Nu, Decathlon, nu așa se fac rucsacii

Decathlon are doi rucsaci noi, unul de 20Litri, unul de 30 litri, i-am văzut zilele trecute când am fost să ridic o comandă de la ei. Arată bine de tot, sunt ușori, au suport pentru spate, au chingă pentru piept, au buzunar de sticlă de apă, dar…

Nu sunt impermeabili. Nu există nici un motiv pentru care să nu fie impermeabili, vreau ca materialul să aibă cauciuc din ăla pe interior, cum aveau acum 20 de ani, și fermoarul acoperit, ca să nu intre apa în el și să îmi ude ce am pe acolo. Nu, nu vreau husa aia pentru rucsac.

Chinga laterală nu e utilă deloc. Scopul ei, la rucsacii normali, e să preia o parte din stresul pus pe fermoar. În cazul ăsta adaugă. Te uiți la alții (unu, doi) și vezi cum se face corect.

Pun pariu că nu e făcut așa din greșeală. Pariu pariu că e făcută așa ca să pocnească fermoarul mai repede și să cumperi alt rucsac. Pe de altă parte, o tai și o coși normal și aia e.

ghiozdan-decathlon

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

58 comentarii

  1. suportul lombar arata foarte bine. not.

    00
  2. au garantie 10 ani…. banuiesc ca daca te duci cu rucsacul la garantie ca a pocnit fermoarul il repara.

    00
    • HA! … o să zică cel mai probabil că este uzură normală…

      apropos… @Vali… de ce link-urile către rucsacii Decathlon de 20/30 L sunt cu click tracking ca la reclame? vrei să le încarci bugetul ? :)

      00
    • apropos… @Vali… de ce link-urile către rucsacii Decathlon de 20/30 L sunt cu click tracking ca la reclame? vrei să le încarci bugetul ?

      aud că reclama negativă vinde :D

  3. Aveți recomandări pentru un rucsac de 20 l, mai rezistent, pentru city break-uri, în care să nu îmi transpire spatele? Buget 200 lei.

    00
  4. Ce-mi place la decathlon e ca si chestiile ieftine au o calitate decenta. Am o pereche de adidasi luati cu 70 de lei acum 2 ani pe care ii port cand am ceva de lucru pe langa casa si pe care n-am reușit inca sa-i rup. Foarte usori si comozi, nu transpir deloc in ei, urati cu spume dar de calitate.

    00
  5. *Rucsacuri

    00
  6. Decathlon produce prin marca sa Quetchua echipament de *maxim* unica folosinta. Voi chiar v-ati duce intr-o tura serioasa cu un cort de-ala de-l azvarli si se monteaza singur?

    Pentru rucsaci seriosi, Lowe Alpine, Osprey, Deuter.

    Dar la faza cu rucsacii impermeabili, nu stiu ce sa zic. Poate aia de la Fjallräven (repet, poate), in rest nimeni nu produce rucsaci impermeabili, indiferent de pret. Exista genti de alea de plastic pentru ciclism, dar nu rucsaci de drumetie. Insa nu vad care e problema cu husa de ploaie, o ai tot timpul la tine, nu cantareste nimic, si se monteaza in 2 secunde…

    00
    • Mori, ma! compari un produs de 40 de lei cu unul de 400 si zici ca nu sunt la fel. Pai nu sunt, dar bine ca ai gasit tu gaura din dodoasca.

      00
    • Mda, cam asta e nivelul aici. Eu cacaturi de la decathlon nu cumpar, pentru ca in echipamentul de drumetie/camping trebuie sa am incredere 100% ca nu se va rupe exact atunci cand am cea mai mare nevoie de el: in ploaie, vant, la zeci de kilometri departare de civilizatie. Cand nu aveam bani de un rucsac ca lumea, strangeam, renuntam la alte alea. Se cheama investitie, te tine minim 10 ani.

      Si cu ce anume ar trebui sa compar un rucsac daca nu cu alti rucsaci? Cu papornita de iuta sau cu un sac de gunoi?

      00
    • nu va mai urcati ba in loganuri, sunt de *maxim* unica folosinta. daca vreti masina, lexus, jaguar, pentru calatorii mai serioase macar un range rover.

      00
    • Mersi Vali pt rucsacul de la emag, sper ca aveai profitshare ca l-am luat :)

      00
    • Legat de corturi:
      1. Nu cred ca te duci într-o tura serioasa pe munte cu un cort care demontează singur (e prea greu, nu are forma corespunzătoare și nu rezista la vânt și intemperii). Tura serioasa înseamnă să campezi pe Șaua Grind.
      2. Decathlon are unele produse care sunt cele mai bune la raportul calitate/preț. Dacă tot ai adus vorba de corturi, un exemplu ar fi treking quickhiker ultralight.
      3. Nu discut prejudecățile pe care toți le avem.

      00
  7. Era un articol pe aici – cat dai atâta face. Pentru 40 lei rucsacul chiar oferă multe. Cele de 100 lei + par mai profi.
    Și bocancii de 200 lei nu e că și unul de 500.

    00
  8. O recomandare bunicica pentru rucsac de oras cu spate ventilat, pentru domnul care a solicitat asa ceva ar fi https://www.ospreyeurope.com/shop/fr_fr/tropos-32-2019
    Este un producator de calitate.

    00
  9. Pentru oraş, eu am găsit minunea asta:
    https://lbbjkt.com/the-breakaway

    00
  10. mai greu gasesti impermeabile. daca vrei ceva rezistent la apa si nu-ti place husa atunci mai pui inca 200-300 sau cati lei vrei si cumperi altceva. vezi ca sunt reduceri la magazinul de la colt.

    @costin – cauta North Face Vault/Jester, variante ideale concediu/oras/drumetii scurte si acum au pret bun. daca vrei ceva mult mai ieftin te poti orienta spre decathlon (am ambele variante, diferenta de pret este justificata dar iti faci treaba cu ambele).

    00
  11. Capacitate 20 litri? De țuică, evident

    00
  12. Daca tot ne punem pe cusut chinga aia de ce sa nu continuam si cu captusirea pe interior cu un material impermeabil ca sa fie treaba ca lumea!

    00
  13. Mda, chinga aia e aiurea. Scopul ei principal e sa stranga tot rucsacul, mai reduci din volum si devine un pic mai rigid. Acuma ca bubuie fermoarul intre timp… complain to Checiua. Oricum tine de cum e cusut, zipperul in sine e greu de rupt, toate acum-s macar un YKK decent. Toate fermoarele care au cedat la mine aveau cusaturi slabe.
    Lipsa impermeabilitatii e stupida, nu vreau sa ma opresc din pedalat pentru ca tre sa pun un fash jenant peste rucsac ca sa nu imi ud viata. Se vand in Decathlon in draci tot felul de articole de imbracaminte cu n denumiri de membrane impermeabile dar nu redenumeste nimeni una ca sa o bage intr-un rucsac.

    Ne plangem degeaba, tot ce se gaseste de cumparat in malluri e pentru marea majoritate care merge in camping prin oras si prin padurea de langa oras, nobody give a sht.

    La fel cu bicicletele de la ei, am vazut ca le echipeaza cu Sram NX, frane Code si furca Reba dar in rest sunt paradite totale ca si cadru, roti si orice alte componente.
    Nu va mai cumparati chestii din mall doar ca sa ajungeti acasa si sa realizati brusc ce nevoi aveti de fapt. Apoi se umfla figurile in voi pe internet. Atata dai, atata face…

    00
    • „membrane impermeabile dar nu redenumeste nimeni una ca sa o bage intr-un rucsac.”

