Bătrânii care își aduc aminte de lucrurile bune din comunism răi. Noi care ne uităm la "Anul Nou care n-a fost" și toți din film sunt anticomuniști isteți.
Este un film, până la urmă, este normal să existe exagerări, ficțiuni și așa mai departe. Este un film bun, dar să nu îl confundăm cu realitatea.
Anii au trecut și acum ne place să ne aducem aminte că toți eram împotriva sistemului, toți făceam o rezistență într-un fel sau altul, toți simțeam că ceva urma să se întâmple. Toți știam de revolta muncitorilor de la Brașov, toți știam de ce se întâmplă la Timișoara. Toți.
De aia și descoperă atât de mulți turnători, de cât de rebeli și anticomuniști eram.
Și totuși bătrânii aveau sau mai au printre ei rebelii..
Vecinul meu care a înotat cat sa fie triis inapoi in România, bunoicul care a refuzat să ia parte la colectivizare și a fost „retrogradat” din activist de partid în membru de partid & „muncitor necalificat la decojit bușteni”.
Bine, de colectivizare nu a scăpat; i-au intocmit și semnat ei cererea și au inregistrat-o atunci cand fata lui cea mică avea nevoie disperată de penicilină.. în buna tradiție balcanică a consimțământului liber exprimat.
Da, dar nu majoritatea.
Evidentiind doar rebelii, e ca si cum ai creiona Romania in functie de oamenii care scriu comentarii aici la zoso pe blog.
Bunicu cand au vrut sa ii intre fetele la liceu.
@Jan, fără bășcălie, mi se pare senzațional că bunică-tu, acum cca 70 de ani, a vrut să-si dea fetele la liceu și că a făcut un astfel de sacrificiu pt asta.
Bunicu’ a bagat 6 luni in penitenciarul din Sighet (azi cunoscut ca „Memorialul Durerii”) ca urmare a refuzului colectivizarii.
L-au luat de pe camp, informati de primar, cu bunica gravida in 7 luni langa el.
Spre final de an 2024 si tot anul 2025 imi propun sa trolez mai putin spre zero aici.
Revenim: eu ma uit si in familie si neamuri, in afara de o parte mica a neamului, cea cu educatie, restul se simteau ok in comunism. Doar faptul ca erau magazinele goale si nu gaseai chestii ii deranja, dar nu comunismul ii deranja. In schimb anii 70 li se par ca au fost mult mai buni decat cei de acum. Asa la prima vedere. Si asta comparand cum era bunica in anii 70 si cum sunt eu acum, nu ea tanra vs ea pensionara.
Totusi ii schimb parerea usor cand ii explic niste chestii pe care nu le intelesese corect, si brusc anii 70 nu mai is asa buni.
Eu sunt de parere ca nu foarte multi si-au dorit neaparat revolutia, si implicit caderea comunismului.
Sarbatori fericite.
Curiozitate personala, ce erau bunicii tai pe vremea comunismului?
Intreb pentru ca si bunicii mei sunt nostalgici dupa comunism, ca era ma bine.
Pentru ei, personal, era bine. Binicul presedinte de CAP la ferma de oi, bunica presedinta de CAP, la lapte.
Isi deschideau orice usa cu o bucata de carne si cu niste lapte.
Plus ca locuiau intr-un oras mic, in care ii lasau sa aiba animale, porci, oi, cand se lua caldura, aveau sobe pe lemne, la bloc cu un etaj.
Si nu au fost nu stiu ce rude de nomenclaturisti. Din contra, bunica se trage din oameni fugiti din Cernauti, din calea marei armate eliberatoare, au lasat casa cu totul si au fugit in Romania, unde au fost slugi, iar bunicul, fiind cel mai mare dintre frati, a fost sluga de la 13 ani.
Ma bucur totusi ca bunicii mei, au realizat ce a insemnat colectivizarea si le dadeau oamenilor ce lucrau la CAP, pe sub mana carne si lapte la discretie. Si acum, dupa atatia ani, ma mai intreaba batranii care au lucrat la CAP, daca mai traiesc si daca sunt bine si isi aduc aminte ca au fost oameni, nu idioti utili, ceea ce ma bucura, nu-i injura.
Poate si ai tai au avut acces la ce nu se gasea pe vremea aia si le era bine, de asta sunt nostalgici.
Le-am zis bunicilor ca aia ce lucrau in fabrici si locuiau in blocuri de 10 etaje, nu puteau sa dea la schimb piulite pe carne, ca nu le lua nimeni, tremurau si faceau foamea.
Bunica a facut 4 clase, si s-a ocupat in copilarie de treburile agricole ale familiei fiind fata cea mare. La 19 ani s-a angajat la fabrica de confectii la oras facand naveta. Fiind prea aproape de oras(27 de km) nu a putut sa primeasca apartament in oras preferential, ci a trebuit sa cumpere unu la suprapret, asta e singura chestie ce a deranjat-o la comunism.
Bunicul a facut scoala 4 clase de asemenea, si a plecat la 16 ani de la Radauti Prut la Timisoara sa munceasca cu ziua. A ajuns sofer pe camion, unde transporta produse alimentare de unde mai sunta 1-2 fructe, legume, mai ales la finalul anilor 80.
Avantajul bunicii a fost ca restul familiei a ramas la sat, si mai primeau chestii de la sat. Avantaj care l-am simtit si eu copil fiind in anii 90, cand nu aveam bani de mancare, primeam pachete de la sat de la rude si neamuri. Adica mergeam dupa ele, participam la muncile agricole cand era nevoie.
Niciunul nu a fost membru de partid, sau ceva.
Not great not terrible.
Ai mei erau de la țară, și nu au amintiri plăcute din comunism: lada de malai aproape goală, și cu o săptămână inainte de a primicota de porumb au venit și au încărcat tot din depozitul CAP-ului… au primit cota cam peste doua luni. Nu primeai rația fe ulei daca nu dădeai „la contract” lapte, ouă, găini… nu găseam de cumpărat caiete pentru școală. Ouă și carne mâncam doar de sărbători.
După 89, ne-am trezit brusc că nu aveam unde depozita porumbul că aveam câteva tone nu cateva sute de kg. De la 10-15 păsări au trecut la peste o sută, deja ne permiteam să tăiem o găină săptămânal…
Și mult mai puțină muncă decât la CAP.
@ic: ai atins un punct interesant.
Fiindca aici e cheia: „După 89, ne-am trezit brusc că nu aveam unde depozita porumbul că aveam câteva tone nu cateva sute de kg.”
Eu cred ca in general comunismul ajuta oamenii care nu performeaza asa bine in viata. Cei care performeaza bine sunt „penalizati” in comunism.
Alta chestie pentru care unii de la sat zic ca era mai bine inainte, era ca toata lumea nu avea chestii iar acum, cand unii au si unii nu au si este vizibil acest lucru, apare invidia si lacomia.
Bunicul meu a fost maistru mecanic/șofer între războaie. Avea camionul lui, făcea transport – cereale – către șlepurile de la Dunăre. A venit războiul, i-au rechiziționat camionul, pe el l-au trimis pe front. A avut noroc că s-a întors teafăr. Nu și-a mai văzut camionul niciodată.
Bunica, fată de țărani înstăriți. S-au mutat la oraș, primul mariaj cu un subofițer de armată a eșuat. A avut tăria să treacă printr-un divorț – în anii 30 – și și-a obținut înapoi dota integral, pe baza căreia a cumpărat o casă și a ținut un fel boarding house pentru elevii care veneau la liceu/seminar/școala normală. Mai avea pământ la țară, îl munceau străbunicul și un frate, de unde a primit cotă parte din produse, până au venit comuniștii și s-a terminat. Își amintea cu durere bătăile încasate de străbunic în timpul colectivizării și apoi pe timpul „cotelor”.
În 1942 bunicul și bunica s-au întâlnit la ceea ce acum s-ar numi un „blind date”, și curând apoi s-au și luat.
Evident că bunicii mele, puteau comuniștii să-i ofere mâncare cu lingurița de aur, că în sinea ei tot regreta statutul de „Cocoană” și nu-i putea ierta pentru suferințele familiei.
Imediat după război, bunicul a ajuns să fie șoferul personal al șefului de raion. N-am înțeles cum de nu l-a putut proteja pe socrul lui, sau poate, bătaia încasată era ca o protecție în comparație cu câți țărani și-au lăsat ciolanele pe la Canal. Bunicul era martor mut al fărădelegilor „tovarășilor” aflați în inspecție – de la chiolhanuri, japcă, femei – iar când i-au propus să devină „tovarăș” ca să îl țină sub control, a făcut pe prostul și a refuzat. (Nu era deloc prost, ca să fii mecanic de autovehicule în anii 20, pe vremea când a învățat el meseria, era cam echivalentul unui ITist de acum. Ca bani, chiar mai bine…)
Tovarășii l-au îndepărtat rapid, mare noroc că nu i-au înscenat ceva cu care să-l trimită la pușcărie. El a continuat să asculte Europa Liberă și să dezbată zilnic, cu un văr, șansele sosirii Americanilor, până s-a prăpădit, prin 85.
Ironic sau nu, vărul lui a apucat venirea Americanilor, fie ea și simbolică, atunci când Președintele Clinton a vizitat România.
Au urât ei comunismul?
La o primă vedere da, fiindcă ambii și-au pierdut avutul, ei sau familiile lor au fost abuzați, etc. Pe de altă parte, recunoșteau deschis că într-o societate bazată pe clase, mama mea nu ar fi avut prea mari șanse să ajungă medic, așa cum a ajuns.
Cei mai „rebeli” au fost intelectualii și artiștii. După 1989 toți s-au trezit că au fost și ei un pic dizidenți. Actorii toți strecurau „șopârle”, scriitorii la fel, ce să mai, o țară plină de dizidenți în care dictatura a rezistat peste 40 de ani. În realitate, cei mai mulți au slujit regimul, prin articolele elogioase la adresa regimului, prin poezii, prin filme, prin recitări omagiale, prin participarea sau organizarea acelor manifestări odioase pe stadioane, în studiouri de radio și televiziune, prin cenzurarea scriitorilor și artiștilor etc. Dizidenții îi putem număra pe degete. De Doina Cornea și de Mircea Dinescu îmi aduc aminte acum, dar sigur au mai fost câțiva. Nu mă refer la cei plecați în străinătate.
Uiți cum s-a instaurat regimul după război și ce au pățit intelectualii care s-au opus sistemului.
@Andrei
Nu la victimele terorii din anii 50 m-am referit, ci la cei care după Revoluție se dădeau dizidenți. Nu m-am gândit la Coposu și la cei din generația lui, care într-adevăr s-au opus regimului.
Nu eram rebeli. Că ne simțeam noi mai altfel când ascultam pe șest radio șanț, aia e cu totul altceva. Dacă apuca nea Nicu să promită niște sute de lei în plus și să bage niște banane pe la alimentara de revelion nu mai ieșea nici puiu cucului.
Păcat că a trebuit să moară 1000 de oameni ca să schimbăm liniile în PCR. Mare păcat.
Cunosc personal copil, era prin 90 copil, si avea baietelul zeci si sute de masinite Matchbox originale si indieni si cowboy. Nu intelegeam de ce ala are, parintii lui erau muncitori simpli, tatal la fabrica de mobila, mama la fabrica e textile. Inainte de 90 nu avea nimic, dar nimic mai mult ca restul, din 90 insa brusc avea saci e jucarii. Ce sa vezi, bunica sa era ingrijitoare in cel mai odios loc cu putinta al regimului comunist, la o casa de copii cu handicap, unde au murit de foame, pisati pe ei, batuti, sute de copii.Imediat dupa 90 au sosit camioane intregi de ajutoare la acel centru. Ei, din acele ajutoare angajatele furau tot. Evident ca alea erau „impotriva sistemului” si nu au facut o zi de arest.
Exact ! Si „Metoda” nu s-a schimbat nici pâna azi.
Smecherocratia e mentalitatea instalata de atâta timp în spiritul românului :
1. ai acces la resursa ?
2. te servesti
3. mai dai ca „spaga” în schimbul altor resurse/servicii de care ai tu nevoie
4. si ce mai ramane ajunge la destinatie … aproape nimic
Si majoritatea populatiei cautioneaza metoda … aplicata cu maiestrie si de gospodarii statului.
Iar în loc sa punem mâna sa avem un adevarat stat echitabil, vrem sa-l desfiintam de tot : liberalism salbatic sau suveranism debilitant (ca sa fim siguri ca nu ne mai protejeaja nimeni si nimic)
Asa, si din comunism :
Tatal meu distribuia laptele … primea zahar pe sub mâna la schimb
Mama asistenta medicala … primea ciocolatele, miere si alte mâncarici în semn de recunostinta
Era binisor cu gust de rausor
Agronomii, primarii sau CAP-istii aveau Dacie si altele.
Plutea acel sentiment de injustitie, nu întelegeam bine, copil fiind, de ce nu se REVOLTA lumea.
Resemnare este si azi. Putini intr-adevar au condamnat sistemul sau sustinut revolutia. Iar azi sunt nostalgici. Nu avem cultura civica si constiinta ca „impreuna mai puternici si mai bogati”
Ar fi un subiect de film despre cei care n-au facut nimic si ce-au devenit azi
Sarbatori faine oameni !
una din fostele mele era medic (rezident). începuse să vină acasă cu mâncare, halate, prosoape, săpun. fura ca în codru și nu vedea nimic greșit. că toată lumea face. începuse să ia și bani de la pacienți, timid așa câte 500, 1000
@Flat Tu ai fost combinat cu Sorina Pintea?
A fost o diferență deloc de neglijat între Ceașcă și alți lideri socialiști, precum Tito. Cel din urmă avea o educație, cu bune și rele.
3 chestii zic și eu:
1. la doăștrei august comuniștii erau în jur de 1150; dintre care jumate erau informatorii Siguranței; de aici și dictonul „puțini am fost, mulți am rămas”
2. bunicul matern, rămas orfan la vîrsta adolescenței, a fost un mare comunist; pînă prin ’50; cînd s-a prins că Măria schimbase doar pălăria; mi-l aduc aminte prin anii ’80 cum apărea duminică seara la noi, că luni se ducea în audiență la partid/prim; cu jalbe care nu erau ale lui; l-a scăpat (sunt convins) de pușcărie doar dosarul lui medical, că făcuse ulcer perforat la 20 de ani; și toată viața și-a petrecut-o prin spitale; îmi mai aduc aminte cum se albea tata la față, cînd îl vedea prin vizor: „tataie, ne arestează ăștia!”
3. 10 mai 1986! bunica paternă, fiică de popă și măritată cu chiabur, scoate de sub o mică mobilă o poză format A4 pe care începe s-o pupe: „Regele nostru! cînd ai să vii, să-i alungi pe criminalii ăștia!? iaca, mamaie, ăsta-i Regele! el o să ne scape de comuniști!”; era prima dată cînd am văzut o fotografie cu MS Mihai I; aveam 12 ani și am priceput că-i groasă cînd a intrat taică-meu în casă și am zis că face infarct; așa că despre ce dizidenți vorbim? dacă alde tata, fiu de chiaburi, se îngrozea că o prinde Secu’ pe maică-sa pentru o poză, într-un sat din moldova…; măcar frate-su mai mic a priceput repede cum stau lucrurile; s-a făcut tehnician veterinar și, vorba lui Teo, „s-a descurcat!”; și pentru fermă, și pentru milițieni, da’ și pentru familie, că nu era să furgăsească doar pentru șefi…
Eu și fostul președinte Iohannis avem două lucruri în comun.
Primul e că și mie și lui ne plac excursiile, iar al doilea e că și el și eu ne plimbăm pe banii mei…
Am crescut la vila in centrul Bucurestiului. Aveam de toate. Si mancare, si video (in vecini) si blugi, si lego, si trenulet electric, si HC si vacante la mare.
Si totusi urasc comunismul si (neo)comunistii mai rau decat orice pe lumea asta.
Oamenii uita. Romanii uita si mai repede. Foamea, frigul, intunericul, pe alea si le mai amintesc dar pur anecdotic, erau tineri. Dar cel mai mult au uitat frica. Frica aia care a paralizat putina constiinta a unui popor care nu a excelat niciodata la eroisme si printzipuri. Inainte de comunisti alfabetizarea nu era la cote onorabile oricum, moralitatea lancezea si ea intre oportunism, traditii si moravuri copiate din afara intr-un mod usor caricatural. Comunismul a venit si a ucis ce era patura educata si cunostea ideea de principii si valori. Restul a reactionat la furtul singurului lucru care era la mare pret pentru ei. Pamantul. Acolo au avut un pic de rezistenta dar s-a rezolvat cu niste canal, niste pneumonie de la glontzu rece. Si marea masa de oportunisti, pleava pana atunci dispretuita, acum pusi frumos la putere. Un mare experiment Stanford pe 45 de ani. Incet incet s-a dat toata lumea pe brazda. Viata merge mai departe pentru toata lumea mai putin pentru eroi. Fiul lui Gheorghe Ursu la 35 de ani dupa revolutie inca e umilit de justitia democratica, Liviu Babes a murit pe partia de la Brasov unde acum lumea in apreskiuri cu vinul fiert indoit cu apa se plange ca era mai bine pe vremea comunistilor. 35 de ani au trecut degeaba, sau nu degeaba, cu folos, doar ca nu pentru noi. S-a investit in proasta educatie, paine si circ, atrofierea spiritului critic, a memoriei, relativizarea valorilor. Suntem ca nivel de educatie si moralitate mai jos decat eram in 45, poate stiu mai multi sa scrie relativ corect in limba materna. Dar cam atat. Nu am fost rebeli, nu am fost eroi. Am supravietuit. Ca gandacii de bucatarie.
apropos de colectivizare, povestește bunicul de care zic nai sus:
eram în echipa de lămurire, să se înscrie oamenii în colhoz (notă: în 48 avea 20 de ani); care voia, care nu… da’ era unu’, teatru, frate; poftiți, intrați, intrați! se aducea vin, veneau fetele/nevasta cu ceva plăcintă, mîncare… cînd scoteam adeziunea, ăla începea: Ilenuță! adă funia! venea fata cu o frînghie, ăsta o petrecea pe după un piron din grindă, făcea laț și se plîngea că se spînzură; că ce face el fără pămînt? cum hrănește și mărită fetele…?
o dată, de două ori, de trei… ni se luase deja de el, povestește tataia; la vreo 3 luni vine cu noi în echipă un șmecher de la raion; haină lungă de piele, bocanci buni… mergem la chiabur, intrăm, începe spectacolul știut; ăla de la raion bea vin și nu zicea nimic; nu se dezbrăcase de haină; vine și momentul frînghia; „parpalac” ordonă: toată lumea afară! am ieșit, da’ ne-am pus la geam; ăsta dă jos haina de piele, scoate un pistol din ham și îl pune pe masă:
– hai, ce faci, te spînzuri tu sau te ajut eu? cu tine viu sau mort, eu tot plec cu adeziunea semnată…
cam pe atunci a început tataie să înțeleagă ce-i comunismul!
Bunicul meu nu vorbea niciodata despre partea asta, imi povestea despre razboi, despre orice, despre colectivizare nu a putut niciodata sa imi povesteasca. Imi povestea bunica. De la soldatul care nu l-a lasat sa iasa din curte sa mearga la vot pana nu s-au inchis urnele pana la cum le-a luat pamantul. Pe bucata aia amarata care le mai ramasese a pus tataia porumb. La cules a venit secretaru de partid sa dea jumate din recolta la stat. Pe bunica-mea au luat-o nervii si disperarea si se ia cu el la cearta la poarta, dar chiar asa ne lasati sa murim de foame, avem copii, avem batrani. Secretaru zice: mai zi ca poate ti-e prea bine cu barbata-tu in batatura si vrei sa il vezi la puscarie…Nu le-a mai fost nici foame nici nimic, au vandut casa si au plecat la oras. Bunica-mea i-a urat sa ii stea malaiu ala in gat. Peste niste ani intamplator nepoata aluia era colega mea de clasa si prietena mea cea mai buna. Nu mi-a zis bunica-mea decat tarziu cand puteam sa inteleg. Oricum murise nea caisa cu ceva ani in urma. Se inecase la masa si facuse infarct.
Despre cei care își amintesc cu nostalgie de comunism și sunt foarte supărați pe societatea actuală.
Voi dacă ați fi făcut foamea, frigul și sex de două ori pe an ați fi fost mai buni?
Rebeli au fost mult mai puțini.
Rebel a fost cel care n-a semnat, n-a luat locul pe carnet de partid și a fost urât pentru că ceilalți vedeau ceea ce ei nu sunt.
Ce să mai, anticomunist de mic aici. Am chiulit pe motive medicale de la toate parangheliile de 23 august, am luat capace după cap (de la taică-meu) că ascultam Europa Liberă/Deutche Welle și am fost scos în careu în fața școlii că am fugit cu colegul de bancă din școală în Noiembrie 89 când toți erau închiși în clase să-l asculte pe Nea Nicu la Congres. Nu știu de ce, dar mi-aduc aminte ca ieri de Brașov 87 și de vocea Doinei Cornea.
Am depus cerere pentru ”Certificat de Dizident”, încă aștept.
Acuma, mai serios, alea erau prostii de copil, dar mă gândesc cu groază cum și dacă m-aș fi adaptat ca adult la vremurile alea. Sau poate mă împușcau grănicerii pe la Dunăre pe undeva.
Dar, apropo de percepția și nostalgiile oamenilor, am mai povestit: eu, Bacău, fără căldură iarna, 3 rânduri de haine, curent întrerupt ore întregi, teme făcute la lanterna aia mare pătrățoasă, fără apă caldă la etajul 9. Soția, Iași, cartier normal, deci nu ceva privilegiat: nu ține minte să fi avut probleme cu curentul sau cu apa, aveau căldură de stăteau cu geamurile întredeschise. Probabil că și cu haleala se stătea mai bine în unele orașe.
cred ca viitoarea ta nevasta a fost plecata de acasa in ultimii cativa ani de comunism.
@daddy, si la mine in zona era intrerupt curentul, dar mai rar. Stii de ce? La 200m erau o sectie de mobila (unde se lucra in 3 schimburi, si in mod special pentru export) si o croitorie (unde se lucra 2 schimburi, cateodata 3). In alte parti ale orasului, da, se lua curentul des si pe o perioada de cateva ore. Nu tin minte sa fi fost oprita apa, poate doar cand existau lucrari de mentenanta.
Nu a fost nimic frumos in comunism, in afara de anii tineretii pentru cei ce erau tineri pe atunci.
In rest totul era tern si trist. Magazine goale, iarna frig ca afara in magazine ca si in case, strazi intunecoase, curent cu portia, apa calda cateva ore pe zi, cele 2-3 ore pe zi de program la TV.
Vesnica alergare dupa produsele de baza care iti ocupa tot timpul, ca sa nu ai ragaz sa te gandesti la altceva.
Fara acces la vreun fel de informatie. Nu erau cenzurate doar de informatiile despre occidentul decadent, ci absolut orice fel de informatie – literatura, tehnica, muzica, orice.
Totul era cenzurat, trecea doar ce considera cenzura ca nu ar putea induce populatiei idei de schimbare.
Inainte se organizeze revolta din 1987 sindicalistii din Brasov i-au contactat pe cei din Ploiesti si le-au cerut sa se alature revoltei. Astia au refuzat motivand ca daca se tragea in zona rafinariilor, ar fi „sarit orasul in aer”. Ploiestenii se erau trecuti printr-un eveniment tragic cu doar 4 ani in urma” in noaptea de 6 spre 7 decembrie 1983, secţia Piroliză din cadrul fostului Combinat Petrochimic Teleajen, a sarit in aer, distrugând totul in jur pe o rază de 200 de metri. Explozia a ucis 27 de oameni şi a rănit alţi 39.
Brasovenii nu i-au crezut pe ploiesteni, si nu i-au iertat nici in ziua de azi. I-au numit lasi, si au pornit revolta pe ei.
Cred ca fix atunci, dupa cum imi povestea matusa de la Brasov, lumea a iesit cu sacii pe camp si s-au servit cu cartofi, desi terenul nu le apartinea.
Mno, amintiri din copilarie…
Aveam 9 aproape 10 ani in noiembrie 1987. Dar tin minte ca si cum ar fi fost ieri: mama si tata lucrau in aceeași întreprindere, dar in secții diferite. Plecau împreuna, dar nu se întorceau neapărat împreuna, si acasă povesteau una alta ce se mai întâmplase la fiecare in secție.
Si zice mama: „a venit un coleg si ne-a întrebat daca stim ce s-a întâmplat la Brasov?” „Ce s-a întâmplat?” întreabă tata „Cic-a nins la Brasov!” zice mama „si toți am mustăcit”.
Cu mintiuca de-atunci am înțeles ca nu asta se întâmplase la Brasov (poate si ninsese) si ca era un substrat, si ca oamenii nu puteau comenta / spune ce se întâmplase, nici sa facă „haz de necaz”, maximum era sa „mustăcească” ca nu știai sigur când lansai o șopârla cine era securist sau informator / turnător.
Foarte tare traileru’ mi se face pielea „măciuca de gaina” (vorba ălora de la Vacanta Mare) când am văzut atmosfera redata perfect, Daciile vremii, tinerii cretuleti cu geci de jeans, si mi s-a zbătut inima ca un hulub speriat când am văzut scena cu alea 2 Dacii (de colecție!) făcându-se praf (si mi-am adus aminte de bancul sec cu „Dacii”).
@MVP Și ce alte amintiri mai ai de la „9 aproape 10 ani”? Pe tine nu te-a trimis nimeni recent departe că să-ți aduci aminte că dacă părinții tăi plecau împreună, se întorceau împreună, altfel ori unul, ori celălalt aveau „treburi de rezolvat” la etajul 6.
Ai înțeles tu cu „mintiuca de atunci” fix plua!
@Vali: mai fă curățenie în comentarii, rogu-te, că nu toți ne-am născut boți sau inceli sau imbecili că MVP.
@Alin: sper ca ești votant CG sau al purcicii. Hai sictir vierme.
Lol, ce treaba au oamenii, romania, alaturi de polonia erau singurele tari ca nu aveau granite decat cu tari comuniste. Era blocata in lagar, orice ar fi fost in tara, asa cum cand a fost sa cada, a cazut oricum, cu toata opozitia pulifiricilor care erau pro sistem. Asa si in ziua de azi se da comanda fie de la moscova fie de la washington si aici puricii doar se executa. Dar da, e bine sa credem ca puricii conteaza, doar ca romanii au fost mereu purici. Vine valu’ va ia pe toti. Craciun Fericit!
Asa e, filmul lasa impresia asta, ca toti erau mici/mari dizidenti. Dar… filmele pun accent, nu sunt chiar documentare.
Actrita dizidenta… pur si simplu nu se intampla asa ceva, mai ales cu cineva anonim. Se ducea si recita.
Povestea securistului si a mamei lui e poate cea mai exagerata si oarecum de umplutura.
Insa per total e o poveste spusa bine, un film bun.
As zice ca „Libertate” a lui Giurgiu e mai realist si chiar da niste raspunsuri despre ce s-a intamplat la revolutie. Dar asta e mai fantezist, e doar o poveste.
Eu încă sunt de părere ca motivul principal al revoluției a fost foamea si abia pe locul doi a fost regimul politic. Adică aia care au ieșit de foame în strada au fost mai mulți ca aia care au ieșit din cauza sistemului.
Lucru care se poate vedea si în zilele noastre, în ideea ca la proteste ies doar oamenii nemulțumiți de sistem si sunt în număr destul de mic. În schimb cealaltă categorie de oameni nu mai protestează, ca de bine de rău au mâncare si caldura, chiar daca e scumpa… se descurca ei cumva…
„„Tovarăşu’”, film produs de John Florescu, a stârnit huiduieli şi nostalgii la avanpremiera de la Bucureşti: „N-aţi dat ce trebuia. Ceauşescu a fost un patriot”/ Spectatori: „Mai e un patriot pe TikTok!”/ Istoric: „Mă interesează să văd oamenii care îl aplaudă”
[…]
„Indignat, istoricul Adrian Buga a luat cuvântul: „Au spus că este un patriot tovarăşu Ceauşescu. Vă rog, vreau să vă văd, să vă cunosc. Au strigat oamenii nişte lucruri fenomenale aici. Un profesor a strigat: Huo!. Deci, după 30 de ani să aud aşa ceva, când sala este împărţită, chiar mă interesează să văd oamenii care îl aplaudă. Ăsta este efectul extraordinar pe care îl produce filmul şi felicitări John Florescu! Nu lăsa lucrurile să se tempereze, ci încurajează să vedem adevărul aici!”.
https://www.g4media.ro/tovarasu-film-produs-de-john-florescu-a-starnit-huiduieli-si-nostalgii-la-avanpremiera-de-la-bucuresti-n-ati-dat-ce-trebuia-ceausescu-a-fost-un-patriot-spect.html