Doi tineri au furat un seif cu 500.000€

Mai minte lumea, dar nici chiar așa…

Conform unor surse Știrile PRO TV, cei doi hoți, un bărbat și o femeie, care nu formează un cuplu, ar fi acționat la pont. Știau de la o ruda a părții vătămate ca apartamentul e nelocuit și are un seif plin cu bani.

Știți cum se întâmplă, toți care au bani în casă spun la toate neamurile că au bani în casă, mai ales când e vorba de sume din astea mari și mai ales când nu locuiesc în apartamentul ăla cu lunile.

Au supravegheat zona o perioadă, după care au încercat să deschidă apartamentul cu o cheie improvizată, care ulterior s-a rupt în broască, așa că au trecut la rangă.

Români românind. După ce nu au reușit cu ranga, au bătut la ușa unui vecin și au cerut să bage în priză un flex.

În fapt, la data de 3 noiembrie 2022, polițiștii Secției 25 au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns într-un apartament, din Sectorul 6, de unde ar fi sustras un seif ce conținea aproximativ 500.000 de euro.

Bună ziua, de la ANAF suntem. Prezentați-ne și nouă niște fluturași de salariu ceva care să ateste că în seif s-ar afla o sumă de bani aproximativă cu jumătate de milion de euro.

La percheziții, însă, nu au mai fost găsiți bani, suspiciunea fiind că cei doi i-au cheltuit pe păcănele și alte distracții.

Hai să fim serioși un pic, cine sparge un seif, dă de juma de milion de euro și nu pleacă în jumătate de oră în Italia sau Spania? Câți bani poți sparge la păcănele? Ce alte distracții, au dat dedicații la lăutari? S-au destrăbălat în Cărturești și au cumpărat tot?

Partea vătămată ar practica prostituția în Olanda, conform surselor Știrile PRO TV.

Dacă asta e adevărată și dacă și aia cu juma de milion de euro e adevărată, articolul ăsta e doar o reclamă la videochat și servicii conexe. Toată lumea citește, dar unii iau idei.

Pe de altă parte, toți videochatiștii care au mașini de lux și nu plătesc protecție sunt panicați maxim.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

74 comentarii

  1. Dacă aveam juma’ de milion de euro și dacă n-aveam…

    Comentariu apreciat.1356
  2. ,,Hai să fim serioși un pic, cine sparge un seif, dă de juma de milion de euro și nu pleacă în jumătate de oră în Italia sau Spania?,,
    Cam 90% nu fac asta. E vorba de valoare, boss.
    A fost acum ceva ani, destul de mulți, o treabă cu niște băieți care au ,,chiuretat,, într-o noapte niște bancomate. Undeva prin județul Arad. Prin sate, noaptea trosc- fleosc. După care s-au oprit la ceva restaurant în Moneasa și au început să își facă dedicații,, pentru cei mai valoroși spărgători de bancomate din România.,, I-a umflat Poliția după jumătate de oră direct de la masa din restaurant în timp ce serveau whisky cu Red Bull ca mafioții.
    Geografic și inversa e la fel de valabilă.
    O arzi în E 60 cu toate geamurile deschise, pe urlet de ,,cei mai barosani, șmecherii la șmecherie,, și apoi te întrebi de ce mașina îți pleacă pe platformă și tu pe bancheta din spate într-o mașină cu girofar, cu mâinile la spate și o față un pic nedumerită.

    Comentariu apreciat.1376
  3. Știau și combinația de la seif? Dacă ai un seif de calitate pe ăla nu îl deschizi cu ranga…

    Indecis. Tu ce zici?296
  4. All that belengher sucking.. for nothing.

    Comentariu apreciat.355
  5. Repet întrebarea : s-a fasait cu frații tictocisti, și acum organilii caută alte subiecte cu care să arate ca ei muncesc ? (si că nu sunt tovarășii suedejilor ?)

    109
  6. 500.000 de euro din meditatii? Fata a muncit pentru banii ăia nu glumă. Chiar si in Olanda să fii, intai trebuie sa inveti olandeza, apoi sa vezi ce se cere la bac, sa rezolvi toate problemele din culegeri si din Gazeta Matematica Olandeza, si de abia dupa aia poti sa pui anunturi in ziare si online. Totul trebuie sa fie gramatical corect, pentru ca parintii elevilor olandezi nu te contactează, fată, daca nu stii bine gramatica olandeza.

    Comentariu apreciat.683
  7. Daca aveam juma de milion, fugeam si eu cu ei.

    Comentariu apreciat.293
  8. Hai să fim serioși un pic, cine sparge un seif, dă de juma de milion de euro și nu pleacă în jumătate de oră în Italia sau Spania?

    Suferi de aceeași boală ca mine. Supraestimezi oamenii de genul. Așa eram și eu, bă dacă dau lovitura, eu aș dispărea imediat, aș face aia sau cealaltă, îmi cumpăr un pașaport din Cipru, sau ceva țară africană, who cares.

    Apoi îmi dau seama că oamenii de genul ăsta nu se uită la documentare pe youtube, se uită la chestiile alea din Trending, cu valoare. Iar ultimele cărți cap coadă care le-au citit a fost abecedarul.

    Noi trăim în altă lume, ăștia nu conștientizează de multe ori în ce bulă mică trăiesc, tot universul lor se rezumă la 5-10 tovarăși din cartier + cei 20-30 de verișori/neamuri. Atât. Au filozofii gen frați de cruce și din astea.

    Comentariu apreciat.786
    • Daaaa…. bula noastră e mai mișto! Stam pe un blog toată ziua și ne contrazicem cu persoane pe caee nu le cunoastem … sau radem de prostia vreunei vedete (bine, noi radem, aia face bani)… și nu pot spune ca e și vreun level de 140+ iq!!

      Comentariu apreciat.1219
    • Bă de bine de rău luăm un distilat de realitate de 15 min după care ne vedem mai departe de cod.

      Indecis. Tu ce zici?266
    • Bre, termina cu prostiile ca nici nu treci granita, te citesc aia din prima ca ai ceva in neregula.

      87
    • @omg

      Sunt la fel ca hash, lucrez toată ziua pe cod și uneori am nevoie de o aerisite mentală și mai intru pe diverse site-uri sau bloguri și mai emit păreri și eu oamenilor.

      Chiar nu o iau în serios. Iar asta cu cititul la graniță e mit, nu știu ăia nici cum îi cheamă.

      145
  9. Articolul ar fi sponsorizat de bordelurile din Olanda sa atraga forță de muncă ieftină sau de Portul Rotterdam sa destabilizeze Portul Constanța

    Comentariu apreciat.953
  10. Avem macar un milion de romance la produs in Occident.

    Indecis. Tu ce zici?1418
  11. Explicati-mi si mie, poza aia cu Claudia Clau e poza victimei sau a autoarei articolului? Ca de obcei sunt blurate pe motiv de gdpr si din astea.

    Comentariu apreciat.342
  12. „S-au destrăbălat în Cărturești și au cumpărat tot?”

    – Asta a alertat organele; nimeni n-are asa multi bani sa-i sparga-n Carturesti :D

    Comentariu apreciat.712
    • Cu banii aia poti cumpara chiar si 100 de carti la preturile din Carturesti. Fata de la casa a alertat politia cand i-a întrebat daca vor pungi si ei au raspuns da fara sa clipeasca.

      Comentariu apreciat.631
    • Văzusem în Carturesti, ceva set Akira, ditamai cutia, preț cca. 1000 Ron…

      132
  13. Si daca e o reclama mascata la banci ca sa nu isi tina oamenii banii cash in casa?:)

    Comentariu apreciat.451
  14. De ce am impresia ca de fapt erau doar 5000 in seiful ala?

    Comentariu apreciat.301
  15. Ai ramane uimit cat de usor poti sparge 500.000 de euro la pacanele.

    243
    • Au mai spart din ei, ca nu incapeau toti in rucsacul pe care-l poti lua la bord cand zbori cu Ryanair.