      Nu neaparat in rucsac. Eu am doua si le tin permanent in portofel

      00
  14. „Conceput pentru drumeție în natură, timp de 2 ore, pe vreme uscată, pe teren cu ușoare denivelări” – descrierea Decathlon. Tradus din romana in romana, justifica pe deplin atat pretul si implicit calitatea, asta insemnand cam asa: max. 5-6 km de plimbare lejera, pe drum drept sau in usoara urcare, de ex. un drum forestier batatorit, cu panta maxima de 4-5%. In cele doua ore vei avea nevoie de un bidon cu apa de max un litru, dar va fi bun si cel de 750ml. Optional poti avea si un sandwich sau un baton. Vremea uscata din descriere anunta lipsa stratului impermeabil, deci vei alege o zi fara precipitatii sau umezeala excesiva si bineinteles la altitudini mici si medii, fara penetrarea plafonului de nori la peste 2000 de metri altitudinte, deci fara a avea nevoie de haine de schimb in rucsac. „Usoarele denivelari” exclud diferente mari de nivel, oricum in cele doua ore nu poti urca foarte mult pe verticala, prin urmare vei ramane pe o poteca sigura, fara contact cu stancarie sau grohotis. Prin urmare, un rucsac usor si ieftin pentru o scurta iesire „casual” pe langa oras, sau atunci cand lasi masina in parcare si te deplasezi pana la un obiectiv turistic din apropiere. Ce nu inteleg deloc este varianta de 30 de litri, capacitate care deja presupune o tura serioasa, de o zi intreaga sau chiar mai multe, caz in care vei avea nevoie de cu totul alt echipament, alte accesorii si bineinteles alte bugete. Foarte buna observatia cu chinga pusa aiurea, mai ales pe acest tip de design cu fermoar (chiar daca principala functiune a acelei chingi este sa tina betele de trekking atunci cand nu ai nevoie de ele). La acest rucsac, chingile alea sint doar o reminiscenta inutila si prost facuta. In ultimii ani am observat o noua linie de design pentru deschiderile principale, la mai multi producartori, folosind snururi (unele elastice) in combinatie cu inchideri de tipul „sac speo” impermeabil, tocmai pentru a evita fermoarele, care de fiecare data sint veriga slaba in tot ansamblul. Revenind la produsul Decathlon, el se pliaza perfect pe slaba cultura de trekking si hiking de la noi (combinata cu puterea de cumparare), in ciuda prezentei masive a muntilor in geografia tarii.

    00
  15. O impermeabilitate autentica la rucsaci ar insemna o greutate foarte mare adăugată și/sau un preț foarte mare (de exemplu, vezi produsele https://www.ortlieb.com/fr/gravel-pack?SID=lu30druolaut2r3bepl609g0g4&___store=fr_fr&__from_store=fr_fr pentru ture cu bicicleta).

    Așa că niciodată nu am pus accent pe impermeabilitatea rucsacilor, chiar pentru ture de 10 zile în munți înalți, în urmatoarele condiții: sacul de dormit trebuie protejat de ploaie printr-o pungă; hainele de schimb trebuie protejate de ploaie printr-o pungă. Adica cu 5 lei, contravaloarea a doua pungi, și o greutate adăugată de 50 grame asiguri impermeabilitatea lucrurilor din rucsac care contează.

    În aceeași logică, cei mai buni pantaloni de munte (de vară) sunt aceia care se udă extrem de ușor și se usucă foarte repede.

    Probabil, indivizii care vor neapărat să aibă rucsacii impermeabili ca sa se plimbe 30 minute pe șoseaua la Cabana Trei Brazi sunt genul de clienți care își caută și pantaloni impermeabili din neopren, gen costum de scafandru, ”ca să nu se ude”…

    Pont suplimentar: prostiile alea de huse se aruncă pur și simplu.

    10
  16. 1. Este vreo diferenta intre „rezistent la apa” si „impermeabil”? (cel din link-ul Emag este – rezistent la apa, sa inteleg ca nu e impermeabil?)
    2. Ma bate gandul sa iau rucsacul la 100 de lei Ducati – din promotia Rompetrol. Il are cineva? O fi bun sau e doar reclama de el? Multumesc.

    00
  17. chinga laterala este pentru prins betele

    00
  18. Cu scuzele de rigoare pentru off-topic, dar mizez pe comunitatea de aici. :)

    Aveti vreo recomandare pentru bagajul de mana acceptat la Ryanair (40 x 20 x 25)? Multumesc.

    00
    • https://cannaeprogear.com/products/celeritas

      Înălțimea lui maximă e de 55 cm, dar fiind un rucsac ce se rulează pentru închidere, îi poți ajusta dimensiunea. Şi îți rămîn intacți cei 20 L pentru cînd părăseşti avionul.

      00
    • ai si bagaj de cala ? ce buget ?

      Aerolite 35x20x20cm Ryanair, Cabin Max Metz Small Backpack – nu stiu daca le gasesti in Romania
      Bergans Bergen 18L – depaseste un pic dimensiunile, disponibil in Ro (nu ai probleme daca nu e plin)
      Fjallraven Greenland – daca ai buget sau il primesti cadou

      00
  19. Salutari,
    Imi poate recomanda cineva un rucsac de 50-70l pentru trekking/excursii in natura pentru 7 zile.
    Merci fain.

    P.S. i’m on a budget…….. :(

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile