Ce mai face Puya

Poate îl mai țineți minte pe Puya, tipul ăla din reclama la chipsuri care nu era negru. S-a zvonit că i s-a încheiat contractul pentru că, om simplu, din cartier, a trăit cu impresia că poate să aibă opinii proprii, poate nu în ton cu opiniile oficiale aprobate de turmă. Cert este că dup-aia a intrat într-un con de umbră și de ceva miștouri, pentru că Puya chiar crede în fazele alea cu „familia e importantă”.

Ei bine, zilele trecute am avut ocazia să particip la lansarea noului album Puya, care a a vut loc pe o terasă de fițe de pe cheiul Dâmboviței. Cu această ocazie Puya a lansat și un vin, numit „Băiatul în iarbă”, din care am băut un pic prea mult până mi-a trăznit ideea că vinul ăla totuși un vin de băiețaș de cartier, nu de meseriași. E un vin de la Panciu, recomandabil în cantități mici, sau poate mai mari, dacă ești antrenat bine.

Lume, lume la lansare, l-am văzut pe Codin „Poponeț” Maticiuc cu un dildo maro în mână din care fuma cu sete, pe Răzvan „de la Răzvan și Dani”, pe Mărgineanu, pe Bibanu și restu’ rapperi și fani ai lui Puya. Cum arată un fan rap în zilele noastre? Ca de obicei, doar că are barbă. Muzica, oameni buni, caz rar în țigănia asta de București, era suficient de tare cât s-o auzi, suficient de înceată cât să te auzi cu oamenii cu care voirbeai.

Albumul lui Puya se numește „Aventurile domnului Puy” și se găsește, din ce am văzut eu, pe aplicația Puya. Și, ca să-l asculți tot, trebuie să ai cont premium sau ceva de genul ăsta. E simpatic făcut, cu intro-uri și jingle-uri de la Rodica Popescu-Bitănescu în stilul „Unda Veselă”. Băiețașul nu mai e chiar băiețaș, omul are 40 de ani și cunoaște de-astea. Apropo, pe lângă astea face și un fel de serial pe youtube, „Casa Puy mici”, un fel de mișto la cealaltă casă făcută pe video. Omul și-a cumpărat o casă dărăpănată de-aia nasoală într-un sat cu câteva babe și-un popă și încearcă s-o renoveze. În primul episod am văzut pe pereți afșie cu candidatul la președinție Eduard Manole, doar cei bătrâni mai țin minte cine era ăla. Teoria lui e că „trebuie să ne luăm țara înapoi” și a început că coliba aia și 2500 de metri pătrați de teren.

A fost și un mic concert, cu un tobar și un digei, ce să zic, mi-au plăcut ceva piese de pe albumul nou. A renunțat un pic la fazele alea cu autotune, a revenit la beaturi străvechi și, slavă Domnului, nu s-a apucat să facă muzica aia de căcat numită trap, ca alți repări disperați după atenție (ca tristul ăla care a schingiuit „Au înebunit salcâmii”, ăla). Nu, fratele meu, Puya face ce știe el să facă și chiar sună bine, omul încă mai are zvâc și tupeu. I-am și zis după concert că-l admir că încă mai are curajul să fie prost iar omul a confirmat că a înțeles la ce mă refer, că are autoironie și ceva umor. E plină lumea de conformiști deștepți care spun ce vrei să auzi, acum mai mult ca niciodată, toți se dau după val și mestecă la unison același rahat. Nu și Puya, el crede într-ale lui, e tot băiețaș, acum un pic familist că are o nevastă și niște fetițe, mai interesat să-și facă treaba decât să danseze după ritmul curent ca să apară la televizor.

Are și o melodie pe tema asta, se numeșe „Pe val” o găsiți pe aplicație aia a lui. N-am discutat prea mult ce model de biznis are cu toată treaba asta, cert e că omul se mișcă interesant și, cine știe, peste vreo 10 ani se prind din nou publicitarii că-i cool și mai prinde o reclamă la chipsuri sau poate la Hornbach.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

71 comentarii

  1. Asta e baiatul ala ce seamana cu Dani Mocanu?

    00
    • E de apreciat sa stim care sunt valorile tale la care te raportezi cand ai nevoie de un reper in viata.

      00
    • Nu, ăsta e baiatul ăla naționalist („trebuie să ne luam țara înapoi) și anti-gay – dacă-mi amintesc bine, era sus și tare cu coaliția pentru familie.

      Și mă îndoiesc că astea sunt valorile personajului „Puya” și nu a omului ce-l interpretează.

    • @Znuff spune-mi și mie, ca idee, ce e greșit în ideea de a ne lua țara înapoi? Fără politică și vrăjeli, ca români, care viețuim pe-aici, ce e greșit în ideea de a redeveni stăpâni pe țara asta? Și, te rog, fără „românii sunt de căcat”, astea-s pentru puțoi.

    • Trebuie să ne-o luăm… de la cine? Ne-a luat cineva țara?

      Care-i mesajul pe care „trebuie să ne luăm țara înapoi” vrea să-l transmită? Mie-mi miroase a xenofobie și mândrie geto-dacică.

      Împrăștie aceleași idei (greșite) care ne-au fost predate la școală, la lecțiile de istorie – românii au fost cei mai buni, ne-am luptat cu turci, unguri și toate națiile și cumva am ieșit victorioși mereu (știm, acum, de altfel, că n-a fost chiar așa). Dar divaghez de la subiect.

      Cine ne-a luat țara de trebuie să ne-o luăm înapoi?

    • Da, eu mă gândeam s-o luăm înapoi de la mafioții noștri, nu de la alții. Pădurile din mâinile Romsilva, clădirile de la partide, scoși toți paraziții din casele alea RAPAPPS, ministerul educației din mâna birocraților, satele alea părăsite din mâinile primarilor, de-astea, universitățile din mâinile impostorilor, destule sunt de luat.

      Nea Puya și-a luat un teren, nu petrolul ăla pe care l-a vândut Năstase la austrieci.

    • Dar dacă vrei putem vorbi cum actualul ministru de finanțe, Florin Cîțu, făcea lobby pentru bănci și multinaționale să ardă ordonanța aia care le lua din profit, că-l tot externalizează. El cânta maneaua cu „dau oameni afară” când de fapt au cele mai mari profituri din UE, triple față de media din Europa, iar oamenii îi dau afară că-i înlocuiesc cu roboți. Toate astea în timp ce lumea aplaudă cum se înlocuiesc casierii cu roboți, call-centerele cu roboți și cum dacă vrei să vorbești real cu cineva că ai o problemă, un ai cu cine.

      Sau poate vrei să vorbim despre cum companiile private din România, inclusiv cele cu capital străin, participă activ la corupția generalizată din țara asta și poate ar trebuie să nu-i mai lăsăm. Poate spunem despre cum Raiffeisen, de exemplu, finanțează televiziuni gen Antena 3 și România TV, în timp ce directorul mai bea o țuică cu protestatarii în piață și zice că-i place democrația. Apoi îi cheamă la maratonul ăla unde-aleargă fraierii cu sigla lui în piept, după ce au plătit 60 de dolari pentru onoarea asta.

      Să dai 60 de dolari ca să alergi la tine în oraș, zic că e o treabă de recuperat, nu?

    • Pentru aia care o ard cu gargara ca pleaca bancile sau firmele din Romania..
      In Romania,creditele au niste dobanzi imense.In cadrul aceleasi banci,am luat credit in Austria cu 1% dobanda pe an,Pune si faptul ca acolo nu prea existe comisioane ca la noi,gen la depunere,ca intri in banca samd.Pentru nevoi personale deja vorbim de 4% dobanda pe an.
      Am facut si o societate,tot acolo,cu niste scutiri de taxe in primul an.Din al doilea an,daca depasesti 100.000 de euro,trebuie sa platesti la stat in jur de 51%.Daca ajungi la 1milion,platesti in jur de 80 la suta.Nu mai vorbesc de cazul in care nu platesti taxele si impozitele la timp,ca in secunda doi ai conturile blocate instant.
      Acum revin,cum dracu sa pleci astia din Romania,cand la noi e paradis fiscal?Ordonanta aia 114 e numai buna pentru noi,ca stat,pentru ca bancile in general isi externalizeaza profiturile si sub forma unor imprumuturi de platit,ori vand credite neperformante(sanchi) la preturi de nimic unor alte firme din acelasi grup.

      00
    • Asta cu profitul e într-adevăr o chestie sensibilă dar e cât se poate de reală.

      Se scot profiturile românești din țară la greu, ăsta e adevărul. Acuma nu mă pot pronunța dacă ordonanța aia e cea mai bună idee de a-i mai opri un pic din hemoragie dar trebuie să putem discuta despre asta.

      Și americanii discută, și francezii, și nemții, toată lumea discută de problemă, nu suntem noi cu nimic mai prejos. Așa mică și chioară cum e economia noastră, se scot ceva bănuți din ea, în special dacă ești bancă sau corporație cât de cât mare.

      00
    • Ce kkt e profit romanesc? De ce ar veni o firma sa bage bani fara sa scoata profit? Si daca nu baga bani de unde salarii babane la tot boboru?
      Daca vrei sa ai mandrie proletara renunta la tot ce e strain si se face si la noi… Nu-ti mai lua masini straine ia-ti doar Dacia, nu mai bea decat alcool imbuteliat la noi, nu te mai imbraca decat cu haine facute la noi. E usor sa faci scandal ca isi iau oamenii profiturile, mai greu insa cu logica.

      00
    • Saracile firme straine,cum se chinuie ele,micutele, la noi in Romanica.Sa le mai dam niste avantaje,zic.Hai sa fie impozit 0,eventual le dam si teren gratis,le dam si nevestele sa le futa.Ce plm de gandire e asta,ma?Te-ai nascut cumva ieri?
      Logica?Pai ti-am dat exemplu clar despre cum e la „ei” si cum e la noi! Ma gandesc ca oricum nu ai avea cum sa intelegi,ca atat te duce mintea.

      00
    • Când „ne” din „ne luam tara înapoi” reprezinta coaliția pt familie și alți legionari, se cheamă ca vor sa o ia înapoi și de la mine, care nu ma identific nu „ne” – ul lor. O au deja, nimeni nu ii obliga sa fie altfel decât sunt. Dar ei vor să-și impună altora conservatismele. De exemplu, căsătoria ghei era pt ghei, nu pentru ei. Dar ei voiau sa aibă monopol asupra căsătoriei. Asupra celei civile, nu asupra celei religioase, de care oricum nu se lua nimeni. Nimeni nu impunea nimic bisericilor, dar bisericile voiau sa impună laicului. Pai e frumos?

      00
    • NOU
      #13

      @Znuff Ce-i cu isteria asta ca esti xenofob daca-ti iubesti tara? E normal, natural sa iubesti pamantul pe care te-ai nascut si neamul in mijlocul caruia ai crescut! Si sigur ca sunt mandra ca sunt geto-daca, sunt alba ca zapada, cu ochi verzi si par rosu! Nu asa sunt descrisi geto-dacii in istorie? Ce daca am pierdut razboaie? Toti au pierdut, nu exista neam mereu invingator. Si sigur ca suntem subiectivi cand ne scriem istoria, toti sunt, citeste si istoria altora! Toate neamurile sunt mandre de stramosii lor, mai putin cei care nu apartin nici unui neam, adica veniturile ce nu au o identitate nationala, sociala, ei se simt pe dinafara mereu, nu se pot raporta la valorile tarii in care traiesc si atunci urasc si vor sa distruga si interzica istoria, religia, limba bastinasilor.

      00
    • @Znuff
      ai intuit bine, Eftimie o arde fascist, e evident pentru oricine il citeste mai mult de 5 minute.

      Discursul asta cu „sa ne luam tara inapoi de la mafioti” este text book populism de dreapta.

      Da da, bancile cam fac haiducie pe aici, sunt de acord.

      00
    • @mimi Dacă te fac proastă te superi, sau doar confirmă că sunt fascist?

    • Ieftimie, poti sa ma faci ce vrei tu, ca-i o tara libera, dar asta nu inseamna ca nu am dreptate.

      Fantasma asta cu „poporul bun si pur” care e jupuit de „elitele corupte” o aveau si legionarii, de exemplu.

      00
    • @Mimi Ce zici, vrei să fac print la comentariile astea ale tale cu „fascist” să le trimit la CNCD cu datele tale de contact să ai și mai multă dreptate?

    • cred ca dupa vreo 3-5 ani de cand citesc ce debiteaza eftimie sunt de acord cu el si nu cu znuff (care de obicei e ala istet)

      00
  2. Deci omul are aplicatie…wow…sa imi pun aplicatie sa aud o manea din salajan

    00
  3. Blog despre feșăn, topoare și mașini… și drogați?

    00
  4. deci drogalaul traficant inca face pe muzicantul. da, stiu sisu a intrat la mititica, dar in afara de dat la buci (ba poate chiar si aia) astia 2 faceau totul impreuna. mai putin consumat si distribuit droguri :))). ba da’ daca e sa o luam pe regulile lumii lor, iar sisu a luat muia, incercati sa ghiciti cine era seful….

    00
  5. Titlul corect al articolului este Ce mai face Puia(P)

    00
  6. Daca te-ajuta cu ceva la feedback sa sti ca am retinut Hornbach si c-o sa (de/re)vina-n curand moda de-a fi prost.

    00
  7. Pot sa zic si eu ceva, dar sa nu par gay? Bai, l-am vazut face-2-face de muuulte ori la mare in perioada lui de glorie, zeci de pui la rotisor am mancat impreuna, bai, e frumos baiatul asta, are niste ochi f misto!

    00
  8. Ce e o Puya?

    00
  9. ok boomer

    00
    • ok decrețelul .. poate, dar nici asa nu merge ca puya abia are 40 si eftimie pana in 40 iar decreteii in mare parte sunt generatia 50-55, ca dupa anii 70 si-au dat seama ca nu e misto cu mai mult de 4 guri de hranit.

      00
    • Se aplica și celor cu gândire invechita

      00
    • Decretel ești dacă ești născut între ’66(parca) si decembrie’ 89. Mai ales dacă ai un frate mai mare (ca un copil și-o fi dorit majoritatea, dar pe al doilea și al treilea s-ar putea să-l fi dorit ceașcă și Lenuța mai mult)

      00
  10. Cand Cutu-Cutu si Grivei,
    Se iau de copiii mei,
    Iau pusca si trag in ei, bai….cutofililor!
    Puya e de la protectia …copiilor!

    Mi-a placut! :D

    00
  11. Vine 2020 peste noi si Puya vrea sa instalez o aplicație ca sa ii ascult muzica? Probabil aplicatia cere cont de hotmail si profil de hi5.

    00
    • cine dreac mai instaleaza aplicatii in ziua de azi in afara de wapp, fb si instagram? singura aplicatie daca ar fi sa o intalez vreodata, atunci cand vor scoate astia de la nimfomane.

      00
    • Smecherii corporatisti din Pipera sunt intalti, unii chiar cheli, si obligatoriu cu barba, conducand masini bengoase cu viteza mare prin oras, iar daca ii superi, iti arata degetul mijlociu.

      00
    • @UnuL: Si mai stiu si sa scrie. Firear ai darculi!

      00
  12. „Cum arată un fan rap în zilele noastre? Ca de obicei, doar că are barbă.”

    M-am întâlnit în Auchan acum câteva luni cu „La Familia”. Băieți cuminți, arătau amândoi a programatori de Pipera. Nici golănia nu mai e ce a fost…

    00
  13. S-a zvonit că i s-a încheiat contractul pentru că, om simplu, din cartier, a trăit cu impresia că poate să aibă opinii proprii, poate nu în ton cu opiniile oficiale aprobate de turmă.

    Dacă am trăi într-o țară ca lumea, Puya și-ar fi păstrat slujba.

    00
  14. Cre’ca Puya e un fel de Kanye West autohton. La fel cum Pavel Stratan era un fel de Tupac.

    00
  15. Mi-a placut mult articolul. Nu stiu de ce, dar nici nu mai simt nevoia sa spun ceva despre mine ca sa gasesc justificari.

    00
  16. Ma bucur ca noi pe aici avem probleme cu ideea de familie traditionala si nu cu altele pe care le vad pe la americani, canadieni si altii cativa:

    – indivizi care-si cer scuze ca s-au nascut albi (cocheijan) sau cu barbati care nu-si cer scuze ca sunt male feminist

    – barbati care se simt femei si intra in competitiile sportive dedicate acestora si le rup capul (la propriu) sau le fura bursele (la propriu).

    – barbati care se duc sa-si epileze ouale in saloane dedicate femeilor si se plang ca sunt discriminati dupa ce sunt refuzati. Apropo, astia se plang dandu-te-n judecata

    – copii care sunt vizitati la scoala de femei cu cuc sau copii care trec dintr-un gen in altul cum treci tu de la Unirii 1 la Unirii 2 cand stii Bucurestiul si e liber metrou.

    – mesaje ciudate de genul “the future is female”.

    – sensibilitati care mai de care mai absurde, oameni ofensati de tot felul de traznai – gen imi creezi o stare profunda de anxietate daca ma inviti la golf. Poate eu nu stiu golf sau nu imi permit echipamentul sau parintii mei au fost in postura umilitoare de a taia gazonul unui teren de golf etc.

    – oameni care se supara daca din adresare reiese ca-i crezi barbati. Sau femei.

    – manifestatii pro avort care depasesc imaginatia unui scenarist de filme de groaza – ma refer la ce scandari poti auzi in sprijinul ideii ca o femeie poate decide orice legat de copilul din burta ei (care e doar o aglomerare de celule pana la oricat de multe spatamani de la conceptie).

    – oameni care plang cand vad trailer-ul de la ultimul Star Wars si oameni care insista ca emotiile se manifesta doar cum o fac femeile in mod traditional.

    – APA care considera stoicismul ca fiind periculos si masculnitatea traditionala de asemenea

    – oameni care-i urasc pe cei de mai sus pana la nivelul la care ar fi in stare sa-i ucida.

    00
    • „– barbati care se simt femei si intra in competitiile sportive dedicate acestora si le rup capul (la propriu) sau le fura bursele (la propriu).

      – barbati care se duc sa-si epileze ouale in saloane dedicate femeilor si se plang ca sunt discriminati dupa ce sunt refuzati. Apropo, astia se plang dandu-te-n judecata”

      Hai dude ca astea-s misto, ca se intorc tocmai impotriva politicilor astora de „egalitate” si „incluziune” facute ampulea. Ar merge mai multe cazuri.

      00
  17. Smailei si Puya „repere” muzicale , dar mai ales morale ?!!?
    Nu multumesc, nu „servesc” ; prefer „OPETH” „THERION” sau „DREAM THEATER”,
    intr-un cuvant unicul festival de metal adevarat din Romania , Artmania” , despre care nu cred ca am citit ceva pe aicea…
    Si e cred ca mai bine asa, rockerii nu au nevoie de reclama , ci doar de motoare :
    vrum-vruuummm , „kill these hookers”… :)))

