Discursuri de genul ăsta sunt comune prin spațiul neomarxist românesc, unde cu cât un om e mai pierde-vară cu atât e mai emoționat după săraci pe internet. Jurnalistul Vlad Ursulean face un rezumat al știrilor din ultimele zile, dar trage și concluzia aia de absolvent de jurnalism, că asta e o campanie împotriva sărăciei, eliminăm sărăcia om cu om.
Bă, dar faptul că put în autobuz și cerșesc acolo, îi face mai puțin săraci? Asta e întrebarea care trebuie pusă oricărui robot de-ăsta mizerabil care și-a tras geaca de empatie pe el ca să semnaleze cât de mult îi pasă lui.
Hai, săriți cu statisticile, câte cazuri de Chris Gardner există la fiecare sută de acordeoniști? Și câți suedeji care trăiesc ca-n secolul XIV s-au integrat armonios în societate în ultimii 30 de ani după ce au stat în centru la cerșeală și manele? Și să lăsăm mizeriile cu „cultura lor e așa”, cine invocă asta e tot un emoton gen Ursulean. Maică-mea vine dintr-o zonă din Moldova unde e obiceiul să ieși din când în când cu un bici de 10 metri pe stradă să pocnești din el la sărbători, să se bucure copiii. Motivul pentru care nu fac asta la fiecare chef (sărbătoare?) a primăriei, să pleznesc niște babe entuziasmate că aplaudă frenetic la chestii color, „primărița” și concert Delia, e că trebuie să-mi integrez cultura cu alții. Cu arabul care poate s-ar închina și el de cinci ori pe zi la Mecca, cu chinezul care la el în sat mânca câine prăjit ca o delicatesă, cu războinicul dac care-și arunca vitejii în sulițe și chiar cu suedezul normal, care nu urlă, nu discută cu sabia și nici nu ține calul în sufragerie. Niciunul din noi nu facem de-astea, sau ne abținem cât de cât, că trebuie să respectăm regulile societății în care trăim, care e făcută în așa fel încât să trăim totuși binișor. Cu toții.
Asta e moralitate de tip fast-food: „Dați-mi și mie două griji pentru săraci, o lacrimă pentru romi și sclavie, ceva de suflet pentru o băbuță de la țară și trei emoticoane triste pentru copii. Fără sos, fără cartofi prăjiți”. Sau Starbucks, să mă vadă lumea acolo, să am și eu numele pe un pahar de carton.
Revin cu întrebarea pentru empații de carton: cântatul în autobuz îi face mai puțin săraci? Puțitul în autobuz? Dar încurajatul genului ăsta de activitate, duhoarea, neintegrarea socială și cerșetoria?
Ce observ eu e că sunt foarte mulți împuțiți care trebuie dați jos din autobuz, și în cazul ăstora nu se repară cu un duș și țoale noi.
A gresit domnul ziarist, nu eliminam saracia pein masiurile astea, ci incepem incet incet sa luam atitudine impotriva nesimtirii si a lipsei de educatie
seful meu pute si e bogat. e si bogat de pute. la propriu. filosofia lui este „lasa pielea sa respire”. si nu glumesc
deci este si un pogrom impotriva sefilor. huo!
meh.
Plm, vlad târfulean târfește atenție pe cazuri din astea, e menirea lui de a fi
Sa-i vezi pe saracii aia din Botosani, cand coboara din Mercedes cu sabia la tine. Adevarul e ca, e posibil sa te elimine ei pe tine.
Asa scriu mai nou jurnalistii? Nesarsit? Multean? La vreajeala , dar totusi serios?
Stop making stupid people famous! Blureaza-i numele data viitoare!!!
Domn ziarist si multi alti „empatici” s-ar putea sa castige mai putini bani decat cersetorii de pe langa biserici, cimitire, autobuze, etc. Dandu-le bani ii incurajezi metodic sa nu se lase de asta in veci. Ar trebui facuta o campanie serioasa anti cersetorie si sa se explice clar fenomenul si ce il genereaza.
ce campanie, ar trebui incriminata legal, precum darea de mita si hranirea animalelor pe spatiul public!
