Bun, până acum avem așa:

• Clickbaiterii vor bani de la stat să-i ajute să treacă peste momentul ăsta de sărăcie.
• Muzicienii plătiți de primării vor acum muzică obligatorie de-a lor pe la radio, că nu mai dă bani primăria pentru concerte.
• De cărturari am mai vorbit, și ăia vor ceva susținere de la tata stat.

Nu s-a povestit foarte mult, dar știți de ce-am avut comunismul ăla foarte nasol și prea puțină mișcare de rezistență la noi? Că intelectualii cam trădaseră, se dăduseră cu partidulețul.

Uite, să-l luăm pe Cristoiu: știu de la un coleg de-al lui de armată că visul lui era să facă un ziar cu porcărele. Au fost dup-aia colegi la Ștefan Gheorghiu. Amândoi s-au făcut ziariști, dar colegul ăsta s-a îndrăgostit de-o fată și-a zis c-o ia de nevastă la biserică, în fața lui Dumnezeu. Drept urmare, că ziariștii comuniști nu fac așa ceva, a fost transferat la uzina Tractorul, la necalificați, vreo trei ani. Cristoiu e unchiul jenant al presei, de-acolo a pornit ce vedeți acum, dar dacă-i întrebi pe ăștia, îl respectă toți. El a ajuns redactor șef-adjunct la Scânteia Tineretului.

Nu ești cu regimul? Există mai multe forme de a fi pedepsit. Andrei Pleșu a fost pedepsit stând la Tescani. Această pagină conține imagini cu locul de chin al filosofului. Gheorghe Ursu n-a avut norocul ăsta, el a luat omor în celulă. Trebuie să citiți „Jurnalul de la Tescani” al lui Pleșu, să vedeți acolo spleen.

A, poate citiți și „Jurnalul de la Păltiniș”, al lui Liiceanu. Foarte lăudată prostioara aia de carte, descrie chinul filozofului de doi lei Noica și ale discipolilor lui, obligați de partid să se viziteze într-un peisaj mirific. Știi cine mai făcea filozofie pe vremea aia? Steinhardt în pușcărie. Alte condiții. A fost arestat în lotul Noica-Pillat alături de, să dăm un nume celebru, Mihai Șora de la Emag. Ghiciți care dintre ei a luat 12 ani de muncă silnică.

Partea mișto? Spre finalul vieții Steinhardt dă o variantă definitivă a jurnalului unui discipol de-al său, Virgil Ciomoș. Vine democrația, ăsta se uită în jur și decide să trimită manuscrisul spre publicare la București, unde altundeva decât la Humanitasul lui Gabriel Liiceanu. După un timp întreabă ce s-a întâmplat cu el, că nu s-a publicat. S-a pierdut.

Ca muzician, înainte de 89 puteai să fii Andrieș. Asta însemna concerte în locante obscure și n-apăreai la televizor și nu erai dat la radio. Sau puteai să fii Dan Bittman, cu excursii și concerte peste hotare, în Coreea de Nord. Și dup-aia o carieră excelentă, firma ta ia un împrumut de 2,6 milioane de dolari de la Bancorex și nu-l mai dă înapoi, tu zici că ai fost tras în piept de managerul firmei și pentru aceste specializări ajungi consilierul ministrului de finanțe Sebastian Vlădescu. Sper că v-a plăcut cum ați plătit zece ani din benzină inclusiv trilurile fiscale ale lui Dan. Felația aia făcută de el primarului pesedist de la sectorul 5 nu e o întâmplare.

Pot să vă mai povestesc cum Sabin Gherman (ăla, da) și Gabriel Chifu, vicepreș la Uniunea Scriitorilor și șef executiv la România literară îl turnau pe Marin Sorescu că nu-i publică pe ei, consacrații, în revista pe care o conducea. Și mulți alții, exemplele abundă.

Ideea e că fazele astea s-au mai întâmplat pe la noi și de fiecare dată când s-a scuturat șandramaua șobolanii au ieșit la iveală. Aceștia sunt șobolanii zilelor noastre. Și cum democrația s-a suspendat în aceste vremuri, făcând loc unei autocrații comuniste în care toată lumea aștepată ciubuc de la tătuc, așteptați-vă să-i vedeți tot mai des.

Haide, Smiley, cântă-ne o melodie aprobată de comitetul de partid și de stat. Pigmeule!