Mugur Mihăescu de la Vacanţa Mare a acordat primul interviu după despărţirea de MediaPro.
Unde ne spune că va avea 40 de emisiuni pe sezon în loc de 24. Dar se plânge că muncea foarte mult.
Ca onorariu, cu cat este mai mult?
Pai, e cam cum 20% mai mult fata de Pro, dar in conditiile in care nu am 24 de emisiuni pe sezon, ci 40, cat mi s-a oferit, plus 40 de episoade dintr-o alta productie.Cu ce te-au convins?
Contractul pe trei ani pe care l-am facut si care prevede 40 de episoade dintr-o emisiune si 40 din a doua productie. Faptul ca am negociat un buget de productie care sa acopere toate necesitatile tehnice pe care le ceream si degeaba le ceream la Pro.
Vreau sa nu mai fiu nevoit sa filmez 16 ore pe zi, sa incerc sa fac umor la ora 2.00 noaptea, pentru ca a doua zi nu am filmare, ca nu prevede bugetul. De explicatii de astea sunt megasatul.
Eu ce înţeleg de aici? Că în ultimii ani îi era din ce în ce mai greu să realizeze o emisiune săptămânală şi, din cauza volumului de muncă foarte mare, calitatea s-a depreciat, dar pentru un salariu cu 20% mai mare se dă peste cap şi face dublu. Misto, nu?
Vedeţi aici ultimul episod „Vacanţa Mare la ProTV”. Iar aici articolul de pe wikipedia.
se pare ca toata lumea pleaca de la mediapro
tu chiar esti fan „vacanta mare”?
Vacanta Mare erau tari cand erau pe caseta, dar dupa ce au ajuns la ProTV s-au stricat si materialu lor s-a imputzit.. Se vede clad ca Dana Sava era creierul trupei..
pe casete si in spectacole erau porcosi de amuzanti, trebuie luat in vedere ca pt. un spectacol cu care faceau turneu in toata tara se pregateau luni bune. in schimb la TV trebuiau sa scoata pe banda rulanta si s`a dus naibii tot, nu erau comici nici dupa ce beai 1 sticla de vin.
bai , iar prtostia aia cu „Se vede clad ca Dana Sava era creierul trupei”…Maddy are dreptate ..este exact ce spuneam si eu mai demult tot pe blogu asta …sunt curios cat de „buni” or sa fie aici la tv asta noua!
nu`s prea informata, in afara de Teo cine a mai plecat?
treaba e in felu’ urmator: vacanta mare se filma 3 zile pe saptamana cate 16-18 ore pe zi deoarece nu era decat o echipa tehnica pentru vacanta mare, la bloc si la servici. acu’ intelegi de ce era omu nemultumit? vroia un program normal de 8 ore/zi 5zile/sapt. asta e problema in buftea: vor sa faca foarte mult cu bani putini (avand in vedere ca overtime-ul nu se plateste)…
Citeam zilele trecute despre ce contracte a mai semnat si ce programe a mai cumparat KanalD: telenovele, filme indiene si mult muuuuuuuuult Lazarov. In conditiile astea are toate sansele sa se lupte cu ProTv. Parerea noastra.
era mai bine cand vacanta mare nu lucra cu televiziunea. Acum insa… unde ii mai vedem / ce valoare mai au? For the old times sake, ii mai vizionam, dar am vrea sa revina… (desi par a fi „damaged goods”…)
Nu stiu daca cu mutarea aceasta se va schimba mare lucru….faptul in sine de a colobora cu o televiziune nationala inseamna a face umor pentru audience si nu umor de calitate…. Eu unu savurez cu mare placere spectacolele din trecut de care nu ma plictisesc niciodata…numai eu stiu cate lacrimi, dureri de burta si „vanturi” am avut de la rasetele cand ii ascultam…. Ceea ce a fost nu se va mai repeta niciodata…
P.S. O stiti pe aia cu Marin Chitac cu viitura (sau hiitura) ??
Am o curiozitate: poate cineva sa dea niste sume (cat de cat apropiate de realitate), in ceea ce priveste bilantul unui serial ca La Bloc (venituri/cheltuieli)? Nu inteleg de ce televiziunile de la noi chiar produc balarii d’astea, in loc sa cumpere frumos un sitcom american. Carevasazica, cat se castiga cu o shusha d’asta PRO TVista?
da chiar vancanta mare nu o sa mai fie la nici o televiziune? sau ink nu stie nik?….
mugur: „e cam cum 20% mai mult fata de Pro, dar in conditiile in care nu am 24 de emisiuni pe sezon, ci 40, cat mi s-a oferit, plus 40 de episoade dintr-o alta productie…”
zoso: „Eu ce ?n?eleg de aici? C? ?n ultimii ani ?i era din ce ?n ce mai greu s? realizeze o emisiune s?pt?m?nal? ?i, din cauza volumului de munc? foarte mare, calitatea s-a depreciat, dar pentru un salariu cu 20% mai mare se d? peste cap ?i face dublu. Misto, nu?”
Bai bula, vezi ca ia cu 20% mai mult pt fiecare episod, fa o socoteala, si vezi cu cat castiga peste protv!
C??tig? dublu, nu cu 20% mai mult. Dar nu asta era ideea, ci faptul c? d? vina pe munca mult? pentru calitatea sc?zut?, dar aici va munci dublu. Nu v?d cum o s?-l ajute banii mai mul?i. Condi?iile de filmare da, dar altfel nu v?d.
Cred ca suntem rai!..Nici unul dintre noi nu a avut ocazia sa verifice in fapte cum e sa fi Mugur Mihaiescu…Umorul de la VACANTA MARE,ce-i drept a cam scazut in calitate,dar nu cred ca un om poate sa scada in calitate..Cel mult poate sa …piarda ceva din vedere pe drum:noua chiar ne-a placut!..VACANTA MARE de atunci…pe Mugur chiar l-am iubit!