cât cost?

Am citit în ultimele săptămâni câteva articole despre piaţa muncii din România. Unele din postura angajatorului, alta din a angajatului. Au scris Dragoş Mănac, Eduard, Radu Ionescu, Manafu. Acum, probabil, e rândul meu.

Oamenii evoluează. Astăzi se angajează ca redactori, peste 2 ani devin şefi de departament, peste alţi 2 şefi de secţie. În 4 ani s-a perfecţionat şi a ajuns să valoreze de 3-4 ori mai mult decât acum 4 ani. Majoritatea angajatorilor îl privesc însă doar ca un bun valoros. Adesea nu se întreabă dacă acel angajat e mulţumit, dacă are destule agrafe pe birou, dacă vrea un birou mai altfel. Mici porcării. Care se transformă în frustrări, care se adună, care vor interveni la momentul X, când o ofertă mai bănoasă va apărea la orizont. Unii sunt mercenari, într-adevăr, dar angajaţii buni, care au fost cu o companie de 4-5 ani, pleacă greu. Şi de obicei după câte o măgărie care a umplut paharul.

În 2002 am părăsit un loc de muncă. Cu părere de rău. Eram unul din oamenii cheie ai departamentului, acolo de 2 ani, nu voiam să plec foarte tare. Micile probleme erau mici. Ce a umplut paharul au fost promisiunile. „Ok, faceţi asta acum şi în 3 luni mărim salariul”. Au trecut 3, au trecut 4, nimic. „Hai să facem şi asta şi după, sigur de tot, mărim”. Până la urmă, am plecat. Au angajat în locul meu o persoană care nu a făcut faţă prea bine volumului de munca. Era puţin atehnică, era începătoare etc. Au mai angajat încă una. Pe scurt, în loc să îmi mărească mie, au preferat să dea 2 salarii.

Acum câteva luni, am fost la un interviu pentru săptămânalul Prezent. Al lui Turturică. Investitor grec în spate, vilă nou-construită (pe o stradă neasflatată, dar oricum)… Am ajuns acolo, am văzut situaţia (2 pagini de umplut), am zis 500, au zis că e mult, ne-am salutat şi asta a fost. Peste 2 săptămâni am aflat că au angajat un student care făcea asta pe 200.

Şi, din păcate, aşa gândesc mulţi angajatori încă. Oamenii valoroşi pleacă, angajăm doi începători să umple locul. Ah, pleacă directorul cutare? Nu contează, la el în departament sunt 5 sclavi care îl mâncau de cur de 2 ani. Promovăm pe unul din ei, la jumătate din salariu. Economisim şi niste bani, cu ocazia asta.

Piaţa muncii suferă de o lipsă de specialişti pentru că nimeni nu vrea să îşi formeze unii noi, pierzând 1-2 ani, preferând să îi dea unuia deja format 200€ mai mult. Pe de o parte e bine, se plătesc mai bine oamenii care se pricep, pe de altă parte, se ofertează mult prea bine oamenii care au avut rezultate în alta parte si care se presupune că vor livra şi la noul loc de muncă.
Experienţa ne-a arătat că nu e tocmai aşa. Majoritatea exemplarelor mutate ca nume de la un loc la altul au eşuat lamentabil. Florin Călinescu, Andrei Gheorghe, Berecleanu, toţi au eşuat pentru că s-au crezut prea buni. Şi apoi au fost nevoiţi să accepte tăieri de salarii şi reproşuri şi bătăi pe umăr. Cel mai greu a fost să accepte umilinţa. Recunoaşterea faptului că, fără echipa lor sau fără o umbrelă generoasă, nu sunt aşa grozavi.

Atunci când ţi-ai clădit un nume şi nu ai făcut-o singur, este bine să pleci împreună cu echipa.

Atunci când pleci de sub o umbrelă generoasă, doar cu numele tău şi cu echipa, te rişti. Enorm.
Mai ales că Libertatea e deja un nume şi nu mai are nevoie de împingeri de la spate sau de analişti geniali pentru rubrica de politică pe care toţi o citeam cu plăcere. La Libertatea pot angaja liniştiţi nişte puşcariaşi sau nişte maimuţe, revista nu va pierde cititori că a plecat Halpert (mă îndoiesc că ăia 200.000 de cititori ştiu cine e Halpert, riscurile meseriei de altfel, când ai cititori proşti, s-ar putea să nu le pese cum te cheamă) la o revistă al cărei nume nici el nu îl ştie (o mişcare şi mai proastă, CTP et. co. au anunţat ce fac, atrăgând o parte din cititori).

Revenind la exemple mai serioase, ultimele plecări din toate mediile, mult discutate pe bloguri şi aievea au fost determinate de câteva motive.
– nu mai pot avansa aici, am urcat cât de sus se poate pe scara ierarhică şi îmi caut alte opţiuni. acestea ar fi…
– un post echivalent, pe mai mulţi bani, la o firmă al cărei patron nu mă ştie din postura de redactor, ci direct de la şef (seth godin avea o însemnare pe tema asta)
– firma mea, unde plec cu nişte clienţi şi relaţii pe care mi le-am făcut la locul anterior de muncă.

Nici unul dintre aceşti oameni de top nu pleacă „să se gândească”, să reflecteze asupra cosmosului şi scopului vietii. Nu vă faceţi iluzii. Stanca n-a fost dat afară din biroul lui Sârbu degeaba, iar tipa de la Ogilvy nu vrea să se odihnească 3 ani, pe o plaja însorită. Vor ieşi la suprafaţă curând…

ps: postul nu are legatură cu cel de mai devreme, cu demisia…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

11 comentarii

  1. hehe, ce vremuri erau atunci, in 2002…;) remember?
    eu am mai stat pana in 2005, cred ca sunt d-ala care sta 4-5 ani pana se satura. dar cred ca incepe sa-mi vina mintea la cap, unde sunt acum nu am 1 an si as vrea sa ma car
    probabil pentru angajatori e mai bine sa platesti 2 salarii unor oameni care nu au personalitate si care nu „maraie”

    00
  2. Vezi, daca erai tehnic puteai sa ceri 1500eu si sa faci nazuri, chiar daca nu aveai 2 ani de meserie in spate :)

    Ofera-te sa lucrezi 6 ore pe zi pentru cine plateste 1000eu/luna si nu-ti displace ca angajator. Pariez ca o sa gasesti cateva oferte.

    00
  3. dragos, momentan nu duc lipsa de job. ziceam ca idee.

    bogdan, ai fi surprins sa vezi cati oameni inca mai sunt acolo, dupa atatia ani…

  4. Partea de HR in Romania e la pamant. In principal pentru ca e facuta de idioti care nu au idee pe ce lume sunt. Ala care face angajarea trebuie sa aiba in spate niste cursuri si experienta in privinta asta.
    Dar pentru asta trebuie egoism iluminat, sa stii sa il exploatezi pe angajat dar sa il faci pe ala sa ii placa, sa vina cu placere la firma si sa stea din proprie initiativa peste program pentru vreo treaba.
    Sa ai grija sa fie si familia de acord cu asta, metode sunt destule.
    Dar imbecilii prefera profitul mare imediat, decat sa astepte un pic sa se adune.

    00
  5. pentru „Sir Alex Ice” – sincer ma indoiesc ca partea de hr din romania e la panamt, mai degraba as adera la ideea ca ‘managerul roman’ e cretin, e deschis la ideea de promovare/sustinere/recompensare, pe scurt motivare a omului a ‘angajatului’ care a investit munca si suflet intr-un proiect oarecare

    Cred ca deocamdata problema e in ‘curtea’ managerului, oameni buni exista, motivatie suficienta din partea manageriala … nu ;)

    PS
    asta nu inseamna ca nu sunt de acord cu „Dar imbecilii prefera profitul mare imediat, decat sa astepte un pic sa se adune”

    00
  6. Nimeni nu este de neinlocuit.

    00
  7. Nimeni si NIMIC as adauga.

    00
  8. asta e o mentalitate invechita.
    si exemplele de mai sus confirma asta.

  9. NOU
    #10

    „In principal pentru ca e facuta de idioti care nu au idee pe ce lume sunt.” – FALS

    In principal pentru ca nu au sprijin managerial.

    Sunt teoretic 4 situatii (in practica am vazut-o doar pe ultima):
    HR habare n-are
    HR are habar dar nu-i spune GM-ului
    HR nu-l convinge pe GM (pentru ca HR e dobitoc)
    HR nu-l convinge pe GM (pentru ca GM e dobitoc)

    00
  10. NOU
    #11

    Curat, cursiv, elegant. Imi place acest „post”.
    Si eu mi-am schimbat slujba, si eu m-am „lovit’ de aceleasi probleme. Intr-un tarziu am plecat de acolo cum ai facut si tu plecand de la urban. Am incercat si singur. Poate merge in alta tara sau aici dar cu relatii mari. Acum imi place unde sunt pb. e ca eu sunt „specializat’ in/pe altceva :))
    Eh, ce ne poate multumi?
    Hai numai bine si la multi bani sau multumire.

    P.S. asta nu inseamna ca-mi place blogg-ul :)

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube