Mi se pare superb că primesc destul de multe cereri de prietenie pe FB de la studenţi şi absolvenţi ai Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Mă gândesc că studenţii bagă la cap ce le spun profesorii de acolo şi apoi dau cu nasul de lumea reală, care e total diferită de teoria predată de oameni fără rezultate şi fără recunoaştere în online sau în presă.
Plus, o chestie asupra căreia meditez de mult: ştiţi care e cel mai celebru blogger român absolvent de FJSC? Andressa. După ea nu mai e nimeni, toţi bloggerii care scriu bine, mult, frumos şi interesant au făcut cu totul altceva sau ştiau să scrie anterior. Jenant.
In viata conteaza mai mult fondul nativ decat educatia. Oare cati s-au dus la FJSC fiindca nu i-a dus capul sa faca altceva? Ca nu e o facultate care sa iti garanteze un post bine platit ulterior ca sa presupui o concurenta mare, pe baze reale, cu oameni pregatiti din liceu pentru o astfel de cariera – cum se intampla de exemplu cu medicina sau cu IT-ul.
Nu vad legatura, bloggingul e un hobby nu o meserie, nu poti dezvolta o cariera, nu poti urca si nu are nici o legatura cu jurnalismul. Mai mai sa spun ca nici cu stiintele comunicarii. Daca ma uit la tine, cel mai citit blog din tara peste 50 % sau nu spun 70% din articole sunt de fapt stiri preluate din alte surse, prea putine articole documentate adanc ori reportaje, investigatii. Nimic rau in asta, insa poate ca piata nu gusta altceva, poate ca asta vrea, informatii facile si usoare.
Daca te uiti la tv Discovery e pe locul 20 in preferinte iar A3 bat recorduri peste recorduri de audiente. Piata se si educa, insa momentan e destul de clar ce e invatata sa consume.
Nu inteleg de ce un absolvent de asa ceva, unul serios, s-ar apuca de blogging in dorinta a a deveni profesionist comparativ cu o cariera in televizune de exemplu. Ma indoiesc ca sunt mai mult de 20 de bloggeri care castiga peste 1500 de euro pe luna in ro doar din blogging si cred ca sunt peste 200 de joburi in mass media la peste 1500 de euro, asadar de ce sa incerci bloggingul ca si cariera?
Oricum la cati termina nu ar avea loc in domeniu decat foarte greu.
Probabil nu-i intereseaza blogging-ul.
Acum depinde de universitate, caci nu toata lumea se axeaza pe online. Sunt, de exemplu, care termina si se duc direct pe comunicare in institutii europene, administratie publica, ONG-uri…
Plus ca o mare parte dintre universitati ofera facultatea asta sub forma de pseudo-cursuri…
Realitatea e cruda, cat timp sunt studenti trebuie sa-i pupe in cur pe profesori, iar pentru asta trebuie sa faca tot felul de chestii jurnalistice. Poate ca aici intra si categoria „bloguri”. Dupa ce termina facultatea, se complica treaba pentru ca pur si simplu nu gasesc nimic de lucru, totul se face pe pile se se schimba persoana pe care o pupi in cur. In rest, ajungi cel mai probabil un „vanator” de stiri la unul din site-urile de profil. Cu putin noroc poate ajungi la o televziune, dar cazurile acestea sunt rare. Iar salariul e jenant, adeseori pentru 10 ore pe zi sau chiar mai mult.
@Zicatorul: ai dreptate in ceea ce spui. Insa cred ca ajuta sa treci prin blogging inspre jurnalism. Iti formezi un stil, un nume.
In urma cu multi ani, cand frecventam cursurile Facultatii de Electronica ale UPB, eram coleg de cladire cu luminatii studenti de la Facultatea de Jurnalism. Luminati studenti, care 90% erau femei. Si, fara exceptie, pareau permanent ratacite. Au vrut sa ajunga la Capatos, la preselectia pentru postul de asistenta. Dar avand creierul suprasolicitat de atata informatie , s-a scurtcircuitat si au ajuns in cladirea mea. Le si vad, cu picioarele interminabile, infipte in doua cuie, cu privirea de zombi si buzele de rață sodomizată. Se plimbau ca niste roboti scurtcircuitati, spre nicaieri ” ERROR , ERROR, ERROR ” . Ele aveau cursurile la ultimul etaj. Proasta alegere. Pana ajungea liftul la ultimul etaj, deja uitau de ce au venit. Se plimbau 2-3 minute prin fata usii, permanent cu telefonul lipit de ureche si pufaind un slim. Dupa trei minute, femela dominanta lua măsuri, cu gura ” Fatăăă, ce pla mea facem aici fatăă ? Haideti, fă, la un suc, ce mama dracu ?! ”
Scenariul respectiv se repeta timp de trei ani. La finalul celor trei ani, li se lipea diploma de jurnalist in frunte si primeau upgrade la procesor. ” Fă, de azi esti jurnalistă, te dreq! “. Si in acea zi, paraseau pentru ultima data incinta facultatii, păsind spre nicaieri ” Sunt jurnalistă, ERROR, ERROR, Sunt jurnalistă, ERROR, ERROR…”
Vali, mie mi-a luat trei încercări/ture să termin jurna (nu, nu sunt un model) şi concluzia tot aia a fost: am stat la şcoală pe post de scuză pentru mine însumi de a fi în Cluj şi a mă înconjura de anumiţi oameni. De ce am terminat-o? Pentru ai mei, pentru teroarea socială a vecinei care „ştie ea” că nu ai terminat şi „e ruşine”, pentru căcaturi din ăstea. Cu ce mă ajută? Cu nimic. De scris, scriam oricum şi asta nu avea prea mare legătură cu şcoala.
Profesorii? Unii decenţi, alţii execrabili. Highlight-urile au fost întotdeauna străinii care veneau pentru seminarii şi workshop-uri. S-a întâmplat să mă duc la seminarii de literatură la Litere deşi nu aveam ce căuta acolo (poate fete). Pe de altă parte, ne predau teorie oameni care nu scriseseră în viaţa lor un articol. Disciplina actului de a-ţi fi făcut tema contura media, nu calitatea scriiturii. Oricum, ca în orice facultate, erau înfiinţate secţii doar pentru a spori bugetele şi mai ales a le coafa egourile fondatorilor lor, adesea nişte amatori jalnici. Am avut însă două trei cursuri cu profesori cu picioarele pe pământ, care îşi luau în serios treaba: foto, radio, engleză şi mai ales psihologie, un curs targetat pe tehnici de bază de intervievare, care la un moment dat m-a ajutat să identific rapid ce încercau să facă nişte „oameni de ordine” israelieni de la aeroport cu mine. Am râs.
Colegii? În prima tură singurul care lucra full-time în presă avea cele mai slabe note. Nu avea zor de temele lor. Oameni de calitate, în general, dar puţini au rămas în branşă, din ce ştiu. A doua tură a fost cea mai jalnică. Era prin 2004 pe când s-a votat prin gări şi s-a stat la cozi ca să nu iasă Bombonel, ‘tu-l în aripa Burberry. O colegă mi-a explicat că ea intuieşte că o să fie dezechilibru în parlament şi că ea votează PSD „ca să existe totuşi o opoziţie”. Facepalm, take one. La un moment dat, nu aveam curs şi ne-am dus la ceva cafenea aproape de şcoală. Fiecare şi-a scos ziarul pe care-l citea, ca să arate şi el a „viitor jurnalist”. Am fost şocat să descopăr că cei mai mulţi aveau Libertatea. I-am întrebat dacă ştiu de Băcanu, de România Liberă, de Tia Şerbănescu, chestii din ăstea; mi-au răspuns că nu. Facepalm, take two. Am avut odată un curs cu un austriac foarte interesant. Ne dădea să citim. Majoritatea nu înţelegea pentru că textul era destul de stufos, restul nu prea ne făceam temele, aşa cum probabil că s-a dedus deja. Deci la seminar, în loc să discutăm ceea ce ar fi trebuit să citim, profesorul ne dicta explicaţia mură în gură pe caiet. Pe mine mă apuca cheful de a discuta pe subiect şi mai divagam. Nu odată am fost pus la punct de găinile cu medii mari că „să fac bine să-mi ţin gura, că avem examene de luat!”. Facepalm, take three. I rest my case. A treia tură a adus un val proaspăt de oameni mai tineri decât mine, dintre care majoritatea voiau să facă treabă. Ţin legătură cu majoritatea şi azi şi nu îmi pare rău.
Deci să nu te mire, te rog, că primeşti friend requests de genul acela. Aşa cum ai identificat, e un lucru pozitiv. Mărturisesc că am început să urmăresc blog-ul ăsta acum ceva ani, m-a enervat pe alocuri, dar m-am trezit că revin, că mă face curios, deci mi-am dat seama că asta nu e de colo. Acum probabil că aleg ce mi se pare interesant şi îmi dau silinţa să citesc printre rânduri şi să-mi însuşesc învăţătură când e cazul. Dacă nu aş fi un leneş, sigur aş şi cotiza, mai mult pentru a susţine demersul. Mă enervează bloggerii care se iau (prea) în serios şi care o dau prea des într-o ars poetica ieftină care de fapt e o autopupincureală inutilă, dar să spui că blogging-ul e doar hobby, nu şi job, e o ignoranţă. Probabil cea mai mare şansă de independenţă autentică pe care o are jurnalismul în perioada asta vine pe această filieră. Da, e mult de discutat aici, dar asta e ideea principală.
So, keep it up; eu probabil că mă mai voi întoarce.
Mx
Aceeasi poveste si cu studentii care termina publicitate. Cu cateva exceptii, profesorii lor n-au lucrat intr-o agentie si n-au facut campanii. Studentii nu-s in stare sa conceptualizeze, confunda mesajul de comunicat cu headline-ul. Ca si copywriter, efectiv inveti mai multe intr-o luna de internship intr-o agentie serioasa decat in 3 ani de facultate
Eu ma numar printre nefericitii pe care i-ai facut curiosi si am fost la master la fjsc si pentru ca le tot scoteai in evidenta defectele. Din 60 de persoane din serie, 30 lucrau, eu nu eram printre ei, cu toate ca stiam in teorie chestii pe care ei nu le visau in practica si puneam intrebarile potrivite ca sa aflu cat mai multe la cursuri si seminare. De ce? Pe cv-ul meu scria mare Spiru Haret (ce sa-i faci, n-a avut mama bani de chirie in bucale in 2007, asa ca m-am orientat spre facultatea pe care o vroiam, dar la universitatea cu camine pentru tot omul). Cand a aparut pe cv FJSC, hop si telefoanele. Ani de zile am innebunit de nervi si frustrare ca nu stiam unde gresesc si de ce nu ma cheama si pe mine nimeni sa ma intrebe de sanatate, dupa MII de mailuri.
Nu vroiam bani multi, nu vroiam la reviste glosy sau la tv, vroiam doar o sansa, chiar si gratis. Mi-as fi dorit la radio, dar ca sa ajungi acolo la stiri trebuie sa muncesti mult inainte si sa fii cu adevarat bun. intre timp, mi-a dat norocul (sau stampila cu fjsc) un loc unde sa castig o paine, scriu doar ce imi da voie constiinta, incerc sa imi schimb colegii dupa mine si sa nu ma schimb eu dupa ei (sunt toti abs de Stiinte Politice, cateodata e greu cand dau cu morala, etica, deontologia de masa), dar am si de invatat si am seara satisfactia ca n-am muncit si nu mi-am dorit degeaba.
Daca as sti despre viata si altele cate stiai tu cand te-ai apucat, as apuca-o pe drumul asta, dar momentan nu stiu nimic care transpus in scris le-ar aduce eventualilor cititori vreun beneficiu. Imi vin tot felul de idei crete de interviuri si reportaje care mi-ar aduce satisfactie numai mie si pe care probabil nimeni nu ar vrea sa le citeasca sau sunt inca prea lasa ca sa incerc.
@nyko, vezi cum sta treaba cu verbul a vrea la imperfect
https://dexonline.ro/definitie/vrea
@Ovidiu Militaru
Citez din linkul pe care l-ai dat, ultimul rând din primul paragraf: „Var.: vroí vb. IV] ”
Serios, voi ăştia deştepţi care îi apostrofaţi pe cei care scriu vroiam, vroiau, etc., mai citiţi vreodată în dex o definiţie până la capăt sau vă opriţi la ceea ce se potriveşte cu ce căutaţi?
Aştept cu interes comentariile în care corectezi ardelenii care spun „merem” în loc de „mergem” şi moldovenii care folosesc de prea multe ori î în loc de i.
Am lucrat vreo 4 ani într-un trust de presă, să fi fost vreo 15 redacţii pe-acolo. Aşa – circa 45-50 de oameni ocupaţi cu scrisul plus vreo 3 tehnoredactori. Din ăia 45-50 unul singur avea facultatea de jurnalism, şi aia ”în curs”, fiind student în anul II pe vremea când am plecat eu de-acolo. Restul eram aşa: absolvenţi Litere, Ştiinţe Politice, Drept, Teologie (cu masterat la Roma parcă), Artă, Electrotehnică. Câţiva nici nu aveau studii superioare. Asta aşa – legat de utilitatea a trei ani de Jurnalism cu diplomă.
Multumesc ca mi-ai amintit. E una din chestiile pe care de mica n-am vrut sa o pricep si pace, o fac din reflex. Stiu regula, stiu ca fac o confuzie si conjug un verb gresit din cauza altui verb care suna asemanator (a vrea si a voi). La un moment dat din cauza televizorului am inceput sa uit pluralul catorva substantive si sa am nevoie de manual ca sa imi amintesc cum e corect. Unele chestii sunt perfectibile dar nu reusesc sa le bag la cap si pace. Sau nu imi place mie cum imi „suna”.
Asta o fi unul din motivele pentru care nu am curaj sa imi fac un blog – stiu ca pe internet sunt mii de oameni care cauta greseli gramaticale ca sa le critice si nu am un psihic atat de puternic incat sa nu incep sa imi plang in pumni, pentru ca urasc sa gresesc :))
Am facut 10 ani de radio fara sa di terminat Jurna’. Am facut Litere (inceput la 4 ani DUPA ce ma angajasem deja la radio cu destule emisiuni deja in spate). Nu e necesar sa ai facultatea asta, e necesar sa iti placa domeniul si (mai ales in ultimii ani) sa inghiti rahat pe bani putini (asta in caz ca nu ai noroc la ‘capitala’ si nu accepti sa ti-o tragi cu unii-altii).
Blogging-ul NU este o cariera viabila, hai sa fim cinstiti. Cel putin nu in Romania. Sunt extrem de putini oameni care fac bani seriosi din asta si 1500 de euro ii faci lejer pe alte servicii, daca te tine capul (web design de exemplu in cazul meu). Si nu astepti cu lunile sau cu ANII sa-ti plateasca agentiile restantele, nu trebuie sa-ti bati capul cu tot felul de metode de ‘monetizare’ etc.
Si eu tin blog de 5 ani si imi face placere sa scriu. Dar nu a fost niciodata un mod bun de a face un ban, e mai mult un exercitiu si socializare.
In momentul in care piata de advertising este la pamant (pentru ca este), cand nu avem prea multe oportunitati (decat daca scriem in engleza si putem intra in mai multe sisteme de publicitate), cand este extrem de greu sa aduci un blog la momentul ala in care sa si produca, e mai bine sa tina un blog de pasiune si de exercitiu, nu sa-si planifice viitorul pe el, ca vor da nasol cu nasul de pamant.
In rest .. nimic nou. Calitatea absolventilor din ultimii ani este absolut socanta (si nu doar de la FJSC).
@nyko, e ok, te inteleg, si eu ajunsesem sa folosesc „care” in loc de „pe care” (desi cunosteam regula). Asta pana cand i-am zis directorului de creatie „ideea care o am”. Eram trainee copywriter si mi-am luat-o peste bot urat de tot.
@TNH, de la un muncitor necalificat nu am pretentii, de la un absolvent de jurnalism, da. Iar daca eu scriu „vroiam” pe un ad/advertorial care vede lumina tiparului, platesc. Cu bani. Altfel, daca 60% dintre oameni obisnuiesc sa arunce gunoiul pe strada, haide sa facem cu totii asta, pentru ca este un obicei impamantenit.
@Ovidiu Militaru
Prefer să arunc gunoiul la coş. Totuşi vorbeam de regionalisme, nu de obiceiuri împământenite, dar dacă te caracterizează un fel de twisted logic să ştii că te înţeleg.
P.S. Şi folosirea unui regionalism într-un comentariu nu mi se pare că se compară cu folosirea lui într-o campanie. Ce să mai zic, am observat că puţini oameni ştiu să recunoască atunci când au greşit sau când fac excese.
..sau au facute litere, noa…
Zoso, pe surse, Badau le cere studentilor sa dea friends request tuturor bloggerilor mari pentru ca asa se face in acceptiunea lui Social Media.
Da cred ca stiai asta!