Strategia DNA de a juca numai la pești mari e un pic greșită

La un moment dat în istoria recentă, România a fost trasă de urechi că, deși țara geme de corupție, nu există corupți mari prinși, ci doar bătrânici care vând fără acte leuștean și baruri care lasă bani în casierie ca să aibă de o zi pe alta. Din asta, DNA și SRI au înțeles că e cazul să prindă niște pești mari. Și au prins: Adrian Năstase, Decebal Remeș, Adrian Severin, Dan Voiculescu, alții. Dar au făcut asta cu eforturi și cu riscuri mari și fără rezultate pe termen lung, alți pești mari au continuat nestingheriți să fure și să fie corupți.

Cred că strategia s-ar putea schimba un pic, având ca model cazul SOV. Începi să-i tai peștelui mare finanțările și oamenii și la un moment dat va ieși el din vizuină și se va expune, cu nume și prenume. Dai în judecată pe Dragnea și pe ăla care i-a cedat hotelul Turris și insula Belina pe nimic. Nu îl condamni pe el, că a cumpărat cu bună credință, dar îl condamni pe ăla. Dai în judecată directorii de la Turceni Rovinari că au semnat contracte umflate cu Șova-Ponta. Nu îi condamni pe ei, că ei erau particulari, dar în condamni pe ăia. Dai în judecată pe ăla care trebuia să se ocupe de licitația X și un an și jumătate s-a făcut că n-are timp să primească de la câștigătorul licitației garanția bancară și a picat licitația. Dai în judecată pe directorul care a semnat de primire proiectele informatizate ale ministerelor, ale cardului de sănătate, ale turnicheților de la metrou, sigur găsești și pe acolo ceva de condamnat. Plus pe toți directorii de achiziții din ultimii 10 ani.

Și tot așa. Nu prinzi pești mari aici, dar nu doar prinzi plevușcă, ci și bagi spaima în ăia care semnează. Până acum, au fost puțini pești mici care au picat odată cu peștii mari, prea puțini pentru a face diferența. Când 10 colegi au treabă lunar la tribunal și anual 2 iau drumul pușcăriei, vor începe să se gândească dacă vor să plece și iei.

Așa reduci corupția, îi lași pe peștii mari singuri, poate nu mai ajung șefi de partide, parlamentari sau miniștri.

animale-11

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

37 comentarii

  1. Au mai amenintat odata ca nu mai semneaza nimic. (nimic fara spaga oare?)

    00
  2. Acest lucru se intampla doar ca nu sunt mediatizati pentru ca nu prezinta interes pentru opinia publica.

    00
  3. NOU
    #3

    Cunosc personal om ce a facut parnaie in Constanta cu tigareta II. Stai calm, strategia ta nu merge. Pentru simplul motiv ca la noi inca merge cash-ul. Omul dormea pe cateva milioane de dolari, la propriu. Si nu, faza cu politia ca iti intra in casa si ti-i confisca nu merge in Romania, ca se considera liciti (mare smecherie sa ai o matusa care ti-a dat banii).
    Ca sa iti spun modelul – e usor – tu vrei bani, ai relatii, ii asiguri pe altii ca tine (psihopati, e usor daca esti unul sa identifici pe cei ca tine) si faci o retea. Se poate de la trafic de oameni (cam 2000 de euro un pasaport/CI facut bine, daca e din alta rasa e extrem de usor, pentru ca pentru noi toti arata la fel) pana la tigarete/droguri/politica/influenta/camatarie :). Va fi greu cand toti banii vor fi virtuali, pana atunci mai e.

    00
  4. Am in cercul de amici o tipa secretara de felul ei. Se schimba directorul unei regii judetene dupa alegeri, directorul vechi are timp vreo 3 saptamani sa-si tot faca bagajele, pleaca. Directorul nou o pune pe asta sa-i faca ordine in acte dosare, fata gaseste pe fundul unui sertar un plic cu doua hartii de 500 euro. Uitati acolo deoarece erau prea putini probabil, deci nu mai avea nevoie domdirector de ei asa ca s-adus pe redecorarea unei frumoase garsoniere. Ala de cu 3 dati inainte venise parlit statea in chirie, dupa 4ani avea vila vreo 3 case 2 merțuri si nevasta noua. Nu au timp ei sa prinda cati sunt la furat!

    00
  5. Sunt prea multi pesti mici, carasi, roasioare. De aia DNA-ul trage doar la stiuca si crap :))

    00
  6. asta asa e …am depus acum 2 ani o marturie la ei (cu mana pe Biblie :-) ) si plua …de atunci faptasii(bugetarul+mituitorul) prospera …eu bag la greuceanu la corporatie …ieri si alaltaieri am plecat la 9 seara ….frumoasta tzara de kkt !

    00
  7. Ii ia si pe aia. O sa vezi in lista destui directori luati in colimator. http://www.pna.ro/bilant_activitate.xhtml?id=40 Lucrurile s-au mai miscat. Multi sunt speriati. Sa iei si sa dai mita e mai greu si mai riscant acum.

    00
  8. NOU
    #11

    Nu, de sus e bine sa inceapa. E o senzatie foarte misto sa stii ca, oricat de mare ar fi jegul, are sanse bune sa ajunga la inchisoare. In plus consuma mai putine resurse sa alerge dupa unul mare decat dupa multi mici. Si cand termina cu aia mari se pot reorienta.
    Singura conditie e sa aiba resurse si acoperire politica. Si incep sa nu mai aiba.

    00
  9. DNA este la ora actuala subdimensionat ca nivel de personal, iar aceasta tendinta se observa si prin alte parti poate cel mai vizibil la politie. Asa ca nu ii pot condamna ca au fost pragmatici sau ca au avut o abordare pragmatica.

    Pe de alta parte, faptul ca mai multe dosare s-au fasait, pun sub semnul intrebarii eficienta institutiei de la un anumit punct. Vorbesc de eficienta cand vine vorba in numarul de achitari sau scoateri de sub urmarire penala din cauza unor chestiuni discutabile, nu de numarul de incatusati scosi in fata.

    In rest faptul ca in 2018 noi inca ne punem sub semnul intrebarii, daca anumiti politicieni sunt vinovati sau nu pe ideea ca el/ea dintr-un salariu de bugetar/politician are o avere ce nu o poate justifica, mi se pare o idiotenie. In orice tara civilizata, daca tu nu poti justifica averea pe care o ai, esti luat la intrebari si puricat pana la piele. Ca la noi asta e o gluma in acest moment e alta discutie, dar DNA(sau alta institutie) alaturi de ANI ar putea schimba strategia si sa mearga pe acest plan e o idee.

    00
    • In orice tara civilizata se aplica prezumtia de nevinovatie. Adica procurorii trebuie sa demonstreze cu dovezi ca respectivul a incalcat legea. Si daca nimeni nu se plange de furt e cam greu.

      00
    • Sa nu uitam ca multe dosare s-au fasait datorita schimbarii regulilor in timpul jocului. Adica aia care aveau interceptari pe mandate de siguranta nationala si fusesera prinsi ca discutau mite sau abuzuri sau alte furaciuni, au scapat frumusel pentru ca CCR a zi ca nu se pot folosi dovezile, ca erau luate pe siguranta nationala. Asta nu inseamna ca aia nu sunt hoti. Inseamna doar ca nu mai ai voie sa folosesti dovezile si ei scapa neprinsi.

      00
  10. Cu tot respectul Vali, dar te-ai interesat dpdv LEGAL, cu ce se ocupă DNA-ul?
    Uite aici: http://www.pna.ro/cu_ce_se_ocupa.xhtml

    00
  11. Se numește teoria geamurilor sparte.

  12. Nu se ocupa doar de cei mari. Pe aia ii vezi tu la stiri. Sunt mii de condamnați in ultimii ani pe care nu ii vezi si nu ai auzit de ei.

    00
  13. „să se gândească dacă vor să plece și iei.”
    Ce inseamna „iei”?
    Intreb pentru un elev de clasa a 2-a…

    00
  14. Eu sunt satul de strategiile astea . S-au cheltuit sute de milioane de euro din banii nostri ca sa ce ?

    00
  15. Uiți că i-a mai speriat și altădată pe ăia mici, de nu mai semna nimeni nimic, chit că erau chestii legale.

    00
  16. „Când 10 colegi au treabă lunar la tribunal și anual 2 iau drumul pușcăriei, vor începe să se gândească dacă vor să plece și iei.”

    Aici tin sa te contrazic. Infractorul de orice talie, mica, mare nu gandeste asa.
    Ci se gandeste: „Pe mine nu ma poate prinde, au fost astia fraieri de nu s-au ascuns indeajuns de bine”.

    Asa ca nu, trebuie toti, de sus pana jos. Altfel ai situatia de acuma cu dosarul lui Dragnea. Toti si-au recunoscut vinovatia, dar Dragnea fluiera in continuare spunand ca e nevinovat. Dupa logica ta doar faptul ca l-ai incoltit i-ar fi fost de ajuns sa se potoleasca. Guess what? They never do.

    00
    • la un moment dat, vor realiza că nu sunt atât de isteți pe cât se cred. și atunci vor incepe să dea din colț în colț și peștele mare va rămâne fără ajutoare la furat.

  17. peștele de la cap se-mpute

    00
  18. Cred ca visezi cu pestii aia mari. S-au furat miliarde de dolari si DNA nu a facut nimic. Si nu face nimic. Exemplele date de tine vin la pachet cu niste terpomane si caltabosi. Penibil. Acolo miza era politica, nicidecum prejudiciul. DNA doar profita de ura poporului roman fata de politicieni si actioneaza in consecinta. Le livreaza doar satisfactii ieftine.

    Eu voiam sa vad ca DNA opreste prejudicii de zeci, sute de milioane de dolari in desfasurare. Adica probleme mari, pentru ca na, e important, si in desfasurare, astfel incat sa nu aiba timp sa se produca prejudiciul pentru ca stim cu totii cat de greu e de recuperat. In schimb am vazut doar vedete cu caltabosi sau prejudicii mari, de acum 10 ani, precum dosarul microsoft, unde din nou nu mai poti recupera nimic.

    Da-mi un singur exemplu de smenozeala in desfasurare cu minimum 50 de milioane de dolari prejudiciu pe care DNA-ul a dejucat-o in ultimii 5 ani. Nu ai cum. Si asta e fix dovada care arata ca DNA-ul de fapt nu functioneaza.

    Sau na, functioneaza, mai bine dai satisfactie plebei cu 4 vedete la puscarie decat 1 miliard de euro evitati sa ajunga sa fie furati. Daca oamenii sunt prosti si accepta asta. Daca ar fi sa aleaga intre Dragnea la puscarie si 1 miliard de euro in visteria statului, ar alege prima varianta. Ca atat ii duce capul.

    00
    • DNA constata prejudiciul si il trimite pe respectiv in instanta. Insa Anaf-ul este cel (din cate stiu) ce trebuie sa recupereze efectiv prejudiciul prin sechestru, etc..

      00
    • Gigel ai probleme mari de înțelegere a rolului Direcție Naționale Anticorupție.
      Cred că ești genul care se duce la frizerie și urla că de ce nu au oua pe stoc.

  19. Lupta pe bune cu coruptia o faci oferind un nivel de trai mai bun, oferind venituri mai bune. Nu exista tara europeana, sau in general o tare de pe glob, care sa aiba un nivel de trai ridicat si o problema majora cu coruptia. Asta probabil dintr-o pura coincidenta, nu pentru ca atunci cand cetateanul de rand are un venit din care sa traiasca el si familia lui bine, sa-si cumpere o casa, o masina, sa se mai duca si-n concediu, ce sa vezi, o sa fie muuuult mai greu de corupt. Pentru ca despre asta e vorba. Poa’ sa bage DNA-ul juma de tara la bulau, atata vreme cat o sa avem veniturile mici de acum se vor gasi oameni sa fie corupti, pentru ca bani, pentru ca o viata mai buna. Dar hey, singurele solutii, in tarisoara, se pare ca sunt astea cu bagatul oamenilor la puscarie. Cam atat de inteligenti suntem.

    00
  20. „ci și bagi spaima în ăia care semnează” – problema exista deja si se vede cel mai bine la autostrazi, vezi la „asociatia pro infrastructura” cat de mult posteaza ca stau actele la aia de la cnadr si nimeni nu vrea sa semneze nimic pentru ca risca ca peste 2-3-5 ani sa vina sa-i caute, asa ca prefera sa frece duda – salariul vine, gasesc motivatii diverse sa nu semneze pana expira ceva acte si trebuie refacut tot – si iar nu semneaza, etc

    00
  21. Ce-i mai plac iepurii „praduitorului” .

    00
  22. NOU
    #34

    Ai cazut si tu prada reflectoarelor din mass media. Cu toate ca DNA a fost facut sa se ocupe DOAR cu pestii mari, se ocupa cu toate mizeriile.
    Au dosare facute pentru oameni simpli care au facut prejudicii de doar cateva zeci de mii de lei. Foarte multe.

    00
  23. pt Mark 730 si norbert : sunt la pragul de sus al ‘grilei de salarizare’ pe bucatica mea …in romanica nu mi se da mai mult…am fost la ‘n’ interviuri …unii au incercat cu 200 euro in plus :-) probabil bazandu-se doar pe ‘dorinta de schimbare’ …si asta in conditiile in care am mai lucrat la ei si stiam nivelul de salahoreala ….nivel care este acelasi in toate cele 5 mari corporatii in care am prestat pana acum… nu putem fi toti programatori /DBA/OS Admin/ Infra specialisti/Manageri/Directori, nu ? am lasat colegi la munca cand am plecat la ora 9 seara …alti prosti si aia ? iar sefii si HR stiu si ei f. bine asta : asta/ astia nu isi gasesc in romanica pe mai multi bani asa ca ii foutem cat putem ….singura solutie : go west sau la arabetzii cu petrol …..vedem ….sau : angajat la stat cu acces la posibilitatea de parandarat…asa ca …sunt satul de ‘destepti’ de astia …

    00
  24. Ghita tocmai a fost achitat intr-un dosar greu. Da, noi putem fabula cat vrem pe aici.

    00
  25. E un proverb de mi-l zicea bunicu – E bun și peștele mărunt, numai să fie mult. Cam asta ar trebui să se țintească acum, zic eu. Să cadă mulți din micii corupți.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube