Așa spune Președintele Curții de Conturi, Nea Nicu Văcăroiu:
"Va dau un exemplu de saptamana trecuta, pe care l-am discutat in plenul Curtii, la o comuna se fura 800.000 din impozitele si taxele locale preluate de la cetateni. (…) Cazuri din acestea avem unul sau doua pe saptamana. Nu este o treaba izolata (..) In 80% din astfel de cazuri in 24 de ore se aduc banii inapoi, dar furtul tot furt este", a afirmat Vacaroiu.
Hai să zicem că nu fură singur, trebuie să dea și la secretară, și la contabilă, și la paznic, și la consilieri și tot așa, dar la final tot îi rămân 100.000€ pe an.
De asta se bagă oamenii în politică. Pentru că pot scoate 100.000€ pe an. De asta vor legi mai relaxate pentru furt și corupție, ca să nu mai stea cu frică. Iar 100.000€ pe an sunt bani buni când stai în fundul lumii. De aia vedeți la oraș atâția puți de țărăneți cu bani și mașini pe care nu și le pot explica.
Mi-aduc aminte de primarul din satul bunicilor, undeva în Giurgiu. După doi ani de condus comuna și-a tras o vilă cu etaj cu veceu în curte, că nu exista canalizare sau apă. După încă două mandate în care n-a făcut nimic pentru comună, a trebuit să vină domnul Liviu Dragnea să asfalteze prin comună ca să aibă ăla micu, Ștefan, cum să meargă tare cu mașinile alea pe care i le cumpărase tati din banii furați, ca să existe asfalt nou. După care a fost dat la o parte de unul la fel ca el, dar care a mai pus o canalizare, a mai tras o apă, a mai asfaltat patru ulițe.
„De asta se bagă oamenii în politică. Pentru că pot scoate 100.000€ pe an.”
Înțeleg generalizarea asta datorită contextului, dar dacă continuăm cu asemenea prejudecăți e posibil să-i pierdem și pe cei care ar fi intrat în politică cu gânduri curate.
Hahahahahahahahahahahahahaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Cu ganduri curate or fi intrat multi, dar s-au „vindecat” pe parcurs.
Eu sunt unul care ar fi intrat în politica cu mințile curate.
Apoi as fi ieșit pe ușa din dos cu buzunarele pline.
Pentru ca nu poti schimba singur, nimic. Cum sa mergi împotriva valului? Te-ar manca ceilalți de viu. Asa ca mai bine cu buzunarele pline.
Uimitor ce pot face o virgula si un spatiu. Ce ai vrut tu de fapt sa spui era „cu ganduri, cu rate”, asa-i?
Cred că e sarcasm, nu pierdem nimic, nu a intrat nimeni în politică cu gânduri curate.
Să înțeleg că nu-i pasă nimănui de a avea politicieni curați, dar ne e ciudă că fură ai noștri.
No bine si acuma care-i faza? Ce-i de facut? Noi astia tineri muncitori si platitori de taxe? Ii de iesit in strada? Se pare ca nu ii cea mai buna solutie, peste un timp iar fura. Ii de plecat din tara? Stii vorba aia „tradatorilor de neam si tara mars afara”
Ce mai ramane?
Mergi la vot cand trebuie, nu la munte la schi. Dupa, s-ar putea sa nu mai trebuiasca sa iesi in strada.
Ai dreptate doar ca mergi la vot daca ai avea ce alege.
E frumoasa asta cu mergi la vot ca sa fie bine si sa nu fie rau. Dar vorba aia, eu cu cine votez?
Arata-mi si mie politicianul ala care n-ar face la fel si care n-are in spatele lui o turma de guvizi rapace, gata sa-si umple burtile. Eu inca nu l-am gasit. Hai, uite, sa nu fiu rau, primarul de Oradea parca misca ceva si pare sa fie ceva de capul lui.
@Nicolae
Mentalitate gen Mircea Badea. Votezi UDMR si le scazi procentajul PSD-ului incat sa nu mai faca majoritate. Intelegi acum importanta votului?
@Unu’: m-ai spart! No, sa-ti dea atunci Dumnezeu sa te guverneze UDMR-ul.
@Unu’ eu inteleg ce spui. da chiar merita sa votezi asa? adica daca nu ies aia si ies astia ii mai bine ca nu se fura? stiu ca pare ciudat nu toti sunt la fel!
100.000 euro pe an sunt bani buni si cand stai la Londra, nu in fundul lumii. Doar zic.
Diferenta e ca in cucuietii de deal esti interlop la banii aia, pe cand in londra esti doar patura de sus a clasei de mijloc.
Patura de sus? Ahahaha
Pai nu-i nici macar tot avansul la o casa/apartament ca lumea dintr-o zona popendulata de mijlocul clasei de mijloc
@m esti sigur de ce zici?
What is the average wage in London?
The median average UK salary is currently £27,531 while the City of London is the highest-earning region, boasting an average salary of £48,023. This means the average City of London resident earns almost double what the average UK resident earns in a year.Nov 18, 2015
Deci pe an da?
Bun, nu ii mare bai ca se sifoneaza, ca in mod cert se sifoneaza si pe downing street (a se vedea al batran a lu David), vorba lu zoso, problema e ca la noi se sifoneaza 90% si la ei numa 2-3%.
Primarii, care de altfel sunt ultrareligiosi, ultraortodoxi si aparatori ai valorilor traditionale. Daca mergi la ei in birou sau acasa cade peretele de atata icoane atarnate si cruci, tin post si tot tacamul…
Stiu o comună unde primarul are asociație agricolă și munceste cam 2000 de hectare. Unele au fost luate cu vorba buna, altele cumparate, altele prin metode specifice și unele nu se știu cui aparțin, sau sunt în litigiu, dar primarul munceste tot câmpul, pe sote mari, și face tot posibilul pentru a nu returna pământul proprietarilor de drept, el având acces la toate actele din primărie.
Pe un hectar se scot cam 5 tone de grâu, iar o tonă costă 200 de euro. Acum faceți voi calculul cam cât bagă în buzunar primarul nostru în fiecare an!
Idioti ca tine ar fi in stare sa il bage la puscarie si pe un om care lucreaza pamantul (care altfel ar sta in paragina) si obtine niste venituri cat se poate de licite, doar pentru ca e primar si „sigur face el niste combinatii”.
Apuca-te si tu sa cultivi grau sau orice altceva. Mergi in orice sat sa vezi ca taranii abia asteapta sa iti dea pamantul si ei sa stea si sa primeasca ceva de pe urma lui. Atunci o sa vezi diferenta intre a o arde aiurea pe net si a face ceva in lumea reala.
170.000€ pe hartie sau ………
Acum intaleg de ce primarita din Chinteni numara banii din sertarul casieritei, credeam ca doar vrea sa supravizeze activitatea ei, ca bun ordonator principal de credite.
Nu prea avem cum sa scapam de ei. Oamenii aia pana la urma sunt votati. Votul unui om normal este egal cu votul unui bautor de Mona. Oamenii normali sunt scarbiti de politica, fanii Mona sunt usor de cumparat cu cativa mici si o bere, eventual un kg de faina sau o tigaie.