Ce mai face Puya

Poate îl mai țineți minte pe Puya, tipul ăla din reclama la chipsuri care nu era negru. S-a zvonit că i s-a încheiat contractul pentru că, om simplu, din cartier, a trăit cu impresia că poate să aibă opinii proprii, poate nu în ton cu opiniile oficiale aprobate de turmă. Cert este că dup-aia a intrat într-un con de umbră și de ceva miștouri, pentru că Puya chiar crede în fazele alea cu „familia e importantă”.

Ei bine, zilele trecute am avut ocazia să particip la lansarea noului album Puya, care a a vut loc pe o terasă de fițe de pe cheiul Dâmboviței. Cu această ocazie Puya a lansat și un vin, numit „Băiatul în iarbă”, din care am băut un pic prea mult până mi-a trăznit ideea că vinul ăla totuși un vin de băiețaș de cartier, nu de meseriași. E un vin de la Panciu, recomandabil în cantități mici, sau poate mai mari, dacă ești antrenat bine.

Lume, lume la lansare, l-am văzut pe Codin „Poponeț” Maticiuc cu un dildo maro în mână din care fuma cu sete, pe Răzvan „de la Răzvan și Dani”, pe Mărgineanu, pe Bibanu și restu’ rapperi și fani ai lui Puya. Cum arată un fan rap în zilele noastre? Ca de obicei, doar că are barbă. Muzica, oameni buni, caz rar în țigănia asta de București, era suficient de tare cât s-o auzi, suficient de înceată cât să te auzi cu oamenii cu care voirbeai.

Albumul lui Puya se numește „Aventurile domnului Puy” și se găsește, din ce am văzut eu, pe aplicația Puya. Și, ca să-l asculți tot, trebuie să ai cont premium sau ceva de genul ăsta. E simpatic făcut, cu intro-uri și jingle-uri de la Rodica Popescu-Bitănescu în stilul „Unda Veselă”. Băiețașul nu mai e chiar băiețaș, omul are 40 de ani și cunoaște de-astea. Apropo, pe lângă astea face și un fel de serial pe youtube, „Casa Puy mici”, un fel de mișto la cealaltă casă făcută pe video. Omul și-a cumpărat o casă dărăpănată de-aia nasoală într-un sat cu câteva babe și-un popă și încearcă s-o renoveze. În primul episod am văzut pe pereți afșie cu candidatul la președinție Eduard Manole, doar cei bătrâni mai țin minte cine era ăla. Teoria lui e că „trebuie să ne luăm țara înapoi” și a început că coliba aia și 2500 de metri pătrați de teren.

A fost și un mic concert, cu un tobar și un digei, ce să zic, mi-au plăcut ceva piese de pe albumul nou. A renunțat un pic la fazele alea cu autotune, a revenit la beaturi străvechi și, slavă Domnului, nu s-a apucat să facă muzica aia de căcat numită trap, ca alți repări disperați după atenție (ca tristul ăla care a schingiuit „Au înebunit salcâmii”, ăla). Nu, fratele meu, Puya face ce știe el să facă și chiar sună bine, omul încă mai are zvâc și tupeu. I-am și zis după concert că-l admir că încă mai are curajul să fie prost iar omul a confirmat că a înțeles la ce mă refer, că are autoironie și ceva umor. E plină lumea de conformiști deștepți care spun ce vrei să auzi, acum mai mult ca niciodată, toți se dau după val și mestecă la unison același rahat. Nu și Puya, el crede într-ale lui, e tot băiețaș, acum un pic familist că are o nevastă și niște fetițe, mai interesat să-și facă treaba decât să danseze după ritmul curent ca să apară la televizor.

Are și o melodie pe tema asta, se numeșe „Pe val” o găsiți pe aplicație aia a lui. N-am discutat prea mult ce model de biznis are cu toată treaba asta, cert e că omul se mișcă interesant și, cine știe, peste vreo 10 ani se prind din nou publicitarii că-i cool și mai prinde o reclamă la chipsuri sau poate la Hornbach.