Mă copii…
- Nu-mi vine să cred că v-a lăsat patronul din braţe şi nu vă mai dă salariile de 2-3 luni. Da, ştiu, e extrem de şocant să realizezi că, odată ce omul şi-a atins scopul, se va şterge cu voi la fund. Lumea nu mai citeşte, iar ăia de la Antena3 ling mai cu spor, deci succes.
- Ştiu că voi aveaţi impresia că faceţi jurnalism acolo, şi poate chiar făceaţi, numai că paginile alea jegoase de politică, din care răzbătea mirosul de căcat, vă trăgeau în jos. Odată banii de premii şi campanii marketing duşi, luzeri precum Ciutacu nu se mai pot lăuda cu tirajul imens al ziarului, iar voi veţi rămâne de căruţă.
- Nu, serios, voi aveaţi impresia că, dacă scriaţi pe alte domenii, făceaţi presă? Ce adorabil. Îmi aduc aminte, şi imbecilii de la Money Channel credeau la fel, şi şi cu ei s-a şters patronul la fund. Hai că e amuzant că voi credeaţi că lucraţi la un ziar, nu la un securist fără scrupule.
Acum un an scriam că e posibil ca JN să se închidă. S-ar putea să avem norocul ăsta anul care vine.
Poate că nu le-o da salarii, dar din câte am fost eu informat au primit compensări nelimitate de banană cu ouă.
O ajuns securistul la ciolan, o sa umple ziarul cu reclame la posta romana si la oltchim https://evz.ro/Legtura-dintre-Voiculescu-i-Oltchim-Publicitate-pe-banii-statului-1003731.html
Vai, dar cum poți tu, care n-ai terminat ASDFJSC (PLM, cum s-o chema școala aia de jurnaliști) să-i critici? Ce, crezi că CanCan și Libertatea sunt scrise cizmari?
Nu vom uita sublimul produs jurnalistic marca 2012: Coperta rusinii, aia cu Nastase intre detinutii politici ai Romaniei… toti „jurnalistii” complici vor ramane cu stampila asta pe cap. Si-o merita.
E bine ca revin anii ’90, cu alegerile astea ne vom simti si noi mai tineri.
Mda, e un punct delicat. Acum, ca scopul a fost atins, cineva, nu spun cine, persoana importanta, isi poate pune intrebarea: de ce sa ii mai platesc? Sau macar: de ce sa ii mai platesc PE TOTI? Sau de ce sa ii platesc CU ACEIASI BANI? Iar audienta o sa scada vertiginos, ca balonul s-a dezumflat.
Ei, asta e viata. Era sa zic de ziarist, dar nu e cazul aici
@silicon_v: normal, economia e simplă. sclavii nu mai sunt necesari acum.
Inca nu e gata treaba. Treaba va fi gata cind o sa-l dea jos pe Baselu. Nu „daca”, ci „cind”.
Nu cred eu ca are Antonescu atita rabdare sa mai astepte 2 ani pina expira mandatul lui Baselu. Il vede pe Ponta la putere si ii curg balele dupa un post caldut.
Au incercat de 2 ori, a 3-a oara o sa fie cu „noroc”. Ca doar norocul si-l face omul cu mina lui. Adica cu niste pomeni de sarbatori, niste schimbari prin lege, pe unde e nevoie, dupa care, daca schimba constitutia, s-ar putea sa nu mai fie nevoie nici de referendum si sa-l dea afara doar cu votul parlamentului, ca sa nu-si mai bata capul cu detalii.
Ce e amuzant e ca in goana de a-l da jos pe Baselu ei ii vor tot limita puterile, dar practic limiteaza si puterile viitoare ale lui Antonescu. Nu stiu daca pot sa-l acuz pe Ponta de atita inteligenta, insa prin treaba asta isi va asigura un raport de forte extrem de favorabil atunci cind, in final, vor reusi sa-l propteasca pe Antonescu la Cotroceni.
Esti sustinator PD-L ?
Nu-si mai primesc salariile de 3 luni? Sa depuna memorii si sa devina liberi de contract :))
@Szasz Sebes Paul
nu, UDMR!
c3, exact asa gandesc si eu. Oare Antonescu chiar spera ca in momentul in care ajunge presedinte PSD-ul ii va da rapid inapoi toate prerogativele? Sau poate e atat de limitat incat chiar nu-si doreste nimic mai mult decat un titlu onorific, mai stii?
@adr_m
Fiindcă tot se potrivește, cu ocazia sărbăutorilor de iarnă, celor de la Jurnalul le urez un sincer: Merry Crisis and a Happy New Fear (de pe FB) și, desigur, fiindcă tot mă cheamă nicolae, vreau să le ofer și un ceai.
Hă, hă, hă, mă doare fundul de cât am râs!
Jurnalul National – 3 luni intarziere
Romania Libera – 3 luni intarziere
Evenimentul Liber – va trece exclusiv pe online
Adevarul – e pe duca si nici pe online nu rezista
Concluzia ar fi fie ca toti sunt sclavi, vanduti si lepre si nu mai e nevoie de ei ?
@Jerome: deloc. dar când ai vânzări mari doar când dai premii imense începi să îţi pui intrebări. una ar fi „bă, de ce naiba produc eu un material foarte bun, dacă toată lumea citeşte doar politica”.
uite asa creste tirajul de la jurnalul:
In curand o sa fie singurul ziar din ROmania
@vali
din punctul asta de vedere….absolut corect
ps. nu ma pot abtine sa nu amintesc si de tirajele magnifice de la adevarul cand bagau carti.
partea proasta e ca personajele de acolo chiar credeau ca lumea cumparau(care o faceau) ziarul pentru editorialele lor
ps2 sunt pro usl, mai corect spus anti basescu, dar nu citesc jurnalul national. prefer sa intru la blogary (nu glumesc)
@Jerome: şi jurnalul era la fel. acum doi ani rupeau piaţa cu loganuri şi alte manele, de se bătea ciutacu in pieptu-i rahitic de zici că mă-sa fătase succesul ăla monstruos. patronul avea nevoie de circulaţie, ca să audă poporul ce are de spus.
@Jerome: Adevărul am impresia că vrea să investească în online. Am completat acum 2 zile un sondaj în care una dintre întrebări se referea la un nou nume pentru adevarulshop.ro:
– Shopedia.ro by Adevarul
– Shopdepo.ro by Adevarul
– Deperaft.ro by Adevarul
– Supershop.ro by Adevarul
După care au urmat o mulţime de întrebări despre eMag. Habar n-am cine a comandat sondajul. Adevărul şi vrea să afle de poporul votează cu eMag? eMag şi a băgat la derută întrebările despre Adevărul? Sau un terţ?
@Sakura: au adevărulshop.ro de ceva vreme, dar e foarte slab dezvoltat. au nevoie de bani dacă vor să intre pe zona asta.
Nu cred ca se inchide, acum trebuie sa vina publicitatea „de la stat”
Ei au prestat si acum asteapta rasplata
Pentru EVZ online aș plăti un abonament lunar de 1 euro pe lună.
daca trece evz pe online, eu cu ce ma mai sterg la cur?
Și ce fain mâncau ei căcat pentru Năstase și alții…
cred ca situatia de acolo se reflecta in toata presa, nu este un caz singular. Din pacate strategia de grup a esuat in cazul lor insa cred ca e oiar o modalitate de a se scutura de datorii si repune pe picioare toata treaba pe o alta societate… marca jurnalul e importanta dar mai erau o groaza de echipamente si alte lucruri de vandut inainte… parerea mea