Diferențe culturale, probabil

La un moment dat cunosc, prin natura meseriei, un bombardier ucrainian de top. Un bombardier român, genul de care citiți prin ziare că terorizează vecinii cu muzică tare și chestii de gen, avea ceva ce nu îi mai trebuia. El nu știa că nu îi mai trebuie, dar l-a ajutat colegul ucrainian să înțeleagă. Și treaba a mers așa de bine că a trebuie inclusiv să se mute din oraș.

Revenind. Ajung să îl cunosc pe domnul ăsta, știți genul, fost soldat, ajuns aproape de 50 de ani, cât ușa de mare, devenit afacerist. N-am avut treabă și i-am reținut mașina, un RX, și ne mai întâlneam prin trafic, eu ba cu mașina, ba cu bicicleta. Și aici voiam să ajung. Omul nu atrage atenția când e cu mașina. Semnalizează mereu, nu forjează alea 3 motoare, nu circulă cu viteză, dă prioritate altora să se bage, nu urlă muzica, nu parchează aiurea. Nimic.

Contrastul față de ai noștri e imens. Cred că bombardierii locali mai au de învățat. Primul pas ar fi să nu mai facă tiktokuri.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

59 comentarii

  1. Acum cativa ani era un club mare in Galati, nu stiu daca mai este, Divino.

    Acolo veneau si racheti ucrainieni, de aia adevarati.
    Cumva, interlopii locali ii recunosteau si stateau la distanta.

    Cand aveau aia masa in club nu se intampla nimic, nimeni nu se batea, nimeni nu venea cu sabii..chiar daca nu aveau treaba cu aia.

    Comentariu apreciat.2496
    • Sasha, what are these dumbs doing with those swords? Are they preparing a show for us?

      Comentariu apreciat.1266
    • Sper ca leprele alea ucrainene, au fost facuti pachet de armata ucraineana si trimisi sa lupte cu rusii, sa aiba si ei o utilitate pe acolo, ca de munca cinstita nu sunt in stare in tara aia a lor, de sute de ori mai corupta decat a noastra.

      69
  2. NOU
    #4

    Bombardierii locali sunt ținuți cu mâna de servicii.
    Serviciile, la rândul lor, micționând dacă bombardierii de afară (ucrainieni, bulgari…) se prind că aici ‘organili’ le-ar face sluj de frică.

    Bombardierii de afară ar fi primii să facă profilare socio-psihologică șefilor de poliție, de servicii, politici încât să aplice metoda de „lovitură chirurgicală” (jargon militar pentru surgical strike).
    Pentru că românii sunt ocupați să-și plătească dobânzile, datoriile înapoi la bănci, iar bombardierii dau cu „săru’ mâna” că domnii comisari, chestori, colonei, generali le înțeleg situația și-i lasă în pace contra unui comision.
    Bombardierii străini nu dau comision nimănui și abia așteaptă lupte pe viață și pe moarte – concepție, stil de viață și strategie, total-total necunoscut românilor.

    Comentariu apreciat.7337
    • NOU
      #5

      Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 972
    • Ai adormit aseara devreme si ai visat ca ti-ai dat doctoratul in crima organizata?!

      68
  3. Si atunci cum vrei sa afle lumea cine-i el si cat isi permite? Vrei sa fie un oarecare?

    Comentariu apreciat.662
    • Low profile, el nu are nevoie de recunoastera mea sau a ta sau a pensionarului de la etajul 5, chiar isi doreste sa fie un oarecere in lumea noastra obisnuita.

      Comentariu apreciat.1061
    • poate bombardierul vrea să afle lumea despre el doar în mediul bombardieresc, acolo vrea să fie cineva.
      în lumea mundană poate vrea să-și vadă de nepoți, cafele, grădină, reumatisme, d-astea. :)

      Comentariu apreciat.590
    • Apare intr-un videoclip muzical, plateste un pelea organului sa ii scrie un articol elogios ;-)

      191
    • Mda. Variante la care nu m-am gandit. Ar trebui sa ies din cercul meu de oameni „normali” si sa ma documentez.

      111
    • Sa va uitati la Mr In Between, e pe torrentul vostru preferat si pe amazon, la alegere.

      81
  4. NOU
    #13

    Pai invita-l sa scrie pe blog, in ucraineana, sa poata sa te citeasca si elevii romani din Cernauti.

    Comentariu apreciat.11140
    • nu doar ca a fost gheboasa la tine, dar se vede ca te-a si facut cocos de munte.

      Indecis. Tu ce zici?2438
    • Subtil. Ma mir ca ai atatea plusuri ca majoritatea pe aici e cu slava pe pilot automat. Cred ca n-au prins mesajul secundar:))

      815
  5. Pe principiul tace și face.

    Comentariu apreciat.452
  6. „[…] avea ceva ce nu îi mai trebuia. El nu știa că nu îi mai trebuie, dar l-a ajutat colegul ucrainian să înțeleagă. Și treaba a mers așa de bine că a trebuie inclusiv să se mute din oraș.” – Poate sunt analfabet functional fara sa-mi dau seama, dar nu inteleg nimic.

    Indecis. Tu ce zici?7057
  7. Credeam că „bombardier” e cuvântul pentru exact acel comportament distins, un fel de vechiul ‘cocalar’. Ce descrii aici pare că nu se încadrează, maximum e eligibil de ‘huiduma’ :)

    Comentariu apreciat.489
  8. Aproape toti sunt low profile pana nu mai sunt si de cele mai multe ori din cauza rudelor.

    Asa si parintii aluia de a omorat oameni in vama. Stia cineva ca parintii alui au peste 300 de proprietati? Nici pe el nu prea il stiau ziarele cum ii stiu pe alti copii de „afaceristi”.

    Comentariu apreciat.1172
  9. si cum mai stie lumea ca esti bombardier daca nu semnalizezi? adica daca semnalizezi?
    complicat.

    Comentariu apreciat.382
  10. Multi dintre smecherii astia batrani au norocul ca nu a existat social media cand erau ei tineri, ca si multi dintre noi de altfel.

    Comentariu apreciat.564
  11. Citind articolul mi-am amintit de Grim Hustle. Și el dă sfaturi din perspectiva unui „Mafia Boss”.

    221
  12. E o regula a naturii, daca vrei sa supravietuiesti tre sa atragi cat mai putin atentia asupra ta si sa incerci sa eviti conflictele. Toti pradatorii de top din natura o aplica.

    Smecherii destepti stau ascunsi, doar rareori ai ocazia sa le vezi puterea. De exemplu o poza cum il impungea Evelyn de Rothschild cu degetul in piept pe regele Charles al Angliei. Auzisem de ei conspiratii cum ca conduc lumea, dar cum nu ii vezi niciodata la stiri credeam ca sunt conspiratii. Pana am vazut poza respectiva, atunci mi-am dat seama ca nu oricine de pe planeta asta isi poate permite sa impunga cu degetul pe regele Angliei.
    Alt exemplu: pana la pandemie de exemplu habar n-aveam ca Larry Fink e top 10 cei mai puternici oameni din lume. Desi ala dicta ce sa faca mii de corporatii. Omu statea bine ascuns.
    Cam cum sta ascuns si patronu Digi. Sau cum statea ascuns Coldea.

    Comentariu apreciat.8512
    • Oamenii aia nu stateau ascunsi. Apareau la TV isi dadeau cu parerea. Is persoane publice. Da is oameni cu putere de decizie dar nu ma lua cu puterea din umbra care conduce planeta.

      Larry fink e o persoana publica inca inainte de pandemie. Sa nu mai zic de Evelyn de Rothschild care dadea interviuri la tv fara probleme.

      Indecis. Tu ce zici?1616
    • „Conduce lumea din umbra”. Ca sa ce? Ca sa impună tuturor sa stea în cap? Ce îți iese? Cine te asculta?

      Iar dacă ai auzit de numele cuiva, ce fel de conspirație mai este aia?

      1215
    • pana la pandemie de exemplu habar n-aveam ca Larry Fink e top 10 cei mai puternici oameni din lume. Desi ala dicta ce sa faca mii de corporatii. Omu statea bine ascuns.

      am scris aici pe blog de „sons of wichita”. alții de care românii nu prea știu.

  13. Adică bombardierii noștri sunt de fapt doar niște fătălăi? 🤣🤣 nooooo
    Bombardier este masculinul de la bombă sexi, adică un fel de pitiponc retardat, nu are legătură cu interlopeala aia adevărată.

    Comentariu apreciat.440
  14. Dieferente culturale, poate mai putine frustrari, sau poate are legatura cu faptul ca pana si la ei fiscul vine sa te intrebe din ce bani ti-ai cumparat masina, casa, baschetii, si sabia aia. Si probabil ca isi socotesc ca nu este cazul sa stie toata mahalaua ca ai bani si invarti chestii, ca sa aiba de ce sa vina la tine sefu la cascheta, cap de creta sa pretinda o ciozvarta si sa se prefaca ca nu vede.

    94
    • Confunzi. Aici politistii sunt la cheremul infractorilor, asta daca nu au oameni infiltrati – daca va amintiti cazul prezentat de Recorder de prin Maramures unde fiul era politist, iar tatal si unchiul defrisau padurile in stil mare (un soi de The Departed maramuresan :D) similar si cu politicienii. Nu imi e clar SRI-ul in ce pozitie e. As zice ca ei sunt deasupra si restul sunt sub. Da, stiu teoria conspiratiei and shit.

      181
  15. A fost „bald and bankrupt” la unu de genu acasa… pericol public erau oamenii la vremea lor.

    101
  16. 😄 toate clădirile guvernamentale dintr un oraș mare din British Columbia aveau contracte cu o singură firmă de facility management. În 96-99 cel puțin. De la schimbat becuri până la schimbat saci în tocătoarele de hartie, desfundat wc uri și plm. Firma, legală și toate ok, contract solid, angajați etc. Proprietar, ucrainean. De n o fi același tip…. deși acuma are vreo 70 de ani. Performanță de la viză pentru Canada scoasă în 10 minute de la consulatul din Kiev până la susținut contract de muncă pentru un român pur și simplu pe ochi frumoși timp de doi ani jumate. Românul eram eu, n am lucrat o secundă în firma de facility maganement.
    Există oameni care… fac chestiile să se întâmple și la prima vedere nu dai doi bani pe ei.
    Da, chiar nu i vezi și nici nu vor să i vezi.

    Comentariu apreciat.476
  17. „La un moment dat cunosc, prin natura meseriei”
    Banuiesc ca e vorba de meseria principala: bricoleur cu afinitati pentru topoare si alte obiecte ascutite, posesor de beci cu instalatia electrica refacuta ca sa nu palpaie becul ca in Taken. :D

    Comentariu apreciat.410
  18. Ce am inteles din articol si din comentarii este ca suferim de o confuzie semantica imensa cand vine vorba de „bombardieri” si „interlopi”.

    Comentariu apreciat.370
  19. Prin natura meseriei l-am cunoscut pe Vitali Kliciko la o gală Coca Cola la Berlin în 2019, e chiar băiețas, modest și bine educat.

    142
  20. nu ma cunosc cu niciun interlop. daca ma gandesc bine, nu ma cunosc nici cu bombardieri. sa ma simt complexat?

    211
  21. Cu bombardieri mă cunosc. :)
    Muncesc intr-o pușcărie, nu-s prea mulți membrii ai Academiei Române p-acolo.

    210
  22. Daca omul e fost soldat atunci se presupune ca a dobandit oarece disciplina in anii in care a servit. Dar in al nostru cine sa bage?

    60
  23. Am chemat si 3 vecini sa inteleg articolul! Ucraina i,a spart aluia muzica? S,a mutat romanul din oras ca l.a batut ala? A intrat peste el in casa si politia n,a facut nimic?

    92
    • nu, mane, au vorbit un pic și au decis că e mai bine ca bombardierul român să plece, să alunece naibii pe asfalt în vreun topor sau ceva.

  24. „smecherii se cunosc, nu se inventeaza”
    „nu tre sa stie fraierii unde se duc smecherii”

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile