven (cel mai comun test de IQ). Unul dintre cei cu care am fost acolo nu a facut nimic si a fost luat la discutii mai aprofundate cu psihologul, care s-a prins imediat cum statea de fapt treaba. Oamenii aia le-au vazut pe toate, nu merge sa-i pacaleasca un mucos care se crede destept.
Realizezi ca sub 80 incepe retardul mental?
Asa ca 83 e ceva mai bine decat retard, gen nu-i curg balele din gura cand vorbeste cu tine.
Cat despre 87, adica despre ‘noi’ … pot sa spun ca gena de dac n-a fost castigatoare.
ce-aveți bă cu mine?!
@wtf ce e sub 70 e retard, intre 70-79 e la limita. De aia tarile cu iq pana in 75-80 nu vor fi niciodata decat o sursa de forta de munca si resurse, masa de manevra. Ala e nivelul lor in lumea actuala, stabilit de genetica.
Cind faci copii nu e bine, cind nu faci copii iar nu e bine…cine sa ne mai inteleaga.
Lasa ca pe harta smekeriei suntem top.
Scopul articolului este sa prezinte un obicei interesant din Italia sau sa ne arate ca in Romania nu se poate organiza ?
Ghiveci. Conceptul apericena e descris pentru a ilustra ca in unele locuri se poate, la noi nu s-ar putea. Apoi descriu ce „se poate” la noi.
Ganduri cand afara ploua. Uite si tu ce vad pe geam (ultima poza).
Prostii Europei, noi bulgarii turcii imbacsitii aia de sarbi si albanezii. Toata floarea ortodoxiei plus salvarii si smenarii
Vezi ca ortodocsi sunt si rusii cu 96 si belarusii cu 102 (nr 1 in top, surprinzator)
Mame sub 20 de ani. O fi bine, o fi rău? Depinde de multe. Am vreo 3 „cunoștințe” care au născut la vârsta frageda, una la 19 ani celelalte la 20. Facultate făcută între biberoane apoi în câmpul muncii. Copiii între timp s-au făcut mari și chiar responsabili (în toate cazurile au mai apărut și alții). Ideea mea e ca nu contează neapărat vârstă la care faci copii ci cum ii cresti/educi. Dacă tu ca mama ești needucata degeaba ii faci la 30+ (am văzut o grămadă de cazuri). Și problema nu e educația sexuala ci educația pur și simplu.
La 19-20 sa zicem, dar la 15 e ok?
Dă-o naibii că la capitolul făcut copii 20 (sau chiar 19) nu e ca 15. La 19-20 ai terminat liceul, ai trecut prin hârtoapele cele mai dubioase ale adolescenței, corpul ți s-a maturizat cât de cât (deah, știu o fată poate rămâne gravidă de la prima menstruație la 11-12 ani (sau mai devreme), dar asta nu înseamnă că poate purta o sarcină și poate naște în aceleași condiții de siguranță medie ca o femeie de 20-30 de ani).
La 15- liceul cel mult abia l-ai început și restul sunt toate la început.
Facultăți printre biberoane au făcut destule, mai ales în generațiile mamelor noastre, dar liceul sau chiar școala generală mult prea puține.
@tudor
Mama la 15 ani sau la 50(sa nu zic la 45). Astea sunt extreme medicale. Cu un oarecare avantaj pentru 15.
@ab
Am un exemplu cu o „doamna” care a născut 8 copii între 21 și 36 de ani. Tot needucata rămâne. S-au chinuit vreo 2 ginecoloage sa ii explice cum e cu planificarea familiala. Da-da-da vreo luna după care dispărea din peisaj și apărea cu burta la gură când niciun doctor normal nu mai face întrerupere de sarcina. Și cică e educata, are liceul terminat (fără bac luat). Ce vreau sa spun e ca educația (inclusiv aia sexuala) se începe în familie în primii ani de viata. La 15-20-30 de ani greu sa îți bage cineva în cap chiar cu forța.
PS. Niciodată sa nu respingeti copii, fie ca vin la 15 fie la 45 de ani, oricât de greu ar părea la prima vedere.
@Vali
De ce ultimul clip al tău nu a mai fost împins în față pe iutube? La fel cum s-au întâmplat cu restul?
nu stiu.
La noi nu s-ar putea organiza din cauza birocratiei.Iti trebuie dosar cu sina pentru orice.Daca mai si pui mancare la vanzare,s-a terminat smecheria.Aviz DSP,aviz Sanepid si asa mai departe.Daca faci un calcul cat te costa toate autorizatiile,esti mai castigat daca pui un teanc de bani pe foc.Vezi situatia cu batranicile care vand patrunjel pe marginea trotuarului.Amenda e cea mai importanta aici.
Si sa presupunem ca reusesti intr-un final si iei toate avizele astea,se va gasi cu siguranta cineva sa iti faca plangeri peste plangeri,circ pe facebook,astfel incat sa incite iar lumea sa te arate cu degetul.Practic,orice vrei sa faci in tara asta trebuie sa fi pregatit pentru oprobriul public.Toate astea pentru ca in tara asta coexista nazism,fascism,nationalism,comunism,dar in democratie
…democrație originală, tovarășe. NU UITA asta.
Vorbești prostii. Nu-ți trebuie nici o autorizație suplimentară dacă o faci la un local, acesta are deja autorizație.
Se poate cu mancare la vanzare, la Vama Buzaului au reusit:
https://gastrolocal.ro/despre-noi-puncte-gastronomice-locale-vama-buzaului/
dar atat, nu vad eu in Brasov organizata o ”apericena” poate doar sa fie selectati oamenii, altfel, ar lua si parchetul de pe jos la pachet.
Ok,vorbesc prostii.Deci,sa inteleg ca pot face ciorba de burta,somon la cuptor,sarmale si multe altele si le pot scoate afara la vanzare?Sau le pot baga intr-un bar care serveste doar bauturi?Sau de ce nu intr-un restaurant?Cine isi asuma asa ceva?In primul rand,trebuie sa fi entitate juridica ori din postul lui Cristici reiese ca aia erau oameni simpli,studenti etc.
Socru meu de exemplu nu poate baga vin intr-un bar,pentru ca are nevoie de certificat de producator de vin,el avand doar de producator de struguri.
Sunt niste legi in tara asta si desi multe nu se aplica sau se aplica deficitar,nu si-ar asuma nimeni asa ceva,cel putin nu un om cu constiinta
@Cristian Banu, un bar are de obicei autorizație să vândă băutură, nu mâncare. Dacă are ceva pt ceva mâncabil are pt alune, covrigei, mișcodele d-astea, nu mâncare mai mult sau mai puțin gătită și perisabilă lesne.
Noi ne dam intalnire in fata Mc-ului de la Unirii sau la bariera in CV. Acolo e (sau era) crema socializarii.
Se poate face bufet suedez dar sa alegi lume spalata(am fost la multe petreceri de genul si nu a plecat nimeni cu mancare in plasa sau sa cheme rudele acolo ). Avem doua „Romanii” si se pare ca se tot mareste prapastia dintre ele. Ai lume in orasele mari care este decenta: lucreaza pe bani ok, merg la joburi normale, au educatie, nu sunt nici grasi, nici prosti, nici nespalati, nu se gravidesc de la 15 ani, nu beau pana se pisha pe ei, nu etc. Din pacate ai si cealalta Romanie urata cu oameni nespalati, saraci, betivi, disfunctionali si vai de ei. Nu stiu din pacate sa existe o statistica clara a celor doua „Romanii” in afara de harta saraciei(google it) care nu e clara si e chiar falsa in momentul in care compari un oras capitala cu un judet.
Din modul in care ai pus problema si ai impartit societatea in “ei si noi”, bazandu-te strict pe locul de trai , pot intelege de ce pe harta avem IQ asa mic. Ne-ai tras in jos.
Cam cate kilograme si cati euro pe luna ar trebui sa aiba un individ pentru a face parte din „Romania aia buna”…? Ce usor pui etichete numai ca ai salariul peste minim/mediu si „greutatea ideala”… perfectule / rasa superioara
Asa zic si eu pentru ca aia din Romania buna care acum
a trebuit ca aia din Romania murdara sa stringa putin din buci sa-i trimita si sa-i tina in scoli.
Nu am impartit eu tara, altii au impartit-o. Si da, imi sustin punctul de vedere cand cineva plecat din tara sau un strain imi spune ca tara e de cacat. Avem in paralel o tara decenta si una de cacat. Asta nu e elitism, e realitate. Cam 35-40% sunt in risc de saracie, 8% sunt in saracie extrema. https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/raport-bancii-mondiale-harta-saraciei-ghetourile-mahalalele-romaniei-autoritatile-fac-nu-vad-1_5b30c4ccdf52022f75828703/index.html
Eu totusi nu inteleg cum ar ajuta educatia sexuala in scoli pe acele minore care raman insarcinate, daca ele de cele mai multe ori au abandonat deja scoala.
Ar fi dragut daca s-ar face niste studii care sa spuna mai exact de ce ajung sa faca copii la varste asa fragede:
– lipsa de educatie din cauza familiei (saracia nu este neaparat o scuza daca totusi traiesti la oras)
– comunitatea care incurajeaza sau inchid ochi la astfel de tragedii (in sensul ca este social acceptat ca un baiat asa mai mare sa zicem de 20+ ani sa combine o minora)
– de ce politia nu investigheaza toate cazurile
Din modul in care ai pus problema si ai impartit societatea in „ei si noi”, bazandu-te strict pe locul de trai , pot intelege de ce pe harta avem IQ asa mic. Ne-ai tras in jos.
1. Noi nu avem probleme de socializare precum italienii deci nu avem nevoie de apericeno … Mi se pare ceva băbește, duduiala pe manele odată pe săptămână, mai puțin în post, pare mai normală
2. Iar promovăm educație din aia în loc să promovăm nush … Ceva măsuri sociale?! Câți dintre ăștia care promovează o astfel de educație au familie și copii acasă?
3. Ambele hărți ar trebui printate pe o hârtie din aia moale și făcut ceva util cu ele … Tot nu înțeleg obiceiul ăsta al unora de a se uita de jos în sus la alții.
De la Jordan Peterson citire, ca pari fan, nu e o problema mare cateva puncte in jos la IQ la nivel de individ, dar e o problema mare la elite si lideri – cand clopotul se duce la doar putin stanga pool-ul cu IQ foarte mare se reduce extrem de mult.
Să-mi fie rușine că am uitat când am pomenit de harta cu IQ de ăștia https://m.adevarul.ro/locale/vaslui/romii-murgeni-transmis-direct-facebook-sacrificarea-unui-strut-dati-share-mai-multi-video-1_5ff45c055163ec42719bc042/index.html
Unpopular opinion: intr-adevar nu e ok ca suntem nr. 1 la nasteri de minore. Ar fi si o parte buna: totusi fetele astea nu si-au omorat copiii.
Fă o coroborare cu numărul de suedezi și vezi ce iese. Dealtfel județele area inchise la culoare doar că nu au emblema polițist și vioara. În rest…
Pai suedejii nu e si ei oameni? Trebuie sa isi omoare copiii?
Despre harta IQ: aparuse acu’ vreo 2-3 ani in urma pe FB o harta masluita, ceva de genul „iote ce dastepti este noi-romanii”. De la un „prieten” care obisnuia sa puna tampenii de gen. Deschid tab nou (pt ca mirosea a facatura din prima), caut, gasesc harta asta, cea adevarata. Un-friend prietenul-dac.
2 intrebari:
– De ce FB nu scoate kkturile false? De ani de zile se lauda FB-ul cu AI-urile lor si ce misto/bine stiu ei sa filtreze, de ce nu verifica o imagine inainte de a fi share-uita?
– Acuma sa ne gandim putin – exact la IQ/natie nu o ducem stralucit, ce am facut noi ca natie ca sa aratam ca sclipim? Ca am fost la rascrucea imperiilor etc etc. Bine, dar si altii au fost la fel sau mai rau si au facut mai multe.
Cine bre? Cine sint aia care au mai fost la rascrucea imperiilor si au facut mai multe?
Japonia, Israel. Din ‘bula’ noastra: Ungaria, Polonia.
Coreea – acum impartita in Nord si Sud. Sudul a plecat mai jos ca noi dupa WW2 si razboiul coreean.
Japonia si Unguria au fost ele insele imperii iar polonezii au avut un regat destul de maricel.
Adica nu mi se pare ca au facut chestii nemaipomenite plecind de jos.
Pune și harta asta:
https://external-preview.redd.it/M3xfpXr0ZQiSlj6DbHApIFdLzuZgaPD3kXpJO5o8ATU.jpg?auto=webp&s=72b39d7f9f2f241dc987a2f5636d726034360e36
Da. Stiam ca sunt doua hărți, nu mai stiam cu ce e a doua.
