Casa mea: să întreții o casă e scump, nu?

Asta e prima și cea mai frecventă întrebare pe care o aud când spun că mi-am luat casă. Că da, e mai frumos să stai la casa ta, dar și mai scump.

Răspunsul “da, e mai scump” suportă niște nuanțe și niște explicații suplimentare.

Prima notă e că tu, proprietarul, ești singurul responsabil pentru casa ta. Nu e un comitet, nu e administratorul blocului, nu e vecinul de la doi. Ești doar tu. Casa e o oglindă a capacității tale de organizare și a banilor de care dispui pentru a-ți întreține acest bun.

Asta înseamnă că trebuie să fii conștient că orice problemă apărută trebuie rezolvată rapid, pentru că ea produce pagube mai mari pe măsură ce este lăsată să se agraveze. E ca la cangrenă: nu tai degetul acum, s-ar putea ca în 6 luni să tai toată mâna.

 

Și am un exemplu bun de tot: acoperișul. După fiecare ploaie mai serioasă, în special dacă e și cu grindină, urc în pod și inspectez situația. Plăcile de argilă se mai sparg, mai ales că au venerabila vârstă de 120 ani (în acte). Dacă găsesc plăci sparte, la înlocuiesc. Genul ăsta de case au avut proprietari isteți, care nu au turnat un număr finit de plăci, ci au făcut un 10% în plus, ca să aibă fix pentru situații din astea.

Nu e o operație complicată, am o scară mică și în cinci minute am înlocuit 2-3 plăci.

Reversul medaliei îl vedeți mai jos, l-am poza într-o casă pe care o inspectam pentru cumpărare. Proprietarii au lăsat așa și a plouat pe tavan și s-a distrus nu doar tavanul, ci apa s-a infiltrat și în pereți, deci și tencuiala trebuie dată jos, nu doar tavanul înlocuit. Totul de la niște simple plăci de acoperiș.

acoperis-casa-2

Ce veți mai vedea prin oraș sunt case cu plăci de culori diferite sau din tablă. Nu prea contează. Oamenii aceia au fost destul de deștepți să înțeleagă că mai bine arată urât decât să le distrugă casa.

acoperis-casa-1

 

 

Un alt exemplu este burlanul. Priviți ce pagube poate produce un banal burlan lipsă. Vopseaua la fel: dai un strat de vopsea la 10 ani pe porțile de lemn sau de fier și arată bine și sunt protejate de intemperii.


Și mai e ceva. O casă, ca orice alt lucru, se întreține în două moduri: fie cu cârpeli, fie cu materiale bune. Prize de 12 lei, nu de 4 lei. Robineți de 40 lei, nu de 16 lei. Racord la gaze de 30 lei, nu de 8 lei. Și așa mai departe. Pentru că un material bun ține mult mai mult decât unul ieftin.

Fiecare meșter care a venit să îmi lucreze ceva m-a întrebat cum prefer: punem și niște fier în betonul ăsta pe care îl turnăm? punem prize Schneider? punem robineți buni? Toți mi-au prezentat și varianta ieftină și varianta care să mă țină 10 ani fără probleme.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

43 comentarii

  1. Nu ma intereseaza subiectul, vreau doar sa stiu daca azi postezi poze cu gagici?

    00
  2. La burlane, intr-adevar, trebuie sa fii foarte atent, altfel risti sa se declanseze din asa ceva o extorsiune a unui degajament al unei constructii intr-o apa si nu vrei asta…

    00
  3. Racord la gaze 30 de ron? Hm, tre sa discut cu sotul. Luni am schimbat aragazul si la cel nou trebuia alt racord. Mi-a zis ca a dat 80 ron.

    00
  4. Intrebare, ce tencuiala trebuie data jos ? Sunt tanar, n-am experienta si intreb: casa respectiva e facuta din chirpici bazandu-ma pe ceea ce vad, se prinde tencuiala de chirpic? Adica da, folosesti o plasa, nebunie, dar eu vorbesc de pozele de mai sus, ce rezolva daca da tencuiala jos? Tot e chirpicul ud.

    Am avut un mester ce mi-a facut o surpriza, mi-a picat o placa de rigips in hol, cercetand holul am observat ca sunt niste buguri: cred ca a ramas mesterul fara autofilentate si s-a gandit ca banda dubla adeziva e o alternativa buna pentru tavan, ftmm de viata si ploaie.

    00
  5. E scump de intretinut daca e un castel din secolul 19.

    00
  6. -Punem și niște fier în betonul ăsta pe care îl turnăm, nea Zoso?
    -Data viitoare. Azi punem sacii aia cu Elodia.

    00
  7. Prima poza, aia cu igrasia, imi evoca asa ceva
    Sunt bolnav sau asta vede toata lumea?

    00
  8. Am trecut de curând prin experienţa schimbat ţigle pe casă. Pe lângă faptul că trebuia făcută demult şi cine era în zonă nu s-a ocupat la timp dar din fericire nici mult prea târziu cât să fie inutil, pentru mine, orăşeancă get-beget a fost adevărat pansament pe suflet. Să ai un acoperiş făcut sită şi în câteva ore de muncă să fie like new aduce nişte satisfacţii necunoscute nouă ăstora care suntem doar o rotiţă dintr-un mecanism imens şi nu vedem finalitatea concretă a muncii nostre aka corporatriştii.

    00
  9. „Placile de argila” sau „placile de acoperis” se numesc tigle :) …numa zic…

    00
  10. Asta e clar reclamă mascată la https://jysk.ro/

    00
  11. Casa aia verde arata oricum urat. Nici nu mai conteaza ca are tigle de mai multe culori.

    00
  12. Vali ai mei si-au cumparat masina de spalat vase ca asa au vazut pe la neamuri care au venit din Spania(deh cum sa fie mai prejos).A fost folosit odata cand l-au cumparat dupa aia pa sta acolo degeaba :|.Mai bine si-ar fi cumparat o masina de spalat ca Arcticul e vechi are vreo 10 ani si macar ala il folosesc.

    00
    • Eu am masina de spalat vase si il folosesc zilnic sau cel mult la 2 zile. Pana acum nu am auzit pe nimeni care sa aiba masina de spalat vase si sa zica ca l-a cumparat degeaba. Singurii care zic ca e inutila sunt tocmai cei care nu au una.

      00
  13. Eu vreau doar să știu unde găsești tu prize la 4 lei, ca eu am găsit numai de la 11 în sus. Am luat de 11 si m-am chinuit cu ele la montaj, până mi-am pierdut răbdarea și am fost de am cumpărat – gen, prize.
    Dar as fi luat și de 4 dacă găseam :). Ieftin și bun.

    00
  14. Sper ca ai tigle din alea mai mult de 10 % Am cam ajuns la fundul sacului cu inlocuitul. Am constatat ca tiglele din ziua de azi au undeva in jurul a 5 kg placa, fata de vreo 2 kg jumate cele de prin anii 60. Concluzie, acoperis nou din tabla pentru ca structura de rezistenta se pare ca nu permite dublarea greutatii acoperisului…

    00
    • Cam in trei ani tre sa il schimb cu totul. Pana atunci mai am.

    • @connex: Eu cred ca nu compari mere cu mere. Conteaza mult dimensiunea tiglei (exista dimensiuni xxl) cat si materialul.
      Exista tigle din ceramica (siceram, tondach, creaton),
      din beton (bramac), metalica etc.
      Una este o tigla din beton de dimeniuni xxl si alta este o tigla din argila de dimensiuni standard.
      De exemplu tigla tip solzi de la tondach are 1.6 kg per bucata. Cea de pe casa din poza mi se pare ca este echivalentul modelului transilvania, respectiv valahia de la siceram. Are 2,5 kg/bucata.
      DISCLAIMER: Nu fac reclama, nu vand tigla. Sunt doar arhitect.

      00
    • alexcd, multumesc de info, o sa incerc si varianta cu siceram. La vara, oricum trebuie sa schimb tot acoperisul. Mi-ar placea sa raman tot pe tigla ceramica, daca se poate. Strict in cazul meu, din ce spun montatorii, ar fi imposibil cu ce se gaseste pe piata la ora asta.

      00
  15. Apropo de prize, am vazut azi intr-un magazin de bricolaje prize Legrand la 3 lei bucata :) ce-o fi cu ele, or fi bune de ceva?

    https://www.dedeman.ro/bucuresti4/priza-dubla-legrand-kaptika-782113-incastrata-rama-inclusa-contact-de-protectie-alba/p/1024201

    00
    • Am montat anul trecut vreo 3 acolo unde am consumatori destul de mici, par ok pana acum. Dar nu as pune in toata casa sau la consumatori mai mari gen masina de spalat.

      00
  16. Imtotdeauna am apreciat oamenii care au „toate tiglele pe casa”! :)

    00
  17. Numai sa nu înlocuiești țigla cu tabla , ar fi tare păcat la casa ta

    00
  18. Nici nu stiu daca citesti comentarii vechi da m-am gandit sa las un sfat legat de tigla ca tot ziceai ca tre sa o schimbi in ~3 ani. Am fost la un workshop de tigla manuala. Procesul in sine e costisitor de asta f putina lume mai face asa ceva si de calitate. In materie de tigla industriala/manuala, pentru a face un experiment concludent, cumpara vreo 5 tigle din fiecare tip care te intereseaza DE LA PRODUCATORI DIFERITI. Pune fiecare tigla intr-o punga si bag-o la congelator. Scoate-o dupa 2 zile. Asta e un ciclu de inghet. Producatorii iti pot da intre 40 si 15o cicluri. In general is cam 3 zile critice pe an deci iti pot da maxim 50 ani de garantie. Vezi media cand incep tiglele sa se crape si ai obtinut tigla care rezista cel mai bine. Iti va lua ceva timp dar tinand cont ca faci o decizie pentru cel putin 50 de ani, cred ca merita timpul investit. Personal ti-as recomanda Siceram, dar nu ma crede pe cuvant si incearca singur.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)