Problema cu a-ți urma interesul…

Ați auzit de foarte multe ori despre oameni care luau tot felul de decizii ciudate că “își vede interesul”, ca o explicație oarecum legitimă a acelor decizii. Nu e rău să îți urmezi interesul.

Problema apare când toată lumea își urmează interesul.

Interesul meu e să plătesc cât mai puțin pentru orice. Nu e interesul meu că muncitorul moare de foame prin Bangladesh sau Turcia sau că românii sunt exploatați în Spania sau Italia pentru a culege legumele pe care le consum. Nu-mi pasă.

Interesul presei e să aibă salarii, salariile le plătește patronul, presa va informa publicul în funcție de interesele patronului.

Interesul companiilor este să facă profit. Că angajații mor de foame nu e interesul acționarilor firmei, ei vor profit.

Cam așa se pune problema cu “eu îmi văd interesul”. În momentul în care toată lumea va face asta, societatea va deveni o junglă sau un cerc vicios al răului, reprezentat de interesul suprem al fiecăruia. Brusc, devine legitim eliminarea membrilor neproductivi ai societății, că nu e în interesul nimănui să construim rampe pentru 0,1% dintre cetățeni. Săracii? Eliminați și ei. Grașii? Doar ocupă locuri în spitale cu bolile lor. De ce ar fi în interesul medicilor să îi trateze? Că doar n-o să îi facă bine. Bătrânii? Cei care au mașini mai noi decât noi?

interes

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

41 comentarii

  1. Tragedy of the commons.

    00
  2. NOU
    #2

    și uite așa, fara sa vrei, ajungi la doctrina marxist leninista.. Cam de la aceleași idei au pornit Castro si Che “la revolucion cubana”..
    Urmarile le stim.

    00
    • Da Vali, orice tentativa de empatie se numeste comunism.

      00
    • Urmarea a fost mai multe drepturi și stat social în țările dezvoltate, de frica revoluțiilor comuniste. Adică vestul ăla de după al doilea război mondial la standardul căruia vor toți să ajungă.
      Și nu poți să spui că nu au fost și chestii bune la cuba comunistă. Creștere mica a populației (că nu mai stau atât după ideile alea catolice), populație educata, criminalitate mica…normal că în Europa de Vest s-a ajuns la astea fara regim comunist, dar daca te uiți la țările din jurul Cubei , altele decât SUA…

      00
  3. Nu, tot interesul meu e ca societatea sa nu fie o jungla. Nu e o problema cu urmarea interesului, problema e ca multi nu realizeaza ce e in interesul lor.

    00
    • Bine spus, Radu!

      Multi sunt prea batuti in cap sa vada mai mult de farfuria de sub nas.

      Daca nu esti om sa iti pese de cei din jur, macar ai putina minte sa iti dai seama ca daca in jurul tau sunt destui oameni care au probleme mai devreme sau mai tarziu te vor afecta si pe tine. Acest lucru nu se aplica doar daca esti la un nivel gen milionar sau si mai si.

      Pe vremea Babilonului, era in interesul fiecaruia din cetate ca tuturor sa le mearga bine, astfel se strangeau mai multi bani pentru intarirea zidurilor cetatii si astfel erau sanse cat mai mici sa fie ocupati si facuti sclavi.

      Dar asta se intampla acum mult timp!

      00
    • Dap, oamenii sunt idioti, las’ ca le zicem noi care e interesul lor!
      Facebook, filme cu pisici adorabile, stiri cu PSD, cresc pensiile, e totul bine!

      00
    • @Radu, interesul e o chestiune personală și fiecare om conștient, responsabil din punct de vedere juridic știe care e interesul lui pe termen scurt. Aaa, că își urmează acum interesul și peste un an plânge pe la colțuri, că interesul s-a dovedit prost, e lecția pe care suntem obligați să o învățăm cu toții. Unii mai repede, alții mai greu, după posibilitățile intelectuale.

      00
  4. Mica corectie – nu va deveni, ci a devenit deja o jungla, cam in toate tarile civilizate si pe toate temele posibile. Global warming – hopa, nu mai exista in SUA ca implica niste cheltuieli, salarii corecte, apaptate la inflatie, la performanta ( in toata lumea, nu doar RO)- nu le putem creste, ca pierdem din profit si in schimb pui un CEO care sa ia bonus daca tine cheltuielile sub un anumit prag si lista poate continua spre nesfarsit. Omenirea se ghideaza doar dupa bani si profit, de parca acestea tin loc de planeta, pe care o distrugem si semenii nostrii pe care-i distrugem, dar traiasca clipa, fuck the future ;) !!!

    00
    • Global warming este o sarlatanie de sifonat miliarde de dolari, euro si monede boțvaneze.

      00
    • Corect, global warning este o sarlatanie. Cineva are interes sa faca bani. Si face pe spinarea celor care cred ca daca nu platesc, va fi naspa. Dar si astia platesc din interes, adevarat unii sunt fortati sa plateasca.

      In principiu, reglare de interese.

      00
    • subscriu la faptul ca Romania e o jungla penala.

      00
  5. „În momentul în care toată lumea va face asta” aaa, nu stiu cum sa iti zic, dar cel putin in Romania suntem acolo de ceva timp, in lume companiile mari sunt acolo de mult timp.

    00
  6. Nu stiu unde sa las asta.. In caz ca a urmarit cineva serialul Stranger Things, nu vedeti niste similaritati in clipul asta de la Hornbach? Ei zic ca cica nu, eu zic ca da.

    https://www.youtube.com/watch?v=BSISFGwA3DA

    00
  7. Ca de ex interesul fakebook-ului, $. Toti se dau acum de ceasul mortii: cum dom’le sa n-ai grija de datele mele personale?!? Adica nea Zucker era in business din pur altruism, crestinism maica :) Normal ca banutul era interesul primordial. Exact la fel cum toti trepadusii Hollywood se prefac surprinsi si da-i si lupta cu kkturi #metoo. Normal ca existau (si inca mai sunt no pb) practici nu tocmai ortodoxe de a face business. La fel si cu fb: #fbtoo.

    00
    • Perfect de acord. Banii sunt de baza, fie ca pentru hollywood sau fb sau politica. Daca cineva isi imagineaza ca Trump e acolo pentru US si nu sa profite maxim, e idiot.

      00
    • @Giani: Da. Cred ca la inceput interesul lui Trump a fost sa-si faca reclama, sa apara numele lui peste tot. Dupa ce-a ajuns nominalizatul republicanilor probabil a fost doar de Gica-contra, sa o invinga pe Hillary. Pun pariu ca nici el nu credea ca o sa castige.

      Dar per total e vb tot de nume, faima, putere. Adica tot $.

      00
    • Corect, nu voia sa castige ci doar sa isi faca reclama. Dar nu cred ca are nimic cu Hillary, in ciuda atacurilor (pe care le face pentru ca merg la votantii lui). Problema lui e cu Obama, de la correspondents dinner cand l-a luat la misto.
      Nu credea ca o sa castige dar, odata ajuns acolo, e evident ca isi foloseste pozitia ca sa isi creasca averea. N-am nici o problema cu asta (ca nu il platesc din taxele mele), dar sa nu ne prefacem ca nu e asa.

      00
    • Nici eu nu platesc, thank you! :) Dar am prieteni in US care-s f fericiti cu noua lui lege de taxe. Indiferent care-s interesele lui personale, omul de rand a castigat si castiga mai mult. Plus, exista un sentiment general pozitiv, deja se vede/simte o schimbare in bine. O fi interesul lui banul, da. Plus, probabil sa iasa basma curata cu toate gagicile tip Stormy Daniels etc. Dar mi se rupe.

      00
    • Si tocmai chestia asta ne intoarce la subiectul articolului. Prietenii tai sunt bucurosi ca platesc mai putin (desi avand in vedere cum sunt facute reducerile de taxe, nu prea i-as numi „de rand”), dar asta vine cu un anumit cost pentru societate. Taierile alea de taxe inseamna bani mai putini la anumite chestii, care duc la inrautatirea unor situatii pentru unii oameni. Si pana la urma si pe prietenii tai o sa ii afecteze, desi intr-o mai mica masura.

      Stateam anul trecut de vorba cu un coleg din US, intr-o deplasare. Baiat destept. Imi povestea despre cum plateste el 1500 USD in plus pe an pt healthcare, din cauza lui Obama. Asta pentru ca are probleme de sanatate si ii trebuie o gramada de medicamente. L-am intrebat daca, cu problemele lui de sanatate si in caz ca isi pierdea job-ul si asigurarea actuala si daca Obamacare nu ar exista, l-ar mai accepta vreo companie de asigurari. Mi-a zis ca nu. Preexisting condition. Oh well..

      Nu ma intelege gresit, mie imi convine faptul ca Trump e presedinte. Chiar sper sa intoarca toate chestiile facute de Obama, in special ACA (cred ca Europa profita de pe urma sistemului de sanatate american si as vrea sa ramana asa). Si sa-si faca de cap 8 ani daca se poate. Cred ca lumea are nevoie de sutul asta in cur.

      00
    • @Giani: Pacat ca nu pot sa pun decat un singur like la ult comment (cu sutul in kr)! :) Pt ca exact asta ii trebuie Vestului. Sa se trezeasca naibii din panta pe care coboara de ani buni, spre un socialism preaspalat si politic corect. Trump e un panglicar, e pe dinafara cu multe chestii, un magar mincinos si un marlan de anvergura. Dar ca le sparge miutele la elitisti/hipsteri, la toti barosanii care mana-n mana cu media manipuleaza si exploateaza amaratii platitori de taxe – RESPECT!

      00
    • Cu chestia asta nu sunt de acord. Consider ca nivelul de protectie sociala din Vest (cu exceptia US) este bun si trebuie mentinut. Cand vine vorba de political correctness, asta se imparte in doua domenii: majoritatea situatiilor sunt pur si simplu lucruri de bun simt si o mica parte (dar foarte vizibila in presa) e reprezentata de exagerari ale unor idioti vocali.
      Nu, sutul in cur e pentru Europa si pentru restul tarilor din Vest, care au devenit prea dependente de US. Europa are nevoie sa intareasca uniunea si sa dezvolte o armata proprie, plus intarirea relatiilor comerciale cu China. Sunt cateva ocazii aici, create de faptul ca Trump e fundamental un idiot, pe care Europa nu are voie sa le rateze.

      00
    • @Giani: I respectfully disagree :) Uite exemplu ca political correctness e o tumoare mult mai mare decat se crede:

      https://townhall.com/tipsheet/cortneyobrien/2018/03/22/student-allowed-to-return-to-school-after-telling-teacher-there-are-only-two-genders-n2462819

      Deci n-ai voie sa ai alte pareri decat profesorul, acu’ le trebe un „expert” in 1st Amendment sa fie in clasa! :)

      00
    • De acord, chestia asta e exagerata (cel putin pentru starea actuala a societatii).
      Dar political correctness nu e doar asta. Political correctness inseamna inclusiv sa nu strigi „nigger” pe strada. Sau sa nu ii dai o palma femeii ca nu ti-a incalzit bine ciorba. Sau sa nu te futa grija cand doi poponari vor sa se insoare. Inseamna pur si simplu sa intelegi ca exista si alti oameni cu alte probleme si puncte de vedere decat tine si ca ar fi ok sa beneficieze si ei de aceleasi drepturi ca tine.
      Political correctness, atata timp cat mentine niste limite, e ok. Dar, ca in mai toate lucrurile care se intampla in US, exista si o minoritate care trage de rahatul asta peste nivelul pe care il poate accepta societatea.

      00
  8. In momentul de fata, lumea asa functioneaza. Fiecare isi vede interesul. Cine sustine altceva merge in directia ipocriziei.

    00
  9. Cum era aia cu „satul romanesc trebuie sa moara”?

    00
  10. La nivel privat/personal mi se pare in regula sa iti urmaresti “interesul”. Cred ca termenul e usor simplist si generalizat. Interesul fiecaruia tine de emotii(intensitatea sau lipsa lor), educatie, nivel financiar, etc. La nivel macro, avem statul care ar trebui sa reglementeze diverse – cum ai dat tu exemplul cu accesul pt persoanele cu dizabilitati.

    00
    • Tine de egoism, atat. Emotiile sunt dupa. Apoi cred ca statul reglementeaza ce vrea majoritatea. Daca majoritatea vrea o masina mai buna vs. 0,1% handicapati. Atunci handicapatii vor avea o viata scurta si dureroasa.

      00
  11. Eu mai cred ca este si ideea de „zero-sum game” : pentru ca eu sa castig , altii trebuie sa piarda, si daca reusesc sa ii fac pe altii sa piarda, sigur o sa castig eu ceva.

    00
  12. Trebuie sa traiesti si sa gandesti ca un leu nu ca o antilopa ca sa fie bine si sa nu fie rau.
    Daca te multumesti cu putin sau nu lupti pentru tot si orice atunci vei si trai si vei sarac.
    E filozofia care noi, cititorii acestui blog cu venituri de peste 2k euro lunar in Romania o stim si in spiritu careia traim, nu-i asa-i baieti(si fete)?

    00
  13. Unde si cam care ar fi totusi linia intre a-ti urma propriul interes si a urma interesul pentru binele comun? Sau cine ar trebui sa dicteze unde e linia?

    Adica e interesul meu ca firma pentru care lucrez sa castige bani (si eu cassuedejd prin ea) si e interesul pentru binele comun ca firma la care lucrez sau pe care o conduc sa fie legala si sa plateasca taxe pe profit, etc.. Si totul e bine si frumos pana cand astea doua interese nu se bat cap in cap.. Caz in care toti vom alege sa ne vedem interesul propriu..

    E interesul meu ca eu sa am un venit cat mai bun.. E interes comun ca pentru aceeasi munca, facuta la acelasi nivel si calitate, toti sa avem venituri egale.. Daca „venituri egale” inseamna pentru mine venituri mai mici, ghici ce o sa aleg (si ce ar alege toata lumea)

    Sau hai sa luam interesele la nivel de tara… Elvetia, de exemplu, e exemplu pozitiv sau negativ la cum si-a urmat interesul ei (la nivel de tara)? Dar Irlanda? Sau Monaco? E rau oare sa oferi un nivel de trai ridicat propriilor cetateni ignorand repercusiunile asupra altor cetateni?

    Si exemplele pot continua… de asta mi se pare foarte greu de spus cand e si cand nu e corect ca sa-ti urmezi interesul;

    00
  14. :) bai.. cred ca e cel mai bun articol al tău.
    Nu înțeleg de ce comentatorii de mai sus o dau în chestii de comunism.
    N-au înțeles nimic dar probabil ca nu e în interesul lor.

    00
  15. Interesul speciei e sa nu aiba exemplare de calitate scazuta, care tin specia pe loc cu genele lor defecte/mutate. Eugenie, eliminarea genelor recesive. Restul intereselor dispar singure.

    00
    • Interesul speciei e sa aiba cat mai multa varietate genetica, pentru a se adapta la schimbari neprevazute. O mutatie care e considerata un defect acum, poate fi un avantaj evolutionar in alt context.

      00
    • Da domnu’ Mucea, e absolut ok sa facem copii cu hemofilie, epilepsie, acromatopsie, chestii din astea care vor fi avantaj evolutionar in 2063, cand va fi primul contact cu vulcanienii. Bolile mentionate de mine sunt sunt varietate genetica, din pacate, ci doar o povara biologica. Varietatea genetica se pastreaza scotand chestii care sunt boli acum si vor fi boli si peste 100 de ani.

      00
    • Vrei sa zici ca numarul total al bolnavilor de hemofilie, epilepsie, acromatopsie (etc) reprezinta o amenintare la adresa supravietuirii speciei? Sesizezi cumva o scadere a populatiei cauzata de boli genetice?

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)