Investigațiile Rise Project cu Dragnea…

Oamenii de la Rise fac o treabă bună cu investigațiile jurnalistice, fiind printre puținii care se mai ocupă cu acest stil jurnalistic deloc ușor sau profitabil.

Problema cu investigațiile cu Dragnea e că o ard aiurea și nu reușesc să facă o legătură clară între el și bani. OK, i-a vândut un hotel unuia cu care a fost coleg de bancă și ăla l-a invitat la domeniul lui de la Fortaleza. Da, suspect, da, evident dubios, dar nu există o legătură directă. OK, statul a dat niște terenuri unor prieteni de-ai lui, dar, din nou, nu există nici o legătură directă.

Ori, mi se pare ok ca la un moment dat omul să se sature și să explodeze. Bă, m-ați căutat peste tot, nu am făcut nimic, asta e, plimbați în pana mea ursul!

Pe de altă parte, un procuror isteț ar putea începe un dosar simplu. De unde are ăsta bani de ditai vila? Cu ce bani a cumpărat fi-su fermă de porci și 12 mașini, când el n-are nici un venit?! Îl chemi să declare din astea, ăsta n-are cum justifica, le confiști și îi mai dai o condamnare. Acum, repede, până nu primește vreo moștenire de la vreo mătușă Tamara.

Hai, că ăsta n-a avut ce diurnă să economisească, precum infractorul condamnat Voiculescu.

 

film-fury

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

42 comentarii

  1. e investigatie nu rechizitoriu , oricum sunt toti niste sfinti …

    00
  2. Plm., eu ma lupt, fara succes (pana acum), cu Primaria sa vina sa-i ridice unuia camioanele rusesti model 1944 de pe domeniul public, si tu vrei sa vina un procuror sa se ia de bosul cel mare? :D

    00
    • dă-i foc. atunci o să vină.

    • Am facut reclamatii cu numele real. That ship’s sailed.

      00
    • pentru o sumă modică, tu pleci în concediu și se rezolvă :D

    • Mama, mama, ce guest post as scrie! Tocmai mi-a venit raspuns de la Primarie, referitor la consumurile mincinoase de apa, declarate de locatari. 100 de metri cubi pierderi, in fiecare luna, la bloc P+4, cu o singura scara, popendulat in majoritate de pensionari, pentru ca Admin. nu vrea sa-si miste curul sa verifice apometrele.

      In alta ordine de idei, daca ii cauti pe net, sunt toti prieteni: directorul de la Gospodarire Urbana (aia care ar trebui sa ridice rable, si masini parcate aiurea) – PSD-ist, directoarea de la Comunicare Relatii Publice din Primarie, care incearca sa ma convinga sa renunt la cererea de audienta la Primar, nevasta Primarului (PNL) etc. etc. Daca mai caut, cred ca ii gasesc si pe aia care au falimentat societatea de transport in comun, si pe aia de la „Hale si Piete”.

      Vezi de ce „O scrisoare pierduta” era despre Ploiesti? :D

      Last, but not least. Nevasta Primarului lucreaza la Curtea de Apel. Ala cu camioanele pe domeniul public, se spune ca nevasta-sa e judecator (or some shit), la Curtea de Apel, iar el ar fi un fost securist. Capisci?

      00
    • scrie, nu te trage pe cur.

    • @Vali Petcu: „in concediu pentru o suma modica”. Adica asa se numeste o „vizita” la tine in beci mai nou? Apropos, mai ai loc acolo, mai ai loc?

      00
    • lumea e foarte liniștită acolo, e răcoare, nu fac zgomot mult :D

    • Scriu, scriu. In 2-3 zile e gata.

      00
    • @ Leo ia-ti un sysadmin ca ala le verifica remote. :)

      00
    • @zoso

      nah, n-o sa devenim o tara cu reglari de conturi pentru atata lucru

      00
    • Leo, tu stai in Ploiesti, lângă Mediurg?

      00
    • Primaria se ia de cei care incearca sa faca ceva; fiindca de acolo se scot spagi! Ai o casa care sta sa cada de pica bucati pe trotuar? nu-i bai!
      Vrei in schimb sa-ti jugravesti fatada sau sa iti reconsolidezi gardul? pfai de mine! Autorizatii peste autorizatii, memorii, adrese, etc… daca nu, dosar penal (vali are ceva experienta)…

      00
    • @eddy – Urmeaza apometre cu citire la distanta. Mai nou am inceput sa platesc intretinerea prin Internet Banking. Cu chitantele sa vad cum fac.

      Altfel, politele de asigurare imi vin pe mail, de la brokerul din Bucuresti, deci nu mai trebuie sa bat drumul pana acolo. Sa vad la preschimbarea permisului cum fac, sa platesc taxa, sau taxele online. Nu cred ca mai e ceva ce nu platesc online. Din pacate, restul Ploiestiului (al treilea oras din lume ca viteza a Internetului, dupa Hong Kong si Singapore; Bucuresti e pe locul 9) inca n-a iesit din epoca de piatra.
      Inca ma mai doare sufletul ca am plecat din Bucuresti, dar mai fac un drum pana la Universitate, la ora de varf, si imi trece.

      00
    • @Filip – Nu chiar acolo, dar in zona. De ce?

      00
    • Nu-mi vine sa cred ca exista pe fata pamantului niste retarzi care au votat cu minus, la comentariile mele de mai sus. Ce ati votat cu minus? Ca nu vreau sa ma las furat, sau ce?

      00
    • @Leo, nu toți cei care lucrează la ”Curtea de apel” sunt judecători, așa cum nici nu toți cei care lucrează în poliție sunt polițiști.
      Chitanțe nu îți va elibera nimeni câtă vreme efectuezi o plată prin bancă. ”Chitanța” este Op-ul și/sau extrasul de cont.

      00
    • @Ovidiu – Stiu. Doamna sotie de Primar este grefier. Duh!
      Corect la faza ci chitanta.

      00
    • @zoso – Bos, unde a disparut Filip ala? E pe bune, sau are ochi albastri?

      00
    • care filip?

    • Ala de mai sus, de ma intreba unde stau. Pare utilizator inregistrat, ca ii vad avatarul ala cu bicicleta.

      00
    • Dupa mai bine de 2 ani de lupte grele cu Gospodarire Urbana, cu Politia Locala, si mai nou cu Primaria, acum, in momentul asta, domnul colectionar isi ridica (unele din rablele) depozitate de 5+ ani pe domeniul public, si pe care bosorogii „noi stam aici de 35 de ani, si aici parcam noi” din zona nu au fost in stare sa le faca duse de acolo. O sa revin cu articol, si cu poze.

      Intre timp, mai am se mi-o sterg de fetzele alora de pe Ai Parcat Ca un Bou Brasov, care m-au balacarit cand m-am luat de ei ca in Brasov nu mai ai loc nicaieri sa pui o masina, dar ei parcheaza unde vrea peleul lor in Ploiesti, iar ei mi-au ras in nas ca „da’ cine vine la Ploiesti?”. Am un Q7, cu numere rosii de BV, cu avariile puse, parcat pe 2 locuri de handicapati, la Carrefour Ploiesti.

      00
    • Leo, calm down. Am ochii negri. Dar am indignat. De cercetas.
      Te întrebam unde stai, pt ca pe strada Clementei, în Ploiești, unde se află și Mediurgul, se află mai multe camioane care seamana cu cele despre care povestești si tu.

      00
    • @Filip – I had to ask. Da, este vorba despre cele de pe Clementei. Nu stau acolo, dar trec periodic.
      Tu in schimb, daca stai, poate pui si tu mana si mai faci o sesizare ceva, catre Primarie, si catre SGU, ca asa singur, merge destul de greu.
      Sa vezi in seara asta cum au parcat baietii de la blocul de vizavi, pe locul eliberat de ditamai rulota. Decat ca nu stiu cui se datoreaza eliberarea locului. Ticalosul ala a mutat doar rulota si doua dintre rablele vechi. A avut insa grija, dupa ce a curatat locul de serpi, sa-si parcheze alte doua masini. Dar nici eu nu ma las. O sa reclam municipalitatea si la Ombudsman, daca este nevoie, ca sa le taie accesul la fonduri europene. Sa vedem daca asa, stransi de coaie se misca mai cu spor, sa aplice legea.

      00
    • Apropo de Mediurg: mai la vale, pe aceeasi strada, au un garaj imens, dar in aer liber. Recent, au asfaltat o treime din el, un parcheaza bosulenii. Pe restul de 2/3 sunt parcate ambulantele, iar suprafara de de pamant/praf din ala galbui. Cand ploua, ambulantele alea aduc tot noroiul in strada.
      Cand bate vantul, ridica tot praful ala de pe 5 hectare de curte, si il aduce in casele celor care locuiesc pe o raza de 5 strazi. Eu numesc asta nesimtire. Altii poate le iau apararea si spun ca nu-si dau seama.
      Daca ma duc la Primarie, or sa spuna: iar a venit asta! Iar face reclamatii! Sau mai rau: ce sa le facem noi?
      Pricepi cam in ce tara traim?

      Un alt exemplu (din multe): vulcanizare autorizata sa functioneze, fara sa aiba spatiu pentru clienti, si masinile lor. Repet: vulcanizare! Cum crezi ca au luat astia autorizatie de la Primarie?
      https://www.facebook.com/212703625893444/photos/a.212704159226724.1073741827.212703625893444/212704139226726/?type=1&theater

      00
  3. Nu cred ca este legal/procedural ca un procuror sa se autosesizeze si sa inceapa o ancheta.
    Cred ca trebuie un denunt, facut pe persoana fizica:
    https://www.pna.ro/sesizare.xhtml

    Are cineva OO sa reclame?

    00
  4. Mai au si moldovenii de la Rise articole interesante. Rise-ul de care zici tu, romanescul, ofera articole nu doar despre Dragnea, care merita citite.

    00
  5. off-topic: Filmarile alea ale tale de pe youtube sunt idn beciul casei tale?

    00
  6. „o ard aiurea și nu reușesc să facă o legătură clară între el și bani”

    Pai nici macar nu pornesti o investigatie daca nu ai de la inceput indicii clare ca ala a facut ceva penal. Indiciile penale nu se cauta cu lumanarea,i alea tre sa existe de la bun inceputul investigatiei jurnalistice. Dar poate ca baietii rice project sunt inca la nivel de amatori

    00
  7. „Ori, mi se pare ok ca la un moment dat ” …
    OR, ffs, este „Or, mi se pare ok”.

    Heil Grammar!

    00
  8. Firmele cu actiuni la purtator ar fi problema. Asa e TelDrum- nu stii cine e actionar. Chiar tu ai dat articolul cu donatia de masina de la nepot pt Dragnea. Oua ar trebui sa aiba ANAF. Cum i-a luat pe manelisti sa-l intrebe si pe el de sanatate. Gen Al Capone. Dar…cine pune seful de la ANAF ghici ciuperca?

    00
    • Cine i-a luat pe manelisti? Inafara de agentii vamali din USA care i-au confiscat banii lui salam ca nu le putea dovedi provenienta. Nu am auzit de altceva concret.

      Si da, se pare ca Dragnea se intelege bine cu orice premier care nu se ia de seful ANAF.

      00
  9. Bogdan Nicolae Stan (42 de ani) a absolvit ASE, Facultatea de Finante (1998) si Facultatea de Drept a Universitatii Ecologice (2011), precum si un master in Management Public la ASE. Asta este exact la fel de prost ca si pudelul fost sot protejat de Olguta si platit cu 13 k de euroi. Pai pe astia se pisa cu bolta stagiarul din departamentul juridic, taxe fiscalitate etc din orice multinationala.

    00
  10. NOU
    #39

    Problema este destul de slimpa, te duci frumos si verifici declaratiile fiscale ale lui Dragnea&familia sa zicem in ultimii 15 ani si vezi acolo frumos ce a facut.Daca a fost onest si a facut afaceri legale cu impozite platite este ok si mergi la urmatorul politician.Daca in schimb nu gasesti nimic sau gasesti nereguli il arestezi pur si simplu, fara comentarii fara tam tam si ai terminat problema.

    00
  11. Hai ca si pe Nastase l-au bagat la bulau pentru un mizilic. Le este frica sa se ia de cei aflati la putere, nu ai vazut ca nimeni din PSD nu a miscat in fata lui când a venit vorba sa-l dea jos pe Grindeanu ? Nu a luat pozitie nimeni din PSD cand au fost instaurati aceeasi ministri ? Doar Chirica de la Iasi a marait ceva, restul tac ca mortul in păpușoi.
    Opozitia nu exista, nu are puterea sa facă valuri. Asta e Romania, după 50 de ani de comunism nu ne-am învățat minte ca nu e bine sa dai putere unui singur om.

    00
  12. @Leo: nu e nevoie de ochi albastri ca sa stii de camioanele parcate pe Clementei colt cu intr. Caminelor :D

    00
  13. https://www.facebook.com/RiseProjectRo/photos/a.652496908175598.1073741834.207482172677076/1400371073388174/?type=3

    Iha, s-a suparat rau Dragnea pe ei. Speram sa nu-i ingroape cu vreo chicita legislativa pana se autosezizeaza vreun procuror de la DNA sau din Brazilia sa-l salte pe Dragnea :D

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile