Topor pentru despicat lemne Strend Pro GSA1002

Pentru că cerere mare și iarnă grea, metrul de lemn a ajuns la 400 lei în unele locuri. Tata a cumpăra câțiva metri și s-a pus pe spart, prilej pentru fiul lui favorit să îi facă un cadou dubios.

Un topor pentru despicat lemne Strend Pro GSA1002, cu coada de fibră de sticlă.

Pentru că de fiecare dată când cumperi cuiva un topor galben, cu coada care nu e de lemn, se va uita ciudat la el (pe emag mai exista un Joka cu coadă de lemn, dar nu era pe stoc și coada aia nu avea un opritor la capăt).

Primele impresii, după ce a lucrat cu el două zile:

  • greutate 2 kilograme, ergonomia e bună, e bine balansat.
  • coada este din fibră de sticlă, dar partea de jos a cozii este acoperită de cauciuc, pentru a nu scăpa din mână.
  • nu rămâne blocat în lemn, ca topoarele clasice (țineți minte că toporul de despicat lemne din Muntenia e relativ prost, nu s-a auzit de topor din ăsta cu mijlocul lat, acolo toporul trebuie să fie subțire și ascuțit, pentru a despica lemnul de sus până jos dintr-o lovitură, iar dacă întâlnește un nod, rămâne blocat).
  • este ascuțit cât trebuie, adică nu foarte ascuțit, dar destul cât să despice orice lemn, sper să nu îi dea prin cap să încerce să îl ascută mai tare.

Sunt curios dacă rezistă 2 sau 5 ani.

Cum se lucrează cu el vedeți aici.

Preț: 66 lei.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

33 comentarii

  1. Stiu ca avem in general alte probleme, dar de cand a venit iarna poluarea a crescut vertiginos si implicit riscul de cancer. Pe strazile principale la ore de trafic nu se mai poate merge fara un filtru de aer, iar diagnosticul de „cancer” la romani a crescut an de an. [0]
    Acum intrebare: Gandit vreodata cat CO2 aruncam in aer prin arderea de lemne?
    Un sistem mai primitiv, mai putin eficient si mai poluant decat ars lemne nu cred ca exista.

    Intreb asta deoarece unii deja si-au pus sisteme de baterii si eoliene in curti in timp ce noi discutam cat e metru cub de lemne si cum au crescut mortii de cancer in Ro. de la 4000/an in 2008 la 50k/an in 2015.

    Raspuns: Nimic nu e mai rau decat ars lemne. Benzina, diesel, pana si carbune? Mai „sanatoase” de ars decat lemnul. [1]

    [0] https://www.descopera.ro/dnews/12014799-cate-cazuri-de-cancer-se-inregistreaza-in-fiecare-an-in-romania-si-care-este-riscul-de-a-suferi-de-aceasta-afectiune
    [1] https://www.volker-quaschning.de/datserv/CO2-spez/index_e.php

    00
    • Uite, dacă nu erai prost te interesai cam cât costă sistemele ‘de eoliene’, fotocelule solare și ce mai vrei tu, cât și cum compensează statul, cum te poți lega la insrastructura națională și cum poți vărsa și recăpăta energie din ea și alte detalii ‘nesemnificative’ pentru profani (certificate verzi ftw). În România nu rentează așa ceva decât dacă îți cumperi baterii care să te țină peste iarnă sau peste verile caniculare în care nu adie nimic.
      Dacă cauți niște grafice vei observa că eolienele și panourile solare produc de fapt cea mai scumpă (și pe alocuri și cea mai poluantă) energie. Mulțumit?

      00
    • Poate ca da, poate ca nu. Dar coaste neafumate sa mananci tu.

      00
  2. Desi e cam scump, Vasluiul e de acord cu tine…

    00
  3. Capul tine si 50 de ani. Coada se poate schimba de cate ori e nevoie.

    00
  4. Și eu sunt adeptul sculelor ceva mai ieftine atât timp cât sunt apropiate ca funcționalitate de brandurile cunoscute.
    Un Fiskars similar e de vreo cinci ori mai scump, asta neimplicând și un randament pe măsură.

    00
    • Am fost uimit să văd ce topoare de despicat au unii: https://www.youtube.com/watch?v=wR-7Yy3dgr8

      00
    • Fiskars-ul de care zici tu si pe care il am si eu e superb. X27 depaseste muuuulte topoare de pe piata. Adevarat insa ca nu l-am descoperit pe asta prezentat de Vali pana acum.

      00
    • fiskars alea de despicat (x21 și x27) țin 10 fără probleme. sunt oameni care le au de atâta timp și nu au avut belele cu ele. se găsesc păreri despre ele pe forumurile de topoare (forestryforum.com, de exemplu). ah, că noi la coada continentului avem impresia că plasticul se rupe, da, e adevărat, dacă dai cu toporul în coada toporului fiskars, aceasta se rupe. alții prin zonele civilizate le folosesc.

  5. Din categoria #cumscapidearmacrimei

    00
  6. Se pare ca domnu’ Petcu senior e primul care a beneficiat de ordonanta 13 si se bucura de libertate.

    00
  7. Românii habar nu au că topoarele de spart lemne trebuie să fie așa groase. La noi nici nu se face diferența între toporul normal și cel de spart, de obicei ala de spart e unul normal mai mare. Dar, toporul asta gros e foarte folositor pentru lemne groase, le faci bucăți instant. In plus nu rămâne în lemn înfipt ca cele normale. Pentru lemne care se sparg doar in 2, mai subțiri, e bun și ăla românesc. Da tot suntem în urmă ca unelte față de străini, toporul universal românesc e pe sistemul merge și așa.

    00
    • Eu am vreo 4 tipuri de topoare acasa.

      00
    • Ai incercat sa spargi un lemn de poiana, nu de padure, sa zicem salcam sa stejar mai uscat cu un topor ? Ia incearca sa vezi cum nu le faci bucati instant sau cum ramane infipt in lemn. Topor universal romanesc, suntem in uma fata de straini? Geez.

      00
    • Toporul normal fiind cel de dat in cap vecinului. Pentru cazuri speciale, cum ar fi spartul lemnelor se folosesc topoare speciale.

      00
  8. de cand am incalzire geotermala am si uitat cum se crapa lemnele :D zic si eu…

    00
  9. Cel din prima imagine este praştie sau o chestie utilizata la produs aşchii?

    00
  10. Vino si tu cu articole d-astea vara.

    Cu toporul (corect) ai rezolvat-o, acum mai tb sa-i inveti pe romani sa usuce lemnele, adica sa le sparga si lase la uscat 1-2 ani.

    00
  11. NOU
    #24

    De maine tot pala vechi il foloseste…

    00
  12. Mi am rupt si eu spatele cu topoare ascuțite de socrul meu pana sa îmi iau unu de asta. Nu înțelege de ce nu îl ascut. La mine a ținut doar 2 sezoane coada de fibra. A început sa se miște, și apoi s a rupt.

    00
  13. Si o recomandare de toporisca? Nu fiskars ca sunt scartzar :)

    00
  14. Multi dintre voi nu ati spart lemne din alea cu noduri, de bagi pana de despicat si bati cu maiul ori barosul de 10kg de-ti sar ochii.
    Lemne ce vad prin poze si in clipuri video, eu le sparg cu topor de curatat crengi.

    00
  15. update: tata a spart 10 metri de lemne cu el și e maxim încântat.

  16. Tot iti plac uneltele survival, uite aici „the trucker’s friend” (de pe cracked):
    https://www.cracked.com/?utm_campaign=gdpr_redirect

    00
  17. … aici meserie :D

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube