Un coleg blogger mi-a cerut azi socoteală. Ce ai cu mine? De ce nu mă vrei în Blog20? Mă surprinde că a rămas în continuare ideea că doar ăia din reţea fac bani şi trebuie să fii acolo pentru a câştiga ceva mai mult decât mărunţişul de la adsense.
Advertiserilor le place limba română. E simplu şi la mintea cocoşului. Ai de ales între a-ţi afisa bannerul lângă o groapă de gunoi şi o piaţă. Unde îl pui, la ăla care nu ştie să scrie în limba română? Că şi pe lângă groapa de gunoi trec oameni, te vede lumea şi acolo, dar chiar vrei să îţi fie asociat produsul cu gunoiul? Cam aşa gândeşte advertiserul. Aşa gândesc şi cititorii cu un IQ mai ridicat. Ăia care au bani să cumpere ce vinde advertiserul. Dacă bloggerul ăsta nu îşi poate exprima coerent şi corect ideile în limba română, ce învăţ eu de la el? De ce să mai revin şi mâine? E extrem de simplu.
Există, desigur, şi excepţii de la regulă. Buddha e o excepţie, dar el are un avantaj care contează foarte mult. Are idei, expune probleme, povesteşte experienţe. Şi asta suplineşte pe alocuri lipsurile. Nu de tot, dar ajută.
Majoritatea celor cărora le spun despre problemele exprimării şi coerenţei spun însă că ei nu văd nimic în neregulă. Şi problema asta e şi mai mare. Dacă ei nu înţeleg unde greşesc, eu nu îi pot ajuta. Nu îi pot învăţa eu cum se construieşte o frază, cum se pune un predicat şi de ce inclusiv frazele scrise pe un blog, ca aceasta, au nevoie de intonaţii şi de pauze. DeMaio spunea la un moment dat că bloggerii au o problemă cu jurnaliştii care intră în blogosferă, pentru că ei ştie să scrie. Bloggerii care îşi pun problema banilor înaintea calităţii conţinutului (inclusiv măscările lui Radu sunt scrise în limba română) nu vor ajunge niciodată să facă bani (şi aici nu includ spam-siteurile făcute pentru adsense).
Nu te opreşte nimeni să fii noul Cabral sau noul Dono. Ce au ei de sunt aşa de citiţi? Nimic. Cabral e un plicticos de la TV care scrie numai prostii (coa, ce să îţi fac, aşa e când eşti pe locul I, te înjură lumea). Dono e un trist care scrie pentru gospodine şi are numai comentarii stupide. Deci, nişte luzeri. Ca şi mine. Ca alţii. Ei, Bendeac, Groparu, Miruna, toţi s-au ridicat pentru că, dincolo de ideile bune pe care le pun pe hârtia virtuală, folosesc limba română. Bine. E o condiţie sine qua non pentru a ajunge blogger de succes.
Nu am nimic cu bloggerii care îşi văd de ale lor. Dar dacă vreţi să jucaţi în liga mare, unde sunt banii şi faima, ei bine, aici sunt reguli. Limba română e prima.
Bravo, te felicit. Ma bucur sa vad ca tu, o persoana cunoscuta, esti pentru limba romana scrisa si vorbita corect.
Un articol foarte bun, aproape genial… am zis aproape pentru ca nimeni nu e perfect.
De ce exista impresia asta imbecila ca din scrisul pe blog se face usor o avere ? Si daca ai succes, la 30-40 de ani, poate chiar 50, trebuie sa lasi blegosfera si sa te axezi pe o munca mai sanatoasa. Blogul trebuie inteles, in cel mai bun caz, ca o sursa de venit suplimentar. Echivalentul unui hobby din care mai ies, din cand in cand, si niste banuti.
@DS: Nu ştii ce vorbeşti, stai liniştit Nu mă apuc să-ti explic aici cum stă treaba, dar crede-mă că vorbeşti în necunoştinţă de cauză…
Din păcate, apar tot mai mulţi de genul. Asta pentru că e mai uşor să stai să scrii pe un blog, decât să mergi la ora de gramatică. Cei ce chiar vor avea ceva de spus se vor face din ce în ce mai greu remarcaţi în marea de agramaţi.
Sa ai unele carente privinta limbii romane nu e o crima. Important e sa fii deschis la a invata si sa accepti criticile constructive.
Ai dreptate aici. Initial imi facusem „blog” pe la 14 ani, cand descoperisem si limbajul „de mess”. Si ma miram de ma citesc 3 oameni.
Dupaia, odata cu mutarea pe domeniul propriu am inceput sa scriu si eu mai coerent, in romana, nu numai pe blog, ci si pe mess.
Brusc, toti ma tratau altfel, au aparut mai multi cititori (nu multi, dar semnificativ fata de ce aveam deja) si am realizat si eu ca daca vrei sa te citeasca lumea, ideea de baza e sa inteleaga ce vrei sa zici.
Atentia are rolul ei. In comentariul precedent am uitat un „in”.
auzi, da’ tu chiar faci bani din blog?!?!?!?!
foarte corect!, eu imi cunosc limitele si scriu de placere
Le-ai zis bine, zoso. Desi in multitudinea asta de cocalari, pitipoance si agramati mi se pare din ce in ce mai greu sa te afirmi cu o scriere lucida si bine aranjata. Sunt multi (idioti, imbecili, cretini, nici nu mai stiu cum sa le zic) care nu prea mai inteleg ce vrei sa exprimi daca nu scrii cu 0 in loc de o sau cu 3 in loc de e (si lista poate continua). Am un an si ceva de cand am ales sa scriu punctul la locul lui, virgula la fel si majusculele la inceput de fraza/propozitie, chiar si pe mess. Am intalnit cazuri in care am fost luat de sus si intrebat „dar de ce scrii asa?” (d4r d3 c3 5crii 4s4 ?????? ) si mi-a venit sa aleg o cale de exprimare nu prea ortodoxa dar m-am rezumat doar la: „E LIMBA ROMANA, ASA SE SCRIE !”.
Am avut momente in care, dupa ce am petrecut foarte mult timp cu degetele pe taste, am uitat cum sa tin pixul pe hartie si ce miscari sa fac pentru a scrie un cuvant. Este acelasi lucru si cu limba, daca nu o scrii bine s-ar putea sa incepi sa o si vorbesti stalcit.
@DS – exista impresia asta pentru ca se castiga foarte multi bani din blog. Si bravo celor care fac bani pe sinapsele lor. Insa nu pot sa inghit „ipocrizia” unor bloggeri care nu recunosc acest lucru. Am 2 prieteni foarte buni care sunt foarte cunoscuti in blogosfera romaneasca si fara nici o jena au un venit mai mult decat substantial datorita reclamelor, bannerelor plus affiliates la diverse siteuri. Cei care fac bani din intelect – respect maxim. Dar macar sa se lase la o parte „ofensarea” mascata gen: „Vai eu?! Eu scriu de placere, nu vreau sa fac bani deloc, da, am cateva reclame pe site, dar nu castig deloc” – BULLSHIT.
Da ce aveti ma cu diacriticele? daca scriu romaneste si fara ele nu e bine? sau nu e romaneste fara ele?
mi-ai devenit brusc extrem de simpatic
@zoso: de ce oare nu pui diacriticele din prima?
e mai usor asa.
@zoso Tu chiar adaugi diacriticele dupa ce ai terminat de scris textul? Nu e de 1000 de ori mai usor sa scrii din prima cu diacritice?
Zoso, te ajuta folosirea diacriticelor pe blog? Are legatura tot cu scrierea corecta in limba romana sau e placerea ta sa te chinui ?
imi place sa inteleg eu ce scriu. plus ca mi se pare o dovada de respect fata de cititor, prezentandu-i un text prin care trec de doua ori, o data ca sa il scriu si o data ca sa ii pun diacritice.
Eu nu sunt si nu vreau sa castig bani din blog.
Dar sa zici ca si altii nu au nimic special doar ca scriu frumos e prea mult.
Nenea Cabral e nenea ala de la acasa tv care a avut oarece sprijin din partea blogosferei proteviste si a ajuns sus in bloglist. Oricum e unul dintre cei care nu vine sa se dea cu caramida de piept cu ce a realizat el in blogosfera.
Dono face parte din aceeasi gasca protvista si s-a cocotat pe piedestal in acelasi mod.
Radu a vrut sa socheze si asta a facut, este un castig pe termen scurt.
Stiu ca poate sunt hater cum imi zicea @buddha intr-un comentariu la el pe blog dar nu ne nastem cu totii egali si nu pornim de la aceeasi linie de start.
„DeMaio spunea la un moment dat că bloggerii au o problemă cu jurnaliştii care intră în blogosferă, pentru că ei ştie să scrie”
@demaio: bloggeri nu au ceva cu toti jurnalistii ci doar cu unii dintre ei, aia care nu sar la castana ca-n scoala si care nu saluta capitanu cand trec pe langa el, daca sunteti familiarizati cu jocu…
fanel, care e blogosfera protevista?
@zoso Dupa ce te obisnuiesti, e mult mai mai usor sa scrii direct cu diacritice. Economisesti timp.
florin puscas, hai sa nu dam sfaturi alora care sunt inaintea noastra.
@tcmo6 e un fel de semi-română scrisă. Sunt contexte în care diacriticele de ajută foarte mult. Spre exemplu „romana” poate fi „română”, „romană”, „româna”, şi sunt tot felul de exemple. Diacriticele ajută foarte mult la timpul de citire al unui articol.
daca vrei, poti scrie direct cu diacritice, e chestie de optiune.
cabral s-a cocotat unde este pentru ca E BUN, nu ptr ca e protevist. Dono la fel, nu a avut nici o treaba proteveul cu asta. cine spune altfel, bate campii relaxat
Diacriticele se pot pune foarte rapid, sunt soft-uri si site-uri specializate pentru asta.
Softuri, site-uri… dar va ganditi cum ar arata sa trebuiasca sa scrii ceva cu diacritice de fata cu o alta persoana. Cum te-ai chinui sa gasesti literele?
Invatati fratilor sa scrieti direct cu diacritice. Rau nu are cum sa va faca. Comoditatea nu ajuta la nimic.
Legat de diacritice, daca pe tastatura nu le ai bindate e greu de lucrat cu ele. In plus, scrisul fara diacritice si modificarea lui dupa iti permite si sa recitesti textul ca sa vezi daca suna bine. Sa intru pe diacritice.com si sa modific textul nu e greu.
Inca nu folosesc diacritice in comentarii, dar asta chiar nu cred ca e ceva asa de rau.
Oricat de inteligent ai fi, daca scrii cu greseli de ortografie esti terminat iar problema este cu atat mai mare cu cat ai mai multe pretentii de la cei care te citesc. Mie imi ia si cateva ore sa scriu un articol si inainte de a il publica, il revad de cinci ori de frica sa nu fac greseli.
Viata de blogger e grea atunci cand nu ai talent la scris pentru ca trebuie sa compensezi lipsa talentului cu mai multe munca
Hai lasati-ma. Sa spui de Cabral ca a ajuns asa citit fiindca e bun e ca si cum ai spune ca Badea ar fi pe 1 si daca n-ar avea emisiune la A3.
P.S. A nu se intelege ca nu e bun. E bun, scrie tare fain, dar nu era acolo sus daca nu era o persoana cunoscuta.
nu am nimic impotriva lui cabral ci dimpotriva, chiar imi place atitudinea lui fata de viata si articolele pe care le scrie dar nu se poate nega ca a avut un beneficiu in promovarea blogului sau, la inceput.
ca s-a tinut de treaba si a dovedit ca are talent in a scrie, asta e cu totul meritul sau.
si nu, nu sunt de acord cu ideea ca ar fi trebuit sa pornim cu totii de la acelasi nivel al poplaritatii. e bafta lor daca sunt vedete, isi fac blog, si au cateva sute de cititori prin default
1. E trist că limba română este o regulă. Eu credeam că este o obligaţie.
2. Diacriticele, să-mi fie iertat oameni buni, sunt o obligaţie. Scrie la DEX. Punct!
3. Bendeac de ce nu are link?
4. cabral (ca-i negru îl scriem cu literă mică) şi Dono (că-i un pic de şef îl scriem cu literă mare) au cu ce. Acolo sus, la mansardă.Restu-i caca-maca.
5. off-topic: @zoso: plugin-ul de edit comment-uri, de ce nu-l foloseşti? pare mai mult decât util!
waven, bendeac nu ma suporta. si i-am mai dat un link azi. pluginul de edit face conflict cu pluginul de cache.
Sincer, ceea ce ai scris nu mi se pare genial ci elementar şi o spun cu tot respectul faţă de „teh blogfather” şi fără să dau dovadă de lipsă de modestie. Pur şi simplu ceea ce ai scris mi se pare atât de elementar şi de bun simţ încât sunt surprins că ai fost nevoit să mai şi explici aşa ceva. Oricum, în ritmul acesta vei ajunge să fii nevoit să predai limba română, marketing şi business pe internet, toate-ntr-una.
Personal consider, deşi nu sunt, încă, un greu al blogosferei, că un articol de blog trebuie să fie un hibrid între un articol dintr-un ziar şi o scrisoare, pentru că nota aceea personală absolut delicioasă contează foarte mult.
Îmi dau şi eu cu părerea…
[Tocmai mi-a venit o idee pentru un articol. Mersi.]
Eu nu inteleg din cauza s-a format aceasta zona interzisa a bloggerilor, care tinde sa devina cu circuit restrans, o comunitate a „zeitatilor” scrisului pe internet…conceptul asta de blog, relativ nou in Romania, tinde sa devina de fapt o fata mascata a ipocriziei umane..spun asta pentru ca si aici exista bisericute, oricine vine nou si scrie ceva, automat daca nu prezinta un backround, se trezeste cu o caramida virtuala in cap; am impresia ca in Romania blog-ul este inteles total gresit…aici blog-ul tinde spre suedejeala, spre inca un motiv pentru dezbateri aprinse si cearta, pentru reclama, pentru a fi cunoscut. Si iar iese la iveala natura ascunsa a romanului (pe langa idiotenie): invidia,ciuda, ura..ups, uite ca au iesit mai multe.. De exemplu Cabral..omul scrie bine. Mie personal imi place sa-i urmaresc blogul. Vin altii care spun insa ca domne, omul este protevist, bla bla bla.. Sunt foarte multe exemple si nu are sens sa le enumar pe toate..toti suntem liberi sa avem blogul nostru, sa scriem ce vrem in el..in fond si la urma urmei cine este „praf” nu are accesari..
Ideea de a scrie cu diacritice „ca asa este corect”.. mi se pare corect oricum atata timp cat nu esti un dobitoc agramat..ce polemica este asta? Limba romana asa se scrie, cum am citit un comentariu mai sus..daca tot suntem patrioti si sustinem „gramatica limbii romane” de ce naibii mai folosim cuvantul de blog si alte o suta de mii de cuvinte in engleza, evident, neregasite in DEX? Eu nu folosesc diacritice decat cand scriu cu pixul sau sunt obligat sa le pun intr-un document. De ce? Pentru ca imi este comod. Si creierul percepe sensul cuvantului si fara diacritice ;)…ca d-aia suntem mai evoluati decat maimutele. Astept posturile de maine..probabil ne vom intreba de ce nu folosim corespunzator semnele de punctuatie.
arhi a spus:
„cabral s-a cocotat unde este pentru ca E BUN, nu ptr ca e protevist.”
Daca o sa se repeta asta incontinuu, o sa ajunga chiar sa fie si acceptat asa pana la urma; iar voi sunteti amici cu Cabral, okay np.
Dar frate…chiar deloc, deloc, deloc n-a ajutat? :)) faptu ca e protvist adica; hai…nici chiar asa, acuma:)
Io nu sunt cu astea cu locurile, de Zelist nici nu mai vb…e 100% pe baza de smen; aia cu traficu sa zicem ca mai are cat de cat un pic de legitimitate…cu toate ca si Dan Diaconescu cat de legitim poate sa fie acuma?:))
SI Nu ma intereseaza in primu rand…cu cat io, oricum sunt pe locu 1 in BetonList
si george buhnici e protetist. si oana cuzino. si stefan banica jr. si ciutacu si badin sunt la tv si la ziar. e o diferenta de calitate intre oameni.
@zoso Nu vreau sa jignesc pe nimeni cu sfatul meu, insa atunci cand este unul bun cred ca ar trebui acceptat. Da, sunt multi inaintea mea, dar un sfat se poate primi si de la un cersetor. Nu am dat sfaturi despre succes si alte cele, ci despre scris cu diacritice.
In fine…ziceam si eu un lucru. Daca nu e primit asta e. Spor!
Exista foarte multi oameni agramati, dar cu idei extraordinare. Exista foarte multi docti in limba romana, dar la idei sunt plati ca pieptul de gaina. A fi agramat e un handicap, care se poate corecta. A fi prost e lucru mare.
– Diacritice? Din prima, mane. Din prima. Pierzi timpul degeaba altminteri
– Protevishtii? Comme on. Stim cu totzii ca si faptul ca sunt de unde sunt conteaza. Le cauzeaza la notorietate si le da un avantaj
– E plictisitor sa scrii corect in limba romana. Groparu este cel mai foarte genial exemplu in aceasta privintza. Daca vretzi sa scritzi corect si sa fitzi serioshi si trishti, ducetzi’va la ziar, luatzi’va simbrie si devenitzi formatori de opinie cu cearcane la ochi. Altminteri, do da dew and enjoy da fun. Life is short and zoso is geek. Pardon: Zoso. Merita nishte capitale mari, nu?
:p
Eu de multe ori scriu pe fuga sau mi-e lene sa recitesc. Scriu pe fuga pentru ca ideile vin repede si pleca si mai repede. Mi-e lene sa recitesc fiindca sunt lenes. Si cateodata imi mai scapa o topica gresita sau o fraza fara cap si coada. Dar asta e, cui nu-i convine sa nu citeasca, plus ca nu scot nici un ban din asta. Si greselile de typing sunt la ordinea zilei.
E adevarat ca de la un anumit nivel, cand vrei sa castigi bani din blog, trebuie sa devii mai atent. Dar la un moment dat ajungi sa te indepartezi de motivele care te-au facut sa scrii pe un blog. Si sa pierzi distractia, sau sa devii sec. Si incepi sa scrii numai ca sa nu lasi blogul gol, ca nu mai vin advertiserii. Si atunci incepi sa faci mult blogging despre blogging.
Cand mi s-a propus de catre pr-isti sa-mi fac un blog am hotarat sa ma informez mai intai cu ce sa mananca povestea asta. Desi mediul on-line imi ghideaza activitatea de vreo 10 ani, desi am o varsta la care nu mai pot fi inscris in nici o organizatie de tineret :), inca nu stiu ce inseamna twitter, rss-feederu inca imi provoaca frisoane, inca sun it-istii sa-mi spuna cum sa inserez un link in pagina. Am inceput cu cei care-mi sunt apropiati sau blogurile din domeniul meu de activitate, Dragos Manac, Victor, Tolo, blogurile de pe The Economist, apoi in ultimile luni, din link in link i-am gasit si pe cei care fac din blogging un mod de viata, Zoso, Piticu, Visurat, Arhi s.a. Bineinteles ca vanez continut, sunt atent la coerenta de limbaj si mai putin la scaparile gramatice pe care de multe ori le pun pe seama „tastaturii”. Opinia mea este ca accentul pe continut, comentariu elocvent, sinteza pertinenta etc este mult mai relevant decat scaparile de limbaj/transcriere. Ganditi-va ca oricum ne rupem multe ore zilnic pentru a accesa bloggerii cunoscuti. De multe ori stau si citesc de 4-5 ori un subiect bun si bine scris de zoso, alteori ma enervez ca-mi pierd timpul cu n-spe posturi despre nimic pe aceeasi pagina. Concluzia? un subiect bine dezvoltat are un feed-back bun chiar daca pacatuieste prin erori de gramatica, in schimb poti scrie despre nimic in cel mai academic mod posibil cu rezultat zero.
Ce site-uri stiti care pun automat diacriticele, in afara de srv.diacritice.com? E ok si ala, dar daca este ceva mai bun, mi-ar place sa stiu.
Blush de blush, ca sa zic asa, pe romaneste!
Deci: io, ca unu’ nu-s nici macar printre primii – sa zic – 50 de bloggeri romani, nu poci a zice decat ca Aferim! ca ui, m-o linkuit zoso; fetele, daca vreti sa ma atingeti, primesc marţea (cand vin de la folbal) si joia, incepand cu ora 18:00.
In alta ordine de idei, orice complex de superioritate avut faţă de alţi veterani blogosferici mi-a dispărut ca un navetist la controlul biletelor în momentul în care am început să îmi formez blogroll-ul şi să mă prind – măre! – de câţi oameni mai inteligenţi ca mine mişună prin blogosferă. Şi paradoxul e că, deşi mulţi scriu mult mai bine ca mine, sunt mai puţin traficaţi. Păi e cinstit? Respect Turambarr, care e unul dintre ei (cred că şi cel mai de seamă).
turamabarr e naspa, nu mai combate ca in tinerete. plus ca da semne de chelie.
Da, mo, da’ ai văst ce musteaţă are? D-abia astept sa mai dea pe la Cluj, sa i-o inmuiem in palincă crivăţească ;))
@tcmo6 da, e romaneste si fara diacritice, si daca scrii cu chirilice, ca in ”moldoveneasca” sovietica…numai ca e cam aiurea
asa, la un comentariu, un mail mic sau un esemes mai mere, da’ altfel…
Sincer m-am cam plictisit sa citesc articole cu onomatopei de genul „miau”, in loc de „mi-au”!
@waven,
Păi, dragule, dacă tu, cu guriţa ta, spui că limba română e o obligaţie, deci mai mult decît o regulă, tu de ce ai lipsit de la ora de română fix la predarea vocativului? Iar dacă ai lipsit, de ce nu ai recuperat, că deh, limba română este o obligaţie…;))). Punct.
P.S. Te las pe tine să-ţi corectezi greşeala din fraza de mai jos. Fără supărare, da?
2. Diacriticele, să-mi fie iertat oameni buni, sunt o obligaţie. Scrie la DEX. Punct!
@ Doru,
Ai vrut să spui că te-ai săturat de ONOMATOPEE, nu de onomatopei, dragule! Aşa o perlă, mai rar! Probabil că la fel scrii la plural tranşei, cicatrici etc. Mai deschide DEX-ul uneori, că nu-ţi strică. Mai ales la formele de plural ale substantivelor. Cît mai multe succesuri şi eşece zero!
@Silvia: Dragă, am obiceiul să-mi corectez greşelile, dar acum am nevoie de ajutorul tău. La lecţia cu vocativul este posibil să fi lipsit, deşi nu-mi vine să cred. Deci?
@waven
Deci, dragule, în fraza cu pricina, „oameni buni” trebuie pus între virgule: „să-mi fie iertat, oameni buni, sunt o obligaţie”.
Lipsea o virgulă, prima virgulă. OK?
P.S. Poate că nu ai lipsit la ora de predare a vocativului, doar că nu ai fost destul de atent:))
@Silvia dragă, mulţumesc pentru lămurire. Mă uitam ca broasca la bordură şi nu-mi cădea fisa. Ce bine c-a fost doar atât!
@ waven,
Mă bucur că te-am lămurit, dar să ştii că nu e puţin lucru să cunoşti şi să aplici, corect, punctuaţia vocativului. Să fii atent la textele pe care le citeşti, mai ales la cele de pe net/blogguri/forumuri ale cotidienelor. Vei vedea că ea, punctuaţia corectă a vocativului, este sublimă, dar lipseşte cu desăvîrşire:)).
@Silvia, fără supărare, vocativul n-a fost printre cei mai de succes tipi din şcoală. Aşa că, asta e, uneori îl mai uităm. Oricum avem, cu toţii, carenţe mult mai mari decât un vocativ în prag de noapte.
Off-topic: combaţi bine! Doar de pe margine?
@waven,
Cu siguranţă, ai dreptate. Rămînînd însă strict la domeniul limbii române, ei bine, e jaaale cu J mare. Cam peste tot în presa scrisă, adică în cotidienele din Capitală. Noroc de corectori, deşi, după cum ai aflat, poate, dar şi din cîte am observat în ziare care aveau corectori fff buni pînă nu demult, pînă şi zilele acestora sînt numărate, culmea! Restructurările/disponibilizările din raţiuni de criză încep… cu corectorii (ce ironie!), iar greşelile de limbă apar cu tona (vezi Evenimentul zilei, Cotidianul etc.)
Off-topic: Doar. :))
Silvia, înainte să ne dea Zoso afară, îţi mulţumesc pt conversaţie. Şi te aştept pe la mine să mai dezbatem una-alta. Când ai timp