Trei parlamentari ieșeni au votat împotriva autostrăzii A8 (Târgu Mureș – Iași), pentru că interesele de partid sunt deasupra intereselor votanților. Toți dușmanii PSD ar trebui să facă acum paradă si campanie cu votul ăsta. Iată pe cine votați, pe unii care nu vor să cheltuim bani europeni ca să avem autostradă. Ar trebui tocați la sânge. Proiectul de lege a trecut totuși azi.
Primul episod al valizei care trebuia să îl distrugă pe Liviu Dragnea s-a derulat cum mă așteptam. Chestii subțiri, dar de impact pentru public, țîțe, deconturi pentru tuning, căptușeală de hamster. Singura chestie cât de cât e aia cu plata către soțul judecătoarei.
Reclamația făcută la adresa clipului “copiii referendumului” s-a mai lămurit. Am aflat că a fost făcută de 10 deputați PNL și 3 PSD și de fapt a fost o reclamație la Protecția Copilului, care și-a declinat competența și a înaintat Poliției problema.
Pe grupurile de fb din Iasi cei trei parlamentari sunt mentionati foarte mult de zilele trecute, de cand au votat contra. Nu spun aici cat de frumos se zice de ei, asa ca 2 dintre ei au incercat sa isi spele imaginea dand niste comunicate prin presa scrisa din Iasi, fara succes insa.
De autostrada e nevoie, la fel cum e nevoie si de spital regional si de cai ferate.
Nu e nevoie de steag gigant, stalpi de iluminat fancy sau statui din metal. Prietenii stiu ce si cum.
Aia 3 sunt uameni dejtepți. Au dejucat planul lui Soroș de a transfera ungurii din Ardeal in Moldova.
Nu stiu cat de eficienta este legea asta, cat timp ei nu au bugetat sumele pentru executie
Ba da aia 10 de la PNL sunt prosti ? Clipul era indreptat la figurat impotriva dictaturii PSD si s-au trezit ei sa-l incrimineze aiurea.
nu sunt proști, sunt ticăloși.
fac parte din grupul ecumenic de rugaciune
cine nu intelege ce este mizeria asta din parlamentul romaniei va rog sa o intrebati pe raluca turcan.
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22798333-scandalul-din-jurul-spotului-papaya-deputatul-pnl-pavel-popescu-crezut-semnez-ini-iativ-legislativ-pentru-protec-minorilor-acum-aflu-semnat-ngere-penal-cerut-scuze-directorului-agen-iei-turcan-ini-iat.htm
Eu sunt curios daca cineva din PNL i-a tras de urechi dupa aia.
Daca da, inseamna ca au actionat de capul lor (psd), daca nu, inseamna ca ei au fost vf de lance din PNL. …ma gandesc eu
Care PNL, ma, astia?
Orban si Dragnea, care si-au schimbat gecile intre ei?
Cacat.
https://www.b1.ro/stiri/politica/ludovic-orban-liviu-dragnea-alegeri-2009-schimb-geci-224445.html
Gata, s-a rezolvat. In curand toti iesenii vor putea merge la tg. neamt pe autostrada
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/update-live-legea-pentru-autostrada-iasi-targu-mures-a-trecut-de-parlament-cu-97–204065.html
ne vedem la iași mâine?
De maine in 50 de ani
zilele astea sunt conceputi iesenii care vor calca primii pe autostrada aia :))
Puteau sa voteze si TGV-ul Iasi-Timisoara daca tot s-au apucat
*Disclaimer: ceea ce veti citi in continuare nu vizeaza subiectul legii sau necesitatea unei asemenea autostrazi, ci pur si simplu e o chestiune juridica.
Pui pariu ca daca legea respectiva va fi contestata la CCR, va fi declarata neconstitutionala? Stii de ce? PENTRU CA ESTE! Intr-o situatie similara anul trecut, Parlamentul a votat o lege prin care obliga Ministerul Culturii sa cumpere Vila Florica din Stefanesti, Arges (Conacul Bratienilor).
Redau mai jos ce a spus Curtea: ”legea examinată are un caracter individual, fiind adoptată în considerarea unui singur caz prestabilit, respectiv pentru achiziţionarea unui imobil, şi nu în vederea aplicării ei unui număr nedeterminat de cazuri concrete. Or, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală, fără a putea avea caracter individual. Totodată, Curtea a mai constatat că Parlamentul, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, a încălcat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, precum şi prerogativele sale constituţionale, prevăzute de art.1 alin.(4), respectiv art.61 alin.(1) din Constituţie”.
In aceeasi situatie este si legea referitoare la Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia, doar ca in anul Centenarului nu prea a avut nimeni curajul sa o conteste, probabil din ratiuni de infierare patriotica.
Si ce e cu monumentul ala? E facut?
Ca mai sunt 3 saptamani pana la 1 decembrie 2018.
Uitam ca oamenii au votat liste. Asta inseamna ca in afara de, sa zicem, primii 2 de pe lista, pe care sa zicem poporul chiar i-a votat, restul nu datoreaza nimic oamenilor sau judetului. Ei sunt in parlament pentru ca Partidul i-a pus pe loc eligibil si datoreaza totul lui El Lidero. Daca sunt ascultatori, vor fi pe liste si la urmatoarele alegeri.
La un calcul sumar avem aproape jumatate de Parlament in aceasta situatie: au fost niste nume pe o lista, pusi acolo de partid si nevotati de nimeni.
s-a strigat bingo!
Decont pentru tuning? Nimic ilegal aici. Daca masina este pe firma/comodat pe firma poate deconta 50% din cheltuielile cu masina fara foi de parcurs. Daca a fost smecher si si-a facut si foi de parcurs cu atat mai bine, atunci deconteaza 100% asa ca bajetii de la recorder sa ne suga, 40 de pagini de articol inutile.
Din nefericire verdenpom are dreptate. O gramada de firme au masini cumparate/in comodat si deduc cheltuielile (inclusiv tuning).
O fi imoral, dar e legal. Si decat sa lasi banii sa ajunga la Dragnea&co (nu e cazul aici) mai bine le dai foc (sub forma de combustibil macar ai si tu parte de ei).
banii de tuning?
ilegali
de ce niciodata nu aduci argumente in ceea ce scrii?
l) 50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activității economice, cu o masă totală maximă autorizată care să nu depășească 3.500 kg și care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând și scaunul șoferului, aflate în proprietatea sau în folosința contribuabilului. Aceste cheltuieli sunt integral deductibile pentru situațiile în care vehiculele respective se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:
1. vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgență, servicii de pază și protecție și servicii de curierat;
2. vehiculele utilizate de agenții de vânzări și de achiziții;
3. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru serviciile de taximetrie;
4. vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închirierea către alte persoane sau pentru instruire de către școlile de șoferi;
5. vehiculele utilizate ca mărfuri în scop comercial.
Si sa nu te pun sa cauti prin codul fiscal pun un link mai usor mai pe intelesul tuturor
https://www.startupcafe.ro/stiri-taxe-21057623-masina-firma-cum-faci-tva-cheltuielile-3-situatii.htm
Bani pe tunning? Nene, visezi. Eu stiu om caruia controlul de la ANAF nu a vrut sa ii accepte ca si cheltuiala deductibila un frigider care se afla la sediul firmei.
Orice cheltuiala e deductibila doar daca e facuta in scopul activitatii comerciale a firmei, conform codurilor CAEN. Daca Teldrum nu se ocupa cu asa ceva (tunning + vanzari de masini, etc) e evident o ilegalitate. Asta daca masina chiar apartine Teldrum. Si oricum, vorbim acolo de mai multe, de facturi fictive si de spalare de bani de genul: „am o datorie la prietenul asta, iti trimite el o factura de ulei, da-i tu banii”
Una e firma de tuning ce are ca afacere tuning si alta este cheltuiala firmei cu tuningul firmei. Pe acelasi principiu nu poti colanta masina ca deja e tuning nu?… mai rasfoiti putin, cunostinta aia a ta ce firma are? Daca nu are angajati cu carte de munca se poate sterge la cur cu decontul frigidsrului, sau poate a cumparat 3 frigidere si la control au gasit doar unul?
Deputata prof. dr. Camelia Gavrilă, care ieri a votat ieri împotriva Autostrăzii Iași – Tg. Mureș, a cotizat astăzi la mai multe ziare ieșene pentru a explica că de fapt este pentru Autostrada și ea votase urgentarea proiectului …. și nu am înțeles noi ce s-a votat, adică noi suntem proști și ea este singura deșteaptă, sper ca ieșenii să nu uite acest episod.
Prof. dr. Camelia Gavrilă se mai laudă in ziarele locale cum a ajutat ea sistemul de învățământ ieșean dar din cele 200 de școli cu WC in curte din județ, niciunul nu a fost modernizat.
PSD Iași și PNL Iași sunt degeaba, împotriva moldovenilor, a trebuit sa vină Cătălin Drulă de la Timișoara să urgenteze proiectul autostrăzii din Moldova.
200 de scoli cu wc in curte cu cate 5-10 elevi. In mare masura multe dintre aceste scoli ar trebui inchise pentru lipsa de elevi, asa ca din nefericire pentru noi nu cred ca vom vedea toalete prea curand in aceste scoli. Nu este fezabil implementarea acestor toalete pentru scoli ce se vor inchide in urmatorii ani, acesta este purul adevar, am lucrat cu multe scoli in ultimii ani si pot spune ca multe dintre ele si-au inchis multe scoli din sate din lipsa de elevi si ca prefera sa ii aduca cu autocarul scolii, da stiu, trist ca prin aceasta cale si eu pierd bani dar daca romanul nu se inmulteste sa ne asteptam la scoli din ce in ce mai putine.
@verdenpom
pai daca toaletele n-au sens ca sunt prea putini copii, de ce am mai permite toaleta la tine acasa? sunteti maxim 4 oameni la o toaleta, si conform rationamentului tau, trebuie sute de oameni.
sincer, un asemenea comentariu de la un om care cica a lucrat in scoli… zi-ne si noua numele tau complet. asa mai aflam si noi ce oameni ai cavernelor au mai fost angajati de stat.
ce urmeaza? un acoperis nu e necesar decat cand sunt mii de copii, asa pt 2-3 e prea putin.
Nu ca nu au sens. Nu este o cheltuiala fezabila pentru stat pentru aceste investitii. Haide sa iti vorbesc pe limba ta: ai o casa in zona rurala cu latrina in fundul curtii. Ai investi acesti bani intr-o toaleta daca stii ca peste 2 zile vei vinde acel imobil? Vezi? La fel gandeste si statul, de ce sa investeasca intr-o toaleta la o scoala ce peste 1-2 ani se va inchide?
Exemplul tau nu isi are rostul, apa de la toaleta o platim noi, canalizarea o platim tot noi, intretinerea toaletei o platim noi si toate bunurile dintr-o toaleta le platim tot noi (proprietarii adica), la scoala o platesc parintii cumva sau scoala ce are buget dat de primarie? Pentru ca da, in caz ca nu stiati scolile primesc buget de la primarii iar primariile de mai sus si tot asa, nu de la parinti. Ti-am dat exemplu mai sus, o scoala in care ploua, primaria nu vrea sa investeasca bani in asa ceva, ce face primaria in acest caz? Simplu, asteapta sa se prabuseasca o parte buna din acoperis si sa declare imobilul ca fiind distrus, dupa aceea comaseaza 2 scoli. Bani la buget, economii facute.
Vezi tu, asa se intampla cand voi astia care lucrati la straini nici macar nu iesiti din oras sa vedeti ce inseamna o scoala de comuna de grad 3 cu 4-5 copii, dar ma rog, nici nu stiu de ce ma complic sa va explic.
PS: nu lucrez in domeniul constructiilor ca sa stergem si acest detaliu de pe harta
PPS: daca tot te doare atat de tare acest detaliu de ce nu faci o greva in fata primariei pentru a investi 10 000 de euro intr-o toaleta la 4-5 copii? Haide, astept raspuns
@Verdenpom – acasa te caci in fundul curtii? ca sa putem oarecum intelege mentalitatea.
Eu cred ca voi doi aveti probleme de logica contabila. Imi platiti voi mie apa si echiparea toaletei? Spune-mi tu mie de ce ar investi statul intr-o toaleta pentru 4-5 copii intr-o scoala care peste 2-3 ani se va inchide. Sa recapitulam, primaria are un buget, il acorda scolii, scoala investete 10 000 de euro intr-o toaleta interioara si peste 1-2 ani scoala se inchide, apoi vin taranii si zic ca mai bine asfaltau de banii respectivi… Bani pierduti la propriu, atata timp cat zonele rurale nu se vor popula urgent nu veti vedea cele 200 de scoli cu toaleta in interior. Este o chestie cat se poate de economa la nivel de tara. Du-te de exemplu la centrul scolar din comuna si vei vedea cu stupoare ca are toaleta in interior dar comparativ cu 4-5 copii pe an scoala are 4-5 clase, dar nu este scoala de sat ci este centrul scolar de comuna. O mica mare diferenta.
PS: nu stiu de ce ma acuzati pe mine de parca eu as intocmi bugetele primariilor si a scolilor… eu doar va raspund cum merge ca (ne)unsa treaba cu sistemul de invatamant la sate. Voi de ce credeti ca se comaseaza scoli?…