Pentru ca sunt mulţi în derută cu privire la scopul şi vârsta ciocului, am nişte idei pe tema asta.
Până la 30 de ani. Cine poartă cioc până la vârsta asta fie e prost, fie atttention whore. Lumea se uită la el si vede că e un puţoi care vrea să pară matur, deşi se dă de gol ca un puţoi după haine şi gesturi. Dap, eşti matur cu un tricou cu “fuck the system” şi şlapi! Sau cu Che.
După 30 de ani. Sunt oameni care au nevoie să arate un pic mai maturi şi mai serioşi. Şi aici intră în acţiune ciocul. Iată, sunt atât de matur încât pot să port cioc. Sunt matur, da? Da? Luaţi-mă în serios, am 30 de ani! Îmi creşte părul ca la oamenii mari, serios!
Ciocurile creative. Astea se manifesta de obicei la puştani, că ei au mult timp. Şi aici există un corolar: cu cât individul e mai neinteresat şi mai disperat după atentie, cu atât ciocul e mai creativ. Optional, dacă ai 20 de ani şi vrei să pari matur, obligatoriu să ai doar păr pe guşă, că asta e dovada supremă. Nu contează că araţi penibil, cioc să fie, că se udă femeile.
Sigur, există şi excepţii, dar de obicei oamenii sunt penibili şi insistă în asta pentru că nu le-a spus-o nimeni.
Zoso, in doi ani de zile de cand te citesc asta e primul comentariu pe care ti-l las.
Am sub 30 de ani si imi place sa port cioc. Asta ma face neaparat prost? Nu, eu cred ca tu esti prost ca faci asemenea generalizari.
Esti doar gelos bre ca tie nu-ti creste cioc asa frumos si glorios => goatees rule ! (sau poate unora pur si simplu le place sa-l poarte)
@krossfire: da, daca ai pla mica, e nevoie de ceva sa distraga atentia fetei. si ciocul e cel mai bun lucru.
unii tipi, cu o anumita conformatie, mai ales brunetii ,arata bestial cu cioc…mic, scurt nici nush cum ar trebui numit…..da nu o creasta ce porneste din barbie…asta pot purta numai cei de la SOD.
Cioc imi „lasam” doar cand nu aveam chef sa ma barbieresc :)))))
deci, categoria „din lene”
Bre, zoso, tu pari specialist. Aştept ceva documentat despre caracterul femeilor în funcţie de coafura pubiană. Zău că aş citi. Dacă ai avea şi poze, ca în cazul ciocului, nu-i bai.
Vali, tin minte cand mi-ai zis la berea aia pe Republicii sa imi dau ciocul jos. Ti-am urmat sfatul si intr-adevar e mai bine.
Pentru carcotasi: daca macar unul e multumit de sfaturile lui zoso inseamna ca e de bine
Depinde si de conformatia fetei foarte mult. La mine nu se potrivea ciocul.
Pentru cei care insista, uite si o scula pentru cioc:
https://razvanbb.ro/manca-%c8%9bi-a%c8%99-ciocul-tau%e2%80%a6/
Zoso : Aham, deci esti gelos ca nu-l poti lasa sa creasca si ramai dezarmat ?
Robert : Da, si mie mi-a facut aceeasi observatie dar voturile gagicilor sunt pro cioc. Alfel, e remarcabil cum poti merge in 3 picioare si avea si un cioc care l-ar face gelos pe Sigmund Freud. Yeah, the Romanian dream baby
@krossfire: ia loc, ai 4 pentru azi.
Si legatura online-offline aici ar fi… ? Parul facial e metal, oricum ai intoace-o. Si oricum te-ai feri, metal is the law
^ Acum sa fim seriosi, daca activitatea online a devenit un etalon de perfromante si frumusete….Daca iei toata blogosfera ”mare” (sa mergem pana intr-o 100 de oameni) si o aduni intr-o camera (ceea ce s-a si intamplat) obtii rezervele de la vreo 10 echipe de fotbal de divizia D. Cam ala e standardul.
Hai sa-i facem prosti si pe aia de poarta cercei, si pe aia cu tatuaje, si pe aia cu blugii rupti, si pe aia tunsi chel, si pe aia care au carii.
Ete cate subiecte ai facut rost :))
Ce dracu ma, chiar asa am ajuns ? sa facem misto de cineva care isi lasa cioc.
@Trefla: ti se pare ca fac misto?
zoso, te iubesc ! esti pe inima mea, frate, cu articolul asta !
Pupa-ma! :))
Cu siguranta nu, am vrut doar sa fiu ceva mai civilizat.
Cu toata sinceritatea iti zic ca nu esti in masura sa judeci pe cineva dupa felul cum se poarta, mi se pare aberant sa pui o eticheta cu referire la inteligenta pentru o persoana care poarta cioc sau barba.
@Trefla: uita-te cu atentie la pozele 1,3 si 4. ii poti lua in serios?
Numa’ Badea e hater asa de mare cand e vorba de pilozitati. E vorba de gust, desi mi se par penali astia de 14-15 ani care se barbieresc doar ca sa le creasca si lor cativa floci pe fata, ca sa para maturi. Eu ma barbieresc de prin clasa a 9-a, iar dupa atatia ani a inceput sa-mi creasca barba foarte des(ma barbieresc dimineata si seara creste la loc), deci imi e mai usor sa-mi las barba. Mi-am lasat si cioc de cateva ori, si desi lumea zicea ca-mi sta bine, am renuntat, pentru ca e prea migalos barbieritul asta cu diverse forme. Asa ca, daca iti sta bine cu cioc/barba, lasa-ti parul facial sa creasca, daca nu iti sta bine si arati ca un Wooky la pubertate, lasa-te de asta.
siropel, deci de aia ai cioc, sa creada lilisor ca de fapt o ai mare:))))))
Exact aici am vrut sa ajung Zozo, deci pozele x,x,x si nu toate persoanele
Ahh!!! avatarul meu e cu cioc, nu are nici o legatura cu aspectul meu :)) doar se intampla sa imi placa.
bha, io ii apreciez pe diferiti. ar fi plictisitor rau daca am arata toti la fel.
@.pm: de acord. dar diferenţa dintre penibil si misto e subţire.
@Zoso: din exemplele tale lipsesc aia pe care ciocul ii ajuta sa egalizeze ce a lasat mai inegal mama natura (me included )
Păi… să-i numărăm, coane zoso…
1) Arhi
2) Siropel
3) Clickio
4) Șuțu
5) Mai era unii… îmi scapă acuma… să complecteze boboru’, zic.
6) ? …
Ca sa-ti lasi cioc trebuie sa poti sa-ti lasi cioc…
E amuzant ca scrii tocmai tu despre cei care isi lasa cioc.
Mythbusters: Adam Savage + Jamie. D-aia au cioc, de prosti ce sunt. Sincer, e doar primul exemplu care mi-a venit in minte la ora asta.
De ce sunteti ipocriti? Eu recunosc ca mi-am lasat cioc pana la 20-22 de ani pentru ca am avut-o mica, dar de atunci am (mai) crescut. Acum port din nou (am peste 30 ani) pentru ca mi-a zis amanta ca a dat peste una mai mare (de 29) cu 5 cm fata de a mea… sunt un complexat… ce sa-i faci?
@Radu-Mihai: l-ai purtat pana ai realizat ca arati ca un penibiluţ? sau trageai de ea ca sa creasca?
A crescut pentru c-au tras fetele de ea… sunt un norocos.
Breaking News: Sirop a fost desconspirat de Arhi!
@Radu-Mihai: perverse fetele astea!
Asta este… m-am obisnuit cu ele!
Poti sa arati penibil si daca nu ai cioc sau daca ai barba, Daca tie personal nu-ti place sa porti cioc e una si sa spui ca cei care poarta sunt penibili e alta. Nici eu nu sunt fan cioc, in schimb port barba (nu ca si popii de mare) si in afara de mosnegii care toata viata lor au fost fini la fata ca asa e „civilizat” nu m-a criticat nimeni,.
Pana la urma ai scos un subiect de dezbatut, ca deh’ avem nevoie de trafic, nu?
@SentineV: nu neaparat. daca vreau trafic, scriu in engleza sau pun poze porno. relax.
Articolul ca articolul, da’ PS-ul ala e nasol, ca mai filtreaza din comentariile imbecile. Imbatranesti coane si te cumintesti. Maine-poimanine iti lasi un cioc!
@ipo: am deja cioc. pe pulă!
Vali…nu te lua de…James Hetfield.
Te rog.
Merci.
(de mine poti sa te iei. Recunosc, sunt virgin pentru ca am…cioc)
@Alex: lol. tu ti-ai lasat cioc ca sa nu se observe ca ai chelit. clasic.
Unul dintre cei mai urati si penibili ciochisti este ORADEANUL zis si SIROPEL
peter gabriel, paul rodgers si mult etc.
sigur, tu o sa zici ca nu intra la categoria oameni obisnuiti. eu o sa zic altceva, dar nu conteaza, oricum ma spamezi sau o sa (mi) te dai mare cunoscator, de formatie jurnalist.
vezi ca.s posturi libere prin parcurile din bucuresti, la centrele de bike sharing, s.ar putea sa.ti prinda (mai) bine viata in aer liber
: )) Pai vezi, Vali? Nu ai sesizat o categorie…
neah, mi-am lasat din liceu…habar n-am motivul, dar cred ca tot influente muzicale. (da, stiu, original! : D) Ma barbieresc complet de 2 ori pe an, cand vreau sa arat (mai) bine! (si sa-mi pierd virginitatea – n.a.)
templa mea de critic de moda
bah. da ce te faci cu roacherii? ca astia isi baga domna pla si in ce ghevaristi si in slapari. Si in aia din pozele 1 si 3:D
Ai dreptate :))>.mai sunt unii,nu au nici 14-15 ani si se dau cu lama pe fata sa le creasca barba ca la mistret.
Ciocul acela mic cum am eu se pune (sub buza) ? Daca zici tu ca si ala e urat il dau jos :((
Eu unul nu mi-l pot imagina pe John Petrucci fără cioc (de exemplu). Unora pur şi simplu le stă mai bine cu cioc/barbă (mă găndeam să fac o analogie cu ţâţele, dar am realizat că nici o femeie nu arată bine dacă n-are ţăţe:))))
eu cred ca doar vorbesti prostii, din dezinformare. in primul rand ca nu stii despre ce e vorba, neavand probabil vreodata unul. in la doilea rand, ai impresia ca tot romanul ca atunci cand te loveste o idee, ea este universal valabila si infailibila, ca doar tu ai emis-o, nu?
argumentele tale de mai sus nu stau in picioare; mai mult, nu functioneaza nici ca gluma. spune-mi daca ti se pare normal sa iti dai cu parerea despre un subiect de care nu ai habar.
@crackhead: ai dreptate. noroc cu anonimii, ca ei ştie.
daca mai are si pla e si mai najpa
Sunt „ciochist” si imi place sa dau limbi…..la femei… Sunt teribilist si am flip-flops si un tricou rupcigos cu Testament. Mi-am lasat cioc ca au zis „ele” ca le place cum le gadila.
mi-a luat ceva timp sa gasesc poza asta dar in sfarsit iat-o!
https://www.facebook.com/pages/Armin-de-lamour-est-aveugle/122047364489391?ref=mf
Nu e adevarata asta cu ciocu’ si cu atentia din partea celorlalti, eu am cioc (20+ de fire numarate) si nu da nimeni 2 bani pe mine :))
Daca te apuci sa judeci oamenii dupa aspectul fizic inseamna ca te-am supraapreciat. Credeam ca ai ceva in capul ala, insa se pare ca nu e deloc asa. Atat poti, atat dai…
PS. Daca ti-as spune ca esti un prost pt. ca nu imi place freza ta cum ai comenta?
Bre Marius Paun, ciocul nu creste spontan, nu este o manifestare genetica, nu e culoarea pielii sau inaltimea, ciocul este o optiune a posesorului sau a nevestei lui.
Sa faci misto de unul cu cioc este similar cu facutul misto de baieteii cu par roz.
lasa-l bre, s-a simţit.
Eu port cioc de pe la 20 de ani. Ma apropii de 25, si probabil il voi mai ‘tine’ mult timp de acum inainte. Motivul e simplu, imi place. E posibil sa aiba si legatura cu muzica pe care o ascult, dar in general, nu vad de ce sa nu ma pot bucura de parul de pe fata, sau de pe cap, in felul in care imi place mie.
As fi purtat cioc din liceu, dar nu-mi crestea parul pe fata atat de des incat sa arate bine, asa ca am asteptat. Cand eram mic, eram gelos pe cei carora le crestea par pe fata des, si cand am crescut am realizat ca sunt unii barbati carora nu le creste par pe fata nici la 30 de ani, sau le creste dar foarte aiurea… Si pe ei i-am observat cu aceleasi comentarii despre cioc/barba/par pe fata. Toti zic ca e penibil.
Exemplul cu pla mica e bun, pentru ca la fel de complexati sunt si barbatii carora nu le creste parul pe fata, si de asta incep sa faca misto de cei cu barba sau cioc. Mi se pare absurd.
Nu stiu daca e cazul tau, zoso, dar mi se pare aiurea sa generalizezi. Nici mie nu mi-ar placea parul lung, de exemplu, dar asta nu inseamna ca-i insult pe cei care vor sa-l poarte asa. Fiecare cu nebunia lui.
draga zoso,
auzind uneori pe net de blogul tau, m-am hotarat sa dau si eu un click de pe feeder.ro la un post via blogul tau.
dupa 2 scroll-uri de mouse si cateva click-uri am nimerit la acest post.
acum imi pare rau ca mi-am irosit 2minute din viata cu situl tau. poate ca alte articole sunt bune sau chiar foarte bune insa postul asta m-a determinat sa nu te mai vizitez. chiar e de cacat. repet, de cacat
nu stiu ce urmareai cu el…
in rest, multa bafta
@silviu: te oftici pentru ca stii ca am dreptate. asa se intampla mereu.