    00
    • păi nu pe tine te au în target, puya, cheloo, smiley, velea, delia, moga, chirilă se orientează pe generația care stă la coadă în valea prahovii în logan și ascultă cum le cântă cineva că ei sunt șmecheri, că nu le pune nimeni lesa, că pot schimba chestii, că haștag subzist, artiștii trăiesc cu bani de la voiculescu&co, firea, psd, uatevă, lumea are familii, copii de hrănit, rate de plătit, merge la multinațională sau lucrează majoritar la stat, le mai dă cheloo o muie la milițieni, gata, ne-am liniștit. cei ca tine o să se prindă mai târziu cum stau lucrurile și că sunt minoritari și că principiile nu țin de foame

      00
    • Ai uitat la final un „mass, da mai departe daca esti roacker.”

      Nu d-alta, dar o degringolada logica ca astea a ta nu s-a mai vazut de pe vremea Yahoo Messenger-ului.

      00
    • REF a zis că e drăguț comentariul tău și că-și aduce aminte cum te lăudai în clasă că tu asculți Metallica pe când toți copiii ascultau MC Hammer. Bravo! :)

      00
  18. Ce pretentii sa ai de la altii (vezi romanul rural), cand noi nu suntem in stare sa ne intelegem unii cu altii pe aici? Si mai avem pretentia sa ne numim educati sau plm, cum se considera fiecare pe aici, ca sunt sigur ca nici unul nu se vede sub mediocru, numai spuma.
    Inteligenti peste medie, fara empatie si fara altruism, orgolii fara limite.
    Doar o observatie, atat.

    00
  19. @Eftimie detaliaza te rog cum finanteaza banca R Antena 3.

    00
    • Cumpărând spațiu publicitar, mai ales în “prime time”.

      00
    • @Panamera aici gresesti, faptul ca cei de la A3 nu prea se ocupa cu jurnalismul ar trebui sa ii preocupe pe cei de la CNA si mai putin pe clientii care cumpara audienta. as putea sa-ti dau o gramada de exemple pe tipul asta de logica liniara, dar nu despre asta este vorba. eu cred ca fiecare ar trebui sa-si faca treaba si sa fie tras la raspundere. Banca R cumpara publicitate de la A3 pe langa alte multe statii.

      00
  20. Puya face reclamă la cartofi prăjiți si Eftimie lui Puya. Fratilor, vine sfarsitul.

    00
  21. Am și eu o întrebare pentru antecomentatorii care sunt supi pe corporațiile străine care sug profitul pe seama poporului : vă obligă cineva sa le cumpărați produsele/serviciile ? Evident că nu, dar hai sa mai mâncăm niste kkt in pur stil românesc : suntem cei mai tari din lume dar alții ne trag in jos….coaelor,dacă nu veneau ăștia să facă profituri mari pe acilisea, salariul mediu cred că era la o treime din cât e acum…că patronache român e chitros și harpagon…că e roman.. și vrea să dea tunu repede…

    00
  22. Lasa-l pe puya, vezi cu ursul ala din harghita de agoniza pe sosea

    00
  23. Inca un om (sic) care a auzit de Eduard Manole! Tot cu flamingo pe pereti era?

    00
  24. Fara suparare, dar nu poti sa-l compari pe Spike cu Puya. Sunt din filme diferite, e ca si cum ai compara-o pe Adele cu Miley Cyrus.
    In alta ordine de idei, ascultatorii de rap care au crescut cu BUG, Parazitii si chiar la La Familia mai asculta aceste formatii din curiozitate si nostalgie. Probabil asa o sa fac si eu acum :)
    In rest, imi place cum o dau baietii cu gay-ii si travestitii din olanda, dar cand se duc acolo sa fumeze iarba la cafenea, e buna Olanda.

    00
  25. bibanu e mort de vreo 20 de ani, cum o fi ajuns la lansare?

    00
  26. <>

    cert este ca coalitia pentru familie nu avea nicio treaba cu familia.

    00
  27. Erai încă sub influența lichiorii bahice când ai scris articolul? :D

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)