Citeam despre cum un fost șef la Inspectoratul de Stat în Construcții își construiește un bloc între case, bloc pe care îl tot înalță prin autorizații de construcție succesive.
Ce mi-a atras atenția, dincolo de cât de aproape este de orice blocul ăla, ceea ce ar fi trebuit să fie destul pentru a-i anula autorizația, este faza asta:
Vecinii, dar și Prefectul Municipiului București au cerut anularea autorizațiilor emise în instanță. În procesul intentat de vecini, pentru anularea autorizației din martie, vecinii au câștigat pe fond, dar au pierdut la recurs.
Procesul inițial a durat 3 ani, recursul 3 înfățișări. Nu mă pricep, dar sunt curios cum se întâmplă asta. Cum au reușit avocații constructorului să convingă judecătorii în 3 înfățișări și nu au reușit în 3 ani? Ce argumente au adus în plus?
Pentru omul de rând e inexplicabil. E inexplicabil cum are dreptate și totuși pierde procesul. E inexplicabil cum se poate construi un bloc de 6 etaje la 1 metru de casa lui. E inexplicabil cum cineva dă autorizație pentru așa ceva.
Dar atâta timp cât nici un judecător nu e tras la răspundere, nici de cetățeni, nici de altcineva, treaba merge.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Alexandru, o sa ma sacrific eu si o sa iti spun ce nu ti-au spus restul: Sugi pula!
De ce ai pareri despre legea aia daca nu o cunosti? Care este regula aia sub care traiesti tu? Comentam si nu citim ce-am comentat?
Legea la care te referi prevede un regim maxim de inaltime, un nr minim de nr de locuri de parcare, un nr minim de metri distanta intre cladiri si MAI ALES sa nu intabulezi si sa faci receptia inainte sa fie constructia gata.
De câțiva ani am un prieten judecător si mai discutam diverse despre jobul lui la un pahar de vin. Discuțiile cu el mi-au schimbat total percepția despre judecători si justitie.
Oricând poți converti cu succes un judecător intr-un programator si invers. Omul aplica algortimul(legea) ca la carte. Dacă avocații ii servesc motive legale de amânare, el le accepta. Asta e meseria de judecător. Nu trebuie sa ai sentimente sau păreri proprii. Nu ai nici timp si nu e nici profesional. Votează cu aia care promit mai mult la salariu si pensionare mai rapida in condiții mai avantajoase.
Ce vedem noi prin filmele americane nu are nicio treaba cu meseria asta.
Eu cred ca Alexandru e judecător.
Este nerelevant daca convine sau nu ce am scris mai sus.
Proportia parerilor este 1:2 in favoarea „noua ni se pare ca avem dreptate x” vs. dreptate are y dar „vrem o tara ca afara”. Cu argumente variate intre „habar nu ai” si altele selecte ale unui domn blogger.
As supralicita cu o intrebare: v-ati dori sa aveti judecatori in propriile procese dintre cei care au raspuns?
Nu faptul că sunt succesive determină nelegalitatea autorizațiilor. Care nu ar fi fost eliberate dacă exista o teamă cât de firavă de consecințele eliberării lor cu încălcarea legii. In tot hățișul suprareglementarii, o justiție care nu sancționeaza derapajele autoritatilor naște monștri.
aparent lumea nu stie ce trebuie sa faca un judecator
Si uite asa o sa apara inca un Duster alb parcat la coltul strazii…
Vali e filat de niste sarantoci. Pai daca veneau si ei cu un X7 alb altfel discutam.
La inceput il fila un autobuz alb care avea initial doua etaje si numar de Londra. In timp a ajuns la 7 etaje si numar de Ilfov.
Caramizi… de hartii galbene cu cifra 200 si 12 stele pe ele. Si probabil inlesnirea unor favoruri ca o mana se spala pe alta.
Exact. Prima data am sarit peste „vecinii au câștigat pe fond, dar au pierdut la recurs” si ma gandeam ca de fapt a fost invers ca primul judecator i-a lungit si au pierdut si ca in final la recurs s-a facut dreptate si repede … stiu sunt naiv
Singura explicatie e ca a aruncat dezvoltatorul cu banii in judecator de l-a luat dracii. E ceva gresit rau cand treaba asta e mega-evidenta pt toata lumea si nimeni nu e tras la raspundere.
Au devenit si cei de la ISC „comozi”. Acum ceva ani reclamasem cabana unui Primar din Arges + o sala de evenimente construite pe un teren extravilan, fara autorizatie de constructie. Inspectorii au fost la fata locului si au amendat cu 10.000 lei doar pentru sala de evenimente.
Ulterior, si-a construit ditamai foisorul, cu fundatie + pivnita. Am facut din nou sesizare la ISC si m-au pasat la primarie, ca imi dau ei raspuns. „Da, nu are autorizatie, dar o sa intre in legalitate”.
Or avea salarii mari…uite nea asta, probabil a strâns din salariu de a avut bani sa cumpere teren și sa ridice un bloc…
Și încă ceva, ca tot se vorbea de cutremure, fundația blocului asta, o fi fost prevazuta de la început pentru 7 etaje ? Sau doar pentru 3 sau câte or fi fost inițial ? Întreb și eu…
Cum să fie judecătorii trași la răspundere ? Au avut grijă guvernanții noștri să îi transforme în „speciali „. Salarii mari , pensii speciale imense și zero răspundere.
Muie dragnea!
…oh wait
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Ce-mi plac twisturile astea în comentarii, cum unii o dau cu manta sa facă legatura cu alt articol, eventual anterior, ca să arate cât sunt de citiți.
E ca și cum ai scăpa citate din Cioran sau Pleșu, ca să arăți cât de citit ești tu.
Nu, doar constat cat de tare s-a luat lumea de un fleac si lumea nu se ia de judecatori, politisti, primari, etc la fel de tare.
Aia is privati, ei ofera tu accepti sau nu. Nu urli peste tot ca si cum e tragedie. Tragedia e asta cu judecatorii si muuultr altele.
Dar na, nu s-a inteles.
Ce, statul nu poate sa incalce legea daca ii convine?
„Dar atâta timp cât nici un judecător nu e tras la răspundere, nici de cetățeni […]” – Spune dupa mine: cetatenii nu au nicio putere intr-un stat mafiot.
Acum repeta de 100 de ori pe zi pana iti intra in reflex a.i. sa nu mai pui la suflet si sa ajungi totusi macar pana la 80 de ani.
Gresit, un cetatean bun e un cetatean care moare la maxim 65-70, ca sa maximizeze plata taxelor dar sa ia cat mai putin din bugetul pentru pensii. Preferabil sa ia si un pumn de pastile pe zi de pe la 40, ca amaratii aia din sistemul medico-farma n-au reusit sa se invarta de pensii speciale
Te inseli Theo . Traim intr-o democratie si puterea votului este practic puterea cetateanului . Atata timp cat nu este folosita nu are nici un sens discutia !
Si ne miram ca oamenii nu au incredere in autoritati…
Nu ne miram!
Cred ca in fiecare oras este cate un caz din asta.
in bucuresti sunt zeci.
Vali ai înghițit știrea asta pe nemestecate. La proces judecătorul se uita pe acte. Actele arata bine. Problema a fost asta:
„Persoanele bănuite ar fi întocmit în fals un proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor aferente unui imobil, având destinaţia de locuinţe colective. Perchezițiile au vizat Primăria Sectorului 5, doi inspectori în construcții și dezvoltatorul clădirii.”
Nu ti-a ieșit! Pe actele alea de zici tu, alea false, nici nu a apucat judecătorul sa se uite. Urmează, dar nu zic ca nu le face praf
Articolul de aici punea întrebări vav de corectitudinea deciziilor instantelor în ceea ce privește legalitatea autorizațiilor de construire. Ca au fost vreo 3 încercări de anulare a acestor autorizații și toate au fost respinse (adică a câștigat ursul).
Dar nu a discutat nimeni aici de aspectul penal al problemei, aspect ce a survenit la recepția lucrărilor
Legat de subiect, dacă vedeți una din hotărârile judecătorești, s-ar putea sa ii înțelegeți le alocuri pe judecători. Și dacă erau judecătorii de buna credință și tot nu aveau cum sa dea alta soluție (nu zic ca sunt). Dar a fost un simulacru de proces, făcut doar ca să nu zică lumea ca nu și-a făcut primaria/prefectul/isc datoria. Ca sa va faceți o idee, primăria a zis ca nu s-a respectat nus ce normativ PI. Și aia recunosc și zic, da, nu am respectat! Pentru ca normativul ala indicat ee primărie SE APLICA LA CONSTRUCTII MONTANE!!! IAR NOI SUNTEM IN ORAS!!!! Avem alt normativ. Pe scurt, au câștigat pentru ca nu s-a vrut sa se invoce ce trebuia!
formularile gen ”nu s-a vrut” sunt nashpa!
Nu se schimba nimic pana nu încep sa găsească niște judecători ciopartiti prin păduri. Este inevitabil, iti omoara copilul un Mario Iorgulescu și 99% din oameni întra în depresie sau se sinucid. Dar al 100 Lea poate face un bine tarii
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/cum-sa-le-mai-fie-frica-inconstientilor-de-la-volan-ce-fel-de-condamnari-au-dat-instantele-iesene-in-accidente-mortale-revoltatoare-niciunul-dupa-gratii–346799.html
Practic ai boala pe un judecator ca a facut manevre ca cea expusa de Vali in articol, tot ce trebuie sa faci e sa il pandesti pe prost si sa il calci cu masina
Pai la apel s-a dispus rejudecarea… La apel se judeca legalitatea hotararii de la fond. Nu s-a rejudecat procesul. Dar acum se rejudeca, la prima instanta.
S-a casat cu rejudecare, a și rejudecat, a respins. Mort și îngropat! Amin
Orice fraier stie ca spaga se da la ultima instanta.
Civilizatie Balkanica in ițari cu miros de branza acra cu ceapa. Lipsesc de pe strazi sacagiii, vanzatorii de braga, halvita si rahat inlocuiti de boutique uri cu miros de sarakie.
https://www.g4media.ro/galerie-foto-cum-arata-cele-mai-inghesuite-cartiere-ale-capitalei-construite-in-ultimii-ani-la-periferia-bucurestiului.html?fbclid=IwAR0g2yqQzQjbx54I94T7Sm3Y27Zwz-hb8t8p1NAr8LA6mcxOiNTVacoEeEM
„Dar atâta timp cât nici un judecător nu e tras la răspundere, nici de cetățeni, nici de altcineva, treaba merge.”… Inca unul care cocheteaza cu idea ca pana cand omul de rand nu reintroduce in „portofoliu” metoda „fa-ti dreptate de unul singur” nu se va schimba nimic. Ne mai trebuie 19 milioane si ne revenim.
încă unul care se uită că judecătorii dau decizii greșite pe bandă rulantă, distrug vieți și apoi dormi liniștiți.
@vali Comentariul meu NU este sarcastic
si eu am dat primaria in judecata, pe un contract unde aveam dreptate…. si nici nu am ajuns la proces… concluzia… justitie exista doar ptr hoti. Justitie ptr toti(hotii)
ala ca ala , da georgel cu blocu de 12 etaje din stanga(pozei)? apare pe google maps, ala ce o fi baut de dimineata
Problema cu justitia romana e ca legile sunt facute de oameni carora nu le-a placut matematica si, in consecinta, nici logica, ca de aia s-au dus la drept. Si dupa aia au dat legi ca doar odraslele lor sa poata deveni avocati, deci sistemul se perpetua, ca aia aplica acum legile alea.