Bine, nu e pe subiectul articolului harta asta, prima da.
Vișan in presă, Garcea si Bittman la TV… prima hartă e pe subiectul articolului.
Totuși, dacă la o chestie din asta nu poti face nimic (ce poți face?), pentru a mari media unui IQ ai avea ce face. Sau la a scadea media unui IQ… Când 30 de ani bagi manele, Garcea, prost gust in mass media, cu cine mai vrei tu „apericena”?
Păi văd o oarecare corelație cu IQ-ul, nu știu dacă are legătură.
Concluzie: dupa ce ca sintem prosti o avem si mica.
Cei mai prosti din europa si barbatii au si „trompa” mica. Nu se poate mai bine :-)))
Hai măi că Senatorul (melcilor) știe meserie, se ține de glume ca lumea. Astea erau cam singurele ”motive” pe care nu le-a băgat nimeni pe țeavă cu guvidul. Trebuie să recunoaștem că e tare șugubăț și are imaginație bogată, mulți au pus botul prin presă.
Pari a avea ceva probleme nerezolvate încă din copilărie. Poți căuta un psiholog, ajută.
Sau încă nu pricepi nici măcar la vârsta asta unde te-ai născut și care-i treaba cu neamul ăsta. Ceea ce este și mai grav decât varianta de mai sus…
Un comentariu interesant. Daca observam ca suntem niste cacati de oameni, in general, ca natie, „Pari a avea ceva probleme nerezolvate încă din copilărie. Poți căuta un psiholog, ajută.”
In timp ce unu’ in Sudul tarii mai lasa gravida o minora, altul in Nord isi fura singur caciula (padurea), niste vedete o sug pe la TV ca nu e ok sa porti masca… italienii mai baga o apericena, ca la ei se poate (la noi ar manca pana ar borâ).
Dar da, probleme sunt la mine. Din copilarie.
Totusi, pentru cultura mea generala, ia zi tu ce „probleme nerezolvate încă din copilărie” as putea avea, care s-au facut vizibile prin acest text? Asta daca presupunem ca nu ai vrut sa pari interesant, cum e media romanilor de pe prima harta (sau a doua, vezi mai sus in comentarii) care pozitioneaza Romania in Europa…
Cum e aia, recunosti in altii ce ti-e tie familiar – asta daca tot suntem fini cunoscatori al miscarii „mergi la psiholog”,
In alta ordine de idei, uite romanul autentic, conform statisticilor prezentate mai sus.
Anul asta italienii au rupt norma cu apericena, mai ales in Lombardia, nu se mai saturau. La un moment dat a venit Conte si i-a inchis in case ca sa-i mai potoleasca. 75 000 de italieni nu vor mai participa la apericenele de inceput de an.
După ce am citit comentariul ăsta, am mai citit încă o dată articolul lui @cristici și nu mă prind care ar fi legătura cu eventuale probleme ale lui din copilărie. Poți te rog să explici?
În ce privește apericena mi-e teamă că-s de acord cu @Zarax în primul comentariu. Sau n-am mai ieșit eu din bună în ultima vreme și mă bazez pe informații mai vechi.
Dar cred că mi-ar plăcea așa ceva. Nu într-un local cu bumți-bumți, ci ceva mai uman, pt un pic de socializare. Nu acușica, mai încolo, când s-o mai potoli covidul.
Zici că blocul ăla e renovat relativ recent?! Ce înseamnă relativ, că pare că nu s-a atins nimeni de el de minim 40 de ani. Sau a fost o explozie în bloc, sau ceva.
Bai Cristici, n-om fi noi cei mai destepti, dar nici nu suntem mai prosti decat rusii
Ce mizerie ordinară! Folosești munca unui băiat OK (Vasi), ca să-ți susții aberațiile de nimeni pe lume cu intrare pe ușa din dos. Ăla-și pune munca pe gratis, tu o arzi pe reclame la plm. O țară de hoți ordinari!
Cine este Antonella?
Prosciutto crudo la 5Eur :))) / kg in Romania nu vei vedea vreodata . Producatorii , intermediarii si vanzatorii ar prefera sa-l arunce decat sa-l vanda sub valoarea estimata de ei :))) chiar si in pierdere . Biznis amice .