Articolul original s,ar putea sa fie asta: https://www.libertatea.ro/opinii/lupta-impotriva-saracilor-singurul-program-de-eradicare-a-saraciei-2827466
Boss, oricât să îi integrezi, decât pământul a reușit. Nu îi scoți din jeg.
Nu îi interesează alternativa.
Ai atâtea cazuri de suedeji luați cu arcanul și duși la apartament cu apa, căldură și dușuri calde.
Ce au făcut? S-au căcat pe scară, au băgat calul in casă, au distrus urma aia de confort și și-au terorizat vecinii.
Nu mai bine îi exportăm noi prin Europa?
Și mă doare in cur de imaginea României în Europa.
Eu arăt fix ca unu care cântă la metrou.
Prroblema poate fi rezolvata dar in atat de multi ani si cu atat de multi bani bagati in educatia, cocolosirea , discriminarea lor pozitiva incat nici nu merita sa-ti mai pui problema deoarece vom fi de mult pamant de flori (sau duhul din urna cine doreste)
Nu poate fi rezolvata.
A incercat si Ceausescu si tot aveam tabere de corturi in 89.
De altfel e celebru cazul soferului care a intrat cu basculanta in satra dupa ce aia i-au omorat (allegedly) familia.
https://m.adevarul.ro/locale/iasi/povestea-soferului-ucis-24-suedeji-camion-securitatea-dosit-macelul-frica-conflictelor-interetnice-1_557059e1cfbe376e35eb7eb3/index.html
eugen grigore merita statuie!
Vad ca in R tot mai des se pune egal intre stanga si empatie. Trebe sa fii de stanga ca sa-ti pese de cel din jur. Ceea ce e complet aiurea. La fel si ideea ca dreapta inseamna legionari fundamentalist-ortodocsi carora nu le pasa de cei din jur, numai de buzunar.
Nu stiu daca ai observat dar la noi nu apar idei originale, toate sunt copiate din auzite de afara. Tot asta e si ce zici tu cu stanga si empatia, cu feminismul si statistica de 77centi, cu antivaxul si pamantul plat.
„legionari fundamentalist-ortodocsi carora nu le pasa de cei din jur, numai de buzunar…” vai de plm, ai invatat istorie la inSStitutul Elie Wiesel ?
@Alin: Nu stiu ce-i aia institutul Wiesel, dar am vazut in ultimul timp „spațiul neomarxist românesc” la lucru pe net. La alegerile pt pres., tanti Veorika + o gramada de troli anonimi pe-aici si pe la Petreanu de ex, batandu-se cu caramida-n piept ca numai PSD e pro-Romnk si are grija de natie si ce ne-neaos e Klaus, iar PNL e o gramada de dreptaci fascisti. Exemplu fresh: mai jos e un trol idiot (Mimi/Sharlatan) care tot insista ca Eftimie e fascist
Cauza acestor saracii, cel purin la noi, e data de lipsa de educatie, si prin lipsa de educatiei nu ma refer la lipsa celor 8 clase+, nu vei învata la scoala ca exista în România locuinte sociale sau ca se da mâncare gratis sau ca e de ajuns sa ceri un meniu de la drive-thru si se va gasi cineva sa ti-l dea. Asta cu meniul poate sa o încerce oricine cu o placuta de carton.
Ce nu se da gratis sunt electronicele, masinile, etc
@Mimi – sunt doua aspecte diferite. Cand inchizi un hot, talhar sau violator o faci in primul rand sa protejezi populatia si abia in al doilea rand sa il reeduci.
Il gonesti pe ala din autobuz pentru ca impute ecosistemul, nu ca sa il scoti din saracie.
uite un lucru nu inteleg eu, esti de un anumit fel pentru ca tu crezi ca esti de un anumit fel sau pentru ca altii spun ca esti de un anumit fel? pentru ca de mine nu s-a prins vreo religie-fantezie sau ideologie, nu fac lucrurile in numele unui dumnezeu exterior, fie el basm sau supraom, nu inteleg cum ar trebui sa ma definesc acum
Eh, un jurnalist sărac care scrie despre falşi săraci. Un jurnalist bogat publică ştiri pe baza unor valize cu documente găsite pe marginea drumului. Unde este moralitatea ? plm.
Manelistii au cel mai bogat fanbase boss, pai eu la un concert dau 150-200 de lei pe bilet, nu pun 50 de coco in frunte la interpret pentru fiecare pesa.
Ce vorbim noi aici, ce campanie impotriva saraciei?
Romanii sunt o specie paradoxala, observa extremist fara sa faca ceva extrem vreodata dar nu actioneaza nici moderat (ca asta inseamna gasitul de solutii, pus capul la contributie, munca d’astea). Adica si anul asta o sa fie bine ca sa nu fie rau.
Aha, soluții ca locurile speciale de la liceu. Trebuie doar sa respiri și ești admis. Păcat că nu le folosesc rromii, le folosesc mai mult unii părinți care nu vor să admită că plodu e prea prost pentru liceu.
@Zanghe nu e vorba doar de locuri speciale la liceu – oricat de incredibil ar parea suedejii au locuri rezervate si la doctorate.
Omu e bou. Am povestit o chestie trăită de mine in facultate. Mergeam cu metroul in fiecare zi, știam toți cerșetorii. Într-o zi ședință la universitate, erau tot strânși acolo. Vine suedeji, se dă jos de MLu și strânge banii de la toți, le lăsa cate o țigare și o taie. Dl. Ursuleanu îmi sugerează sa îmi fac poteră și să mă bat cu interlopii. Marsh ba la căcat.
Exact, tăierea surselor de venit la oamenii ăștia destabilizează niște clanuri mafiote care sunt alimentate de cerșetori.
Nu mai vedem așa mulți pe stradă pentru clanurile s-au împachetat și s-au dus dincolo, dar mai sunt pe ici pe colo.
Iar dacă cineva mai crede în 2019 că tu om sărac poți să te apuci să cerșești de capul tău oriunde pe stradă, fără să-ți iei bătaie de la cei care ‘controlează’ zona aia…e naiv, naiv de tot…
@manu, I see problem, I solve problem.. a.. da, am uitat, asta e in rromania.
filantropica trade mark
vezi-l ca-i bun https://www.imdb.com/title/tt0314067/
bre ieftimie, poti sa stergi comentariile in care zic ca esti fascist cat doresti, asta insa nu inseamna ca nu esti :-))
asta așa e, dacă trăia musolini acum, ar fi avut tablou cu eftimie în casă
daca te incalzeste foarte mult, poti sa pui un neo- in fata.
ia si vezi aici ce este neofascismul si vezi cate din ele bifeaza nea Iefti
https://en.wikipedia.org/wiki/Neo-fascism
dreptul de reproducere se obtine la fel ca imprumutul pe termen lung de la banca.
doar ca mai sunt si niste cursuri inainte, cu examen, pe langa posibiltatea de a fi refuzat din start daca nu ai in banca 10% din totalul asigurarii obligatorii pe 18 ani.
asta curata macar viitorul de probleme, multe probleme. prezentul ramane cum se vede si mai rau, chiar.
Bre ieftimie, poti sa stergi comentariile in care zic „bai Mimi, esti proasta rau”, cat doresti, dar asta nu inseamna ca Mimi e proasta sau femeie!
Si cum se va stabili mai exact cine pute si cine nu in autobuz?
si mie mi se par niste rautati actiunile enumerate de ala, chiar daca sunt “in numele civilizatiei”.
Eh uite, de aia cand vad postari de genul ala si mai ales idiotenia pura a anumitor comentatori, ma gandesc sa imi iau telefon fara internet. Ca sa nu mai intru si sa vad cati cretini pot exista.
Au si ei o singura placa, nu iau autoritatile masuri, deci tu ca simplu cetatean esti OBLIGAT sa suporti duhori si suedejeala, ca altfel esti nazist, rasist, fara inima, empatie samd. Ptiuuuu de unde or iesi frate toti astia???
Oamenii aia saraci sunt niste victime, asa au fosr crescuti, sunt captivi pur si simplu. Ei si copiii lor sunt o parte din categoriile sociale vulnerabile din Romania.
Categorii sociale pentru care autoritatile si multe ONG uri toaca bani aiurea pe programe fantoma, fara o finalitate clara.
Putinele ONG uri care fac treaba (gen “O masa calda” daca ati auzit de ei) se zbat constant in lipsa cronica de bani, voluntari, sunt haituiti de autoritati etc.
Oamenii astia care fac real ceva nu prea au timp sa isi faca reclama si sa se bata cu caramida in piept
Da bine pe fb sa fii mama ranitilor, sunt multi oameni ‘de bine’ care dau like etc.. succes garantat. Totusi ce legatura au copii cu acordeon si manelele din timisoara in afara de faptul autorii au aceeasi etnie? Intreb si eu, din cunostintele mele manelele sunt puse de clanurile de suedeji care au luat cu japca toate casele vechi din centru prin metode specifice ( clanul carpaci & co ) iar in autobuze cu acordeonul sunt amarati pe cont propriu sau alti cativa bagati la inaintare tot de suedejii mai ‘smecheri’.
Alta intrebare: de ce este imoral sa interzici poluarea fonica? Daca vin refugiati din africa si traditia lor este sa se imperecheze in centrul comunitatii ce facem, trebuie sa le respectam traditia asa-i?
Renuntati la politically corectness-ul asta profund gresit si la discriminarea pozitiva ca o sa ajungem mai rau ca belgienii in curand.
Ce mi se pare interesant în România e că încă n-am auzit ca suedejii bogați cu avere (făcută din furt, prostituție, cămătărie șamd) să fi făcut o fundație pentru suedejii săraci, în schimb toți sar de cur în sus și urlă „discriminare”.
Ţiganii bogaţi din România sunt rromi şi nu au nicio legătură cu săracii.
aia e. in schimb, romanii cu avere facuta din furt, prostitutie & camatarie fac fundatii pentru romani saraci – de am ramas fara romani saraci
bemvelica, mai documenteaza-te!
Ba da’ nu le mai ziceti suedeji cand ei evident sunt de la HR(r).
Astazi, dupa ce am citit postul asta in tramvaiul 23 (zona Dristor pentru cunoscatori), am evacuat doi suedejusi care cerseau ca NESIMTITII in acelasi tramvai in care eram si EU. Am simtit ca sunt un cetatean adevarat. Un anti-neomarxist adevarat. Un sentiment inaltator, m-a facut sa constientizez cât de putini oameni misto am mai ramas in tara asta. Si mai ales, cum nu ne felicitam suficient de des pentru actiunile astea de igiena sociala, cetateneasca si anti-neomarxista.
Mâine am ceva treaba, dar tot ma duc sa aprind o lumânare la mormântul Capitanului.
Later edit: ma simt asa de bine ca mi-am luat tramvaiul (si tara) inapoi din mâna acestor nesimtiti. V-am zis ca nu numai cerseau dar si miroseau?? Doamne…
@Bulă: pentru intrebarea ta existentiala, raspunsul e asta: de fiecare data când voi considera ca o iei pe aratura, te voi sterge. Indiferent ce si la cine comentezi.
Pe de o parte prostii cu empatii care ne-ar distruge pe toti daca le-am pune in aplicare. Naivitati care le-ar da aripi retelelor de infractori. Discriminare pozitiva care in SUA a dus la SCADEREA numarului de negri din universitati.
Pe de alta parte, nu avem nimic din ce ar trebui pentru ajutarea saracilor. Bine, avem masurile obisnuite in UE si niste agentii care fac ceva. Dar nu avem ce trebuie.
Culmea ca dpdv istoric noi romanii am avut metode de ajutorare a saracilor foarte solide. Am citit ceva scris de un tip care a trecut pe aici pe la 1750. Romanii aveau de exemplu claca voluntara:
– era in favoarea celor care nu se puteau ajuta singuri: femei singure cu copii, de ex
– satenii reparau casa, coseau hainele, faceau ordine, curatenie, faceau de mancare etc
– saracul se simtea integrat social, facea parte din comunitate, vedea ca este respectat
– era o ocazie de socializare pentru toti locuitorii din sat
” Muncă colectivă benevolă prestată de țărani pentru a se ajuta unii pe alții și care adesea este însoțită ori urmată de o mică petrecere, de glume, povestiri etc. ”
Nu degeaba am iesit invingatori dintr-un un ev mediu foarte greu.
A inceput sa reinvie usor obiceiul, sub forma voluntarilor care se duc sa repare casele unor nefericiti sau spitale nerenovate. Dar e inca ceva sporadic.
Ideea principala fiind ca era reciproca. Saracul ajutat avea si obligatia sa contribuie la claca pe viitor. Nu se termina cu sarumana, multumesc, adio.
Ci il si integrau cu ocazia asta in societate.
Aia care ajutau, fiecare in felul lor, erau niste „prostii cu empatii”, ca sa citez un clasic in viata… In schimb, aia care nu aveau empatii, aia erau motorul societatii. Aia care stateau pe margine si scuipau seminte „mai dai dracu de saracii, sa-si faca singuri, ca nici pe mine nu m-a ajutat nimeni”, aia au fost si vor fi motorul societatii.
Am ieșit învingători… Ce?
@Animaloo
ia vezi tu ce razboi continuu a fost pe aicea in secolele 6-13 si cate popoare au disparut cu respectiva ocazie.
Io asa stiu. ala care sta in picioare la sfarsitul bataliei e castigatorul.
Inca ceva care e musai de adaugat. Nu am iesit invingatori in perioada migratiilor barbare doar prin puterea armelor.
Ci si prin institutii de genul ajutorarii reciproce in momente grele. Alta victorie non-militara e ca am reusit sa convingem slavii ca este mai fain sa fii roman, si sa cooptam multi dintre ei. La sud de Dunare a fost invers, slavii i-au absorbit pe romani.
Wow. Îmi plac istoriile alternative în care noi am ieșit învingători.
@ fluture
Tu ma banezi pe IP si vii acuma sa facem conversatie?
Nu am ce discuta cu tine.
Delirezi, mac gregor… nu te-a banat nimeni niciodata pe IP… aaa, daca tot tu esti cu nick-ul Bulă…
nope. Sunt banat pe IP de mult, si s-a intamplat imediat dupa un schimb de vorbe cu tine.
Nu vrei sa vb cu mine, nu vorbi. Eu la tine nu mai comentez.
Iar eu iti spun ca vorbesti prostii. Nu am banat PE NIMENI pe IP, nici macar pe nick sau pe adresa de email. Am sters doar comentarii.
Nu te oblig sa comunici, imi dau si eu cu pararea la tâmpeniile tale, asa cum tu NU-ti dai cu parerea la ale mele. E OK, nu caut nici eu conversatie cu tine, doar iti subliniez prostiile.
Am un calculator de pe care nu mai pot posta comentarii pe zoso.ro de la discutia aia.
Mai, omule, daca erai banat pe IP, de ce nu ai fi banat si pe IP-ul actual sau pe oricare altul pe care l-ai folosi? De ce ai putea sa comentezi in continuare acum si ieri si de luni de zile? Termina cu mania persecutiei… Atâta timp cât nu esti bou ca Bulă sau alti comentatori, nu te sterge nimeni. Si nici macar nu sunt ranchiunos ca m-ai injurat cu sete in alte parti.
Acum comentez de pe alt IP. Ala e blocat de la discutie. Si nu am probleme cu el decat pe zoso.ro.
Se manifesta ca o pauza neobisnuit de lunga dupa ce apas butonul de trimitere, si nu se posteaza nimic. Deci…
Ce dracu sa mai zic, te las in credinta ta… vad ca vorbesc cu peretii. Mai ales dupa ce ma duc sa te banez si de pe IP-ul asta :-)))))
Ip-ius acta est!
Problema nu e e ca voi, comentatorii, vorbiti din auzite.
Problema e ca nu exista studii oneste asupra fenomenului.
Nicaieri nu se vorbeste despre situatia locativa a romanilor ante 89. Despre cum se putea obtine o locuita cu chirie. Despre cum se putea cumpara o locuinta.
Nimeni nu vorbeste despre discriminarea pozitiva din scoli. Unde suedejii nu erau discriminati si segregati in clase separate. Ci alocati in numar de 2-3-5 per clasa, tocmai pentru a fi integrati.
Nimeni nu vorbeste despre mica infractionalitate girata de Militie (cu acordul Securitatii).
Coruptia nu a aparut dupa 89, ci inainte. Cand militianul isi lua spaga pentru ca trecea cu vederea specula practicata de familiile extinse ale etniei conlocuitoare. Cand militienii isi luau si ei Kentul si blugii adusi din Turcia. De monopolul asupra prostitutiei si jocurilor de noroc. De guma Turbo vanduta cu 10 lei. De traficul cu valuta.
A, si am una si pentru feministi. In Romania existau cote de gen inca de la sfarsitul anilor 70. Femeile trebuiau promovate in posturi de conducere INDIFERENT de merit.
Voi relata situatia integrarii a 2 suedeji saraci intr-o clasa de 28 de elevi de alte etnii, cei 2 erau in fundu clasei si nu erau intrevmbati de nimic si au trecut clasa pur si simplu. Aanalfabeți pur sânge cu diplome!
Deh, nu se mai face scoala ca pe vremuri!
Profesorii de azi n-au nicio legatura cu cei de pe vremuri.
Vlad Ursulean asta zice ca lucreaza la Casa Jurnalistului, adica o casa d-asta de someri la conducerea careia se afla somerul celebru, Florin Badita. E normal sa-si apere fratii someri.
Daca lasi oamenii care put pe autobuze singuru lucra care o sa se intample ii ca omu de rand o sa ajunga sa ii urasca mai tare. Omu de rand nu o sa dea vina pe guvern sau societate ca ei is asa, o sa se uite la ei o sa ii vada beti si in timp ce omu de rand merge la lucru ala ii beat si imputit si asa o sa ajunga sa il urasca. Ii mai bine si pt betiv sa fie luat de pe autobuz.
Mie îmi place titlul care face trimiterea către una dintre știri: „La Timișoara au interzis manelele în spațiul public, se știe”… după care ar fi fost frumos să urmeze transcrierea unui efect de reverb: se știe știe tie ie ie…
Azi sunt fericit
Știu că sunt iubit
De mâine totul se va schimba
Ai apărut tu în viața mea
omule, ai luat o stire comunicata prost de unul pe net si ai rastalmacit-o si mai prost. informeaza-te inainte de a delira
Cum s-au adunat toți rasiștii care mai de care aici. Și sunt sigur că o să săriți de cur în sus toți că ”de ce mă faci rasit mă? că spun lucrurilor pe nume?”. Nu. Pentru că așa te-au făcut mă-ta și tac-to și nici măcar nu exagerez. De acolo începe totul și e o buclă de căcat (sau cerc vicios dacă vreți):
1. Părinții se uită cu scârbă la suedeji, ba te amenință că te dau la suedeji, ba îți zic să te ferești de ei
2. suedezii se simt marginalizați încă de mici, copiii ceilalți se uită ciudat la ei și dau vina pe ei când este furat ceva
3. Micii suedeji încep să creadă că toată lumea are dreptate și asta e menirea lor, să fure, să cerșească, să fenteze
4a. Micii suedeji ajung mari, și puțini din ei realizează că pot totuși să realizeze orice.
4b. Copiii de români ajung mari și prea puțini ajung să accepte că suedejii se pot îndrepta.
Asta e. Și o ținem tot așa. Mult noroc!