      Comentariu apreciat.322
    • cam 3 zile,cu conditia sa nu plateasca absolut nimic.Am fost martor cand a pierdut unu 200.000 euro intr-o noapte.Bine,in teorie el avea toate bunurile puse sub sechestru cu dosarul Rosal.O fi fost sechestru doar pe hartie

      231
  16. Sa presupunem prin absurd ca esti un gicuta din asta care are 500K€ cash si vrea sa dispara cu ei in rucsac undeva in vest.
    Sa zicem ca treci frontierele neobservat pentru ca ai sange rece si nu se vede pe fata ta ca rucsacul tau e pretios, si nici nu iese nimic pe la scanerele cu raze x. (Stiati ca sunt riscuri mari sa te intrebe de sanatate daca arati putin stresat?)
    Sau sa zicem ca mergi cu masina si atunci ai sanse mai mari sa treci.
    Dupa aceea, trebuie sa te bucuri de banii aceia. Sa zicem ca esti cumpatat si nu vrei sa ii spargi pe pacanele. Vrei sa iti cumperi casa. Stiti cat costa o casa in vest intr-o zona cat de cat? Sa zicem ca reusesti sa platesti cash, fara sa treci pe la notar (dublu LOL). Nu ti-a mai ramas nimic.
    Iti gasesti atunci un cotet cu un proprietar „bun”, caruia ii poti plati chiria lichid, fara sa te intrebe de unde ai sa ii platesti. Asta costa mai mult, ca sa ii acopere lui riscul. Cat timp credeti ca gicuta va putea trai din cei 500K€?
    Sa zicem ca vrei sa investesti. Nu poti plati nimic mai mare de x euro fara sa treci printr-o banca. Care banca, la inceput te intreaba cu ce alimentezi contul, ca sa ti-l deschida. Apoi, daca faci un depozit mai mare de y euro sau daca depui regulat sume mai mici, te intreaba de unde-i ai, sau te intreaba direct fiscul de unde-i ai si cum se face ca nu ii dai si lui putin.
    Asa ca trebuie sa te apuci sa speli niste bani.
    Iar ca sa speli banii, nu mai merge sa fii gicuta, trebuie sa iti depasesti si tu putin conditia, sa te asociezi cu diversi, sa stii cum se face, sa nu faci intoxicatie cu otel japonez cand ti-e lumea mai draga.

    Ce vreau sa spun e ca rucsacul cu bani nu e pentru copii.

    Comentariu apreciat.698
    • Ai uitat de secs. Prezervativele sunt foarte scumpe in vest. Stiti cat de scumpe sunt prezervativele in vest? Foarte scumpe (triplu lol)

      Indecis. Tu ce zici?1122
    • @Ilici, dacă blogul ăsta nu era în top bloguri citite de SIE, îți explicam diverse.
      Așa că îți spun doar că absolut niciodată nu am avut în ,,vest,, un proprietar care să mă întrebe de unde am bani sau să îmi ceară ceva în plus să îi acopere lui riscul.
      Ai văzut tu ceva serial pe Nixflix cu mafioți și hackeri.

      Comentariu apreciat.567
    • @Paco
      Ca sa inchiriezi legal iti cam trebuie sa dovedesti ca ai un venit stabil. Prin anumite parti ti se cere chiar si un garant (care poate sa fie cineva sau o institutie).
      Asta vine din faptul ca daca nu esti solvabil si nu platesti poate fi extrem de greu pentru proprietar sa te expulzeze. Evident, toate astea sunt in diverse grade de intensitate in tarile Europei de Vest, unde piata imobiliara este in general foarte reglementata.

      Daca inchiriezi la negru, cum nu exista niciun angajament oficial, se poate intampla orice. Si, in caz de ceva (un incendiu, de pilda) se intra rapid in rahat. Si da, exista o piata de inchirieri la negru, unde samsarii de imobile vetuste, pline de sobolani inchiriaza la diversi la pret triplu fata de pretul normal.

      Indecis. Tu ce zici?1518
    • @Paco
      Nu, doar iti cer contract de munca sau 3 fluturasi de salariu, ca sa se asigure ca poti plati chiria sau ca are de unde sa isi scoata banii daca te da in judecata pentru neplata chiriei.

      167
    • Stau deja în a doua locație unde pentru plata chiriei am ajuns să îi sun eu pe proprietari să vină să le plătesc.
      Nu știu ce cunoștințe dubioase aveți, dar eu nu am avut niciodată șobolani in casă sau nevoia unor fluturași.Chiar și de salariu.
      Da, știu că se practică, dar te mai uiți un pic și la om.

      Indecis. Tu ce zici?3212
    • @Paco
      Furi curent, da’ il furi la modul grav. Nu e ca „se practica” ci asta e regula – proprietarul iti cere o dovada ca ai un venit stabil. Exceptia e aia in care dai de unu’ care nu-ti cere pentru ca poate nici el nu inchiriaza legal, si gaseste cate un dobitoc drept chirias. Sau poate vestul ala de care vorbesti tu e intr-una din fostele tari comuniste, ca tot la vest sunt si alea.

      Indecis. Tu ce zici?1716
    • @Sabotor, tu ori ești bătut în cap, ori ești catolic și încă ești cu mintea tulbure după înălțări și resurrection.
      Ți-am confirmat în scris că DA, știu ce se cere.
      Vestul ,, ăla ,, în care am stat a fost Germania, Austria, Italia, Spania. Închiriat direct de la proprietar mie, nu unui dobitoc. Toate cu contract de închiriere și garanție.
      Ultimul contract înregistrat la primărie (12 pagini) , garanție 100 de euro, omul îmi dă chitanță pe fiecare plată pentru chirie.
      Îți desenez sau ce plm e așa de greu de înțeles ?
      Că poate sunt eu mai simpatic și nu am nevoie de fluturași și libelule e altă poveste.
      Și nu mă lua cu ,,furi curent,, că mă irit și fiind ortodox practicant, țin post. Pentru moment conserv carnea.

      Comentariu apreciat.3813
    • In Spania nu ti se cere nimic, daca nu cumva ai fata de ultimul suedej.

      Cat despre cumparat case, nu stiu de unde teoriile astea cu milioane de euro, e plin de vile cu piscina si palmieri la sub 20 km de litoral, de la Tarragona pana jos la Alicante, trecand prin Valencia.

      Cu 150.000-200.000 euro iti iei o casa in Spania in conditii foarte decente. Cu 500.000 esti boier ca in filmele cu paradisuri exotice.

      Apropo tembelilor de la porumbul ilfovean, fara asfalt, canalizarare, scoli, gradinite, spitale si plin de polițiști si manele.

      Comentariu apreciat.434
    • Ah, si dobanzile sunt intre 3.5% (fixa) si 4.6% (variabila, in functie de Euribor care a fost si 1% anul trecut) :))))

      81
    • Paco e caz special, plătește chiria cash (nu știți voi din astea)

      Exista posibilitatea sa nu prezinti fluturași de salariu și ce mai e nevoie, dar trebuie sa vii și tu cu ceva. Ex. dacă plătești chiria pe un an inainte sau proprietarul e un pic strâns cu usa și casa se afla intr-o zona unde este autobuz doar în zilele pare dacă anul e bisect și numărul lunii e divizibil la 3 4 și 5, sau, nu rideti, tu ești proprietarul și iti plătești tu ție chirie.

      Si da, @Paco ne zici și noua sa nu rămânem prosti cum faci scheme din astea, intra pe TOR prin VPN conectat la wifi-ul din biblioteca de la 3 land uri distanta și scrie-i un email la domnu proprietar de blog după care topește laptopul când faci un grătar cu mici și muștar din ala bun. Hai nu fi chitră.

      618
    • @Paco
      repet, furi curent. Lasa povestile cu „in Germania nu-ti cere” ca nu ne-am nascut toti ieri.

      913
    • @Daniel și @ Sabotor.
      Teoretic Dumb und Dumber, practic doi tăntălai.
      M-am relocat în Spania și stau aici de aproape zece ani.
      Unul vorbește de ,,land,, deși stau în Spania unde sunt comunități, celălalt ,,cu în Germania nu-ți cere, că el nu s-a născut ieri,,.
      Bă…Voi nu sunteți făcuți grămadă..
      Voi sunteți personaje pentru viitoare cărți de colorat.

      Indecis. Tu ce zici?2111
    • eu țin cu Paco! 😂😂😂

      234
    • @Laur si eu tin cu Paco, numai ca el nu tine cu mine, eu i-am vorbit frumos dar el îmi zice ca sunt dumb (sau dumber)

      @Paco,

      Care ilustru autor a zis următoarele: „Vestul ,, ăla ,, în care am stat a fost Germania, Austria, Italia, Spania.” câteva comentarii mai sus?

      Acuma, ca tot sunt dumb (sau dumber) am sa încerc sa reformulez pe înțelesul tău ce vreau de la tine: Ai putea te rog sa ne înveți și pe noi sa facem scheme din alea mișto? Dacă te temi de SIE, SRI sau Verfasungsschutzamt, ai putea te rog sa te duci în alta regiune (comunitate, voievodat, județ, autonomie locală, plasa, macara, fer beton, sau cum se numește unitatea teritorial admnistrativa) mai încolo, te conectezi la vpn intri în TOR și ii scrii domnului Valentin Petcu un email în care sa ne detaliezi și noua cum se face schemele, nu ne lasă prosti. Te rog. După ce faci asta da foc la laptop și aia e.

      Intreb la modul cât se poate de interesat.

      711
    • @Daniel.
      Nu e nevoie să dau foc la laptop. Și eu să dau sfaturi unor necunoscuți nu o fac nici dacă îmi dai gratis un ciurumbel WI-FI . De putoare ce sunt.
      ,, Paco e caz special, plătește chiria cash ( nu știți voi din astea). Sunt curios câți speciali cunoști care nu plătesc NICIODATĂ chiria cash.
      Doar cash mereu și chiar astăzi. Trebuia conform înțelegerii cu proprietarul să fie lunar în data de 25, azi e 11 următoarea lună, omul a fost clar mai mult decât îngrijorat pentru plata chiriei.
      Am chitanța pe masă în sufragerie.
      Nu înțeleg ce scheme să-ți explic, ai băgat și o nemțească să arăți că ești pe modul ninja, gen știu dar nu mă arăt.
      Pentru scheme, ai aici blogul lui Vali, vă prezintă el aproape zilnic o grămadă de ,, antrenori de scheme,,.
      Prea copt nu pari după cum ai vrea să îți iasă comentariile ( dârze și istețe) dar e de luat in considerare că ești sârguincios.
      Apreciez.

      126
    • @Paco,

      Nu sunt ninja. Doar ca pentru mine plata chiriei Cash este un pic ciudata și foarte incomoda. De ce ai opta pentru cal și caruta când te poti deplasa cu avionul ?

      Mai mult ai zis ca ne poți explica chestii, numai ca e SIE aici și nu poti…. Fa un pastebin ca uite pustani ca mine nu știu din astea. Ai șansa unica sa îți aduci aportul la educarea tinerei generații

      Si da…. Media cititorilor de aici e undeva la 35-40 de ani nu foarte copți.

      32
    • @Paco
      Tu zici ca:

      Așa că îți spun doar că absolut niciodată nu am avut în ,,vest,, un proprietar care să mă întrebe de unde am bani

      bonus:

      Nu știu ce cunoștințe dubioase aveți, dar eu nu am avut niciodată șobolani in casă sau nevoia unor fluturași.Chiar și de salariu.
      Da, știu că se practică, dar te mai uiți un pic și la om.

      incercand sa insinuezi cum ca d-aia ne-au cerut noua sa dovedim ca avem un venit stabil pentru ca n-am fi serifi galactici asa ca tine (tm gaben).

      In UK, Franta, Germania, Danemarca, Austria, Italia (daca n-ai referinte de la alti proprietari), Belgia, Olanda si Luxemburg proprietarii iti cer sa dovedesti ca ai un venit stabil care e si suficient de mare (daca ai 1500 de euro net n-o sa-ti inchirieze in veci un apartament pentru care chiria e 1000 de euro pe luna). Stiu asta pentru ca ori am inchiriat eu prin tarile alea, ori cunosc personal oameni care au stat/stau pe acolo.

      Tu ne spui ca in Spania proprietarii nu-ti cer asa ceva. Te cred pe cuvant, nu zic ca-i altfel pentru ca n-am inchiriat in Spania si nici nu cunosc pe cineva care a inchiriat in Spania.

      Poti sa-mi explici ce fir logic ai urmat cand ai afirmat ca prin vest nu trebuie sa dovedesti ca ai un venit stabil cand inchiriezi ceva, in conditiile in care tu stii de o tara unde nu e nevoie (Spania) versus 9 in care ai nevoie?

      Extra bonus: https://expatra.com/guides/spain/renting-in-spain/
      Vezi acolo cum astia zic ca trebuie sa faci dovada venitului pentru a inchiria ceva. Dar, cum zic, nu cunosc pe nimeni care sa inchirieze in Spania, asa ca sa zicem ca te cred.

      42
  17. sau radio erevan.

    nu erau 500000 ci 50000. nu erau euro ci lei. apartamentul era nelocuit de 6 zile, nu luni.

    in rest totul e adevarat.

    Comentariu apreciat.402
  18. Las-o în plua goală! Deci unii care au rupt cheia în broască au reușit să deschidă un seif și să ciordească 500.000 euro cash?

    E mai credibilă știrea cu găina care a născut pui vii…

    162
  19. E o vorba veche la noi. Mai las-o ca macane.

    22
  20. Să furi 500.000 € făcuți ilegal e o tragedie. Să furi 300 milioane € de la stat(oameni) faliment Euroins… e simplă statistică. Poliția e în alertă! aveți grijă pe unde aruncați chiștoacele de la țigarete.

    Comentariu apreciat.512
  21. Nu mai merge la băute cu surse de la Protv pentru că spun numai prostii când beau prea mult. :)

    141
    • Am vrut s-o iau, dar mi-a deschis ochii comentariul doamnei Liliana Gabriela Zavaliche. Il las si aici, poate dispare de pe Facebook, ca-s interese mari la mijloc.

      „Energia casei este degradata și nimic nou nu o va schimba. Cine va locui acolo se va îmbolnăvi și îmbătrâni imediat. Nu e nimic benefic și armonios în ea
      Sunt energii reci amestecate cu cele descendente si e un haos energetic ce duce la nebunie. Ferească Dumnezeu sa locuiască cineva în asa bazar de energie de vechituri disfunctionale. Ar trebui sa avem toți oamenii al 6 lea simt activat pt a știi ce ne e benefic sau nu. E asa scumpa pt ca omul își vinde scump suferințele mari trăite….și le lasă acolo crezând ca va scăpa de ele. Nu va scăpa. Va ramine un gol lăuntric in el dc nu se întoarce la Iubire și Iertare. Transmiteți.”

      81
  22. mda… mai are rost sa zic ca statului nu ii pasa?

    De unde kkt ai $$$ ? Prostitutie, ok … hai la parnaica… aa si daca tot am venit ia sa vedem masina, casa, aurul si toata averea cum ai dobandit-o, din ce?

    Aaaa.. prostitutie si alte chestii de gen mafiot, bun… confiscate si la parnaica, nu?
    Sau cumva au fost furate si videoclipuri compromitatoare si „mai bine” sa nu se afle?

    Mi-ar place ca proxenetismul si altele similare gen camata sa fie considerate activitati teroriste, pentru ca la urma urmei terorizeaza oamenii… dar cui kkt sa ii pese?

    zic kkt des, pentru ca totul pute a kkt…. Daca totusi le-a furat cineva $$$ … haha bine le-a facut!

    13

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile