Scuze Marinake

În august 2022 am primit un pont cu un articol copiat 1 la 1 pe ZonaIT.ro de pe cnn.com. Am cercetat, se confirma, am publicat.

M-a sunat azi omul să îmi spună că ăla era un comunicat care s-a trimis la toată lumea, unii l-au publicat în engleză, alții în română. În apărarea mea, nu era menționat că e comunicat și nici nu suna a comunicat.

Așa că îi datorez scuze omului. Care a plecat de la ZonaIT și și-a făcut propriul canal de YT.

ps: sub nici o formă nu am zis vreodată că Marinake a fost dat afară pentru că ar fi furat din birou.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

20 comentarii

  1. cand trece si Marinake pe crypto ?

    Comentariu apreciat.412
  2. Mulțumesc foarte mult Vali pentru clarificare. Iar pentru cei care văd lucrurile astea din exterior, să auzi astfel de acuzații despre tine nu este plăcut și îți poate afecta în mod direct locul de muncă, și viața în general.

    Nu am zis nimic la momentul când a fost publicat articolul cu pricina pentru că nici nu am știut de existența lui, și nici nu mi se părea că e ceva ce ar trebui clarificat. Dar de aici la a se zvoni că am fost concediat pentru furt, e o cu totul altă poveste.

    Nu vreau să fiu prins în niciun conflict, nu mă interesează faima și alte chestii. Sunt doar un gras cu barbă care face ce îi place pe YouTube.

    P.S.: pe calea asta vreau să-mi cer și eu scuze de la Vali pentru că l-am luat ca din oală la telefon, dar chestia asta ajunsese prea departe și numele lui era mereu alături de acest zvon, deși nu a spus niciodată așa ceva în mod direct.

    Comentariu apreciat.2228
  3. Da, chiar simteam nevoia inca unui canal care sa faca review-uri la toate chinezariile

    Indecis. Tu ce zici?3319
    • Bai nu, chiar este nevoie de un canal care sa faca review la toate chinezarile. Pt ca uneori ai nevoie de o chinezarie si nu stii daca chiar isi face treaba. Vrei sa o iei pe PJ, dar n-ai retur, o iei pe PF, o testezi, o dai inapoi, pierzi timp, etc etc.

      Ai vrut sa zici ca nu avem nevoie de inca un canal care face review-uri la toate produsele care se dau moca de catre producatorul care are deja prezenta mare in Romania si trimite catre toata lumea aceleasi produse.

      Comentariu apreciat.544
    • Având în vedere ce alternative mediocre ai în piața din RO pe partea de tech reviews, content-ul scris de el, respectiv Zona & TechVocados e o gură de aer curat, crede-mă. Și dpdv. producție și dpdv. al calității content-ului.

      53
    • De aia baga youtube reclame si cere bani pe premium ca sunt prea multe canale pe youtube.

      Mai taiati din ele.

      11
    • Paul, nu exista absolut nimeni pe lumea asta care sa se fi intrebat vreodata cum sunt telefoanele Realme. Cred ca nici aia care le fabrica. De aia nici nu scrie Realme in titlul video-ului, ca n-ar fi dat nimeni play. Nici reclama nu poate fi considerata, e pur ai simplu o sifonare de bani dintr-un buget de marketing al PPC
      Sa mai zic de aia cu ecosistemul Huawei?
      Ce incredere pot sa am eu in orice review de pe canalul ala dupa ce vad astea?

      65
  4. Marinake, ai contribuit direct la succesul vloggerul „de teh”. Bravo. Uite asa isi iau unii gipane pe carca unora ca tine.

    35
  5. bruh e 2024. acest lucru putea fi mentionat in 2022 nu dupa 2 ani. Totusi e bine si dupa doi ani. in fine eu nu prea inghit zona. prea din topor limbajul, prea mult si inutil modelul asta „le stiu eu pe toate”, review-uri lungite fara sens si uneori cu informatii gresite. Daca e cineva suparat, nu trebuie sa imi faceti liste cu zeci de mii de autori si filozofi. Stiu si eu sa citesc dar mi se pare de prost gust sa flexezi ca faci asta.

    82
  6. Când lumea se duce, vede produsul, si scrie peste 2 saptamani din motiv de „embargo pe informatii”, iar toti scriu din comunicate si stiri pe agentie, tu inca mai condamni frecusul asta cu aceeasi stire la toata lumea.
    Bre, eu imi luam amenda in redactie daca unul de la un cotidian rival copia stirea si eu nu :)))
    Asa functioneaza! M-ai boscorodit si in articole pe care analfabetii functional de la usr mi le trimit ca mare atac ca ce am facut! Dar poti sa juri tu cu mana pe inima ca 100% din continutul de aici e original? (Including meme poze si altele)

    41
  7. @Marinake de ce nu faci frate ceva mai util societatii?
    De ce un canal de Y ca altele 23453243424 din lumea asta? De ce nu lucrezi la santuri, programator sau vanzator la Auchan?

    Indecis. Tu ce zici?726
  8. Un fake news cinstit…

    40

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)