Nu știu voi, dar eu n-am reușit să fac o comandă prin Bringo zilele astea. Îi văd că lucrează, trec prin fața geamului, dar nu am reușit. Probabil alții sunt mai norocoși ca mine. Pe la 5pm erau picați de tot, se încărcau categoriile, dar nu se mai încărcau produsele din categorie. În timpul ăsta, Glovo merge bine mersi.
Două lecții pot fi trase de aici.
Se simte nevoia de oameni care se pricep, care să execute ce le cer managerii. Un system architect știe ce are de făcut, la fel și un programator sau un sysadmin, trebuie doar să i se comunice că “băi, pornim cu un trafic de 10.000 oameni, dar am vrea să ajungem la 200.000 în niște ani, deci nu construiți o bășină care, când sunt 10.100 oameni crapă”. Da, știu, costă mai mult să te pregătești de la început pentru 200 mii decât să faci ceva pentru 10 mii, dar nu era bine să ai asta în situații de genul celei de acum?
A doua e că nu te poți baza doar pe un singur mod de a aduce clienți. Să vină ei la mine. OK, și dacă nu pot sau nu vor? Am înjurat un pic gig economy, dar e bună acum. Întrebarea e cum aplicăm lecția asta când se vor calma lucrurile? Cum ținem clienții aproape fără a-i chema neapărat la noi la sediu? Cum le ducem produsele cât mai simplu și mai ușor?
De asemenea, știu că avem fabrici care pe timp de pace fac una, dar pot fi convertite pentru altceva dacă e cazul.
Image by Sergei Tokmakov from Pixabay
Mda, da, cum ar fi ca toate supermarketurile sa aiba drive-in cum are Cora? Poate nu vrei sa astepti cinci zile, vrei tu sa te duci sa le ridici produsele fara sa trebuiasca sa te plimbi prin magazin.
Asa poti comanda deja prin carrfour (fara congelate/reci) se trimit prin curier, mega image cu sloturi predefinite, cora de unde ridici….solutii sunt.
Br.i.ngo castiga aici ca fiind singurii de pe piata care iti aduceau comanda in 90-120 de min….
Sunt client vechi de la inceputul lor.
@jimmy La carrefour nu am reusit sa fac o comanda in ultimele 2 saptamani. Am incercat de 3 ori. Nici alte 2 familii nu au reusit. Pt ca nu au posibilitatea de livrare la cate comenzi au. Si nu ofera ridicare din magazin a comenzii… bip! La ce mai e util online-ul daca atunci cand e chiar necesar nu merge?
Eu am luat de la carrefour online deja de 2 ori si la megaimage o data. Partea proasta este ca trebuie sa stai ca la black friday, refresh continuu pana gasesti livrare. Dar, avand in vedere ca stam inchisi in case e timp si de asta.
Da, Cora, cu drive in la București, Constanța și Bacău. Nici nu mai avem orașe mari în țară.
În rest, pentru livrare, la magazinul din Cluj nici măcar nu se încarcă tabelul cu zile / ore, în București în schimb se încarcă și vezi că e aproape plin.
Tare mi se pare că au oprit un pic oamenii livrarea.
Se cam pot pișa pe site-ul lor.
Legat de bringo, nu lucrez la ei dar iti pot explica un pic de unde vin problemele.
Tot sistemul functioneaza OK. Problema vine din 2 parti:
-Numarul de livratori, durata de livrare tur/retur
-Numarul de pickeri (cei care aleg produsele si pregatesc cosul) si durata de picking.
Comenzi intra, dar ca sa o poata onora sistemul asteapta intai un livrator sa o accepte/bifeze cumva banuiesc. Dupa care, picker-ul se apuca de treaba….si aici intervin delay-uri….ori intarzie, ori e gata prea repede si asteapta livratorul, ori invers.
Gandeste-te ca nu e un sistem cu programare cum au restul si functioneaza atunci ok, insa e real time si el nu a fost gandit pt vremurile astea.
sa zicem ca ai 100 de livratori, ai 50 de pickeri, dar acum ai si comenzi de 1500 de lei.
Tot nu mai reuseste picker-ul sa faca carutul in 30 de min. Deci livratorul se elibereaza, intra comanda, o accepta, picker-ul se apuca de treaba, livratorul se intoarce si asteapta ca din pacate comanda e mare, sau e mica, si adresa de livrare ori e la 20 de min ori la 1 ora…… Deja daca ai mai multi pickeri decat capacitatea de livrare, costul acela de 20 de lei/livrare nu mai e viabil. Eu in momentul de fata as fi facut taxa de 50 de lei si aia e.
Scalarea de care zici tu aici nu are legatura cu ei, softul functioneaza cum trebuie….logistica din spate nu a fost gandita pentru asemenea volum si cosuri de 600+LEI (cu f multe produse distincte)
am notat. foarte coerentă explicația.
tocmai ți-am zis că nu mi se încărcau produsele.
Am pretentii de la tine, te stiu de la inceputuri si poti mai mult dar ai f multa rautate ce creste de la an la an. Te ai gandit ca poate fi si de la net, etc, ceva de moment? Problema pe soft, afisare eu nu am patit o deloc, nu zic ca nu e….asa si la tine am avut momente de offline dar nu cred ca tinea de tine.
Cred ca oricum au cache pe ele ca stocul nu e real time….Problema lor e la livrare in acest moment. Nu e o aplicatie care consuma cine stie ce daca te gandesti un pic. Astept din nou sa imi spui ca sunt prost. Multumesc.
am întrebat și pe alt om, să nu fie problemă de la mine, și la el la fel. deci da.
nu e răutate, e blazare și oboseală.
pai tot ce cere Zoso si altii ar fi un sistem de queue. atat! momenant softu se blocheaza sau ramane in gand si dupa 15 minute crapa
Folosesc Bringo din aprilie anul trecut. de pe 12 martie nu mai reusesc sa trimit comanda. E pacat ca e un serviciu care sincer as da si 50 de lei(cu virus sau fara).
Prefer sa dau bani mai multi decat sa pierd timpul prin magazin + aleg mai bine prin aplicatie.
Nu stiam ca exista acei pickeri.(am presupus ca ajuta angajatii carrefour)
Mai e un aspect. Glovo are o limitare de 25 de kilograme si ce cumperi trebuie sa incapa in papornita aia galbena, chiar daca iti livreaza cu masina. Ultima oara cand am incercat la Bringo, au limitat si ei la 100 de kg. Cred ca e mai usor si mai rapid si pentru pickeri si pentru livratori sa livreze o comanda mai mica.
Nu am mai reusit sa comand in Brasov cu Bringo cam de o saptamana, ieri am incercat cu Glovo insa si a fost ok si rapid.
@Vali: incearca si Auchan online, nu poti comanda toate produsele insa. Livreaza prin Fan Courier de la Coresi.
08.04. a apărut o eroare. te rugăm să încerci mai târziu.
08.49 toți livratorii sunt ocupați.
14.11 toți livratorii ocupați.
17.50 toți livratorii sunt ocupați.
19.09 schimbat metoda de plată în cash, comandă plasată. în 5 minute comandă refuzată, nu sunt destui livratori.
08.03 toți livratorii sunt ocupați.
proaspata: https://twitter.com/paulg/status/1242765579519496192?s=20
Păi să știi că e o întreagă dezbatere despre optimizarea prematură (sună ca naiba în română). Când faci un studiu de piață care-ți spune că în 5 ani o să crești cu maxim 50%, de la 10.000 utilizatori la 15.000, o optimizare care te costă $50.000 (zic și eu) nu mai pare o treabă deșteapto.
Astea-s timpuri extraordinare, pe mulți ne-a prins cu chiloții în vine.
Total de acord cu tine. Mi se pare că alegerea pe care o ai de făcut constant este intre a livra ceva rapid și funcțional, și a livra ceva mai greu dar (posibil) mai optimizat.
In primul caz trebuie sa îți asumi că vei rescrie mai târziu bucățile ineficiente, deci cumva costul total va fi mai mare (in cazul in care aplicația ta prinde).
In al doilea îți asumi că optimizările pe care le faci s-ar putea sa nu fie necesare (investite inițială mai mare, deci posibil niste bani pierduți daca nu prinde).
Aparent glovo a făcut niște alegeri mai inspirate, posibil și datorită numărului de utilizatori activi mai bine estimat. Bănuiesc că e o diferență de macar un ordin de mărime între numărul de comenzi zilnice glovo vs bringo.
/între timp
facebook.com/chitac.vergil/posts/2509218739338939
acest labagiu cu pedale și toți activații la comentarii.
Eu promovez colaboratorilor mei cat mai mult instruirea online a angajatilor in domniul Securitatii in munca. Instuirea sa fie facuta cu materiale interactive si nu cu PDF-uri cum am vazut ca se practica
Fiecare si-a gandit afacerea pe un termen mediu sa nu zic scurt. Foarte multi au mers pe principiul hai sa ne vina noua calupul de clienti si vedem ce facem. Uite au venit si habar nu au ce sa faca si isi dau cu pumni in cap. Bringo este cel mai simplu exemplu de platforma de acest fel, glovo sau uber nu se pun intrucat mentalitea din spate este pentru scalare(sumele cheltuite de ei fiind de ordinul milioanelor de euro). Ca si idee, hypermarketurile ar castiga masiv daca si-ar face propriul serviciu de livrare acasa sau un serviciu de drive-in ca la mc sau hornbach. Stiu in continuare unii au mentalitatea veche de intra in hypermarket sa ia un salam si cumpara un frigider, insa pe aceste vremuri nu tine si probabil ca nu va mai tine si pe viitor.
Doi, companiile care vor fi indeajuns de flexibile in gandire si in schimbarea proceselor interne vor fi adevaratele castigatoare ale acestei crize, asta daca o si vor. Aici cea mai mare problema va fi statul roman care se misca incet spre foarte incet intrucat birocratia acolo e litera de lege.
Nu te bazezi pe nimic atunci când estimezi ce ar câștiga supermarket-urile dacă ar avea servicii de livrare. De câte ori ai folosit Bringo înainte de luna martie 2020?
PS: Bringo a fost cumpărat de Carrefour acum ceva timp, deci poți să consideri că e serviciul lor.
„De asemenea, știu că avem fabrici care pe timp de pace fac una, dar pot fi convertite pentru altceva dacă e cazul.”
:)) Nu se va ajunge acolo.
S-a ajuns deja. Farmec face de ex. dezinfectanti.
Romarm face (va face?) măști și echipamente de protecție
De asemenea, știu că avem fabrici care pe timp de pace fac una, dar pot fi convertite pentru altceva dacă e cazul.
Nu se va ajunge acolo.
in alte stiri mass-media iese la intins mana. Si am impresia ca si astia de la Mediafx tot la cerseala au publicat articolul asta. https://www.mediafax.ro/social/adrian-sarbu-transmite-o-scrisoare-premierului-si-parlamentului-e-nevoie-de-masuri-urgente-pentru-sustinerea-mass-media-19019798
man, a scris eftimie, am scris și eu despre asta.
Dialog de la sedinta de produs de la orice startup care se respecta:
– Am validat produsul in piata, e viabil economic?
– Nu inca sefu’.
– Dar merge bine?
– Merge bine sefu’ dar deocamdata avem putini clienti.
– Pai si daca maine ne vin 200.000 de clienti?
– De unde sa ne vina sefu’? Ai bagat matale $4mil in marketing azi-dimineata si nu ne-ai zis?
– Nu, ca nu am de unde, dar ma gandeam asa ipotetic.
– Pai si vreti sa cheltuiti cateva sute de mii de euro ca sa fim acoperiti in caz ca ne loveste o molima rara si intra un blogger a doua zi si nu-i merge?
– Da, normal, asa am invatat la MBA.
scoate toporul din dotare, nu mai fi rumegatoare, nu mai bate doar din taste, fugi si scoate dinti si coaste
Eu imi mentin parerea desi am luat minusuri, faceti voi o aplicatie de livrare din orice hypermarket cu timp de livrare 120min (ca asa a fost gandit br.i.ngo) si pe timpu sa mearga struna….ar merge facuta doar daca ar fi un hypermarket inchis pt public si doar pt asa ceva, cu f multi angajati si cu o taxa gen 50 de lei…. Si atunci pe timp normal ar comanda pulea….
Am citit ce ai scris mai sus si mi se pare super logic. Majoritatea e ok cu faptul ca magazinele fizice sufera de lipsa unor produse in momentul asta ca inteleg ca lantul logistic nu e scalat pentru astfe de momente. In acelasi timp, cand e vorba de un livrator, pare ca nu e de acceptat.
Bringo e un fel de Uber, platesti niste oameni care iti fac cumparaturile. Unii au renuntat, altii probabil se chinuie in continuare. Poate ca in momentul asta si eu as plati 50 de lei pe o livrare (in loc de 20 si sa incerc de 5 zile si efectiv sa nu reusesc), dar nu cred ca o vor face. Si-ar lua un hate de zile mari.
Asta e situatia si asta e contextul. Unele beneficii pe care pe aveam inainte sunt diminuate acum.
„Bringo e un fel de Uber, platesti niste oameni care iti fac cumparaturile. ”
Doar ca nu, sunt detinuti de carrefour/sau mai multi nu stiu si in acest lant exista si angajatii carrefour care pregatesc cosurile.
Livratorul bringo doar livreaza, daca picker-ul din carrefour doarme livratorul nu are ce livra….chiar daca el a luat comanda, sta si asteapta sa ii vina cosu.
Practic ultimul pas e livratorul care ia cosul cu bonul si ti-l aduce la usa sa il platesti.
Aici intervine si lumea care se plimba prin magazine si cred ca afecteaza f mult procesul de picking de pe rafturi….
Eu imi mentin parerea ca nu a fost gandit ca o solutie de masa DAR nu zic ca nu ar putea fi scalat (si momentele actuale le-ar da idei unde sunt asa numitele bottleneck-uri ( ghemuri) in logistica)
Cand comandam de la Bringo, primeam si factura pe email pentru transport (cei 19.99 lei). De fiecare data era un SRL diferit. Exact ca la Uber, de aici si comparatia. Nu cred ca cei de la Carrefour detin toate srl-urilea alea ca nu ar avea rost. De ce sa nu isi faca doar un srl si aia e?
Vad pe net ca aplicatia e detinuta de Carrefour, dar nu si cei care livreaza.
Ziceai de pickeri ca pregatesc comenzile in magazin. Mi se pare smart din partea Carrefour sa faca asta si sa-l comisioneze pe livrator (ne dai x comision din transport si noi iti pregatim comanda, aducem clienti, facem marketing in magazine etc).
Doar ca e posibil ca cei din Carrefour sa nu isi bata capul prea mult cu pregatirea de comenzi in zilele astea ca trebuie bagata marfa si la raft ca ala e businessul lor si au vanzari.
Si nu stiu cati oameni gasesti dispusi sa faca livrari fara pickeri pe 20 lei. Pana la urma, daca ai masina ta si timp, de ce nu ai face Uber?
De aici si cu solutia de masa: cred ca trebuie sa le convina si lor.
Până una-alta, unii au rezolvat problemele: https://event.webinarjam.com/register/29/rkkgwtv9
Niște clasici în viață!
EROII NU MOR NICIODATĂ!!!
Eu m-aş înscrie doar ca să aflu răspunsul lor (în vremurile astea) la întrebarea „ce să faci dacă nu ai bani”.
Avem businessuri că Facebook sau Google care nu reușesc să scaleze in aceasta perioadă, va chiar mai mult au început să limiteze calitatea serviciilor și vrem că o amărâta de aplicație să facă față cererii
Am reușit sa fac comanda după 3 zile la bringo. Asta după ce mi-au acceptat-o de 4 ori și pe urma au anulat-o ca nu au livratori.
Intre timp am aflat ca sunt depozite care încep sa facă livrări la domiciliu, ca altfel rămân cu marfa (cei care livrau pt horeca) asa ca am făcut comanda acolo. Da… Nu au de toate, dar au multe produse
Dă și tu pontul mai departe. Cum comandăm de la depozitele alea?
E amuzant ca sunt oameni pe aici care cred ca o optimizare din asta costa zeci de mii de euro. In realitate, nu prea are legatura cu codul, ci mai mult cu puterea de procesare. Cu cat ai mai multi clienti simultan care iti acceseaza aplicatia, iti trebuie mai mult server(e).
Aici e jobul unui sysadmin, sa gandeasca o schema de scalare orizontala (hai ca nu suna asa rau in romana).
@vali iti inteleg frustrarea, dar la o aplicatie gen bringo, care nu cred ca a avut bugetul glovo, e greu sa faci asa ceva. Un sysadmin bun costa bani, si programatorii competenti la fel …
again, nu e vorba de glovo și bringo aici, ideea contează.
”nu prea are legatura cu codul, ci mai mult cu puterea de procesare”
”dacă un query ia 2 secunde, hai să luăm pachetul cu mai mult CPU/RAM, că acolo ia doar o secundă” e cea mai păcătoasă abordare. De multe ori chiar e problemă de cod.
@adyzah vorbim de cazuri normale. Daca ai un query de 2 secunde, nu o sa ai vreodata mai mult de 12 utilizatori. Ce optimizare de cod poti tu sa faci ca sa tii pe aceeasi infrastructura 10.000 si mai apoi 200.000 de utilizatori?
Amazon Lambda ?
apropos de scalare, am citit cândva nu mai știu unde că prima oară când au proiectat sistemul de canalizare al orașului Chicago, l-au proiectat pt 2 milioane de oameni. la momentul respectiv, cu cățel, purcel, etc, orașul avea sub 500.000 de locuitori. o fi minciună, o dau și eu mai departe.
știu că o afacere nu-i tot una cu un serviciu orășenesc, dar mă bag și eu în seamă.
e oarecum logic, nu îl construiești pentru câți oameni ai, ci pentru câti o să ai peste 20 de ani, ca să nu mai sapi încă o dată.
așa și aici.
Normal că e logic. Dar o grămadă de oameni au probleme cu logica.
Asta pentru că e greu sauti in cloud unde ai autoscaling. Deja experții noștri încă gândesc la arhitectura monolit care în aceste startupuri unicorn a fost înlocuită din prima de băieți deștepți. Autoscaling, adică nu că sari de la un server la trei daca ai trafic, ci că folosești funcții lambda sau google functions si persistent storage capabil, fără a mai utiliza RDBMS și alte cacaturi de care țin developerii bătrâni și fără chef să învețe ceva nou
Și eu m-am chinuit de 2 zile cu bringo și după 7 comenzi anulate că nu găseau livrator dar în final am reușit și o săptămână sunt acoperit
Cred că problema lor nu e neapărat sistemul IT(care mi-a făcut și mie figuri dar pentru prin timp), ci numărul mic de livratori la cererea de acum+ că sunt alocați anumiți livratori pe zona ta. Am auzit la radio că fac angajări dar nu știu câți or să se bage.
Dar parcă acum nu-ți mai put așa tare serviciile de genul ăsta
Poți să crezi punctul 1 doar dacă n-ai făcut software mai serios vreodată. Ce se întâmplă acum este o situație complet excepțională, nu poți proiecta un sistem pentru așa ceva deoarece nu merită din niciun punct de vedere (timp, bani, alte resurse).
În plus, degeaba ai tu aplicație care ține la 1 milion de oameni dacă nu poți livra produsele pe care le vor. În realitate ei sunt supra-saturați de comenzi, e complet irelevant că nu ți s-au încărcat ție categoriile vreo oră-două.
Problema bringo, la fel cum au zis si altii, e ca sunt prea putini livratori pentru cate comenzi sunt. Dar nu inteleg de ce nu angajeaza (semneaza contracte de colaborare) foarte multi livratori in perioada asta. Oameni care se plictisesc in casa sunt destui. Sa mareasca pretul la 40-50 lei, sa angajeze livratori si pickeri suficienti pe termen determinat, nu e ca si cum iti trebuie cine stie ce pregatire sa iei o cutie sa o duci la o adresa si sa suni omul sa o ia de unde te-a lasat gps-ul sau sa iei niste produse sa le pui intr-un cos. Daca sunt oameni suficienti si sunt platiti bine, problema aplicatiei s-ar putea rezolva aproape de la sine, pentru ca lumea nu mai trebuie sa stea pe site sa vaneze livratori si ar comanda si la alte ore. Multe pizzerii (cel putin la mine in oras) livreaza doar pana in fata blocului. Iti dai seama ca e mult mai rapida livrarea daca coboara clientul sa o ia de jos. Plus plata obligatorie in avans cu cardul (sau macar un avans), pentru a fi siguri ca nu renunta lumea la comenzi.
Crezi că ei nu vor să angajeze? Până una-alta dacă ești livrator Bringo nu scapi de problema din cauza căreia stăm noi în căși la momentul ăsta, deci un risc ai dacă te duci să livrezi pachete în tot Bucureștiul. Tu ai face-o? Eu doar în condițiile în care chiar nu am bani și aș „muri de foame”.
Daca ai manusi si livrezi doar pana la scara, sansa sa ajungi prea aproape de un om nu sunt chiar atat de mari. Noi stam acasa in principal pentru ca asa a decis statul, lucru care nu este rau, dar riscul pentru un om relativ tanar si sanatos sa livreze 10 comenzi pentru 400 lei pana la scara blocului sau fata casei e un risc mic si bine rasplatit. Eu zic asta pentru ca sunt programator, dar acum 2 ani de black friday am facut livrari pentru o firma de curierat in weekend. Nu mai stai amortit in casa si faci si niste bani. Iar aici ma refer doar la cei care nu mai pot lucra pentru ca s-a inchis firma/fabrica si wfh nu se aplica. Mai riscant mi se pare uber pentru ca stai cu niste necunoscuti intr-un spatiu inchis zi de zi. Curierii obisnuiti la fel, livreaza la 50-60 persoane pe zi.
Au mai zis si altii, pe partea de IT bringo sta decent la stabilitate. Da’ mai apare cate o eroare generica, se incarca mai greu categoriile, dar overall app-ul e sus pt. cat trafic are.
Problema e ca app-ul e sus ca sa poti plasa cateva sute de comenzi pana intra una pana la capat (sa iti gaseasca livrator).
Ce nu au ei, nu au oameni cu idei la business, pt ca deh…business de romania.
Se poate face oricand un sistem de surcharge (ca la uber) sau de bidding (sunt dispus sa platesc X Ron pt livrare), pot sa faca un queue inteligent astfel incat sa iti intre orderul cu delivery date peste X zile (cu validare in ziua aia daca mai vrei sau nu), rating intern al userilor prin care sa prioritizeze cumva comenzile, sistem de subscriptii (ai max 1 livrare pe luna pt user basic, vrei mai multe bagi subscriptie gold) etc. etc.
Cu astea nu vine programatorul, el doar le implementeaza.
cam asta e treaba: https://www.facebook.com/BringoRomania/photos/a.883510905070452/2779493772138813/?type=3&theater
Bringo varza. Ultima comanda a fost pe 2 martie. Mea Image online. Muci, nici macar pickup comanda de la magazin nu merge, atunci cand merge site ul. Carrefour online, greu dar merge daca ai noroc. Decathlon..sa stii ca lumea va cumpara masiv online home fitness gear si sa nu ai stocuri sa faci vanzari cat pentru un an..nici la magazin..nici online dupa ce s a inchis magazinul fizic. Varza
Am încercat zilele astea să comand la bringo, mega-image, Carrefour, eMAG, Cora.
Bringo nu funcționează deloc, mega, Carrefour, eMAG și Cora nu au sloturi de livrare libere sau prea multe comenzi și te pun să reincerci.
Așa că am ales Cora drive. E a doua oară când comand așa. Doar că și aici au un sistem tâmpit. Îți dau sms că e comanda gata pregătită, ajungi la ei și abia acolo îți spun că nu au produsul x, y, z.
Adică o minte creanță de la ei s’a gândit că e bine așa, să enerveze un pic clienții.